joi, martie 28, 2024

O guvernare curată? Măcar eficientă și civic decentă

Motto:

Esenţialul este să numeşti corect lucrurile. Dacă denumirile nu sînt corecte, cuvintele nu se mai potrivesc. Dacă cuvintele nu se mai potrivesc, treburile statului merg prost. Dacă treburile statului merg prost, nici riturile şi muzica nu mai pot înflori. Dacă riturile şi muzica nu mai pot înflori, judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte. Dacă judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte, poporul nu mai ştie cum trebuie să se poarte.[1]

Confucius

De mai mult de un an, de la momentul în care Florin IordacheAltă Întrebare”, ex-ministru al justiției, a ieșit în fața jurnaliștilor să anunțe pohta poftită de coaliția PSD – ALDE și întrupată în textul OUG 13, în ianuarie 2017, societatea civilă a ieșit să protesteze în apărarea justiției. Lupta nu s-a încheiat nici acum, iar coaliția de guvernare se vede pusă în fața unei realități pe care nu o sconta: opoziția cetățenilor în fața arbitrariului guvernării, în ciuda îndeplinirii unui ritual politic formal, adică al câștigării prin non-combat a unor alegeri în mare parte manipulate mediatic.

Dar, să nu uităm: coaliția condusă de Liviu Dragnea (apud Florin Georgescu și Darius Vâlcov) și Călin Popescu Tăriceanu (apud Dan Voiculescu și Daniel Chițoiu) mai au în program și o reformare a corpului administrației publice, a legislatiei privind achizițiile publice, guvernanța corporativă sau lobby-ul. Toate cu scopul de a recentraliza statul și a-l politiza, iar cea care trebuia să gestioneze întregul proces, din poziția de vicepremier (dacă nu s-a putut de premier) urma să fie Sevil Shhaideh.

Ei bine, în opinia mea, societatea civilă ar trebui să fie acum cel puțin la fel de atentă, de vigilentă, și în privința modului în care coaliția de guvernare își îndreaptă atenția către modul de organizare al administrației publice. Și, mai mult decât atât, îndrăznesc să afirm că alegătorul român ar trebui să aleagă ce partid votează în viitor după fix patru criterii: (i) modul în care își propune să gestioneze libertatea justiției, (ii) viziunea asupra unei guvernări suple și a descentralizării în beneficiul guvernărilor locale, (iii) creșterea rolului României în guvernarea Uniunii Europene și absorbția fondurilor europene și (iv) protecția mediului și biodiversității, resetarea comunităților pentru a deveni prietenoase cu mediul încojurător (dezvoltarea durabilă).

Ca să înțelegem distanța la care ne aflăm față de acest deziderat, putem privi spre realizările actualei coaliții de guvernare pe temele propuse și ce putem regăsi? În primul rând, tendința evidentă de politizare a justiției, atât de evidentă că până și judecătorii de Curte Constituțională ce simpatizează serios actuala putere au fost nevoiți să o combată, fie și în parte[2]. Subiectul este mult analizat, și nu insist asupra lui.

În privința organizării guvernării, avem un guvern central – Cabinetul V. V. Dăncilă – cu cel mai mare număr de miniștri din Uniunea Europeană, adică 28[3], dar și cu administrațiile locale cele mai dependente de finanțarea – evident politizată[4] – dispusă de guvernul central, ca urmare, printre altele, a revoluției fiscale marca Darius Vâlcov – Olguța VasilescuIonuț Mișa.

Nu în ultimul rând, în privința legislației privind guvernanța corporativă în companiile aflate în proprietatea statului, Camera Deputaților, la propunerile Comisiei pentru Industrii și Servicii, condusă de unealta fidelă Iulian Iancu, a operat modificări pe care până și Curtea Constituțională a decis să le respingă, chiar dacă motivația nu a fost pe fond, ci pentru a amenda nerespectarea (voluntară a) procedurii parlamentare[5]. Pentru coaliția de guvernare, care zburdă numind nulități după nulități, de la ministere la consiliile de administrație, miza s-a dovedit astfel mai importantă decât legea. Iar miza este una măruntă la scară națională, pentru că ar fi anulat cert orice (nouă) încercare de a adera la OECD[6].

În privința modului în care se raportează guvernarea la problemele dezvoltării durabile, tocmai ce Senatul, la propunerea senatorului Emanoil Savin, cu susținerea liderului senatorilor PSD (atât de critic la adresa Ministerului Public și a unor membri ai CSM, CCR sau ÎCCJ care nu împărtășesc viziunea PSD – ALDE) Șerban Nicolae, a adoptat un proiect de modificare a Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice, care loveşte în pădurile virgine şi parcurile naţionale[7].

În fine, cu privire la poziția coaliției de guvernare în privința modului în care este abordată relația cu instituțiile Uniunii Europene, se remarcă atât o raportare duplicitară, cât și o atitudine prolixă, atât de bine ilustrată de declarațiile premierului V. V. Dăncilă de după vizita sa recentă la Bruxelles: posibilitatea certă de dezangajare a unor proiecte POR și POCU pe care o va rezolva ministrul Rovana Plumb prin discuții (sic), un grup de lucru pe fonduri europene, care să acționeze pentru simplificare, să fie ridicat MCV până în ianuarie 2019, iar România să fie primită în Schengen, pentru că situația actuală este nedreaptă etc.[8] Desigur, toate acestea ar urma să se întâmple ca printr-un miracol, pentru că, altminteri, coaliția PSD – ALDE nu are în intenție să-și schimbe politicile și (contra)viziunea privind actul guvernării.

Dacă, așa cum am văzut mai sus, ne aflăm într-un impas, provocat de actuala coaliție de guvernare, întrebarea care se pune este cum putem ști dacă în zona partidelor de opoziție se regăsesc programe politice care pot oferi calea pentru modernizarea României în privința actului de guvernare, a predictibilității și eficienței politicilor publice. Răspunsul nu este unul simplu și necesită o bază de raportare pe care aș vrea să o schițez, pe scurt.

În primul rând, este important de subliniat faptul că administrația în România suferă prin manifestarea concomitentă a unor probleme de ordin sistemic, așa cum sunt: (i) exercițiul birocratic, de mare tradiție, cu reminescențele sale bizantine și tendința modernă de a se autoreplica[9]; (ii) intervenția insidioasă a politicului în scopul preluării controlului asupra mecanismelor birocrației administrative; (iii) lipsa eticii muncii (vezi concluziile articolului ”Am pierdut etica muncii și nici că ne pasă”, semnat de Hilde Brandl[10]) și (iv) lipsa motivației.

Dintre toate aspectele de mai sus, am să mă opresc asupra modului în care poate fi stopată ingerința politicului în funcțiunea publică, prin preluarea controlului (mecanismul master – slave) asupra birocrației funcției publice: (i) recompensarea fidelilor cu funcții publice, (ii) controlul motivației prin inhibarea inițiativei și premierea exercițiului subordonării pasive, (iii) transferul algoritmilor deciziei din câmpul procedurilor în sfera arbitrariului.

În procesul lui Liviu Dragnea și Bombonica Prodana[11], unul dintre martori a descris mecanismele menționate mai sus după cum urmează: ”Au existat presiuni și toleranţe. Eu am fost sancționată în 2011, pentru că am plecat cu zece minute mai devreme. Sancțiunea a fost scăderea a două ore din salariu. Asta deși era de notorietate că unele persoane nu veneau la muncă ani întregi.” Cu alte cuvinte, două angajate ale statului, plătite pentru funcția publică – deci recompensate astfel, printr-o decizie politică – desfășurau activități în beneficiul organizației locale a PSD din Alexandria. Situația este, totodată, și modalitate de transfer nelegal și netransparent de resurse din sfera aparatului guvernării locale spre beneficiul unei organizații politice de drept privat și utilitate publică.

Decuplarea politicului de resursele publice se pot face pe două căi: (i) punitiv, prin interzicere și pedepsirea situațiilor în care interdicția este încălcată și se obțin dovezi în acest sens – situația intrând astfel în sfera penală și (ii) anticipativ, prin separarea birocrației de actul de guvernare – situația ideală. De exemplu, statul minimal, ar putea fi soluția anticipativă căutată, în condițiile în care (Robert Nozick): ”… el poate să pară tern şi neatractiv, ceva ce cu greu ar inspira sau ar reprezenta un ţel pentru care să merite să lupţi” [12].

Cum ar putea arăta, în România, o administrație publică centrală minimală? Guvernul ar putea fi redus la un număr esențial de ministere și ar ceda o mare parte din atribuțiuni guvernărilor locale, Parlamentul și-ar reduce norma de reprezentare la aproximativ jumătate (un senator la 300 de mii de alegători și un deputat la 150 de mii de alegători[13]), nu ar exista agenții iar organismele de reglementare independente (ANRE, ANCOM, ANRM, ANCPI, APM, CNAS etc.) ar funcționa doar sub controlul Parlamentului, având conducătorii numiți de Președinte (ca mediator între puterile statului) și ar fi obligate să participe la înființarea și funcționarea unui Ghișeu Unic[14] al statului, pentru relația cu petenții etc.

Un guvern redus la funcțiunile principale ar putea avea următoarea structură:

Premier ▪ este obligatoriu șeful partidului care își asumă guvernarea sau îi este încredințat de către Președinte mandatul de formare a unei majorități de guvernare;

▪ nu poate fi desemnat, chiar dacă este șeful unui partid majoritar, în condiții de incompatibilitate;

▪ gestionează dosarul de politici publice angajat prin programul de guvernare al coaliției de guvernare

Ministerul de Externe ▪ gestionează politicile externe și de reprezentare diplomatică
Ministerul Apărării ▪ gestionează problema apărării teritoriului, cooperarea în cadrul NATO și PESC și contractele de înzestrare asumate național sau în cooperarea PESCO
Ministerul de Interne ▪ gestionează problemele de siguranță și ordine publică și cooperarea JAI
Ministerul de Justiție și Public ▪ administrează nevoile de funcționare ale parchetelor și instanțelor și cooperarea JAI
Ministerul de Finanțe ▪ gestionează formarea și execuția bugetului general consolidat al statului și politicile aferente: impozitarea și taxarea, convergența cu politicile europene în materie
Ministerul Afacerilor Europene ▪ gestionează relația guvernului cu Comisia Europeană și celelalte instituții ale Uniunii Europene și absorbția fondurilor europene
Ministerul Marilor Proiecte ▪ gestionează marile proiecte publice de transporturi, comunicații, energetice și de utilități publice
Ministerul Securității Sociale ▪ gestionează politicile publice în domeniul asigurărilor sociale și de protecție a categoriilor sociale defavorizate
Ministerul Sănătății ▪ gestionează politicile publice în domeniul programelor naționale de sănătate publică
Ministerul Educației Publice ▪ gestionează și implementează politicile publice în materia educației primare, gimnaziale și liceale, precum și post-liceale sau a învățământului profesional aferent programelor publice
Ministerul Tehnologiei Informației ▪ gestionează convergența structurilor administrației publice, centrale și locale, cu exigențele progresului tehnologiilor informației
Secretariatul General al Guvernului ▪ gestionează problemele curente de organizare a funcționării guvernului

▪ asigură legătura cu Parlamentul și comunicarea cu autoritățile administrației locale și cu cetățenii

Mai mult decât atât, componența guvernului, pe ministere, ar urma să nu mai fie schimbată, indiferent de formula de guvernare, astfel încât partidele politice să fie obligate să se adreseze politicilor publice prin același mod de organizare, pentru ca electoratul și societatea civilă să poată analiza cu ușurință asumarea continuității sau elementele de discontinuitate, din prisma interesului public.

Desigur, trecerea la un astfel de sistem de organizare a guvernării centrale implică modificarea Constituției și niciun partid politic nu o poate considera motivată decât într-o unică circumstanță: să resimtă potențialul unei presiuni sociale enorme din partea electoratului, pe care să o reprezinte, să o cultive și să o transpună într-un program politic care poate deveni câștigător în procesul electoral.

Cu alte cuvinte, un partid de opoziție, sau un partid nou pe scena politică, ar putea să se angajeze în fața electoratului cu un program de apărare a justiției și de guvernare printr-un stat minimal, urmând să se angajeze voluntar într-un demers de schimbare a Constituției: într-o primă fază, pre-electorală, prin mobilizarea societății în favoarea schimbării Constituției și într-o a doua fază, prin angajarea în procesul electoral și, în situația în care primește încrederea electoratului, să transforme în fapt programul angajat, trecând la modernizarea României.

În privința guvernării locale, (cel puțin) două categorii de măsuri ar decupla rapid clientela politică de exercițiul administrației comunităților, și anume:

(i) vor mai putea fi remunerați cu salarii, din bugetul local, doar primarul, vice-primarul și personalul din aparatul primăriei, în timp ce consilierii locali participă voluntar la gestionarea comunităților locale. Ședințele urmând să se deruleze trimestrial, vor putea fi suportate din bugetul local, motivat, doar anumite tipuri de cheltuieli ale aleșilor locali voluntari, de tipul compensării financiare a unei zile în care respectivii ar trebui să lipsească de la serviciu, unde nu ar fi plătiți de angajatori. De asemenea, în baza unor referendumuri locale, se pot decide anumite deduceri de taxe locale pentru consilierii locali. În cazul consiliilor județene, pot fi remunerați președintele și vice-președinții, precum și aparatul de lucru al consiliului, iar consilierii județeni ar urma să fie voluntari. În cazul consilierilor județeni, pot intra în calculul compensării financiare și cheltuielile de transport pentru cei care nu sunt rezidenți, ori anumite deduceri de taxe locale;

(ii) bugetele locale vor putea fi alimentate cu 100% din impozitul colectat pentru veniturile din salarii, pentru a stimula politicile locale de creare de noi locuri de muncă, fără cenzura guvernului central.

O astfel de abordare ar crește responsabilitatea în sfera guvernării locale, profesionalizând-o, iar funcția de reprezentare, care nu este dotată cu exercițiul deciziei executive, ar trece în sfera prestigiului personal și pentru partid. În plus, administrațiile locale ar trebui să devină inovative în asigurarea veniturilor și organizare, dar și mult mai sigure pe resursele financiare pe care și le pot asigura.

Avantajele statului minimal nu este doar acela că s-ar face mari economii financiare, care acum sunt destinate susținerii unui aparat guvernamental stufos – și care a devenit stufos tocmai pentru a putea recompensa clientela politică dedicată să se constituie în pârghia de control al birocrației -, ci mai ales că administrația publică ar deveni eficientă și civic decentă.

Cum ar deveni eficientă? Simplu. Prima garanție a eficienței este redimensionarea structurilor către varianta suplă, optimă în termeni de responsabilități versus capacitate de acțiune. A doua garanție, este aceea că partidelor politice li se restrâng major posibilitățile de a-și recompensa clientela politică cu funcții publice, create peste noapte. Dimpotrivă, vor fi constrânse să identifice membri de partid interesați să acționeze voluntar în materie de administrație și în numele partidului, dar și capabili să genereze prestigiu pentru sine și partid.

Pe de altă parte, în guvernarea centrală, anularea posibilității partidelor de a modifica organizarea prin sporirea ori micșorarea numărului de ministere, se referă automat la pârghii suplimentare puse la dispoziția societății civile, a alegătorilor, pentru a compara o guvernare cu alta, ca și temeinicia deciziilor de renunțate, modificare, completare a unor programe publice de mare importanță și deci de mare interes, de tipul: autostrăzi, programe de educație și sănătate publică, programe de stimulare a economiei, ori de schimbare a regimului de taxe și impozite etc.

În câștig va fi și coerența actului de guvernare, atât în interiorul unui interval electoral, cât și trans-interval. Altfel spus, așa cum ne învață și teoria sistemelor, scăzând numărul de elemente și evenimente, ansamblul devine mai coerent și mai simplu de organizat, dar și mai robust în formulele de răspuns la evenimentele exterioare.

Personal, mă pronunț pentru un stat minimal, de la care nu aștept miracole, ci doar cadrul în care să se poată manifesta valorile, care să fie încurajate să lucreze pentru comunitate și nu pentru un ”angajator” politic ce are o agendă de grup, evident netransparentă pentru opinia publică.

În privința partidelor politice, însă, nu am sesizat vreun interes pentru statul minimal la PNL, UDMR sau PMP. Sunt câteva observații de făcut aici. PNL este un partid liberal, dar s-a prezentat în 2016 la alegeri cu un program destul de apropiat de cel al lui PSD; iar pentru ca electoratul (de dreapta, desigur) să fie și mai confuz, ALDE, actualul partener al PSD în coaliție de guvernare, s-a pronunțat mai deschis în susținerea unor măsuri liberale. Iar PMP, deși îl are încă pe Traian Băsescu ca lider și princiapl generator de idei politice, nu a mai militat pentru ”Parlamentul de 300”, aprobat de electoral prin referendum, acomodându-se statu-quo-ului.

USR, sub imboldul grupului din jurul lui Cristian Ghinea, a generat în opinia publică elemente de discuție ce pot duce cu gândul la statul minimal[15] însă este departe de o abordare radicală. Și Platforma 100, în siajul măsurilor aferente platformei ”Comisia de tăiat hârtii”[16], are în program măsuri aferente statului minimal, dar ele sunt tot timide.

Ei bine, și USR și Platforma 100, dacă vor să genereze o mișcare politică de anvergura (și succesul) precum Republica în Mișcare a lui Emmanuel Macron, trebuie să renunțe la abordările precaute, care servesc establishment-ul actual. Dacă au identificat în societate germenii unei dorințe intense a cetățenilor pentru un alt fel de stat, minimal și performant, în slujba cetățenilor, atunci trebuie să traducă această așteptare – clar, net – în măsuri de căpătâi ale programelor lor politice. Și vor fi recompensați, dacă vor lupta cu convingere și determinare pentru acest scop, și nu doar pentru a lua locul actualei coaliții de guvernare.

NOTE________


[1] Confucius, apud Andrei Pleșu, ”Martirajul limbii române”, în Dilema veche, nr. 357, 16 – 22 decembrie 2010

[2] http://www.mediafax.ro/social/ccr-a-declarat-neconstitutionale-mai-multe-articole-din-legile-justitiei-modificate-de-coalitia-psd-alde-institutia-cere-redefinirea-erorii-judiciare-si-a-relei-credinte-din-statutul-magistratilor-16964575

[3] http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=politic&s_id=179061&Cabinetul-cu-cei-mai-multi-ministri-din-Europa–Al-treilea-guvern-pus-de-Dragnea-a-primit-282-de-voturi

[4] https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-22295646-paul-stanescu-decis-dam-oug-prin-care-uat-urile-poata-plati-salariile-din-excedentul-bugetar.htm

[5] http://www.bursa.ro/ccr-exceptarea-unor-companii-de-stat-de-la-principiile-guvernantei-corporative-neconstitutionala-…&s=print&sr=articol&id_articol=340726.html

[6] https://www.investopedia.com/terms/o/oecd.asp

[7] http://adevarul.ro/news/politica/psd-intra-drujba-padurile-virgine-Serban-nicolae-nu-cred–ecologistii-asfalt-1_5a8ef08bdf52022f75dbd0ca/index.html

[8] http://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/declaratii-ale-premierului-viorica-dancila-la-inceputul-edintei-de-guvern

[9] Similar mecanismului algoritmului de maximizare descris de articolul publicat de Quartz Media, privind derapajul algoritmilor orbi, condiționați unidirecțional: The humble office-supply item that can explain humanity’s imminent doom”; https://qz.com/1211313/artificial-intelligences-paper-clip-maximizer-metaphor-can-explain-humanitys-imminent-doom/

[10] http://www.ziare.com/locuri-de-munca/angajatori/am-pierdut-etica-muncii-si-nici-ca-ne-pasa-1503379

[11] https://stirileprotv.ro/justitie/nou-termen-in-dosarul-zbombonica-in-care-dragnea-e-judecat-pentru-fapte-de-corupc-ie.html

[12] R. NOZICK, Anarchy, State, and Utopia, Basic Books, Inc., New York, 1974 (versiunea românească: Anarhie, stat şi utopie, Bucureşti, Humanitas, 1997); apud Dorina Cucu, Stat minimal sau utopie? O incursiune în viziunea lui Robert Nozick privind conceptul de asociație stabilă, Analele Universității București, Vol. LIII, no. 1, 2004

[13] S-ar reduce, probabil, numărul de aleși la cu puțin mai mult de 180, adică circa 61 de senatori și maxim 122 de deputați. Parlamentul ar deveni o instituție mai apropiată de dimensiunile țării noastre. SUA, de exemplu, are 100 de senatori și 535 de congresmeni, la o populație de peste 326 milioane de locuitori.

[14] Ghișeul Unic ar fi o modalitate de organizare prin care petenții se pot adresa, cât mai aproape de sediu sau domiciliu, ori electronic, instituției care trebuie să le aprobe o solicitare (de cele mai multe ori necesitând implicarea mai multor instituțiie ale administrației) și prin care să poată urmări traseul aplicației, dar și rezolvarea acesteia

[15] http://www.ziare.com/cristian-ghinea/usr/usr-a-inceput-cea-mai-mare-consultare-cetaneasca-din-romania-mereu-mai-e-o-speranta-1493620

[16] http://www.mediafax.ro/politic/ciolos-comisia-de-taiat-hartii-trebuie-sa-ajute-la-debirocratizarea-administratiei-15085659

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. România are azi cele mai bune condiții din istoria sa.

    La centenar autorul constată că treburile publice lasă mult de dorit. Propunerile autorului arată că nu ducem lipsă de cunoștințe, de vorbe bune. Diferitele guverne dâmbovițene ale „statului național unitar (etnic?) centralizat“ nu au performat de 100 de ani la nivel european occidental. De ce? Declartația de la Alba Iulia 1918 prevedea un stat românesc modern, cu locuitori egali și respectați. A venit altfel, „statul national unitar (etnic?) centralizat“ a atacat de la început 1923 locuitorii țării (discriminare după religie, Legea Românizare 1941, după etnie, epurarea etnică ca politică de stat national). Nu e greu de constatat: 1939-2018 de 80 de ani lipsește un stat de drept românesc consolidat după modelul european occidental. Nu e greu de constatat: 1939-1989 după 50 de ani de dictatură autohtonă societatea civică românească e atomizată, e paralizată, e deformată, e amputată. Lipsește încrederea locuitorilor în stat, în institutiile publice, în serviciile publice. Lipsește încrederea între locuitorilor țării, lipsește solidaritatea între locuitorii țării. E trist.

    … „ … Ei bine, și USR și Platforma 100, dacă vor să genereze o mișcare politică de anvergura (și succesul) precum Republica în Mișcare a lui Emmanuel Macron, trebuie să renunțe la abordările precaute, care servesc establishment-ul actual. Dacă au identificat în societate germenii unei dorințe intense a cetățenilor pentru un alt fel de stat, minimal și performant, în slujba cetățenilor, atunci trebuie să traducă această așteptare – clar, net – în măsuri de căpătâi ale programelor lor politice. Și vor fi recompensați, dacă vor lupta cu convingere și determinare pentru acest scop, și nu doar pentru a lua locul actualei coaliții de guvernare. … „….

    Nu cred că o soluție „politică“ (mentalitatea, Gesinnung) e singura cale spre mai bine. Cât timp durează o astfel de soluție ca în Franța cu E. Macron? O generație, două, mai multe? Sunt de acord cu autorul, prezentarea e utilă. Nu cred că e deajuns. Peste 4 milioane de locuitori au migrat spre vest. La centenar 150.000 locuitori votează an de an cu picioarele, migrează spre vest. Nu nelinistește pe nimeni dintre cei din guvernul dâmbovițean 1990- 2018, pe cei din parlament?

    Cred că merită discutată o „restructurare“ a țării în sens de „decentralizare“, de exemplu pe regiuni „istorice“ (limbi locale ca 1918 Alba Iulia), cu un număr mai mic de birocrați bugetari. Decentralizarea e o metodă „moale“ la dispoziție în politică cu țelul de a plăti (mai putțni budgetari) mai bine angajații în instituțile publice.

    Brinza se dă pe bani.

  2. Dumneavoastra vreti, eu vreu, ei vreau.
    Dar ma intereseaza care e succesul, ca daca e cistigarea alegerilor, si PSD-ul le-a cistigat:
    „(și succesul) precum Republica în Mișcare a lui Emmanuel Macron”.

    Daca nu a avut cistig de cauza, dupa ce a initiat referendumul, iar electoratul l-a sustinut, ce ar putea face acum un partid de 6%? Protestatarii vvad doar anticoruptie.

    ” Iar PMP, deși îl are încă pe Traian Băsescu ca lider și princiapl generator de idei politice, nu a mai militat pentru ”Parlamentul de 300”, aprobat de electoral prin referendum, acomodându-se statu-quo-ului.”
    Basescu si guvernul Boc nu au putut nici o noua lege a sanatatii sa produca, pentru ca s-a impotrivit doctorul Calafat, iar lumea i-a sarit in ajutor; care pe bani care pe „galerii sportive”.
    Iar o lege a sanatatii este muuult mai de dorit decit reducerea parlamentarilor. Care va veni pe parcurs, dar sanatatea nu mai vine :P

  3. Alegătorii votează emoțional, în marea lor majoritate. Dar și pentru cei care nu votează emoțional, e mai mult decât evident că niciunul dintre partidele parlamentare actuale nu reprezintă soluția corectă pentru România. Cât privește mascarea agendei politice prin atitudini și acțiuni care să pară venite din partea societății civile, 10% din votanți s-au lăsat păcăliți o singură dată, în 2016. A doua oară nu se mai întâmplă.

    Conflictul actual se desfășoară între socialiștii primitivi și socialiștii moderni. Marea majoritate a oamenilor decenți nu sunt reprezentați în niciun fel în acest conflict, așa că vor sta acasă, la fel cum au stat și în 2016.

    • Subscriu 100%. Dar socialism victorios nu am vazut inca. Mai devreme sau mai tarziu, tot la vanat pisici pe strada pentru cina ajunge (Venezueala).

      Romania din pacate e invatata sa o duca prost. Dar tot Romania l-a avut pe Antonescu ce spunea „masele vor sa fie bine conduse”.

      Nu putem sti insa ce s-ar intampla daca in spatiul public ar aparea un discurs de dreapta pe inteles. Cu amaraciune spun ca avem fie ganditori de dreapta foarte buni care nu pot fi intelesi decat de ei insisi, fie pseudo-ganditori de dreapta, ciori ideologice (de stanga) vopsite in culorile dreptei.

      Cum ar putea ajunge dreapta la putere fara ca nimeni sa o voteze?! Si cum ar putea dreapta sa obtina suficiente voturi daca se adreseaza exclusiv intelectualislor supersofisticati? Adica, fix celor care fie oricum voteaza dreapta, fie nu se prezinta la vot.

      Dreapta este solutia pentru saracie, pentru ca doar sectorul de afaceri ofera locuri de munca, nu pomana sociala. Dar explica cineva asta pe inteles? Ati auzit pe cineva vorbind despre solutiile dreptei pentru saraci, tarani fara pamant, batrani singuri pe lume si bolnavi? Oamenii vor solutii, nu teorii. Dreapta academica nu e totuna cu dreapta politica…

      Am tot comentat pe aici si in privinta necesitatii asumarii unei ideologii (de dreapta) de catre partide aflate in formare. Este incredibil insa cata rezistenta se manifesta la asa ceva.

      ====

      Poate ca un partid de dreapta nu ar ajunge direct la guvernare la urmatoarele alegeri. Dar odata intrat in Parlament ar fi o contrapondere a stangii omniprezente.

      Problema principala a democratiei este de a nu permite captuarea puterii politicii printr-o majoritate monocolora. Concurenta politica (manifdestata intraparlamenter) este cea care regleaza conducerea politica a unei tari.

      Prin urmare, un partid de dreapta in Parlament care ar aduna suficiente locuri pentru a fi fie in alianta, fie intr-o opozitie ce ar putea (matematic) sa doboare guvernarea – acest lucru ar fi suficient pentru o stabilitate politica.

      Pentru ca stabilitate nu inseamna sa ai un singur partid la putere, ci sa fii sigur ca orice partid ar fi la putere el poate fi oricand inlocuit cu altul. Stabilitatea vizeaza functionarea statului, nu timpul petrecut neintrerupt de aceeasi persoana cu f… pe acelasi scaun…

      • Nu intamplator sistemele bi-partite apar si se mentin preponderent in state avansate.

        Cand democratia este avansata si cand statul liberal este in functiune, sistemul cu doua partide este probsabil mai potrivit. Dar numai atunci. Sa nu uitam ca gandirea libertariana din SUA are dupa unii peste 20% din preferintele alegatorilor. Dar nuexista nici un partid libertarian. Putem presupune ca lucrul acesta este poisibil pentru ca dreapta (republicanii) au capacitatea de a prelua din acest curent de gandire.

  4. Sunt de acord cu autorul, avem nevoie de un partid care sa-si asume deschis interesele mediului privat, angajati si patroni. De baza sunt statul minimal, dar puternic si predictibilitatea. Problema pe care o vad eu este ca aceste interese au ajuns, astazi, minoritare in societatea noastra, asa ca nici un partid nu doreste sa si le asume explicit. Migratia si rata foarte scazuta a natalitatii au efecte in toata societatea, sub toate aspectele: economice, sociale, politice. Cu parere de rau, nu cred ca avem solutii in cadrul unei societati democratice, fortele conservatoare sunt, astazi, in avantaj.

    • Sper insa ca ați găsit in textul articolului referiri la USR si Cristian Ghinea. Nu mai rămâne decât sa vedem cat anume din viziunea strategilor din jurul lui Ghinea se va traduce in acțiune, in program electoral.
      Pe de alta parte, articolul meu este dedicat propriei mele viziuni, acesta fiind motivul pentru care nu mi-am propus sa introduc in analiza propunerile tehnice si viziunea lui Cristian Ghinea. Dansul este suficient de vizibil in media oricum.
      Ma bucur de munca USR si a lui Ghinea, cred insa, cum am spus si in articol, ca merita sa facem un pas in plus, partidele sa adopte o poziție mai radicala in a descuraja cuplarea politicului la birocrația de stat, pana la nivel intim. Iar așa ceva inca nu regăsim in analizele domnului Ghinea.
      Dansul este cu siguranta mai pragmatic, mai realist, mai mult cuplat la fenomenele intime ale unui act de guvernare decât mine.
      Dar un asemenea atu nu este întotdeauna menit sa favorizeze inovația si sa ofere energia transpunerii in practica a unui mod nou si radical de a gândi guvernarea, statul minimal.

  5. Oameni buni, trăiți într-o bulă, românii nu vor un stat minimal ci un tătuc care să aibă grijă de ei, nu vor meritocrație ci fix pe dos, șmechereală.
    De la sapă, cu trei cuvinte-n gură, au ajuns șefi peste profesori universitari. De la casă din paiantă, au dat cu ciocu’ la secu și-au ajuns super-bogați, infinit mai bogați față de ăia cu invenții și brevete. Voi vreți ca ăștia, rudele lor, copiii lor, să voteze meritocrație? Adică să-și taie craca singuri?
    E ca și când v-ați aștepta să-și recunoască Voiculescu vina și să dea înapoi, benevol, banii furați. Sau ăia cu facultăți și doctorate pe nașpa să se autoincrimineze.
    Singura posibilitate, medium-term (MTO), să avem ceva similar cu ce descrie autorul aici e ca o figură tătuc-like să-i păcălească p-ăștia (cum i-a păcălit Băse) și, după ce e votat, să implementeze toate astea in one-go, într-un singur mandat. Dacă nu apucă într-un mandat, dacă nu se vede diferență după ăia 5 ani, gata, PSD e înapoi la butoane cu 80%.

    • mina ntinsa care nu spune o poveste nu primeste nimic. parc asa era o replica a regretatului Dinica. cind fundalul new yorkului disparea, lumea reala, sordida, isi facea imediat aparitia. e bine sa spui o poveste, dar trebuie sa crezi cu adevarat in ea, sa nu fie doar o minciuna mai frumoasa decit alta. „i am fraierit” era zicerea de final !

    • Lumea este in schimbare. Si Romania este in schimbare. Dar ca sa aibă cu adevărat o șansă, ca cetățenii sai sa înțeleagă beneficiile unui stat minimal – in fine, sa înțeleagă ca nimic bun in comunitate nu exista in afara solidarității, muncii si cinstei – atunci este nevoie de educatie, educație de calitate.
      Aici nu sunt vesti bune. Nu cred ca ma înșel daca aplic principiul lui Pareto când spun ca doar 20% din tineri se lupta sa dobândească educație de calitate, singuri sau sprijiniți de familiile lor.
      Si tot cam 20% fug pur si simplu de școală, de educație. Cei 60% dintre cele doua categorii reprezintă zona unde trebuie dusa lupta pentru educație, dar guvernările ultimilor 50 de ani refuza sa se implice, altfel decât ideologic sau demagogic.
      Dar repet, un partid care vrea sa dizloce PSD din poziția de stăpân al inelelor in politica românească, nu are alta cale decât sa cucerească, luptând cinstit si radical, pentru început pe cei 20% care lupta sa fie educați. Iar 20% care votează pot aduce un partid in Parlament, in anumite condiții, si cu 25-30%.
      Daca nu credeți, întrebați sociologii.

      • Tinerii fug de „educatie” din 2 mari motive:
        a) nimeni nu cere educatie, ci diplome
        b) este configurata dupa sistemul comunist

        Am incercat sa vad cum s-ar putea ajunge la o educatie de calitate in ROmania. Am facut liste de masuri. La inceput, erau 7-8 masuri. La o analiza atenta insa, acestea duceau si la efecte negative. Asa ca am mai adaugat inca pe atate. Dupa care le-am discutat cu unii si cu altii. Fiecare mai aduga cateceva – cat se poate de pertinent. Si lista a tot crescut. Dar intotdeuna mai ramenea ceva ce pute distruge tot.

        Intr-o zi am realizat faptul simplu ca ma cazneam sa obtin un sistem educational, in timp ce societatea nu cerea decat:
        a) un loc unde copiii si tinerii sa fie la adapost cat parintii sunt la serviciu (cladirea scolii)
        b) un colectiv care sa elimine raspunderea parintilor si sa ofere iluzia unei „sanse in viata” (cadrele didactice)
        c) un sistem de obtinere a diplomelor care sa garanteze sansa unui salariu (destul de) mare si sigur la stat.

        Si atunci mi-am pus intrebarea: daca asta e cererea, cum s-ar putea schimba?

        Raspunsul a fost: prin legarea efortului personal de rezultatele personale. Prin sansa de a-ti realiza visele, impreuna cu constientizarea faptului ca lipsa efortului de a invata inseamna ratare.

        Si mi-am dat seama ca solutia reformei educatiei este reforma statului, ca atare. Am realizat si ca educatia nationala este asa cum este acum pentru ca statul nostru este inca socialist in esenta sa. Asa ca daca vrem sa avem o reforma a educatiei prin masuri administrative care sa o tinteasca doar pe ea, nu putem face acest lucru decat acceptand caracterul socialist al statlui roman si accentuand aceasta caracteristica.

        Este o mare iluzie sa crezi ca poti reforma educatia in Romania exclusiv pe calea masurilor luate in interiorul sistemului educatiei nationale. Cat timp cererea de diplome si nu de cunostinte este prezenta, adica atat timp cat vom accepta statul socialist roman.

        ===

        PS. Discursul in materie de ideologie, stat, reforma face apel la terminologia analizei, care difera de cea pe care filmele americane au incetatenit-o. Termeni precum „socialism”, „fascism”, conservatorism” au intrat in vocabularul public cu intelesuri profund distorsionate.

        Refuzul partidlor politice romanesti de a se plasa pe coordonate ideologice nu vine de la Scoala de la Frankfurt, ci exact din inapetenta pentru efort intelectual – in acest caz e vorba despre incultura politica a cadrelor de partid ce au in atributii liantul ideologic.

        Cum nici in spatiul public aceste lucruri nu sunt discutate, Romania nu poseda in prezent o politica bazata pe partide politice, ci o politica bazata pe agregarea persoanelor cu interese si caracter similare, adica o „politica de gasti”.

        O gasca nu va reforma statul socialist roman intr-unul liberal (capitalist) :-).

  6. „Dacă au identificat în societate germenii unei dorințe intense a cetățenilor pentru un alt fel de stat, minimal și performant, în slujba cetățenilor, atunci trebuie să traducă această așteptare – clar, net – în măsuri de căpătâi ale programelor lor politice.”
    Perfect de acord. As mai nuanta doar.

    Cetateanul si gruparile din care face parte (printre altele societatile comerciale) nu „au dorinte” ci incredinteaza Statului un mandat (de fapt Mandatul) prin care statul, prin administratia lui va duce la indeplinire acele lucuri caruia care cetateanul, grupurile de cetateni (societatea) si agentii economici (tot cetatenii) , din motive tehnice, ii este imposibil sa le rezolve singur (scoli, medicina, administrarea averii comune, infrastructura etc). Statul si administratia se ocupa de acest mandat dar de nimic in plus. De exemplu Administratia nu „face educatie” celor care au mandatat-o,oricit de atractiv si util ar fi asta.

    In subsidiar, un partid care vrea sa introduca innoiri radicale („să genereze o mișcare politică de anvergura”) trebuie sa-si rescrie doctrina pornind de la mandatul de mai sus (altfel lucreza pe aceeasi non-doctrina veche, fara sanse de reusita) si sa-si defineasca o agenda inteligenta, nu copierea truismelor pe care nu le contesta nimeni, nici chiar cele mai rele partide, si nici frustrari. „Huo PSD” etc NU tine loc de agenda, in ciuda valorii populistice enorme. Frustrarile isi au loc acasa la fiecare, la o bere in fata televizorului.

    • Îmi cer scuze, dar sincer nu am înțeles mesajul, poate îmi scapă mie ceva. Eu încercam sa spun ca cetățeanul votează programe politice. Programele politice sunt cele care acordează statul, proiectează funcționarea instituțiilor pentru mandatul votat.
      Partidele noi sau de opoziție au tot interesul nu doar sa prezinte programele cetățeanului, dar si să-i explice avantajele. Adică il educa. O paradigma nouă necesita un efort de educare mai intens. E ceea ce definește calitatea comunicării partidului cu fidelii, simpatizantii, electoratul.
      Daca mai este ceva, poate reveniți si înțeleg si eu mai bine. Poate este ceva neclar in mesajul meu si as vrea sa stiu. Mulțumesc!

      • As aduce precizarea – cu voia Dvs. – ca programul politic nu este documentul cu acest titlu. Programul politic este ceea ce rezulta din dezbateri si oferta politica.

        Cum programul politic este … politic, el trebuie fundamentat pe o ideologie. Aici se rupe filmul pentru cei mai multi politicieni si analisti. :-)).

        Desigur, exista si o abordare non-ideologica a conducerii societatii. Dar aceasta este una extrem de dificil de inteles si de pus in practica.

        Doctrinele clasice sunt prezentate in manuale pentru a fi intelese. Evident ca nu exista niciodata in realitate fix asa ca in carte. Dar exista.

        Asa ca etapele unui program politic ar fi:
        a) asumarea unei ideologii
        b) adaptarea ideologiei la situatia concreta a locului si momentului
        c) dezbaterea obiectivelor respective
        d) sintetizarea ofertei politice (doar acesta este un document).

        Subliniez cu doua linii ca telul unui discurs ideologic de partid nu este si nu are sens sa fie obtinerea unui document cu titlul „program politic” sau – si mai rau – „program de guvernare”.

        O asemenea abordare este cat se poate de primitiva. Chiar si la nivel de societate comerciala planul de afaceri nu este un document, ci cum anume gandesc proprietarii sai sa obtina profit. Ca imbraca forma unui document – de acord – dar asta este numai si numai pentru amintire, pentru clarificare. Societatea comerciala nu face un plan de afaceri ca sa aiba un document cu titlul acest….

        ===

        Prin urmare, programul politic este oferta politica sustinuta in spatiul public de catre o forta politica, fundamentat pe o ideologie si vazind un scop al guvernarii.

        Cei care nu s-au prezenta la vot au dorit asa ceva, dupa parerea mea. Au dorit un program politic care sa garanteze ca un om care depune efort are dreptul la roadele muncii sale. Adica, au dorit un program de dreapta.

  7. Eu plec de la ideea functiilor statului. Spun ca statul trebuie sa se bazeze pe piata (si sa o crecteze cand este necesar) in loc sa controleze piata.

    Serviciile necesare:
    – educatia
    – transporturile
    – infrastructura
    – sanatatea
    pot fi mult mai bine realizate de entitati private.

    Acest fapt insa trebuie realizat efectiv. Nu mimat si impiedicat administrativ cum e acum. Romania e invatata sa minta si acest lucru e un obstacol serios in infiintarea statului liberal.

    ====

    Activitatea unui om trebuie sa fie alegerea sa iar acest lucru trebuie sa fie posibil in oricare moment. Piata muncii nu este libera in Romania. Ea trebuie sa devina libera – prin acceptarea contractului individual de munca la dispozitia partilor. Si prin eliminarea conditiilor de angajare exagerate.

    ====

    In ce priveste cheltuielile statului, sunt de acord ca trebuie reduse.

    Dar reducerea ar trebui sa aiba in vedere eliminarea numarului foarte mare de posturi de conducere administrative si – mai ales – a celor care necesita studii superioare. Este cat se poate de stupid si ineficient economic sa angajezi un functrionar care face munca de secretara sau de copist si sa ii ceri sa aiba master in stiinte administrative. Si sa ii mai dai si spor pentru ca are coctorat (!!!!)

    ====

    Statul liberal (sa spunem minimal, desi nu e acelasi lucru dar e mai usor de digerat) nu trebuie confundat cu situatia unui partid liberal la putere (la guvernare). Dupa parerea mea, un partid de dreapta este mult mai bine echipat pentru a forma un stat liberal, dar acest lucru nu este neaparat necesar.

    =====

    Mai cred si ca toata lumea se amageste spunand ca absenteismul la alegeri a adus un anume partid la putere. Nu exista de fapt nici un argument pentru o asemenea asertiune. Dimpotriva, sondajele post -alegeri au aratat aceleasi preferinte.

    Dupa parerea mea, absenteismul a fost singura cale prin care cetetenii au putut transmite un mesaj clar ca doresc un stat liberal (nu un partid liberal!). Ori, aceasta optiune nefiind prezenta in oferta electorala, electoratul cu aceasta idee (manifesta sau doar subconstienta) nu s-a prezentat la vot.

    Credeti ca daca ar fi castigat alegerile alticineva situatia ar fi fost diferita? Eu spun ca nu. Nici un partid politic sanatos la cap nu alege sinuciderea.

    Optiunea pentru un stat liberal nu este una care sa poata fi livrata „pe hartie”. Dimpotriva, dezbaterea subiectului, contientizarea acestei necesitati (poate chiar apeland la ideea „constiintei de clasa”- pe care neomarxistii o explica foarte bine – Lucas). necesita un timp premergator alegerilor, destul de lung.

    Nici unul din partide nu a inteles lucrurile in acest fel. Toate marseaza pe nuante ale stangii, cateodata infiorator de revizioniste.

    Situatia este complicata si de lipsa unor intelectuali care sa transfigureze optiuniole de dreapta (conservatoare, libertariene – aici apare si confuza terminologica la greu….) intr-un discurs al masurilor fezabile, accesibile perosanelor care nu au timp si chef sa petreaca 2-3 ani studiind ideologii si sisteme politice, reforme si alte asemenea.

    Un stat liberal se naste incet, „fecundatia” are loc inainte de nasterea sa (evident, nu? :-))) , nastere care incepe la alegerile parlamentare.

    Un stat liberal se formeaza in timp, la fel cum un copil nu se naste adult. Cei patru ani de mandat sunt suficienti pentru maturizare, dar numai daca anterior au fost depuse suficiente eforturi pentru a dezbate si intelege ce este si cum se face.

    Optiunea unei reforme a statului vizand un stat liberal incape pe un A4. Dar intelegerea sa necesita discutii intense de 2-3 ani, in zona politica, in cea a analizei si in spatiul public.

    • Absolut corect, mă bucură comentariul dvs. Nu neapărat pentru ca suntem pe aceeași lungime de undă.
      Problema, când abordezi subiecte de acest gen, este că majoritatea (celor care citesc, sunt preocupați, despre ceilalți nu are rost să vorbim) sunt înclinați să expedieze problema undeva în sfera teoriilor sterile.
      Dar totul începe cu o teorie. Iar ideea articolului meu este aceea că partidul viitorului (în România partidul viitorului înseamnă, pentru mine, orice variantă liberală și rațională care dizlocă efectiv monopolul PSD) va fi cel care va lupta să facă pasul practic către statul minimal.
      Și da, acea forță politică va trebui nu doar să oferteze electoratul – ar fi inutil -, ci și să pregătească calea, educându-l. Poate 2-3 ani ar fi puțin…

    • Practica e un pic mai simplă: când românii s-au convins că statul nu e capabil să asigure nici alimentele, nici carburanții și nici liniile telefonice dorite de fiecare acasă, au acceptat magazinele private, stațiile de benzină private și companiile de telecomunicații private. Dar asta a fost tot ce a fost capabilă să accepte acea generație, de aceea lucrurile stagnează acum. Vor mai trece vreo 10-15 ani, acea generație va fi mers in corpore la loc cu verdeațâ, iar copiii lor vor fi pregătiți psihologic să accepte o nouă retragere a statului din diverse sectoare economice (autostrăzi și căi ferate, de exemplu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro