O disecție în lumea universitară

Sunt deja ani buni de când îmi încep diminețile de joi citind articolele profesorului Codrin Liviu Cuțitaru.

Universitar ieșean, filolog de mâna întâi, anglist reputat, conducător stimat de doctorate, indubitabil om serios căci altminteri nu ar fi putut fi îndeplini o vreme funcția de decan al Literelor din marea metropolă moldavă, dar care, înzestrat cu un și rafinat, și acut simț al umorului a știut să pună în practică o zicere celebră.  Cu valoare de pildă. O reproduc pe scurt în cele ce urmează.  

Se spune că la începutul importantului său pontificat, Papa Ioan al XXIII lea era în fiecare noapte bântuit de tot felul de coșmaruri. În visuri îi apăreau frecvent adevărate defilări de diavoli. Până când într-o bună zi, sau, mai bine spus ,într-o bună noapte, Divinitatea s-a îndurat și i-a dat Sfântului  Părinte un sfat de milioane. Care suna cam așa: “Giovanni¸ nu te lua prea în serios!’’ Întâi Stătătorul Bisericii Catolice a pus în aplicare sfatul și dracii s-au evaporat instant. Așa că Papa Ioan al XXIII lea și-a regăsit și calmul, și somnul.

Încă de la începutul anilor 90, de când fiecare nou ministru al Învățământului – și, slavă Domnului!, au fost mulți, unii dintre ei putând, din păcate, completa prin vorbă și prin faptă o altă zicere celebră, aceea a lui Vodă Lăpușneanu- a pus de o nouă și, desigur, avortată reformă a educației, viața în universități nu mai e deloc calmă. Cu consecințe asupra corpului profesoral. Adio, calm, adio, somn, bine ai venit cu forțe din ce în ce mai întărite, birocrație! Despre aceste consecințe, diagnosticate, observate, disecate cu atenție și îndeosebi cu un umor nebun și de foarte bună calitate, și cu rafinată autoironie scrie, cel mai adesea, atât în spațiul rubricii Prezentul discontinuu  din Dilema veche cât și în Ziarul de Iași Codrin Liviu Cuțitaru.

Profesorul ieșean și-a adunat tabletele săptămânale (altminteri neindexate nici BDI, nici ISI fiindcă în România de azi poți să fii socotit un foarte bun profesor de literatură însă –Doamne ferește!- să te bântuie gândul să te apuci să scrii ficțiune. Una e să predai Creative writing și alta să scrii literatură de gradul întâi! și să mai ai și îndrăzneala de a o publica în volume. Oricum în cv-ul academic creația în stare pură nu se pune!

Cel mai recent volum aflat la granița dintre publicistică și literatură purtând semnătura lui Codrin Liviu Cuțitaru se cheamă Omul multiplu și a apărut cu foarte puțin timp în urmă în colecția Colocvialia  a editurii Junimea.

Cine e omul multiplu? Ne explică în Cuvântul înainte al cărții însuși Codrin Liviu Cuțitaru „Omul multiplu este universitarul postmodern versatil, un personaj fascinant și, deopotrivă, misterios. Prejudecata austerității sale  structurale va fi aici deconstruită cu asupra de măsură. Aș dori ca spectatorii acestor aventuri  să sfârșească prin a-l îndrăgi pe insolitul erou colectiv, ivit, nu de ieri-de azi, în interiorul complicatului nostru mecanism educațional… “

Despre ce scrie, de fapt, Codrin Liviu Cuțitaru? Despre teme cum nu se poate mai serioase. Despre arhitectura și ierarhia lumii universitare, despre promovare pe posturi didactice și grile CNATDCU, despre rivalități și amiciții academice, despre doctorate pe bune și despre doctorate plagiate, despre susțineri publice și ceea ce urmează după (celebrul punct trei al ordinii de zi), despre banii de care duc lipsă Universitățile și despre compromisurile profesionale implicate, hélas,  despre obsesia finanțării per capita dovedit a fi ineficientă, dar la care nimeni dintre așa-zișii factori responsabili nu renunță, despre cinste și corupție, despre autenticitate și despre impostură, despre intruziunea politicului în viața academică și, iarăși, despre atotputernica birocrație. Adică despre bizarerii de toate chipurile.  O face în spațiul unor povestiri scurte în care primul lucru care te frapează este, indubitabil, numele protagoniștilor. Cum el însuși nu a fost iertat de soartă, profesorul Cuțitaru a primit, pesemne, în compensație o excepțională capacitate de a inventa nume de conferențiari sau de profesori. La auzul lor nu știu de ce cred că până și François Rabelais ar fi fost încercat de o justificată invidie. E vorba despre nume ca, de pildă, Morgan Mărculescu, Lilian Giboteanu și Costoboc Maimuțetti, Penteleu Vidruțovici, Anica Moșmartiniu, Maimuțoc Teodrag Moroianu sau Mirel Castratin. Mai doriți? Atunci mai serviți căci masa e lungă și bogată. Iar ospățul onomastic e garantat la sigur. Lăcrămior Tăunaș, Amedeo Purcil, Maimusică Ciupeanu, Coco Palet, Nebulai Flambeanu, Artemis Olifantiadis și rivalul lui, Gruță Căcăuț, Alim Ierbivan, Mirobolan Zacuscă și Pepina Răsărilă, Terențiu Moraleu, Crestuț Torpilaru, Mădălin Menghele, Neptun Brambulian, Priscornic Turbișor, Merdeneu Tripoli. Ș.a.m.d.  Ș.a.m. d.

Nu am nici un fel de îndoială că nici tabletele, nici cărțile care procedează la ridicarea cortinei și dezvăluie, desigur, la modul vesel-hiperbolic câte ceva despre lumea dar și despre fauna universitară nu i-au adus profesorului Cuțitaru doar aplauze, felicitări și zâmbete sincere. Voturi cu atât mai puțin atunci când semnatarul cărții de la care au pornit însemnările mele de astăzi s-a prezentat la concursul în vederea dobândirii funcției de rector al respectatei Universități ieșene. Sigur, nici unui conferențiar și nici unui profesor nu îi este necunoscută zicerea Ridendo castigat mores. Numai că asemenea personajelor caragialiene cei mai mulți dintre ei se prevalează de o interpretare proprie dată unei replici tot celebre din O scrisoare pierdută: “Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător!”  Pe care o traduc după modelul traduttore traditore  cam în felul următor: „Bun, noi vrem să râdem, însă nu pe seama noastră”.

Eu însumi cunosc experți fie reali, fie pretinși de mâna întâi în Caragiale  cărora le-a scăpat pesemne o observație a lui Nenea Iancu pe care o reproduc mai jos. Că zicerea de mai jos e cvasi-inorată mi se pare  a fi un semn că e plină țara nu doar de livezi de vișini, ci și de profesori Serebreakov.

‘’Se poate glumi?
Da şi nu.
Se poate – când ai de-a face cu oameni sănătoşi.
Nu se poate – cu oameni bolnavi.
Se poate – cu oameni veseli şi bine dispuşi.
Nu se poate – cu oameni posaci si mâhniţi.
Se poate – cu oameni de spirit.
Nu se poate – cu oameni proşti.
Se poate – cu literaţi şi artişti.
Nu se poate – cu gloabe literare şi artistice’’.

Codrin Liviu Cuțitaru –OMUL MULTIPLU; Colecția Colocvialia,  Editura Junimea, Iași, 2021