joi, martie 28, 2024

O entitate în criză (Uniunea Europeană) şi o viitoare strategie globală de securitate: soluţia adecvată sau frecţie la picior de lemn?

Chiar înaintea summit-ului European de la Salonic (iunie 2003), Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate a UE, Javier Solana, a primit sarcina de a superviza redactarea primei strategii de securitate la nivel pan-european spre a exprima voinţa comună a statelor membre de a identifica principalele riscuri şi ameninţări la adresa securităţii europene, caracteristicile mediului strategic şi măsurile adecvate pentru reducerea vulnerabilităţilor UE. Consensul asupra naturii ameninţărilor versus oportunităţilor şi ordinea priorităţilor (piramida riscurilor şi ameninţărilor) sunt elementele centrale pe calea constituirii unei adevărate politici externe comune. A le identifica în comun, oficial, înseamnă a recunoaşte că interesele naţionale au un nucleu dur care poate deveni comun cu cel al intereselor europene împărtăşite de toţi membrii UE.

Lecturarea documentului A Secure Europe in a Better World – European Security Strategy 1 ne arată că UE a perceput gradul de nocivitate sporită al riscurilor asimetrice, mult intensificate după momentul 11 septembrie 2001. În plan european, atacurile teroriste de la Madrid, din 11 martie 2004, comise de grupuri islamiste magrebiene, au demonstrat necesitatea unei strategii concertate şi proactive de combatere a ameninţării teroriste pe tot cuprinsul Europei dar şi în vecinătăţile acesteia. De asemenea, dorinţa de a se prezenta în faţa SUA ca un partener solid în edificarea noului mediu internaţional de securitate. Washington-ul s-a arătat adesea nemulţumit de faptul că per total aliaţii europeni alocă fonduri insuficiente pentru apărarea comună. Lipsa unor investiţii corespunzătoare în domeniul capabilităţilor militare moderne riscă să pună sub semnul întrebării, în viitor, participarea europenilor la misiuni militare alături de forţele armate americane. Cum ar fi cazul ipotetic al unie intervenţii în Siria.

În plus se ştie că UE nu era şi nu este nicidecum un actor unitar în politica externă şi de securitate, în ciuda declaraţiilor optimiste din documentele strategice şi de la summiturile europene periodice. Actualmente, după intratea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (2009), UE dispune de un Înalt Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate (dna. Catherine Ashton, preşedinte al Consiliului Afaceri Externe şi vicepreşedinte al Comisiei Europene), dar şi de “clauza de solidaritate” ce implică ajutor mutual între membri în caz de ameninţare la adresa securităţii. De asemenea, UE are, în fine, şi personalitate juridică.

Cât despre Strategia Europeană de Securitate (SSE), aceasta a fost revizuită în anul 2008.2 Actualul text afirmă că UE a fost din ce în ce mai eficientă în gestionarea crizelor şi conflictelor în locuri precum Afganistan şi Georgia.

Ierarhia noilor provocări la adresa securităţii europene este următoarea: conflictele nerezolvate din Orientul Mijlociu, statele eşuate, terorismul, programul nuclear iranian, efectele pozitive şi negative ale globalizării, dar şi începutul crizei financiare mondiale.

Strategia conţine şi o pledoarie pentru multilateralism şi pentru respectarea regulilor ONU, dar şi precizarea că parteneriatul transatlantic reprezintă “o bază de neînlocuit” (irreplaceable foundation), urmărindu-se inensificarea parteneriatului strategic cu SUA pentru o mai bună gestionare a situaţiilor de criză.

Ca element de slăbiciune, se arată că implementarea SSE se află încă în desfăşurare iar pentru a fi cu adevărat eficienţi, europenii trebuie să fie “mai capabili, mai coerenţi şi mai activi”.

În ceea ce priveşte “provocările globale şi ameninţările fundamentale”, se arată că după cinci ani de la momentul adoptării SSE, în general acestea rămân la fel de valabile şi unele chiar mai complexe. Ordinea indicată este: proliferarea armelor de distrugere în masă (WMD), terorismul şi crima organizată, cyber-securitatea, securitatea energetică, schimbarea climei. Dintre tipurile de terorism, o atenţie specială revine “grupurilor de extracţie internă” (home-grown). Se arată că faţă de anul 2003, în ceea ce priveşte eficienizarea combaterii acestui flagel, “progresul a fost lent şi incomplet”. În domeniul armelor de distrugere în masă, UE îşi construieşte demersul de limitare a proliferării bazându-se pe Strategia WMD din 2003 şi se bazează pe demersuri multilaterale.

Bruxelles dispune din 2006 de o EU Strategy for a Secure Information Society, un avantaj în lupta contra criminalităţii cibernetice. Remarcăm totuşi spaţiul destul de mic (doar şapte rânduri) alocat acestui domeniu în SSE. În schimb, securitatea energetică beneficiază de un spaţiu mai conistent iar motivul este formulat destul de clar, de la început: estimările arată că la orizontul anului 2030 UE va importa circa 75% din necesarul de gaze şi petrol. UE are nevoie de o piaţa a enregiei “mai unită”, şi o atenţie specială trebuie să revină “celor mai izolate ţări şi mecanismelor de gestiune a crizelor pentru a face faţă întreruperilor temporare ale aprovizionării.” Acest pasaj conţine o aluzie la Ucraina, stat de la frontiera estică a UE, şi la Rusia, care în mai multe rânduri a întrerupt aprovizionare cu gaze a statelor europene. Totuşi se face referire şi explicită la relaţia cu Rusia (“Energia este un factor major în relaţiile UE-Rusia”) iar Ucraina şi Turcia sunt desemnate ca zone de tranzit şi coridoare energetice importante pentru Uniune. Alţi parteneri importanţi în domeniul energiei sunt, în această ordine, China, India, Japonia şi SUA.

În fine, schimbarea climatică constituie un alt risc major de pe agenda SSE, fiind descrisă ca un “multiplicator de ameninţare” (threat multiplier). Mai menţionează şi pirateria şi traficul de arme mici, pe lângă statele eşuate.

Referitor la principalele evoluţii ale mediului de securitate european, SSE cuprinde o secţiune dedicată lărgirii, unde sunt enumerate progresele ţărilor candidate, o secţiune dedicată statelor vecine în care sunt menţionate Politica Europeană a Vecinătăţii, Uniunea pentru Mediterana, Parteneriatul Estic şi Sinergia Mării Negre. Un lucru interesant este acela că, documentul fiind anterior izbucnirii “Primăverii arabe”, ordinea de enumerare a vecinătăţilor importante este Europa de Est (zona Mării Negre) cu Moldova şi Ucraina ca state mai avansate pe calea reformei, conflictele îngheţate (de precizat că nu se menţionează deloc Nagorno Karabah) şi abia apoi zona Mediteranei despre care se spune că are un deficit democratic (“reformă politică insuficientă”). Printre partenerii UE cu care există un dialog intensificat sunt menţionaţi Israel şi Maroc. Sunt evidenţiate şi acţiunile pozitive ale Turciei, Egiptului, Iordaniei şi Qatarului în stabilizarea Orientului Mijlociu, prin opoziţie cu Iran. Evident, dacă strategia ar fi redactată acum s-ar menţiona obligatoriu Egiptul, Tunisia şi Libia ca state care au pornit pe calea democratizării, cu toate problemele structurale existente. De asemenea, ar fi existat şi o referire la războiul civil din Siria, mai ales că refugiaţii sirieni vin şi spre Europa iar tineri musulmani europeni radicalizaţi merg să lupte pe pământ sirian. Sunt enumerate şi procesul de pace israelo-palestinian (dar fără a se spune explicit că UE doreşte un stat palestinian independent), situaţia din Liban, criza din Iran şi cooperares dezirabilă cu statele din Golful Persic. În Afganistan, UE desfăşoară operaţia de poliţie (EUPOL) iar această ţară este considerată “a particular concern.” Dintre ţările africane, sunt menţionate Somalia, Congo şi Guinea Bisau şi una din cauzele eşecului statalităţii acolo este chiar lupta pentru resurse, un adevărat blestem pentru societăţile sărace şi lipsite de repere democratice.

Sunt trecute în revistă progresele în politica de securitate şi apărare comună, în perspectiva acceptării Tratatului de la Lisabona, de asemenea se revine asupra politicii de vecinătate, iar de data aceasta Uniunea pentru Mediterana este trecută înaintea Parteneriatului Estic. Se arată că relaţiile cu Rusia s-au deteriorat după conflictul ruso-georgian din 2008 iar UE “aşteapă ca Rusia să îşi onoreze angajamentele spre a restaura încrederea.”

În final există o pledoarie solidă pentru multilateralism şi cooperarea UE cu celelalte organizaţii internaţionale, în special cu ONU. De asemenea se arată că sprijinul opiniei publice europene este esenţial pentru adaptarea de către Uniune la provocările viitorului. Constatăm că nu există în text o descriere a efectelor crizei economice care a lovit spaţiul european, propagându-se din SUA, dar este firesc doarece în 2008 efectele ei abia începeau să se resimtă în Europa. Actualmente zona euro se află în recesiune şi chiar există riscul retragerii unor state sau al refuzului aderării în cazul altora. Criza economică a afectat diferit membrii UE şi s-au creat clivaje între diverse grupuri de state. Premierul Marii Britanii a anunţat chiar că va face un referendum pentru eventuala părăsire a UE.

Mai există  începând cu anul 2010, un draft oficial al Strategiei Interne de Securitate a UE “Towards a European Security Model”, document ce îşi propune să creeze o agendă comnună a riscurilor şi ameninţărilor de natură internă, să formuleze o Politică internă de securitate europeană şi, mai ales, un “Model european de securitate”.3 Riscurile principale sunt terorismul, crima organizată, cyber-crima, criminalitatea transnaţională, violenţa juvenilă şi huliganică, dezastre naturale şi create de om, accidente auto grave. Strategia se axează pe “anticiparea ameninţărilor”, pe protejarea cetăţenilor, mai ales a categoriilor celor mai vulnerabile în faţa riscurilor, pe solidaritate şi lupta contra discriminărilor dar şi pe schimbul de informaţii şi management integrat al frontierelor. Comisia Europeană urma să decidă dacă se poate crea un Fond De Securitate Internă spre a implementa Strategia de securitate internă.

În ciuda dificultăţilor grave la nivel economic, politic şi strategic, UE este decisă să nu abandoneze vocaţia de actor global. De aceea, în noiembrie 2012, la cererea Înaltului reprezentant pentru PESC, s-a lansat dezbatarea privind Strategia globală europeană (European Global Strategy – SEG)4, un proiect în care sunt implicate mai multe institute şi think tank-uri din ţări europene. Printr-un proces de consultare deschis societăţii civile, se urmăreşte redactarea unui text care să exprime profilul strategic al UE pe termen lung, mai ales direcţiile principale ale politicii externe. În mai 2013 va fi redactat Raportul executiv, aceste servind ca bază pentru Strategia Europeană Globală, ce va fi asumată de instituţiile UE şi statele membre, precum şi de Înaltul Reprezentant şi de Serviciul european de acţiune externă.

O mare problemă  o reprezintă nivelul prea scăzut al investiţiilor în apărare, statele UE (şi membrii europeni ai NATO) ajungând pentru prima dată în 2012 să fie depăşite de ţările asiatice care au sporit nivelul cheltuielilor militare cu 4,94% în 2012. Europenii au redus cu 1,64% cheltuielile agregate pentru apărare în 2012 şi cu 2,5% în 2011.5 Conform Military Balance 2013, cheltuielile agregate pentru apărare au scăzut chiar cu 60% în ţările europene, ceea ce a implicat reduceri masive ale forţelor armate în multe state, cheltuieli reduse în domeniul cercetării-dezvoltării, achiziţii diminuate. Aceste efecte negative nu au putut fi compensate prin politici precum Smart defense (NATO) şi Pooling-Sharing (UE). În anii 2010-2011, doar cinci state membre ale NATO alocau pentru apărare măcar 2% din PIB iar Franţa, Germania şi Marea Britanie contribuiau cu circa 65% din totalul cheltuielor de apărare la nivelul UE.

SUA au redus şi ele masiv bugetul militar dar încă reprezintă 45,3% din bugetul global al apărării, şi depăşesc celelalte 14 state combinate, aşadar China şi ţările NATO şi UE cele mai competitive precum Franţa şi Marea Britanie,  Germania etc.6 La nivelul NATO, SUA contribuie cu circa 65% la bugetul general pentru apărare. Să precizăm şi că UE desfăşoară cu succes misiuni civile şi militare în diverse zone ale lumii. De pildă EUNAVFOR Atalanta în apele maritime ale Somaliei începând din 2008 (1305 militari), EUTM Somalia din 2010 (74 miltari), iar mai recent EUTM Mali (din 2013, cu 382 militari) sunt misiuni militare. Misiuni civile sunt desfăşurate în teritoriile palestiniene, în Kosovo, Sudanul de Sud, Georgia, Moldova-Ucraina ori RD Congo.7

În încheiere, să ne punem legitima întrebare dacă actualele documente strategice ale Uniunii precum şi cel care va urma (Strategia Globală) ar putea contribui la scoaterea din impas a UE. Cred că va conta enorm ca ţările membre să înceapă remontarea economică după depăşirea “vîrfului” crizei economice. De asemenea, să înceapă să investească mai mult în propria lor securitate, în cea militară şi nu numai. UE are putere economică, instituţională, normativă şi chiar militară. Dacă am agrega nivelul de putere pe aceste multiple paliere (un fel de a aduna mere, pere şi gutui, dar asta este, calculele nu pot fi amânate la infinit) am vedea că UE stă destul de bine.

Cu peste 500 milioane locuitori şi un PIB pe cap de locuitor mult peste cel al Chinei, Rusiei ori Indiei, cu un nivel al cercetării foarte ridicat, beneficiind de excelente universităţi, de un număr foarte mare de cărţi şi articole ştiinţifice publicate anual (doar SUA se situează mai bine la nivel mondial) şi chiar de un buget militar însumat de circa 200 miliarde euro (cu toate că în scădere an de an) adică probabil peste China, Rusia şi India la un loc, Europa unită ar putea fi percepută ca mult mai puternică decât este acum. Cu condiţia să dea dovadă de mai multă unitate, de capacitate de acţiune comună şi de o cultură strategică cât mai uniformă.

Nu ştiu cum şi dacă se va ajunge vreodată la acest deziderat. Constat că dl. Manuel Baroso, preşedintele Comisiei Europene, se arată foarte încrezător că în curând UE va fi o adevărată federaţie. Cum va face, sincer nu ştiu. Poate că domnia sa o fi având brevet de magician şi va scoate deodată “iepurele” alb din joben deja îmbrăcat în steagul bleu cu steluţe galbene al Uniunii. Sau poate că s-a ţesut deja un soi de complot mondial pus la cale de oficialii Comisiei şi de cetăţenii europeni, cu mic cu mare, într-o imensă majoritate, deocamdată mută: la un semnal, dat discret prin internet, TV, radio ori alte metode de comunicare, milioanele de belgieni, francezi, germani, români, olandezi, britanici etc. vor decide că nu mai e cazul să accepte dominaţia politicienilor naţionali. Drept pentru care îi vor debarca cumva, apoi îi vor pofti amiabil să plece unde văd cu ochii, la nevoie îi vor surghiuni, iar pe locul lăsat liber de această cohortă pe care oricum cetăţenii de pretutindeni o dispreţuiesc în general, vor fi aduşi cu surle şi trâmbiţe pricepuţii şi neprihăniţii politicieni europeni.

Cum şi de unde vor apărea ei, în număr suficient şi bine pregătiţi? Habar nu am, dar desigur dl. Baroso şi dna. Ashton vor avea curând răspunsul. Poate că ar trebui să facă precum Imperiul Otoman în epoca sa de glorie, când se ştie cum recruta viitorii ieniceri (infanteriştii fără egal ai epocii) obligând ţări creştine supuse să le furnizeze tineri. Îmi pot imagina cum mii de tineri europeni sunt luaţi de lângă familiile lor, rupţi de ţările de origine şi duşi spre a fi şcoliţi de către câteva faimoase şcoli de cadre, la Bruxelles, Strasbourg, Berlin şi nu numai. Dacă îi vor lua la vârste suficient de fragede poate că vor reuşi să nu apuce să aibă moravuri “balcanice”, să fie europeni de la început şi să vadă lumea cam la fel. Pentru ei, patria, naţiunea şi naţionalismul ar fi noţiuni îndepărtate şi oricum vagi. În schimb ar mânca Europă pe pâine 24 de ore din 24. Cu britanicii cei încăpăţânaţi va fi mai greu dar, după eforturile de rigoare, lucrurile se vor aranja în dauna Albionului şi spre fericirea Europei.

Când toţi europenii vor vota prin vot universal un preşedinte al UE adevărat (nu unul lipsit de puteri efective precum gentilul şi, vai, insignifiantul domn Van Rompuy) iar Comisia Europeană va fi un adevărat guvern supranaţional capabil să treacă peste deciziile guvernelor naţionale în probleme grave, de unitate şi supravieţuire europeană, atunci într-adevăr UE va fi un actor global puternic şi temut, într-un sistem internaţional multipolar. Şi va sta senină şi relaxată la aceeaşi masă cu SUA, China, India, Brazilia şi celelalte puteri emergente. Pănă atunci facem calcule, ne blestemăm neputinţele şi orgoliile naţionale şi aşteptăm resemnaţi, cu “capul la cutie”, să treacă peste noi valurile cumplite ale crizelor economice şi politice care nu ne dau pace.

Articol aparut pe La Punkt

__________________

1 A Secure Europe in a Better World – European Security Strategy, Brussels, 12 December 2003, http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/78367.pdf

2 Report on the Implementation of the European Security Strategy – Providing Securirty in a Changing World, 11 December 2008, Brussels, S 407/08, http://www.consilium.europa.eu/ueDocs/cms_Data/docs/pressdata/EN/reports/104630.pdf

3 Draft Internal Security Strategy for the European Union: „Towards a European

Security Model”, Brussels, 23 February 2010, http://register.consilium.europa.eu/pdf/en/10/st05/st05842-re02.en10.pdf

4Towards a European Global Strategy 2013,  http://www.euglobalstrategy.eu/, accesat pe 9 mai 2013.

5 The Military Balance 2013, IISS, Routledge, London, 2013, Editor ‘s Forward, pp. 5-6.

6 Idem.

7 EU operations,  http://www.consilium.europa.eu/eeas/security-defence/eu-operations?lang=en, accesat pe 30 aprilie 2013.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Foarte intersant punct de vedere asupra UE si mai ales utile datele furnizate de autor. Constat citind ca UE dispune de fel de fel de documente oficiale, extrem de detaliate si de specializate, astfel ca doctrinar sunt acoperite bine spre foarte bine toate subdomeniile politicii de securitate. Cu toate acestea nu se cunoaste mai multa eficiente decat inainte de 2001 cand ea nu avea aceste strategii si nici nu suferea din lipsa lor. Sa fie inflatia de hartii o piedica in calea progresului? Da, stiam ca banii pentru aparare sunt tot mai putini, autorul ar fi trebuit sa arate ca de vina sunt chiar populatiile europene care ii preseaza pe politicieni sa mai lase treburile militare (ca doar nu mai exista dusmani care sa ne atace…) si sa dea bani la sanatate, educatie etc. Asta cerem, asta primim. UE ar trebui sa aiba cetateni mai putin sensibili la orgolii nationale, la bunastarea proprie si ceva mai „colectivistI” in sensulo bun al cuvantului. Adica mai atenti la interesul comun al tuturor europenilor.

    • Domnul Cioculescu precizează clar şi aspectele la care dvs. doriţi să se refere:

      „Mai există începând cu anul 2010, un draft oficial al Strategiei Interne de Securitate a UE “Towards a European Security Model”, document ce îşi propune să creeze o agendă comnună a riscurilor şi ameninţărilor de natură internă, să formuleze o Politică internă de securitate europeană şi, mai ales, un “Model european de securitate”. Riscurile principale sunt terorismul, crima organizată, cyber-crima, criminalitatea transnaţională, violenţa juvenilă şi huliganică, dezastre naturale şi create de om, accidente auto grave. Strategia se axează pe “anticiparea ameninţărilor”, pe protejarea cetăţenilor, mai ales a categoriilor celor mai vulnerabile în faţa riscurilor, pe solidaritate şi lupta contra discriminărilor dar şi pe schimbul de informaţii şi management integrat al frontierelor. Comisia Europeană urma să decidă dacă se poate crea un Fond De Securitate Internă spre a implementa Strategia de securitate internă”.

      Tot acest ansamblu se numeşte pe scurt „Human Security” şi include politicile privind sănătatea şi educaţia cetăţenilor. În Polonia a apărut deja o lucrare de specialitate în acest sens (25 aprilie), în care sunt prezentate strategiile naţionale ale tuturor celor 27 de state membre ale UE privind „Human Security” („Bezpezpieczeństwo wewnętrzne państw członkowskich Unii Europejskiej”, autoare: K.P. Marczuk).

  2. uniunea europeana este un gigant economic, un pitic politic si un vierme militar.
    Am citat din spusele unui cunoscut om politic european, las cititorului placerea sa-l descopere.
    Oricum, rezuma foarte bine situatia.

  3. Cred ca nu vorbiti serios cand spuneti ca ati vrea un presedinte al UE mai puternic ca unul al Romaniei si o Comisie Europeana care sa poata anula decizii ale guvernului nostru. Cum asa, stimate domn? Pai dv nu stiti ca domnii Basescu, Ponta, Antonescu sunt crema politicienilor europeni? Cum sa fie altii mai buni decat ei? Si cum sa am incredere in cineva care nu stie mai nimic de Romania si cunoaste doar chestii generale desptre tara mea?
    Meoda aceea copiata dupa cea a otomanilor ar fi buna doar sa formeze o rasa de robotei, nu de oameni cu personalitate. Eu asa cred.

    • Nu, Europa nu are capacitatea de a se opune Moscovei. UE Core va continua sa-si negocieze contracte energetice avantajoase cu Moscova in detrimental periferiei Europei. Rusii au o disciplina politica construita pe structura fostului KGB – astazi aparatul administrativ se numeste Siloviki. Acolo nu exista negocieri, exista ordine care se executa, altfel te asteapta glontul, sau o intoxicare cu plutoniu.

      Europa va depinde tot mai mult de santajul energetic al Moscovei si acest lucru este deja vizibil in negocierile pe care Berlinul le poarta cu Moscova. Rusii obtin tot mai multe concesiuni si sunt lasati sa-si urmeze politica interna de managed democracy cum doresc fara a mai fi deranjati de conceptele despre drepturile omului si alte nimicuri.

      George Friedman, cu cinismul characteristic are dreptate: zona Euro este un proiect esuat, iar integrarea europeana se rezuma la cateva state puternice (in top se afla Germania) care fac politica si colecteaza premiile si periferia Europei care traieste din plin austreritatea economica si primeste nota de plata.

      • Exista totusi alternative care se pun in miscare pentru a opri teroarea Moscovei asupra Europei.
        Inclusiv Moscova nu se simte prea bine, ceea poate sa constituie un inceput pentru demararea unor actiuni mai curajoase din partea UE.

        Sunt doua lucruri importante pe care ultimii 10 ani le-au adus:

        1. recunoasterea de catre core EU ca exista o oarecare dependenta fata de Rusia – nu poti sa mori de frig in plina iarna in UE pentru ca robinetul cu gaz se blocheaza undeva…
        2. cei periferici au inteles ca trebuie sa isi intareasca pozitiile asa cum pot, prin forte proprii sau prin relatii bilaterale sau prin constituirea unor grupuri de lobby/presiune.

        Europa nu mai poate ramane asa cum a fost ea in urma cu 10 ani – asta este cert!

        Si mai este ceva: daca in urma cu 10 ani USA considera ca UE este corpul omogen cu care va dialoga, astazi aceasta perceptie este schimbata – cat si cum ramane de vazut.

        Oricum ar fi cred ca sunt mai aproape de intelegerea adevaratei situatii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Serban F. Cioculescu
Serban F. Cioculescu
Şerban Filip Cioculescu (n. 1972, în Bucureşti) a absolvit Facultatea de Litere şi Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, obţinând ulterior din partea acesteia diploma de master în relaţii internaţionale. Începând din anul 2009 este doctor în ştiinţe politice al Universităţii Bucureşti. În prezent este angajat ca cercetător ştiinţific principal gradul II în domeniul securităţii internaţionale la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale și de asemenea profesor invitat în cadrul Facultăţii de ştiinţe politice a Universităţii Bucureşti (2005-prezent). A publicat circa o sută de articole în domeniul securităţii, relaţiilor internaţionale şi geopoliticii în diverse reviste ştiinţifice prestigioase din ţară şi din străinătate. A efectuat stagii de pregătire ştiinţifică în Africa de Sud, China, Coreea de Sud, Canada şi Franţa. Preocupări: teoria relaţiilor internaţionale, studiile strategice, geopolitică, organizaţii internaţionale, diplomaţie. Volume de autor: Introducere în teoria relaţiilor internaţionale, Editura Militară, Bucureşti,2007, România postcomunistă în ecuaţia strategică a vecinătăţilor: Balcanii, Marea Neagră şi Orientul Mijlociu Extins, Ed. Universităţii Bucureşti, 2009, Terra incognita? Repere pentru „cartografierea” haosului din relaţiile internaţionale contemporane, Ed. Militară, Bucureşti, 2010, Viitorul nu ia prizonieri, Ed. Rao, Bucuresti, 2013 si China. De la strălucirea ascunsă la expansiunea globală, Ed. Cetatea de Scaun, Targoviste, 2018.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro