Apărută în excelenta, prețioasa serie de Memorii/Jurnale a editurii bucureștene Humanitas (2022), cartea Monicăi Pillat Bunicul meu fără mormânt. Gheorghe Ene Filipescu are, în opinia mea, un statut aparte. Nu tocmai foarte ușor de precizat.
Volumul de aproape 150 de pagini nu se încadrează, stricto sensu, nici în categoria jurnalelor și nici în aceea a memoriilor. Nici nu prea avea cum. Pentru simplul motiv că personajul său principal, un meseriaș de mâna întâi, pornit dintr-o familie din Oltenița Urbană, cu posibilități materiale mai mult decât modeste, ce a ajuns eminamente prin eforturi și muncă proprii să dețină propria afacere, nimic mai mult decât o cizmărie și un magazin în care își vindea produsele, și să devină militant socialist fruntaș, aflat în imediata apropiere a lui Titel Petrescu, nu a prea avut nici înclinația și nici răgazul de a pune mâna pe condei și a scrie despre sine.
Alta a fost menirea lui pe lumea asta. Și-a îndeplinit-o cum a putut mai bine în România interbelică, într-o vreme în care democrația, fie ea și imperfectă i-a îngăduit-o, așa făcându-se că băiatul sărac de odinioară, ce și-a început drumul în viață fiind silit să îndeplinească cele mai umilitoare munci, a reușit nu doar să atingă excelența în meșteșug. Ci și să se auto-educe, să prețuiască cititul și cartea. Chiar mai mult. Să fie ales în Parlamentul României de la a cărui tribună a elogiat și apărat munca și drepturile celor asemenea lui.
Gheorghe Ene Filipescu a fost un veritabil om de stânga, un socialist autentic ce nu și-a trădat convingerile în clipa în care comuniștii au preluat puterea pe care au folosit-o în folosul propriu și în cel al Moscovei. Om relativ înstărit, însă nicidecum bogat, având în atelier și în magazin câțiva angajați, fapt ce nu l-a făcut însă să se încadreze în rândul celor categorisiți de comuniști “clase exploatatoare”, niciodată legionar, Gheorghe Ene Filipescu a intrat în rândurile “dușmanilor de clasă” în clipa în care l-a urmat pe Titel Petrescu în decizia acestuia de a nu se însoți cu comuniștii. În conformitate cu zicerea “cine nu e cu noi e împotriva noastră”, Gheorghe Ene Filipescu a fost arestat la data de 13 iunie 1949 (unul dintre fiii lui a văzut cu ochii proprii cum l-au brutalizat agenții noii Siguranțe comuniste sau, mai corect spus, comunizate), a fost trimis în pușcărie și reținut acolo în pofida celor câtorva memorii adresate de soția lui ministrului de Interne, Teohari Georgescu. Și, mai ales, cu sfidarea tuturor evidențelor ce îi dovedeau nevinovăția. Ca și în ciuda vârstei înaintate și a bolilor nenumărate și grave. A murit în anul 1952, însă familiei sale i s-a comunicat vestea decesului doar doi ani mai târziu. A fost înmormântat la comun, fără serviciu religios și fără cruce, așa cum au fost înmormântați atâția alții în România stalinistă. Rămasă astfel și după decesul Tătucului.
Într-o noapte de decembrie din anul 1975, Gheorghe Ene Filipescu i s-a arătat în vis nepoatei sale, Monica Pillat. Au urmat alte și alte astfel de întâlniri. De reveniri. Puținelor obiecte ale defunctului rămase în proprietatea și custodia familiei, bizare întâmplări au făcut să li se alăture în timp altele. Găsite în felurite locuri ca prin miracol. Între ele, câteva perechi de încălțăminte purtând marca micuței firme situate odinioară pe Calea Victoriei, nr. 26. Un loc lăsat azi în paragină.
După 1989, Monica Pillat a luat decizia de a-și lămuri în primul rând sieși destinul bunicului ce i-a fost răpit încă din pruncie. Au urmat lecturi, cercetări în arhive, în primul rând în cele ale C.N. S. A. S., plus o serie întreagă de drumuri în locuri frecventate odinioară de bunicul cvasi-necunoscut. Astfel s-a zămislit o scriere situată la jumătatea distanței dintre docu-dramă și reconstituirea avatarurilor prin care a trecut nepoata din clipa în care a hotărât să urmeze îndemnul lăuntric de a reface durerosul traiect al existenței ieșite din comun a bunicului. Vrând-nevrând, cartea a ajuns să fie și o istorie a familiilor Filipescu-Pillat. Ca și o contribuție și impresionantă, și importantă la desăvârșirea imaginii asupra agitatei istorii a României din secolul trecut. Scrisă, firește cu emoție- cum altfel?- însă fără patetisme. O elegie reținută. Umană. Caldă.
Monica Pillat- BUNICUL MEU FĂRĂ MORMÂNT. GHEORGHE ENE FILIPESCU Colecția Memorii/Jurnale; Editura Humanitas; București,2022
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 