Motto: „…azi e luni, considerată, de departe, a fi cea mai complexă şi mai spectaculoasă zi din cele şapte.”–Florin Toma
Cand Daniel Cristea-Enache m-a invitat sa tin o rubrica in revista online „Literatura de azi”, am avut o oarecare strangere de inima. M-am intrebat daca este locul meu acolo, cu preocuparile mele de istorie a secolului XX, politici comparative si filosofie politica, intre poeti, prozatori, critici literari. M-am inselat si sunt bucuros de aceasta colaborare. Am acum o rubrica saptamanala purtand titlul „Ideologii, mituri, utopii”. Se completeaza cu ceea ce scriu in alta admirabila revista online, „LaPunkt”, cu textele mele din „22”, „Contributors” etc Scriu in „Literatura de azi” autori cunoscuti si altii care acum debuteaza. Nu celebritatea conteaza aici, ci valoarea. Nimic rigid, statut, vested in ceea ce se publica. Este o revista vie, alerta si pasionanta.
„Posta redactiei” o asigura redutabilul, exigentul si, nu mai putin, inimosul Alex. Stefanescu. Textele marelui poet Emil Brumaru sunt, cum altfel, provocatoare, insolite, tragic-iconoclaste, jocuri ale mintii si ale cuvantului de nimic domolit. Proza si eseuri publica Mihaela Miroiu, Claudia Moscovici si Razvan Petrescu. Ioana Bot ne delecteaza cu ale sale comentarii mereu erudite si intotdeauna proaspete. Radu Vancu este rafinat, elegant si imprevizbil in propunerile sale de descoperiri si redescoperiri poetice. Domnita Stefanescu nu ne lasa sa uitam evenimentele definitorii ale istoriei noastre recente. Dan-Liviu Boeriu scrie incitante cronici literare.
Editorialele lui Daniel Cristea-Enache sunt transante si patrunzatoare. Revista cultiva densitatea ideilor, nu pamfletul ieftin si polemicile stridente. Sa-i mentionez intre colaboratorii permanenti pe Daniela Zeca, Dan Romascanu, Ovidiu Nimigean, Dinu Lazar, Irina Dinca, Stelian Turlea, Laurentiu Midvichi, Lia Faur, Gabriela Pop si Florin Bican. Vad acum ca are o rubrica si inclasabilul, mereu surprinzatorul lingivistic si ideatic prozator Florin Toma (full disclosure, suntem buni prieteni) cu ale sale texte pe care cuvantul englez provocative le surprinde cel mai bine. In revista „Literatura de azi”, est-etica, spre a relua conceptul Monicai Lovinescu, se intalneste cu o modernitate asumata fara urma de ostentatie, sub semnul firescului, dar si al refuzului conventionalismelor filistine.
Mi-a mers la suflet un superb poem al lui D. Iacobescu. Este un simbolism temperat de acel „acid ironic” gratie caruia ceea ce pare (ori chiar este) tragic devine, nu mai putin, ludic. Poetul a murit de ftizie la 20 de ani, in 1913. Ii multumesc lui Radu Vancu pentru acest dar:
În depărtări se-nchide cetatea de lumină/ Şi rănile de seară prin umbra ei se scurg;/
În balamuc nebunii, uitaţi într-o grădină,/ Stau înecaţi în vraja acestui trist amurg,/ Privind cum unul joacă un dans de balerină.
În salturi delicate, ridicol de naive,/ Îşi leagănă papucii c-un tremur întrerupt,/
Pe faţa lui surâde triumful unei dive,/ În timp ce spectatorii, prin pantalonul rupt,/ Admiră în tăcere picioarele-uscăţive.
Iar unul dintre dânşii, plecându-se, îi strânge/ Un mic buchet de iarbă şi de măceş uscat,/
Cum, însă, dansatorul refuză încurcat,/ Galantul se repede şi-l bate pân’ la sânge.
http://literaturadeazi.ro/
http://literaturadeazi.ro/content/d-iacobescu-poeme
http://literaturadeazi.ro/content/opiul-intelectualilor-totalitarismul-ca-religie-politic%C4%83
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Am citit „Jazz” (Razvan Petrescu). Reactia a fost „da, si?”
A scrie straniu doar de dragul stranietatii gratuite nu indeamna la nimic, nici macar la auditii de jazz. Regret profund frustrarea carbodioxigenata a autorului dar mie nu mi-a spus nimic… desigur, sunt un opac (Tupak?) la framantarile si spasmele gastrice ale autorului.
Sa fie existentialism? Sa fie expresionism? Sa fie hiperrealism?… Sau doar un imens miserupism la adreta cititorului, pe care socul scriiturii il debusoleaza dincolo de receptivitate?
Cat despre mentiunea despre Garbarek, sa-mi fie scuzata ideea – in linie cu poemul domnului Iacobescu – „Cand, insa, autorul accepta incurcat ca nu pricepe,/ Pasionatul se repede si-l bate pan’ la sange”.
Azi fu marţi şi-ntr-unul din ceasurile negre dădui peste comentariul dvs. scris la supărare, cred. Străluciţi abundent în atîtea alte comentarii dar văd că Jazz vă dădu peste cap capul. Ghinion, dear IosiP? Să fie curioasa majusculă din numele dvs sau ce-i aia care să vă fi împiedicat accesul la povestirea lui Răzvan Petrescu? Schimbaţi-vă litera dacă altceva nu puteţi şi mai citiţi again, vă rog. Uite, vă ajut cu cel mai mare drag: în această scurtă proză autorul distinge şi observă cam cum compune Jan Garbarek astfel încît nu pot să cred că vă e greu a votre tour să distingeţi într-o improvizaţie conexiuni, ambiguităţi şi contrapuncte, fiţi atent la tăceri şi a la lenteur, că aşa-i în stil! Hai, mai citiţi încă o dată, ce dacă sunteţi Tupak, poate sunteţi chiar Tupak Amaru, le serpent brillant, na că-mi veni şi mie să vorbesc în franceză, cît o fi ceasul? Şi mai vorbim elegant, da? Sau Fragil, as you wish, precum Kenny Barron Trio. Desigur, vorbim după ce veţi citi şi Mici Schimbări de Atitudine scrise tot de autorul ăsta neuroromantic. Nu sunt multe. Zisei şi eu. Ca atitudine.
I believe that Razvan Petrescu is one of the most original fiction writers in Romania. I wonder what IosiP would have to say about Kafka. As Ray Bradbury said, sometimes “You must stay drunk on writing so reality cannot destroy you.”
Cuvant pentru un prieten drag,
” In revista “Literatura de azi”, est-etica, spre a relua conceptul Monicai Lovinescu, se intalneste cu o modernitate asumata fara urma de ostentatie, sub semnul firescului, dar si al refuzului conventionalismelor filistine”, spuneti in articolul dumneavoastra, domnule profesor Vladimir Tismaneanu. Parerea mea este diferita. Mai ales cand tonul acestei reviste a fost dat de elanurile domnului Daniel Cristea Enache. Daca Monica Lovinescu ar fi trait, cred ca ar fi replicat. Si nu ar fi fost deloc iertatoare. S-ar fi asigurat de distanta critica fata de asumptiile facute de DCE in articolul „Anticomunismul meu”, bunaoara, publicat in revista 22 din 15.10.2013, si care incepe abrupt si emfatic:
„Diferența fundamentală între anticomunismul meu și anticomunismul altora este diferența dintre democrație și totalitarismul de dreapta”. In virtutea acestor asumptii, si in contextul peisajului publicistic al acelui ani, si dumneavoastra, si eu, domnule Tismaneanu, am fi reprezentanti ai…totalitarismului de dreapta, alaturi de mentorul nostru, Monica Lovinescu. Mai mult, dupa ce parcurgem tot articolul, si in „lumina” acelorasi „baze teoretice” extrase din putul gandirii DCE-iste, fostii detinuti politici si luptatorii anticomunisti din epoca bolsevizarii Romaniei nu sunt decat niste reprezentanti ai gandirii totalitare, pentru ca domnul Cristea Enache decreteaza ca el este singurul democrat, in timp ce tot ce a fost pana la el a fost de esenta extremista.
In aceeasi nota aroganta si halucinanta, domnul Daniel Cristea Enache mai are, de-a lungul timpului, interventii bizar manipulative – prin care isi construieste prin fantasme un traseu existential si intelectual ce contrazice datele reale -, iar in spatiul public a dat dovada nu o data de nuante de personalitate „democrata”, dominata de pulsiuni autentic totalitare. Am publicat, candva, in mediul cultural colocvial virtual frecventat de domnul Dan Romascanu, detalii multiple privind modul cum domnul Daniel Cristea Enache m-a „executat” public in urma cu ceva vreme, fara a dialoga cu mine, mai ales atunci cand i-am adus aceleasi critici, ca si cele de mai sus. Domnia sa, in cel mai autentic stil radical, pur si simplu m-a dat afara dib forumul respectiv, desi nu avusese loc nici macar un dialog. E un lucru de neconceput intr-un mediu autentic academic si cultural major.
„Anticomunismul cu fata umana”, clamat de DCE, este de fapt o mare minciuna, ca si comunismul cu fata umana, proclamat candva de Ion Iliescu. Intre cei doi, nu e decat un milimetru de logica irationala.
Monica Lovinescu nu gaseste nicaieri scuze si abdicari de la asumarea cu demnitate a vinovatiilor morale, intelectuale, politice sau militare, si tocmai de aceea alaturarea numelui ei cu acela al domnului Enache sau al speculatiilor sale mi se pare o impietate.
Domnule profesor Tismaneanu, ne cunoastem de o viata si am ramas buni prieteni, solidari pentru interesele dialogului in mediile romanesti: facem parte din categoria oamenilor care pot dialoga si care pot admite si momente mai putin faste, cand au gresit. Deci, nu pot sa accept si sa stiu ca admiteti atat de usor deturnarea ideilor ce apartin unora dintre cei mai sinceri oameni, de pilda Monica Lovinescu, ori atatia confrati intelectuali si carturari din jurul ei sau al meu, care am ramas fideli unei cauze romanesti sfinte…in timp ce sustineti evolutiile prestidigitative ale domnului Daniel Cristea Enache.
Monica Lovinescu spunea, in chestiunea anticomunismului pragmatic si soft, ca e important sa ceri iertare, ca sa ti-o si acorde cineva. Acest principiu nu functioneaza in spatiul nostru public comunist cu fata umana, si de aceea nu e respectat nici de domnul Daniel Cristea Enache. De a carui fata umana ma indoiesc.
Cu proietenie, Angela Furtuna
Stimata doamna Angela Furtuna,
V-am raspuns direct, pe adresa personala de e-mail. Ne cunoastem bine, cred ca e preferabil sa discutam intre noi ce este de discutat.
Folosesc acest prilej pentru a va felicita in legatura cu superbul volum de poeme, ilustrat de admirabilul artist Devis Grebu. Va multumesc pentru dedicatia care ma onoreaza.
http://www.radioromaniacultural.ro/angela_furtuna_post_hipnotice-14172
Cu prietenie,
Vladimir Tismaneanu
Daniel Cristea Enache este un emul crescut de temutul critic Alex Stefănescu, față de care am mari dubii în privința caracterului. Este un bun specialist, dar are un mare defect – inventează în viața reală ce crede dumnealui că i s-a năzărit. Eu nu l-am numit niciodată antisemit, iar dumnealui și-a pus palma pe creștet, aveam relații bune cu dumnealui, deci în mintea sa a avut loc un declick. DC Enache, mult lăudat de Alex St. a primit o carte de la mine a promis să o citească și de atunci nu am putut ajunge la dumnealui, fiind de negăsit ca Fantomas, este și dir. de imagine al uniunii noastre dragi. Regret, dragă V. Tismăneanu că nu împărtășesc entuziasmul față de cele două personalități ale actualității literare. Ceace ce nu mă face să renunț la speranța că fiecare își va reevalua mușchii și gândirea. Sper să nu se șteargă postarea. Mulțumesc.
PS. Literatura de azi este uneori ca un ZID kafkian.