Să fim realişti şi să recunoaştem că Victor Ponta nu va pleca prea repede de la Palatul Victoria. Gruparea care conduce acum România este prea strâns legată de acesta şi nu-l va abandona. Atât UNPR, cât şi PLR-PC, au nevoie de PSD şi de Victor Ponta pentru a intra în Parlament, în 2016. Singura soluţie, pe termen mediu, pentru a convinge PSD să-l abandoneze pe actualul premier ar fi, după opinia mea, o presiune constantă şi foarte puternică venită din toate direcţiile – actori politici, în primul rând preşedintele Iohannis, mass-media, parteneri externi şi stradă – care să zdruncine nucleul dur al alegătorilor social-democraţi. Deocamdată, primul-ministru trage de timp în aşteptarea vacanţei de vară, iar majoritatea televiziunilor s-au poziţionat deja de partea lui Victor Ponta. În consecinţă, vă propun o analiză la cald a ceea ce se va întâmpla în următoarele 18 luni, după ce Camera Deputaţilor a refuzat să ceară urmărirea penală a premierului.
– În PSD se va accentua sentimentul că Justiţia poate fi sfidată şi că acestea ar putea fi ultimele luni în care este liber accesul la resursele statului. Estimarea mea este că va creşte corupţia, la un nivel care va afecta serios economia (una din estimările economiei negre este de 40 de miliarde de euro). Sunt două elemente suplimentare. Primul: Circa 90 de procurori DNA lucrează aproape 7.000 de dosare, instituţia este complet excedată, iar guvernul PSD nu-i va aloca resurse suplimentare. Doi: putem fi aproape siguri că guvernarea PSD, prin ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc, nu o va propune pe doamna Kovesi pentru un nou mandat. Putem fi critici cu activitatea dânsei, dar să ne uităm la ceea ce a adus PSD-ul în conducerea parchetelor: Tiberiu Niţu şi Daniel Horodniceanu. Deci, baronii PSD pot miza că, în primăvara lui 2016, când expiră mandatul doamnei Kovesi, DNA-ul fie va fi blocat de un meci între ministerul Justiţiei şi preşedintele Iohannis, fie actualul şef al statului va accepta propunerea PSD, ceea ce, cred eu, ar însemna decesul parchetului anti-corupţie. În plus, ANAF va deveni mai mult ca niciodată un instrument politico-economic: dur cu adversarii premierului, tolerant cu sponsorii săi. Se mai aude ceva despre sediul Antenei 3? Observ, în paranteză, că, de circa trei luni, ANI nu mai are conducere şi majoritatea politicienilor par a fi fericiţi cu griparea instituţiei.
– Putem spune adio perspectivelor de a intra în spaţiul Schengen cel puţin până în ianuarie 2018, când se va face evaluarea primului an de activitate a Parlamentului rezultat din alegerile din toamna lui 2016. Cine nu înţelege consecinţele economice ale primirii în spaţiul Schengen nu are decât să se uite la cozile de TIR-uri de la Giurgiu-Ruse şi apoi să vadă cum se trece graniţa între Austria şi Germania, de exemplu.
– Comisia Europeană va căuta instrumente economice pentru a sancţiona corupţia, sfidarea Justiţiei şi ignorarea angajamentelor din MCV. Majoritatea programelor operaţionale finanţate din fondul de coeziune sunt deja blocate pentru suspiciuni de corupţie. Oficialii de la Bruxelles verifică la sânge toate documentele aferente facturilor trimise la decontare. Situaţia: gradul real de absorbţie, mă refer la facturile decontate, este de 50,4%. În mai, s-a decontat suma complet ridicolă de 1,7 milioane euro, în condiţiile în care România mai are de absorbit aproape 10 miliarde de euro.
– Acordul cu FMI şi Comisia Europeană va rămâne în aer. Cât timp vor mai avea răbdare finanţatorii externi? Nu ştiu, dar, dacă acest acord cade, printr-un anunţ oficial, pe fondul acuzaţiilor de corupţie la adresa premierului, putem fi siguri că va urma o creştere a costurilor de finanţare externă, iar moneda naţională se va devaloriza. Aţi observat ce s-a întâmplat vineri: „La 17 minute de la anunţul că nu demisionează, leul pierdea 0,8% fata de euro, iar randamentul la obligaţiunile româneşti a crescut la nivel record” (am citat titlul ştirii Hotnews).
Sunt câteva efecte economice pe care România le va resimţi, urmare a faptului că Ponta şi PSD se cramponează de putere. Estimez că vor urma şi noi măsuri populiste şi poate chiar falsificarea datelor statistice, mă aştept la tot ce poate fi mai rău de la nişte politicieni care-şi bat joc de Justiţie. “După noi, potopul”, aceasta va fi principiul guvernării Ponta de acum şi până la momentul în care vom reuşi să o înlăturăm.
Nu veti reusi niciodata sa inlaturati nici pe Ponta nici pe ai sai, decit – imi pare foarte rau sa o spun – printr-o asumare a puterii fie de presedintele Iohannis ( daca are singe in vine si nu bere sau ersatz ) fie de un politician nou, sprijinit de strada si de presedintele Iohannis.
Altfel, sa parcurgeti sanatosi drumul spre dezastru !
Nu va mai amagiti cu apartenenta la EU sau cu ” umbrela NATO „. Nimeni nu va ajuta sau apara o tara corupta. cu un premier hot, mincinos si plagiator, dar ales de popor !
Sa=l purtati sanatosi, dragi Romani !
Cei care mai puteti, plecati acum !
Parinti care aveti copii in scoala, stringeti dintii si terminate-le educatia si sfatuiti-ii sa plece si ei din tara
@Dan
Corect !
pe rumini nici scutu de la Deveselu nu i poate scapa de ei insisi