vineri, mai 20, 2022

Sansele Europei cu doua viteze

Caderea comunismului, urmata de dezagregarea fostei Uniuni Sovietice si terminarea Razboiului Rece au deschis o fereastra de oportunitate pentru toate tarile “prizoniere” ale sferei de influenta a URSS, inclusiv Romania, de a-si alege pentru prima oara dupa multi ani drumul de urmat in continuare. Ori, daca tinem seama de unde veneam, nu era greu de inteles pentru ce toate au ales sa se alature structurilor occidentale – NATO si UE.

Fereastra respectiva de oportunitate nu urma sa fie deschisa nelimitat, caci, asa cum s-a si adeverit ulterior, ea a inceput sa se inchida treptat odata cu revenirea Rusiei, succesoarea URSS, in jocul de putere mondial (unii vor spune ca nu l-a parasit niciodata …). Mai mult, se pare ca ea, fereastra, nu a fost deschisa niciodata pentru fostele republici sovietice, Moldova inclusiv, cu exceptia notabila a tarilor baltice, care au beneficiat dintr-odata de “generozitatea” Rusiei (negociata cu occidentalii) si au devenit membre atat ale NATO, cat si ale UE. (Personal sunt in continuare preocupat sa aflu care a fost “secretul” acestei “generozitati”, fiind martorul “nietului” rusesc atata vreme in anii ’90).

In ce priveste Romania si Bulgaria – tari plasate de occident impreuna, in ciuda faptului ca au prea putin in comun in afara localizarii geografice – se pare ca ele nu ar fi primit “ok-ul” Moscovei pentru integrare nici in NATO, nici in UE, asa cum l-au primit tarile grupului Visegrad. Asta ar explica si decalajul nostru la admiterea in NATO si in UE, dar si statutul nostru “incomplet” in aceasta din urma (vezi monitorizarea pe justitie care continua si astazi, ca si obstacolele politice in calea aderarii noastre la Spatiul Schengen sau campaniile declansate impotriva romanilor in tari ca Italia si Franta).

Puteam sa prevenim aceasta situatie, sau, ma rog, sa o depasim, daca tot am fost confruntati cu ea? Eu cred ca da, daca cei care au venit la guvernare la sfarsitul lui 2004, cand tara era recent admisa in cele doua organizatii, nu s-ar fi culcat pe-o ureche, considerand ca nu mai era nimic de facut, decat sa inceapa o lupta interna oarba intre ei, care ne-a scos complet de pe traiectoria europeana (cazul fondurilor europene lasate nefolosite la Ministerul Mediului, de pilda, din cauza neintelegerilor dintre membrii coalitiei, este cat se poate de ilustrativ).

In felul acesta, Romania nu numai ca nu a contracarat aceasta tendinta de plasare a ei la marginea Uniunii, ci, nonsalant, a oferit ea singura motive pentru a fi marginalizata, rezultatul fiind ca astazi, cand incepe sa se vorbeasca tot mai mult de o Europa cu doua viteze, noi nu numai ca nu sesizam riscul, dar ne complacem sa privim – cu un fel de masochism – cum alunecam incet afara din Uniune …

Desigur, vor fi si unii care vor spune ca nu exista nicio modalitate pentru a fi indepartati din Uniune, ca tratatele nu prevad o astfel de procedura, ca sunt eu alarmist, ca avem o conducere care stie ce face etc, etc. Acestora doresc sa le spun un lucru si sa le dau doar doua exemple.

In primul rand, doresc sa le spun ca, fiind in contact direct cu reprezentanti ai tarilor mari din Uniune, care conduc gestiunea depasirii actualelor dificultati ale eurozonei, sunt la curent cu frustrarea lor crescanda la adresa Greciei. Iar recenta gafa a premierului Papandreu, care a convocat referendumul fara nici cea mai mica averizare pentru liderii europeni, pentru ca sa renunte ulterior la el, dupe ce a fost “bestelit” cum se cuvine de acestia, nu a facut decat sa toarne gaz peste foc. Drept rezultat, astazi se vorbeste deschis la cele mai inalte niveluri despre iesirea Greciei din eurozona si chiar din UE cu totul!?  (Personal, nu pot decat sa am compasiune pentru dl. Papandreu, care pare sa fi uitat pentru un moment ca occidentalii nu sprrijina Grecia pentru ca le este simpatica, ci pentru ca, fiind in eurozona, nu au incotro …)

Si acum, cele doua exemple. Unul este opinia  unuia dintre arhitectii constructiei UE, dl. Jean-Claude Piris, fost consilier juridic pe langa Consiliul UE, publicata in Financial Times din 4 noiembrie 2011. Extrapoland tendinta de cantonare a deciziilor din UE la nivelul tarilor membre ale zonei Euro, care se manifesta tot mai mult in aceste zile, el propune, nici mai mult, nici mai putin decat ca “acei membri ai zonei Euro care doresc, sa incheie un tratat aditional compatibil cu dreptul international si cu cel al UE. Acest tratat – in opinia sa – ar urma sa contina obligatii suplimentare pentru semnatari, ca si o definire a organelor si regulilor care ar urma sa guverneze cooperarea lor suplimentara, in cea mai buna modalitate posibila. Ar urma sa existe si un organ parlamentar – spune el – care sa reprezinte parlamentele nationale si o mica autoritate administrativa, distincta fata de Comisie. Sub controlul Curtii Europene de Justitie, statele participante vor continua sa fie subiecte ale dreptului comunitar, inclusiv ale pietei unice… Ele ar urma sa se constituie intr-un grup temporar, deschis si altora, gata sa ii sprijine in efortul de asociere cand vor dori si vor fi capabili”.

Cel de-al doilea exemplu pe care il ofer este Raportul dlui Anrew Duff, liberal britanic, care a propus recent instituirea statutului de “tara asociata” la Uniunea Europeana, adica mai mult decat “candidat”, dar mai putin decat “membru”!? In aceasta categorie, ar urma sa intre trei tipuri de state: tarile care doresc sa se asocieze cu UE, dar nu doresc sa devina si membre (Noua Zeelanda, de pilda), tarile care doresc sa devina membre, dar, dintr-un motiv sau altul, nu o vor putea face (Ucraina sau Turcia, de pilda) si, in fine, tari membre care nu isi vor putea indeplini obligatiile si vor fi retrogradate din liga intai, a “mebrilor”, in liga a doua, a “statelor associate”!?!

Sigur, vor fi unii care vor spune fie ca este vorba doar de simple opinii personale, care nu refleta realitatea etc. Dupa parerea mea, ele sunt insa baloane de incercare, care doresc sa testeze atmosfera inaintea lansarii unor initiative mai substantiale.

Iata pentru ce, intr-o contributie anterioara, am aratat ca aderarea Romaniei la zona Euro devine un obiectiv politic, nu numai monetar, trebuind sa reuneasca toate fortele politice in jurul sau, asa cum s-a intamplat in anii ’90 cu admiterea in NATO si in UE. Altfel, toate eforturile depuse atunci se vor duce pe apa sambetei, iar Romania se va gasi “back to square one”, adica din nou la dispozitia celor puternici din zona noastra geografica, asa cum a fost atata timp in istoria sa.

Sunt constient ca unii vor aduce drept contra-argument faptul ca Romania este inclusa in scutul anti-racheta al NATO si ca, drept urmare, va fi protejata suplimentar. Nu neg ca, intr-o oarecare masura, argumentul este valabil (si sper sa fie cat mai mult timp asa), numai ca nici pentru Statele Unite, cat sunt ele de puternice, nu exista garantia ca vor ramane angajate la actualul nivel peste tot in lume, iar odata cu retragerea lor din Iraq si Afganistan, relevanta zonei noastre pentru ele se diminueaza inevitabil.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. iliescu a fost singurul din Europa de dupa 89,care a semnat tratat de prietenie si colab. cu urss.A vrut oare rom. atunci in UE?de ce sintem atit de uituci?dvs in ce partid activati atunci?
    Decalajul fata de cei din Visegrad nu l cautati(daca sinteti sincer!)numai in ograda rusilor.
    Vorbiti de campanii impotriva rominilor?cred ca ministrul francez va raspuns.cititi presa de rom sa vedeti acolo campanii impotriva ungurilor,evreilor,tiganilor sau germanilor.
    rom se afla la margine in primul rind ei si unora care in loc sa indrepte,manipuleaza.

  2. Reglementarea relatiilor cu Rusia, prin tratat, era conditia obligatorie a primirii in NATO si UE. Toti cei admisi ca noi au incheiat tratate cu Rusia, inainte de primirea in cele doua organizatii. Cele bune ….

  3. Dvs spuneti:

    „Eu cred ca da, daca cei care au venit la guvernare la sfarsitul lui 2004, cand tara era recent admisa in cele doua organizatii, nu s-ar fi culcat pe-o ureche, considerand ca nu mai era nimic de facut, decat sa inceapa o lupta interna oarba intre ei, care ne-a scos complet de pe traiectoria europeana (cazul fondurilor europene lasate nefolosite la Ministerul Mediului, de pilda, din cauza neintelegerilor dintre membrii coalitiei, este cat se poate de ilustrativ).”

    Pur si simplu nu va inteleg: singurul motiv pentru care Romania a fost admisa in NATO si UE sunt politicile de centru-dreapta cum toate aceste politici au adus la o relativa prosperitate a Romaniei. Momentele in care Ion Ilescu si partidul lui comunist a fost la putere au fost percepute in Occident si mai ales in SUA ca un real pericol pentru stabilitatea Romaniei. Revenirea USL la putere va fi fara indoiala o intoarcere in trecutul mafiot de care nu am scapat si la o filosofie politica-economica care va distruge Romania atat cat a mai ramas. Stanga este peste tot in Europa inalturata si nu cred ca sa revina curand la putere. Intrebarea este ce va face un individ de speta lui Ponta sau Crin Antonescu in asemenea context? Sa fim seriosi.
    Mai apoi marginalitatea Romaniei despre care vorbiti aici este efectul direct al lipsei PSD de a promova politici economice benefice, eliminarea mafiei pe care a mentinut-o. Fara a idealiza mi se pare ca Presedintele Basescu si-a facut datoria. Daca romanii ar fi inteles ce inseamna PSD si daca ar fi inteles ca nu pot sa astepte bani publici la infinit caci nimeni nu este obligat sa lucreze pentru altii, atunci ar fi votat masiv si nu era nevoie de aceasta alianta cu UDMR un partid perves interesat de cauze aberante. daca ri fi inteles asta, PSD nu ar fi existat deloc, exista o banda de infractori de drept comun care ar fi fost in puscarie!

  4. Plecati de la o premisa falsa: ca politicile de dreapta au determinat admiterea României in NATO si UE. Cred ca nu mai trebuie sa va reamintesc ca primirea in NATO a avut loc in timpul mandatului dlui Iliescu si a guvernării Nastase, din care am făcut parte. Tot atunci s-a semnat si tratatul de aderare la UE, fara de care admiterea noastră nu ar fi fost posibila in 2007. Iar in ambele situații, a fost nevoie de un mare efort pentru a recupera intarzierile lăsate de guvernarea CDR, care era de dreapta!? In sfârșit, intrarea s-a datorat îndeplinirea condițiilor, ceea ce in sine nu înseamnă deloc politici de stânga ….

    • Din nou sunt perplex, o spuneti chiar dvs; aderarea Romaniei la UE, NATO „s-a datorat îndeplinirea condițiilor, ceea ce in sine nu înseamnă deloc politici de stânga” …tocmai pentru ca se astepta o detasare a Romaniei de comunism-socialism. Ne putem deja opri aici. Insa totusi sa continuam, desi nu ma astept ca dvs sa recunoasteti nivelul de criminalitate al PSD. Intrarea Romaniei in UE s-a petrecut pe usa din dos, pentru ca Romania nu era pregatita. PSD a sbotat toate politicile de reformare a Romanie, taxe pe salarii imense, fraude etc. Nu sunt tipul de alegator care asteapta sa-i dea statul nimic, cata vreme stiu foarte bine ca eu sunt cel care va plateste prin taxele publice. Nu am nici cea mai marunta simpatie fata de comunistii din PSD, mai nou USL Din nou, aderarea la EU a fost acceptata de Europa in virtuatea ideii ca Romania isi va regasi luciditatea politica si nu va vira spre neo-stalinismul lui Putin. Daca pentru dvs nu este clar acest lucru va rog sa rasfoiti arhiva Le Monde (ziar socialist dealtfel) care denunta coruptia lui Adrian Nastase tocmai in aceeasi perioada. Nu cred ca veti gasi un singur analist politic onest care sa sustina meritele lui Ion Iliescu perceput ca un lider comunist de al carui partid se leaga toate esecurile Romaniei. Acelasi partid se opune acum unor reforme vitale, insa va intreb ce veti face cu un Ponta??/ Ce? Camaradul Ponta incearca acum sa sustina ca esecul economic nu este datorat socialismului. Este fara indoiala datorat socialismului de tip european. In plus Ponta este amic cu Zapatero care sustine finaciar guvernul Castro.
      Domnule Pascu nu vad un singur argument solid ce-l puteti aduce in favorarea PSD/USL. Nici macar unul. Je suis desole. Si nu vad niciun viitor pentru o Romaniei cu acest Ponta la putere.

      • Sunt insa absolut convins ca vedeti unul – desigur, luminos – cu PDL si Traian Basescu … Cereal ce resolve toate problemele. La mai mare!

  5. Ce parere aveti de asta:

    ANDREI PLESU:

    ” mă simt obligat, de dragul adevărului istoric, să relatez o împrejurare, de care domnul Emil Constantinescu nu pare să-şi mai amintească. În perioada cu pricina, eram sunat zilnic din două direcţii. Mă suna doamna Madeleine Albright, secretarul de stat al SUA, pe de o parte, şi ambasadorul rus la Bucureşti, pe de alta. Ambasadorul îmi cerea, în numele ministrului rus al Apărării, să obţin aprobarea Guvernului român pentru trecerea avioanelor ruseşti spre sud, prin spaţiul nostru aerian. Doamna Albright insista, dimpotrivă, asupra necesităţii de a respinge această pretenţie. Evident, îi promiteam consecvent doamnei Albright că nu vom accepta survolul rusesc şi comunicam părţii ruseşti, de comun acord cu generalul Degeratu, pe atunci şef al Statului Major al Armatei noastre, că răspunsul nostru la solicitarea lor e negativ. (Mă bizuiam şi pe informaţia că, în această privinţă, exista o oarecare disjuncţie între Externele de la Moscova şi Ministerul Apărării, confirmată până şi de ambasador. „Nu mai înţeleg nimic!”, îmi spunea el uneori, ceea ce m-a făcut să realizez că nici la Răsărit nu mai aveam de a face cu un „monolit” strategic „ca pe vremuri”…). La un moment dat, aceste telefoane încrucişate au avut loc în timp ce Emil Constantinescu era plecat la o întâlnire oficială din străinătate. Or, întors în ţară, preşedintele îmi dă un telefon – era într-o duminică, dimineaţă – şi mă întreabă: „Domnu’ Pleşu, cine e şeful Armatei în ţara asta?” „Domnule preşedinte, conform prerogativelor constituţionale, dumneavoastră.” „V-aţi consultat cu mine când le-aţi spus ruşilor să nu traverseze spaţiul nostru aerian?” „Păi nu m-am consultat, dar am presupus că se subînţelege din politica nostră pro-NATO, că mesajul nostru nu poate fi altul. Nu credeam că avem o contradicţie în privinţa asta.” „Da, dar dumneata nu ştii că, fiind în străinătate, am primit, în apartamentul meu de la hotel, vizita primului-ministru rus”. Pe vremea aceea era prim-ministru (pentru doar vreo cinci-şase luni) Serghei Stepaşin. „Vă daţi seama? A venit în apartamentul meu primul-ministru rus! Iar, în urma discuţiilor, eu i-am promis că vom acorda drept de survol avioanelor ruseşti. Şi în timp ce eu, ca preşedinte şi ca şef al Armatei, îmi iau acest angajament faţă de primul-ministru rus, vii dumneata şi decizi contrariul. Mă fac de râs!” Ceea ce auzeam mi se părea uluitor. Nu aveam decât o soluţie: demisia. L-am sunat şi pe Constantin Degeratu, care, solidar, a fost de acord să demisionăm. Numai că, între timp, l-a sunat pe Emil Constantinescu doamna Albright şi l-a felicitat pentru respingerea survolului. Aşa că am primit un nou telefon: „M-a sunat doamna Albright, mulţumită de consecvenţa noastră. Prin urmare, de data asta a ieşit bine, dar altădată vă rog foarte mult să mă consultaţi”. Vedeţi deci la ce nivel se făceau presiuni dinspre ruşi. De altfel, în presa moscovită, apăreau atunci articolele unor „analişti”, care vorbeau despre o posibilă „axă” Moscova-Bucureşti-Belgrad! Asta era, pentru noi, „cealaltă” alegere. Pro-sârbii (şi anti-americanii) din ţară nu dovedeau, în această privinţă, prea mult simţ politic… ”

    http://www.adevarul.ro/life/Andrei_Plesu-fost_ministru_de_Externe-_-Am_dovada_existentei_lui_Dumnezeu_0_584941942.html

    • Nu, nu știam, dar e foarte bine ca ați adus informatia in spațiul public. Veți si memoriile fostului ambasador american Rosappepe, care completează tabloul …

  6. Felicitari pentru ca ati adus in discutie subiectul acesta.
    Propunerea mi se pare de bun simt.
    Stiu ca legislatia Euro si EU are deficiente suficient de mari pentru ca politicienii UE sa fie obligati sa caute alternative de organizare. Avand in vederea natura democratica a UE Nu pun deci al indoiala corectitudinea diagnosticului.
    Avand in vedere apetitul colegului dumneavoastra de uniune pentru deficite bugetare ce depasesc 5% in an electoral n-am nici o indoiala ca va fi foarte sensibil la orice propunere care ii permite sa limiteze capacitatea adversarului de a da si el mita electorala. Cred si sper ca veti reusi sa va convingeti uniunea SL sa raspunda pozitiv la propunerea dumneavoastra.

Dă-i un răspuns lui Glook Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Mircea Pascuhttp://ioanmirceapascu.ro/
Om politic, membru PSD, profesor la SNSPA, europarlamentar, fost ministru al Apararii Nationale, expert in relatii internationale.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro