Negocierile dintre România și FMI s-au încheiat din nou fără o înțelegere. Cele două părți nu se pun de acord asupra unui program de reforme propice țării noastre. Conform declarațiilor oficiale, sunt două puncte în care cele două părți nu s-au înțeles: calendarul liberalizării prețului gazelor, respectiv restructurarea Complexelor Energetice Hunedoara și Oltenia. FMI susține că ambele procese sunt necesare pentru stabilitatea macro-economică a României. Guvernul se opune motivând prin efectele sociale negative. Niciuna dintre părți nu aduce în discuție corupția și interesele politice. Noi, cetățenii, ne uităm și nu înțelegem. Nimeni nu se obosește să explice altfel decât în lozinci. Un exemplu elocvent de guvernare închisă.
Complexul Energetic Oltenia are 19.000 de angajați. Furnizează 95% din producția de lignit a României și acoperă 30% din necesarul de energie, prin arderea lignitului în termocentrale proprii. Cu o cifră de afaceri anuală în jurul a 2 miliarde lei, CEO susține economic și social largă zonă geografică, în care, întâmplător, se află și colegiul de deputat al premierului Ponta.
În ultimii ani, Complexul a avut dificultăți economice. În 2014, pierderile au urcat la peste 300 milioane lei. Conform conducerii actuale, compania este ineficientă, adică produce energie la un preț prea mare pentru condițiile actuale de pe piață. Prin urmare, a vândut mai puțin și la un preț mai mic decât cel prognozat. Metoda de producție este intens poluantă și conform reglementărilor europene, CEO trebuie să cumpere certificate de emisii de dioxid de carbon. Pentru 2015, costul estimat al acestor certificate se ridică la 500 milioane lei. Complexul este afectat și de liberalizarea prețului la gaze, folosite în procesul de producție
Conducerea companiei a propus un plan de restructurare care prevede închiderea unor operațiuni miniere și concedierea sau pensionarea a 3.000 dintre angajați. FMI nu doar că susține acest plan, dar ar dori unul mai radical de reducere și eficientizare a activității. Sindicatul amenință cu greva și a organizat deja proteste la care au participat cel puțin 5.000 de oameni.
Teoretic, conducerea CEO a fost angajată printr-un proces competitiv în programul de profesionalizare a managementului companiilor de stat agreat cu același FMI. În practică, lucrurile s-au întâmplat după obiceiul locului. O firmă de recrutare a fost angajată – cu un contract generos, de 250.000 euro – pentru a identifica posibili candidați. Firma a propus trei persoane, dintre care una era chiar vicepreședintele PSD Gorj, Laurențiu Ciurel. Acesta a fost prezentat ca un bun manager australian, profitând de dubla sa cetățenie. Previzibil, a fost numit în funcție de către Guvern.
Nu se poate spune că domnul Ciurel nu are experiență în domeniu. Între 2007 și 2008, a condus un alt complex energetic de stat, Turceni-Rovinari. Acum este urmărit penal într-un dosar de corupție privind contractele de asistență juridică acordate de firma de stat casei de avocatură Șova&Asociații – unde Șova vine chiar de la numele fostului ministru PSD. În aceeași perioadă, avocatul Victor Ponta presta unele servicii către avocatul Dan Șova. Totuși, chiar dacă într-un raport al Inspecției Judiciare, citat de gandul.info, apare numele actualului premier legat de acest dosar, nu există acuzații împotriva sa.
Așa cum nu există acuzații directe împotriva Complexului Oltenia, lucru rar printre marile firme de stat. Apar însă periodic dosare de presă sau chiar dosare penale care vizează contracte externalizate de companie, implicarea în finanțarea unor evenimente sau acțiuni ale unor directori. Amintitul sindicat este la rândul său implicat în diverse dosare, inclusiv penale, și este faimos pentru că investește mai mulți bani în echipa locală de fotbal profesionist decât în apărarea propriilor membri.
Ne aflăm într-o dilemă. Este restructurarea Oltenia singura soluție? Până unde trebuie să meargă? Alegerea implică mulți bani și afectează viețile multor oameni. Din punct de vedere economic, nu știm să răspundem la aceste întrebări, pentru că nu avem informații suficiente. Din același motiv, nu putem să înțelegem eventuale planuri de a limita efectele sociale ale unei eventuale restructurări, dacă astfel de planuri există. Operațiunile CEO nu sunt transparente. Nu avem bugetul detaliat, cu venituri și costuri, ci doar date disparate aruncate public de unul sau altul dintre actori. Deși este companie publică, Oltenia nu se supune regulilor care obligă instituțiile să publice transparent contractele de achiziție și bunuri, pentru a vedea unde se duc de fapt banii. Nu există niciun audit independent ale cărui rezultate să fie publice. Controlul instituțiilor cu atribuții în domeniu, de la Ministerul Economiei la Curtea de Conturi, este insuficient.
Pe scurt, nu știm mai nimic despre Complexul Energetic Oltenia, o afacere de 2 miliarde de lei anual, din bani publici. Chiar și FMI are mai multe informații decât noi, proprietarii. Observăm însă că cei implicați în decizie sunt prinși cu fire invizibile de interese personale și politice care nu au nicio legătură cu scopul economic al întrepriderii sau cu efectele sociale ale existenței sale.
În cazul Oltenia, Guvernul ignoră toate principiile guvernării deschise. Nu există transparență. Nu se face niciun fel de consultare cu privire la cele mai bune căi de acțiune. Participarea la decizie este limitată la un număr de actori ale căror interese nu sunt transparente. Din păcate, este regula și nu excepția atunci când vorbim de companii de stat. Întâlnim probleme similare și în cazul multor instituții publice. Am lăudat în mai multe rânduri progresul pe care România, în guvernarea actuală, l-a făcut pe componenta date deschise a guvernării deschise. Așteptăm să vedem că lucrurile încep să meargă în direcția bună și în ceea ce privește transparența și participarea, pentru a începe să vorbim cu adevărat de guvernare deschisă.
Articol aparut pe blogul Fundatiei pentru o Societate Deschisa
O populatie saraca, needucata, aflata intr-o zona fara diversitate economica este captiva practic in acest sistem economic de stat. Ce se doreste? O terapie de soc?.. II lasam sa moara de foame si vedem cine supravietuieste?..
Care este alternativa? Investitii serioase inainte de restructurare. Investitii in educatie, in infrastructura, in dezvoltarea unor ramuri economice care sa nu depinda de industria carbunelui. Oamenii vor pleca singuri atunci cand vor avea optiuni.
Citeva clarificari deoarece problema e mult mai complexa .
Lignitul e un carbune din categoria „slaba putere calorica „. Cel romanesc are o putere calorica si mai scazuta deoarece concentratia din zacamainte e foarte scazuta . Aceasta problema se cunostea de pe vremea RSR si totusi , marile termoncentrale Rovinari , Turceni , Isalnita au fost construite fara a privii la randamentul acestor centrale . Cu agravantul ca lignitul furnizat arderii trebui atunci (si trebuie inclusiv azi) sa fie „stropit” cu motorina , pacura sau alt combustibil lichid deoarece cum se spune popular „nu arde nici pus pe aragaz” . :)
– Deci prima problema , calitatea combustibilului.
– A doua , masa enorma de cenusa produsa prin ardere pe tona de lignit ars . Asta provoaca dese blocari a cazanelor dar si necesarul de suprafete enorme unde trebuie depozitat sterilul arderii .
– A treia problema , fumul mult care iese pe cos e plin de substante nocive , toxice .
– A patra problema , un combustibil slab calitativ + o instalatie (de ardere , generare electricitate) depasita , duc inevitabil la costuri extrem de mari pe megawatul de energie produsa .
Daca toate aceste probleme au fost ascunse bine in vremea „epocii de aur” , in ultimii 25 de ani au devenit catastrofale .
Nu a facut nimeni nimic (de dragul miilor de locuri de munca ca masa votanta si de de dragul milioanelor care se pot „mulge” linistit din cifra de afaceri a complexelor respective ).
Altfel ar fi fost daca aveam carbune din belsug tip antracite ( mare putere calorica , putin fum prin ardere) in Romania .Din pacate e in RFG sau USA si deci ar costa o gramada de valuta importul . Iar normele UE penalizeaza puternic combustibilii fosili ca carbunele .
Articolul este interesant, dezbate probleme reale, cu implicatii compexe. Un aspect in ecuatie este securitatea energetica. Am scris acum o luna, dintr-o alta perspectiva, despre cealalta companie de profil din sector, CEH. Ca sa nu reiau argumentatia, anexez un link:
http://adevarul.ro/economie/investitii/carbunele-esential-securitatea-energetica-romaniei-1_54b50425448e03c0fd8ec56d/index.html
Remarcati valoarea „generoasa” a contractului de recrutare. Aceasta abordare critica mi se pare ineficienta: se intelege ca ar trebui sa platim mai putin pentru a recruta manageri in companiile de stat. Valoarea contractului trebuie sa fie corecta in raport cu practica pietei. Avem nevoie de servicii de recrutare profesionale.
In materie de transparenta si, implicit, de responsabilitate, sunt intru totul de acord. Aici ar trebui sa se concentreze efortul nostru, indiferent de existenta unui acord cu institutiile internationale. Semnalez doua initiative ale fostului Departament pentru Energie (administratorul CEO, CEH etc.) din anul trecut, respectiv obligativitatea publicarii de date referitoare la contractele de achizitii de bunuri, servicii si consultanta, respectiv la sponsorizari.
Cu titlu de exemplu, datele publicate de 2 companii de profil:
http://www.electrocentralegrup.ro/pics/Raport_privind_situatia_sponsorizarilor.pdf
http://www.electrocentralegrup.ro/pics/Raport_privind_achizitiile_de_bunuri.pdf
http://www.raten.ro/files/PFA_2014.pdf