joi, martie 28, 2024

O conceptie gresita despre relatia cu Rusia

Trebuie să reluăm relațiile cu Rusia conform condițiilor impuse de Kremlin. Eliminând elementele decorative, asta susține vechiul meu prieten, Anatol Lieven, în The New York Times.

Lieven aduce trei argumente. Rusia nu este rivala Statelor Unite la nivel mondial. În schimb, este “o putere regională care se luptă să păstreze o parte din fosta sa sferă de influență“. În realitate, nu este deloc un adversar. Este un “aliat natural”. În consecință,  merită plătită șansa de a reține Rusia în zone precum Ucraina. În schimb, trebuie să reducem tensiunile ca să ne scutim din timp și din eforturi pentru a ne ocupa de alte probleme, mai presante.

Practic, asta ar însemna ridicarea sancțiunilor, acceptarea de facto a anexării Crimeii de către Rusia și forțarea Ucrainei să accepte un statut special pentru teritoriile sale estice controlate de Kremlin, statut care, sugerează Lieven, să fie sprijinit de forțe ONU de menținere a păcii.

Nu-mi este clar nici măcar dacă acest lucru ar fi chiar posibil. Cred că regimul lui Vladimir Putin se bucură că e în proaste relații cu Occidentul, ce alimentează povestea autohtonă a Rusiei virtuoase și chinuite, amenințată de forțe duplicitare din afară. Asta le distrage atenția rușilor de la zdrobitorul eșec al Kremlinului de a moderniza țara.

Mai mult, Putin crede că el câștigă. Dacă îi cedăm Ucraina, el își va extinde avantajele în altă parte – poate, anexând Belarusul sau amestecându-se în statele baltice.

Nici Siria nu sugerează că Rusia este un aliat prețios împotriva extremismului islamist.

Dar cea mai mare eroare de analiză a lui Lieven este premiza. Rusia nu se comportă rău pentru că e provocată de Occident, de extindrea NATO sau de tentativele Uniunii Europene de a dezvolta un Parteneriat Estic, de altfel sorit eșecului.

Rusia menționează toate astea ca pe o scuză. Dar noi nu trebuie să interpretăm asemenea plângeri așa cum par la prima vedere. NATO a încercat să inițieze relații prietenești cu Rusia. Proiectul a eșuat din cauză că Rusia nu a vrut să fie tratată la egalitate cu alte țări sau să-și considere vecinii ca pe niște state cu adevărat suverane și independente. A fost legerea Rusiei, nu a noastră.

Adevărata problemă este viziunea Kremlinului asupra istoriei. Noi considerăm prăbușirea imperiului sovietic o eliberare. Dl Putin și prietenii săi o văd probabil ca pe o temporară catastrofă geopolitică. Nu ne-am aștepta ca olandezii, danezii sau israelienii să întrețină relații prietenești cu o conducere germană care deplânge căderea celui de-Al Treilea Reich al lui Hitler. Nu ar trebui să aplică standard duble în ceea ce privește victimele ororilor lui Stalin.

Lieven susține că Occidentul și-a mutat spre est “frontiera strategică”, iar Rusia nu a făcut decât să reacționeze în urma acestei sustrageri de teritoriu. Argumentul ignoră doi factori importanți. UE și NATO nu și-au sporit numărul de membri la ordinul mai marilor de la Bruxelles. Ele au primit niște țări care se înghesuiau la ușa lor, cerând securitatea, prosperitatea, libertatea, decența, demnitatea și alte lucruri asemenea, care le-au fost refuzate de Cortina de Fier.

Aceste țări ar fi putut opta să se orienteze în schimb spre Rusia. În pofida tuturor mizeriilor din perioada sovietică, ele au și acolo legături de ordin lingvistic, cultural și istoric. Țări precum Danemarca și Olanda s-au alăturat bucuroase Germaniei, din punct de vedere economic și,  recent, în cazul Olandei, și din punct de vedere militar.

Și Rusia ar fi putut avea o asemenea relație cu fostul său imperiu. Dar n-a fost așa, pentru că ea a preferat resentimentele postimperialiste, urmate de o cruzime și o agresiune neoimperialistă. De ce ar fi trebuit să accepte asta niște țări pe vremuri captive, când li se oferă ceva cu mult mai bun?

Lieven recunoaște că Occidentul trebuie să lupte din greu ca să apere Estonia, Letonia și Lituania în cazul în care ar fi atacate. Dar scrie: “E greu de imaginat vreo situație realistă în care s-ar putea ivi o atare necesitate “. Să sperăm că are dreptate măcar în această privință.

Traducerea: Mihaela Danga

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Rusia duce aceeași politică externă pe care a dus-o în secolul XVII-XVIII. E un pescuitor în ape tulburi și secole de-a rândul a inflamat stări de conflict în statele vecine chiar dacă nu era direct vizată de starea conflictuală în sine. Conceptul e simplu: cu cât mai multe probleme au vecinii cu atât ne este mai ușor să îi stăpânim, manipulăm.
    Apariția EU și NATO face această politică extrem de dificil de pus în practică.
    Rusia poartă o politică externă cu o filosofie demnă de un trib semi-primitiv. Atât doar că mijloacele sunt de ultimă oră. Hacking, Psyops etc…
    Să nu uităm că rușii nu au cunoscut democrația niciodată în istoria lor și asta are un efect direct asupra felului în care statul rus își vede și își tratează vecinii vecinii.
    Rusia e o pacoste în partea asta de lume. Un stat care trebuie izolat, disprețuit. „Lumea rusă” este marcată de subdezvoltare, mizerie, lipsa drepturilor simple ale cetățeanului, corupție endemică.

  2. Cred ca Lieven are dreptate cind afirma ” Occidentul trebuie să lupte din greu ca să apere Estonia, Letonia și Lituania în cazul în care ar fi atacate”.
    Si cred ca Lieven nu spune ceva cu voce tare: „daca continuati sa injurati, voi europenii, la Trump si politica SUA”.
    Cit despre Rusia, se afla in postura unui feroce animal de prada, si care vede prada scapindu-i din gheare protejata de altii.
    Parerea mea: Germania (si alti europeni) ar vrea sa vada cum i se da peste gheare Rusiei, dar batul sa fie mînuit de americani :P
    NB,
    dar fiind vorba despre New York Times, nu cred ca si-a revenit din soc:
    „NY Times dădea în dimineața alegerilor 85% șanse lui Clinton să câștige. Cei mai pesimiști coborau spre 70%. Și erau criticați că nu pun și ei 85%.”

  3. Excepţional articolul lui Anatol Lieven. Se înscrie pe linia realismului politic (Stephen Walt, Kissinger). Lucruri pe care le tot spun şi eu de trei ani încoace.
    Din păcate în România aflăm de existenţa acestor opinii doar atunci când sunt criticate de adversari!

    Edward Lucas zice aşa:
    „Cred că regimul lui Vladimir Putin se bucură că e în proaste relații cu Occidentul, ce alimentează povestea autohtonă a Rusiei virtuoase și chinuite, amenințată de forțe duplicitare din afară. Asta le distrage atenția rușilor de la zdrobitorul eșec al Kremlinului de a moderniza țara.” – cine poate să creadă aşa ceva?! Parţial, dificultăţile economice ale Rusiei sunt cauzate tocmai de sancţiuni şi de reducerea legăturilor economice cu Occidentul. De ce se bucură Rusia de victoria politicienilor care doresc relaţii bune cu Rusia, de ce tot cere renunţarea la sancţiuni şi normalizarea relaţiilor?!

    „Mai mult, Putin crede că el câștigă. Dacă îi cedăm Ucraina, el își va extinde avantajele în altă parte – poate, anexând Belarusul sau amestecându-se în statele baltice.” – Putin nu crede deloc că el câştigă. Ucraina a ieşit pentru totdeauna din sfera de influenţă a Rusiei, ura dintre cele două popoare e insurmontabilă. Ce a reuşit să obţină Putin (blocarea aderării Ucrainei la NATO, Crimea, Donbasul) reprezintă doar dammage control după revoluţia Maidanului, sau premiul de consolare.

    Ce amestec în Belarus? Belarusul e în Uniunea Euroasiatică şi în CSTO (alianţa militară condusă de Rusia), există şi o uniune Rusia-Belarus. Tocmai amestecul Occidentului în Belarus ar duce la intervenţia Rusiei, aşa cum s-a întâmplat şi în Ucraina.
    Despre Ţările Baltice, aşa cum arată şi Lieven, dacă Putin voia să le ocupe le ocupa de mult.

    „Rusia nu se comportă rău pentru că e provocată de Occident, de extindrea NATO sau de tentativele Uniunii Europene de a dezvolta un Parteneriat Estic, de altfel sorit eșecului.
    Rusia menționează toate astea ca pe o scuză. Dar noi nu trebuie să interpretăm asemenea plângeri așa cum par la prima vedere. NATO a încercat să inițieze relații prietenești cu Rusia.” – din moment ce NATO şi-a propus integrarea Ucrainei (deşi Rusia a anunţat în mod repetat că aderarea Ucrainei e o ameninţare pentru securitatea sa şi că se va opune prin forţă) nu mai putea fi vorba de relaţii prieteneşti cu Rusia. Prietenia înseamnă să ţii cont de preocupările celuilalt.
    Atâta timp cât NATO şi Ucraina şi-au văzut de treabă, Rusia a respectat integritatea Ucrainei.

    „UE și NATO … au primit niște țări care se înghesuiau la ușa lor, cerând securitatea, prosperitatea, libertatea, decența, demnitatea și alte lucruri asemenea, care le-au fost refuzate de Cortina de Fier… De ce ar fi trebuit să accepte asta niște țări pe vremuri captive, când li se oferă ceva cu mult mai bun?” – a fost foarte bine că Polonia, România, Ţările Baltice au aderat la UE şi NATO. Şi Rusia nu s-a opus acestor evoluţii (i-ar fi fost foarte uşor să intervină militar în Ţările Baltice pentru a le împiedica aderarea, aşa cum a făcut în Ucraina).
    Dar există o limită. Încercarea de a extinde NATO în Ucraina, Georgia (şi eventual în Belarus) nu mai înseamnă o extindere a spaţiului libertăţii, prosperităţii, stabilităţii, ci înseamnă război.
    Pentru cele trei ţări nu există varianta intrării în NATO, indiferent ce fac ele sau Occidentul. Iar politica e arta posibilului (Bismarck). O politică realistă ar fi presupus ca şi Ucraina şi Georgia, dar şi Occidentul, să înţeleagă că aderarea acestora la NATO e imposibilă. Şi să nu urmeze această cale.
    Sau, aşa cum spune Kissinger:
    „……
    SPIEGEL: But we cannot tell the Ukrainians that they are not free to decide their own future.
    Kissinger: Why not?”
    http://www.spiegel.de/international/world/interview-with-henry-kissinger-on-state-of-global-politics-a-1002073.html

    • Auzi, Kissinger al tau a stins un foc in trecut. L-a stins foarte prost si atuncea. Daca el pentru tine e autoritate e clar cu tine.

      Eu as invata din lectia ukrainei. Trebuie avut armata puternica. Hartiile semnate de state intre ele, si vorbele nu mai inseamna nimic. Trebuie fiecare stat sa aiba bomba atomica si sa o foloseasca. Ca sa fim pe acelasi stil, si sa zicem clar ce vrea rusia.

      Ai intrebat ucrainenii unde vor sa locuiasca? De ce nu se poate si in rusia sa se detaseze bucati la fel de liber ca in crimea? Cecenia acea e rupta de rusia de facto! Si daca se rupe de iure, se va face rusia bucati.

    • Rusia si-a facut singura o multime de inamici. Nu este deloc surprinzator ca majoritatea lor sunt si vecini cu Rusia. Statele baltice, Polonia, Ucraina.

      Ma incearca o imensa satisfactie sa o spun: nu de ei va temeti voi, rusii, cel mai tare. Ci de China. Din directia aceea „viitorul (nu) suna bine” (dar deloc !) pentru Rusia – ca sa citez oarecum o reclama mai veche la un serviciu de telefonie mobila. Daca nu vreti sa luptati pe doua fronturi precum Hitler, ar fi bine sa va luati, totusi, labutele de pe Europa, veti avea de furca suficient cu vecinii vostri din sud-est :)

    • @ DanT

      „Realism politic”?!… De cand e politica realista? In anumite momente ale istoriei, anumiti politicieni au dat dovada de realism doar impinsi de la spate (de evenimente sau de catre specialisti). In rest, asa cum vedem zi-de-zi, resorturile ce-i mana in lupta pe politicieni n-au de-a face cu „realismul politic”. Parerea mea… :)

      In schimb, cred ca am putea vorbi despre „realism economic”. Daca ucrainenii ce vor sa munceasca in strainatate considera ca le e mai bine daca emigreaza in Vest, inseamna ca, de facto, intorc spatele Estului. Romanii care emigreaza, pleaca la lucru in Europa, nu in Rusia. Si plecau in Europa sau America chiar si inainte ca Romania sa fie in UE sau in NATO. Daca bielorusii aleg sa plece sa munceasca in Rusia si nu in Germania, inseamna ca, de facto, intorc spatele Vestului si nu pot fi convinsi de valorile sale, iar locul Belarusului este langa Rusia.
      Sigur, Rusia are agenti de influenta politica si in Romania si in Ucraina si in Belarus, dar, pe termen lung, realismul economic este cel care canalizeaza optiunile. Ca sa convingi, trebuie sa poti oferi mai mult decat gaz, propaganda si „realism politic” gaunos…

      Sistemul democratic occidental are slabiciunile sale (iar Rusia si „satelitii” sai au meritul de a le evidentia, in aceasta lupta intre sisteme). Sa speram ca, datorita adaptibilitatii de care trebuie sa dea dovada pentru a supravietui (si care este „lege” si in economia reala), Europa va reusi sa gaseasca solutiile politice corecte pentru a-si anula slabiciunile. Nu cred ca e important cine este „atacatul” si cine este „atacatorul” – important este ca e „razboi” si ca fiecare parte lupta pentru obiectivele sale. Si fiecare tara, cat de mica, trebuie sa aleaga de partea cui este. De preferat, in cunostinta de cauza…

  4. În vremurile glorioase ale URSS, Pravda anunța prin articole atent ticluite dar eliptice neinițiațilori și prostimii ultimele schimbări de 180 de grade ale politicii sovietice clocite de geniile de la Kremlin. New York Times e numită, mai în glumă mai în serios, Pravda de New York. Și putem spune că porecla nu e întâmplătoare. Dincolo de faptul că adevărul e contorsionat în mod militant întotdeauna spre a servi „cauzei”, în general joacă același rol de trompetă oficială a cârmuirii progresiste americane.

    Foarte probabil că ăsta e semnlul că circul rusesc s-a terminat. Asta e. Pe Hillary nimic nu o mai poate aduce înapoi de la groapă, atacul ridicol împotriva lui Sessions tocmai a eșuat lamentabil, însă lipsa carboavelor ruseși „is hurting bussines badly”. Generozitatea oligarhilor apropiați Kremlinului e de mai bine 20 de ani o sursă importantă de venituri pentru politica „progresistă” americană. Mai ales acum când după înfrângerea epică, și fără precedent în ultimul secol, în alegerile din 2016 finanțatorii șandramalei socialiste sau topit ca roua. Cine altcineva mai plătește un discurs de 10 minute cu $500000 așa cum i s-a plătit discursul lui Bill Clinton de la Moscova din 2010 pe când nevastă-sa era secretar de stat al SUA?! Cine mai cumpăra câte un tiraj complet (100000 de exemplare) al maculaturii lui Obama „Audacity of Hope” la prețul de catalog de $24,99, când cartea e disponibilă la orice librărie din SUA în cutiile cu „Great value! $1 books”? :P Așa cum a procedat un generos oligarh rus donând cărțile librăriilor publice rusești :P în 2013 cu ocazia celebrului „reset” al relațiilor ruso americane lansat de administrația Obama…

    E limpede că a venit momentul împăcării. Iar conducătorii progresiști știu că Putler e un băiat bun și iertător care a înțeles perfect că tot bâzâitul isteric din ultimele luni a fost „nothing personal, just bussines”… În curând chestia cu „Trump pionul Moscovei” va fi înlocuită de: „Dementul ăsta senil are pe mână butonul nuclear și ne va duce într-un moment de isterie la război atomic cu Rusia”. Partitura e binecunoscută și îndelung exersată pe vremea lui Reagan :P

    • In comparație cu Trump, Reagan a fost un tip ultradecent. Nu suportă comparație.
      Pe Madam Clinton n-am simpatizat-o niciodată dar faptul că americanii verzi au crucificat-o pentru niște tâmpenii ne arată puterea de înțelegere a americanului de rând. No, asta e. Nici românii nu-s mai deștepți.
      Tocmai am aflat că Pence face chat pe serverele Google despre probleme de securitate.
      Tocmai am aflat de la Trump ca Obama i-a pus microfoane în Casa Albă … :)))
      Dacă la ăsta vă inchinați va fi vai de pielea voastră în patru ani.

      • @ Deceanu Ovidiu
        Daca folositi aceleasi surse de informare, care dadeau ” în dimineața alegerilor 85% șanse lui Clinton să câștige”, veti afla si alte minuni.
        Pentru Reagan ai asteptat 8 ani ca sa spui ca a fost „ultradecent”; pe Trump l-ai catalogat deja inainte de a ajunge presedinte (poate nu sti ca la inceput Reagan era catalogat ca actoras obscur).

  5. Cand Obama a lăudat Rusia ca este „putere regională”, Putin s-a simțit jignit. Un adevărat cunoscător al realităților rusesti, Gary Kasparov, a explicat ca Rusia (prin ochii lui Putin) se considera o putere globală. Orice altă opinie este o ofensă.
    Faptul ca românii din România vs. cei din republica Moldova sunt indiferenți față de Rusia este tot considerată o ofensă – rușii vor să fie urâți, sau iubiți, sau temuți, dar niciodată tratați ca niște orișicare. Politica oficială ruseasca triumfa atunci cand lumea vorbeste despre ei, despre influenta lor in Siria, intervenția in alegerile de pretutindeni, despre pericolul nuclear. Dar cand se vorbeste despre ei in termen de alcolism, islamismul republicilor, speranta de viata de 50 de ani la bărbați sau cand cineva spune ca „împaratul este gol”, adica adevarul adevărat – Rusia nu are nimic de oferit – ei atunci se simt atinși la „mândria” lor eliberata de vaporii de votca. „Un bandit care operează o pompă de benzina” – John McCain. Ministerul propagandei isi regaseste suflul.

  6. Și din nou o scurtă analiză aruncă la gunoi propaganda Rusiei. Aș sublinia faptul că țări care istoric ar trebui să se înțeleagă bine cu Rusia „se înghesuiau” la ușile Europei, zic eu, fugind ca de dracul, de Rusia.

    • PS Personal consider ca daca amicul dvs are dreptate si poate ca are si daca nu
      scoatem din capul lui Putin si la urma urmelor al rusilor in mod generic acestea si va citez:
      Adevărata problemă este viziunea Kremlinului asupra istoriei. Noi considerăm prăbușirea imperiului sovietic o eliberare. Dl Putin și prietenii săi o văd probabil ca pe o temporară catastrofă geopolitică. Nu ne-am aștepta ca olandezii, danezii sau israelienii să întrețină relații prietenești cu o conducere germană care deplânge căderea celui de-Al Treilea Reich al lui Hitler. Nu ar trebui să aplică standard duble în ceea ce privește victimele ororilor lui Stalin.

      Lieven susține că Occidentul și-a mutat spre est “frontiera strategică”, iar Rusia nu a făcut decât să reacționeze în urma acestei sustrageri de teritoriu.

      atunci orice reactie contra acestuo imperialism poate fi gandita inclusiv distrugerea lui fizica

      Lumea civilizata trebuie sa se decuda ce doreste :sclavie la rusi la diversi fundamentalisti si extremisti sau liberi pe un globn desigur ca cu mult mai putina populatie inutila. Suna groaznic ce spun dar sd-ar putea ca viitorul sa-mi dea dreptate si nu noi sa ramanem pe terra ci urmasii tuturor fanatismelor dupa ce se vor fi casapit cat vor fi putut , intre ei. Nu scriu Dune dar nu pot sa nu ma gandesc ca viitoarea omenire are termenul jihad ca o entitate directoare.

      Adica am senzatia ca Imperiul rus spune: daca vreti sa ramaneti crestin supuneti-va noua daca nu veti ajunge musulmani ca cu chinezii si indienii ne vom descurca tot noi.

      Vom traii si vom vedea dar probabil ca fara noi ce scrim pe aici :)

    • mortala constatare :P eu as fi mai putin pretentios: voiam sa se ajunga la o concluzie despre dosarele Revolutiei si Mineriadelor. Adica, sa stim cine l-a impuscat pe Kenn, pardon, cine si dece a tras in noi, 21-22?
      Noi facem procesul americanilor, care scalpau pieile rosii si linsau negri :D

  7. Pentru „marii democraţi” din Vest care vor musai relaţii politice şi economice cu Rusia(s-a mers chiar de a accepta o posibilă „Uniune Euro-Asiatică”…),numai pentru a se autonomiza de sub supremaţia SUA,le doresc doar atât:să stea vreo sută de ani sub cizma rusească!Adică urăsc aşa de mult SUA încât ar face pactul cu Diavolul rusesc,eventual cu trădarea din nou a statelor din Est.Oare,când ifosele neo-imperiale ale Europei se vor opri?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Edward Lucas
Edward Lucashttp://contributors
Edward Lucas scrie pentru the Economist. Este de asemenea senior vice-president al Center for European Policy Analysis, un think-tank cu sedii in Varsovia si Washington, DC.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro