luni, decembrie 6, 2021

O înţeleg pe Monica Macovei

Realizarea în politică presupune orgoliu. Între orgoliu şi încrederea în sine deosebirea nu-i mare. Chestiune de nuanţă. DEX spune despre orgoliu: „Părere foarte bună, adesea exagerată şi nejustificată, despre sine însuşi, despre valoarea şi importanţa sa socială; îngâmfare, vanitate, suficienţă, trufie”.

Dacă ne limităm la prima parte a definiţiei, putem reţine: „părere (…) bună (…) despre sine însuşi, despre valoarea şi importanţa sa socială”. Partea a doua, fiind despărţită de cea dintâi prin punct şi virgulă, reprezintă o definiţie alternativă, deci ea singură nu-i neapărat definitorie. Să recunoaştem totodată că încredere în sine nu poţi avea decât dacă ai o (foarte) bună părere despre sine.

Opinia mea este că spre partea a doua a definiţiei se glisează îndeobşte tocmai atunci când îţi lipseşte părerea foarte bună despre sine, şi, prin refulare, ajungi la „îngâmfare, vanitate” ş.cl. Altfel spus, orgoliul are o parte pozitivă şi una negativă.

Are Monica Macovei o părere bună despre sine? Neîndoios. Altfel, n-ar candida pentru preşedinţie. Este condamnabilă încrederea în sine? Nicidecum. Prin urmare, Monica Macovei are tot dreptul să candideze pentru preşedinţie.

Mai departe. Orgoliul nu îl caracterizează numai pe politician. În oricare altă profesiune este nevoie de orgoliu. (Căci a fi politician este o profesiune, nu? chiar dacă nicio facultate nu îţi oferă diplomă de politician.) Până şi un instalator poate fi orgolios: fără orgoliul lucrului bine făcut nu poţi aspira să-ţi faci un bun renume în cartier, să iei clienţii altora, să faci bani. Orgolios este şi actorul. La fel de mult ca şi politicianul. Doar se migrează frecvent între cele două meserii! Înainte de a fi politicieni, au fost actori un Mircea Diaconu şi un Ronald Reagen. Nu?

S-a întâmplat şi invers, un politician să devină actor? Fără doar şi poate. Atât doar că nu a ajuns în situaţia de a se sui pe scena unui teatru. Aş zice chiar că un politician care nu ajunge actor are prea puţine şanse să urce în top. Căci politica nu presupune doar raţiune, programe, voinţă, perseverenţă şi câte şi mai câte. Politica este, după cum o spun mulţi, arta compromisului. Dar şi arta comunicării, arta de a te face agreabil poporului, de a-l flata, de a-i promite, de a-i zâmbi.

În privinţa asta Monica Macovei a făcut progrese cu adevărat remarcabile. Amintiţi-vă de Monica Macovei la începuturile prezenţei ei pe scena politică. Orice zâmbet, orice înseninare erau pentru ea o povară, un chin. De ce? Pentru că era născută să fie încruntată, posomorâtă. Iar dacă acum, în postura de prezidenţiabil, ştie — a învăţat — să surâdă de-a dreptul angelic, dacă fruntea i s-a înseninat şi ochii i s-au umplut de strălucire pozitivă, se cheamă că şi-a înfrânt destinul. Deci este exclusiv meritul ei. Un merit incontestabil. Dacă nu a fost politician, neîndoielnic Monica Macovei a devenit. Dacă nu a fost actriţă, Monica Macovei a devenit. Dacă nu a fost prezidenţiabilă, ea a devenit. E ceva rău în asta?

Să luăm şi reversul orgoliului. Ştiind că românii, luaţi în ansamblu, nu doresc o femeie în fotoliul prezidenţial, să însemne oare asta că Monica Macovei are o părere exagerat de bună despre sine? DEX nu aminteşte nimic — legat de orgoliu — despre absenţa simţului măsurii în aspiraţiile unui om de a candida la prezidenţiale. Dacă afirmă că ea este singura care îl poate bate pe Ponta în noiembrie, s-ar putea s-o creadă sincer. Prin urmare, da, are o părerea bună despre sine, dar nu neapărat exagerată.

Monica Macovei are merite dincolo de orice dubiu în reformarea justiţiei din România, în promovarea conceptelor etice în partidul din care încă face parte, şi, prin extensie, în multe alte comunităţi. Monica Macovei a avut o activitate prodigioasă — şi larg recunoscută — în Parlamentul European, având la activ câteva zeci de iniţiative legislative, multe din acestea adoptate. DEX nu vorbeşte nimic de recunoaşterea meritelor atunci când se defineşte orgoliul. Părerea exagerat de bună pe care cineva şi-o poate face despre sine, care, în momente de vertij, îl împinge la trufie — ca să ne limităm la unul singur din păcatele orgoliului — nu suflă o vorbă despre recunoaşterea meritelor. Văd, aşadar, posibil ca părerea despre sine să fie exagerată numai în contextul în care nerecunoştinţa celorlalţi duce — omeneşte vorbind — la deformarea percepţiei de sine.

Dacă românii se vor procopsi cu Ponta preşedinte la toamnă, se cheamă că misoginii vor avea de tras învăţăminte (în genul „Bine era dacă o votam!”). Susţinătorii lui Iohannis, respectiv ai lui Predoiu, vor avea de tras învăţăminte că au tratat lucrurile la suprafaţă, i.e. că s-au încrezut în vorbele pline de miez ale lui Iohannis şi mai ales ale lui Predoiu, şi nu au avut intuiţia să vadă, dincolo de autoprezentarea poetică şi cam fără conţinut a Monicăi Macovei la lansarea campaniei prezidenţiale, marele potenţial al acesteia. Iar Monica Macovei se cheamă că îşi va fi confundat dorinţa cu putinţa. Şi ea va avea de învăţat, cot la cot cu ceilalţi. Cu toţii vom avea de învăţat.

Şi uite-aşa, la alegerile din 2019 (de nu cumva între timp se va fi schimbat Constituţia, şi preşedintele României va fi ales pe 10 ani şi/sau de Parlament), Monica Macovei, ajunsă la venerabila vârstă de 65 de ani (aproape), va mai avea o şansă. Şi va putea fi beneficiara regretelor votanţilor de azi că n-au preferat-o. (Dar şi Konrad Adenauer a fost ales cancelar la vârsta de 73 de ani.)

Şi noi toţi vom fi avut de pătimit încă 5 ani sub „regimul” Ponta. Dar ce înseamnă 5 ani de Ponta pe lângă 45 de ani de comunism? Mai nimic.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Discuția asta despre orgoliu, având la bază definiția din DEX, e destul de paralelă cu realitatea. Studiul problemei necesită unele cunoștințe de psihologie. Sentimentul corect este stima de sine, iar orgoliul provine dintr-o falsă stimă de sine. Putem chiar considera că există 3 intensități sau faze diferite ale aceluiași sentiment: demnitate, mândrie și orgoliu

    Competența într-un domeniu aduce stimă de sine autentică, iar stima de sine autentică aduce demnitatea. Care se poate uneori manifesta exagerat, devenind mândrie. Însă orgoliul e tocmai consecința faptului că în subconștient subiectul realizează incompetența și inferioritatea sa. Așa ajunge să supracompenseze prin orgoliu. Cam asta-i.

    • Perfect ! Voiam să spun ceva similar dar ați ”prins” problema mai bine decît mine. Pe scurt: orgoliul este mîndrie degeaba.

    • Eu as zice ca e mai complex decat 3 intensitati. In primul rand vad 2 componente: „expertiza” reala intr-un domeniu particular sau general (care uneori e greu de cuantificat) si ce crede subiectul despre „expertiza” respectiva (cat de bun se crede intr-un anumit domeniu).
      Daca facem o „masuratoare” pentru fiecare (o scala de la 0 la 10 sa zicem), vom avea probabil si rezultate „surpriza”: unii subiecti vor avea 0-10 (orgoliu nemasurat :) ) sau 10-0 (foarte slaba stima de sine).
      Nu stiu daca orgoliul provine doar din recunoasterea subconstienta a unei inferioritati. Cred ca unii chiar se considera superiori (si poate partial e si adevarat – in sensul ca au rezultate destul de bune, desi nu la nivelul pe care-l considera ei).
      Oricum sa definesti un sentiment prin cuvinte sau cifre e destul de complicat.

      • Atunci hai să simplificăm:

        a) o persoană competentă este pe deplin conștientă că se poate înșela atunci când emite o părere. Tocmai cunoscând foarte bine domeniul său de competență, persoana știe că lucrurile nu sunt niciodată doar ceea ce par, știe că există nuanțe, interpretări greșite ș.a.m.d. Dar fiind conștient de nivelul său de competență, omul respectiv nu are nimic de demonstrat, abordează chestiunea concretă aflată în discuție, nu persoanele implicate.

        b) o persoană orgolioasă consideră o jignire personală faptul că i se contestă un punct de vedere. Tocmai pentru că nu îl poate argumenta, tocmai pentru că nu îl stăpânește, persoana orgolioasă se consideră (sau adesea doar PRETINDE că se consideră) lezată ea însăși de contestarea respectivului punct de vedere. De aceea persoana orgolioasă ține mereu să aibă ea dreptate, în timp ce persoana competentă încearcă să afle ceva, nu să demonstreze ceva.

  2. Nici macar nu ma intereseaza orgoliile. O votez pe Monica Macovei pentru ce a facut. Daca pui in balanta ce a facut ea pana acum, cu ce a facut Ponta, dezechilibrul rezultat e urias.

  3. O singura problema ar fi: oricine va fi ales presedinte va avea de-a face cu un Parlament plin de infractori si de oameni imbatati de gustul puterii.

  4. Nu e orgoliu, n-a avut ce face. Credeti ca Macovei nu stie de misoginismul romanilor? Dar asta e, era pacat ca si anul asta oamenii sa aiba de ales intre un rahat galben si unul rosu. Sau sa nu mearga la vot.

    Daca ar fi existat un candidat credibil al dreptei, sint sigur ca Macovei nu iesea in fata; credibil, nu spui ca esti de dreapta cind tu maresti taxele, cumperi loganuri cu 50.000 bucata (Blaga), sau te pisi pe toate legile (PNL, 2012). Un singur nume cred ca ar fi fost mai bun: Daniel Morar.

  5. Decizia d. Macovei vine din orgoliu ( sau incredere de sine) ?
    Mi se pare o privire cam superficiala.
    Eu cred ca este ceva mai profund: NEVOIA DE A SE FACE CEVA, ALTCEVA decat propun candidatii principali. Nevoia de a se continua proiectul de reforma a societatii romanesti pentru a deveni un stat de drept. LA ORGOLII AR TREBUI SA RENUNTE CEILALTI CANDIDATI marunti care au proiecte neinsemnate. Ar trebui sa se formeze O A TREIA ALIANTA, A TREIA CALE, CA O ALTERNATIVA LA CELE DOUA ALIANTE ALE SISTEMULUI TICALOSIT!

    • Nu aș acuza-o pe Monica Macovei de orgoliu, e genul de persoană care știe ce spune.

      Însă: înfăptuirea justiției așa cum o vede ea sancționează într-adevăr infracțiunile, dar nu construiește nimic. Ea e genul care taie și spânzură și probabil a fost așa întotdeauna, altfel nu-și alegea cariera de procuror. Pare să fie o persoană corectă, în sensul că nu ar încerca să trimită la închisoare nevinovați, dar societatea umană nu poate funcționa numai cu sancțiuni.

      Legislația românească e excesiv de represivă în multe domenii, iar aplicarea ei așa cum e nu va permite dezvoltarea societății. Monica Macovei e bună într-un post executiv, ceva gen procuror general sau șef la DNA, dar nu ca președinte. Președintele trebuie să fie un lider care să inspire națiunea, iar ea nu e așa ceva.

      • Sunt de acord cu analiza ta Harald. DAR!
        Sunt atat de multe lucruri de indreptat in institutiile statului. Nu poti gasi un om care sa le stie pe toate. Si atunci sa punem un om care SA RESPECTE UN PRINCIPIU: PROMOVAREA OAMENILOR CINSTITI SI COMPETENTI IN LOC DE PROMOVAREA LICHELELOR PE CARE O FACE PONTA!

      • Am apreciat multe din comentariile tale pentru profunzimea intelegerii. Sunt de acord cu tine ca in Romania pot fi oameni mai creativi care „sa inspire natiunea”. Poate chiar tu esti un astfel de lider. Dar cum sa facem sa-i cunoastem si sa-i promovam? Pentru inceput ai putea sa fi unul din consilierii presedintelui. Ai cumva un program de reforme?

        • Am și un program de reforme, dar mai are de așteptat câțiva ani :)

          Și nu intenționez să-l pun în aplicare în nume propriu. Ar trebui mai întâi să-mi schimb numele, ca să pot fi acceptat de români ca fiind ”de-al lor”, iar asta chiar n-am de gând să fac. Importante sunt rezultatele, gloria nu mă interesează.

      • Inclin sa va dau dreptate. Avem nevoie de un leader inspirational, dar cred ca si un astfel de leader se manifesta mai bine pe niste baze mai solide. Cred ca bazele societatii noastre de azi sunt destul de subrede. Cred deci ca ne-ar prinde bine cineva sa faca putina curatenie sau sa se diferentieze prin exemplul personal de verticalitate si perseverenta. Daca media acestor doua trasaturi ar creste la nivel national (daca se poate masura asa ceva), atunci am progresa in mod real. Si asta este tot o constructie.
        Si pana la urma suntem fortati sa alegem din oferta disponibila, nu este ideala dar alta mai buna nu avem.
        Sunt convins ca multi din cei care scriu aici ar fi politicieni foarte competitivi daca s-ar implica. dar asta este problema, preferam sa ramanem competenti in meseriile noastre, dar discreti in general si ca si cetateni in particular. Politica selecteaza inevitabil pe cei mai „orgoliosi”.

        http://www.dailypaul.com/263716/a-summary-of-murray-rothbard-s-anatomy-of-the-state

  6. Nu ma bucur cand cineva ajunge la puscarie, dar sunt foarte fericit cand se face dreptate. Azi sunt fericit si pentru asta TREBUIE sa ii multumesc doamnei Macovei.

  7. Ar avea o singura sansa sa intre in turul II: Iohannis sa fie declarat incompatibil dupa momentul in care nu mai sunt posibile noi candidaturi, o implicare puternica din partea unchiului Sam, care sa impuna aliantei liberale sustinerea Monicai. Posibil dar improbabil!

  8. Stimate domn P.Tumanian, va multumesc pentru interesantul subiect de reflectie pe care-l propuneti in acest articol. Citindu-va, cu deosebit interes, si apreciind modul simplu, clar si nu mai putin profund in care analizati acest fenomen psihologic complex care este orgoliul, mi-am amintit de cativa alti oameni de stiinta care, de-a lungul istoriei umanitatii, s-au dovedit a fi si remarcabili psihologi sau filosofi. Nu ma refer neaparat doar la Leibniz, Pascal, Einstein &co, ca sa nu considerati ca va flatez in mod exagerat, ci la oameni „normali” ca, de ex. profesorul Gabriel Sandoiu de la Liceul Sf Sava din Bucuresti, a carui logica si mod de a o impartasi, se apropie sensibil de a dvs., ceea ce reprezinta pentru mine un motiv de speranta (rezonabila…?) refritor la evolutia mentalitatilor…
    Se pare deci, ca ceea ce ne-am obisnuit (prost?) sa numim „stiinte exacte” si un pic abstracte, nu sunt nici absolut exacte (rigide) si nicidecum abstracte, de unde si utilitatea lor incontestabila in studiul comportamentului uman!
    Revenind la orgoliu in general si la cel al politicienilor romani in special, eu nu remarc multe nuante sau subtilitati de manifestare concreta :( . Am impresia ca oamenii sunt excesivi in exprimarea sentimentelor in general, cu precadere a celor „negative”. Se trece ametitor de repede dintr-o extrema in alta, ceea ce ma lasa dubitativa in privinta sinceritatii si autenticitatii personalitatilor respective.
    Nu stiu mai nimic despre personalitatea dnei Monica Macovei ca sa afirm daca „o inteleg sau nu”, constat insa o lipsa de carisma pe care incearca sa o mascheze cu stangacie, ceea ce ar putea fi de admirat…sau nu!?
    Ceea ce cred ca stiu insa, este ca Romania „se va da”, si de aceasta data (!!!), tot celui care o doreste cel mai puternic, cu cea mai mare pasiune!
    Cine-o fi „alesul”?

    • Abordarea mea nu ţine de ştiinţă. (Pot să spun că am devenit un „trădător” al ştiinţei din momentul în care am cotit-o spre ficţiune; adică deja de foarte mult timp.) Până la urmă, în astfel de cazuri, precum cel comentat, contează mai puţin rigoarea ştiinţifică, cât mai degrabă o anume intuiţie, mai legată de ficţiune!

      Nu mi-e clar dacă pe Monica Macovei „o mână în luptă” orgoliul sau (excesiva) încredere în sine. Dacă Monica Macovei ar intra singură în competiţie cu Ponta, nu ştiu ce scor ar obţine. (Mi-ar fi şi frică să mă gândesc!) Dacă însă contracandidaţii Stângii ar fi nu unul ci trei, să zicem Iohannis, Predoiu şi Macovei, mă tem că cea din urmă n-ar depăşi un 5-6%.

      Nu ascund că discursul ei de la lansarea în cursa prezidenţială m-a dezamăgit, din păcate: mi s-a părut că nu trece de stadiul de poezie, cum spuneam, şi de „suflet”. În timp ce Predoiu mi se pare că are un discurs din ce în ce mai plin de miez, de raţiune, de bun-simţ şi că persoana lui, în mod neaşteptat, e tot mai plină şi de carismă; ceea ce n-am observat la el până mai ieri-alaltăieri.

      Până la urmă, sugestia pe care vreau să o fac este că oamenii ar trebui să-şi găsească satisfacţia în realele lor calităţi — v. cazul Monica Macovei — şi să evite pe cât posibil aventura.

      • Din pacate (pentru noi, nu pentru ei) discursurile „ante” sunt rareori corelate cu realizarile „post”.
        Sa spunem doar ca Predoiu a beneficiat de experti in imagine iar Monica Macovei si-a scris singura discursul. Oricum, repet, aceste discursuri nu inseamna nimic: nu exista responsabilitate politica, deci nimeni nu-i poate trage la raspundere pentru incalcarea flagranta a promisiunilor… Da, stiu povestea: nu-i mai votam data viitoare, doar ca pana „data viitoare” mai trebuie sa si traim – cu ei, cei care tin discursuri!

      • „…oamenii ar trebui să-şi găsească satisfacţia în realele lor calităţi — v. cazul Monica Macovei — şi să evite pe cât posibil aventura.” – exact!
        Si astfel revenim la pasionantul subiect al acestui articol: increderea in sine, sau prima parte (a primei parti!*) a definitiei pe care DEX o da orgoliului, si care pe mine ma exaspereaza (si nu este singurul exemplu, dar acesta este un alt subiect…)!
        *: daca nici DEX nu acorda integralitatea unei (sub-)definitii aspectului pozitiv al „orgoliului”, „Părere foarte bună, ADESEA EXAGERATA SI NEJUSTIFICATA, despre sine însuşi…” nu este de mirare ca perceptia generala este clar negativa, din simplul motiv ca termenul „adesea” implicand regularitatea, va contrazice practic ce s-a spus, de bine, inainte!
        Pentru comparatie, Larousse propune 3 definitii : 1.sentiment exagerat a propriei valori, 2.sentiment de demnitate, mandrie legitima, 3.obiect sau subiect de mandrie, ex: „acest copil reprezinta orgoliul familiei sale”.
        Daca fiecare dictionar explicativ al unei limbi reflecta (satisface?) mentalitatea predominanta, sunt din ce in ce mai ingrijorata pentru cea romanesca…vizibil paguboasa!
        Astfel, unii se chinuie sa para altfel decat sunt, altii se straduiesc sa nu para asa cum sunt, poporul considera legitim sa fie vindicativ si revendicativ, doar ca in final, surpriza (?) : nimic nu merge bine!
        Ca solutie eventuala, mi-as permite sa extind ideea de inceput a acestui articol „Realizarea în politică presupune orgoliu” la „realizarea oricarui om presupune orgoliu”, fara de care soarta Romaniei este pecetluita in mediocritate, amatorism si coruptie!

  9. sansa ? ce sansa,d-le ? monica macovei nu e de inteles pe tema candidaturii…si nimeni nu are de castigat din asta,poate doar ponta…

  10. Eu tot cu Monica Macovei votez.

    Ca idee: premisa d-voastra este bogus („Realizarea în politică presupune orgoliu”). Nu, realizarea in politica nu pp asa ceva. Monica Macovei este deja realizata in politica.

    Sinteti total pe linga, fara suparare.

Dă-i un răspuns lui sile Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Paul Tumanian
Născut în 1938, la Chişinău, Republica Moldova. Absolvent al Facultăţii de Matematică şi Fizică a Universităţii din Bucureşti, 1960. Cercetător ştiinţific la Observatorul de Fizica Atmosferei al Institutului Meteorologic, 1963–1997. Redactor-şef al revistei de ecologie ReMediu, 1997–2001. Scriitor, debutează în 1969 cu Un pahar de cinzano, povestiri. Ultimele volume de proză publicate, la ed. Limes, Cluj, Refugiu în Vechiul Regat, 2012 şi Visul văduvei, 2013. Traducător, printre altele, al volumelor Memorii, de Andrei Saharov, ed. Litera, 1996, şi Copiii teribili, de Jean Cocteau, ed. Paralela 45, 2005. Membru al Uniunii Scriitorilor în 1998, părăseşte Uniunea în 2005.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Noi, chinezii

            Cu mulți ani în urmă am fost surprins să aflu că, în limba română (ba chiar în cea veche) există un...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro