joi, martie 28, 2024

O Europă multipolară – UE şi Rusia

Trebuie sa mentionez ca demersul analitic pe care il intreprind in acest  articol este mult mai sumar decat ar trebui sa fie. O analiza geopolitica adevarata nu poate fi cuprinsa in cele cateva randuri pe care le dedic subiectelor diferite. Cred insa ca mai mult decat atat, ar fi nefolositor in paginile unei publicatii generaliste, cu cititori care doresc o informare  la modul cel mai concis posibil.

Daca o dorim sau nu globalizarea si globalitatea nu au reusit sa inlature statul national sau sa-i atenueze importanta.  Probabil ca apartenenta la o natiune nu poate schimba firea umana, cel putin nu inca. Polaritatea in relatiile internationale exprima felul in care puterea este impartita si exprimata in aceste relatii. Istoria umana a cunoscut toate felurile posibile de a imparti puterea, influenta si resursele planetei intr-un anumit interval de timp istoric. De la unipolaritatea Egipteana (intre 3150  si 1285 î.Hr) la unipolaritatea Elenistica pe timpul lui Alexandru Macedon (intre 331 si  323 î.Hr) si in sfarsit la unipolaritatea reprezentata de Republica si Imperiul Roman (in perioada dintre 188 î.Hr – 395 d.Hr). Ultima perioada de unipolaritate (eu zic aparenta) a fost reprezentata de Statele Unite intre 1991 si 2001(5).

Bipolaritatea  reprezinta impartirea puterii intre doua tabere, exact asa cum  s-a intamplat pe timpul Razboiului Rece. Bipolaritatea impreuna cu arsenalul atomic au adus cea mai lunga perioada de pace din toate timpurile  in Europa. Razboiele se duceau prin “ părţi proxi” si cine putea sa prospere a prosperat.

Probabil ca din 2001-5 lumea a intrat intr-o situatie de multipolaritate internationala, formata din poli de putere mondiali si regionali. Polii de putere mondiali sunt disputati de SUA, Rusia, China, UE.

Europa se afla in pozitia de a-si formula strategiile intr-o situatie interna si externa multipolara, impreuna cu “jucatorii mondiali” pe care partial ii are parteneri si pe teritoriul European. Majoritatea expertilor Europeni au identificat necesitatea unui trialog  inter-European, eu vad mai degraba un dialog cvadruplu. Am sa explic mai departe de ce. Expertii Europeni, in special cei afiliati ECFR (European Council on Foreign Relation), au identificat trialogul intre puterile considerate Europene –  UE, Rusia si Turcia. Corect, numai ca personal am identificat cateva tendinte puse bine sub preşul ultimului summit NATO.

Intr-un document foarte serios si tehnic bine pregatit (The  Spectre of a Multipolar Europe)  scriu expertii de la ECFR:

A European security trialogue. Rather than setting up a new institution, the EU should call for the creation of a regular informal European security trialogue that would build on the Merkel- Medvedev idea of an EU-Russia security dialogue but expand it to include Turkey. The trialogue – which would bring together Europe’s major security powers in the same way that the G20 convenes the world’s economic ones – could meet regularly to discuss the major security issues in our continent and the overlapping neighbourhoods of its central players.”

Conform documentului respectiv, Europa trebuie sa-si angajeze toate fortele economice si militare pentru a fi capabila sa-i inlocuiasca pe americani. Se poate? Nu stiu,  in orice caz ar trebuie incercat!

Parerea mea este putin diferita de cea a autorilor si sunt departe de a impartasi optimismul in legatura cu noua postura post-imperiala a Rusiei. Rusia nu va adopta niciodata o postura post-imperiala. Rusii s-au considerat si se considera (indiferent daca este vorba de Rusia Ţarista sau de Rusia Comunista) urmasii Imperiului Bizantin.

Pentru prima oara in ultimi ‘70 de ani interesele Rusiei intalnesc interesele unei Europe care s-a bucurat de bunastare si progres cand o alta parte a cunoscut “binefacerile” Stalinismului si dupa aceea a “umanismului” Sovietic.  In tabela de mai sus aveti perametrii celor trei puteri care impart polurile de luat in considerare la nivel European.

Principiile care au stat la baza activitatii Europene si NATO in domeniul securitatii au fost: integrare, interventie, restricţionare si mediere (integration, intervention, containment and mediation); cel putin asta s-a dorit dupa dizolvarea Pactului de la Varsovia. Din nefericire, toate cele patru principii nu au putut fi implementate in cazul dezintegrarii Iugoslaviei si a razboaielor civile care au avut loc acolo. Important de mentionat este ca recunoasterea Republicii Independente Kosovo este pana astazi un subiect extrem de controversat in Uniunea Europeana si NATO. Grecia, Spania si Romania nu au recunoscut aceasta independenta, recunoscuta de majoritatea statelor UE, NATO si SUA.

Prima problema cu care NATO se confrunta este faptul ca diplomatia americana a administratiei Obama sustine o politica cunoscuta sub denumirea de “reset diplomacy”, care promoveaza noi concepte politico-militare fata de Rusia, Orientul Mijlociu, Vestul si Estul Asiei. Acest lucru ar trebui sa ridice multe semne de intrebare in Europa, desi Statele Unite si-au reafirmat cu fermitate rolul de garant al securitatii Europene.

O a doua problema ar fi apropierea de Rusia a Alianţei, aspect care face parte şi din conceptul de politică externă a Germaniei. Germania doreste si indepartarea arsenalelor nucleare din Europa. În plus, Republica Federală doreşte extinderea pactelor de neproliferare: “Dorim ca ultimele arme atomice staţionate în Germania să fie retrase în aşa fel încât Republica Federală să devină o ţară lipsită de armament nuclear”, a spus ministrul german de externe, Guido Westerwelle, cerinta absolut de neacceptat de catre Franta si Marea Britanie, care sustin elementul “descurajarii nucleare” ca pe unul din principalele elemente ale doctrinei militare pe care se bazeaza alianta. Guvernul german solicită însă ca noua strategie NATO să stipuleze ca toate misiunile sale să fie mandatate de ONU, lucru destul de dificil daca intelegem stuctura Consiliului de Securitate al ONU si drepturile la veto ale unora din membrii. Personal, chiar nu vad cum!

Noul plan strategic al Alianţei întrevede o întreagă serie de noi pericole care pot veni din toate direcţiile: atacuri teroriste, atentate asupra resurselor naturale, ale reţelelor de transport sau atacul cu rachete, de pildă din Iran. Nu este evident neglijată nici ipoteza unor atacuri cibernetice asupra reţelelor de calculatoare vitale ale statelor membre.

Însă reforma Alianţei ridică o întreagă serie de întrebări. Poate fi oare un atac virtual asupra unui stat considerat un caz pentru întreaga Alianţă? Poate atacul online atrage după sine activarea Articolului 5 din Tratat care prevede că atacul asupra unui stat membru al NATO este considerat ca un atac împotriva tututor statelor membre şi ca urmare Alianţa este îndrituită să contraatace? Secretarul general Anders Rasmussen explică: “Nici atacurile virtuale şi nici alte forme de atentate nu sunt de la bun început considerate a fi un caz pentru Articolul 5. Este o situaţie pe care o denumesc incertitudine constructivă, acesta fiind şi unul din punctele forte ale Articolului 5.

Multe intrebari si putine raspunsuri au fost primite la Lisabona. Anders  Rasmussen, secretarul general al NATO, a declarat ca pentru ca succesul Alianţei să rămână nealterat şi în viitor, structurile NATO trebuie reformate. După încheierea Războiului Rece şi a perioadei de tranziţie, a sosit momentul adoptării unei noi formule: “NATO 3.0″.  Nu stiu cum va arata aceasta versiune, sper ca nu vor fi prea multe greseli logice in algoritmul propus.

Rusia

Pentru a intelege necesitatea unei colaborari intre UE si Rusia ar trebui analizate intersele strategice ale ambelor in punctele de interfata comune. Asadar UE si Rusia au puncte de interfata in trei regiuni diferite. Pentru a nu ingreuna analiza am scos din ecuatie zonele de conflict in fostele republici sovietice care pot fi socotite interese mai mult sau mai putin legitime ale Federatiei Ruse.

Zonele in care interesele UE si ale Rusiei se intalnesc intr-o situatie de divergenta sau convergenta se refera numai la cazurile in care am considera ca NATO nu mai  reprezinta si interese americane pure, spre exemplu situatia din Georgia, vazuta  diferit de americani si de europeni  sau de bazele americane (nu NATO) din zona fost-sovietica si caile de acces spre teatre de lupta din Afganistan.


In tabela (T1) am reprezentat cele trei zone de interese care UE si Rusia se intersecteaza – Balcanii de Vest, Europa de Est care nu este membra UE/NATO si Asia Centrala. Am ajuns la concluzia ca exista o convergenta de interese in doua cazuri si exista interese divergente in alte trei cazuri. Bineinteles ca acomodarea cu aceste divergente este una de ordin politic fara a analiza aspectele militare probabile.

Pentru a intelege felul in care este vazuta Rusia de populatia Uniunii Europene, aduc cifrele unui sondaj care face parte dint-o lucrare care am mai mentionat-o in articolele publicate anterior, elaborata de think-tankul ECFR (The European Council on Foreign Relations) . Pentru a nu pierde ceva din cele scrise in aceasta lucrare redau integral citatul respectiv, inclusiv tabela (T2), care insotea sondajul respectiv.


Since the financial crisis, European leaders seem to have become less wedded to traditional geopolitical alliances (such as that with the US) or enmities (such as against Russia) than their predecessors. Our survey suggests three key shifts in EU thinking about security. First, there has been a narrowing of the divisions on how to deal with Russia. The Russia-Georgia war has tempered expectations in ‘old Europe’ about the extent to which Russia has been transformed by the EU’s attempts to integrate it into common structures. Meanwhile, ‘new Europe’ has become more sceptical about the prospects of containing Russia. Central Europe is less anti-Russian than most assume, and the Hungarians in our survey even think that Russia might one day join the EU. Similarly, the Baltic states are repositioning themselves: the Latvians in our survey are less worried about Russian troublemaking than about their own government’s capacity to mishandle its side of the bilateral relationship. Most dramatically, Poland – which was once called the ‘new Cold Warrior’ for its hawkish views on Moscow – is now working with Germany, Russia’s ‘strategic partner’, to figure out the right ingredients for the EU policy mix on Russia. [1]

Cred ca interesele Rusiei in apropierea preconizata spre Uniunea Europeana prin asa numita Westpolitik, mentionate de ECFR sunt corecte, dar incomplete. Citez concluziile lor:

Rusia doreste afirmarea unei identitati Europene;
Dezvoltarea economica ca obiect principal al deschiderii spre occidentul European;
Dezvoltarea unei colaborari strategice cu Statele Unite, pastrand contacte puternice cu China, India si Brazilia;
Concentrarea eforturilor de colaborare strategica cu unele state Europene si mai presus de toate cu Germania, acceptand noile realitati reprezentate de UE. [2]

Pot completa aceste concluzii cu alte cateva, poate mai putin optimiste pentru cetatenii UE din Estul Europei:

Rusia incearca sa-si pastreze influenta politica si economica in fostele state comuniste, astazi membre  UE prin agentii de influenta pastrati de pe timpul vechilor regimuri si alti noi recrutati in perioadele de tranzitie care au avut loc in aceste tari. Lucru complet legitim daca activitatile sunt facute pe fata si pe baza legislatiilor nationale sau a normelor Europene in vigoare.
Rusia incearca crearea unor investiti strategice in toate fostele state ex-comuniste de mule ori sub acoperirea unor firme create in Uniunea Europena sau cu sedii in UE.
Rusia incearca sa creeze oportunitati economice prin diferentierea preturilor energiei vandute diferitilor membri ai Uniunii, uneori prin incercari de a carteliza acest comert direct sau prin firme interpuse, ocolind sau subminand orice incercare de reglementare la nivelul Uniunii Europene. [3]

Despre temerile elitelor ruse, in contact cu realitatile exterioare, redam inca un fragment din lucrarea ECFR inclusiv tabela (T3) :

At present, Russia has European birth rates and African life expectancy; it possesses the world’s second biggest nuclear-weapons arsenal but makes less than one per cent of the world’s hi-tech products. Its network of gas and oil pipelines is the longest in the world, but it is more corrupt than Sierra Leone. Russia is a federal state in the terms of its constitution, a centralized state in the ambitions of its rulers and a highly fractured and feudalized entity in the way the power is exercised in reality. These contradictions mean that Russian threat perceptions are complex and constantly evolving. And, like the EU, Russia’s foreign-policy elite today has a very different view of threats and European order than it did just a few years ago.” [4]

Intr-un articolul viitor ma voi ocupa de relatiile UE – Turcia.

Note si citate:

[1] ECFR – The Spectre of a Multipolar Europe Sec. 2:29-30
[2] ECFR – The Spectre of a Multipolar Europe Sec. 2:30
[3] PGA – New Geopoltical Trends p.14
[4] ECFR – The Spectre of a Multipolar Europe Sec. 2:35

Bibliografie Completa:

Articolul este o sinteza a trei articole publicate pe Politeia-net (O Europă multipolară – începuturi; O Europă multipolară – mize şi provocări; Rusia). Toate aceste articole sunt insotite de bibliografia originala care a stat la baza sintezei prezentate.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. foarte informativ și instructiv articol. Rusia întâmpină mari probleme demografice și de R&D, pe care dacă nu le rezolvă în următorii 20-30 de ani riscă să-și vadă serios erodate pozițiile pe care le (mai) deține în prezent, atât în raport cu SUA și statele europene, cât mai ales în raport cu China, care-i cam suflă în ceafă în Siberia depopulată și plină de resurse.
    o singură precizare aș avea de făcut – nu cred totuși că putem vorbi cu adevăarat de o unipolaritate egipteană, elenistică sau romană – mereu au exista contraponderi, adesea formidabile (asirienii/babilonienii, imperiul persan, parții etc). cred ca singura unipolaritate reală, cu rezervele și adaptările de rigoare pentru secolul XX) a fost cea americană, după 1989 și până prin 2003 (anul războiului din Irak)

  2. Ha, uite ca a mers… scriu a treia oara, daca apar si celelalte 2, te rog sa le stergi.

    Ma intrebam daca avem de a face cu o polarzare ca reflexie a unor situatii si evolutii sociale, sau avem doar o exprimare hipertrofiate a unor interese de grup?

    In definitiv, daca extinderea teritoriala nu mai este asa relevanta in acest meileniu, si daca oricum interesele economice majore sunt extra-statale, ce forte ar impinge spre polarizarea statala si ce ar urmari acestea, pana la urma?

    • noile probleme se numesc: (a) piete de desfacere; (b) resurse energetice si materii prime; (c) dezechilibrele majore economice si sociale; (d) ineficiernta institutiilor de arbitraj global (G-7; G-20, ONU, etc.)

      • ..hmmm..

        a) piete de desfacere – o piata larga de desfacere este relevanta exclusiv pentru comapnii foarte mari; ori, in prezent evolutia este spre atomizarea afacerilor, sprijinita atat de ieftinirea efortului economic cat si de diversificarea nevoilor si dorintelor -diversificare ce creste odata cu nivelul de cunostere
        b) resursele energetice pierd si ele din relevanta, cat timp sursele verzi sunt mai toate localizate
        c) institutiile globale sunt mai degraba afectate de coruptie masiva si profunda, decat de o ineficienta a mecanismelor de arbitraj in sine (vezi refuzul SUA de acum cativa ani de a finanta ONU, vezi coruptia sistemica a Comisiei Europene).

        • ha, :)
          1. Pietele de desfacere au devenit esentiale pentru state avand in vedere criza datoriilor suverane si tendintele inflationiste. Vezi disputa chinezo-americana, si imposibilitatea americanilor de a ajunge la o reglementare cu sud-coreea (vezi povestile G-20 la Seoul)

          2. Depre ce relevanta pierduta vorbesti? in viitori 30 de aniu nu exista o sansa viabila de energie alternativa. Vezi China in OM, vezi situatia Chevron si EXXON in OM si BP in SUA si
          Rusia.

          3. Adevarat.

          @Dedalus important sa tinem minte! Statul national este mai puternic astazi decat a fost acum 20-30 de ani. Stat national inseamna interese nationale, egoism national, nationalism.

          • Da, sunt de acord in ce priveste forta statului national. Doar ca eu sustin ca functiile sale sunt (sau vor deveni curand) fundamantal diferite de cele de acum 30-40 de ani. Atat de diferite, incat nu va fi posibila comparatia in termeni clasici.

            De fapt, ca sa fiu clar, eu vorbesc de perspectiva anilor 2030 (cam in 20 de ani de acum, motivul alegerii perioadei fiind cel al schimbarii generatiei, dar si al includerii efectelor „contractiei”, atomizarii, ce va urma globalizarii).

  3. Chiar ma surprinde pozitia Frantei si a statelor baltice fata de Rusia. Daca ma asteptam ca Franta sa se situeze alaturi de Germania, in prima coloana, statele baltice, care au cunoscut binecuvantarea sovietica, ma asteptam sa fie mai antirusesti.
    Atata timp cat nici politicienii nostri nu s-au desprins de fratele din rasarit, de ce ma mir?

    • Ela, Germania, Anglia, si mai ales Franta, sint departe, foarte departe de Rusia (chiar si cu rachete). De asta se joaca cu focul. In acelasi timp experimenteaza pt ca si-au taiat craca cu razboaiele lor „menstruale” (si in sensul de regulate) ;-) si vor sa faca lucrurile altfel. Altfel nu inseamna neaparat si bine… iar intr-o democratie e si vina noastra.
      Cui in Europa ii trece prin cap acum ca trebuie definita mai bine relatia cu Rusia din considerente geopolitice? Geopolitice?
      Noi sintem aproape, prea aproape.

      Daca ar fi sa ma las patruns de pesimismul unora dintre postarile lui Theophyle ar fi cazul sa ma mut in America de Nord. Va fi singurul loc mai sigur in 30-50 de ani?

      Multam maestre ! ;-)

      Iarasi ai citatul ala a lui Guido !!!! Aia baia

      • Tio,
        poti sa ramai unde esti. Nu au avut acolo razboaie de 300+ de ani. Pasnic acolo :)
        Diferenta mare dintre pesimism si realism. Deocamdata ceea ce am prezis acum 10 ani se intampla acum. Din nefericire, atunci internetul nu era structurat in felul in care este astazi ca sa o pot dovedi. Pot dovedi numai prezicerile pe blogul asta si pe ale mele

        . Vezi postarea „Ultimul Faraon”, unde am indicat pana si numele urmasilor lui Mubarak si ce se va intampla acolo. Am fost extrem de exact 10 de zile inaintea evenimentelor.

        Vom trai si vom vedea. :)

  4. Strategia Rusiei este evidenta.Prin intermediul resurselor energetice incearca sa forteze o spargere de facto a UE.Atitudinea ostila din ultima vreme a noilor „eurocolonialisti” – Germania& Franta in privinta Romaniei, Ungariei, Poloniei etc este incurajata discret de Rusia, tara care incearca sa faca „investitii” in tarile sus-mentionate in special in domeniul energetic.
    Pe de alta parte demografia si cantitatea populatiei nerusofone este o cauza pentru care Rusia nu mai poate fi un pericol in Balcani si UE.Pe masura ce populatia va scadea , rusii care acum locuiesc in Moldova, Letonia, Lituania etc. vor merge acasa ceea ce va mai diminua apetitul imperial al Rusiei.

  5. Imi este teama ca in articol nu se face o deosebire clara intre interesele EU (in Marea Britanie este numita des E-USSR) si interesele Germaniei reprezentate de exemplu de Gerhard Schroder platit direct si nemijlocit de Gazprom-KGB.
    Toata constructia europeana este sub un mare semn de intrebare; viabilitatea monedei unice euro o sa fie pusa greu la incercare, mai mult decit pina acum.
    Garantiile SUA sint foarte limitate (vezi cazul Egiptului – un aliat de zeci de ani de zile, unul din pilonii de baza ai Amereicii in Orientul Mijlociu si lumea araba a fost abandonat; este irelevant pentru discutie cit de criminal era regimul Mubarak).
    Atitudinea NATO cu neactivarea articolului nr. 5 este o alta dovada de slabiciune ca si multe aletele fata de Rusia parte sa nu a politicii de „reset”.
    Germania si Franta actioneaza impotriva intereselor nationale ale Romaniei prin atitudinea in conflictul din Transnistria. Opozitia la intrarea Romaniei in Schengen este doar un capitol din aceste actiuni.
    Administratia Obama nu este in stare sa rezolve problemel economice ale SUA si din punct de vedere politica externa este o catastrofa totala.
    Romania ar trebui sa incerce o apropiere de Marea Britanie pentru a compensa in EU politica de buldozer stalinist a Germaniei (si a Frantei care isi mai inchipuie ca este o mare putere).

  6. De acord cu o mare parte din cea ce spui, dar eu nu cred in garantiile Marii Britanii, Frantei sau Germaniei in fata Rusiei.Eu vad ca suntem foarte izolati dpdv al politicii externe, am mers pe mina SUA si aceasta a inceput sa slabeasca.Situatia noastra de acum are o vaga asemanare cu cea de la inceputul razboiului al doilea mondial.Putem sa obtinem orice garantii dar in fata Rusiei doar NATO putea asigura o contrabalansare.UE singura nu e in stare sa sustina o armata care sa reziste Rusiei, pentru asta ar fi fost necesar un buget militar comun. Asa ca eu vad politica noastra de forta contra Rusiei total gresita, chiar daca nu-i iubesc pe rusi.Cred ca ar trebui urmat un curs de politica externa asemanator Finlandei, altfel ne asteptam la surprize neplacute.

    • Ai dreptate Bigone – seamana cu situatia de dinainte de cel de-al doilea Razboi Mondial. Atunci exista un Titulescu. Exista si alte tari cu aceleasi temeri fata de Rusia: Polonia, tarile baltice si chiar Cehia. Opinia asta trebuie spusa raspicat in toate forumurile europene. Cine tace sabia nu-l taie dar nici o viata in genunchi nu este f. buna!
      Aici nu e vorba de garantii ca Romania este in NATO deci nu poate fi atacata de Rusia sau statul artificial creat de Stalin numit Ucraina. Problema este promovarea intereselor Romaniei. Romania nu ar trebui sa se imbarce in „corabia Euro” care se va scufunda mai devreme sau mai tirziu. As vrea sa vad ce va face Germania cu o moneda supraevaluata care va trebui sa coboare drastic pentru a mentine competitivitatea produselor ei. Deocamdata Germania se bucura pe de o parte de o moneda Euro relativ joasa si pe de alta parte impune masuri aspre unor tari ca Grecia, Irlanda etc. Si bancile germane si elvetiene cumpara obligatiuni la randamente nominale mari, caci ei nu-i asa, nu fac investitii riscante si fondurile de pensie trebuie sa asigure o batrinete intr-o vila in Spania. Problema e ca nu stiu ce sa faca cu banii – la fel si chinezii – alta tara exportatoare cara munceste in draci si primeste in schimb hirtii de trezorerie americane care face din ce in ce mai putin,
      Exceptionala „diviziunea muncii”.

  7. http://www.financialsense.com/contributors/jr-nyquist/the-science-of-subversion?q=node/3946


    „The entire enforcement apparatus went out of balance. The situation dictated an abrupt change of domestic policy. In August 91 conservative forces supposedly took over in a coup. Gorbachev arranged this himself because he felt cheated in Europe. At the same time they engaged Saddam Hussein to occupy Kuwait, and Saddam started to threaten Saudi Arabia. Bush senior was clever enough not to engage too deep in Iraq at that time, while Moscow became an indispensible partner for the West in the United Nations Security Council. Later, the 9/11 catastrophe was necessary to lure America’s military might into Afghanistan and Iraq. That made Washington even more dependent on Moscow, and that is the strategic situation of today.”

    „In diplomatic terms, the Russian Federation is the Soviet Union of today. It has all the prerequisites, with the Security Council, central structures, etc. And it retains the status of nuclear superpower. Back in 1991 we were told, ‘Listen comrade, it is a defeat for us. But it is a temporary setback.’ The Soviet Union never accepted defeat in the Cold War, not for a minute. There was not even a temporary break in the policy from Gorbachev to Yeltsin to Putin. We have been reorganizing and will be back on track.”

    :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Theophyle
Theophylehttp://politeia.org.ro/
Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro