Una dintre sculpturile prin care Christophe Gabriel Allegrain (1710-1795) a atras atenția (cea a lui Diderot e notabilă) și a devenit dezirabil (= contractat, adică plătit/cumpărat serios) se numește Venus ieșind din baie. Sau (pe românește) Baigneuză. O marmură de xx/xx cm (chiar nu mă interesază acest amănunt), de găsit/văzut bine-mersi la Luvru.
Autorul însuși a cioplit și o altă marmură, similară tematic (numită însă Diana la baie). Iar de nu chiar în timpul vieții sculptorului manierist roccoco, cel puțin în secolul 19 s-au făcut numeroase copii și variante ale respectivei Venus. În Franța nu foarte puține grădini relativ vechi sunt ornate cu asemenea replici (vezi măcar pe cea din curtea Castelului din Verderonne). Casele de Licitații au vândut și încă vând destule (vezi internetul). Una din copiile ei în bronz, turnate spre finele secolului 19, făcând și fala colecției „Lythiam St Annes”. Măcar din fotografia sitului corespunzător[1] se poate vedea că lucrarea este surata bucureștencei Negrese din Parcul/Grădina Cișmigiu. Mai mult chiar, din altă parte[2] se poate ușor constata neta superioritate a sculpturii bucureștene.
Din păcate, aici „la români” nudul are bine îngropată-n beton laba piciorului drept, drept pentru care nu se vede nici soclul original al lucrării, cel pe care, mai mult ca sigur, va fi fost păstrată/imitată semnătura franțuzului Allegrain. Oricum, în București nimeni nu știe numele artistului, numele adevărat (sau originar) al sculpturii, nici istoria provenienței sau donației și instalării frumoasei versiuni (aparent bronz, mai degrabă fontă) din băltița Cișmigiului.
Ce „pretind” personal, aici, este explicația (antropologică? psihanalitică?) pentru:
(a) „eroarea” prin care roșcat-tuciuriul bronzului/fierului/fontei de foarte bună calitate va fi sugerat românilor denumirea „Negresă”;
(b) lipsa dubiului în sensul acestei identificări și popularizarea folcloricei numiri (chiar și prin inscripții muncipale, apărute și dispărute când și când);
(c) ignorarea anatomiei faciale a scăldătoresei (desăvârșit europeană/„Caucaziană”) și consecutiva preferință (imagologică) față de păr/coafură întru identificarea personajului (în dauna feței);
(d) identificarea gătelii roccoco a părului femeii cu coafura afro; probabil aceasta din urmă reprezentând o conexiune cauzală/reală pentru franțujii secolelor 18-19, dar o reprezentare imaginară/fantasmată pentru bucureștenii veacurilor 19-20.
NOTE
[1] https://www.lythamstannesartcollection.org/venus-bather-by-christophe-gabriel-allegrain.html.
[2] http://web.archive.org/web/20201129051258/https://frenchsculpture.org/en/artist/allegrain-christophe-gabriel.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ca o curiozitate, ´Negresa´, in imaginarul popular, aminteste de Madonele negre, foarte raspandite la catolici dar prezente si la ortodocsi, ex. la Ghighiu : ´neagra sunt, dar frumoasa´, in Cantarea cantarilor, cu referire la Regina (etiopiana ) din Saba , poate si varianta ebraica purificata a aceleiasi Venus sau Diana ( Isis, Ishtar ). Si Brancusi are doua ´negrese´, una blonda si una alba, fara trasaturi ´caucaziene´ totusi.
Rococo, nu roccoco.
Una dintre „micile” probleme definitorii pentru Romania de astazi. As adauga si calitatea soclurilor majoritatii sculpturilor adaugate (sau „renovate” dupa 90), majoritatea absolut mizerabile. Cineva acolo sus nu intelege ca soclul face parte din lucrarea de arta, nu poti sa-l lasi pe mana unui faiantar. La fel si fantanile arteziene (nu vorbim doar de cele facute Piedone – de la care nici n-avem pretentii, ci si cele renovate, Universitate, parcul Tineretului, samd, care arata mizerabil). Dar cel mai grav e ca oamenilor le place, „s-a renovat domne, uite ce e frumos e”.
@nnn, descrieți așa de bine că voi pune în ramă! Dacă vă dadeati numele, vă propuneam pentru un post tare, prim ministru, rege sau primar.
Fe mult încerc să spun și eu asta, dar îmi ies pe gură doar urlete. Trist, revoltător! S-a format un nou arhetip cultural, parcă ar fi al unor mutanti degenerați.
Cei care iau decizii pentru aceste orori sînt un fel de foști spoitori de pomi fructiferi la CAP sau IT-ști ratați care se cred oameni de artă pentru că știu să randeze. De fapt lumea urbană le aparține, așa că nu mai avem dreptul.
Ați văzut ce se spoiește? Borduri, stîlpi de lumină, trunchiuri moarte de copaci sau scoarța platanilor!
Se spoieste totul, betonul, caramida, piatra, marmura (Metroul Bucuresti e deja etalon in domeniu). N-am inteles niciodata cum e posibil ca pentru cineva un perete din materiale naturale sa arate mai bine spoit decat curatat (mai ales ca astazi exista tehnologii accesibile). Textura materialelor face parte ansamblul arhitectonic, nu e niciodata o alegere intamplatoare. Prin spoiala iti bati joc atat de arhitect cat si de cei care au un minim simt estetic.
Sper sa apara cat mai mult astfel de articole, pentru ca prostul gust si nepasarea au devenit standard in Romania.
Statuia asta mai are o surioară mai săracă în Herăstrău, amplasată lângă un coș de gunoi. Cea din Herăstrău nu este amplasată în nicio baltă ci se îmbăiază ca găinile în praf
Multumind comentatorului prim pentru detaliile sale corecte si pertinente, adaug pentru comentatorului secund ca acum un pumn bun de ani am prezentat drama si inadecvarea Soclurilor Bucurestiului in doua articole consistente. Inca accesabile la arhivele:
https://revistacultura.ro/nou/2014/07/soclurile-bucurestiului/
https://revistacultura.ro/nou/2014/07/amatorismul-soclurilor-contemporane/
Este ca în bancul cu țăranul care își aduce măgarul la tîrg pasămite să-l vîndă: ,,De ce i-ai mai făcut statuie Prințului Albert lîngă Circ, dacă ai plasat-o printre murdării și dale cotonogite??? Ca să-l fac de rîs! Sau alte versiuni: ,,Da ce, voiai să țin cu el??? Am vrut și eu să fiu patriot!”
Multumesc pentru link-uri, excelente articolele (si din pacate cat se poate de actuale). E trist ca exista atat de putine voci care sa atraga atentia (si atat de putine persoane care sunt deranjate de aceste lucruri). Daca in cazul „reabilitarilor” de cladiri exista macar scuza ca sunt facute de privati cu educatie si mijloace financiare limitate, nu exista nicio scuza pentru modul in care autoritatile trateaza monumentele (si asa putine) din capitala.
PS: intr-unul dintre articole va refereati si la facultatea de arhitectura (imi pare rau ca nu pot folosi majusculele de rigoare). Cine da ocolul acestei institutii are imaginea completa a trecutului Scolii de Arhitecura, cinci corpuri de cladire reprezentative pentru epocile lor, dar si a contributiei contemporane, degradarea, nepasarea si nu in ultimul mirosul pestilential. Un loc cu un asemenea miros (la propriu si la figurat) nu are cum sa asigure o continuitate in scoala romaneasca de arhitectura.
Mi-ar fi plăcut să mai comentez pe această temă care totuși mai doare pe cîte cineva, dar sînt prea descurajat. Mulțumesc autorului că a scris această serie de articole!
Aș zice doar despre finanțari, de fapt firtatii lor pietrarii. I-am urmărit la lucru în Paris, un sef de echipă, muncitori și, probabil ucenici. Pavau cu piatră cubica de vreo 15 cm. Luau în mînă cîte un granit și se pregăteau să-l lovească. Parcă simțeam că se va face fărîme. Ce rămânea era un fel de boț de piatră cam urîțel. Îl asezau cu grijă, cu mîinile inmanusate, acolo unde doar ei știau că e locul. Și odată pus, se producea magia: era ca rupt de acolo. Lucrau ca o trupă de comando: tăcuți, relaxați, concentrați. Dacă aș fi sculptor, cu astfel de meseriași aș dormi liniștit.
O idee.
Si daca ar apartine de familia Storck:Karl, tatal. Carol si Frederic, fii.
Au facut multe monumente funerare, a fost unul si la Calarasi si nu se stie cine l-a luat!
Semnatura poate fi ascunsa de o eventuala adaugire soclului!