O carte despre Marcel Anghelescu

După o carte consacrată lui Gheorghe Dinică, după multe altele care au pus sub lupă cariera altor mari actori,  de la Carmen Stănescu la Damian Crâșmaru, de la Adela Mărculescu la Lucia Mureșan, de la Alexandrina Halic la Constantin Dinulescu – și lista e departe de a fi completă, Ion Moldovan publică la editura Ecou transilvan din Cluj-Napoca un volum dedicat unui mare interpret al lui Caragiale. Un clasic, un actor fanion sau actor-efigie al Naționalului bucureștean, însoțitor de cursă lungă al maestrului Sică Alexandrescu. Regizorul care, oricât ar vrea să fie altfel o profesoară ce nu pierde nici o ocazie de a-i face praf acestuia cariera (îi mai face ea praf și pe alții și cu toate astea e considerată un mare arhitect al cercetărilor teatrologce de azi) a însemnat o etapă importantă în istoria artei dramatice din România veacului al XX lea.  Actorul în chestiune se cheamă Marcel Anghelescu.

Dacă pentru Mihai Mălaimare, autorul foarte inteligentei prefețe numită șăgalnic și cu schepsis Și mă cere, mamă, mă cere/Cine dracu te mai cere?, Marcel Anghelescu s-a identificat cu interpretul lui Iordache din D’ale carnavalului, pentru mine, și cred că nu numai pentru mine,  el se identifică cu Pristanda. Fapt indirect confirmat și de o mărturie publicată în carte, mărturie datorată actriței Carmen Stănescu, care a avut grijă să sublinieze că deși, din 1948, anul primei reluări pe scena TNB a Scrisorii pierdute, distribuțiile întocmite de Sică Alexandrescu au cunoscut reconfigurări nenumărate, Marcel Anghelescu și al său Pristanda însemnând însă o permanență. Aș mai zăbovi o clipă asupra mărturiei lui Carmen Stănescu. Aceasta datează din anul 2000, indiciu limpede că personalitatea lui Marcel Anghelescu și surprinderea ei într-o carte l-au preocupat de multă vreme pe Ion Moldovan.

În primele pagini ale cărții, Ion Moldovan reface traiectul carierei îndeosebi în teatru a lui Marcel Anghelescu. Care, după ce a terminat o școală militară în Craiova, a dat admitere la Conservatorul Regal din București. Sorții și examinatorii nefiindu-i favorabili, viitorul mare actor și-a încercat norocul la Conservatorul din Chișinău. Admis fiind, a fost îndată remarcat de regizorul Ion –Aurel Maican care l-a invitat în distribuțiile Naționalului din Capitala Basarabiei. După un popas la Iași, Marcel Anghelescu a plecat la București, acolo unde se stabilise Maican. A jucat în spectacolele acestuia făcându-se remarcat începând cu Mansarda. A jucat în spectacolele feluritelor companii particulare (conduse de Sică Alexandrescu, Maria Filotti, Dina Cocea etc), iar odată cu naționalizarea din 1948 a fost angajat la Teatrul Național din București. Unde, de altfel, jucase și în 1947, în piesa azi uitată a lui Mihail Davidoglu, Omul din Ceatal.  A fost un fidel al Naționalului, al regizorilor Sică Alexandrescu și Moni Ghelerter, a jucat și în alte teatre bucureștene (Nottara, Ion Creangă), a făcut echipe bune cu mai tinerii Miron Niculescu și David Esrig ca și cu alți directori de scenă, a ajuns să figureze și în distribuțiile Teatrelor din Ploiești sau Oradea. Și, desigur, la Brașov, acolo unde l-a urmat pe Sică Alexandrescu. A avut parte de multe roluri, preponderent de comedie, de unde și întrebarea constantă a autorului cărții, Oare cum ar fi fost Marcel Anghelescu în drame?, a jucat în filme, la Teatrul Radiofonic și la Teatrul TV. Toate aceste roluri sunt înregistrate meticulos de Ion Moldovan în partea finală a volumului.

Cea mai consistentă parte a cărții este constituită din interviuri. Cu Eva-Maria Anghelescu, fiica marelui artist, astăzi medic renumit în Germania, cu actori din generațiile mai vechi, colegi de scenă (Adela Mărculescu, Simona Bondoc, deja amintita Carmen Stănescu, Constantin Dinulescu, Alexandrina Halic), cu alții (Emilia Dobrin și Ștefan Velniciuc) care, la ora debutului lor, l-au cunoscut ori l-au avut drept partener de scenă pe Marcel Anghelescu. Aceștia îi surprind și evocă cu nostalgie, respect și tandrețe calitățile profesionale și umane. O mărturie a Anei-Maria Beligan care, aflăm, dintr-o notă, a avut amabilitatea de a-i pune la dispoziție autorului fotografii, surprinde aspecte din viața personală și profesională a lui Marcel Anghelescu. Care a fost un foarte bun prieten, poate cel mai bun, al Maestrului Radu Beligan. În fine, Irina Margareta Nistor analizează critic, cu o bună plasare în contextul social-politic al vremii, activitatea în cinematografie a protagonistului cărții, în vreme ce Domnica Țundrea reface cu multă rigoare parcursul colaborărilor la Teatrul Radiofonic.

Așadar, am și eu îndreptățirea de a întări îndemnul la lectura cărții, urmând exemplul prefațatorului Mihai Mălaimare.

Ion Moldovan- MARCEL ANGHELESCU; Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2024