vineri, august 14, 2020

O invitaţie la pudoare, onoare şi civilitate: Prefaţa mea la o carte pe blog de Horia Ghibuţiu

Am citit pe nerăsuflate cartea pe blog pe care o propune excelentul jurnalist Horia Ghibuţiu. Este radiografia unui proces social şi a unui fenomen civilizaţional: s-a născut un univers aparte al comunicării în ciberspaţiu, un perimetru din care au cam dispărut criteriile tradiţionale care guvernau publicabilitatea unui text într-un ziar sau revistă. Azi, în acest timp post-modern, accesul la Internet s-a universalizat, se poate scrie orice, se poate contesta orice, se poate ponegri în voie, dar se poate şi celebra în voie ceea ce ni se pare că merită admirat. E bine? E rău? Ne înrăim prin această democraţie virtuală lăsând să izbucnească pe Internet, îndeosebi pe forumurile unde abundă comentarii ce par plecate cu pluta, tot ce era mai demult dacă nu interzis, măcar supus unei minime filtrări? Am trăit şi trăiesc eu însumi, atunci când public un text, în Statele Unite sau în Europa, experienţe stranii generate de asemenea comentarii deloc amuzante. Dar am şi învăţat multe lucruri de la cei care chiar doresc să adauge informaţii şi analize articolelor despre care se pronunţă.

http://horiaghibutiu.ro/aici-era-candva-un-titlu-cartea/

Unul din efectele acestei uniformizări comunicaţionale este, dacă vreţi, un desfrâu al invectivei, o dezlănţuire pulsională şi umorală care nu poate să nu te lase perplex. Meritul cel mare al acestei cărţi scrisă cu pasiune şi, lucru extrem de important, cu un acut, chiar contaminant simţ al umorului, este că nu cedează ispitei pesimiste. L-am cunoscut pe Horia Ghibuţiu pe vremea cand era redactor-şef al „Evenimentului Zilei”, era o mare bucurie să stăm de vorbă (mă lăsa să fumez) în biroul său. Vorbim despre un jurnalist din acea specie pentru care ideile şi valorile politice contează enorm. Calmul pe care îl degajă Horia Ghibuţiu ascunde de fapt o perpetuă îngrijorare morală, nu este deci unul al indiferenţei îngheţate. Când este nevoie de o reacţie acidă, o face cu determinare, în termeni lipsiţi de orice urmă de echivoc.

Iată, de pildă, acest pasaj despre perversitatea campaniilor urii împotriva celor stigmatizaţi drept „intelectualii lui Băsescu”, o sintagmă pe cât de falsă, pe atât de stridentă: „Nu există prestigiu, carieră, demnitate care să nu fie contestate, hulite, desfiinţate. Personalităţi de prim rang, de la Andrei Pleşu şi Horia-Roman Patapievici la Mircea Cărtărescu, s-au pronunţat în această chestiune, comparând Internetul cu reţeaua de canalizare a unui oraş, unde sunt deversate dejecţiile, şi deplângând faptul că sunt combătute nu ideile, ci autorii lor. Ultimii doi au şi renunţat la publicistică, aşa cum, permiteţi-mi micul exerciţiu de imaginaţie, orice dirijor ar renunţa la baghetă dacă s-ar trezi într-o sală de concert în care spectatorii, mascaţi, contestă compoziţia, interpretarea, muzica, până la urmă tot, într-un vacarm din care nu se mai înţelege nimic”.

Analiza este memorabilă, surprinde exact modul în care s-a derulat acţiunea de initimidare, marginalizare şi denigrare a unor străluciţi intelectuali. Din nefericire, au participat la ceea ce numesc erodarea frontierelor şi unii intelectuali dispuşi să dea crezare infamiilor ori chiar să se identifice cu propaganda uselistă.

Blogul lui Horia este unul care cheamă la decenţă, la ceea ce N. Steinhardt numea dreapta-socotinţă. Aparitia acestei cărţi pe blog este un act de asanare a spaţiului public, o contribuţie curajoasă la ceea ce lipseşte atât de regretabil din sfera Internetului şi nu doar de-acolo: cultura discursului critic.

Washington, DC

8 martie 2015

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Despre internet, Jurgen Habermas crede ca:

    “It’s true that the internet has reactivated the grass-roots of an egalitarian public sphere of writers and readers.”

    “It also counterbalances the deficits from the impersonal and asymmetrical character of broadcasting…”

    “…it reintroduces deliberative elements in communication. Besides that, it can undermine the censorship of authoritarian regimes…”

    “But the rise of millions of ­fragmented discussions across the world tend instead to lead to fragmentation of audiences into isolated publics.”

    As mai adauga faptul ca poate contribui la derularea procesului electoral, a loviturilor de stat si a diversiunilor de orice natura…

  2. Legat de noile conditii de exprimare pe care internetul le ofera si ma refer in mod special la posibilitatea defularii totale in virtual sub masca anonimatului, nu credeti ca putem totusi discuta de o similaritate cu turnatoriile la Securitate? Nu de alta, dar cred ca Securitatea oferea unui anumit tip de indivizi posibilitatea defularii resentimentelor si urii neaose obtinand zeloase denunturi ce nu sunt deloc departe, etic vorbind, de multe comentarii online. Un bun exemplu in acest sens este marele nostru caloriferist Marga Andrei ce tocmai a dobandit o hotarare definitive de turnator si colaborator conform articolului de la link-ul urmator
    http://www.evz.ro/andrei-marga-a-ramas-definitiv-cu-eticheta-de-informator-al-securitatii.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației și Cercetării, în sprijinul cercetătorului Livius Trache

66 de cercetători din toată lumea semnează o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației și Cercetării și conducerii IFIN-HH în care își manifestă...

Gaslighting și puterea manipulării

But I saw you with my own eyes! Well, who you gonna believe?

Studiul lui Andrei Ursu, Roland Thomasson și Mădălin Hodor despre Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 ar fi trebuit să-i oprească pe mistificatori. Ei rămân...

Numărul din 24 iulie-28 august al Evenimentului Istoric semnalizează cu litere mari un articol din interior cu titlul: „Operațiunea GRU din decembrie...

De ce să scriem despre lucrurile care dor

În preajma împlinirii unui secol de la semnarea tratatelor de la Trianon (care au sancţionat juridic dezmembrarea regatului maghiar la finele Primului...

Locotenenții Marelui Laser

Preambul În orice mare proiect științific, exista un Spiritus Rector, care împinge frontierele cunoașterii și...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.