miercuri, ianuarie 20, 2021

O lecție a reuniunii 16+1 de la București

Este succesul Chinei la București un succes exclusiv al României și Europei Centrale și de Est ori, în egală măsură, simptomul Europei încă departe de maturitatea politică necesară pentru a constitui un bloc comercial și politic demn de locul pe care aceasta și-l dorește în arena mondială? Probabil, fiecare din cele două afirmații are partea ei de adevăr.

China pare să fi reușit să aducă, la București, la unison o parte a Europei încă divizată de jocuri politice locale, de aspirații sub-regionale, cu perspective înguste. Atrase de mirajul parteneriatului fundamentat pe oportunități economice, statele din centrul și estul Europei lasă în planul doi dezideratul unei politici coordonate la nivel UE, pentru a explora oportunități de dezvoltare și prosperitate mai realiste. Eșecul proiectului Nabucco, renunțarea, cel puțin pentru moment, a Ucrainei și Armeniei la semnarea Acordurilor de Asociere sau de Liber Schimb cu UE, i-au convins până și pe mai sceptici de faptul că Bruxelles-ul este încă incapabil să gestioneze o relație atât de complexă cum este cea cu China.

Dacă cineva se mai îndoia de efectul dezastruos al politicilor fragmentate față de Rusia, al dezinteresului față de solidaritatea Uniunii sau al rezultatelor mediocre ale Parteneriatului Estic, succesul Chinei la București a pus capăt tuturor dubiilor.

A crede că accesul la fonduri europene este unicul motor al coeziunii UE arată mai degrabă a aroganță decât a calcul politic eficient, ca să nu mai vorbim de viziune pentru viitor. La București, ca și la Budapesta sau la Varșovia, în anii trecuți, o parte a UE a preferat să-și pună speranța în dialogul direct cu China, decât să se lase amăgită de promisiunile Bruxelles-ului, de identificare a unei poziții comune îndeajuns de echitabilă și mulțumitoare pentru fiecare dintre statele membre. La București, mai mult ca la Budapesta sau Varșovia, Europa Centrală și de Est a optat vizibil pentru pragmatism, pentru voci care să se audă clar, peste stereotipurile discursului comunitar actual, golit oarecum de substanță.

Este UE slăbită după exercițiul de la București? Cu siguranță nu. Nu mai slăbită decât era înainte de București sau mai șubredă decât a devenit, încetul cu încetul, odată cu ascensiunea unui discurs moralizator menit să satisfacă obiective electorale minore sau prejudecăți demne de epoca tranziției de după căderea Cortinei de Fier. UE nu a pierdut cu nimic din anvergură, a arătat doar lumii întregi care-i sunt limitele actuale, care este nivelul real de înțelegere al celor care-și arogă rolul de far călăuzitor, fără să-l merite, încă, cu adevărat.

UE trebuie să-și dezvolte capacitatea de a integra în schema largă a politicilor comunitare interese naționale legitime, de a căror îndeplinire depinde atașamentul fiecărui stat membru pentru o integrare aprofundată. Dacă UE nu va răspunde, în ansamblul său, acestui comandament, ea nu va depăși stadiul de uniune vamală cu aspirația îndepărtată de a deveni un actor global coerent.

Europa Centrală și de Est are, în continuare, potențial politic și resurse instituționale grefate pe relații tradiționale, capabile să răspundă interesului național de dezvoltare și prosperitate. Nici România, în particular, și nici Europa Centrală și de Est, în general, nu s-au născut odată cu aderarea la UE. A trata cu condescendență această realitate este o eroare. Nu patronajul politic este răspunsul potrivit, nu reamintirea limitelor în care un stat suveran se poate desfășura politic, fie acel stat și semnatar al Tratatului de la Lisabona. Ironia este că Tratatul de la Lisabona constituie, mai mult ca oricând, răspunsul la neliniștea Europei ce nu pare a găsi cadența justă a pașilor; Tratatul în spiritul său, mai mult decât în litera sa, în capacitatea sa de a răspunde pozitiv și echitabil aspirațiilor fiecărui cetățean liber, iar nu în limbajul împietrit al coerciției.

Are nevoie UE să se redefinească după București? Nu mai mult decât a avut nevoie să se redefinească după Budapesta sau Varșovia. Nu despre o redefinire este vorba, ci despre regăsirea firescului; nu de doctrină duce lipsă proiectul european ci de capacitate de implementare, de curaj în asumarea unui destin comun, cu oportunități egale pentru oricare membru (sintagmă folosită des în ultimele zile, în capitala României).

La 23 de ani după căderea Cortinei de Fier, China promite să aducă Europei Centrale și de Est tehnologii pe care Vestul le refuză sau pe care este pregătit să le ofere la un preț prohibitiv, fonduri pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură sau energetice de anvergură, a căror soartă părea pecetluită de companii occidentale interesate, în anii 2000, de poziționări tactice, fără viziune strategică și investițională reală. Cu o piață comună incompletă, cu bariere în calea comerțului deghizate în vrafuri de standarde și birocrație, UE nu reprezintă un partener viabil pentru un actor de magnitudinea Chinei.

De la semnarea unor înțelegeri guvernamentale până la implementarea lor efectivă este cale lungă, dar un proiect asumat corect pe întregul eșicher politic reprezintă un prim pas fundamental; din această perspectivă, învățămintele din procesul de aderare la UE par a fi fost bine însușite. Deschiderea Chinei către Estul Europei este primită cu consens politic larg, fără mult echivoc.

În fața globalizării suntem cu toții vulnerabili, fie că acceptăm sau nu. Competitivitatea noastră este rezultatul propriului efort, dar și al eforturilor însumate ale celor care ne consolidează indirect forța economică și prestigiul politic, prin proximitatea geografică sau prin apartenența la o piață comună, ce ar putea deveni, într-o zi, cu adevărat unică. Până când nu vom ajunge să înțelegem, împreună, pe de-a-ntregul, acest fapt, UE nu se va mișca din anchilozarea care-i frânează astăzi avântul. Aceasta este una din lecțiile forumului 16+1 de la București.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. „China promite să aducă Europei Centrale și de Est tehnologii pe care Vestul le refuză sau pe care este pregătit să le ofere la un preț prohibitiv” Tehnologie nucleara furata de la canadieni? Trenuri ultra-rapide furate de la nemtzi, la care prima „copie” originala chinezeasca a produs sute de mortzi intr-o spectaculoasa catastrofa feroviara? Tehnologie miniera cand anual mii de mineri chinezi mor in fundul pamantului fara ca mandarinilor rosii sa le pese?
    ///

    • Subscriu. Tehnologiile originale occidentale sunt „la prețuri prohibitive” (cum spune articolul) doar pentru că vin la pachet cu toate măsurile de siguranță impuse de normele europene. În cultura asiatică, viața omului nu face doi bani când e vorba de profit, pe asta se bazează ”succesul Chinei la București”. Care succes nu este decât un exercițiu de PR, deocamdată.

      • Subansamblele chinezești sunt prezente în mai toate bunurile de larg consum comercializate în UE și România. China este deja aici! Nu este încă un pol de inovare și cercetare, cu produse proprii.
        Standardele sunt foarte necesare; vrafurile sunt problema. Birocrația cu rost este temelia funcționării statului; nu birocrația scop în sine. „Simplificarea” este un deziderat la programului comunitar; asta spune ceva.

  2. Problema este simpla: si UE, si Rusia, si China ofera bani conditionat si interesat. UE ofera bani si cere democratie, stat de drept, domnia legii. Rusia ofera bani si cere supunere. China ofera bani si asteapta sa-i luam, pentru a cere apoi, cand nu putem refuza. Depinde doar de noi ce fel de dezvoltare dorim.

    Faptul ca marinimoasa China s-a grabit sa miste rama-n carligul pregatit pentru Europa de Est in timp ce se afla in negocieri cu UE e o dovada clara ca au intentii ascunse. Bani aveau si acum 2-3 ani, cand era si criza-n fierbere, si nu s-au aruncat sa „investeasca”.

    • Dacă UE se întemeiază pe un troc: bani contra stat de drept, problema este departe de a fi simplă. Ar fi tragic dacă la atât se rezumă proiectul european, dacă el și atins deja apogeul. Investiția de încredere într-o viziune a Europei cu destin comun ar fi nejustificată.

      Un actor real pe scena globală își face simțită prezența în săptămâni, zile sau ore, cu masă critică suficientă, pe un areal geografic mare. Nu cred că Europa mai are luxul de a studia cu anii mutări tactice periferice.

      Nu știu dacă banii sunt importanți în discuție. 10 mld., când numai România ar avea proiecte de mai bine de jumătate din fonduri? 10 mld. sunt o fracție mică din fondurile pe care UE le alocă în regiune. Cum spuneam, fondurile nu sunt o condiție a coeziunii.

      • China ofera bani pentru bani, atat si nimic mai mult. Marele tovaras de la rasarit, in economia pseudo-planificata in care se dezvolta, nu mai serveste pe nimeni pe „relatii di prietinii si paci intre popoare”.

        Nu uitati ca unul din motoarele de dezvoltare a finantelor chineze, cu sprijin politic (de orice culoare doriti, numai rosu nu), impunea investitorilor straini in China sa se crediteze la banca locala, altfel investitiile nu erau luate in considerare… iata cum castigi de minim 4 ori dintr-o lovitura.

        In opinia mea culoarea politica de la Beijing tine exclusiv de poli de forta si in niciun caz de vreo ideologie.

  3. Privind comentariile anterioare, nu inteleg de ce in toate discutiile „economice” se face abstractie de cel care ar trebui sa fie beneficiarul ultim al dezvoltarii economice: omul (cetateanul). Voi da un exemplu semnificativ: politica energetica.

    1. „Traian Basescu a contestat puternic luni solutia aleasa de UE in cazul Nabucco, acuzind «egoismul» partenerilor europeni care au lasat Europa de Est dependenta de Gazprom. «Egoismul unor parteneri ai Romaniei i-a rapit sansa unui proiect ca Nabucco… Acest egoism s-a justificat economic. Dar Nabucco a fost in primul rind un proiect politic», a spus presedintele Basescu”.

    http://tinyurl.com/pfpxc8v

    2. In Europa nu exista o politica energetica comuna. Cu toate astea, Comisia Europeana impune Romaniei cresterea pretului gazelor naturale pentru populatie la nivelul preturilor din tarile dezvoltate ale UE (asta inseamna de fapt „liberalizarea pietei europene a gazelor”), in timp ce salariile din Romania sunt cu mult sub cele din tarile dezvoltate ale UE. Asta inseamna o scumpire semnificativa, desi daca cetatenii romani ar cumpara doar gaze din productia interna, pretul gazelor pentru populatie nu ar trebui sa creasca. Ce folos ca avem resurse naturale daca pretul pentru populatie nu este dictat de costuri (de extractie, prelucrare, etc.) ci de interesele comerciale ale „jucatorilor” din afara Romaniei? La nivelul veniturilor din Romania, dupa finalizarea „liberalizarii preturilor”, trei sferturi din populatia Romaniei va intra in categoria „consumatori vulnerabili”!

    „Egoismul partenerilor europeni” este reconfirmat: „au lasat Europa de Est dependenta de Gazprom”, in timp ce ii impun „liberalizarea pietei europene a gazelor”, un eufemism care inseamna ca cetatenii romani vor cumpara gaze naturale la pretul „de piata” (europeana, NU nationala!) care este dictat de puterea de cumparare a Europei Occidentale si nu de propria putere de cumparare. Este ca si cand un salariat cu salariul minim pe economie ar fi obligat sa manance doar pe „piata” restaurantelor de lux in loc sa manance alimente cumparate de la piata agroalimentara (accesibila lui). Cinismul UE este evident.

    Care este efectul pe termen lung al acestui comportament al UE? Oare cati romani vor mai fi „pro europeni” in iarna 2018-2019, atunci cand majoritatea populatiei Romaniei va ajunge sa se incalzeasca ca pe vremea comunismului (va mai imbraca cateva randuri de haine)? Sa nu ne mai miram ca „61% dintre romani considera in prezent comunismul drept o idee buna, fata de 53% in urma cu patru ani”. Bine spune dl. Victor Grigorescu: „UE trebuie sa-si dezvolte capacitatea de a integra in schema larga a politicilor comunitare interese nationale legitime, de a caror indeplinire depinde atasamentul fiecarui stat membru pentru o integrare aprofundata” … „(sa-si dezvolte) capacitatea de a raspunde pozitiv si echitabil aspiratiilor fiecarui cetatean liber”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Victor Grigorescu
Victor Grigorescu
Victor Grigorescu este consultant în politici publice, specializat în politica comerciala comuna a UE și energie. Are 8 ani de experiență în administrația publică românească, inclusiv în cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE. În 2014, a lucrat în cadrul Departamentului pentru Energie, între altele, în poziția de consilier al ministrului delegat pentru Energie. Este membru in Consiliul de Administratie la Electrica SA, dupa listarea acesteia pe bursele de la Bucuresti si Londra

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.