joi, martie 28, 2024

O fotografie istorica: Regele Mihai, Regina Ana si nu doar ei (Updated)

Motto: “Ole, ole, ole, Frontul asta ce mai e? PCR!”

Pe portalul Vetiver, Mirela Roznoveanu publica o poza istorica. Suntem la Washington in 1991, la hotelul Omni Shoreham: Regele Mihai, Regina Ana, Mihai Botez, N. Manolescu, Marian Munteanu, Dorin Tudoran, Mirela, cred ca era si Principesa Margareta (nu apare clar), eu. Se desfasura o conferinta despre democratizare organizata de National Endowment for Democracy, a vorbit, intre altii, Leszek Kolakowski. Trecura anii, Mihai Botez nu mai este printre noi, cu Marian m-am intalnit la Bucuresti de cateva ori, am reluat discutiile de-odinioara, l-am revazut des in acesti ani pe N. Manolescu. A facut parte din Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Nu are rost sa spun ce-am facut eu in acesti ani, se cam stie. Convins ca regulile jocului s-au schimbat in decembrie 1989, Mihai a devenit ambasador, mai intai la ONU, apoi la Washington. S-a stins din viata in vara anului 1995. Cred ca era de-acum deziluzionat.

Predecesorul sau, Aurel-Dragos Munteanu, ramasese in Statele Unite. Mirela a ramas aceeasi intelectuala democrata, animata de un irepresibil spirit anti-totalitar. Familia regala a revenit in tara. S-a lasat tacerea despre momentele de oribila hartuire de la inceputul anilor 90. Emil Constantinescu a uitat cat de monarhist fusese candva, cand discuta acest subiect cu Corneliu Coposu. N. Manolescu a condus un partid care a generat mari sperante, ulterior partidul a disparut, el s-a retras din politica, azi e ambasador la UNESCO, academician si presedinte al Uniunii Scriitorilor.

Era atunci, in 1991, inca un timp al sperantei, chiar daca in Romania FSN-ul isi cladise hegemonia prin violenta stradala, minciuni nerusinate, calomnii imunde la adresa monarhiei, a disidentilor, a studentilor anticomunisti, a partidelor istorice. Dorin edita revistele “Agora” si “Meridian”. A lucrat apoi in Moldova in sprijinul societatii civile. In revistele pe care le-a condus, printre cele mai bune publicate vreodata in limba romana, au scris Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, E. M. Cioran (un superb dialog cu Francois Fejto), Jean-Francois Revel, Agnes Heller, N. Manolescu, Ioan Petru Culianu, Michael S. Radu, Daniel Chirot, Ana Blandiana, Ghita Ionescu, Virgil Nemoianu, Matei Calinescu, Gabriela Melinescu, Zoe Petre, Daniel Pipes, Adriana Babeti, Mihai Botez, Victor Ieronim Stoichita, Mircea Mihaies, Alexandru Musina, Liviu Cangeopol, Dan Petrescu, Ion Manolescu, Dan Desliu, Geza Szocs, Mariana Marin, Ion Negoitescu, Andrei Brezianu, Mircea Cartarescu, Dan Pavel, Luca Pitu, Alexandra Tarziu, Stelian Tanase, Mircea Iorgulescu, Michael Shafir, Nina Cassian, Andrei Marga, Ileana Malancioiu, Oana Orlea, Bujor Nedelcovici, Stefan Augustin Doinas, Ion Bogdan Lefter, Nicolae Prelipceanu si multi, multi altii…

Post-comunismul romanesc incepuse sangeros, spasmodic, confuz, demagogic si incert. Vechile structuri ramaneau in functiune, invizibile dar active, camuflate de o retorica democratica manipulativa si duplicitara, Iliescu si Roman isi faceau cucernici cruce, Magureanu spunea ca a desfiintat Securitatea. Facea ravagii populismul etnocentric cu voie de la stapanire. Aventurieri si dezaxati faceau figura de profeti ai romanismului de partid si de stat. Corneliu Coposu si Ion Ratiu erau ponegriti in paginile presei feseniste (“Azi”, “Dimineata”), dar si in “Adevarul” lui Dumitru Tinu, precum fusesera stigmatizati Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Bratianu si Constantin Titel Petrescu in perioada de dupa razboi, cand agentii Moscovei puneau mana pe putere. Sergiu Andon il insulta pe Regele Mihai. Presa independenta, in primul rand “Romania Libera” si revista “22″ , se afla sub asediu. Ana Blandiana si Gabriel Liiceanu erau demonizati. In „Azi”, Grupul pentru Dialog Social era descris in chip aberant drept „cea mai primejdioasa coloana a cincea care a actionat vreodata pe teritoriul Romaniei”. Violenta minerilor avea drept contraparte agresivitatea propagandistica.

Renasterea societatii civile era acompaniata de agresiunile organizate de ceea ce politologul Stephen Kotkin numeste societatea necivila, aparatul comunist reconstituit sub varii infatisari. Dintre numeroasele articole pe care le-am publicat in acea perioada frustranta si tulbure, amintesc „Romania la ceasul democratiei totalitare”, aparut in „Romania Literara” si „Angoasele nomenclaturii”, publicat in „Romania Libera”. Aceste angoase, constat cu tristete, continua sa macine o mare parte din clasa politica romaneasca. Nu credeam atunci, in 1991, ca dupa mai bine de doua decenii vom continua sa vorbim despre Ion Iliescu si despre discipolii sai, hotarati sa-l intreaca intru cinism si dispret pentru statul de drept…

Televiziunea ce-si spunea libera, era controlata draconic de omul Frontului, Razvan Theodorescu, urmat de alta figura din aceeasi zona, Paul Everac. De fostul informator al Securitatii, Emanuel Valeriu, nu are rost sa mai vorbesc. Jandarmii anti-culturali Barbu si Vadim improscau cu noroi tot ce insemna onoare in paginile obscenei reviste ce-si zicea “Romania Mare”. Mai exista si o toxica publicatie ce-si spusese antifrastic „Europa” si care avea un singur obiectiv: reabilitarea Securitatii lui Ceausescu, pasamite patriotica si curajoasa. Legendele patriotade se combinau cu un antisemitism purulent si un antimonarhism virulent.

Menestrelul comunismului dinastic, Adrian Paunescu, isi lansa revista „Totusi iubirea” unde debitau panegirice ceausiste Eugen Florescu, Dan Zamfirescu, N. Corbu si Constantin Mitea, trambitasi de frunte ai „Epocii de Aur”. Tot acolo apareau amintirile magnatilor ceausisti, tot atatea eforturi de auto-glorificare si de negare a criminalitatii regimului naruit in decembrie 1989. Se scria de fapt un nou capitol al „Antologiei rusinii”. Cativa intelectuali cunoscuti, intre care criticul Eugen Simion, treceau cu arme si bagaje de partea lui Iliescu si a FSN. Se construiau marile averi securiste.

Marea majoritate a intelectualitatii se situa pe pozitii de ireductibila adversitate in raport cu regimul Iliescu, cu mostenirile comuniste. Luptam impreuna, cei din aceasta poza si atatia altii, pentru adevar, aveam un limbaj moral comun. Aceasta fotografie apartine istoriei necontrafacute a acelor timpuri.

http://vetiver2.wordpress.com/2013/08/21/o-fotografie-din-1991/

http://tismaneanu.wordpress.com/2013/08/21/o-fotografie-istorica-regele-mihai-regina-ana-si-nu-doar-ei/

Pentru cei interesati de articolele mele din acei ani:

http://www.curteaveche.ro/irepetabilul-trecut-editia-a-ii-a-revazuta.html

Update (23 august 2013): Nu voi scrie aici despre 23 august 1944. Nu voi vorbi despre rege si Antonescu (Ion). Voi scrie, in schimb, cateva randuri despre o lege uitata. O lege pe care, am impresia, o ignora atat Guvernul, cat si Parlamentul, desi dl Crin Antonescu, presedintele Senatului, a semnat Declaratia de la Praga. Oare mai tine minte acest lucru? M-am uitat azi dimineata pe site-ul IICCMER, institutie aflata in subordinea primului ministru. N-ar fi fost oare normal sa se publice un comunicat, un articol, sa se mentioneze cumva aceasta zi comemorativa? Ori pentru domnii Andrei Muraru si Dinu Zamfirescu o lege adoptata de un Parlament fara majoritate USL nu mai are valoare de lege? Vreau sa sper ca este doar o scapare, chiar daca una simptomatica. Mai ales ca legea a fost initiata de IICCMER, chiar daca nu in perioada actualei conduceri…

Se vorbeste mereu de necesitatea pedepsirii criminalilor. Absolut adevarat. In plina campanie pe tema Visinescu (sper sa dureze si sa duca la rezultate concrete), e pacat ca nu se actioneaza public in spiritul unei legi votata de Parlamentul Romaniei in noiembrie 2011. E pacat ca nu se spune ca s-au facut unele lucruri si ca ele trebuie recunoscute. „Presedintele Traian Basescu a promulgat Legea privind declararea zilei de 23 august drept Ziua Comemorarii Victimelor Fascismului si Comunismului si a zilei de 21 decembrie – Ziua Memoriei Victimelor Comunismului in Romania.” Reiau aici articolul publicat in noiembrie 2011 pe platforma „Hyde Park”. Cred ca se mentine de o urgenta actualitate.

„Iată o veste cu adevărat extraordinară. Ne-am cam obişnuit să deplângem, şi nu fară motiv, întârzierile legate de traducerea în realităţi legislative cu consecinţe palpabile a propunerilor din Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste asumate de Preşedintele ţării în discursul din 18 decembrie 2006.

Multe lucruri merg greu, exasperant de greu, dar nu totul este blocat. În pofida variilor rezistenţe şi obstacole, Parlamentul României a aprobat propunerea guvernului, iniţiată de IICCMER, a Legii privind zilele comemorative pentru victimele totalitarismelor fascist şi comunist. Declaraţia de la Praga, printre ai cărei primi semnatari a fost Vaclav Havel, a cerut ca ziua de 23 august, când, în 1939, la Moscova, Molotov şi Ribbentrop, reprezentanţii celor doi briganzi totalitari Stalin şi Hitler, au semnat infamul “Pact de neagresiune”, adică de alianţa, să devină ziua comemorativă pe plan european pentru victimele nazismului şi comunismului. Ziua de 21 decembrie reprezintă finalul dictaturii comuniste în chiar Capitala ţării, destrămarea definitivă a unui sistem întemeiat pe minciună, violenţă şi dispreţ pentru lege şi pentru drepturile omului. Graţie acestei legi, calendarul cetăţenilor României se îmbogăţeşte cu două repere menite să ne fortifice moral.

IICCMER a iniţiat, încă din primavara anului 2010, proiectul de Lege privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România, care îşi propune să omagieze victimele fascismului şi comunismului, ca regimuri totalitare, în baza declaraţiilor şi recomandărilor unor foruri internaţionale şi, în particular, să omagieze victimele regimului comunist în România, prin asumarea de către statul român a obligaţiei morale de a consacra două zile comemorative: 23 august şi 21 decembrie. Proiectul legislativ a fost adoptat de Parlamentul României, devenind Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2011. Această lege asigură coerenţa unei politici de memorie la nivelul statului român, oferindu-se posibilitatea constituirii unei pedagogii destinate să educe tinerele generaţii în spiritul respectului profund faţă de toate victimele regimurilor totalitare.

LEGE Nr. 198 din 7 noiembrie 2011 privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România

EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 799 din 11 noiembrie 2011
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ART. 1
(1) Se declară ziua de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.
(2) Se declară ziua de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România.

ART. 2
Parlamentul României, Guvernul României, autorităţile publice centrale şi locale vor organiza activităţi festive pentru marcarea acestor evenimente, în limita alocaţiilor bugetare aprobate. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ

http://www.revista22.ro/despre-23-august-si-memoria-victimelor-va-mai-amintiti-va-pasa-domnule-ponta-30252.html

http://www.lapunkt.ro/2013/08/23/23-august-ziua-comemorarii-victimelor-fascismului-si-comunismului/

Distribuie acest articol

67 COMENTARII

  1. Intre timp lucrurile au mai evoluat in familia ex-regala a Romaniei: dupa printzul duda acum la moda sunt luptele de cocosi. Saracul Carol cel batran!

  2. Ca tot ati pomenit de Marian Munteanu, trebuie sa va spun ca individul era omul sistemului. A si dovedit-o dealtfe la putin timp dupa ce devenise cunoscut. Am avut de a face personal cu el de cateva ori si am realizat destul de repede in ce ape se scalda. Singurii baieti inteligenti din Liga erau cei de la Arhitectura, restul fiind niste trepadusi si garzi de corp pentru Munteanu. Unificarea miscarii studentesti a esuat datorita lui si lui Cornel Zugravu presedintele UNIS care ulterior a ajuns consilierul lui Duvaz cand era Roman presedinte.

    • Parca numai el ? Si Mihai Botez, fost disident devenit … Despre A.D.Munteanu, director al TV in primele luni ale lui ’90, cand s-au intamplat grozaviile pe care le stim cu totii si TVR a fost „independenta, rasplatit apoi cu postul de ambasador in State si devenit apoi … american, ce sa mai spun. Mai suntem in tara asta cativa care-i tinem inca minte pe toti ! Toti oamenii au un pret ? Nu cred, am cunoscut si altfel de oameni !
      Ce tanar erai !, Dle Tismaneanu !

    • Da,la arhitectură erau băieți de treabă dar nu v-ați întrebat niciodată de ce cei de la această facultate pe vremea lui Ceaușescu aveau o libertate(în Club A) mai deosebită decât ceilalți studenți ? Erau studenți care repetau fiecare an de facultate și îi prindeau 30 de ani în aceasta.Nu prea știți cam ce rol aveau de fapt aceștia mai ales că erau seară de seară pe acolo ? Libertatea era acordată pentru că acestia erau mai rebeli din fire,se purta barbă părul lung,clubul era plin de fumatori.M-am întâlnit după 1989 cu trei din cei care erau mai prezenți tot timpul pe acolo îl chema Andrei,micuț de statură,bărbos și cu ochelari,domiciliu într-un bloc(cel cu farmacia) pe Stirbei Vodă colț cu str.Luterană în apropiere de Sala Palatului și când m-a văzut la trei metri de el (ochelarist ! ) a rupt o la fugă(?) probabil nu-i mai plăceau cunoștințele dinainte de 1989 ! Ceilalți doi eram prea aproape de ei ca să mai fugă și erau și însoțiți de frumoasele lor,dar se fâceau că nu-și mai amintesc de mine după ce ne strânsesem mâinile înainte de 89 de mai multe ori.Băieți buni,dar pentru unii………!

  3. Hai sa fim seriosi, cine e regele Mihai? A ocupat o functie nu datorita meritelor personale ci pentru ca asa s-a nascut. Si nici nu prea cred ca la 18 ani avea el maturitatea de a lua decizii politice – rolul lui era pur si simple decorativ.

    Marian Munteanu n-ar trebui trecut in tabara cealalta, alaturi de Magureanu?

    • Sa nu cadem in ceea ce se numeste determinism retroactiv :) Parerea mea este Ragele Mihai a avut un rol esential, unul pozitiv, in august 1944. Nu el este responsabil pentru faptul ca sovieticii au ocupat practic Romania si au impus regimul totalitar comunist. Nu stiu detalii despre relatia lui Marian Munteanu cu Magureanu, cand a debutat, din ce ratiuni, am citit si eu ce-a aparut in presa, am urmarit nu fara uimire aceasta stranie apropiere. Dar nu cred ca in 1990-1991 aceasta relatie era decisiva. Nici nu stiu daca exista. Cand ne-am vazut la Bucuresti in anii din urma (2010, de pilda) am vorbit despre alte lucruri…

      • A, nu, nici pomeneala. Oricine isi inchipuie ca regele Mihai ar fi avut vreo vina pentru ocupatia rusa e pur si simplu idiot. Voiam doar sa zic ca nu am prea mare admiratie pentru institutia monarhica, iar Romania era o tara vai-de-ea si inainte de 1945.

        O matusa de-a mea avea o casa, mai mare. Subsolul si ce era dedesubt erau ale Sigurantei, cum se chema pe-atunci. In ciuda zidurilor groase, imi spunea ea, tot se puteau auzi uneori noaptea urlete celor rupti in bataie in beciurile politiei. Asta inainte de 1940.

        23 august 1944 nu stiu ce inseamna. Dupa mine – un act inutil si o tradare a aliatilor; Romania n-a avut demnitatea sa piarda. In rest, tara tot a fost ocupata, bunicile noastre tot au fost batjocorite de armata de violatori a lui Stalin, iar bunicii nostri au luptat prosteste in prima linie, in fata trupelor sovietice (Oarba de Mures e un exemplu).

        • La Oarba de Mures au luptat trupele romanesti impotriva celor germane (o divizie SS) si maghiare. Se poate spune ca au cazut din cauza sovieticilor, care au dat ordinul absurd sa se atace frontal un deal despre care se stia ca era zdravan aparat de nemti.

    • A ocupat o functie nu datorita meritelor personale ci pentru ca asa s-a nascut.

      Asa functioneaza monarhia constitutionala. Regele nu e ales de popor. Privind la partea plina a paharului, monarhia este garanta stabilitatii si echilibrului intr-o societate. Regele nu ia decizii executive, rolul acesta este exclusiv atribuit premierului, desemnat in urma alegerilor generale. Regele mai are un rol ca sef al statului. Este comandant suprem al armatei, e consultat in probleme de securitate nationala. Poate dizolva parlamentul in cazul unui blocaj legislativ sau crize guvernamentale. in esenta poate declansa procedura alegerilor anticipate. Desigur, forma republicana de guvernamant reprezinta alternativa. Cred ca a trecut suficient timp din 1947 pana in prezent pentru a constata falimentul republicanismului romanesc.

      Si nici nu prea cred ca la 18 ani avea el maturitatea de a lua decizii politice – rolul lui era pur si simple decorativ.

      Cel mai probabil asa a fost. Exista explicatii…a crescut fara caldura parinteasca. La 18 ani tatal sau a luat calea exilului, lasand in spate o lume in fierbere, frustrata de pierderile teritoriale si de neputinta clasei politice in marea ei parte. Ion Antonescu a marginalizat cat i-a stat in putinta Casa Regala, considerand ca rolul ei este pur decorativ, exclusiv in aria festivului. Spre exemplu, Regele a aflat despre intrarea Romaniei in razboi de la radio BBC. Ce vreau sa spun este faptul ca tanarului Regelui i-a lipsit coaching-ul necesar functiei de sef al statului. Nu asa au stat lucrurile de pilda in cazul Regelui Spaniei, Juan Carlos. Sau al oricarui monarh european.

      Momentul 23 august 1944 a fost o incercare disperata de a scoate Romania (in ultimul ceas) dintr-o alianta nebuneasca semnata de Ion Antonescu, unul dintre cei mai loiali urmasi ai lui Hitler. Armata Rosie era deja pe teritoriul Romaniei, linia de rezistenta Iasi-Namoloasa fusese strapunsa. Regele nu a actionat singur, ci alaturi de consilierii Casei Regale, spre exemplu Mocsony-Styrcea a jucat un rol esential in timpul acelor evenimente. Rasturnarea lui Antonescu a fost lucrul cel mai potrivit pentru acel moment tensionat. Incercarea de intoarcere la valorile democratice, repunerea in functie a Constitutiei de la 1923 a dat speranta publicului. Din nefericire, Stalin a avut alte planuri pentru Europa. Nimeni si nimic nu l-ar fi putut opri.

      • Un rege trist, cu un destin si o existenta la fel de triste. Un rege a carui conduita nu o apreciezi, ca dl. Tismaneanu, doar pe baza unei serate la Washinton, nu, o analizezi prin prisma intregii activitati .
        1)”A ocupat o functie nu datorita meritelor personale ci pentru ca asa s-a nascut.”
        „monarhia este garanta stabilitatii si echilibrului intr-o societate:.
        „Regele mai are un rol ca sef al statului.” – chiar, si ce face?(in aceasta calitate de „este ceea ce este …”).
        „Este comandant suprem al armatei” – am observat cat a costat Armata, corpul ofiterilor si forta armata a Romaniei balba inconstienta cu armistitiul, capitularea, … etc., ceva ce azi nici el nu poate explica.
        „e consultat in probleme de securitate nationala”. – vai de capul lui !

        P.S. Un rege (ca doar Mihai nu a fost singurul rege) mai are voie sa si dezerteze pe timp de razboi, sa toarne plozi nelegitimi si sa incheie casatorii morganatice. Iar pt. toate acestea, unchiuletul il consemneaza in garnizoana cateva saptamani. Timp in care, maresalul Prezan rupe hartia de condamnare la 15 ani inchisoare a nepotului sau (fiul sorei sale) si ii comuta pedeapsa in condamnare la moarte cu executare imediata (in vinerea Pastelui). Asta ca sa priceapa tot romanu’, nu si neamtu’, ca razboiul e razboi si are regulile lui. Nu e bal mascat si nici casa de toleranta sa …uti cand vrei, pe cine vrei si ce vrei, iar dupa aceea sa te „reculegi” in regim de pension, la o garnizoana.

        Poate face multe Lupule, da’ chiar, ce a facut // asta?

        „Si nici nu prea cred ca la 18 ani avea el maturitatea de a lua decizii politice – rolul lui era pur si simple decorativ.Cel mai probabil asa a fost. ” Asa a fost cu siguranta Lupule, si nu mai este nevoie de explicatii … gen „caldura parinteasca” si camine de care alti regi mai abili nici nu au auzit si nici nu au visat in viata lor … .
        La 18 ani tatal sau a parasit Romania, constient de potlogariile pe care le facuse si crimele ce le comandase, fara judecata si cu lasarea pe caldaram a celor executati (cate 10 din fiecare judet~500 oameni). Lumea era in fierbere nu ca a fi voit ea, iar pierderile teritoriale trebuie sa si le asume Mihaita si Carolita, caci cei ce au participat la acel arbitraj, iar nu dictat, aveau mandatul sau si el a incuviintat aceasta solutie. Avea la indemana sansa nesemnarii si declararii unui conflict deschis cu Ungaria si tarile Axei. Eeee? Cum era sa intram in razboi ca si cuceriti? Asta, daca era rege si avea sange’n el .
        2) „Ion Antonescu a marginalizat cat i-a stat in putinta Casa Regala, considerand ca rolul ei este pur decorativ, exclusiv in aria festivului”.
        „Regele a aflat despre intrarea Romaniei in razboi de la radio BBC”.
        Pai asta dovedeste imposibilitatea luim Mihai de a isi concorda aptitudinile, cu executarea prerogativelor.

        Si Ungaria, si Austria, si Cehia, si Italia, si Japonia, chiar si o parte din Polonia au fost aliate, si inteleg ca pe langa nebune, au fost si criminale aceste tari (cu popor cu tot), urmarind sa incheie o alianta pe care o stiau si o urmareau sa fie nebuneasca … .

        Citeste-i Memoriile din exil ale lui Mocsony-Styrcea, mai ales cele referitoare la „rege”. Nu vei putea spune niciodata ca au fost scrise dupa dictare, sub presiune sau cu un interes anume. Era in exil doar !!! Si liber .

        Si cum naiba crezi ca rasturnarea lui Antonescu a fost lucrul cel mai potrivit pentru acel moment tensionat, si cum naiba crezi ca se puteau intoarce la (pseudo)valorile (pseudo)democratice pierdute, in contextul in care, asa cum scrii, rusii erau in casa noastra – ca trupe eliberatoare .

        Pentru cultura ta generala, vezi si scrisorile de turnare a lui Mihaita „fara frica”, catre Stalin in care il ponegrea si il turna pe tat’su, si viceversa, scrisorile lui Carolita, catre Stalin in care isi ponegrea progenitura (cam retardat si balbait – la figurat, caci tot ce a decis era cu 4 sensuri). Colectia „Historia” primavara anului 2004.

        Cum iti spuneam, vai de capul lui, iar „conduita sa regala”, concluzionati-o (impreuna cu maestrul Tismaneanu), avand in vedere intreaga activitate (inclusiv scrisoarea de la Budapesta din primavara anului 1989), iar nu doar comportamentul regal, pe la ceaiuri dansante .

        Unul care stie ce scrie, nepot al unui bunic ce a trebuit sa stea ascuns de Carol al II-lea = rusinea Romaniei si care a fost arestat ca urmare a actului eliberator de la 23.08.1944.

        P.P.S. In alta ordine de idei, nu ar trebui sa stiti ca retardarea nu este o boala hohenzoler-iana, au avut si alti infanti ai Spaniei, regi ai Austriei, si regi nemti . Ba chiar si ultimul cuplu regal al Romanovilor era format din regi imberbi, nepregatiti sa fie parinti, nepregatiti sa fie regi. Pacat de Stolipin.

        • Credeam ca pe platforma Contributors nu se accepta comentarii in stil vadimesc. Oricum, raspunsul poate fi folosit pentru publicitate la Xanax si Prozac. Sanatate.

        • Pe ce va bazati cand scrieti, emfatic si condescendent, ca pretuiesc activitatea Regelui Mihai doar pe baza unei „serate” la Washington? Ati citit ce-am scris despre rolul istoric al monarhiei in Romania? Despre rolul Regelui Mihai si al Reginei Mama in salvarea evreilor? Despre greva regala si opozitia in raport cu diktatul sovieitic? In toate luarile mele de pozitie (cititi macar „Reinventarea politicului” si „Stalinism pentru eternitate”) am spus transant ca actul de la 30 decembrie 1947 a intrerupt, brutal, abuziv si violent, continuitatea constitutionala a statului roman. Cand Iliescu si Roman au organizat oribila fugarire a Regelui, o actiune totalitar-politieneasca, am scris in „22” articolul „Palmuirea istoriei”. Pot sa am rezerve privind unele optiuni ale Regelui in ultimii ani, dar nu voi contesta niciodata rolul sau istoric pozitiv. V-as ruga ca pe acest forum sa va abtineti de la formulari jignitoare la adresa Regelui, a altor personalitati istorice si a participantilor la discutii. Pentru stilul pamfletar, gasiti alta „piata de desfacere”, nu aici, pe „Contributors”. Nu e vorba de cenzura, ci de pudoare, de civlitate, de bun simt.

          • „Ati citit ce-am scris despre ….. rolul Regelui Mihai si al Reginei Mama in salvarea evreilor? ”

            Domnule profesor, n-as fi intervenit (ca mi-am facut ratia ieri :lol: ) dar topicul e , oarecum ,macar in titlu ,despre fostul rege Mihai . Sigur , se va scrie inca mult despre rolul sau pina in ’45 , apoi 45-48 , ba chiar si despre rolul in perioada 87-90 si dupa. Dar un lucru e cert : NU a avut nici un rol in salvareA evreilor , pentru ca nu a fost nici o salvare , first of all. Dr. Tismaneanu , let’s call a spade a spade. El nu a avut nici un rol nici in deportarile in Transnistria , nici in pogromurile de la Iasi , Dorohoi , Bucuresti SI Ploiesti ( :!: ) , nici in legislatia rasista a guvernului Goga-Cuza (inca nu era pe tron) , nici in multe altele. Chestia e alta : nu a initiat acestea, e adevarat , dar le-a aprobat tacit prin tacere(precum scriati ieri – prin tacere se fuge de raspundere, de asumare a unei pozitii , adica numai cine nu vorbeste nu greseste). Aveti cunostiinta de vreo luare de pozitie EXPLICITA , PUBLICA , fata de cele amintite ? La fel a fost si cu lucrarile lui Paulescu –unde erau Iorga, Maiorescu , Maniu , Bratienii si altii oferiti de dvs. drept role model ? Unde erau ultimii plus dinastia in vremea ororilor concrete 38-40 , apoi 41-44 ? Dupa razboi (la propriu si la figurat ) multi viteji se-arata ! Dar aveti cunostiinta de vreo atitudine PUBLICA (macar simbolic) a lui Mihai , there and THEN ? In anii 46-47 era rege cind au fost dezvaluite, la Nurenberg, ororile, inclusiv in RO. A comentat Casa Regala ATUNCI ? Macar asa, de ochii lumii …. Ca acuma se pronunta , ca deh, e de bon ton, nu inseamna nimic. Eu nu am vazut nimic THEN !

            Domnule profesor , nu e prima oara cind dvs. cosmetizati portretul unui politician sau figura publica din acei ani, mentionind niscaiva rol (nesustinut de documente) in salvarea evreilor. Ati facut-o in cazul Maniu, apoi Bratianu, o faceti din nou in cazul Mihai. Dar asta trebuie sa fie sustinut de ceva documente –si ma refer la luari de pozitie PUBLICE , transante , nu cazuri izolate , gesturi de generozitate personala ale persoanei private. Asa cum s-a scris despre , chipurile , acte de dizidenta in anii ’80 (ca daca numeri te sperii) , asa cum au aparut ca ciupercile membri PCR abia DUPA 1945 (putini am fost , multi am ramas
            :lol: ) , asa cum a fost „literatura de sertar antitotalitara ” , tot asa , mai ales dupa 1960 (nu discut acuma de ce atunci ) au aparut tot felul de „oameni de bine” , unii celebrati la Yad Vashem ca „drepti intre drepti „. Nimeni n-a miscat un deget in acei ani ,, domnule profesor, hai sa nu ne amagim ! La fel cum azi nimeni nu misca un deget fata de abuzurile care au loc in fata lor, la nivel oficial, de politica de stat (dar azi , altii sint „evreii” ) .

            Dvs. vorbiti despre salvareA evreilor . Au fost doar cazuri izolate , realizate in a one to one base. Si daca bunicii dvs. s-au salvat datorita unor relatii cu sefii locali (am verificat cu oameni din acei ani, e adevarat ) , multi altii nu s-au salvat . Iar Mihai sau Casa Regala n-au avut treaba cu asta .

            Asa sint toti oamenii de stat (sau regat :lol: ) si sigur ca sint si chestii pozitive , si negative , despre fiecare. Dar in „problema evreiasca” nu cred ca trebuie sa cosmetizati persoana lor publica , ca nu e suport documentar pt. asta , zau ….

            2) tot re. familia fostului rege. Am fost surprins sa vad in „Lumea secreta…” , la final, o poza cu dvs. si respectivii (era din 18.12.2006 , daca nu ma insel). Si ma intrebam: ce are tanda cu manda (ca sa nu zic de prefectura :lol: ) . E o carte de memorii , care se opreste in iarna 1982 (pre – Caracas ) . Sigur ca imagini up to date cu personaje din familie erau in logica lucrarii, pt a vizualiza caracterele. Dar Mihai sau sotia sa ? Nu sint pomeniti in carte , nu au avut rol nici cu ilegalistii , nici cu nomenclaturistii, nici cu …..Ma rog, your choice , or fi fiind ratiuni de ordin superior :lol: dar am vrut sa cunoasteti opinia unui cititor atent .

            • Va multumesc. Nu sunt specialist in aceste chestiuni, dar am citit si eu unele carti, am stat de vorba cu supravietuitori, oameni care au trait atrocitatile acelor vremuri, am colaborat la un volum coordonat de profesorul Randolph Braham cu un studiu despre dimensiunile actuale ale antisemitismului in Europa de Est si Centrala:

              http://h-net.msu.edu/cgi-bin/logbrowse.pl?trx=vx&list=habsburg&month=9810&week=e&msg=ciB2Bmc51iensFIjotP1fw&user=&pw=

              Cum nu aceasta este tema articolului, cred ca un link la una din sursele credibile (din punctul meu de vedere) este binevenita, dupa care mergem mai departe…

              http://www.yadvashem.org/yv/en/righteous/pdf/resources/solidarity_and_rescue.pdf

              Am inclus acea poza pentru ca era legata direct de momentul condamnarii dictaturii comuniste din Romania (18 decembrie 2006). Regele statuse in prezidiu la acea sesiune faimoasa, a fost invitat, impreuna cu membri ai familiei regale, la receptia de la Cotroceni. De-a lungul anilor am avut sansa sa stau de vorba cu domnia sa pe teme legate de istoria Romaniei, inclusiv despre unele personaje amintite in carte (de pilda, Valter Roman si Ana Pauker). Am fost impresionat de acuratetea amintirilor sale si de viziunea lipsita de orice urma de patima vindicativa.

      • „dintr-o alianta nebuneasca semnata de Ion Antonescu” spuneti.
        Se pare ca nu a existat nimic semnat si totul s-a derulat prin stringere de miini, ceea ce nu era in regula find vorba de State si nu de persoane particulare.
        In rest, da.

    • dar dumneata cine esti de minimalizezi si duci in derizoriu rolul Regelui MIhai!!! stimabile asuns dupa un pseudonim? ce istorie ai invatat?

  4. 1) Interesanta , retrospectiv, pozitionarea mesenilor : Tudoran face to face with Botez :wink: ,
    Tismaneanu face to face with Munteanu :lol: , and so on and so forth …

    2) va amintiti cumva cine a acoperit costul dineului , mai mult sau mai putin festiv ? Nu cumva ambasada Romaniei ( tinind seama de prezenta lui Botez si A.D. Munteanu ) ?

    3) Mihai Botez „…era de-acum deziluzionat ” . De ce ar fi fost ? Statut diplomatic la ONU , onoruri , etc. Oricum , sotia sa nu a fost macinata de deziluzii dupa moartea sa, de vreme ce a acceptat, cu bucurie, pozitia de consul la Montreal . Spuneti ca ” ..familia regala a revenit apoi in tara ” –aprox. simultan cu deziluzia lui Botez. Ei oare de ce nu vor fi fost deziluzionati ?

    4) Dorin Tudoran „… a lucrat apoi in Moldova in sprijinul societatii civile.” . Oarecum asemanator cu amicul dvs. Goldfarb , intai in echipa Soros , apoi in echipa Berezovsky –dar in zona vecina. Oare de ce Dorin Tudoran nu va fi lucrat in sprijinul societatii civile din RO in acei ani , ca doar si in RO fundatia Soros incuraja o astfel de societate ?

    5) ” Aventurieri si dezaxati faceau figura de profeti ai romanismului de partid si de stat. ” . Ati putea, va rog, sa numiti citeva nume din categoria „dezaxatilor ” ?

    6) ” Nu credeam atunci, in 1991, ca dupa mai bine de doua decenii vom continua sa vorbim despre Ion Iliescu si despre discipolii sai …” Dumneavoastra , domnule profesor , v-ati inselat si cu alte ocazii , desi la maturitate profesionala. De exemplu, in vara -toamna 1989, cind nu ati prevazut, in perspectiva imediata, prabusirea blocului comunist cu o asemenea viteza si amploare . Ma rog, (aproape) nimeni nu-i profet in tara lui :lol:

    Ar mai fi si alte aspecte din foarte interesantul dvs. articol , dar ma opresc, nu inainte de a reinoi rugamintea de a oferi, cind aveti timp , o definitie pt. institutiile de tip stalinist (ce trebuie sa faca sau sa nu faca pentru a fi definite drept institutii staliniste). Va multumesc.

    • Imi cer scuze ca raspund laconic.

      1. Dorin Tudoran este face to face cu Nicolae Manolescu. Mihai Botez este vizavi de Rege. Cu Marian Munteanu ma cunoasteam inca din 1990. L-am vizitat la Spitalul de Urgenta in timpul mineriadei.

      2. Sincer, nu tin minte, nu vreau sa va induc in eroare. Au trecut totusi 22 de ani. ADM nu era acolo. Mihai Botez era, la acea ora, cercetator, nu era ambasador. In mod cert, nu a existat nicio legatura cu ambasada Romaniei.

      3. Subiect lung, nu vreau sa-l expediez in cateva cuvinte. Mihai era Mihai, sotia sa era sotia sa. Prieteni buni fiind, am avut discutii indelungate cu el. Nu intotdeauna usoare, dar, sunt convins, directe. Franchetea a fost valoarea care a ghidat prietenia noastra. Vedeam diferit regimul Iliescu. A si scris acest lucru.

      4. Nu stiu.

      5. Prefer sa nu dau nume. Dar cititi textele lui „Alcibiade”, de pilda.

      6. Nu greseste decat acela care nu spune nimic. Prin tacere se sustrage erorii :)

      Institutii staliniste, cu origini cert leniniste: partidul comunist; sectia de propaganda; sectia organizatorica; gospodaria de partid; comisia controlului de partid; comitetul planificarii (Gosplan); securitatea; lagarele; Glavlit (DGPT); directia politica a armatei.

      Ma voi gandi la o defintie. Elementul fundamental este cel represiv, dar intotdeauna legat de ideologie.

      Luati raspunsul meu drept ceea ce este: cateva ganduri, precizari, idei, un raspuns catre un cititor avizat, in niciun caz un alt articol.

      • Domnule Vladimir Tismaneanu,
        ”Nu greseste decat acela care nu spune nimic. Prin tacere se sustrage erorii”
        Tacerea este o modalitate activa de a-l ejecta pe celalalt, o maniera defensiva, o retragere in pasivitate. Tacerea este inchiderea narcisica, intoarcerea propriului Eu catre Supra-Eul sau. Tocire afectiva, ca sa-l citez pe Dr. Zen – grandios narcisism inoxidabil.

        • Nu predic tacerea, dimpotriva. Am mai scris, exista o carte importanta de Gesine Schwann despre functia distructiva a tacerii. Ca intelectual public, imi asum, pastrand proportiile, pozitia lui Ludwig Wittgenstein: „A philosopher who is not taking part in discussions is like a boxer who never goes into the ring.”

          • Cuvintele dv sunt o buna armura, ma abtin sa le interpretez, las acest privilegiu lui Zen dupa ce se re-axializeaza, el despica cu “tact’’ apararile narcisice, rezistentele defensive, da sens actelor ratate si carentelor afective.

            • Off topic pentru persoana care semenează ,,Hagakure”:
              Sper să vă fac o surpriză deosebit de plăcută recomandându-vă, în sfera pasiunilor Dvs. pentru diversele aspecte şi reflectări ale narcisimului, cartea domnului Mircea Mihăieş, ,,De veghe în oglindă”. Veţi descoperi în paginile acestui remarcabil volum foarte multe idei interesante. O parte dintre acestea sunt atât de relevante pentru cei ce abordează problematica diarismului, încât le preiau şi şi le asumă în propriile compilaţii, uitând, probabil din cauza emoţiilor, să le atribuie autorului real, aşa cum exige tehnica elaborării unei lucrări ştiinţifice temeinice. Şi aceasta e posibil din pricina faptului că există excepţii, conducători ştiinţifici atât de sastisiţi – nu-i aşa? -, încât nu mai citesc tezele pe care cei îndrumaţi de domniile lor le susţin, ori le citesc din 10 în 10 pagini şi oricum nu-i mai interesează noua literatură critică apărută în domeniu. Nici regulile referinţelor critice. Uf, m-am abătut prea mult. De fapt, nu intenţionam decât să vă recomand o carte de excepţie strâns legată de intervenţiile Dvs..

            • Completare la off topic pentru ,,Hagakure”:
              O recomandare şi pentru onorabilul ,,Zen” (alias….) cel des invocat. Este vorba despre un alt splendid volum al domnului Mircea Mihăieş: ,,Cărţile crude. Jurnalul intim şi sinuciderea”. Merită să-l citească până la ultima filă.

            • Stimata Doamna Maria Hulber,
              Multumesc! Nu am citit pana acum carti scrise de acest autor, sunt plecat din 1978 din Romania, vin foarte rar in tara, timpul meu liber, din pacate, este foarte limitat. Am gasit in haosul din biblioteca lui Zen cele doua carti (adnotate in sistemul lui original de conspectare format din 5 culori si 5 litere) printre carti de psihiatrie, solfegii, opera si dictionare, le voi citi. Imi permit sa va recomand “Psihanaliza travaliului creator“ de Didier Anzieu.
              Cu respect,
              Hagakure

            • ,,Hagakure”, mă bucur că aveţi acces la cele două cărţi. Enjoy! În ceea ce mă priveşte am epuizat de mult biblioteca de psihanaliză, încă din perioada facultăţii.

            • “am epuizat de mult biblioteca de psihanaliză”… Jung, Freud, Rank, Winnicott, Lacan, Lebovici, Moreno, Ferenczi, Nathan, Cahn, Hochman, Horney, Dolto, Klein… din scoarta in scoarta? Si Adler, Adorno, Marcuse, Fromm si Politzer? Va invidiez!
              Cu regret, trebuie sa recunosc ca nu am atins aceasta performanta si nu mai sunt un tinerel de ceva timp ;). In triunghiul clinica-kendo-clienti aflati in diferite stadii in psihanaliza pentru toxicomanii, cu greu reusesc sa-mi fac timp sa fiu la curent cu tot ce apare in literatura de specialitate, sa particip la supervizari, sa iau constant in formare tineri psihologi pentru o viitoare cariera in psihanaliza. Am avut parte de un mic rasfat in acest concediu in regim de urgenta, in cele trei saptamani de cand sunt in Timisoara, foarte departe de “dependentii mei”, am citit toate cartile recomandate de Zen pentru “doza de aderare la solul realitatilor”: doua carti de Andrei Plesu, doua de Gabriel Liiceanu si doua de domnul Tismaneanu, iar de marti ma intorc la “dependentii” mei, la “spargatorul de griji” cum spunea Freud despre toxic. Voi lua cu mine cartile recomandate de dv, am mai gasit doua, mult mai “torturate” cu adnotari : “Femeia in rosu” si una scrisa impreuna cu domnul Tismaneanu “O tranziţie mai lungă decât veacul”, greu de spus in cuvinte cum arata ultima, ca un evantai – cred ca sunt peste 200 de foi colorate capsate in partile “esentiale”, un text despicat in triunghiul Zen-Cala-Scarpia (stie domnul profesor istoria acestei fixatii cronice).
              Cu deosebita consideratie,
              Hagakure

            • Ca sa ramanem (oarecum) in zona articolului, recomand capitolul despre destinul psihanalizei in Ungaria stalinizata din exceptionala carte de Anne Applebaum, „Iron Curtain”, aparuta anul trecut, pe care am recenzat-o pe larg, in ianuarie 2013, in TLS. Tot in TLS, in luna august, un superb articol de Aleksandr Etkind, despre freudo-marxism, fiica lui Trotsky (Zinaida Volkova), familia Eitingon etc

            • Multumesc! Freudo-marxismul – as putea spune ca fac alergie – o reactie psihosoamtica – la tot ce tine de freudo-marxism. Domnule profesor, am o intrebare pe langa subiect, dar la care tin foarte mult sa am un raspuns sincer din partea dv – gestul Calei, nepoata prietenului dv din tinerete (nu intru in detalii), de a realiza pe textele dv un studiu psihanalitic, a fost perceput de dv ca o agresare a demnitatii? Ca o bazaconie?
              Distanta de la dv la tu (cum a scris ea in 31 august 2012 in mesajul ce a dus la despartierea ei de Scarpia) luata prin cele 175 de pagini si 38 de fise ce sunt acum in fata mea pe masa, a fost o obraznicie din punctul dv de vedere?

            • Dvs, nu eu, i-ati mentionat pe Adorno, Marcuse si Fromm. Nu cred ca vorbim despre acelasi doctor David Salzberg. Confuziile onomastice pot duce la erori de interpretare :)

              Am un principiu: nu citesc texte despre mine decat daca sunt recenzii de carti. In rest, arunc poate o privire, dar nu zabovesc. Eventual, zambesc :)

            • ”In rest, arunc poate o privire, dar nu zabovesc. Eventual, zambesc”
              Poate, dar nu zabovesc… este satisfactia suprema pentru Scarpia, se intoarce in mormant. In rest, nu mai are importanta.
              Multumesc pentru acest exercitiu de sinceritate.

            • ,,Hagakure”, scrieţi că sunteţi ori aţi fost recent în Timişoara. Atunci este greu de crezut că nu cunoaşteţi celebra Bibliotecă Centrală Universitară ,,Eugen Todoran”. În sălile ei de lectură mi-am petrecut anii studenţiei. Nu mai puţin de 5 la număr. A fost ocazia de a citi tot ce mi-a căzut în mână din lungile liste bibliografice. Iar în ultimii doi ani, odată cu integrarea unor cursuri alternative de psihanaliză literară, sociologie a literaturii, antropologie culturală, am citit – ştiu că nu vă vine să credeţi – mulţi autori din cei enumeraţi de Dvs. Păstrez fişele. Da, şi eu sunt o fană a fişelor de lectură şi nu-mi pare rău. În afara bibliotecii, îmi pare rău s-o afirm, am constatat (şi nu numai eu!), că spaţiul librăriilor timişorene este în derivă. Tocmai s-a închis ultimul sediu Humanitas, Cărtureşti este într-o chichineaţă în centru şi nu prea deţine seriile editoriale căutate, mai e ceva de capul Librăriei de nisip, dar nici pe departe din ce se aşteaptă din partea unui bibliofil care a citit cam totul în anumite domenii. Aşadar, aici doream să ajung. Să nu vă îndoiţi niciodată de cel ce a petrecut ani îndelungaţi în BCUT. Cumva în legătură cu ce înseamnă acest loc de studiu, uitaţi-vă peste textul meu despre cartea scriitoarei de origine iraniană Sahar Delijani. Veţi găsi acolo nişte referinţe pe care nu le puteam găsi decât într-un singur loc din ţară. Aşa că m-am deplasat la BCUT pentru lucrarea de sociologie absolut necesară înţelegerii fenomenului. Cel ce intră nepregătit în interiorul unei asemenea cărţi riscă să nu scoată nimic din ea. Dacă apreciaţi abordările critic-psihanalitice, căutaţi şi textul meu despre cartea Zeruyei Shalev. Acolo implicaţiile sunt năucitoare, pe toate palierele relaţiilor umane. Scriu toate astea aici nu pentru a mă lăuda, ci pentru a vă ajuta să înţelegeţi că mi-am însuşit tehnicile psihanalitice în perspectiva interpretării literare. Sunt cărţi care te cer înarmat psihanalitic, altele semiotic, altele sociologic, altele istoric, altele îţi propun mitanalize etc. Şi apropo, tot datorită lungului stagiu de studiu în sala BCUT (astăzi sunt mai multe săli) pot mirosi astăzi din prima secundă impostura şi incompetenţa în domeniul literaturii şi al jurnalismului.
              În legătură cu cărţile pe care scrieţi că le-aţi mai găsit. ,,Femeia în roşu” este o carte de referinţă a postmodernismului românesc. E scrisă la… 3 perechi de mâini şi poartă semnătura unor scriitori extrem de valoroşi. Unul nu se mai află printre noi astăzi. Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş trebuie citiţi cu tot respectul cuvenit. Cartea porneşte de la o istorie reală şi e rezultatul unui îndelungat demers de documentare.
              P.S. De numele comentatorului,,Zen”, nu ştiu de ce, nu mă leagă deloc o senzaţie agreabilă. Poate din pricina lui ,,Sallas”. Ar trebui să întrebaţi ce isprăvi au făcut – sau a făcut -, în cazul unei doamne care nici măcar nu ştia de existenţa lui/ lor. Şi, poate să şi aflaţi de ce. Eu am o presupunere. Fără nicio urmă de modestie, ştiu exact cât sunt de valoroasă şi înţeleg că alte persoane se pot simţi ameninţate de ceea ce reprezint. Dar cu cât vor înţelege mai repede că nu se pot opune la nesfârşit afirmării valorilor adevărate, cu atât vor avea o viaţă mai liniştită.

            • În completare la PS-ul de mai sus. Reacţia comentatorui amintit mai avea un resort psihologic, neexprimat, dar intuit din cuvintele folosite: pe lângă toate celelalte calităţi, sunt o femeie foarte frumoasă în realitate, fără photoshop!, deci o ameninţare sigură pentru alte… protejate lipsite de orice valoare, dar gonflate prin reclame deşănţate.

            • Stimata Doamna,
              Imi cer scuze ca nu am timp sa citesc acum cele doua articole scrise de dv, sunt pe picor de plecare, am in fata peste 8000 de km pana acasa. Timisoara? Este a treia oara cand vin aici, trecand peste palmierii plantati de actualul primar langa Continental, peste santierele deschise in zona centrala, acest oras are inca ceva deosebit, dar, sper sa nu ma insel, este intr-un usor regres. Am gasit o librarie cocheta in centru, Esotera, cred ca este in spatiul in care a fost una din librariile Humanitas.
              De numele comentatorului ,,Zen”, nu ştiu de ce, nu mă leagă deloc o senzaţie agreabilă – regret sincer daca prin stilul lui transant si dictatorial a reusit sa va dezamageasca. Ne leaga o prietenie de peste 40 de ani. Am admirat curajul lui nebun de a adopta doi copii, pe Cala, adusa din Rusia de bunicul ei, nu stia trei cuvinte in limba romana, si Dmitri, o alta istorie plina de traume. Din pacate, sotia lui a murit in 1981 si a ramas singur cu aceasta imensa responsabilitate. A fost ajutat enorm din umbra de dr Salzberg, pana la moartea acestuia in 1988, de Sallas, de dr Panoza, de “Scarpia”, care, peste ani, avea sa fie cel care a indreptat pasii Calei spre psihanaliza dupa retragerea ei de pe scena in imprejurari care au dus, in aceste saptamani, la acest final tragic, casnicia lor a fost ce numim noi in psihanaliza, o relatie toxica. Cat despre Sallas, sincer, nu ma mir, este un misogin inoxidabil, indragostit de eternul feminin, cu o fascinanta dezordine interioara, un clinician cu intuitii geniale, cu patologii seducatoare rezolvate magistral, dar nimeni nu este perfect!
              Sunteti o femeie puternica, cu adevarat frumoasa! Voi urmari cu interes articolele si comentariile dv.

              Multumesc domnului profesor pentru ingaduirea acestor divagari de la subiectul articolului si ii cer iertare pentru spargerea unor focare de tensiune intrapsihica in aceste comentarii, am misiunea ingrata de a pune sub grele cripte psihice tot ce a insemnat prezenta sau absenta prietenilor mei in spatiul lui personal.
              Cu deosebita consideratie,
              Hagakure

            • ,,Hagakure”:
              Nu mi-e cunoscut profilul psihologic al comentatorului ,,Sallas” şi nici nu am vreun interes să-l aflu. Problema e că a intervenit acolo unde nu trebuia. Oricât de indigestă i-ar fi fost prezenţa mea publică – deşi subliniez că nici nu luasem seama la persoana sa -, nu trebuia să facă acel gest. Şi încă la cel mai muncit articol, despre care ar fi trebuit să se vorbească în spaţiul public şi să se iniţieze dezbateri plecând de la ideile sale. (Despre faptul că nu s-a întâmplat aşa şi că a fost acoperit cu indiferenţă, cred că nu sunt eu cea în măsură să răspundă…) A fost tactica aducerii în derizoriu a unui lucru extrem de valoros. Eu nu sunt dispusă să uit şi, cu atât mai puţin, să iert. Nu acum.
              Nu cred că Ezotera e pe locul ultimului Humanitas. Îmi amintesc de denumire, dar e în altă parte în centru.
              În sferele adevăratei culturi, Timişoara este un reper valoric extrem de important. Regresul e în altă parte. Priviţi numai cu ce impostoare de presă, panarame de aşa-zisă literatură defilează spiritul oraşului în presa centrală şi o să înţelegeţi de unde vine decăderea (aviz evz!). Mărirea supravieţuieşte, însă, dar e în altă parte, în lumea pe care o reprezint eu.
              Iar în privinţa celor două articole ale mele recomandate, nu vă faceţi griji. Nu mă aşteptam să găsiţi timp să le citiţi. Drum bun!

  5. Va multumesc. Desi laconic, cum spuneti, raspunsul dvs. mi-a lamurit nedumeririle. Cit despre definirea caracterului stalinist al unei institutii (in trecut , dar mai ales in prezent) , chiar si aceste ginduri, precizari, idei ale dvs. sint edificatoare , mai ales cind vin din partea unui expert in political science ( pe plan general si in particular in cazul RO) . De altfel , e un subiect vast , precum spuneti si nu usor de abordat cu precizie. Ba mai mult – daca veti cauta pe net , nu veti gasi o definire a conceptului „stalinist institution”. Foarte curios , to say the least , mai ales ca se discuta pe varii paliere, despre „stalinism”. De aceea, in umila mea parere, trebuie mare grija atunci cind se eticheteaza o anume entitate institutionala contemporana drept ‘institutie stalinista”. Nu de alta , dar se inflameaza spiritele, si e pacat …. :lol:

  6. Conjuratia neo sovietica din primul moment al caderii lui Ceausescu a subliniat la televizor clar prin discursul lui Sergiu Nicolaescu ca Regele nu este dezirabil si ca nu trebuie sa vina.
    Iliescu a negociat cu oamenii regelui.Astfel regele a renuntat tacit la orice pretentii in schimbul rezolvarii unor chestiuni materiale, revendicari etc.
    Daca la inceput regele se exprima in chestiunile retrocedarii in timpul dupa ce a obtinut ceva a tacut.Astfel el si-a rezolvat problemele si a uitat de oamenii de rind.

  7. Ieri am vizitat celebrul restaurant La mere Poullard de pe stanca Mont St. Michelle, Franta.
    Printre fotografiile personajelor istorice care au luat masa acolo, afisate pe pereti, Regina Maria si Carol al II-lea.

  8. Pentru Lupul monarhist si pentru platforma „Contributors”

    Fara a retracta nimic din relevanta informationala a textului, imi cer scuze pentru limbajul licentios folosit in mod explicit, neavand nici o scuza sa ma comport astfel!
    Insa fracturarea istoriei prin prezentarea numai unei parti ce corespunde unor anumite scopuri (fara sa va acuz pe dvs. sau pe dl. Tismaneanu de vreun anume scop), m-a facut sa imi pierd cumpatul. Ceea ce nu ma scuza, insa dati-mi voie sa ma explic.
    Nestilistic si inestetic, posibil relevant informational, va rog sa primiti scuzele mele, si avand in vedere eruditia si cunostintele dvs., am certitudinea ca veti inlocui cuvintele si sintagmele licentioase, cu cele cuviincioase .
    Faptul ca bunicul meu a suferi atat de mult, si implicit tatal meu, nu imi dau dreptul la un astfel de comportament .

    Cu sincere regrete pentru o conduita impardonabila,
    al dvs. lup prezident(iabil)

    Domnului Tismaneanu, poateti redati ca si istorice si pozele cand :
    1. Mihai saluta cu salutul legionar ;
    2. Cand primeste celebrele daruri de la Stalin
    3. De asemenea, nu este lipsit de importanta, ca o data pe an sa publicati Decretul regal nr. 3151, semnat de Regele Mihai la 14 septembrie 1940, potrivit caruia :
    – “Statul roman devine Statul National Legionar”,
    – “Miscarea Legionara este singura miscare recunoscuta în noul stat”,
    – generalul Ion Antonescu este “conducatorul Statului Legionar”,
    – iar Horia Sima “Conducatorul Miscarii Legionare”.
    Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 214 bis, din 14 sept. 1940, la p. 5414, decret – întărit de institutia care se substituise Parlamentului in timpul Dictaturii Regale (Consiliul de Coroana al regelui Carol al II-lea). Mihai I era rege romanilor de fix o saptamana – in calendar:
    – 23 august 1940 – ultimatumul sovietic, rapirea Basarabiei, Bucovinei si a Tinutului Herţa
    – 30 august 1940 – dictatul de la Viena – ungurii fura nordul Transilvaniei, pe care urmau sa+l preia integral pana la 15 septembrie 1940
    – 6 sept 1940 – abdicarea regelui Carol al II-lea, sfarsitul dictaturii regale
    – 7 sept 1940 – tratatul de la Craiova – cedarea Cadrilaterului („the same day”)
    – 7 sept 1940 – transferul obligatiilor si drepturilor catre noul monarh – care domnea, nu conducea
    – 14 sept 1940 – respectivul decret
    iar romanii se zvârcoleau de bine ce le era, după dictatul de la Viena şi răpirea Basarabiei de catre sovietici, astfel incat toata lumea era pentru desemnarea gen Antonescu drept Conducator.
    La data acestui decret – evacuaţii din Basarabia, Bucovina, Cadrilater si Transilvania nici macar nu ajuseseră prin etape la locul de descărcare a căruţelor în care îşi duceau micul avut salvat de prigoană.
    Este interesant cum cei mai aprigi comentatori nici nu erau nascuti pe atunci, nici nu au avut vreun martor al evenimentelor cu care sa fi discutat in copilarie, parerile lor fiind formate in general din manuale de istorie scrise de comunişti sau din emisiuni televizate.

    Salutul este explicit legionar (arhiva ANF) plin de entuziasm (… „cu sufletul de crin”) si de „convingeri democrate” ale lui Mihai.
    Daca nu avem de a face cu un legionar sau fascist convins, cu siguranta (si cu regret) ca avem de-a face cu un mare farsor care a salutat explicit cu salut legionar, a semnat decrete regale de desemnare a statului national legionar, a stat pasiv in timp ce Antonescu savarsea acte antievreiesti, il aresta pe Antonescu, se lasa decorat de Stalin, facea orice, fugind de la extrema la alta. Ca si primavara anului 1989, ca si in fotografia din arhiva dlui. Tismaneanu .
    Mantia si coroana regala iti impun un anumit comportament, o anumita conduita, indiferent de varsta, indiferent de data incoronarii.
    Cum spuneam, un rege trist, cu un destin trist .

    Pentru o fidelitate a actelor istorice, trebuie redate si :
    – memoriile şi scrisorile preşedintelui S.U.A. şi primului ministru al Marii Britanii, prin care descria situaţia dramatică a României sub ocupaţia trupelor sovietice,
    – memoriul din 24 ianuarie 1945, prezenta printre altele, dramatismul românilor din Transilvania şi Dobrogea, precum şi despre deportările din Basarabia şi Bucovina. Demasca amestecul U.R.S.S. în treburile interne ale României şi sprijinirea minusculului partid comunist de către Armata Roşie, impunând României o politică de forţă.

    • Nu Regele Mihai a participat la Consiliul de Coroana care a decis acceptarea ultimatului sovietic, nu Regele Mihai a cedat provinciile romanesti agresorului sovietic si maghiar. Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei de comun acord si a fost urmat de un schimb de populatii pentru a balansa etnic nordul si sudul Dobrogei. Vedeti Tratatul de la Craiova. Cred ca expuneti ideile intr-un mod cu totul nefericit, chiar daca enumerati in detaliu evenimente din acea epoca o faceti alambicat si cu o mare incarcatura malitioasa. Regele avea implinea 19 ani in octombrie 1940. O persoana fara experienta aruncata in valtoare evenimentelor acelei epoci. Si eu am fost pionier si am cantat ‘Republica mareata vatra!’ dar asta nu ma face nici comunist, nici republican cand vine vorba de forma de guvernamant potrivita Romaniei.

      In legatura cu 23 august…universal acceptat in occident este versiunea conform careia Regele Mihai a jucat un rol important in scurtarea razboiului. Romania urma sa negocieze cu URSS un armistitiu si nu o capitulare. Lucru care de altminteri s-a intamplat, cu mentiunea ca Stalin a jucat in stilul caracteristic si a semnat ‘armistitul’ de abia la 12 septembrie 1944, rastimp in care a avut timp suficient sa ia prizonieri de razboi. Apoi, prin prezenta lui Vishinski la Bucuresti a controlat in totalitate Comisia Aliata si si-a pus in aplicare planul pentru Europa de Est.

      Regele a fost medaliat de Stalin cu ‘Ordinul Victoria’ asa cum Stalin il medaliase pe generalul american Dwight Eisenhower. Generalul american urma sa devina in anii ’50 presedintele SUA. E si Eisenhower considerat comunist de revista ‘Historia’ sau de pseudo-istoricii romani, de gen Buzatu and company? Presedintele Truman l-a medaliat pe Regele Mihai cu ‘Legiunea de Merit’, cea mai inalta distincitie americana. De ce nu aminteste ‘Historia’ de asa ceva? Apropos, stimabilul jurnalist Ion Cristoiu, care scrie de zor la ‘Historia’, este simpatizant al camaradului Codreanu. Just sayin’.

      Apreciez ca v-ati cerut scuze, in Romania nu se practica asa ceva. Se accepta. Oricum eu nu ma supar si daca o fac nu dureaza decat un moment pentru ca nu tin la suparare, imi displace profund sa traiesc in conflict. Cu bine.

      • Multumesc pentru intelegere si iertare. Apreciez gestul dumneavoastra.
        Intrucat la data cand mi-am cerut scuzele nu aparuse si postarea dlui. Tismaneanu, scuzele ii adresate si dansului.
        Cu stima,
        al dvs. lupul prezident(iabil)

        Daca starea, imprejurarile premergatoare unor acte pot fi interpretate (culmea de noi, iar nu de Mihai – nu pot sa il numesc in prezent rege), daca unele gesturi pot fi interpretate – in functie de ceea ce presupunem noi ca a simtit sau ca a vrut ceva Mihai (culmea, din nou nu se explica), totusi salutul legionar si continutul decretului regal nr. 3151 nu lasa absolut nici un dubiu, si zau ca orice iertare, cere noi pacate. Varsta si lipsa de experienta, nu sunt scuze. Accepti si joci, sau refuzi jocul. Ca dl. Basescu. „joc jocul ca si jucator”; si o face exact cum a promis-o.
        Traiesc senzatia ca Mihai, care chiar a alergat dintr-o extrema in alta (si aici nu am negat aportul sau), abia asteapta (chiar dl. Tismaneanu recunoaste ca are „rezerve privind unele optiuni ale Regelui in ultimii ani”).
        Sincer, nimeni dintre cei de atunci nu l-au iertat; de ce as face-o eu?

        Nu in ultimul rand, nu am negat unele fapte si acte ale regelui Mihai, sens in care am si aratat de la inceput ca nu poti trage concluzie doar pe baza unor conduite demne de mantia si sceptrul regal; ba mai mult am rugat sa se aiba in vedere unele memorii si scrisori. Insa nu vreau sa faceti din aceasta tantar armasar. Proportia faptelor si reflectia lor in istoria noastra, trebuie relevate corect si exact.

        PS. Sincer, nu stiu alt rege (chiar tatal sau preferand linistea sud americana si ulterior portugheza) cum s-ar fi comportat in acest val de evenimente ce au izbucnit odata cu condamnarea lui Zelea Codreanu, cu un Parlament ostil, tradator si „manipulabil”, cu un conducator al Statului acaparator si conducatori de partide duplicitari (sa nu uitam ca au fost rugati sa isi spuna pozitia referitor la celebra scrisoare a lui Antonescu; sa nu uitam ca nu au venit nici la Palat in dupa amiaza zilei de 23.081944, sa nu uitam multe…).
        Alti regi au avut parte de situatii si oameni „obisnuiti”, conform timpurilor – ca sa zic asa .Dar toate acestea trebuia sa le stie cand si-a pus coroana pe cap .

        • „…nu Regele Mihai a cedat provinciile romanesti agresorului sovietic si maghiar.” – asa este, dar nici nu am sustinut asa ceva, am scris doar ca „Mihai nu a fost singurul rege”, sens in care referirea era explicita la Carol 2(Carolita – diminutiv nepeiorativ folosit in familia regala). Dar cei ce au participat la acel arbitraj, iar nu dictat, aveau mandatul lui Carol 2 si el a incuviintat aceasta solutie.

  9. Domnul Tismaneanu,
    Sincer ma asteptam la o continuare de genul: cine a fost si ce a devenit Regele Mihai. Pe mine ma agaseaza alaturarea de Iliescu si de oamenii lui. Hai, Duda i-a cazut cu tronc odraslei, ce sa-i faci. Dar de aici si pina la a deveni unealta de propaganda a fostilor comunisti mi se pare cam mult.
    Am sustinut cu tarie ca actul de la 23 august a fost necesar dar judecat prin urmarile lui a fost un dezastru. Nu vom sti niciodata cum ar fi fost daca… E imposibil de judecat. Omul a luat o decizie (singur sau influentat nu e important) care a fost in mod evident salutata de toata tara la momentul respectiv.
    Ce mi se pare mai grav este felul cum e judecat ca persoana de vest. Desi a avut un rol aparent important in scurtarea razboiului nu-mi aduc aminte sa fi fost invitatul de onoare al aniversarilor de sfirsit de razboi din vest. In schimb a fost la Moscova lui Putin (sau ma rog marioneta lui) pentru aniversarea si defilarea armatei ruse.Asta m-a descumpanit enorm, mai ales cind presedintele Ghimpu (daca nu ma insel) al Moldovei a refuzat „onoarea” spunind ca nu poate omagia fostul ocupant al Romaniei.
    Sint de acord ca Regele este mai presus de politica, dar oare nu ar fi trebuit sa vorbeasca mai mult si mai coerent despre perioada premergatoare lui 23 august si cea care a urmat pina la abdicare ? Se fac in continuare tot felul de supozitii de catre tot felul de istorici cind noi avem martorul ocular in casa.
    Tacerea e de aur cind ai ceva de ascuns, probabil ceva rusinos. Sa fie oare doar durerea ca a parasit tara, ca nu si-a dat viata ? Nu stiu, dar sint exemple de monarhi in alte tari care au avut pozitii diferite. In sfirsit, situatiile nu se aseamana, dar aici ar trebui sa vina regele nostru si sa ne clarifice.
    Va citesc de obicei si cu placere si am sa continui sa o fac. Va admir pentru taria de a va intoarce impotriva unui sistem care va protejat si in care ati crescut. Nu sint multi cei care reusesc sa priveasca inapoi si sa recunoasca ce a fost rau si ce a fost bine. Nu stiu daca am gasit cuvintele potrivite. Ca sa dau un exemplu extrem, ii admir pe cei care au fost turnatori si care au recunoscut si sau cait incercind sa repare raul.

    • Nu stiu despre ce fotografie faci vorbire, ca nu e niciuna, insa ca tot am recitit textul , mi-am amintit ceva :
      „Conditiile de armistitiu negociate la Stockholm cu rusii , desi mai mult avantajoase pentru România, fata de cele de la Cairo, implicau recunoasterea anexarii Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre Rusia.În paralel cu nogocierile de armistitiu de la Stockholm si Cairo si cu urzicarea complotului regal, privitor la tratativele de armistitiu de la Stockholm … . Oricât s-ar nega sau subestima azi, PCR a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal si în tradarea de la Iasi, dar si în desfasurarea ulterioara a evenimentelor declansate la 23 august 1944.”

      A existat sau nu aceasta telegrama de la Stockholm, privind armistitiu ? A vazut-o cineva, sau nu ?
      Si plec de la :
      1) „O istorie a criptologiei romanesti” Dan Dulciu si Vasile Maieran ;
      2) Neagu Djuvara,care nu arata si nu indica nici un document care sa ii sustina teoria bazata pe povestirile unor oameni care au murit de mult.
      2′) demonstrarea / probarea fundamentul teoriei lui Djuvara – prezentare unui fapt istoric al prof. dr. univ. Dan Zamfirescu, un veritabil erudit roman contemporan, care a si scris o carte despre modul aberant de interpretare a evenimentelor, artefactelor si documentelor, de catre N. Djuvara .
      3) interviul cu istoricul Constantin Corneanu

      Probabil că cea mai mare dintre taine este „Telegrama de la Stockholm”,prin care Moscova anunța în dimineața lui 23 august 1944 că e gata să încheie un armistițiu cu Mareșalul
      Antonescu. Cu toate acestea, Antonescu a fost arestat, iar sovieticii au intrat pe teritoriul României, fără nici un acord scris.
      As vrea sa aveti in vedere si faptul ca regimul de detentie la Mosciova al grupului Antonescu, era de izolare intr-o vila, si conform rapoartelor (indicate si de catre Tesu Solomovici) mesele erau compuse frecvent din icre negre, somon, hering, stropite cu votca si sampanie (tigarile fine nu se socotesc).

      Conform acestor surse istorice, Antonescu vedea Casa Regală drept o soluţie politică după război. Generalul Ion Antonescu a crezut în rolul mesianic al Conducătorului într-un stat, fiind convins că „Statul a avut în toate unghiurile pământului şi va avea în toate timpurile valoarea aceluia care, trecător, conduce”.
      Schimbând formula de jurământ a Regelui Mihai I („Jur credinţă naţiunii române. Jur să păzesc cu sfinţenie legile statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa statului şi integritatea teritorială a
      României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”), generalul Ion Antonescu dorea să sublinieze că pe viitor naţiunea va trece întotdeauna înaintea Regelui.
      În discursul ţinut, la 7 septembrie 1940, în şedinţa Consiliului de Miniştri, generalul Ion Antonescu a ţinut să precizeze că “nimeni nu va trece prin faţa Palatului decât ca să se închine în faţa unui simbol”, iar Regele va rămâne numai un simbol şi nu are dreptul să se amestece în conducerea Statului, indiferent de capacitatea acestuia.
      Generalul Ion Antonescu dorea să păstreze Casa Regală a României în afara treburilor politice ale statului, în acele clipe de grea cumpănă, cu speranţa că va putea fi o soluţie politică în vremurile de după război. Vremuri pe care nimeni nu le putea bănui, în acele clipe, cum vor arăta.

      A acceptat Casa Regală acest „aranjament”?

      Jurnalul de război al Mareşalului Ion Antonescu relevă numeroase întâlniri (mic-dejun sau prânz) între Conducătorul Statului român şi soţia sa, pe de-o parte, precum şi Regele Mihai I şi Regina-Mamă Elena pe parcursul războiului, în afara vizitelor pe front şi la acţiunile protocolare
      impuse de raţiunile de stat.
      La 22 iunie 1941, Regele Mihai I a adresat o telegramă de felicitare generalului Ion Antonescu prilejuită de trecerea Prutului şi intrarea în războiul împotriva Uniunii Sovietice.
      O telegramă de felicitare a fost trimisă Conducătorului Statului român şi cu ocazia trecerii Nistrului în iulie 1941. Trecerea Nistrului a urmărit să împiedice reînvierea „Ucrainei Mari”
      Deci Antonescu a avut acordul Regelui atât în ceea ce priveşte războiul împotriva Uniunii Sovietice, cât şi a trecerii Nistrului.
      Marea dezbatere asupra trecerii Nistrului şi-a inutilităţii războiului împotriva Uniunii Sovietice a fost “discret” alimentată de serviciul de spionaj şi propagandă britanic, cu efecte asupra interesului naţional major.
      Regina Mamă l-a orientat pe Rege împotriva nemţilor

      Când s-au stricat relaţiile dintre Regele Mihai şi Antonescu? O sinteză informativă a Serviciului Special de Informaţii (SSI) din > ianuarie 1944 sublinia faptul că primele raporturi comune, evidente, ale Regelui Mihai I cu opoziţia antiantonesciană datează din 24 ianuarie 1942, când sub înrâurirea Reginei, anglofilă prin educaţie şi relaţiile de familie, spiritul Regelui a fost, treptat, format împotriva aşa-numitei dominaţii germane.

      Regele se gândea la un puci contra lui Antonescu încă din 1943. În cursul unei convorbiri cu un agent secret britanic (“dl. House”), jurnalist la Allied News Papers şi aflat în drum spre Turcia, desfăşurată la Palatul Regal din Bucureşti, la 26 noiembrie 1943, Regele Mihai I a cântărit posibilităţile de reuşită ale unui puci.
      Perspectiva ca monarhia şi regimul partidelor democratice să aibă soarta regimului mussolinian, în condiţiile tergiversării încheierii armistiţiului şi ale formării unui guvern comunist în Moldova ocupată de Armata Roşie, a generat ample discuţii în Consiliul de Coroană din 3 mai 1944. Participanţii la acest Consiliu de Coroană aveau să conchidă că nu numai Aliaţii, dar însăşi opinia publică română va putea susţine cu drept cuvânt că opoziţia democratică, prin inactivitatea ei, s-a dovedit neputincioasă, astfel încât poporul român va fi înclinat în mod natural să-şi îndrepte privirea către noi forme de organizare politică şi socială !!!
      Dintr-o asemenea perspectivă se poate înţelege graba cu care Regele Mihai I şi opoziţia condusă de Iuliu Maniu s-au angrenat în acţiunea de răsturnare a regimului antonescian. Regele Mihai I a aprobat, la 15 iunie 1944, planul de înlăturare prin forţă.
      Regele nu putea împiedica crimele împotriva evreilor, dar nici nu a protestat

      Regele Mihai I nu a avut nici o implicare în elaborarea şi punerea în aplicare a legislaţiei antievreieşti, precum şi a cortegiului de suferinţe ce a urmat pentru populaţia evreiască. Dar nici nu s-au înregistrat proteste oficiale ale acestuia în favoarea evreilor şi a atenuării suferinţelor acestei populaţii.
      Pamfil Şeicaru, care nu l-a simpatizat deloc pe Rege, dar şi Ronald D. Bachman, în cartea sa „Romania: A Contry Study”, afirmă că actul de la 23 august a grăbit înaintarea sovieticilor spre centrul Europei în detrimentul anglo-americanilor. Drept urmare, Regele nu ar fi fost invitat niciodată să participe la ceremoniile de 9 mai din vreo ţară vestică. Este adevărat?
      Progresele realizate de trupele anglo-americane în Bătălia Franţei, în august 1944, creau
      posibilitatea ca blindatele aliate să atingă, până la venirea iernii, frontiera Germaniei, timp în care trupele sovietice se vor fi oprit în faţa Varşoviei şi pe frontul românesc.
      Moscova acceptase condiţiile de armistiţiu ale lui Antonescu
      Având posibilitatea să ocupe mai repede şi mai mult din teritoriul Germaniei, putea fi pus sub semnul întrebării acordul sovieto-britanic de împărţire a sferelor de influenţă, din 12 iunie 1944, premergător celui din octombrie 1944 de la Moscova, şi care urma să expire în curând, iar şansa de a fi reînnoit scădea considerabil.
      În timp ce Aliaţii Occidentali începuseră “cursa pentru Berlin”, sovieticii care se pregăteau pentru asaltul final spre linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Brăila, fără a fi convinşi că o vor străpunge, aveau nevoie de o decizie politică majoră care trebuia să însoţească viitoarele acţiuni militare de pe frontul românesc, astfel încât dezavantajul care se prefigura ca urmare a succeselor aliate din Vest să fie transformat în avantaj.

      Aceste evenimente politice şi militare, precum şi interesele de ordin strategic şi politic au determinat, guvernul de la Moscova să accepte în totalitate cererile Mareşalului Ion Antonescu vizând un armistiţiu politico-militar pe frontul din Moldova.

      Există dovezi sau măcar indicii că Moscova era gata să semneze un armistiţiu cu Antonescu?
      Controversele privind acest accept al Moscovei sunt alimentate de misterul care dăinuie asupra recepţionării “telegramei de la Stockholm” !!!
      Telegrama de la Moscova (via Stockholm) a fost recepţionată în dimineaţa zilei de 23 august 1944. O dovadă că aceasta a sosit ne este oferită de conţinutul stenogramei şedinţei Consiliului de Miniştri, din 15-16 septembrie 1944, în care se inserează poziţia lui Iuliu Maniu privitoare la armistiţiul românesc. (“Am văzut eu, dl. Buzeşti are textul, şi vă puteţi închipui în ce
      > situaţie ajungem noi, guvernul acesta, regimul acesta şi, în special, noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu, când ni se va pune în faţă, mâine-poimâine, faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu interesează, vă puteţi închipui în ce situaţie rămânem noi. Deci, trebuie să constatăm, numaidecât, că noi între condiţiile pe care le avem prin armistiţiu, era şi punctul precis stabilit, că tot ce s-a discutat va fi respectat în armistiţiul pe care noi îl vom încheia. Domnul ministru Buzeşti citeşte textul telegramei conţinând acest punct de vedere, privitor la recunoaşterea zonei libere”)

      Sovieticii au căutat să obţină, după 23 august 1944, originalul telegramei din 19 iulie 1877, prin care Marele Duce Nicolae al Rusiei solicita principelui Carol al României ajutorul trupelor
      române în campania din Balcani, astfel încât este greu de crezut că nu au încercat să găsească, pentru a ascunde sau a distruge, şi originalul faimoasei telegrame din 23 august 1944.

      23 august: „cea mai mare eroare politico-militară din istoria României”
      Membrii conjuraţiei erau ferm convinşi că meritul schimbării trebuia să le revină lor, s-au precipitat şi astfel au pierdut “cartea” pe care Mareşalul “o juca”.
      Opoziţia a manifestat o grabă suspectă în a-l determina pe Regele Mihai I la actul demiterii şi arestării Mareşalului Ion Antonescu, iar acţiunea lor din ziua de 23 august 1944 a fost o lovitură de stat, care a căpătat aspectul unui act legal datorită prevederilor Decretului-lege nr. 3.071 din 7 septembrie 1940.

      Evenimentele petrecute la Palatul Regal din Bucureşti, în după-amiaza zilei de 23 august 1944, au fost generate de inexacta cunoaştere şi apreciere a situaţiei politico-militare internaţionale
      şi de pe frontul Moldovei, de graba nejustificată a Regelui Mihai I, de antipatii şi orgolii, iar consecinţele au fost teribile, România urcând calvarul capitulării fără condiţii.
      Decizia luată la 23 august 1944 reprezintă, cea mai mare eroare politico-militară, din istoria României, cu consecinţele de-acum binecunoscute.

      Conjuraţia politicienilor de la Bucureşti, defetismul unor înalţi comandanţi militari de pe front, trădarea, incapacitatea de comandă şi iniţiativă în luptă a unor conducători militari, frica de răspundere, erorile de ordin strategic ale aliatului german şi nu în ultimul rând inamicul aveau să contribuie la pierderea Bătăliei Moldovei (19-23 august 1944) şi, implicit, a “Bătăliei pentru Armistiţiu”.

      În urma actului de la 23 August 1944, România a oferit un avantaj inimaginabil, în marele joc al geopoliticii mondiale, pentru liderii de la Moscova, şi va deveni ţara care a favorizat, în mod
      substanţial, înaintarea Armatei Roşii spre Sud-Estul şi Centrul Europei, creându-se, astfel, condiţiile pentru instaurarea “regimurilor de democraţie populară”.

      „Discretele” jocuri ale serviciilor secrete aliate şi propaganda de război a Naţiunilor Unite au bulversat opinia publică românească şi factorii de decizie în stat, împiedicând, astfel, obţinerea unui consens politic, în drumul care trebuia urmat, precum şi alegerea unei soluţii de salvare naţională demne şi corecte.

      Casa Regală voia să se salveze, graţierea lui Antonescu era iluzorie.Predarea Mareşalului Ion Antonescu şi a echipei sale sovieticilor, prin intermediul comuniştilor români, a fost determinată de faptul că reprezentanţii PCR începeau să domine raporturile de „amiciţie” cu Casa Regală, şi nu numai, stabilite cu ocazia realizării lui “23 August”.

      Ostilitatea „camarilei regale” faţă de Ion Antonescu avea să-şi spună cuvântul atunci. În perspectiva a ceea ce a urmat, este greu de acceptat faptul că sovieticii nu ar fi încercat să-l
      captureze cu orice preţ pe Mareşalul Ion Antonescu.

      O posibilă graţiere a Mareşalului Ion Antonescu era iluzorie într-un context atât de delicat şi în care Casa Regală dorea să se salveze, totuşi, şi să-şi salveze perspectiva existenţială.
      23 august a aruncat în Gulag peste 160.000 de militari români

      În perioada de după 23 august 1944, procesul de destrămare a autorităţii statului şi de anarhizare a maselor populare s-a dezvoltat în mod liber în condiţiile în care sovieticii şi-au impus condiţiile, pe fondul slăbiciunilor şi înţelegerilor cu Aliaţii Occidentali, iar partidele istorice, după cum remarcau ofiţerii SSI-ului, nu au dovedit spirit de adaptare la noua situaţie,
      dovedind, totuşi, o totală inactivitate şi lipsă de dinamism. Casa Regală a rămas un simbol al speranţei, al vremurilor trecute ce nu aveau să mai revină niciodată.

      La 9 mai 2010, Regele s-a plasat de partea ocupantului sovietic
      Putea Regele, după abdicare, să facă mai mult împotriva comuniştilor, de exemplu presiuni în cancelariile occidentale, sau să coaguleze organizaţiile politice din exil şi eventual chiar a
      prelua conducerea lor?
      Din păcate, la 9 mai 2010, la Moscova, Regele Mihai I, (însoţit de Radu Duda, în uniforma armatei române – n.r.) prin declaraţiile făcute mass-media, s-a situat, voluntar sau involuntar, de partea celor care au tratat cu duritate România pentru faptul că a participat la atacul din 22 iunie 1941 asupra URSS, dar mai ales pentru faptul că a “făcut război împotriva lor”.

      După decembrie 1947 au existat relaţii între Casa Regală şi regimurile Dej şi Ceauşescu?
      Pe măsură ce noi documente de arhivă vor fi publicate, vor putea fi elucidate raporturile dintre Casa Regală şi România lui Dej şi Ceauşescu, inclusiv problema celor 42 de tablouri de patrimoniu despre care unii zic că au fost însuşite de Regele Mihai I.Semnarea, la 15 iunie 1989, a “Declaraţiei de la Budapesta”, de către Regele Mihai I, a însemnat sfârşitul “neutralităţii binevoitoare” care exista între regimul de la Bucureşti şi locatarul de la Versoix.

      Cum bine scria un lup de pe aici (ma cam incurc in ei), e greu de tras o concluzie, cata vreme parlamentul era duplicitar, membrii guvernului nu erau o baza, armata avea tradatori si defetisti, insusi regele fugind dintr-o extrema.

      • se vehiculeaza „dovezi” inexistente (o presupusa telegrama de la Stockholm) pentru a arunca in derizoriu actul de la 23 August 44, care vreme de 50 ani a fost prezentat drept marele moment insurectional antifascist…telegrama care ar fi trebuit sa existe in arhive romanesti sau rusesti dar nu exista iar toate faptele istorice sunt impotriva unui astfel de demers: daca rusii tocmai castigasera batalia Moldovei, de ce sa ofere Molotov un armistitiu avantajos tocmai celui pe care il invinsesera, pe care il urau si pe care aveau sa-l ucida in curand? sa credem mai degraba presupunerile lui Iuliu Maniu despre o telegrama de la Molotov (in conditiile in care Stalin deja impusese Aliatilor preluarea Europei Centrale si de Est), Maniu care in cel mai bun caz incerca sa gaseasca argumente pentru a forta Casa Regala sa negocieze un armistitiu in conditii mai bune dupa ce „disparuse” in ziua in care Regele l-a arestat pe Maresal (probabil nefiind sigur de consecinte), armistitiu pe care rusii oricum nu s-au grabit deloc sa-l semneze cateva luni, pentru ca erau deja pe teritoriu romanesc?
        …. se reproseaza ca 160 000 de soldati au ajuns in gulag din cauza armistitiului regal (soldati care au fost trimisi de Maresal sa moara in batalie)…alternativa fiind ca Romania sa fie transformata in camp de lupta, cu consecinte mult mai nefaste (ex. Varsovia) pentru mult mai multi civili si economie …
        oricum soarta Romaniei era decisa nu de romani ci de Stalin, iar Casa Regala (fara Maniu si Bratianu sau alti politicieni care au disparut la momentul critic) a ales raul cel mai mic si Regele Mihai si-a riscat viata pentru asta…dupa ce 50 ani niste politruci au incercat sa ii fure creditul ca sa aibe cu ce se mandri, acum pt ca este evident ca Regele Mihai a stopat singur dictatura lui Antonescu zic ca de fapt 23 August a fost ceva ff rau…incredibil….si incredibila este si tacerea societatii civile la o noua incercare de revizionism grosolan

  10. Frumos scris.

    „Marea majoritate a intelectualitatii se situa pe pozitii de ireductibila adversitate in raport cu regimul Iliescu, cu mostenirile comuniste. Luptam impreuna, cei din aceasta poza si atatia altii, pentru adevar, aveam un limbaj moral comun.”

    Am o nedumerire: folositi „luptam impreuna” si „aveam un limbaj moral comun”, la timpul trecut. Puteti sa dezvoltati, poate intr-un articol viitor daca lupta s-a incheiat sau s-a transformat si daca mai este de actualiatate acel „impreuna” sau „moralitatea” nu mai e de actualitate?

    Multumesc.

  11. Dle V.Tismaneanu,tema de discutie pe care o lansati,prin acest articol,fiind extrem de complexa,ma gandeam ca ar putea „risca” sa declanseze si un subiect legat de stricta actualitate romaneasca,si anume : cat e de rezonabil ar fi sa consideram Monarhia Constitutionala,ca o eventualitate posibila pentru statul Roman?

    Majoritatea comentatorilor se intrec insa in etalarea cunoastiintelor lor istorice,si in interpretari pur subiective (altfel nu se poate!) a semnificatiei unuia sau altuia dintre evenimentele sau personajele care au marcat trecutul nostru recent…Apreciez eruditia,dar ma intreb si va intreb:in ce masura suntem capabili astazi,cu mostenirea exceptionala si experienta unica,pe care le avem,sa actionam efectiv si constructiv pentru salvarea Romaniei?Pentru ca tara noastra este in mare pericol!!!
    Fara sa intru in detalii inutile,cu totii STIM ca situatia politica,sociala si economica a Romaniei reprezinta un pericol real pentru viitorul apropiat al acestui neam,deoarece perspectivele,dar si toate previziunile,asa cum ele se profileaza,nu sunt in nimic incurajatoare…
    1.In ce masura Monarhia ar fi capabila sa reduca din bataile politice,care au devenit mult prea costisitoare,si material si uman?
    2.Daca tot se pare ca ne indreptam (proiectul noii Constitutii!) catre reducerea rolului Presedintelui statului,n-am avea mai mult de castigat daca am renunta cu totul la el,si am alege pentru „rolul de reprezentatie” un monarh?
    3.Exista vreo asemanare intre situatia actuala a tarii si cea care,in urma cu ~150 de ani a determinat cativa romani,progresisti(!) si patrioti(!),sa faca apel la un rege strain ca sa le puna ordine in tara si sa le calmeze veleitatile surdimensionate?
    4.Ce-ar fi de retinut,din experienta mai recenta cand,in urma cu ~20 de ani se striga isteric „nu ne vindem tara!”…si nu ne-am vandut-o,am dat-o degeaba pe maini nedemne care si-au insusit-o si au batjocorit-o!!

    Evident ca mereu se poate si mai mult,dar si mai rau,ma intreb insa daca ne-am risca cu adevarat independenta,democratia,demnitatea sau prosperitate,pe care le avem (???) adoptand un alt tip de regim…?

    • Buna ziua,

      Cum sunt sigur ca stiti, dl Corneliu Coposu si PNTCD in perioada cand acest distins om politic se afla la carma sa au avut o optiune categorica si ne-ecchivoca pentru monarhie constitutionala. Cred ca era in 1948 cand toti liderii exilului democratic romanesc (Nicolae Radescu, Mihail Farcasanu, Grigore Gafencu, Constantin Visoianu, Eftimie Gherman etc) au adoptat o declaratie prin care denuntau abdicarea Regelui drept un abuz, o samavolniciei si o declarau un act neavenit. Din pacate, peste patru decenii de propaganda comunista, continuata cu minciunile feseniste, au facut ca aceasta optiune sa nu fie imbratisata, conforma sondajelor, de majoritatea cetatenilor. Fac parte dintre aceia care pretuiesc rolul istoric al monarhiei constitutionale romanesti. Nu o idealizez, dar nici nu sunt dispus sa-i neg meritele incontestabile in constructia statala a Romaniei moderne. Experienta Spaniei post-Franco dovedeste ca un monarh constitutional poate juca rolul de arbitru supra-partizan. Dar ne aflam acum la alt ceas istoric decat acela din 1990-1991. Nu stiu sa existe vreun partid politic important in Romania actuala care sa fie in mod sincer monarhist. Nu ma refer la declaratii populiste, ci la o viziune intemeiata pe valori autentice.

  12. Am incercat sa adaug un comentariu la evz, dar nu m-au primit. Asa ca va scriu aici. Dvs, domnule profesor, scrieti in acelasi ziar cu F. Bichir, acest ipochimen care se uita cu admiratie la sleahta de istorici securisti? Am citit editorialul sau de astazi si e plin de laturile unui libidinos. Creditati astfel scursurile astora de la Secu? Pt ca sunt basisti, trebuie sa ii cautionati pt ca injura la ponta si crin.

    • Cum vedeti, comentariul Dvs a fost publicat aici. Aveti dreptul la opinie, dar ar fi dezirabil sa nu folositi insultele, nici macar in raport cu cei care va calca pe nervi. Exista metode mai subtile si, cred, mai eficiente pentru a polemiza persuasiv. Dl Bichir are opiniile sale, evident diferite de ale mele. Scriu la EvZ incepand din toamna anului 2006. Nu cred ca a fost saptamana in care sa nu am un articol la „Senatul EvZ”, plus alte interventii. Scriu acolo si atatia altii, cu unii sunt de acord, cu altii nu. Nu sunt catusi de putin de acord cu viziunile amintite de dl Bichir. In august 1944, se stia ca sub conducerea lui Ion Antonescu se comisesera monstruoase crime impotriva umanitatii (termenul de Holocaust nu aparuse inca in vocabularul politic si moral international). Faptul ca dl Bichir si istorii pe care ii invoca nu sunt oripilati de genocidul comis din ordinul dictatorului Antonescu impotriva evreilor si populatie Roma este regretabil si socant. Exista Institutul „Wiesel” aflat, ca si IICCMER, in subordinea premierul Victor Ponta, care ar trebui sa-si faca auzit glasul, sa contracareze ofensiva propagandistica national-seurista. Nu e neovie sa revin asupra unui lucru arhi-stiut: dupa 1970, isotricii de partid, de stat si de Securitate, au actionat cu obstinatie pentru reabilitarea (implicita si partial explicita) a lui Ion Antonescu. Au gasit spirjin la Ilie Ceausescu si echipa sa. Conducatorul de dupa 1965 se regasea in mitul Conducatorului din perioada septembrie 1940-august 1944.

      Cred Regele Mihai a actionat in spirit autentic patriotic la 23 august 1944. Nu a fost doar decizia sa, a fost sprijinit de liderii partidelor istorice. Dar actiunea a fost a sa, riscul a fost al sau. Nu sunt de acord cu cei care cad in capcana numita de istoricul britanic Timothy Garton Ash determinism retroactiv. Regele Mihai, Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, nu stiau atunci cum vor evolua lucrurile. Sigur, stiau ca vor veni sovieticii, dar nu stiau cum vor reactiona aliatii vestici la tentativele Kremlinului de a sateliza Romania si alte state din zona. Nici liderii PCdR nu aveau un plan perfect pus la punct. Nu cred ca, de pilda, Lucretiu Patrascanu, delegatul PCdR la negocierile din vara anului 1944, avea ide ca peste trei ani si cateva luni se in instaura o „republica populara”, adica o colonie sovietica. Nu cred ca moscovitii (Ana Pauker si Vasile Luca) aveau o strategie coerenta. „Tactica salamului”, teoretizata de Matyas Rakosi, s-a dezvoltat „vazand si facand”. Azi stim cum s-au petrecut lucrurile, dar atunci exista o marja de manevra (ori, fara indoiala, parea sa existe).

      • Cred ca trebuie sa clarificati acete chestiuni, mai ales ca vorbiti de uniunea in moralitate in articol. Ati scris macar directorului EvZ despre deraierile dlui Bichir?

        Si inca una: ce parere aveti despre intelectualii romani care afirma ca evreii sunt superiori arabilor?

    • Va salut! Cel de azi, ca cel de azi. Nu stiu daca ati citit editorialul de saptamana trecuta al stimabilului Florian Bichir care a fost intr-adevar dezgustator. Un exemplu clasic de neprofesionalism jurnalistic. Abunda in rea-credinta, speculatii si asocieri care nu isi aveau rostul. Cred ca redactia EVZ s-a sesizat si a retras ulterior articolul, eu nu l-am mai putut regasi. In loc sa se uite la cocosii din ograda lui, azi, acelasi Florian Bichir, revine pe o pozitie aparent mai moderata in limbaj, neuitand sa acuze reactia monarhistilor, aruncand nume de istorici romani care aparent considera actul de la 23 august drept o reactie pripita a Regelui Mihai. Asta se numeste tupeu sau chutzpah in engleza americana. Dupa ce manjesti, reapari facand pe victima si acuzand. Atitudine tipica unor cercuri de „pochi” (vorba lui Radu Banciu, God bless him!) de inclinatie national-securista. Si cand te gandesti ca un astfel de individ face parte din CNSAS te apuca plansul. Un caracter trist, admirator al dictatorului Ion Antonescu, un individ care traieste in angoase si conflicte prostute, in continua cautare de publicitate. „Opera” sa jurnalistica face parte din -ce numea dl. Baconschi- uratul cotidian romanesc.

  13. In principiu, va dau dreptate dle profesor. Numai ca, imi aduc aminte ca in anii 90, tot pe baze democratice nu s-a interzis dreptul de a vorbi a unor paunescu, vadim si iliescu, crezand ca publicul ii va respinge. Nu mai cred in astfel de reactii. Fara sa fiu inchizitor., consider doar ca, atunci cand e vorba de victime, memoria lor ma ogliga la decenta si ma impinge sa apar igiena spatiul public. Astfel de reactii ca ale lui Bichir trebuie sanctionate. Omu acesta cautioneaza crimele in numele capitanului, a evreilor de catre antonescu. E deja ingrijoratoare complicitatea evz. si b1 ca sa nu zic a cnsas cu astfel de opinii. Totusi, cred in continuare ca bichir e lasat in pace la b1 si evz. pt ca latra la crin si ponta. Rusine celor ce se afiseaza alaturi de bichir doar pt ca face treaba murdara din ecuatia presei de opozitie.

    • ” E deja ingrijoratoare complicitatea …. cnsas cu astfel de opinii. ”

      Articolele respective nu angajeaza CNSAS –fiecare scrie ce crede in timpul liber , e lucru stiut. La fel , familia respectivului (soacra , fini, cumetri, etc.) nu e implicata in publicarea textelor. Deci nu e vorba de nici o „complicitate” a CNSAS , care totdeauna e ciuca batailor , rain or shine :lol:
      Ta – Ta , H.

  14. Realitatea e crunta: coroana a fost muuuult prea mare pentru capul ultimului rege. Evolutia sa dupa abdicare a fost penibila – o arata toate memoriile celor care au incercat sa organizeze emigratia romaneasca. Iar dupa 89, ce sa mai vorbim….Omul are intr-adevar o noblete innascuta, dar intelectul nu l-a ajutat mai deloc. Faptul ca nu s-a dus la inmormantarea tatalui sau, desi pana in septembrie 1940 lua masa la Cotroceni „in famile” cu Carol si Lupeasca – vezi memoriile Marthei Bibescu, chit ca a facut-o sub influenta mamei sale care il ura visceral pe fostul sot, e edificator privind vointa, afectiunea si inteligenta sa. Cat despre colaborarea cu comunistii e izbitoare comparatia cu Printul-Regent Kirill, care, atunci cand Tolbuhin a atacat Bulgaria absolut fara nici o justificare, a ramas Print-Regent – alaturi de marele arheolog Bogdan Filov (Parvan-ul bulgar) si generalul Mihov pana la capat, sfarsind impuscat de agentii sovieticilor in februarie 45 o data cu cateva sute de ofiteri si oameni politici. Mihai nu a fost in stare sa se comporte ca un ADEVARAT REGE care nu-si pierde coroana decat o data cu capul.

    • @lucid – Argumete slabute. Judecati fara sa cunoasteti istoria familiei regale.

      …desi pana in septembrie 1940 lua masa la Cotroceni “in famile” cu Carol si Lupeasca – vezi memoriile Marthei Bibescu…

      Ma intreb unde ar fi trebuit sa serveasca masa -cat timp a fost minor- Regele Mihai? Tatal sau a fost acela care l-a instrainat de mama. Nu am fost la ei acasa, asa ca nu judec de ce nu s-a dus la inmormantarea Regelui Carol II-lea. E o problema privata.

      Cat despre colaborarea cu comunistii e izbitoare…

      Greva regala spune ceva? Refuzul de a semna hotararile guvernului Groza?

      Mihai nu a fost in stare sa se comporte ca un ADEVARAT REGE care nu-si pierde coroana decat o data cu capul.

      Wow! Regele Alphonso XIII al Spaniei (bunicul actualului Rege Juan Carlos) nu si-a pierdut capul cand a II-a Republica Spaniola a fost proclamata in Aprilie 1931. A parasit tara, salutandu-si in mod civilizat poporul. Experienta republicana, mai bine zis a doua aventura republicana i-a costat pe spanioli 500,000 de victime in urma razboiului civil, o tara in ruine, 40 de ani de dictatura franchista, proasta educatie si in mare parte saracie. Odata cu reinstaurarea monarhiei la sfarsitul anilor ’70, Spania si-a regasit identitatea si drumul spre normalitate, si mai tarziu locul firesc in UE . In privinta Regelui Mihai, abdicarii fortate din Decembrie 1947 si colaborarii cu ocupantul sovietic, constat ca impartasiti aceleasi ganduri cu fratii Basescu, amandoi jucatori „experti” in istoriografie moderna romaneasca. O treaba buna.

  15. ” Regele Mihai, Regina Ana, Mihai Botez, N. Manolescu, Marian Munteanu, Dorin Tudoran, Mirela, cred ca era si Principesa Margareta (nu apare clar), eu.”

    „Trecura anii, Mihai Botez nu mai este printre noi, cu Marian m-am intalnit la Bucuresti de cateva ori, am reluat discutiile de-odinioara, l-am revazut des in acesti ani pe N. Manolescu.”

    Foarte interesanta fotografie despre cei ce au faurit si fauresc istoria deoarece asa cum bine zic francezii : „ les extremes se touchent” si de aceea suntem unde suntem pentru ca nimeni de pe aceasta lume nu poate sari peste umbra lui , deci nici noi, nici conducatorii nostri sau cei care sunt langa ei. Evocarea dvs este, mai exact o „ Memento mori” …

    Un lucru nu am inteles totusi . V-ati intalnit cu domnul Marian Munteanu de mai multe ori in anii `90 , sau dupa aceea ? In anii `90 era de inteles, dupa aceea am mari indoieli ca va MAI putea capta in mod sincer un discurs ( fabricat ) studentesc- national-crestin-legionar-securist , etc.,etc…. . Conform preocuparilor dvs evidente in publicistica , pare sa va intereseze orice altceva dar nu cred ca si comertul cu …arme ! :)).

    Acum , dupa mai mult de doua decenii , si conform principiilor detasarii de contextul istoric si al devoalarii manipularilor politice, sociale si mediatice dupa o anumita perioada , in aceasta toamna chiar putem sa numaram bobocii :

    – Domnul Mihai Botez a fost cauţionat exact de sistemul din care a plecat (!) .

    – Domnul Nicolae Manolescu , si exact dupa atrocitatile minerilor din iunie `90 , a tinut sa ne comunice atunci ceea ce romanii nu erau capabili sa vada singuri in acele momente tragice : „ Domnul Ion Iliescu este un om politic genial ! ” ( a declarat-o public la TVRL in acele momente si nu si-a cerut scuze niciodata ).

    – Domnul Marian Munteanu s-a dus exact in bratele celor care au dat ordin „sa fie decapitat cu toporul ! ” si ne-a aratat ca de la protestul studentesc la crestinismul non-violent , legionarismul ardent si securismul patentat este exact distanta dintre lozincile pentru naivii sau proştii care voiau sa-l vada atunci drept „ Isus Cristos ” , si realismul politic al tanarului om de faceri care dupa rolul de lider pacifist putea juca perfect rolul omului de afaceri modern si fara prejudecati , respectiv al acelui om pragmatic ce poate face comert cu arme ( ! ) impreuna cu sefii tortionarilor lui .

    – Domnul Dorin Tudoran ne-a aratat ca distanta de la rolul de poet rasat si intelectual disident si pana la rolul de „consilier” al unui fost „lucrator” la ICE Dunarea ( si mai ales daca au copilarit impreuna ) nu este chiar atat de mare cum mai cred inca unii .

    In sfarsit, foarte multe comentarii la aceasta evocare arata inca existenta urii viscerale fata de regele Mihai ceea ce ne demonstreaza ca vechile metalitati securiste ( „garda veche”) sunt inca in uz dupa mai mult de doua decenii de democratie . Surprinzatoare este in cazul de fata aparitia tendintei de a trece discutia din planul politic in planul …psihanalitic ( Hagakure, Hulber,etc.) , dar aceasta este exact tendinta anticipata de Beria in ” Prelegere tinuta la inaugurarea cursului de psihopolitica, Moscova, 1936 ” care prevedea ca dupa metodele „hard” ale reeducarii ( gen Pitesti ) vor apare metodele „soft”. Despre aceste metode a scris recent domnul Cicerone Ionitoiu (http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php/2341-Ultima-etapa-de-injosire-a-detinutilor-politici-reeducarea-nonviolenta ).
    De fapt , numarul urias de sociologi , psihologi, etc, aparut brusc dupa anii `90 , se pare ca l-a depasit numeric pe cel de „juristi’ la „fara frecventa” aparuti inainte de anii `90.

      • Multumesc pentru confirmarea perfecta a afirmatiilor mele anterioare :

        ,,Maiorul Arama parea docil, îmi admitea obiectiile terminologice, biografia inainta liniar, cu multe poticniri si popasuri. Anchetatorul lãsa deseori condeiul si se antrena într-o discutie pe te miri ce tema, cu totul in afara interogatoriului, o carte citita, un film uitat, o idee in devenire. Nu mi-a fost greu sa constat, cu destula uimire, ca ofiterul acela spelb, care suferea de caldurile lui iulie si august si-si punea vestonul pe spãtarul scaunului, era un om de cultura, si înca vasta si ”o relatie neobisnuita între anchetator si cel anchetelele sistemului represiv…”

        1. Valeriu Anania, Memorii. Iasi: Polirom, 2008, p. 254″

        Am citat exact din ceea ce ati citat , respectiv din…. „Leul Ardealului” , Bartolomeu Anania, cel care , ca orice ierararh crestin si care se respecta, injura… ziaristii, atunci cand acestia l-au intrebat daca a colaborat cu Securitatea , si cum.
        Tot acest leu care divinizeaza ofiterii de Securitate ( si in textul dvs sunteti de acord cu el pentru ca nu aveti nici o obiectie ) este cel care a trecut si pe la …Pitesti ( nu este cazul sa spunem aici cu ce s-a ocupat pe acolo …) , si conform gradului obtinut in inchisoare probabil , a fost trimis… in U.S.A ( ?!), sa-i crestineze pe cowboy, probabil , dar de acolo el isi facea concediul prin …Bahamas( conform fisei postului, nu ?! ) de a ras toata presa.

        Inteleg ca sunteti si o femeie frumoasa ( ati afirmat singura putin mai sus :)) ) , si o femeie sentimentala , dar nici chiar asa ….Luati de bun chiar tot ceea ce cititi scris , de catre oricine si oriunde ? Psihanaliza curata :))

  16. Nu v-am confirmat nimic. Dimpotrivă. Iar ironia ieftină nu vă face cinste. V-am demonstrat două lucruri. În primul rând, comiteţi o gravă eroare, juxtapunând ficţiunea realităţii. În al doilea rând, când citiţi un text încercaţi să-l şi înţelegeţi. Dacă extrageţi un fragment din context şi-l interpretaţi, acea interpretare vă aparţine în exclusivitate, nu autorului. Perspectiva mea este detaşată şi critică. Ceea ce le-am reproşat mai sus amicilor Dvs. de comentarii vi se potriveşte, în egală măsură. Nu mă impresionează niciun atac venit din zone obscure. Din momentul în care am început să scriu şi să demontez toate strategiile şi tehnicile fostei securităţi, am devenit ţinta atacurilor. Este primul şi ultimul mesaj pe care vi-l adresez, exceptând link-ul care, se pare, v-a depăşit puterea de înţelegere. Ori buna credinţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro