marți, iunie 25, 2024

O călătorie inocentă în inima Transilvaniei

O călătorie inocentă în inima Transilvaniei

„Îmi amintesc că o dată am supărat-o foarte tare pe mama și nu știam cum s-o îmbunez așa că am gătit o ciorbă de fasole. Rezultatul a fost foarte apreciat mai ales de vecini, care veniseră atunci la masă. Văzând că îmi place să gătesc, mama a început să-mi dea sfaturi culinare, ea fiind o gospodină desăvârșită. (…) Mi se crease un al șaptelea simt, pentru că atunci când vedeam un fel de mâncare, știam exact din ce e făcută și uneori când ajungeam acasă încercam și eu rețeta.”[1]
Adrian Teodorescu, restaurantul „La Teo”

Când am hotărât să petrecem vacanța în inima Transilvaniei, la Târgu Mureș, am avut parte de câteva ridicări din umeri: „De ce tocmai la Târgu Mureș? Ce să faceți acolo? Sigur, am auzit că este un oraș frumos, dar…”. Vorbe, le-am ascultat, le-am uitat și nu ne-a trecut prin gând nicio clipă să schimbăm planul. Dintru început ideea a fost să ne stabilim baza în Târgu Mureș și apoi să facem câteva expediții în inima Transilvaniei: castelul Teleki, salina Praid, Lacul Ursu la Sovata și, cu puțin noroc, vizitarea unui atelier de lutier la Reghin.

Firește că planul a suferit schimbări drastice chiar din ziua plecării spre Târgu Mureș și, dacă n-am fi făcut deja rezervarea la hotel, mare lucru dacă farmecul Ținutului Secuiesc nu ne-ar fi deturnat total. Cu o seară înainte de plecare am hotărât să includem în plan un popas la Miercurea Ciuc, cu unicul scop de a vizita locul de pelerinaj de la Șumuleu Ciuc: mânăstirea franciscană cu Bazilica Sfânta Fecioară Maria, dealul Calvaria și platoul unde de Rusaliile catolice se adună mulțimea care participă la pelerinajul ce are o tradiție de mai bine de cinci secole.

Șumuleu Ciuc. Sursa: arhiva personală

Miercurea Ciuc este un oraș simbol pentru Ținutul Secuiesc, iar pentru noi a fost prima oară când l-am vizitat; mai bine mai târziu decât niciodată. După cum știm, încă perioada medievală zona Ciucului a fost locuită de triburile secuiești contractate de coroana maghiară să apere frontierele regatului. În secolul al XIII-lea, Miercurea Ciuc a fost menționată pentru prima dată sub numele de „Czikus”, iar apoi în documente din secolele următoare apare sub diverse denumiri, printre care „Szeklerköcze”, „Czucz”, „Szeklerkövár” sau „Szeklermélc”.

În timpul regelui Ludovic I al Ungariei (1342-1382), orașul a primit statutul de oraș liber regesc și a început să se dezvolte economic și cultural. În perioada medievală și în timpul Renașterii, Miercurea Ciuc a fost un important centru comercial și cultural pentru secuii din zonă. În secolele următoare, orașul a trecut prin diferite perioade de subordonare și conflict, fiind parte a Regatului Ungariei, apoi a Imperiului Habsburgic, și de un secol a României.

Șumuleu Ciuc face parte din orașul Miercurea Ciuc, adică întreg locul unde a fost ridicată Bazilica și acareturile mânăstirii. Mânăstirea Franciscană de la Șumuleu Ciuc este un important centru de spiritualitate și pelerinaj din România, cu o istorie strâns legată de tradiția religioasă și culturală a Transilvaniei. A fost fondată în secolul al XVII-lea, în jurul anului 1614, de către călugări franciscani. Inițial, a fost construită ca o modestă biserică de lemn în onoarea Sfântului Francisc de Assisi, dar în decursul timpului s-a dezvoltat și a devenit un important centru religios pentru credincioșii catolici români și maghiari.

Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc are origini vechi și se desfășoară în fiecare an în a doua zi de Rusalii. Tradiția spune că în anul 1567, în timpul Răscoalei Țărănești de la Bobâlna, credincioșii catolici români din zonă s-au refugiat în pădurea de la Șumuleu pentru a se ruga. În timpul rugăciunii, o femeie aflată în mulțime a început să strige că ar fi văzut chipul Sfintei Fecioare Maria pe trunchiul unui copac. Acest eveniment miraculos este considerat începutul pelerinajului de la Șumuleu Ciuc.

Statuia Fecioarei Maria, „Femeia îmbrăcată în soare”. Sursa: arhiva personală

Principalul punct de atracție al Bazilicii este, desigur, statuia Fecioarei Maria – „Femeia îmbrăcată în soare” – despre care istoria ne spune că „le-a dat secuilor forță și curaj pentru a învinge oastea protestantă a lui Ioan Sigismund în sâmbăta dinaintea Rusaliilor anului 1567, când a venit să impună cu forța Reforma Protestantă”[2].

După ce am vizitat Bazilica, am urcat colina, dar nu pieptiș pe drumul Calvariei, ci pe drumul forestier cu pantă molcomă, așa cum ne-a sfătuit o doamnă în vârstă și foarte primitoare de la punctul de informare turistică. Din fericire am avut parte de o vreme splendidă și am constatat că nu suntem singurii pelerini, chiar dacă era o zi de luni: mulți pelerini sau turiști, familii dar și grupuri organizate, din țară și din Ungaria.

Urcușul și toată plimbarea pe dealurile Șumuleului ne-au deschis pofta de mâncare și ne-am dorit să luăm masa la un restaurant celebru al Miercurei, adică la „Cinci căței” (Öt Kutya), doar că – al neajuns al unei zi de luni – l-am găsit închis. Cu un regret, am apelat la restaurantul pensiunii „Gambrinus” și ne-a răsplătit onorabil așteptările, cu ciorbe ardelenești minunate și ficăței la tigaie cu sos, în porții generoase, totul pregătit ca la carte.

N-am putut zăbovi mai mult și am luat calea spre Târgu Mureș, către Odorhei, apoi Praid și Sovata și, peste dealuri, prin Miercurea Nirajului, am intrat spre seară în oraș, dinspre Livezeni și ne-am cazat. Pentru că primăvara târgmureșeană s-a dovedit generoasă, am ieșit și la o plimbare prin centrul urbei, în recunoaștere. În urmă cu vreo 35 sau 36 de ani, încă student fiind, petrecusem o săptămână în Târgu Mureș, gazdă fiindu-ne campusul Universității de Medicină. Am regăsit zona centrală de parcă aș fi părăsit ieri orașul și nu știu cum ar trebui să interpretez acest lucru: o fi bine că este așa? Ce este sigur, am decis ca a doua zi să începem să explorăm Târgu Mureșul chiar cu campusul Universității de Medicină.

Universitatea de Medicină și Farmacie. Sursa: arhiva personală

Orice călătorie este despre locuri și despre oameni, pe care pentru a le găsi (sau regăsi) și întâlni cum se cuvine este musai să-ți golești mintea de așteptări, să fii adică inocent ca un copil care vrea instinctiv să cunoască lumea. Când am intrat în campusul Universității de Medicină n-am mai recunoscut absolut nimic din ce văzusem odinioară, totul era cumva nou și neașteptat. Campusul este fermecător, mai ales într-o zi însorită și caldă de primăvară, cu nimic mai prejos decât am văzut la Oxford, de exemplu.

Clădirea principală a Universității de Medicină a fost menită să găzduiască o școală militară și a fost construită între anii 1906 – 1907 după un proiect conceput de firma „Frații Grünwald și Schiffer” din Budapesta, implicată și în construcția Palatului Culturii din Târgu Mureș. Abia în anul 1945 campusul a devenit unul universitar, după ce Regele Mihai I a semnat un decret–lege de înființare a Universității de Medicină și Farmacie, care astăzi poarte numele savantului George Emil Palade.

Am vrut să vizităm corpul principal, dar agentul de securitate ne-a refuzat politicos, motivând că avem nevoie de aprobarea administrației. Așa că am mai hălăduit un tip pe alei și, în cele din urmă, ne-am îndemnat să intrăm totuși undeva, adică într-o librărie unde se vindeau și diverse suveniruri. Ne-au atras atenția câteva lucruri: două cărți scrise de medicul anestezist Gabriel Gurman[3], sub pseudonimul Gabriel ben Meron și o plachetă înrămată cu imaginea Universității. Am vrut să cumpărăm și de aici a început un dialog neașteptat cu Gabriela Boangăr, responsabilă cu PR-ul și cu colega sa, Kinga Eszter Bota, care se ocupă de administrarea patrimoniului Universității.

Aflând că suntem pur și simplu turiști care vor să viziteze Universitatea, Kinga și Gabriela ne-au oferit cu entuziasm un scurt tur privat și ne-au vorbit despre preocupările lor și ale Universității. Am aflat astfel că Universitatea se extinde, că a deschis un campus propriu la Hamburg, găzduiește în campus și un liceu de specialitate, pe lângă numeroase clinici; am vizitat sala Senatului, studioul media și senzaționala Grădină Botanică (fieful farmacologilor) și Parcul Dendrologic. Ce ne-am fi putut dori mai mult? Kinga Bota ne-a vorbit cu căldură și despre Gabriel Gurman, un prieten devotat al Universității, căruia editura universității îi editează aproape în fiecare an câte o carte de povestiri în limba română.

Studioul media al Universității de Medicină Târgu Mureș. Sursa: arhiva privată

Amintirilor vechi le-au luat loc altele noi, mi se pare. Oricum, știam bine că în urmă cu trei decenii și mai bine, ca să ajungem cât mai repede în centrul orașului alegeam o scurtătură prin „Cetatea Neagră”, așa că după vizita la Universitate am căutat să refac acel drum scurt – recunosc, cu sprijinul aplicației Google –, mai ales că ansamblul medieval fortificat era trecut pe lista noastră.

Fortificația din mijlocul urbei, cunoscută sub numele de „Cetatea Neagră”, este din câte am văzut una dintre principalele atracții istorice ale orașului Târgu Mureș. Cetatea datează din secolul al XV-lea și a fost construită pentru a apăra comunitatea împotriva invaziilor otomane în principal. Inițial, era o construcție din lemn, dar ulterior a fost reconstruită din piatră în stil gotic; are forma unui poligon neregulat cu bastioane și turnuri de apărare la colțuri. Cetatea a jucat un rol important în istoria orașului Târgu Mureș și a regiunii Mureșului, fiind un centru de apărare și administrativ. A fost martoră la numeroase evenimente istorice, inclusiv invazii, răscoale și schimbări politice.

În anul 2011 au fost începute ample lucrări de reabilitare finanțate cu fonduri europene pentru restaurarea componentelor artistice (picturi, stucaturi, fresce, elemente decorative exterioare, tâmplării) și remodelarea plasticii fațadelor, reabilitarea zidurilor exterioare și interne, amenajarea căilor de acces pietonale, a parcului arheologic și amenajări peisagistice. În anul 2018 a început și restaurarea Bisericii Reformate din incinta Cetății, cu fonduri alocate de guvernul de la Budapesta și fonduri din colecta făcută de enoriași. În timpul lucrărilor de restaurare a fost descoperită o frescă de secol XV reprezentându-l pe Ladislau cel Sfânt (Ladislau I-ul, rege al Ungariei în perioada 1077 – 1095). 

Astăzi incinta „Cetății Negre” este amenajată asemeni unui spațiu urban multifuncțional, perfect pentru petrecerea timpului liber. Cât am zăbovit noi – prânzind la una dintre terase -, spațiul a fost luat cu asalt de elevii de clasa a opta care participau cu entuziasm la ritualul fotografiilor de absolvire; beneficiile civilizației care a descoperit fructele păcii și a conferit o nouă utilitate unui edificiu cândva militar, ultimă redută în fața unor amenințări barbare. Ar trebui să reflectăm mai mult la aceste lucruri în zilele noastre.

Nu sunt un gurmand și nici un călător de clasă, dar știu măcar atâta lucru că, atunci când ajungi într-un loc despre care vrei să știi cât mai multe, trebuie să cauți și o ospătărie care servește onest o masă bună. Să o și găsești, este o provocare deloc simplă și ai nevoie de noroc să se întâmple. Noi credem că am avut acest noroc, chiar dacă cineva ar putea, la o adică, să ne contrazică.

Incinta Cetății Negre, cu turnul Bisericii Reformate. Sursa: arhiva personală

După ce am căutat recomandări despre locurile unde „se mănâncă bine” în Târgu Mureș, am ales de-a dreptul intuitiv restaurantul care se numește „La Teo” – bucătărie italiană interpretată local. Situat în apropierea zidurilor Cetății, lângă eleganta clădire a Colegiului „Papiu Ilarian”, restaurantul ne-a întâmpinat cu o vitrină de dulciuri, pe care am explorat-o cu sincer interes, după care am ales să luăm masa pe terasă, chiar dacă se însera și era răcoare.

Am comandat „Cottage Pie” – o tocană din carne de vițel, sub o crustă coaptă la cuptor de cartofi gratinați cu brânză Emmentaler și „Straccetti di Pollo” – carne de pui cu legume trase la tigaie și bine aromate, alături de paharele potrivite de vin. Adrian Teodorescu, omul din spatele acestui restaurant ce rezistă de cam trei decenii în urbe, intrase într-o conversație elaborată cu alți meseni, când în românește, când ungurește, despre tainele unora dintre preparatele sale, dar nu numai, dovedind din ce puteam auzi, mare talent de povestitor.

La un moment dat, după ce părăsise terasa, a venit și la masa noastră și a întrebat: „Ați comandat «Cottage Pie»? Nu pot să vă aduc, la mine la bucătărie cineva a greșit ceva și nu pot să vă aduc. Vă rog să vă alegeți orice altceva din listă, din partea casei.” Altceva, altceva… Păi, gulaș și mai vedem. „Sigur, vă aduc gulaș și apoi dacă mai doriți ceva, tot din partea casei!” Și în scurt timp a sosit o farfurie imensă de gulaș și farfuria frumos colorată cu „Straccetti di Pollo”.

Din priviri ne-am înțeles: am împins gulașul spre soția mea și eu am luat puiul. N-am scăpat privirilor agere ale lui Adrian Teodorescu: „Vai, nu vă place! Vă aduc altceva?” Nuuu, nu! E doar o schemă tactică a noastră, oricum noi împărțim jumătate – jumătate tot ce comandăm. Nu l-am împăcat și a rămas cu ochii pe noi. După ce a văzut că nu am glumit cu împărțitul între noi i-a mai venit inima la loc. Apoi am început să discutăm despre rețetele de gulaș, carnea ce trebuie folosită (vită, cabaline, porc în niciun caz, este un preparat al unor popoare nomade), momentul în care se adaugă paprica și dacă se pun sau nu roșii în oală.

Gulașul, așa cum l-am mai mâncat eu, nu este genul de masă pe care să o iei seara, mai ales când, odată cu vârsta, descoperi că nu mai ai digestia de odinioară. Dar gulașul lui Adrian Teodorescu nu mi-a produs (cu mâna pe inimă) nicio supărare peste noapte. Așadar am hotărât să încercăm în serile următoare și alte feluri dintre cele propuse de meniu. Plus că, în dimineața lui 1 Mai, în drumul nostru către complexul de agrement pe care târgmureșenii îl numesc „Weekend”, am dat curs și invitației de a ne opri „La Teo” ca să gustăm croasantul special al casei, alături de o cafea.

Croasant cu bezea și cremă cu cafea „La Teo”. Sursa: arhiva personală

Un croasant uriaș, o lucrare artizanală elaborată de patiserie – eu cu fistic, soția mea cu bezea și cremă cu cafea – este definiția concretă a slăbiciunii umane; Evagrie Ponticul spunea[4] că mintea este a îngerilor, mânia a diavolului, iar omului i-a mai rămas pofta – depun mărturie că nu poate fi decât așa! Ideea este că se mănâncă bine în Târgu Mureș și ne-am lămurit că este așa încă două seri la rând, înainte de a părăsi orașul.

1 Mai a fost ziua pe care am petrecut-o mai ales în aer liber: o zi călduroasă (cred că au fost peste 27 de grade) hălăduind și zăbovind pe peluzele generoase ale complexului „Weekend”. Complexul a fost fondat în anii ’70-’80, în perioada comunistă, ca loc de recreere pentru clasa muncitoare; în acea perioadă, era cunoscut sub numele de „Stadionul de Vară” și a fost dotat cu diverse facilități: terenuri de fotbal și tenis, zone verzi și locuri de agrement.

După căderea comunismului în 1989, complexul a fost modernizat și extins, adăugându-se noi facilități și servicii. S-au construit piscine, terase, restaurante, terenuri de sport și alte zone de relaxare. A devenit un loc popular pentru petrecerea timpului liber în aer liber, atât în timpul verii, cât și în alte sezoane; găzduiește periodic diverse evenimente, concerte, festivaluri și activități culturale și sportive, atrăgând un număr mare de vizitatori. De asemenea, este un loc popular pentru organizarea de petreceri private, evenimente corporate și alte întâlniri sociale.

Concurs de gătit la „Weekend” de 1 Mai. Sursa: arhiva personală

În spațiul generos al complexului de agrement, 1 Mai a fost întâmpinat în multe feluri de târgmureșeni, de exemplu printr-un eveniment cu tentă electorală organizat de UDMR, dar foarte gustat pentru că era vorba despre un concurs de gătit la ceaun. S-au instalat ceaune și arzătoare, corturile și mesele pentru echipele concurenților și, firește, mesele pentru susținătorii lor și pentru gurmanzi sau simpli pofticioși.

Nu am rămas până spre seară, când petrecerea s-a încheiat cu un concert așteptat de toți cei care populau peluzele și nici nu am gustat din creațiile culinare, pentru că erau destui doritori îmbulziți pe la mese și nerăbdători, poate chiar înfometați. Dar nici nu am părăsit „Weekend”-ul fără să luăm masa la o terasă, pe malul canalului care înconjoară complexul și care se alimentează din Mureș. Am cerut și mici, dar rețeta este una destul de diferită de cea consacrată în Obor, aviz pentru amatori.

Din păcate am ratat turul complet al Palatului Culturii pentru că am ajuns cu doar o jumătate de oră înainte de terminarea programului, după închiderea casei de bilete. Dar chiar și vizitarea spațiilor comune pe care personalul ne-a îngăduit-o (nu și Sala cu Oglinzi sau Filarmonica) a fost spectaculoasă: am văzut fresce și vitralii minunate. Din păcate, de sărbători ansamblul a fost închis pentru public, deși am văzut destule grupuri de turiști în oraș în acele zile, mulți străini, care cred că și-ar fi dorit să poată vizita această clădire publică specială, construită în stilul arhitectural al Renașterii și barocului târziu, în fond o emblemă culturală și arhitecturală pentru Târgu Mureș și pentru Transilvania.

Construcția Palatului Culturii a început în anul 1911 și a fost finalizată în 1913, pe locul unui vechi castel al orașului, demolat în 1904. Arhitectul responsabil pentru proiectarea Palatului Culturii a fost György Bernády, un important arhitect și politician maghiar din Transilvania. Inițial, clădirea a fost concepută ca un centru cultural multifuncțional, cu scopul de a găzdui diverse instituții culturale și de a servi comunității locale în multiple moduri. Printre aceste instituții s-a numărat și teatrul, care a început să funcționeze în clădire încă din 1913, dar și diverse muzee și colecții de artă.

Ultima zi în Târgu Mureș am rezervat-o pentru o scurtă expediție în Reghin, orașul lutierilor. Fiind tot o zi liberă, nu ne așteptam la prea multe, dar speram să găsim deschis muzeul etnografic. N-a fost să fie. Ne mai rămăseseră două obiective: Biserica de lemn în care a slujit Petru Maior și să vizităm un atelier de lutier. Ambele obiective nu tocmai ușor de atins.

Biserica lui Petru Maior, Reghin. Sursa: arhiva personală

Mai întâi am găsit o listă cu ateliere de lutieri și am început să sunăm și să întrebăm: vă putem vizita? Răspunsurile au fost nu, până am găsit un da, care a fost al maestrului lutier Claudiu Mare. Până când să se facă ora la care puteam vizita atelierul, am ales să vedem biserica de lemn a lui Petru Maior și apoi să luăm prânzul la pădure.

Construcția bisericii în care a slujit Petru Maior a început în anul 1792 și a fost finalizată în 1799, în timpul domniei împăratului Iosif al II-lea. Inițial, biserica a fost dedicată Sfântului Mihail și a fost ridicată în satul Petelea, situat în apropiere de Reghin. În anul 1895, biserica a fost mutată în localitatea Călugăreni, undeva la aproximativ 25 de kilometri sud-vest de Reghin, unde a fost resfințită sub hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

În anii ’90 biserica de lemn a fost inclusă pe lista monumentelor istorice și a intrat în atenția autorităților pentru a fi restaurată și conservată. Procesul de restaurare și relocare a bisericii a început în anul 2002, când a fost demontată și transportată la Muzeul Satului din Sibiu pentru restaurare. În 2005, biserica a fost din nou mutată și reconstruită în Parcul Dendrologic din Reghin, unde își are locul astăzi. Dar nu am putut să o vizităm, pentru că am ajuns tocmai după ce purtătorul de chei plecase să-și ia, probabil, prânzul.

Maestrul lutier Claudiu Mare din Reghin. Sursa: arhiva personală

Dezamăgiți? Nu, purtătorul de chei este un voluntar al parohiei și deci nimic de neînțeles. I-am dat bisericii un ocol, apoi am pornit-o către atelierul maestrului Mare. Vizita la atelierul unui lutier recunoscut din Reghin, fiu de lutier recunoscut – Zaharie Mare – și unul dintre liderii Asociației Artiștilor Lutieri din România, un om extrem de primitor și de o modestie exemplară, a compensat toate eventualele și minorele dezamăgiri anterioare.

Luteria este mai mult decât o treabă complicată, aceasta este prima mea concluzie, trasă chiar în timp ce vedeam atelierul și ascultam explicațiile maestrului. Fețele de viori, de exemplu, sunt fabricate din lemn rezonant, cu proprietăți acustice ideale, pentru a produce sunetul dorit. Printre cele mai comune tipuri de lemn utilizat pentru fețele de viori se numără arinul, molidul, sau cedrul. Aceste tipuri de lemn sunt selectate pentru rezonanța lor, durabilitatea și calitatea sunetului pe care îl produc.

În atelierele de luterie din Reghin se folosește lemnul de molid pentru fabricarea viorilor. Molidul de rezonanță este o specie de molid (Picea abies) cultivată și selectată special pentru calitățile sale acustice superioare. Este utilizat în principal pentru construcția instrumentelor muzicale, precum viorile, chitarele și pianinele, datorită rezonanței sale bune și a tonului cald pe care îl produce. Acest lemn este preferat de mulți lutieri pentru că oferă o bună combinație între rezistență și flexibilitate, contribuind la sunetul clar și echilibrat al instrumentelor muzicale.

Paltinul creț (Acer platanoides), ne spune Claudiu Mare, este însă soiul de lemn cel mai bun, cel mai căutat pentru fețele instrumentelor cu coarde. Paltinul creț este un tip de copac originar din Europa, dar tot mai dificil de găsit. Este adesea utilizat pentru fabricarea viorilor fiind apreciat pentru durabilitatea și stabilitatea sa, precum și pentru aspectul estetic distinctiv dat de modelul specific (încrețit) al lemnului.

Salcia italiană (Salix alba), pe de altă parte, sau „salcia albă”, nume dat datorită culorii argintii a frunzelor sale pe partea inferioară, este folosită în diverse domenii – inclusiv în producția de mobilier – iar în luterie se folosește pentru fabricarea cheițelor și a altor câteva componente decorative. Ar mai fi și lemnul de mahon (Swietenia mahagoni), folosit pentru griful de vioară, un lemn dur, capabil să reziste în timp frecării la contactul cu corzile.

Viorile lui Claudiu Mare. Sursa: arhiva personală

Trei clase (poate patru) de viori fabrică Claudiu Mare: tipul obișnuit, destinat începătorilor (cu subclasa pentru copiii mici, dar care sunt cerute rar), cele de calitate medie și, în fine, cele de calitate superioară, nu doar ca rezonanță, ci și ca aspect (uneori se cere ca finisajul la această clasă să fie de tip vintage pentru Europa sau America de Nord, nu și pentru Asia, unde instrumentul trebuie să aibă un aspect strălucitor). Clasele diferă prin prețurile la poarta atelierului: 1.500 – 2.000 de euro clasa pentru începători, 5.000 – 7.000 de euro pentru clasa medie și peste 10.000 de euro pentru clasa superioară.

Dar ca sunet? Ei bine, aici lucrurile sunt mai complicate: o vioară fie ea și de clasă medie, își poate găsi muzicianul potrivit cu care să atingă performanțe de negândit, de parcă ar cânta la un Stradivari. Este un mister acesta, ne asigură Claudiu Mare și nu avem niciun motiv să ne îndoim. Nu vreau să continui, redând aici tot ce am văzut și am aflat în atelierul acestui meșter lutier, dar vă îndemn să-i urmăriți blogul și să aflați mai multe, iar ce aflați să vă deschidă apetitul pentru a-i bate în poartă.

Cu părere de rău, cu Reghin am pus punct călătoriei în inima Transilvaniei. A doua zi dimineață, pregătindu-ne de Paște, am trecut pragul unei băcănii ținută de un producător de mare tradiție din zonă, ca să ne aprovizionăm cu drob și alte bunătăți și la o brutărie de asemenea căutată de târgmureșeni, ca să cumpărăm un cozonac special cu nuci și stafide. Parcă am mai fi rămas vreo două zile, dar și mai bine este să ne propunem să revenim în Târgu Mureș, să zicem peste vreo trei sau patru ani, de vom fi sănătoși și în putere.

Am găsit locuri speciale, oameni interesanți și așezați, ne-am încântat ochii, ne-am încălzit inimile, ne-am mai luminat mintea. Ce-am putea dori mai mult? Nimic altceva decât să împărtășim povestea și gândul bun.


NOTE:

[1] https://adevarul.ro/stiri-locale/targu-mures/targu-muresportretadrian-teodorescu-aduce-o-1121069.html

[2] https://www.cazaretransilvania.ro/Menu/Sumuleu_Ciuc-Pelerinaj-Rusalii.html

[3] Născut în România, astăzi rezident în Israel. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din București și a plecat în Israel în 1972. În 1980, s-a specializat în Terapie Intensivă la Toronto General Hospital din Toronto, Canada. Actualmente, este Profesor emerit de Anestezie și Terapie Intensivă la Universitatea Ben Gurion din Negev, Beer Sheva. În 1995, a devenit Doctor Honoris Causa la Universitatea de Medicină București, în 2012 la Universitatea de Medicină Târgu Mureș, în 2014 la Universitatea de Medicină din Chișinău, iar în 2015 la Universitatea de Medicină din Iași și la Universitatea de Medicină din Tbilisi. Este membru de onoare al societăților naționale de anestezie din Bulgaria, România, Ungaria, Republica Moldova, Serbia.

[4] Apud Bogdan Tătaru Cazaban

Distribuie acest articol

37 COMENTARII

  1. Răscoala de la Bobâlna a fost în 1437 și în urma ei s-a dat Unio Trio Nationum prin care românii, deși majoritari, au fost declarați „națiune tolerată”, conducerea socială aparținând germanilor, maghiarilor și… secuilor. Chestia asta a durat până pe la 1848 adică vreo 400 de ani…
    Eu aș vrea, ca regățean, să fac o călătorie în Ungaria până la Tisa și să pun acolo un tricolor românesc pe piatra de hotar, așa cum a făcut Președinta Ungaria prin România, chiar în secuime parcă…
    Altminteri, toate bune și frumoase, mergem înainte, dar fiecare cu amintirile și Istoria lui…

    • Lucifer, ce noroc pe dumneavoastră că ați prins vremurile întunecate din 1437! Altfel cine ne mai păstra nouă conștiința de Români. Unul ca mine, care a aruncat cărțile de istorie din școala generală… Sau ca domnul autor care pactizează cu asupritorii noștri. 🇷🇴

  2. Csíkszereda sau Miercurea Ciuc . Cine a avut ocazia sa locuiasca, fie si vremelnic ,in aceasta parte a Romaniei transilvanene nu poate uita .De la Miercurea Ciuc pina la Cîrta plaiurile locuite de maghiarimea romanesca , ba chiar si mai departe de ele , reprezinta o experienta personala de neuitat .Dincolo de putinele vestigii ale istoriei unele prezentate si de autor ramine in sufletulul calatorului mirosul tinutului de neregasit oriunde aiurea in lume . Finul proaspat cosit ,frigul ce iti intepeneste diminetile , lipsa vintului de parca ai fi aflat mereu si mereu intr-o oala , gustul inconfundabil al apei minerale fieroase ce tot curge de veacuri , fragii sau ciupercile culese direct din padurile atit de apropiate marilor localitati , slaninuta de porc mincata fie gata preparata ce sta un an zacuta in lazile imense pline cu sare , fie prajita cu oua doar usor spulberate cu furculita , ribisli si merele usor padurete de prin gospodariile maghiarilor , deliciosul picior de porc (pulpa din spate)atirnat in vechile cirlige undeva in cea mai racoroasa camaruta (de neegalat ).Ulcioarele cu apa minerala rece ca ghiata musai acompaniate de vreo palincuta , cartofii copti in jar scosi tocmai din pivnita ce nu vede niciodata soarele , afinele cele mici, negre si delicioase culese de prin poienite , baile , uneori aflate in vreun satuc , cu apa minerala incalzita de ramineai pina a doua zi rosu ca merele cele coapte ,cite vreo imitatie de strand acolo unde te balaceai in apa minerala, soriciul de pe burta porcului ce il mincai de sarbatori de se bateau turcii la gura noastra ,gulasul musai preparat din vitelul prospat taiat in ograda , cirnatii afumati de ii putai minca aproape cruzi,ridichele cele negre de te piscau dumnezeieste pe limba , capitele cu fin unde iti mai odihneai trupul vlaguit dupa atita munca la cimp , vacile ce veneau singure seara tirziu acasa ca si cirdurile de giste dealtfel , slujba de duminica la Biserica din sat acolo unde cu totii mergeau imbracati in costume nationale avind la cizma nelipsitul cutit numit brișcă,plimbarile pina aproape de poalele muntelui ce iti ofereau spre final nelipsita slaninuta prajita trasa pe vreun ram de copacel avind alaturi ceapa ce rosie sparta cu pumnul si desigur pîinea ardeleneasca facuta la cuptor dis de dimineata, in zorii zilei,ce incepea o data cu rasaritul soarelui , parca ar fi si acum aievea .Cum necum textul de fata poate trezi amintiri multora dintre noi .Sa ne bucuram .

  3. Ma bucur ca Tg. Mures s-a schimbat atat de mult in bine (era si de asteptat). Ultima mea amintire e ca in martie ’90 un securist in civil intr-o Dacie ma oprise in drum spre aeroport pentru a controla actele si a incerca sa confiste orice material despre conflictul interetnic/Fekete marcius. Destul de stupid din partea lui. Sper ca astazi colegii lui sa fie ceva mai luminati.

  4. dl. Robert, și eu va multumesc ca mi-ati facut ziua si mai odihnitoare si mai amuanta ! Felicitari !

    sigur, e frumoasa cite o biserica reparata, un gulas gustos, ceva scoli interesante, dar, sa revenim la atmosfera si realitatea zilelor noastre, cu 3 (doar) mici exemple:

    1. un tip penibil, pe nume Dosegy (sau cum s-o mai scrie ca n-am diacritice unguresti…asta imi mai lipsea), patronul echipei de fotbal Sepsi OSK, din Liga Nationala de fotbal, declara senin la o TV maghiara saptamina trecuta, la un interviu, ca ”cel mai mult se bucura cind bate echipele românesti” (!?)….cum s-a creat o oarecare vinzoleala, cerindu-i-se oarece explicatii, a dres busuiocul declarind si mai senin, din putinele lui circumvolutiuni, ca, n-a fost chiar asa, ci, a vrut sa zică că (premeditat las cacofonia !) de fapt se bucura cind bate pe Rapid, Steaua si Dinamo…si asa din penibil cade in prostie, in mintea lui de curca beata, alea fiind singurele echipe romanesti, de nu mai intelege nimeni ce va sa zica, dar, ceva ceva tot are in cap specimenul, da nu stie cum s-o zicâ pe româneste…probabil o limba subtila si plina de nuante, oricum recunoscuta stiintific ca fiind peste limbile fino-ugrice

    2. aud ca la recentul Sumuleu-show cu pelerinajul anual, CA INTOTDEAUNA (asta zic locuitorii), la sfirsit s-a intonat imnul Ungariei si imnul Tinutului Secuiesc (se pare ca devine un fel de UNTOLD al maghiarimii nu al catolicilor). Intreb: daca tot e nevoie de vreun imn (desi politica religioasa nu e totuna cu religia politica daca termenii astia se pot asocia in orice ordine) n-o fi fost mai bine imnul României (ca asezamintul e pe teritoriul Romăniei, drept curtoazie pt. statul care ii gazduieste asezamintul si permite toate astea) si eventual imnul Vaticanului ca e sarbatoarea tuturor catolicilor, nu-i asa ?! …inclusiv români români sau de alte etnii, nu numai maghiari !?

    3. legat de acest ultim aspect, de curiozitate, (am prieteni 2 familii, catolici, unii, maghiari stabiliti in strainatate iar altii stabiliti in Romania, cu stramosi indepartati italieni), i-am intrebat de ce ei nu participa la acel pelerinaj ?…iar raspunsul a fost foarte interesant si relevant

    Să-l asteptam pe V.Orban la Tusnadul anual sa ne mai povesteasca din putul gindirii sale la scoala de vara….un profitor al deschiderii multor state (incl. RO), pentru ”expandarea” ideilor sale și libertatea sa si le expuna, dar, inchiderea ermetica a HU făță de alte state sau alte idei…n-ar trebui sa functioneze si reciproca ?

    • Există o agitație urâtă în fostul spațiu habsburgic contra României. Conducerea statului maghiar atacă continuu România chiar în România, iar Austria ne faultează cu Schengenul. Acum a apărut și Slovacia tot cu apucături naționaliste, ba chiar și Serbia. Pentru România situația devine periculoasă atât în Est cât și în Vest.

    • Transilvania este regiunea României unde trăiesc nu doar români, ci și ungurii, din secolul IX, secuii, cam un secol mai târziu, sașii, din secolul XII și nu am epuizat etniile, pentru că aici s-au așezat și ruteni, greci, evrei și așa mai departe.
      Teoriile istoriografice privind viețuirea diverselor etnii în Transilvania diferă, nu de puține ori din motive politice. Știm foarte bine cum este cu „Unio Trium Nationum” (ajuns aici, îmi cer scuze pentru eroarea cu parazita datare a Răscoalei de la Bobâlna), cu „Uniația” care a făcut apoi posibilă „Școala Ardeleană” și programul politic național românesc în Transilvania și de ce încă astăzi există capete înfierbântate la Budapesta (zicem noi) sau la București (pretind alții) care văd în continuare utilă ca miză politică exarcebarea unui așa zis conflict interetnic în această zonă a României.
      Și mă întreb: De ce să punem și noi, oamenii simpli, obișnuiți, cu teamă de Dumnezeu paie pe foc?
      Eu unul refuz să fac loc în mintea mea cu întâietate unei astfel de abordări. Transilvania este și va fi a românilor și a maghiarilor în pace cât timp ne ținem cu toții capul pe umeri și ne ferim de lideri naționaliști, de dictatori, de cei care-i seamănă sau vor să-i semene astăzi celui mai detestat om al planetei, Vladimir Putin.

      • Nu România a ridicat sabia naționalismului și revizionismului ci Austro-Ungaria și Rusia. Uneori prea multă inocența strică…

      • Nu poți interzice oricărui ardelean să își iubească locurile natale. Nu poți admite că unii au fost stăpâni și acum se lamentează că nu mai sunt, fără să înțeleagă că toți oamenii sunt egali prin naștere.

    • Dom Dragostin, nu ar trebui sa adresati mesajul Domnului Felea nu mie? El are toate meritele pentru articolul asta de exceptie.
      Acum, ca vorbim despre diferite natii (conlocuitoare), va dau exemplul meu. Taica-miu a fost nascut in Cernauti dintr-un neamt (schwab) si o rusoaica. Mama, catolica ceangauca.
      Bunicii de pe mama inca vorbeau o ungureasca veche intre ei. Intr-un sat din Modova.
      Nationalismele prezente sunt niste incercari puierile de a acapara votanti. In fond Europa e extraordinar de diversa. Nu mai vorbim de emigrare…
      Si eu va scriu din Canada, cireasa de pe tort.

      • Dom Robert, am comentat comentariul dvs. pt. simplul motiv ca ati manifestat o oarecare exaltare la un articol informativ decent si scris frumos pozitiv…mi s-a parut insa o oarecare discrepanta.
        Ref. arborele dvs. genealogic – nici o problema, sa fiti sanatos si voios !
        In ce priveste arborele meu genealogic e puțintel diferit, mai putin spectaculos …dar relevant !
        Iar eu va scriu din România…blatul tortului !…fara de care o cireașa nu mai are nici o semnificatie…ramine o doar cireasa…asa insa, raminem impreuna, amindoi o prajitura buna !
        Nu cred insa ca cetațenii romani de origine maghiara (nu maghiarii care locuiesc in România ! cum gresit cred ca se formuleaza pe aici prin comentarii) gindesc la fel ca dvs. !?…
        Veniti la Tusnad ! sa-l auziti pe Orban in serialul sau anual ca pe Netflix, si apoi sa mai vorbim despre ”Nationalismele prezente sunt niste incercari puierile de a acapara votanti”….Fidesz ?!
        Ce ziceti de vecinul dvs din Canada-dl.Trump care vrea sa faca America, mare, din nou.
        Eu de ce n-as vrea sa fac Romania – great again ?!
        sau sunt eu nationalist pueril (not puieril)

        • Va respect Dom Dragostin.
          Haideti ca daca sunteti pus pe discutii… am vut doi colegi de facultate unul pe nume Torja (varza) si altul Noghi. Ambii baieti de zahar. Nu dau prenumele…In Iasi.
          Sunt prea departe sa-l vizionez pe paria asta de Orban „face on”.
          Dar va spun de un alt coleg de-am meu ceangau din Săbăoani. Nu-i stiam adresa bine asa ca am intrebat in sat trecatorii; unde sta Cianga? Numai rasete.
          Despre Trump il detest ca om si om politic.

          „Iar eu va scriu din România…blatul tortului !…fara de care o cireașa nu mai are nici o semnificatie…ramine o doar cireasa…asa insa, raminem impreuna, amindoi o prajitura buna !”
          Ce ar fi o maslina intr-un pahar de Martini?

          Intradevar Dom Felea a scris frumos si a creat un soi de nostagie.
          PS. Va multumesc pentru corectia gramaticala. Se intampla cu mine cu toate ca le vad la altii.

          Pe curand.

  5. Unio Trium Nationum. Ca uniune naționalistă antiromâneasca? Această lectură de azi a evenimentului persistă, cum citesc mai sus, deși este o lectură complet anistorică, una care re-proiectează conceptele de azi despre națiune si nationalism in secolul XV. Da, românii au fost excluși din acel Unio, dar de fapt n-au fost excluși, ci n-au fost chemați fiindcă, neavând stări, n-au contat. Azi, când toate lentilele sunt naționaliste (și folosesc acest cuvânt nu în sens peiorativ), vedem nu numai viața de zi cu zi prin aceste lentile, dar și temele științelor sociale. Avem o terminologie care nu prea permite să disociem ce este în trecut stare, etnie și „natio” și nici să înțelegem contopirile și delimitările fine între/dintre ele. Românii din Transilvania n-au reușit să-și dezvolte propria nobilime românească pentru că aceasta, cum a început să se ridice din cnezime, a fost asimilată în nobilimea maghiară, datorită religiei, diferenței de putere deținută și de instituționalizare dintre catolici și ortodocși. Ca o continuare a ironiei conceptelor, și această diferență este lecturată și ea azi complet anistoric, ca o perfidie maghiară împotriva românilor, deci re-proiectând concepte și simțăminte naționale într-un trecut îndepărtat. În fapt, chestiunea nobilimii catolice din Transilvania nu era o chestiune de politică locală naționalistă, ci una geopolitică, se lega de expansiunea catolică a Europei în perioada respectivă, de secol XIV-XV. Și această expansiune coincidea cu perioada domniei angevinilor în Ungaria medievelă, perioadă în care a avut loc catolicizarea masivă a nobililor/cnejilor de origine ortodoxă. Și ce ironie a istoriei (în oglinda simplicității gândirii naționale de azi), asimilarea „crudă” a nobililor români s-a produs exact sub regi „foarte europeni” (angevini). Sub dinastia arpadiană (până la 1301, anul extincția acestei dinastii) a avut loc o dezvoltare a nobilimii ortodoxe, chiar se pare că puteau să ajungă să-și formeze, ún timp, un „natio”, o stare a ortodocșilor în arhitectura politică a Transilvaniei. Semne înspre o asemenea posibilitate vedem în acele date răzlețe care pomeneau congregații nobiliare ale ortodocșilor din timpul arpadienilor. Deci o evoluție spre patru stări, patru nații era o alternativă nerealizată a istoriei…

    • „românii au fost excluși din acel Unio, dar de fapt n-au fost excluși, ci n-au fost chemați” Si cu asta ne-am lamurit pe deplin, dle Bakk. Mai mult nu am ce comenta pt ca m-am oprit din lectura la fraza de mai sus.

    • Mulțumesc pentru comentariu, Bakk Miklos, bine venit în contextul comentariilor.
      Mă întreb, totuși, de ce comentariile caută diferențele în istorie, în loc să ne bucurăm de prezent și de armonie?

      • Stimate d-le Felea ! Pentru a ne bucura de prezent si armonie, trebuiesc, totuși, îndeplinite anumite condiții:
        1. Nu se poate crea armonie dacă există percepția că sunt lucruri trecute nediscutate, băgate sub preș.
        2. Putem căuta armonia (eu cred acest lucru) discutând, senin și cu empatie, diferențele.
        Vă doresc toate cele bune ! Eu reușesc să mă bucur și de articole cu care nu sunt de acord dacă simt la ele, ca ipoteze de lucru nerostite, cele două puncte menționate mai sus.

      • cum am mai spus, sa-l asteptam pe V.Orban la Tusnad, acuș-acuș (daca nu s-o speria de ce a pațit Fico, si si-o aduce un SPP triplu ca numar, intr-o vizita particulara neoficiala la o scoala de vara care ar trebui sa fie in vacanța vara). Vom vedea din nou cum zgindare multimea formata 100% din maghiari FIDESZ (sau cetateni romani FIDESZ de etnie maghiara ?!) ”sa se bucure de prezent si de armonie”, si sa taie odata ”cordonul ombilical” ce-i leaga de Ungaria (citat ex-presedintele tarii) si sa se înțarce dupa ce a ce a supt la sinul mamei adoptive-România.
        In ce priveste spusele lui Miklos-bacs, n-am ce spune ca le spuse d-sul pe ”tăte”
        D,aia apar cite unii care cauta diferentele Dl.Felea.
        Ve refereați la V.O. ?…care prezent, care armonie ?

    • Ok si cu ce schimba asta faptul ca timp de 400 de ani romanii n-au contat la fraiele transilvaniei? Oare cele trei natii/etnii s-or fi rugat de ei de-a lungul secolelor respective sa-si faca o data starile ca nu mai au somnul liniștit din cauza situației? Sau mai degrabă si-au aparat cu sarg privilegiile si ciolanul in tot acest timp?
      Totusi, cand ai 40-60%, variabil de-a lungul vremurilor, din populatie data la o parte de la guvernarea unei zone cred ca e o problema la cei ce conduc si invers.
      Daca chestiunea nobilimii catolice era una geopolitica la inceputuri cum se face ca aparitia si impunerea si a calvinismului si Lutheraniamului a pastrat starea de fapt?

      • Cele spuse de mine se referă și la aserțiunea Dvs. „Oare cele trei natii/etnii s-or fi rugat de ei de-a lungul secolelor respective sa-si faca o data starile…” Poate vazut acest lucru ca ceva „revoltator”, dar a se revolta asupra acestui fapt este exact privirea anistorica de azi asupra trecutului. Da, asa era, etniile (ca subiecti) nu s-au rugat intre ei. Iar apararea privilegiilor este o formulare din limbajul democratiei de azi. La vremea respectiva nu exista altceva, decat privilegii. Toti participau, cu sârg, la accederea la ceva privilegii. Cum azi toata lumea dorește să aibă un trai materialicește mai bun, la vremea respectivă obținerea privilegiilor, respectiv păstrarea lor (și nu a ciolanului) era singurul orizont al imaginarului social.

        • Apreciez incercarea dvs de a privi anistoric acel trecut dar e cam singulara din păcate, cel putin printre politicieni care, precum in vechime, tot privilegii si/sau ciolan cauta pt. ei si sustinatorii lor.
          Corolar primului comment – nobilimea romana si-a creat pana la urma „o stare” dar descalecand peste carpati. Acolo a fost posibil. Asa erau vremurile.

      • Să ai 60% (și chiar mai mult) din populația unei zone „dată la o parte de la guvernare” a fost mai degrabă norma de-a lungul istoriei, nimic neobișnuit în asta. Mai ales în acea perioadă, nimeni nu se gîndea la acest aspect.
        Faptul că „cele trei nații” și-au apărat ciolanul și privilegiile este de asemenea ceva normal. Nu vine nimeni niciodată să te roage „organizează-te, băi, fă-ți stările, că te ia mama dracului!” Chiar și Dumnezeu se spune că „îți dă, dar nu-ți bagă în traistă!”

        • @cetățeanul amprentat – ”Nu vine nimeni niciodată să te roage „organizează-te, băi, fă-ți stările”

          Deci e vina celor care nu aveau tunuri, faptul că nu s-au descurcat prea bine într-un stat care folosea tunurile împotriva lor. Corect?

          Secuii înșiși au niște amintiri grozave pe tema asta:

          https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Siculeni

          Cu răscoala lui Gheorghe Doja (secui, de felul lui) cum a fost? Cu răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan cum a fost? Nu e oarecum deplasat să dai vina tocmai pe oprimați? Tibetanii și uigurii sunt vinovați pentru ce se întâmplă azi în China, așa se învață la Budapesta?

          P.S. Există prin Moldova niște sate numite Secuieni, respectiv Secuienii Noi. Oare de prea mult bine fugeau acei secui din Ardeal în Moldova? Ultimii secui din județul Suceava s-au repatriat în Ungaria abia în timpul celui de-al doilea război mondial. Oare cum ajunseseră acolo, tot de prea mult bine în Ardeal? Nu cumva principatul Moldovei îi trata mult mai bine pe secui decât erau tratați în Ardeal?

        • Ce viata mishto sa poti justifica orice, oricât si orinunde!
          Gata, tot romanii sunt de vina asa cum se si stie ca, in general, victima e de vina. Case closed!

    • Ar fi interesant sa redescoperim istoria analizând probele si făcând abstracție de tot ce s-a scris de la inventarea naționalismului. Istoria fără miza politică ar fi probabil foarte diferită de ce ne imaginăm toți.

      • Interesnta ideea, Fara nationalism, fara miza politica.
        Din pacate suntem, din preistorie tocmai contrariul. De la tribalitatea in cimpanzei. Amerindieni, etc. Sunt sumedenie de exemple.
        Aristotel a batut moneda pe „Omul, esential, e un animal politic”
        Numai bine va doresc.

    • Din ciclul „să prostim proștii”. De ce revendică conducerea STATULUI MAGHIAR autonomia teritorială a Transilvaniei într-un mod agresiv și tupeistic? Uite, și eu vreau granița pe Tisa. Va înceta vreodată STATUL MAGHIAR să aibă revendicări teritoriale de la vecini? Chiar nu se vede că politica de alianțe a STATULUI MAGHIAR cu Rusia, China și chiar Germania este o politică revanșardă și revizionistă?

    • Nationalsimul european este o boala care mocneste de cand exista statele suverane si de regula se manifesta violent in cazuri de de conflict care nu pot stinse la timp, ce inseamna la timp ?
      Nationalismul este garantia pt voturi, multe voturi iar cum oamenii de rand nu sunt feriti de aceasta „boala” cum sa fie feriti politicieni care doresc sa fie alesi ? iar educatia nu poate rezolva decat intr-o f. mica masura problema, avem destui oameni inteligenti nationalisti din fel si fel de fel de motive.
      Cauzele sunt de regula istorice insa exista destuke motive si in prezent cu ar fi imigratia in Europa si emigratia europeana dintr-un stat european in altul.
      Ce se poate face ? Toleranta si intelegere in comunitatile locale iar la nivel mai mare,
      cetatenie si pasaport european ar fi un prim pas, banii ii avem deja.

  6. Faptul ca nobilimea romana a fost asimilata sunt clare, zic eu. Familia lui Dragos, romanul maramuresan care a descalecat prima oara in Moldova a trait in regatul maghiar, ca altul nu era atunci, in stransa colaborare cu coroana maghiara. Vlas Tepes a petrecut cea mai mare parte a vietii sale in Ungaria, mai prin inchisoare, mai in onoruri si drepturi nobiliare, dar e cert ca a avut 2 neveste unguroaice de rang nobiliar iar copiii lui nu cred ca stiau romaneste. Sunt sanse sa fi fost chiar catolic. Ioan sau Iancu de Hunedoara e un alt exemplu de integrate in nobilimea maghiara a unei familii romanesti chiar cu origini in Valahia. Iancu nu era ortodox ci catolic, desigur nu stia cat de important ar fi fost acest detaliu astazi. Mathias, nu Matei, Corvinul fiul lui, poate cel mai important rege al Ungariei a fost, evident, pe jumatate roman, catolic si putin cunoscator de limba romana. Cred ca in calitate de rege luminat cunostea situatia supusilor sai si faptul ca avea stramosi romani si posted un pic de romana sau valaha sau cum I se spunea pe atunci.
    Nu stiu de ce exista o pozitie atat de radicala a unor comentatori care incearca sa explice si sa puna intr-o lumina neagra toata convietuirea etniilor transilvanene. Cu siguranta au fost nedreptati, sunt nedreptati si vor fi nedreptati, dar spatiu transilvan era, este si speram ca va fi un loc al unei intelegeri echilibrate intre cei ce traiesc aici. E adevarat ca odata cu valul ideilor nationaliste fiecare dintre etnii, popoare, limbi, a considerat ca ei, ce-i a lor conteaza si valorile, obiceiurile celorlalti conteaza mai putin. Asta se vede si la unguri si la romani, dar si la nemti si polonezi si la francezi, etc. Conceptul de natiune si mai ales, zic eu progresul tehnologic din domeniul militar a facut ca unele idei de exclusivism nationalist sa prinda contur mai repede sau mai incet. Toate statele se vor acum pure, 99% aceeasi limba, aceleasi obiceiuri, aceleasi orice. Pur si simplu armele au facut ca epurarea etnica, amenintarea la adresa celorlalti sa fie mai eficace. Unii au exterminat continente, altii regiuni intregi, altii localitati. Mai demult nu puteai ameninta si extermina asa de usor. Pe tacute, fara sa simtim aceste lucruri se intampla si astazi. Sunt putine zone in lumea asta in care, de bine de rau, au trait sute de ani un amestec de populatii precum in Transilvania! Ar trebui sa ne mandrim toti, romani, maghiari, germani, rromi, bulgari, ucraineeni si ruteni, evrei, arabi, italieni si alte popoare conlocuitoare (hahaha) de Transilvania noastra a tuturor!
    Sunt mandu ca sunt ardelean si roman totodata, asa cum altii sunt mandri ca sunt ardeleni si maghiari totodata. Lucru acesta nu ni l-a luat nimeni niciodata, si nu ni-l va lua nimeni niciodata! Atat timp cat ne respectam reciproc lucrurile vor fi bune. Ce facem noi este important, ce au facut altii in istorie a trecut. E trecut. Prezentul conteaza pentru ca in prezent construim viitorul nostru comun, asa cum a fost intotdeauna.
    Excelent articol dle Felea!

    • @Dumitru – ”Sunt mandu ca sunt ardelean si roman totodata, asa cum altii sunt mandri ca sunt ardeleni si maghiari totodata. Lucru acesta nu ni l-a luat nimeni niciodata, si nu ni-l va lua nimeni niciodata! ”

      Vă scapă un mic amănunt, stimate domn: lucrurile astea sunt posibile doar în zilele noastre, în Transilvania aflată sub administrație românească. În Transilvania de Nord anexată de Ungaria lui Horthy nu cred că v-ar fi mers prea bine cu mândria de a fi român. Dar nu mai spuneți asta la nimeni 😀

    • Stiti cum e, mathias, matias, matheus etc. sau matei este un nume de origine levantina (semitic ca sa fim echidistanti) care are ca exponent principal pe apostolul matei. In limba romana acesta este echivalentul. Iar, cata vreme mai exista Vernes Gyula(jules verne), liszt Ferencz (Franz List), Becs(viena), Pozsony(bratislava) etc. nu vad sensul atator corectii subtile precum in acest caz dar si in cazuri ca debretin(debrecen), seghedin(szeghed) samd.
      Pt. romani traducerea numelui Matia este foarte logic Matei. Iar daca ni se “accepta” sa folosim numele de familie Corvin asa cum e, pe care oricum limba maghiara nu l-a tradus, nu vad care e problema daca, pt uz intern, se “traduce” complet numele.
      Cata romana stia sau nu matei corvin nu are legatura cu regulile proprii ale limbii romane!
      Lasand deoparte genul acesta de fineturi avem sansa de a crea un dialog mai plin de acceptarea celuilalt asa cum este el.
      Va dau dreptate aici – puritatea etnica actuala este de origine recenta in europa – ultimele 3 secole.

  7. @dl. Felea, ”breaking news”Ș
    M-am uitat nitel la meciul de ieri seara Csikcsereda (sau cum s-o mai scrie) si Dinamo Bucuresti, baraj pt. Liga Nationala !
    Ce aud si vad ? Drapelul Tarii Secuilor fluturat vajnic de strainii din România, la un biet meci de fotbal, strigaturi diverse si chiuituri…tot tacimu (dinamovistii ce sa strige !? striga si ei din rarunchi- România, România, nicidecum Dinamo-Dinamo).
    Noi ne dam de ceasu mortii cu analize savante, istorie, pietre istorice, cu corectitudinea politica, sa traim in intelegere si toate fineturile astea cind se vede clar ca n-avem de-a face decit cu niste straini din România tembelizati si, orice-am face asa vor ramine…si nu sunt deloc puțini…sa privim lucrurile realist !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro