joi, martie 28, 2024

O cioară. Sau despre devierea imaginației

Într-o dimineață însorită de mai, ieșind din scara blocului în care locuiesc, am dat cu ochii de o cioară. Stătea pe o cracă în copacul proaspăt înfrunzit din fața mea și nu făcea nimic deosebit. Am stat un timp destul de îndelungat ca să o privesc și tot timpul acela nu a făcut decât să privească în jur, când cu un ochi, când cu un altul, să își mai pigulească puțin penele, să mai scoată câte un croncănit domol, autointerogativ parcă… Și cam atât.

Lăsând-o acolo, în acea stare de grație și continuându-mi drumul spre stația de metrou, m-am trezit întrebându-mă: oare ce s-ar întâmpla cu acest minunat echilibru al ei dacă ea ar ști în fiecare moment ce fac toate ciorile din toate colțurile pământului? Câte sunt ucise de vânători pe undeva prin Polonia, câte sunt otrăvite în Afganistan, câte mor de frig sau de foame în Patagonia sau prin Siberia…

Poate că ar uita să se mai îngrijească. Poate că ar uita să-și mai învețe puii să zboare.  Poate că ar începe să înghită cu nemiluita boabe sau șoareci până ar crăpa. Poate că l-ar privi pe masculul care ar veni spre ea ca să o iubească, ca pe un potențial agresor și poate că l-ar ucide…

Există oare vreo specie, în afara omului, care să aibă nevoie să știe zi de zi ce se întâmplă dincolo de teritoriul său vital? Pe care ar ajuta-o, într-un fel sau altul, să știe în fiecare clipă ce se întâmplă dincolo de limitele teritoriului său vital? Este aceasta o necesitate naturală sau una indusă în mod artificial?

Suntem siguri că creierul uman are resursele fizice și fiziologice de a procesa un număr nelimitat de ”informații”, indiferent de gravitatea lor, de tonul pe care sunt transmise, de debitul și de presiunea cu care sunt împroșcate spre noi, de zgomotul în care sunt îmbrăcate etc și de a rămâne ”întreg”, funcțional, capabil de a lua decizii firești, care să ne fie benefice nouă înșine și celor din jur, în urma acestui proces care se repetă zi de zi de zi de zi de zi?

Suntem siguri că vom putea suporta la nesfârșit tensiunea psihică formidabilă în care acest debit informațional delirant ne obligă să trăim pe foarte mulți dintre noi?

De fapt, cum de am ajuns aici?

S-ar putea spune că, dacă există vreun domeniu în care principiul de bază pe care a fost clădită civilizația occidentală (Capitalismul – mai exact stimularea Creativității prin Concurență) a eșuat lamentabil, atunci el este tocmai această  ”industrie a informațiilor” de astăzi.

Pentru că el, acest principiu al concurenței, nu a fructificat în acest caz creativitatea umană într-un sens pozitiv, benefic, așa cum s-a întâmplat în celelalte industrii (vezi mașinile de azi în comparație cu căruțele, electrificarea în comparație cu lumânările, etc) ci, până la urmă, într-un sens diametral opus: nu numai că această industrie nu aduce nimic bun la nivel uman, dar tinde să-l distrugă inclusiv pe el, Capitalismul în sine, singurul sistem de organizare umană care s-a dovedit (până acum) capabil să aducă prosperitate și bunăstare.

Căci la ce altceva poate duce, până la urmă, acest adevărat bombardament informațional delirant și, odată cu el, dezinformarea constantă și în creștere accelerată, așa cum se întâmplă în zilele noastre?

Lucruri despre care înainte nu știam și nu aveam nevoie să știm ne invadează din toate direcțiile. Mai ales catastrofe, amenințări, pericole, etc. Câți au psihicul suficient de tare ca să administreze treaba asta? Cum să nu devii, până la urmă, paranoic, sclavul Fricii? Și cum să nu fii gata, la un moment dat, să-ți cedezi Libertatea în schimbul ”Siguranței” oferite de un Tătuc, care abia așteaptă să te ia de mână?

Mașinile de azi sunt, sigur că da, incomparabil mai bune decât cele de la începutul industriei automobilistice. Ar fi însă o glumă să afirmăm că ”jurnalismul” de astăzi ar fi, în vreun fel, ”mai bun” decât Jurnalismul din secolele XVII, XVIII, XIX sau XX…

În opinia mea Jurnalismul (ca idee) este un derivat al Literaturii și poate chiar al Artei în general.

Nu cred că este locul aici de a demonstra în detaliu acest lucru, dar este suficient poate să ne reamintim că publicațiile periodice de la începutul Jurnalismului modern (sec XVII) și până în prima parte a secolului XX, erau pline de povești, romane în serial semnate de mari scriitori, de jurnale de călătorii, descoperiri arheologice senzaționale,  filozofie, poezie, de desene și gravuri (făcute de strămoșii fotoreporterilor de azi și care, din lipsa aparatului foto, neinventat încă, erau forțați să-și folosească la maximum simțul artistic), reproduceri după cele mai frumoase picturi ale lumii etc (vezi colecția revistei L’Illustration de exemplu). Ceea ce numim astăzi ”actualitate” era de multe ori expediat în câteva rânduri, prin colțurile vreunei pagini.

Prin urmare, încă de la începuturile sale, Jurnalismul s-a adresat sufletului uman, la fel ca orice artă autentică. Și se adresează sufletului uman și astăzi. Numai că, pierzând pe drum instrumentele Artei, îl abordează acum într-un mod cu totul diferit, dacă nu cumva chiar diametral opus: nu pentru a-l întări, nu pentru a-l înfrumuseța, nu pentru a-l îmbogăți și a-i deschide noi orizonturi, ci dimpotrivă:  Atacându-l. Șocând-ul. Bruscându-l. Agresându-l. Înfricoșându-l. Castrându-l.

Căci din toate instrumentele Artei, doar asta i-a mai rămas: Frica

Jurnalismul, ca și Arta, se adresează și acum sufletului uman, da, dar nu pentru a-l hrăni, ci pentru a-l brusca, zgâlțâi, agresa, înțepa, jigni, parcă pentru a-i demonstra cât de inutil este și, astfel, a-l elimina, a-l nimici, a-l scoate definitiv din ”viața publică”. Din calcul. Din orice calcule.

Principiul este cel al concurenței: Spaima se vinde cel mai bine, Spaimă livrăm. Prin orice mijloace, în orice moment, sub toate formele, dacă se poate în mod continuu: ”24 din 24 de ore”. Bingo!

(Și poate că literatura antică, literatura clasică este nemuritoare tocmai din acest motiv:  pentru că a fost scrisă într-o vreme când principiul concurenței nu funcționa deloc sau funcționa la cote rezonabile).

Acest debit delirant de ”informații” la care ne lăsăm expuși de bună voie, pe care acceptăm să le înghițim de teama de ”a nu rămâne în urmă”, de a nu fi ”luați de proști”, nu poate fi gestionat într-un mod rezonabil de minte și de suflet, care până la urmă se dereglează și se ard, exact ca un ventilator supraalimentat.

Acesta este modul în care eu personal cred că creierul nostru pierde controlul iar noi ne imbecilizăm, devenim pur și simplu imbecili autentici și – implicit – receptivi, vulnerabili, toleranți la dezinformare.

Discuțiile decente, cu argumente, cu respectul opiniei opuse au dispărut și pentru că, de fiecare dată când încercăm să comunicăm, atingem foarte rapid punctul de fierbere și atingem foarte rapid punctul de fierbere pentru că subiectele pe care le abordăm în cadrul actului de comunicare (pe care de cele mai multe ori le luăm DIRECT din imensa ofertă ”de ultimă oră” a acestei ”industrii a informațiilor” – și nu din propria noastră experiență, gândire, cercetare, reflecție sau meditație) –  sunt irelevante. I-R-E-L-E-V-A-N-T-E.

Și sunt atât de multe aceste ”subiecte” încât nu le putem gestiona, ne expunem permanent riscului ca partenerul să ne arunce în față unul de care nu am auzit, pe care l-am pierdut și, în consecință, ”să ne facem de râs”, și atunci intrăm (și rămânem  permanent) într-o atitudine nefirească, hibridă: defensivă și agresivă în același timp, care ne determină până la urmă să debităm orice, pe un ton și cu un debit cât mai agresiv, care să ne apere de potențiala agresivitate a interlocutorului… Devenim, văzând cu ochii, niște mutanți agresivi.

Am colegi care nu mai pot rosti un simplu ”Salut, ce mai faci?” fără a face un efort vizibil pentru a-și controla respirația și asta fără vreun stres aparent imediat, pur și simplu din pricina tensiunii acumulate.

Sunt zile în care eu însumi, întorcându-mă acasă după o dimineață întreagă în care sunt nevoit să stau în contact cu ”tot ce e nou”, ajuns pe o trecere de pietoni oarecare, să mă surprind întrebându-mă, în timp ce trec prin fața mașinilor oprite (mai mereu în ultimul moment) ce îl face pe șoferul acela, prin fața căruia pășesc, să nu apese brusc pedala de accelerație? De ce la volan n-ar fi vreun jihadist?

În fond, cât o s-o mai putem duce tot așa?

În opinia mea suntem victimele a ceea ce doamna Blavatsky numește ”Misguided imagination” iar Pascal ”Dirijarea intenției”: Imaginația, abilitatea care ne face capabili (și pe care ar trebui să o folosim pentru ca) să înțelegem sensul unei metafore, al unei simfonii, cea cu care vedeam cu ochii minții imaginile din poveștile pe care ni le citea în copilărie bunica, exact ea ne este acum exploatată,  ghidată într-un mod intenționat, sistematic în altă direcție, în toate direcțiile, ne este pulverizată, deviată, consumată, epuizată – și asta nu în beneficiul nostru.

A căuta rațiunea sau ”ideologia” în care cred vestele galbene, a spune despre invadatorii de la Capitoliu că apără ”valorile conservatoare”, sau de dreapta sau ale extremei drepte, a căuta explicații raționale, logice, pentru cenzurarea unor filme ca Pe aripile vântului sau Pisicile aristocrate sunt tot atâtea dovezi că această deviere intenționată funcționează foarte bine la scară globală iar peste lume se așterne încet o pătură călduță de Imbecilitate, cu care începem chiar să ne acomodăm.

Acesta este cred, în esența lui, fenomenul de imbecilizare în masă la care suntem supuși și la care, în primul rând, ACCEPTĂM DE BUNĂVOIE să fim supuși, atâta vreme cât nu acționăm butonul ”off”.

Atâta timp cât vom rămâne în logica infantilului ”Cum, n-ai aflat? Ești în urmă” pe care l-am dobândit de mult,  în curtea școlii sau pe terenul de joacă din fața blocului, atâta vreme cât nu depășim acest nivel infantil de dezvoltare intelectuală, riscul ca în cele din urmă un ”Tătuc” binevoitor să ne ia de mână și să ne scape de nesuferita Libertate, cu care nu mai știm ce să facem, devine pe zi ce trece mai verosimil.

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

  1. Problema este ca acum nu este un Tatuc. Fascismul l-a avut pe Mussolini, nazismul pe Hitler etc. dar „politically correct” al cui e? Facebook ieri cenzura postari despre „originea din laborator a virusului”, azi nu o mai face. Twitter blocheaza conturi cu postari banale, dar Elon Musk trage Bitcoin in sus si in jos la orice postare, fara consecinte. Bilderberg or fi de vina? N-am mai auzit de ei de o vreme. Sau cine?

  2. Interesant cum aceasta micuta parte din ceea ce intimplarea face sa existe in lume produce in imaginatia unora dintre noi dezastre . Hai sa vedem : oare dracul este chiar asa de negru ? Oare nu exageram atunci cind vedem doar partea ce ne satisface pe noi – ca persoane – intelegerea si care ne creeza o intelegere paralela (doamne cit ne place asta ) cu adevarul . Cum am putea achiesa la ziceri de felul – citez din autor :Suntem siguri că creierul uman are resursele fizice și fiziologice de a procesa un număr nelimitat de ”informații”?sau Principiul de bază pe care a fost clădită civilizația occidentală (Capitalismul – mai exact stimularea Creativității prin Concurență) a eșuat lamentabil.Oare ce ne face sa spunem asta .Valorile Capitalismului si ale democratiei rezista de milenii .Este adevarat – democratia este foarte grea .Ea te obliga sa stii legile tarii , te obliga sa te folosesti de aceste legi parcurgind toate etapele necesare atunci cind ai vreo problema . Decizia in democratie este parte a unui cumul de intelegeri de discutii urmate de aprobari simultane – nu este o decizie a unui singur om (s-a vazut clar , istoria ne-a arat clar ce patesc cei care doresc a dictata- ei si numai ei ). Capitalismul este , in fapt , copia existentei animaliere a tot ceea ce este viu pe planeta .Capitalismul este o jungla dar o jungla supusa legilor comunitare – unde o majoritate decide . Cu ce am putea inlocui asta ? Cu vestele galbene – cu asaltul asupra Capitolului – cu razboiul din Afganistan sau cu cel de ultima ora intre Israel si Hamas . Oameni buni ? De 76 de ani in Europa este pace – cu ce vreti a inlocui aceasta pace – doar nu om fi atit de nebuni cu totii sa nu intelegem asta .Oare putem crede ca suntem orbi cu totii ? Oare nu putem observa libertatea de exprimare , bunastarea ce creste continuu , posibilitatile de a acumula bunuri nerestrictionat , accesul la tehnologia de virf , forta data de apartenta la UE si NATO, o lume fara razboaie in Europa ,noua formula ce tine de controlul cheltuirii banilor ,impactul ce il va avea Parchetul European asupra evazionistilor si asupra modalitatilor de cheltuire a sumelor oferite de UE , liberatatea de miscare absoluta a capitalului si a oamenilor , cuplarea la mai toate sistemele de producere, stocare , transport si vinzare a marfurilor , fapt ce aduce atita abundenta in fata cetatenilor .Oare nu putem accepta binefacerile globalizarii si binefacerile oferite de noua revolutie industriala ? Daca , ca natie, nu suntem in stare sa vedem ,majoritar, toate acestea si multe multe altele ce vor veni o data cu noile abordari politico – sociale din Uniunea Europeana – atunci am trait degeaba .. Construiti o lume fara garduri- fie ea si in imaginatia d-voastra – veti intelege atunci ce inseamna libertatea si nevoia de libertate – chiar daca nu tuturor le-a fost harazit sa traiasca asta .

  3. In mare parte aveti dreptate, dar:
    Nu poti compara jurnalismul din secolul 18 cu cel de azi fara sa admiti ca el se adresa unei categorii de receptori diferiti, unei categorii cu nivel de intelect si cultura diferit.
    La fel, daca tinem seama de faptul ca nivelul de scolarizare a crescut, numarul receptorilor a crescut in mod corespunzator, iar jurnalismul a devenit inevitabil o arma politica. Nu poti analiza jurnalismul fara sa aminesti de cei care il finanteaza si care vor nu numai profit dar si pozitie politica sau in politica.
    As mai adauga cateva cuvinte si despre calitatea jurnalistului. Uneori cand si schimba stapanul, isi schimba radical si conceptiile declarate.
    Subiectul insa este o baza pentru dezvoltarea in multe tomuri, din pacate fara rezultate concrete. Oricum este o tema de gandire.
    Multumesc

  4. Nu sunt de acord! Irelevanța unei informații este o chestiune pur subiectivă. Filtrarea informației trebuie să aibă loc la beneficiar, nicidecum la vreo instanță intermediară.
    Jurnalismul a suferit aceeași transformare ca orice alt domeniu: specializarea. Chiar și în interiorul unui team specializat, din orice domeniu de activitate, oricât de unitar ar părea dinafară, există încă o mai fină stratificare de aptitudini, ce formează matricea operațională a teamului respectiv. Și, totodată, specializările respective obligă la restrângerea activității teamului dpdv al ofertei: beletristică separata de documentare, faptul divers nu mai stă alături de destinațiile turistice, iar rețetele de cozonac nu mai sunt inserate între știrile sportive. Almanahul au dispărut exact ca băcăniile de cartier.
    Există și mult balast, e drept. Dar este un rău necesar: tocmai astfel se oferă posibilitatea de a extrage din bombardamentul cotidian doar informațiile care, întocmai precum un puzzle între puzzles, compun informația necesară. Oferirea pe tavă a știrilor dezgolite de detaliile presupuse anticipat ca fiind irelevante, e instrumentul cel mai eficient pentru manipulare. Întotdeauna va lipsi ceva, ce ulterior se poate dovedi că ar fi fost relevant.

    P.S. Am văzut și eu, chiar azi la joggingul de dimineață, o întâmplare cu păsări. Pe o tarla la vreo 3 km în afara orașului, la vreo 15-20 metri în fața mea, dar ușor pe dreapta, s-au înălțat în zbor doi guguștiuci, îndreptându-se direct spre liziera aflată în stânga. Evident, nu eram eu cel care îi speriasem și mă așteptam să văd vreo vulpe, furișată prin miriște. O altă pasăre s-a ridicat atunci, dar în același moment am sesizat un fulger gri venind peste capul meu, lovind brutal turturica și doborând-o la pământ într-un ghemotoc de pene. Era un șoim care s-a îndepărtat apoi ducându-și în gheare prada. Dacă turturica articole Stiftung moment mai devreme de ce s-au speriat suratele, poate ar fi util o Șansă. Asta ca motiv de reflexie despre rapiditatea de azi a știrilor, net superioară celei din alte timpuri.

      • Doriti sa fredonati „Patru randunici, doua mari si doua mici” sau nu deranjeaza daca in loc de randunici sunt turturici, gugustiuci (spre rusinea mea nu pot sa fac diferenta daca exista vreuna …) ? ;)

        • Randunica n-are ce caută aici, iar între celelalte este aceeași diferență ca între orătanie și gobaie. Una se scrie cu T, cealaltă cu G. Și, in istorioara de mai sus, permite diferențierea ușoară între păsările care au scăpat și cea care nu. In plus, evit repetarea unor cuvinte. Dar in naivitatea mea nu m-am gândit că mai sunt și klugscheißeri care n-au fost atenți la compunere in clasa a patra și vor acum explicații.

          • „Dacă turturica articole Stiftung moment mai devreme de ce s-au speriat suratele, poate ar fi util o Șansă. Asta ca motiv de reflexie despre rapiditatea de azi a știrilor, net superioară celei din alte timpuri”.
            Adica doriti un sistem de avertizare timpurie pentru pasari ca sa aiba o Sansa? Mie imi suna remarca de mai sus a vanatoare sau braconaj sau Hunger Games.
            Aveti o feblete pentru Ceausescu/Nastase/Tiriac sau printul ala din Lichtenstein?

    • Este o iluzie ideea ca „se oferă posibilitatea de a extrage”. Capacitatea de receptie si prelucrare a informatiei este limitata, iar bombardamentul cu informatii nerelevante este la fel de nociv ca si cel cu informatii false (in IT se cheama „denial-of-service”, e acelasi principiu). Aceasta tehnica (revolutia din 89 a fost intr-un fel deschizatoare de drumuri) face deja parte din mijloacele de razboi moderne (rusii au devenit experti in domeniu).
      In plus se creeaza o dependenta a consumatorului fata de informatia usor digerabila, mult mai atractiva. Dar cel mai grav e ca se creaza un cerc vicios, cine nu are stiri senzationale, nu are audienta, deci nu e rentabil. Supravietuiesc doar marile concerne sau cei care folosesc resurse putine (implicit posibilitati limitate). Paradoxal rezultatul concurentei excesive nu e diversificarea si cresterea calitatii informatiei, ci din contra.
      Intr-o democratie e normal sa existe o dilema, n-ai cum sa interzici sau sa controleze mijloacele alternative, dar nici nu poti ignora fenomenul. Singura solutie este (auto)educatia. Insa scenariul clasic Big Brother, fie el de stat sau corporatist, nu mai pare deloc SF.

      • nnm, există ceva adevăr în cele afirmate de dumneavoastră. De acord mai ales cu capacitatea limitată de prelucrare a informațiilor.
        Dar, așa cum scriam mai sus, presa s-a specializat și ea. Anumite surse oferă doar informații brute, neprelucrate, în vreme ce altele sunt orientate spre editoriale, spre formarea de opinii. De asemenea, jurnalismul de investigație formează azi o branșă separată, de sine stătătoare, cel mai adesea cu autofinanțare. Reporterii de război oferă informații direct de la fața locului.
        Iar pe de altă parte, publicul nu urmărește toate temele abordate, ci doar ceea ce consideră fiecare beneficiar că merită. Ce strategie preferă fiecare în culegerea informației nu mai depinde, ca în trecut, de limitarea numărului de surse care oferă acea informație. Consumatorii de știri pot, de exemplu, urmări anumite teme și publicații și/sau influenceri ce oferă noutăți, deja mestecate, din domeniile respective și apoi să își întregească opiniile căutând singuri informații suplimentare, dar pot proceda și invers.
        DoS nu e obținut deci prin expunerea excesiva la bombardamentul informatic, căci nimeni nu își formează instantaneu opinii despre o anumită temă, ci adaugă și prelucrează în timp informațiile ce îi survin pe diferite canale. Iar opinia generală menține un subiect mai mult sau mai puțin în atenția publicului, deși există și aici excepții, cum ar fi cazul Elodia.

  5. Decăderea jurnalismului are cauze multiple, dar principalele cauze sunt după mine controlul proprietarului asupra conținutului mass media (fie ea tipărită sau audiovizual) si folosirea media doar ca vehicul pentru reclame si nu ca mijloc de informare.
    Când jurnaliștii erau si proprietari (cam pana la al doilea război mondial), sau când proprietatea era mai puțin concentrata (cam pana acum vreo 15 ani) exista mai multa grija in calitatea si independenta producției jurnalistice. Jurnaliștii de moda veche aveau mai multa independenta financiara decât cei de azi si asta le dădea si un pic mai multa independentă de exprimare. Când Zola a scris J’accuse proprietarul ziarului, Clemenceau, nu l-a oprit desi își asuma un risc foarte mare atacând armata franceza. Ba mai mult l-a si aparat in tribunal. Când un jurnalist de la Washington Post aborda scandalul Watergate proprietarii n-au pus mana pe telefon sa-l oprească. Nu cred ca astăzi jurnaliștii lui Jeff Bezos sau Rupert Murdoch au aceeași libertate de exprimare.
    A doua problema pe care o vad este deturnarea audiovizualului de la scopul sau initial, de sursa de informație si divertisment, la vehicul de distribuire a reclamelor. Pentru asta cetățeanul trebuie menținut cat mai mult in fata ecranului, trebuie atras cu știri senzaționaliste, cu Fear, Blood and Local (stiri locale). Inca de acum 20 ani exista studii care arata ca cuvântul Fear începuse sa fie folosit tot mai des pe prima pagina a ziarelor. Si industria reclamelor a observat ca Frica ajuta la creșterea vânzărilor si a incept s-o folosească tot mai mult.

    • PS
      Un fapt divers care ilustrează totuși calitatea jurnalismului de acum peste 100 ani. Un tânăr cam sâsâit se duce intr-o zi la Clemenceau cu un text si-i spune ca vrea sa fie jurnalist. Clemenceau citește textul si-i spune ca n-are talent si ca trebuie sa se apuce de altceva. Peste ani Clemenceau il va apara pe acest tânăr in procesul intentat de statul francez in afacerea Dreyfus. Tânărul lipsit de talent se numea Zola!. Amândoi fost si mari jurnaliști.

      • Degeaba Clemenceau sau Zpla. Franta a ramas aceeasi generatoare/producatoare de antisemitism si rasism ca de multe secole.
        Ca o parte din rasismul din Franta este indreptat acum impotriva musulmanilor este absolut irelevant.
        Doar victimele sunt schimbate,

        De abia acum si Franta isi recunoaste COMPLICITATEA la genocidul din Rwanda si crimele din Algeria.
        https://www.france24.com/en/africa/20210528-from-algeria-to-rwanda-macron-adopts-policy-of-confronting-france-s-past

        Si Germania recunoaste primul genocid din istoria moderna – cel din Namibia.
        https://www.rfi.ro/politica-134527-germania-recunoaste-oficial-genocidul-comis-namibia

        Am o intrebare pentru toti eurofilii. De la tarile responsabile de cele mai mari orori din istoria umanitatii trebuie sa se ia lectii de morala si comportament? DE LA ASTIA???

        • Daca tot este la moda sa sărim de la un subiect la altul fara nici o logica, am si eu o întrebare pentru toți eurofobii: care sunt puterile coloniale care au împins pana la aproape de extincție populațiile de pe cel putin un continent? Pentru cei cu cunoștințe limitate de istorie, este vorba de o singura tara.
          Când afacerea Dreyfus era la vârf unul din cei mai populari politicieni din acea tara se numea Cecil Rhodes. Sa citam câteva fraze din viziunea antirasista a acestuia? Sau din cea a altui mare antirasist, Winston Churchill?
          Daca istoria de acum 100 ani este prea grea, sa ne referim la o perioada mai recenta, la ultimii 5 ani. In care tara din Europa rasismul a făcut din romani cauza tuturor problemelor?

          • Cinicule, au fost totuși două țări care au împins nativii spre extincție: una era Spania. Dar sunt și alte exemple. În 1857 a început cea mai sângeroasă răzbunare a unei puteri coloniale împotriva revoltelor sepuilor. Ultima grozăvie a avut însă loc mult mai recent în Kenia, acum 60 ani, în urma războiului de independenta Mau-Mau. Documentele ce atestă respectivele grozăvii, incluzând chiar torturi și mutilari, au fost îndepărtate de puterea colonială, dar există încă suficiente dovezi despre modul sistematic în care au procedat. Times chiar a publicat chiar articole în care nu s-a sfiit să folosească cuvinte precum „sadism” alături de anularea statului de drept. Un motiv ar fi exonerarea fostei puterii coloniale de la reparațiile necesare.

            • Bineînțeles ca exista mai multe puteri coloniale care are au împins nativii spre extincție, dar mesajul meu era pentru cei care de peste mâneca înjura continuu tarile din EU, vad paiul din ochiul altora si nu bârna din ochiul propriu. Mai acum câteva zile dădeau exemplul, fără nici o legătura cu articolul comentat, al furtului de arta de la Louvre sau muzeele din Berlin, ignorând ca cele mai mari furturi arta din lume se afla la British Museum, sau in zecile de castele din Scotland, Wales sau England.
              Deosebirea este ca unele puteri coloniala nu recunosc excesele făcute, iar Germania a recunoscut ororile din Namibia.
              Sa mai dau un exemplu, daca mai trebuie. După masacrul de la Amritsar generalul care l-a săvârșit a fost in final demis. Reacția publicului din metropola? Indignare fata de masacru? Nu, s-a lansat o subscripție publica si mii de oameni au contribuit ca sa i se facă o pensie speciala.

          • Tarile continental europene cu cel mai mare numar de crime-genocid-holocaust sunt: Germania, Rusia, Spania, Belgia si mai putin Portugalia.
            „Concurenta” la crime le pot face in Asia doar China lui Mao si Cambodgia lui Pol Pot si Japonia de dinainte de WW II.
            Provinciile Orange si Transvaal din Africa de Sud au populatie (burii) din Olanda. Dar in Romania comunista cu mimetisme frantuzesti s-a publicat Capitanul Casse Cou pentru tineri sa fie indoctrinati de mici.
            Furtul de la Luvru la care ma refeream nu era din colonii de peste mari CI DIN ITALIA vecina invadata de Napoleon.
            Pentru comparatie istorica Charles al II-lea a cumparat (NU FURAT ca Napoleon) din Italia cantitati enorme de arta, fapt ce l-a adus la faliment.
            Nigel Farage si partidul sau NU AU FOST alesi in paralamentul britanic.
            AfD si Frontul lui Le Pen – da, din pacate.
            Europa continentala a fost si a ramas leaganul rasismului si antisemitismului institutionalizat.
            Si mai mult de 750000 de romani au facut aplicatie sa aiba dreptul sa ramana in UK dupa Brexit. Si marea majoritate au fost admisi.

  6. „Există oare vreo specie, în afara omului, care să aibă nevoie să știe zi de zi ce se întâmplă dincolo de teritoriul său vital?”
    am niste vecini lilieci care ma viziteaza destul de des, desi, spre deosebire de porumbei, n-ar cauta niciodata hrana sau adapost in bucataria omului; pisicile nu pot zbura, nici comunica la distanta, asa ca se limiteaza la documentare pe acoperisuri; cainilor si broastelor le ramane sa comunice vocal, noaptea, cand frecventele sunt mai libere; animalele de companie au sansa tehnologiei, dar nu-s destul de tampite sa se uite la tv;

    e de inteles nevoia de informare, dar mult mai greu de inteles nevoia de a scrie; la orice search pe google iti apar nenumarate informatii dezlanate, inutile sau eronate; dar daca pe retelele de socializare e de-a dreptul nebunie, problema e doar atunci cand sare gardurile ospiciilor; mai problematica mi se pare lipsa alternativei la google si wiki; am incercat si alte motoare, dar curios, pare ca folosesc aceleasi seturi de date si algoritmi;

  7. „Acest adevărat bombardament informațional delirant”
    Bombardamentul cu pricina, apetitul pentru asa ceva în general reprezintă realitatea.
    Realitatea care nu ne convine capătă caracterizări din categoria ‘delirant’.

  8. Interesant si subiectul si referirea la arta. Imi pare ca o buna parte din specia umana a ajuns prea deodata la prea mult nou si prea multa comoditate. Prea e totul la un click distanta. A disparut aproape de tot ideea ca trebuie sa faci efort pentru ceva, ca e greu sa devii o persoana importanta pentru societate. Am ajuns sa avem pseudo-pseudo-…pseudo orice (politicieni, manageri, jurnalisti, specialisti). Suntem pe de o parte sedati ca totul e bine si pe de alta speriati cu ce poate fi rau. Pentru sanatatea dvs. lasati-va spalati pe creier cel putin 24 ore pe zi. Un fel de „Insula pinguinilor” a lui A.F. la hiperlativ.

    • Nu se mai sperie nimeni, amorțeala i-a luat pe toți. Toată lumea crede că se întîmplă chestii nasoale dar statul/poliția/armata le poate rezolva și totul va fi ok pînă la urmă. În realitate am devenit prada perfectă pentru migranți, Rusia, China și orice demenți care știu să țină o pușcă în mînă sau să dea cuțitu’ ca în Ferentari. ”Sistemul”, care se dă jmeker că apără boboru’ de fapt se ocupă de politică și de făcut bani și are aceeași schemă de ripostă ca la revoluție, adică ne dăm la fund cînd e groasă și după ce se liniștesc apele, încălecăm iar proștii. Nu e zi de la Dumnezeu să nu fie niscai gabori care se jelesc prin media că sînt bătuți de borfași și pun pe feisbuc filmulețe despre cum o iau pe cocoașă de la țigani și ăsta e de-abia începutul. Cînd o să fie crima organizată de-adevăratelea în țara asta o să avem show în prime time în fiecare zi și televiziunile vor fi fericite că pot livra bătăi în direct între bande și milițieni cu burtă alergați printre blocuri pentru că au îndrăznit să se rătăcească p-acolo.

  9. Esti bombardat din toate directiile si fara intrerupere cu „informatii”? Puhoaie coplesitoare de date, stiri, noutati, statistici, interpretari, explicatii, predictii, dezvaluiri, previziuni care iti taxeaza memoria, capacitatea de intelegere, empatia si ard siguranta detectorului de bullshit?

    „Mutantii agresivi” nu te pot prinde in hora lor imbecilizanta decit daca iti dai acordul.
    Ca sa iesi de sub torentul proverbialei cascade, nu trebuie decit sa faci un pas in spate.
    Astfel devii invincibil.

  10. Excelent articol, felicitari autorului. Degradarea (morala si in formele lor de exprimare) a mijloacelor de informare in masa are si un impact devastator asupra eticilor si a inteligentelor. De masa sau individuale. De exemplu, unii comentatori ai acestui articol, care se grabesc sa-si imortalizeze parerile in scris, fara a fi inteles ce au citit sau fara a stapani macar elementar ortografia si punctuatia.

  11. ..privind așa lucrurile, am putea spune că cele 2-3 ore de tv, la pachet cu plicticoasa presă de partid (și de stat..) dinainte de ’89, au fost o binefacere, la fel ca și mult detestatul salam cu soia (plantă spectaculos reabilitată..)

    Curiozitatea a ridicat ființa umană cu nasul din țărână și a împins-o să privească spre stele.
    Atâta doar că pentru unii această curiozitate se limitează, din păcate, la uitatul pe gaura cheii..

    Sunt slăbiciuni ale firii umane speculate de mass-media în scop comercial și (sau) politic.
    Facebook, instagram și mania pozatului (adesea inutil..), alimentează industriile conexe și produc miliardari pe bandă rulantă. Consumerism pursânge.
    „Tembelizorul” și ce-a mai rămas din cinematografe, merg pe facil, pe șocant și (nu în cele din urmă..) pe sex, mai mult sau mai puțin explicit..

    În rest, apele s-au cam separat deja. Există o elită care a ajuns mult prea departe de față de marea masă de indivizi care-și risipesc viața într-un derizoriu monoton. Trist e că această masă amorfă reprezintă fundamentul democrației.. Cine nu are tătuci.. ptiu drace, orice nu mai asta nu..!

    • „Facebook, instagram și mania pozatului (adesea inutil..), alimentează industriile conexe și produc miliardari pe bandă rulantă.” Iar miliardarii cumpăra presa independenta, sau ce-a mai rămas din ea.
      In plus „Facebook, instagram și mania pozatului”, desi ar putea fi instrumente puternice ale democrației sunt media unde fiecare striga dar nimeni nu asculta.
      Un politician francez a propus ca jurnaliștii sa fie aleși si plătiți precum judecătorii (nu cei din Romania). Greu de pus in practica, dar merita atenție. Daca putem alege judecători independenți si sa-i plătim regeste, de ce n-am putea face-o si pentru (fosta) a patra a putere in stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Serban Georgescu
Serban Georgescu
Șerban Georgescu, născut la 6 august 1967, la București, este jurnalist, editor web, colaborator Dilema Veche. Ultima carte publicată: ”Scrisori dintr-o piramidă”, poeme, Editura Paralela 45, 2017

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro