O carte absolut serioasă despre Constantin Tănase

Cu totul remarcabilă cartea Constantin Tănase. Un om serios, apărută sub semnătura Dorinei Rusu în seria  de Biografii romanțate a editurii ieșene Polirom (Iași, 2024). Rod al unei documentări minuțioase și rezultat al unui plan de bătaie dintre cele mai serioase.

Cred că Dorina Rusu a pornit de la premisa că marele public de astăzi, cel căruia i se adresează atât seria cât și volumul, știe foarte puține lucruri despre artistul de al cărui nume este indisolubil legată istoria teatrului de revistă din România. Continuator al celebrului Ionescu imortalizat de Caragiale. Interesant, cred, că Tănase i-a văzut ori chiar cunoscut atât pe Caragiale cât și pe I.D. Ionescu.  Pe vremuri, în revelioanele Televiziunii Române, Florin Piersic îi mai juca cupletele lui Tănase, în 1973 regizorul de film Manole Marcus îl lua drept model pentru personajul Caratase, excepțional jucat de Toma Caragiu în filmul Actorul și sălbaticii. Redifuzat relativ frecvent și astăzi, în ciuda protestelor celor ce spun că pelicula mistifică realitatea. Fără a remarca însă că mistificările pe care le contrazice acum indirect cartea scrisă de Dorina Rusu sunt compensate de marea artă a lui Toma Caragiu.

Dorina Rusu face apel la formula autobiografiei. A cărei scriere ar fi fost începută de marele Tănase la îndemnul suflerului Lică Maican (o permanență, un fidel însoțitor al vieții sale), în momentul în care, după bombardamentele americane asupra Bucureștiului din aprilie 1944, bombardamente urmate de suspendarea activității mai tuturor teatrelor, Tănase se afla în mare cumpănă. Nemaivăzându-și, practic, rostul. Nici ceea ce a urmat după august 1944, adică fapte ce indicau tot mai accentuata sovietizare a României, nu prea a însemnat motiv de bucurie pentru Tănase. Textele de spectacole îi erau drastic cenzurate, problemele personale, de familie deveneau din ce în ce în mai complicate. Culminând cu arestarea fiului cel mare, Radu, avocat de succes cu vederi liberale, acuzat complet pe nedrept de activitate legionară. Totul grevat pe deteriorarea accentuată a stării de sănătate a artistului.

Cu foarte puțină vreme înaintea morții, acesta i-a încredințat lui Maican ceea ce scrisese. Iar ceea ce Dorina Rusu pune acum la dispoziția publicului ne este prezentat a fi sus-menționata recuperare a autobiografiei lui Tănase. Interpolată pe alocuri de mărturiile și completările sufleurului.

Autobiografia aceasta scrisă cu foarte multă seriozitate și care ține printre altele să probeze cât de serios era în viața cotidiană și în exercitarea meseriei marele Tănase și cât de mult a crezut el în seriozitatea genului artistic căruia i se dedicase începe- nici nu se putea altfel? – cu povestea nasului viitorului artist. Nas căruia, într-o  oarecare măsură, Tănase îi datorează admiterea la Conservator și începutul uceniciei sub conducerea marelui actor Constantin Nottara care i-a fost profesor. Așadar, cupletistul Tănase, viitor mare actor, viitor director de trupă și de Teatru, întemeietorul Cărăbușului, avea studii de specialitate. A fost de-a lungul anilor socotit egalul marilor actori ai Naționalului. A luat parte în calitate de soldat la Războiul din 1913, a fost prezent, alături de George Enescu, în spectacolele date în timpul Marelui Război adesea chiar pe linia frontului. Dovedind că “nu are pușca la picior, dar că are gloanțele vorbei”. A dezaprobat multe dintre cele întâmplate în timpul celui de-al Doilea Război și al guvernării lui Antonescu. A fost un înverșunat adversar al lui Hitler, a înțeles relativ târziu avertismentele lui Maican în ceea ce privește primejdia reprezentată de Stalin.

Constantin Tănase a fost căsătorit în două rânduri. Cu mult mai matura Iosefina și mai apoi cu tandra, înțeleapta, chibzuita Virginia. Nu a fost chiar întruchiparea fidelității matrimoniale absolute, însă a fost un bun soț și tată. Pentru cei doi copii ai săi, atât de diferiți unul de altul. Radu și Aurică. A făcut și afaceri bune (aducerea la București a lui Josephine Baker), și afaceri proaste (povestea luptelor cu tauri). Nu a fost ceea ce s-ar chema un răsfățat al sorții, deși pare-se că avea trecere la mai marii vremii. A trecut și peste dărâmarea sediului Cărăbușului, și peste incendiul care a izbucnit în plin spectacol în sala Eforie. Și-a prețuit artiștii și colaboratorii (cartea conține pagini emoționante despre prietenia dintre Stroe și Vasilache),  a greșit în ceea ce o privea pe Maria Tănase. Care și-a făurit începutul carierei la Alhambra lui Nicolae Vlădoianu. A știut și ceea ce înseamnă legile dure ale concurenței, și cum trebuie să se manifeste solidaritatea între artiști.

Tănase fiind un om serios nu se putea să aibă parte decât de o carte pe măsură.

Dorina Rusu- Constanin Tănase. Un om serios. Colecția Biografii romanțate. Editura Polirom, Iași, 2024