luni, decembrie 6, 2021

O distopie. Câţi români mai sunt – anul 2024

Tocmai m-am întors de la slujba de canonizare a Ceauşeştilor (se pare că hramul lor vor să-l dea clădirii guvernului). Pancarte în roşu, portocaliu, galben şi negru cu secera, ciocanul şi crucea, lume multă la catedrala neamului, veselie. În cei patru ani de când au revenit comuniştii în formă bipartită (prin alianţă cu biserica) oamenii şi-au regăsit speranţa. Şi pe plan internaţional e un pic de agitaţie zilele astea. Franţa şi Italia au venit cu ideea de mutare a parlamentului european la Moscova (ai noştri spun că ar fi de acord).

După ce l-am citit pe R. port în mine moartea poporului meu. Lumea lui ca text s-a schimbat. Ce a devenit ? Barbarie? Nici măcar, dejecţii obiectiviste. Barbarul e un sfânt pe lângă cel fără de zeu şi structurat de ideologia divină. De gândit. Simplă animalitate, fără limbă şi text? Nu, animale nebune! Asta am devenit. Şi ne minţim ipocrit că ne-ar fi înnebunit alţii. A murit aruncarea în viaţă, excesul sacral, colindul până la epuizare. A rămas doar excesul disperării laşe, a neghiobului sau pustiitului care nu vrea să facă ce face, masturbarea walkmaniformă şi virtuală, îndoparea, plăcerea singuratică. Iadul regretelor în oglindă. Pe fundul ceaunului încins al cartierelor muncitoreşti câţiva români mai bâjbâie orbi ştiind că sunt ultimii, că după ei poporul acesta e mort. Scroafa lor e moartă-n coteţ şi stă cu curu-n poartă.

Văd cei mai buni prieteni cum fură şi nu îi pot opri. Toţi facem la fel. Metamorfozat în cadavru românul doar gândeşte, nu se mai gândeşte. Lumea nu mai este a lui, este o lume a morţilor. N-are pentru cine să mai facă parastase, toţi răposaţii sunt aici. De Crăciun şi Paşti în localuri de lux văduve trecute şi duhovnicii informatori beau şi joacă periniţa. Morţii se adună la pomenile pentru nimeni şi râgâie sătui. Corpuri fără priviri mişună pe străzi prin băltoaca electromagnetică. Nu mai iese lumină din ochii lor, ci doar intră. Hoiturile astea vii se urăsc, se îmbuibă, se ordonează, votează: partidul sau biserica. Şi mai ales fură şi mint, cetăţeneşte. Visează să facă bani, visează să fie puternici, nemaiştiind că sunt. Repede, până vine moartea, gândită ca stingere a luminii. Lipsiţi de modele, junii cinstiţi sunt bântuiţi de gândul sinuciderii.

Care e semnificaţia acestor lumi noi, animalier demente, bizare, ce spun ele? Ratarea e tot ce mai vor aceşti oameni, o caută pentru a pedepsi pe cineva cu suferinţa şi umilinţa lor nemărturisite. Ei îl urăsc pe zeu şi vor să îl pedepsească. Urăsc că au fost născuţi şi refuză să se nască. Groparul spune atât: „lăsaţi morţi să vină la mine”. Ei nu mai spun nici atât, doar aşteaptă. Ei nu mai ştiu să citească viaţa altora şi să scrie cu viaţa lor. Warcraft, startrek, păpuşi roz. Este crucial cum citeşti lumea, de aici vine în mare măsură valoarea lucrurilor, specificul monadei personale reconstruită în lumea altora (sau cel puţin în măsura în care o putem spune). Nediscursivul e citit prin filtrul discursivului, iar extinderea acestuia din urmă permite o re-lecturare, o re-interpretare, re-poziţionare valorică a nediscursivului şi însăşi a discursivului luat ca lucru printr-o dezvoltare a eului, a lumii, monadei proprii. Dar noi nu muncim, nici nu ne gândim. Noi refuzăm să mai citim. Noi rânjim. Doar vindem şi ne vindem.

Templul supermarket şi ritualul cozii mă transformă într-o marfă care cumpără. În ochii casieriţei nu văd nimic, şi ea e doar o marfă. Uneori îmi livrează bunăvoinţă de o manieră maşinală, bip-bip, conform fişei postului. Stupid, spun mulţumesc. Evident, marxistul n-ar putea schimba nimic. El nu este decât un frustrat cu înclinaţii criminale pe care îl iubim. Salvarea este doar personală, fie şi acceptând să fim sacrificaţi.

Nu mai sunt prea mulţi români. În ultimii zeci de ani am mâncat doar cârnaţi de român: se terorizează românca, se spintecă la maternitate, se toacă produsul în sistemul educaţional, se îndeasă în maţul organizaţional şi se lasă la zvântat în cutii supraetajate. După ce n-am mai avut ce ucide am început să murim şi noi. Uroboroşi cum suntem, încercăm un fel nou, cârnaţi de prostiţi durabil, dar se pare că ne vor sta în gât: nu mai putem înceta să fim stupizi şi imorali şi ne doare că ştim cum suntem. Dacă vrem să ne suportăm faptele orice sentimente identitare şi vinovăţii asociate lor trebuie anulate. Pentru asta, cartea lui Radu Anton Roman trebuie arsă (am aruncat-o în foc).

Articolul a mai fost publicat in anul 2010

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Felicitări !
    Morbidul baroc al nopţilor coşmarurilor româneşti este prezentat cu un talent sugestiv indeniabil.
    Tabloul depresogen al înspământătoarei mlaştini dâmboviţene ne atrage cu o voluptate sadică în indecenţa obscena a actualităţii, plină de răgnetele politice, bisericesti, plină de mârlănia agramata a mândrului patriot creştin, ce-şi perverteşte, teatral, demnitatea pe sfanţii imoralităţii, plină de crezul bolnav al neomeniei, al urii si al aroganţei fudule a apărătorilor „tradiţiilor”, plină de educaţia precară, romglezită, în ciuda pretenţiilor orgolioase, fără pricină şi fără rezultat, plina de o „cultura” incerta, mondializanta şi neânţeleasa…
    Toate acestea merită totată admiraţia noastră pentru exerciţiul reuşit al autorului articolului (mai degrabă eseu) într-ale despuierii masochiaste a adevărului nostru. Bosch (pictorul) ar fi fost admirativ.

    Există o scenă antologică în filmul Portocala Mecanică (A Clockwork Orange) în care, dacă nu mă înşel, eroul principal , legat de scaun şi cu ochii lipiţi cu scotch pentru a rămâne deschişi, este obligat să privescă filmul atrocităţilor acestei lumi.
    Prizonieri ai momentului, şi noi privim consternaţi şi increduli această „evoluţie” suprarealistă a cleptocraţiei instaurate prin forţa gazelor si „pulanelor” golanilor bugetari plini de muşchi si de laşitate plătită cu arginţii complicităţii.

    Dar exista un mare ADEVĂR, altul…, cel…adevărat : Natura are mecanisme de echilibrare neştiute si foarte eficace. Exact în acest moment de cumpănă, forţe opuse (şi mult mai pozitive) nasc si se organizează într-o bătălie disperată cu dorinţa de distrugere a unora.
    Sunt atât de surprins de fiecare dată când, prin meandrele urâţeniei obiective a României maltratate, apar oameni frumosi ce reprezintă speranţa tărâmului pe care trăim…
    Ştiu că ei vor fi salvatorii vieţii noastre, blestemată de ursitoarele Răului din noi.
    Nu e o incantatie naiva ci o credinta verificata prin tot ceea ce s-a întâmplat în toata istoria Terrei.

  2. Si ce? Dupa „romani” vor veni altii, alte natii, alte popoare si vor trai in acest spatiu. Nimic nu se risipeste, totul se transforma.

    Daca votezi PSDisti psihopati de 30 de ani, totul se transforma in saracie, rugina si faliment, in cele din urma totul se da pe un pret de nimic, dar cu spaga mare.

    Daca acest popor nu a invatat sa gandeasca, sa judece si a iubit prostia si ticalosia mii de ani, atunci poate urmatorul popor va izbuti sa dezvolte o minima gandire critica.

    Sau poate nu, cine stie.

    • @2087 Ei, sa speram ca e o stare trecatoare, ca sa-l parafrazez pe ala de la Matchbox 5, we’re not crazy we’re just a little unwell, I know, right now you can’t tell :)

  3. Am crescut cu Jules Verne și programul Apollo. Nici Soyuz nu era nasol. Au urmat navetele spațiale. Două au picat, asta este, în viața reală se întâmplă.
    Am colindat prin munți, prin Delta Dunării…
    Am stat și pe televizor, mondiale văzute la bulgari, dar și Cosmos, Carl Sagan, dublat de un înger, Florian Pittiș.
    Ah…, să nu uit, am ascultat cu mare interes Europa Liberă chiar și în Regie, în decembrie ’89.
    Dacă nu suntem capabili, generațiile mai vechi, să oferim un ideal celor tineri ar fi bun și un lobby pe lângă Daimler, BMW sau Volkswagen, poate se gândesc ei la un program de explorare a spațiului.
    Altfel, ăștia mici vor căuta doar punctul G. Ar fi bine să-l găsească!

  4. Scenariul prezentat este unul apocaliptic, puțin probabil.

    Problema este ca de obicei una de natură economcă, a accesului la resurse.

    Esențiale în secnariile similare, dar absente în acesta, sunt resursele. Dacă în distopia „Eseu despre orbire” ele existau și conflictael au apărut când s-a pus problema alocării lor, în alte distopii, unele apocaliptice spre exemplu, este imaginată o organizare socială care determină prelucrarea mai mult sau mai puțin complexă a lor.

    De fapt toate distopiile acestea duc la un „cul de sac”, de unde reîncepe organizarea socială generată în mod determinant de necesitatea accesului la resurse. Altfel spus, se pornește de la stadiul de dezvoltare socială al Comunei primitive, ori, ca în „1984”, spre exemplu, de la o formă de sclavagism.

    Invariabil, evoluția socială conduce către o organizare superioară, similară cu cea cunoscută astăzi, din pricina nevoii de a administra cât mai eficient social accesul la resurse și de alocare optimă a lor.

    Prin urmare, Chiar din perspectiva metaforică a textului, distopia nu poate avea altă finalitate decât una evolutivă, în sensul sporirii eficienței alocării resurselor în timp….Doar că „timpul” acesta poate fi de zeci de mii de ani…

    • Un om normal ar intra in depresie rapid citind articolul d-le Iordache. Dar cum nimeni nu mai este „normal” este putin probabil. Sa ne uitam la partea buna a lucrurilor: in Romania situatia este clara, se vede cu ochiul liber, ceata s-a risipit. In Occident si America de Nord inca bajbaim si ne imbatam cu apa rece visand la reinstaurarea libertatilor individuale democratice (aia democrati) sau la intoarcerea vremurilor pristine, simple si clare colonistilor din sec. XIX (aia conservatori si republicani). Vrabia malai viseaza.
      Felitictari. Un articol foarte bun, sumbru care ar trebui sa scoata orice persoana decenta din mahmureala mintii. Ar trebui…

  5. Ce sentiment ciudat…citind aceste randuri mi-am amintit de Ubik, celebra carte a lui Philip K. Dick, in care Ubik reprezinta un fel de zeu atotputernic, omniscient si omniprezent, care vegheaza practic o lume in care decorul poate fi transformat oricand, iar oamenii pot cadea in alt timp. In ultimii ani am avut aceasta senzatie de schimbare lenta a lumii in care traim, de alunecare intr-o alta realitate, una pe care am mai trait-o candva, nu foarte demult.
    Solutia pentru a iesi din acest timp si spatiu: Ubik, statul neo-marxist, „omul cu mustata” care va avea grija de noi toti si ne va feri de orice rau care ar putea sa vina din afara, din lumea reala. Cred ca la fel se intampla si in state precum Coreea de Nord. Acolo, „Ubik-ul” lor creeaza o realitate paralela cu lumea , iar oamenii sunt precum niste fiinte care nu mai gandesc demult…
    2024…oare in ce realitate vom mai trai atunci?

  6. frumos scris domnule Iordache ! citi isi mai amintesc de viitorul luminos propovaduit de cizmari si ciomagari, pleava hoata si analfabeta, puturoasa si neispravita, ajunsa n frunte calcind pe cadavre si aruncind in temnite tot ce avea de valoare acest neam ? razbunarea prostilor e nimicitoare. astia n au morala si cu atit mai putin constiinta si compasiune. cu aceste salbaticiuni viitorul nu poate fi decit distopic, fiarele dezlantuite sint greu de stavilit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Noi, chinezii

            Cu mulți ani în urmă am fost surprins să aflu că, în limba română (ba chiar în cea veche) există un...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro