joi, martie 28, 2024

O metodă simplă pentru ridicarea standardelor academice în universităţi

Faptul că plagiatul domnului Ponta nu a fost un factor decisiv în oprirea ascensiunii sale anti-democratice e un simpom al standardelor academice scăzute din România. Deşi există reguli formale – legi şi regulamente interne – care descurajează frauda intelectuală, cultura organizaţională în ansamblul ei, obiceiurile şi practicile de zi cu zi, o tolerează.

Ne putem întreba cum se face că cetăţenii plătesc prin intermediul statului pentru a asigura educaţia gratuită a tuturor cetăţenilor, dar totodată nu sunt deranjaţi de faptul că banii lor sunt risipiţi prin acceptarea fraudelor intelectuale.

Cred că este o problemă de dificultate a perceperii eşecului. Dacă plătesc un constructor să facă o casă şi nu o face bine pot sesiza eşecul proiectului de construire a casei deoarece rezultatul este un lucru palpabil. Dar dacă un constructor (profesorii) eşuează în construcţia resursei umane, a capitalului cultural al tinerilor, nu am nimic palpabil, sesizabil şi analizabil în mod public, pe baza căruia să evaluez eşecul. Am diverse abilităţi, competenţe şi cunoştinţe în mintea tinerilor evaluabile doar indirecte, de exemplu pe baza succesului în viaţă. Ori într-o societate coruptă acest succes se poate asigura parţial şi prin alte metode.

Nu avem încă o devalorizare totală a educaţiei bune în mintea publicului larg, dovadă că mulţi merg la studii în străinătate, dar avem o mascare a eşecului proiectului de educare bună printr-un succes bazat pe resurse personale şi sociale fără legătură cu educaţia.

Ideea soluţiei pe care o propun se bazează pe devoalarea situaţiei de fapt, pe creşterea vizibilităţii rezultatelor procesului de educare, a eşecului.

Cadrele didactice din universităţi nu au nici un interes tactic să crească vizibilitatea propriului eşec, iar sistemul colegial de conducere blochează orice demers al celor care pun interesele strategice ale universităţilor peste cele ce ţin de imaginea universităţilor în competiţia cu celelalte organizaţii similare. Valoarea sistemului colegial este ea însăşi strategică pentru funcţionarea acestui tip de organizaţii, nu se pune problema schimbării lui doar pentru că acum există un blocaj pe problema standardelor. Prin urmare soluţia trebuie să vină de la nivel guvernamental şi al legiuitorilor.

Legea educaţiei a fost mutilată în ultimii ani, iar după episodul plagiatului Ponta comisiile de diverse feluri au fost restructurate pentru a susţine contrareforma educaţiei şi reducerea standardelor. Va veni momentul când această stare de fapt va trebui modificată. Într-un astfel de context se poate introduce în contractul dintre stat ca reprezentat al cetăţenilor şi elevi sau studenţi obligativitatea existenţei unui indicator de rezultat pe suport fizic public: o lucrare redactată de elev pentru a susţine bacalaureatul alături de examenele obişnuite, lucrarea de licenţă, dizertaţia de master, lucrarea de doctorat. Toată să aibă caracter public şi să fie disponibile în format electronic în formă completă, nu doar ca rezumat, într-o bibliotecă on-line naţională. De exemplu la Biblioteca Naţională. Înaintea susţinerii examenului respectiv, nu după. Cu păstrarea dreptului de autor la persoana care a produs textul, dar cu obligaţia contractuală de a-l face public pentru că proiectul educaţional a fost finanţat din resurse publice.

O lucrare cu un grad suficient de complexitate elaborată în scris necesită punerea în practică a numeroase competenţe şi cunoştinţe şi ca atare reprezintă un indicator excelent de rezultat, imediat evaluabil de către oricine. Prin caracterul public în format electronic poate fi evaluată situaţia eventualelor fraude academice în timp real.

Dacă s-ar stabili o astfel de regulă pentru la vară ar fi un dezastru pentru imaginea internaţională a României, în particular a anumitor universităţi şi facultăţi. Măsura trebuie gândită în etape, cu un calendar bine precizat, astfel încât să existe o presiune asupra cadrelor didactice şi a tinerilor care să ducă la schimbarea comportamentelor.

Nu poţi cere rezonabil unei persoane să scrie o lucrare de licenţă dacă ea nu ştie cum să parafrazeze o frază. Şi sunt multe astfel de persoane. Această capacitate elementară trebuie dezvoltată la nivel de liceu şi dovedită printr-un text scris de elevul care a susţinut bacalaureatul. Un text evaluabil public de către oricine, nu doar de către profesorii care au interesul tactic să mascheze realitatea. Iar accesul la studii superioare condiţionat de existenţa şi calitatea certificată public a acestui livrabil.

Cred că ar fi fezabil ca în doi ani să avem obligaţia de a publica lucrările de bacalaureat, iar în trei lucrările de licenţă şi de master. Cu cele de doctorat ar trebui aplicată măsura cât mai repede posibil pentru a nu mai alimenta chiar sistemul de educaţie şi cercetare cu impostori.

Din punct de vedere managerial soluţia revine la a scoate indicatorul final de evaluare a proiectului educaţional din relaţia strictă a beneficiarului cu finanţatorul intermediar, statul, şi a-l pune la dispoziţa finanţatorului de bază, cetăţeanul. Este o practică foarte obişnuită în toate proiectele europene, unde anumite lucruri, livrabile finale, trebuie să aibă caracter public. În acest fel bucla de conexiune inversă între prestator şi beneficiar se închide şi poate o presiune directă a cetăţeanului asupra tuturor celor implicaţi în proiectul educaţional derulat pe banii lui pentru a asigura dreptul la educaţie.

În cazul celor care îşi plătesc studiile, fie în universităţi de stat, fie în cele private nu se pune problema în acest mod. Dar se poate încerca stimularea acceptării publicării indicatorilor de rezultat prin auto-constrângere şi din interes. Că trebuie să faci publică lucrarea ta poate deveni o normă, fără să fie o regulă (fără să existe o constrângere din partea statului să faci asta). De exemplu, se poate menţiona în lege că oricine are posibilitatea să îşi publice lucrarea, astfel încât să existe să planeze o suspiciune asupra celui care nu o public, în condiţiile actuale.  Sau se pot construi stimulente pozitive pentru a publica. Se pot premia de către Academie sau alte foruri publice cele mai bune zece lucrări naţionale la fiecare nivel din fiecare domeniu. Fundaţii private pot avea şi ele iniţiative pornind de la disponibilitatea produselor culturale respective.

O dată ce standardele vor fi depăşit un anumit prag şi cultura organizaţională din educaţia publică se va fi modificat nu va mai fi nevoie de astfel de soluţii bazate pe intervenţie din exterior. Mecanismele colegiale de conducere vor putea asigura păstrarea standardelor înalte care vor acceptate de aproape toţi, iar deciziile locale din licee şi universităţi vor putea fi mult mai eficiente în stimularea excelenţei, pentru că fiind mai aprope de copiii şi tinerii de care se îngrijesc îi cunosc mult mai bine şi îi pot ajuta mult mai bine decât cineva de la distanţa aparatului de stat.

Dar până atunci…

Distribuie acest articol

57 COMENTARII

  1. este o problema pe care cei din interiorul sistemului o cunoastem si majoritatea o toleram si ne complacem!
    voi puncat citeva aspecte:
    1.cadrele didactice au promovat cum au promovat ( P.C.R. / azi cumetrii si altele, traficul de influenta din zona serviciilor chiar, cu deserviciul in timp care se vede tot mai acut) si criteriul de performanata nu a fost aproape de loc luat in calcul!
    2.nu este interes pt. un sistem educational performant din partea guvernantilor (doar la nivel declarativ) pt. ca avem o masa de manevra mult mai convenabila astfel!
    3.Epidemia de universitati particulare, cadre didactice/posturi care au scazut mult nivelul sistemului educational;
    4.Autonomia Universitara ce are la baza Carta Universitara duce (prin faptul ca au fost promovati oameni de proasta calitate) la mici zone de Dictatura!!!

    • 1. Autonomia universitara este conditia libertatii intelectuale in universitati.protejeaza universitatea de imixtiuni politice si clericale. Argumentatia lui Frederik Barba Roasie S.R.I. Imperator, care a conferit privilegiu autonomiei universitatilor, cu titlu universa si perpetuu este vaabila si astazi.Autonomia universitara a fost abolita numai sub regimurile politice totalitariste. Legea invatamantului acum in vigoare anueaza autonomia universitara. Toate universitatile sunt constitutional autonome , si cele „de stat” .Ministerul invatamantului se ocupa de invatamantul public, nu are prerogative de reglementare in universitati. Ministerul este organ politic administrativ, inclusiv ministrul este un functionar public. Nu are ce gandi si reglementa in universitati. Despre parlamentari ce posibilitate intelectuala ar avea pentru a reglementa prin legi o universitate.

      2 Universitatile pornec de la un minim de conditii spre a fi o universitate, conditii stabilite mondial prin organele colegiale universitare. De aici in sus sunt grade de performanta. Universitatile sunt egale intre ele institutional nu si calitativ. International sunt evaluate unioversitatile de un organism expert (care nu include universitari) si publicate clasamentele. Diplomele universitare emise de universitate ( nu de ministere) sunt la fl de diplome dar diferite ca valoare. Angajatorii de licentiati universitari opteaza cunascand valoarea diplomelor. Angajeaza dupa nevoi si capacitatea lor de a plati un diplomat al unei universitati sau al ateia. Costurile studiilor (investitii) difera de la o universitate la alta. Firesc pretentiile de salarizare ale diplomatilor difera. In unele state , statul conditioneaza prin regulamente legae nivelul de studii al functionarilor functie de clasamentul privind calitatea emitentei diplomei.

      3 Stdiile academice complete presupun, in sistemul Bologna la care suntem aderenti, 10 ani de studii universitare, studii propedeutice de 3 ani,care nu califica, masterat, doctorat. In SUA sunt trei nivele de doctorat.

      4. Universitatile sunt organizatii colegiale libere autoguvernate potrivit unei carte. Nu este cineva obligat sa intre in comunitate, nici student nici corp magistral. Poate parasi comunitatea cand doreste. Comunitatea este guvernata de organe reprezentative alese prin vot secret. Dupa cum se alege se guverneaza. Atat studentii cat si magistrii sunt responsabili de guvernarea pe care o au.

      5, In proasta traditie comunista si romaneasca universitarii romani, cei din universitatile de stat in special, NU VOR SA FIE AUTONOMI, vor sa fie functionari ai statului.

  2. Lucrarile (tezele finale) de bacalaureat, licenta si masterat sunt inutile si trebuie desfiintate. La doctart ar trebui sa fie admisi numai personae care au publicat cel putin 2 articole in reviste cu un calibru rezonabil din specialitatea lor.

    • Sigur ca aveti dreptate! Fiecare fizician care isi doreste un doctorat ar trebui sa demonstreze, in prealabi, ca este in stare sa-si construiasca (de exemplu) un LHC personal, cu ajutorul caruia sa-si dovedeasca capacitatea de a publica. Similar, fiecare doctorand din mecanica ar trebui sa-si fi facut deja (cel putin) o fabrica de rulmenti sau de ceasuri. In spatiale, echivalentul unei navetute spatiale s-ar impune.
      Mi-ramas, insa o mica neclaritate, cu siguranta de factura personala: totusi, eu marturisesc ca nu vad unde este greseala de logica a lui Virgil Iordache, aceea care va face sa va situati pe o pozitie complet opusa…Desi propunerea dvs (extrem de constructiva, evident) m-a castigat. Mai ales prin caracterul convins si ultimativ pe care-l afisati.

    • Nu lucrarile de licenta si masterat sunt inutile, ci modul in care sunt evaluate si privite de catre studenti si profesori. Aceste lucrari au devenit o formalitate, iar de multe ori studentii le cumpara sau le plagiaza. In acelasi timp, profesorii inchid ochii, iar interesul acordat coordonarii acestor lucrari este minim.
      Daca cercetarea ar fi incurajata inca de la nivelul studiilor de licenta in Romania, atunci da, publicarea de articole ar putea fi unul dintre criteriile admiterii la doctorat. Dar nu cred ca trebuie sa fie un criteriu eliminatoriu, si asta din mai multe motive. In primul rand, e greu de definit ce inseamna ‘reviste cu un calibru rezonabil’. In al doilea rand, cum spuneam si mai sus, studentii nu sunt incurajati deloc sa faca cercetare, nici la nivel de licenta, nici la nivel de master. Cum in ultimii ani masteratul a devenit si el aproape obligatoriu, si cum studiile masterale in Romania implica doar invatare, nu si cercetare, sansele unul student de a publica sunt foarte slabe fara un sprijin substantial din partea profesorilor. In al treilea rand, unele persoane se pot decide sa faca un doctorat la 10 sau 20 de ani dupa ce au profesat intr-un anumit domeniu. Ei pot fi experti in acel domeniu fara insa sa fi publicat vreun articol in revistele de specialitate.
      Felul in care se face admiterea la doctorat in Marea Britanie mi se pare mult mai corect si mai rezonabil. Conteaza in primul rand rezultatele de la masterat, unde foarte greu se obtine o nota mai mare de 80 (din maxim 100 de puncte). O nota de 80 acordata unei lucrari de disertatie inseamna ca lucrarea respectiva e publicabila intr-o revista de specialitate. In schimb, in Romania, e plin de note de 10. Toate lucrarile de licenta si disertatie sunt perfecte sau aproape perfecte. Rar sa ia mai putin de 8 (!!!). Alte criterii pentru admiterea la doctorat sunt interesul pentru domeniul respectiv (exprimat intr-o scrisoare de intentie), si interviul cu potentialul profesor coordonator. Dar nu se cer articole publicate in nu stiu ce reviste. Asta pentru ca standardele sunt foarte ridicate, si majoritatea universitarilor ajung sa publice abia in timpul doctoratului, sau chiar mai tarziu.
      Asa ca, inainte de a arunca la gunoi lucrarile de licenta sau disertatie, ar trebui poate sa ne gandim cum putem sa le uitlizam cat mai eficient.

      • Doctoratul nu este necesar pentru practica (medicinii,ingineriei, filosofiei, religiei etc), ci este un stagiu de cercetare pentru care trebuie interes si talent. Aceste doua calitati trebuie dovedite si testate, iar singura modalitate de a o face este prin evaluarea implicarii in cercetare de dinainte de admiterea la doctorat.

        • @peter manu
          Este vorba de cercetare adevarata nu de pseudocercetarea din lumea medicala. OK, sunt si lucrari corecte si de calitate, dar putine fata de numarul de prostii aparute in domeniul medical.

          http://www.plosmedicine.org/article/info%3Adoi%2F10.1371%2Fjournal.pmed.1001747

          Intelegi ca exista anumite standarde si anumite discipline fac cercetare adevarata, unde o lucrare de master este indispensabila pentru a determina daca studentul respectiv are sanse sau nu sa realizeze un doctorat. Iar in anumite discipline- fizica, matemtica, chimie de exmeplu- un doctorat inseamna ceva cu niste simple statistici facute sa dea frumos.

    • ‘Lucrarile (tezele finale) de bacalaureat, licenta si masterat sunt inutile si trebuie desfiintate.’

      Exercițiul de a scrie o lucrare de licență este foarte util celui care scrie. Pentru a scrie zeci de pagini, autorul este forțat să-și organizeze gândurile.

      ‘La doctart ar trebui sa fie admisi numai personae care au publicat cel putin 2 articole in reviste cu un calibru rezonabil din specialitatea lor.’

      Asta îmi pare o idee bună. Cel puțin, nu sunt deloc de acord cu obiecțiile de până acum.

      1. ‘E greu de definit ce înseamnă reviste cu un calibru rezonabil.’ Nu, nu e greu. În plus, asta e ca și când ai spune că nu sunt bune notele în școli fiindcă e greu de definit ce înseamnă că meriți nota 10.

      2. ‘Studenții nu sunt încurajați să facă cercetare.’ (a) Scopul propunerii este tocmai să îi identifice pe cei care sunt ei interesați fără să-i împingă cineva cu furca de la spate. (b) Poate problema e că profesorii ar trebui să-i încurajeze mai mult.

      3. ‘Cei care au profesat sunt experți dar nu au articole.’ Fals. Știu cel puțin câteva persoane care au publicat în timp ce lucrau într-o companie.

  3. Ideea unei lucrari personale publicate (macar electronic) ca o conditie obligatorie admiterii pentru susutinerea examenelor de bacalaureat este salutara si, in esenta, foarte simpla. Consecintele ar fi insa dramatice. Cu exceptia lucrarilor comandate, deci plagiate in cel mai clasic accept al termenului, ar iesi la iveala nivelul submediocru al elevilor scosi pe banda rulanta de un sistem de invatamint degradat si degradant (scoala aceea romaneasca producatoare de timpiti de care scria domnul Maci). Acest pas, alaturi de celelate initiative de aducere pe linia de plutire a unui sistem care era cindva deosebit de exigent si apreciat (camerele din salile de examen, standardele minime de predare, evaluarile periodice, ridicarea standardelor de admitere in universitati si acreditarea riguroasa a acestora… ca sa enumar haotic doar citeva dintre ele), in primul rind o noua lege a educatiei si un sistem exigent de selectare a cadrelor didactice intr-un corp profesional de elita (cu remuneratii corecte si stimulative)….sunt citeva nevoi fara de care sistemul romanesc de invatamint se va scufunda definitiv, iar singura modalitate de pregatire a unui individ care sa poata fi incadrat social la un nivel acceptabil va fi autodidacticismul (cu exceptia celor care isi pot permite studiile in strainatate, de unde cam uita sa se mai intoarca).

    • In medie, in fiecare an sunt intre 80.000 si 90.000 de absolventi. Presupunand ca doar jumatate dintre acestia ar dori sa sustina bacalaureatul (in noile conditii) cine credeti ca ar putea citi/evalua 40-45.000 de articole? Sau aceasta activitate ar cadea in sarcina revistelor care le publica (prevad sinucideri printre redactori)?

      • Nu e vorba ca toate sunt citite ci ca sunt „la vedere” si pot fi expuse ca plagiate daca e cazul. Acest simplu fapt ii va face pe cei mai multi sa se gandeasca de doua ori inainte sa plagieze.

        • @Cucurigu

          Vedeti publicatiile din Romania capabile sa gazduiasca 4–45.000 de articole stiintifice anual? Ce facem, scoatem „Pagini Aurii” inainte de fiecare examen de bacalaureat? Desigur, respectivele publicatii nu ar avea dreptul sa refuze articolele (ar insemna sa refuze dreptul absolventilor de a-si da bacaloaureatul) iar daca totusi le refuza pe baza unei justificari de ordin stiintific inseamna ca ar trebui sa le si citeasca. Vedeti pe cineva capabil sa citesaca si sa evalueze cateva zeci de mii de articole anual?

          • Nu am propus publicare, ci depozitare on-line într-o bibliotecă, aşa cum este de exemplu aici:

            http://thesis.eur.nl/#query=from:0;query=sort:auto;filter=all:;facet=type:;facet=public:;facet=issued_date:;facet=affiliation_label_partOf:;facet=host_series_label:

            Cu acordarea eventual a unui număru automat ISSN. ISSN se acordă acum automat pe Research Gate dacă doreşti când încarci ceva care nu are încă.

            Şi acces liber la download, fără parolă, să vadă oricine ce hram poartă produsul creat.

            Am colaboratori în contracte de cercetare care acum sunt la doctorat sau l-au terminat, dar lucrările de licenţă am constatat că erau plagiate masiv când le-am cerut să le văd, din păcate prea târziu ca să mai pot renunţa la colaborări.

            Învăţăm la doctorat să scriem româneşte, iar articole în engleză în reviste cotate ISI probabil că o să scriem la post-doc, sau poate chiar la pensie.

            gânduri bune,

            • Nu ati propus dumneavoastra, a propus domnul Serban Pretor (caruia, de altfel, ii era adresat raspunsul meu). Deci sau va puneti de acord sau macar nu criticati comentariile „in mod incrucisat”.

  4. Cred ca o componenta care lipseste din majoritatea sistemelor de educatie este dezvoltarea capacitatii de a gandi „outside the box”.

    Sistemul educational, oricare ar fi el, vine prost pregatit din start intrucat porneste de la un status quo care trebuie respectat. Cu cat docilitatea e mai buna cu atat sistemul te rasplateste si te valorizeaza. Abilitatile individuale, extremele, abordarile diferite sunt ignorate sau nivelate.

    Sistemul educational in sine este perimat. Care este necesarul de educatie intr-o lume in care 80% din lucruri sunt indeplinite de masini. Competitia este acerba in sectorul 20% si anacronica.

    Cand toate utilitatile necesare supravietuirii sunt produse de masini care mai e nevoia de oameni pregatiti ? 1%, 2% din oameni trebuie sa produca si sa aiba grija de masini. Si restul ?

    Munca creativa ? Pentru proprietarii masinilor :)

    Oricum e bine ca preocupa aceste aspecte :)

  5. Remember.
    Cind „dictatorul” Basescu a palavragit si el ceva despre scoala, ceva cu prea multi tinichigii si prea putini filozofi, sau invers, ca nu are importanta ce spune un dictator, poate a spus si ceva de genul „(scoala aceea romaneasca producatoare de timpiti de care scria domnul Maci)”, ce mai vaiet si ce vuiet :P
    Cind acelasi dictator oribil ne amintea de plagiatul prim ministrului, ce-mi facura persoanele onorabile din invatamint? Cu cite o floare nu se face primavara.
    Cum au reactionat onorabilele cadre universitare la legea educatiei initiata de Funeriu, si cum reactioneaza acum, cind este mutilata capitol cu capitol?
    NB,
    cineva a fost intrebat cum i-ar placea sa fie scoala? din slanina, domnule, din slanina!

  6. Nu e o solutie. Pur si simplu absolventii de liceu si de facultate vor cumpara lucrarile de la autori specializati pe asa ceva. Pentru un pret corespunzator acestia vor respecta standardele de redactare.

    • Draga domnule, asta e o prostie istorica. :) Specialstii care scriu lucrari nu scriu zeci de mii de lucrari. Da, exista posibilitatea sa apaa o piata a lucrarilor redactate pe bani, insa ar fi o nisa – marea problema sunt bizonii care plagiaza la modul grosier pentru ca nu exista nici o opreliste.

  7. „Faptul că plagiatul domnului Ponta nu a fost un factor decisiv în oprirea ascensiunii sale anti-democratice e un simpom al standardelor academice scăzute din România.” – Desigur, dar numai dupa ce corectati ortografia (simptom), multumesc!
    Tocmai ;) intentionam sa incep prin a spune ca standardele invatamantului, in general (si cel academic nu face exceptie!), depind in primul rand (!), de calitatea profesorilor, dupa parerea mea.
    Ei sunt mai mult decat niste furnizori de cunostiinte, dincolo de stapanirea materiei predate, conteaza atitudinea pe care o au, comportamentul, stilul, cu alte cuvinte: mentalitatea!
    Deoarece profesorii reprezinta adevarate repere, modele de urmat sau de evitat, calauzitori sau franari de cariere, etc., de calitatea lor depinde calitatea invatamantului, respectiv reusita sau esecul elevilor si studentilor.
    De aceea, orice reforma serioasa trebuie sa inceapa cu reformarea cadrele didactice!
    Impartasesc ideea dlui Pretor referitoare la consecintele dramatice ale unei eventuale conditii de publicatie de lucrari, care sa permita sustinerea bacalaureatului!
    Cred ca este, ori prea devreme, ori prea tarziu, ca sa inventam noi RESTRICTII pentru niste tineri deja profund debusolati, in marea lor majoritate, in contextul in care profesorii romani sunt mult sub standardele internationale, in marea lor majoritate! S-ar crea doar motive suplimentare de constrangere, coruptie si revarsare a frustratiei unora asupra altora, nimeni nu ar avea de castigat!

  8. 1.Analiza si mai ales concluziile sint inafara de orice discutie, dovedind un bun spirit de observatie si analiza.
    Problema este ca ele se raporteaza la un ,,evaluator-judecator” ipotetic, inexistent in lumea reala, cea a ,,societatii economice” romanesti.
    Unicul evaluator obiectiv si mai ales generator de standard inalt in intreg invatamintul romanesc, este ECONOMIA NATIONALA, care nu mai exista.
    A da vina pe Ponta, ori pe fostii guvernanti in maniera subiectivista, face parte din naivitatile analitice romanesti. de a gasi TAPII sau acarii Paun, pentru lipsa conditiilor obiective, capabile sa aduca la performanta, invatamintul.
    Daca este sa gasim adevaratii vinovati, ei sint clasa politica in intregul ei, care a avut ca unica preocupare propria capatuire (legala sau nu), fara interesul de a cere ,,pietei stiintifice nationale”, constructia unui ,,proiect national de reconstructie industriala”, care sa cointereseze, sustina financiar si logistic, un invatamint de calitate.Cind I-a fost oferit, Ponta l-a ignorant, ca orice politician lipsit de responsabilitate, fata de natiune.
    2.In lipsa a 5 milioane de locuri de munca, cu o industrie in dezintegrare ca urmare a lipsei investtitiilor industriale straine – fiindca la fel ca turismele si activele industriale se uzeaza si invechesc, fiind eliminate din prodctie – continua diminuarea de locuri de munca. Asa ca, ce asteptarii sint de la invatamintul care este ,,gratuit” in sensul de inutil, fiindca nu asigura realizarea scopului pentru care se realizeaza de individ: accederea la un loc de munca?
    Numai competitia pentru cistigarea sau pastrarea locului de munca, impune asumarea personala a invataturii la toate nivelele.Daca faci liceu tehnic sau facultate si apoi esti angajat la AJOFM ca somer, ce imbold sau ratiune are pentru elev ori student, sa invete de nota 10?
    La ce ar folosi publicarea lucrarilor de absolvire, fiindca nu exista domeniul tehnic sau economic in care sa fie valorificate (odata ce nici macar inventiile majore nu se bucura de valorificare nationala), constituind o birocratizare inutila in invatamint.
    3.Dati-ii Romaniei un ,,proiect national economic”, cu o crestere anuala de 5-6 la suta pe an, asumata politic, care sa creieze anual 200 – 250 de mii de noi locuri de munca si invatamintul nu va mai avea nevoie de ,,masuri simple” de perfectionare, Aceasta unica masura complicata si dificila, de reconstructie economica si industriala are nevoie de o asumare politica.Daca PONTA poate fi acuzat si condamat pentru o vina personala, este aceea, ca in programul de Guvernare, a renuntat in mod ANTIECONOMIC, la promisiunea electorala de a crea 1 million de noi locuri de munca in 2013 – 2016, investitii straine de 12 miliarde de Euro, absorbtia integrala a banilorUE, cu o crestere economica de 4- 5 la suta pe an.
    Acesta putea fi UNICUL ,,motor” care sa tina locul la toate masurile simple sau complexe, la fel de nefezabile pentru cresterea performantei scolii romanesti, dar care a fost abandonat de Ponta, dupa ce ,,sa vazut cu sacii in caruta” de Prim Ministru !

  9. Trebuie de asemenea redus nivelul de sustinere al universitatilor de stat din banii statului care provin din taxe. In acest mod se pot reduce eventual si taxele publice. Viitorul student ar trebui sa imprumute bani de la banca daca vrea sa investeasca in propria educatie, asa cum este in statele mai civilizate. Acesti bani vor fi platiti inapoi la banca in momentul cind studentul se va angaja, din salariul care va fi mai mare decit al unor angajati fara studii universitare. Imprumutul eventual, poate fi garantat de stat, intr-o anumita masura. In acest fel, studentul va avea tot interesul sa ceara profesorilor o activitate de calitate si nefrauduloasa.
    In Statele Unite si Canada sint foarte multi studenti starini, mai ales din India. In India, bancile dau imprumuturi studentilor pentru a studia in Statele Unite, imprumuturi de multe ori garantate de parinti cu casele in care locuiesc. In acest fel, bancile indiene sint sigure ca isi vor recupera banii, iar studentii capata o instruiere de calitate, recunoscuta mai peste tot.

    • Aveti dreptate! Mai mult, aceasta ar rezolva si problema absolventilor care pleaca sa munceasca in strainatate, dupa ce au facut facultatea pe banii contribuabilor.

      • EU NU as ipoteca locuinta mea doar pentru ca, copii mei sa termine niste studii. As face asa ceva doar daca as avea 2-3 locuinte. NU este necesar ca un om sa aibe foarte multi bani obtinuti ca urmare a unui job bine platit. Suntem prea LACOMI (in varianta moderna materialisti) si ne dorim lucruri efemere, trecatoare care NE POT ADUCE pe termen „vesnic” pierderi.

  10. fals
    romania este o constructie birocratica
    degeaba betisorul cu care va scobiti in ureche este standardizat daca nu vi se potriveste. la fel si cu diplomele produse de fabrica. ele nu depasesc valoarea materialului din care sint facute daca n au sustinere in lumea reala. de pe urma semi / sferto doctilor romani care studiaza la facultati din bucuresti, londra sau aiurea nu beneficiaza decit universitatile care si umfla buzunarele cu taxele / fee urile colectate.

  11. Domnule Iordache,

    Pentru invatamantul preuniversitar nu e nevoie de o lucrare.

    In SUA exista testele SAT, care testeaza complex abilitatile absolventilor de liceu si felul in care pot pune impreuna diverse cunostiinte generale.

    De aceea nici nu exista examen de bacalaureat in SUA. Testele SAT se dau in scoala in clasa a 12-a pe aceeasi grila la nivel national si scorul obtinut este luat in considerare de toate colegiile si universitatile pentru admitere, fiind un examen standard. In SUA nu exista examinare diferentiata pe profil, ci doar acest test de abilitati generale, care testeaza inclusiv abilitatea elevului de a scrie un eseu pe o tema data.

    Examenul de bacalaureat in Romania, cu exceptia abilitatilor de limba moderna, computer si paote educatie fizica, nu testeaza prea mult abilitatea absolventului de a gandi ci mai mult capacitatea lui de memorare a unor modele predefinite de comentarii, tipuri de probleme si alte cele care nu or sa-i foloseasca oricum in viata. Insa felul in care informatia este sintetizata intr-o forma multi-disciplinara si complexa e un bun castigat care trebuie testat.

    Sunt de acord cu Dv asupra ce propuneti la nivel universitar.

  12. Mulţumesc tuturor celor care au comentat. Poate că nu e cazul să existe lucrări scrise publice la bac, nu ştiu.

    Însă cumva trebuie rezolvată problema studenţilor care nu ştiu să scrie în limba română o lucrare de licenţă în domeniul ştiinţelor naturii, care nu ştiu să parafrazeze, ci doar să copieze sau să traducă ad literam.

    Ce se poate face ca aceştia să cunoască limba română ? Trebuie imaginată o modalitate de presiune.

    Se insistă enorm ca astfel de studenţi să treacă la master.

    Când eram eu student în etapa scrierii licenţei, în anii 1993, această problemă nu exista. Noi ştiam să scriem o compunere cu cuvintele noastre.

    Poate da cineva sugestii fezabile ?

    • Sugestii fezabile … da sunt … In primul rand nu toata lumea poate scrie o compunere. 30-50% din elevi nu sunt capabili sa scrie o compunere si chiar daca ar fi capabili nivelul maxim la care ar ajunge ar fi probabil mediocru.

      Deci, de ce sa-ti bati capul …

      Educatia de la scoala sau mai bine spus asimilarea de cunostinte este un substitut sarac al educarii de acasa. Calitatea atmosferei familiale, pregatirea parintilor, preocuparea lor activa determina mult evolutia ulterioara a copiilor. Scoala nu face decat sa profite de acest fundament fertil si sa construiasca pe el. Profesorii cu vocatie care stiu sa imprime ceea ce familia nu a facut este cvasi nul.

      Dezvoltarea abilitatilor este organica. Ceea ce este bun si frumos se dezvolta in timp daca exista grija, atentie, iubire …

    • Evident, domnule Iordache. Așa cum am mai spus- și s-a șters- un registru unic de lucrări- care să conțină și contribuția originală. Și instrucțiuni foarte clare despre ce trebuie să conțină o lucrare de licență, masterat sau doctorat. Noi ăștia din Politehnică- mai primari ca să folosesc un eufemism- am învățat încă de prin anul IV- dacă nu mă înșel – că orice lucrare are 2 părți- cea de Documentare (numită și Studiu Operațional uneori) și cea de Contribuții originale. Noile teme- licență, masterat, doctorat- ar fi verificate în primul rând ca tematică în acest registru- după care studenții ar trebui să demonstreze conținutul original.

      • Şi partea care este o sinteză din literatură (documentarea cum spuneţi) trebuie să fie scrisă cu cuvintel autorului, şi în acest sens originală. Nu e vorba de originalitatea ideilor, ci a textului produs cu respectare regulilor de citare pentru că ideile sunt ale altora.

        cele bune,

        • Este ingrijoratoare aceasta autosuficienta sistemica in care existenta proceselor bine puse la punct justifica actul vietii.

          Este un film francez, nu retin numele, exact despre un profesor de literatura si un elev care scria compuneri fascinante. Profesorul, impreuna cu sotia lui sunt fascinati de realismul palpabil al compunerilor care ating latura picanta a vietii. In cele din urma profesorul e de fapt elevul care ajunge sa se culce cu sotia profesorului in timp ce cel din urma orbit de profesie si de cutume ajunge sa fie dat afara din scoala si in cele din urma si din viata.

          Pentru ca, apoi, elevul sa-i fie cu bunavointa profesor si sa-l invete ce acesta a uitat …

          • Acesta nu este un articol despre sensul vieţii, ci despre nişte chestiuni de managementul calităţii foarte precise din sistemul de învăţământ :)

            Cu job-ul de profesor la casetă nu prea văd cum aş putea susţine public că e bine să se fraudeze intelectual, ca să ai succes în anumite împrejurări sociale sau personale… Confortabil este că nici nu cred că aşa ar fi bine.

            gânduri bune,

            • Imi pare rau ca nu vedeti legatura intre ce am scris si ce doriti sa realizati.

              Sistemul de invatamant si mentalitatea celor care il creeaza si la care aderati si dumnevoastra inconstient este sa vedeti cum sa excludeti o parte din oamenii care intra in el. Apoi toata lumea se mira ca sunt lucruri care nu merg bine.

              Eu credeam, probabil naiv, ca educatia are menirea sa te ajute sa te dezvolti ca om nu sa selecteze niste indivizi. Cu alte cuvinte oamenii se arunca cu capul intr-un sistem care pe zi ce trece se chinuie sa-i excluda totusi intrebandu-se de ce nu sunt oamenii buni :)

              Si din indivizii abrutizati si mediocri care trec toate testele stupide create de aceeasi indivizi abrutizati si mediocri vreti sa se nasca o mentalitate reformatoare ? Cam cum ?

            • Lucrăm cu ontologii diferite. Din punctul meu de vedere un profesor sau un şef nu selectează oameni, ci comportamente, atitudini. Criteriul de selectare este adecvarea cu scopurile organizaţionale (de exemplu misiunea universităţii aşa cum este precizată în cartă). Prin adecvare înţeleg ca acele comportamente, atitudin să conducă la o producţie de resurse şi servicii care să contribuie la atingerea scopului educaţional, nu la subminarea lui. Selectare nu înseamnă neapărat eliminare în primă instanţă, ci o notă, o apreciere, etc. Rolulul acestei selectări este ca persoana care le deţine pe cele nefolositoare să facă un efort să şi le schimbe.

              Dacă persoana nu vrea să şi le schimbe atunci înseamnă că nu a ales organizaţia potritivă pentru ceea ce doreşte să facă. Înseamnă că vrea să schimbe o instituţie în altceva decât ceea ce era înainte. Se poate şi aşa ceva, dar asta e treaba Senatului, nu a celor din compartimentul de producţie al universităţii, profesori, cercetători şi studenţi.

              În ce priveşte relaţi cu personele, asta e o dimensiune suprapusă peste cea anterioară. Ca profesor şi şef ai o relaţie informală, şi neformalizabilă cred, care răspunde cerinţelor de educare în termenii puşi de dumneavoastră. Asta ţine de talent şi vocaţie, dar este ceva particular fiecărui lider, profesor. Nu se poate scrie în regulamente.

              Rezumând, avem o latură ce ţine de regulamente, pentru care se poate face controlul calităţii indiferent cine face jobul de rector, profesor, sau cine este student, aceasta e latura instituţională, care permite organizaţiei să meargă, să evolueze, o latură ce ţine de managementul organizaţiei, şi avem latura personală, informală, care ţine de talentul, umanitatea şi vocaţia oamenilor, în care profesorul e model şi studentul învăţăcel. Cele două sunt complementare, nu se exclud una pe alta. Echilibrul între cele două trebuie să îl asigure toată lumea, iar rectoratele lasă spaţiu destul de libertate profesorilor în care să îşi manifeste talentele, să fie modele pentru generaţii. Însă un rectorat nu se poate baza doar pe bunele intenţii şi talentele angajaţilor, are nevoie şi de un sistem formal de asigurare a calităţii.

              gânduri bune,

  13. Va rog nu mai contribuiti la folosirea gresita a cuvintului ‘formal’. Ginditi-va ce s-ar intimpla daca intr-un acord de colaborare s-ar scrie, de exemplu: „Franta va sustine formal Romania”.
    ‘Formal’ inseamna ‘de forma’ si nu ‘oficial’, cum cred sferto-doctii care au pornit si cancerul lingvistic ‘ca si’.

    • Am tradus „formal rules” (legi şi reglementări) cu „reguli formale” , ca diferite de „informal rules” (norme, practici încetăţenite), reguli informale. E vorba de un sens tehnic, nu de cel de dicţionar, şi anume de un sens tehnic ce ţine de teoria instituţiilor, un eşantion de literatură academică de ex aici:

      http://scholar.google.ro/scholar?hl=en&q=formal+rules&btnG=&as_sdt=1%2C5&as_sdtp=

      Termenul de regulă formală e deja acceptată în limbajul românesc tehnic al instituţionalismului, economic, de ex. aici:

      http://ramp.ase.ro/_data/files/articole/7_03.pdf

      Mai sunt şi alte sensuri tehnice în zona filosofieu, de ex. aici un sens cu totul special al termenului formal, în teoria formală a acţiunilor:

      http://www.ub-filosofie.ro/~solcan/LAB/itfa/main.pdf

      cele bune,

    • Mie mi se pare ca dl Iordache a folosit corect cuvantul „formal”, conform chiar cu DEX-ul, mai precis, dansul a folosit al 4-lea sens al cuvantului:
      http://dexonline.ro/definitie/formal
      FORMÁL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Privitor la formă, care ține de formă, de aparență. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. Formulat precis; categoric, expres. 3. Pătruns de formalism; făcut de formă (7). 4. (Despre unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și valabil. – Din fr. formel, lat. formalis. Sursa: DEX ’09 (2009)

  14. Problema educatiei este o tema care apare in mod costant pe Contributors. Vizualizarea nu mai este un indicator atat de constant, si mai putin numarul de comentarii.
    Nu sunt specialist in domeniul educatiei dar anii de munca in diferite domenii, cadru didactic universiatar 9 ani, si angajator, mai mult de 25 ani, imi permit sa am o anumita parere din interior.
    Vreau sa ma refer la trei probleme:
    1. Statul ca reprezantatntul investitorilor si masurarea eficientei investitiei
    2. Cetateanul ca investitor si aprecierea produsului de catre cumparator
    3, Parere personala despre aprecierea doctoratelor
    1. In domeniul economic am invatat ca fundamental este gasirea unor indicatori relevanti. Statul realizeaza o activitate economica in momentul cind intocmeste bugetul si investeste in invatamint. Indiferent de investitie relevant este indicatorul numit Return of investment. Investitia realizata in invatamint, in speta in invatamintul superior, trebuie sa produca specialisti care vor avea venituri mai mari. Prin impozitele pe venit acesti oameni trebuie sa aduca un venit mai mare bugetului. Sa realizeze un return pentru investitia in pregatirea lor. Sa nu uitam ca cei care fac studii superioare pe linga cheltuiala de investitie in educatie vor reprezenta o cheltuiala si la pensie, anii de studii fiind socotiti aducatori de venit, puncte de pensie, la nivelul 50% venitul mediu pe economie. Aceste cheltuieli pot fi clar evaluate din buget. Veniturile pot fi urmarite prin veniturile realizate defalcat pe clasificarea COR (clasificarea ocupatiilor din Romania). Un astfel de studiu, neafectand protectia datelor personale, lucrand numai cu cifre globale, poate sa indice pe langa eficienta invatamintuli superior, si acoperirea, supraacoperirea respectiv lipsa de acoperire ale specialitatiilor.
    2. Eu am o alta parere in legatura cu eficienta aprecierii date de investitor, in speta, de catre cei care platesc impozitul. Nu investitorul, cumparatorul este cel care apreciaza calitatea marfii. Din pacate sunt firme internationale, au ajuns sa angajeaza tineri ingineri, dupa care sunt nevoite sa le pregateasca 18 luni sa poate sa dea randamentul cerut de firma. Si in acest caz salariul platit este un indicator care reflecta multumirea consumatorului fata de marfa (cer scuze pentru expresia folosita). E clar ca in perioada de pregatire si salariul este mai mic. Inginerii de multe ori sunt angajati ca tehnicieni.
    3. In legatura cu doctoratele. Deja atunci cand am lucrat in invatamantul superior, am propus ca cinci ani dupa sustinerea unei teze de doctorat sa se analizeze in ce masura cele scrise in referate ( am scris si eu) s-au adeverit. Daca s-au deschis noi cai si s-a continuat abordarea problemei. Aceasta redeschidere dupa cinci ani va caracteriza nu numai doctorandul, dar si conducatorul, inclusiv pe cei care au scris aprecierile. Aceasta analiza trebuie sa faca toti cei care au participat in comisie, cei care au scris referate, aprecieri.

    • A face statul o proiecţie a Return of investment până la pensia cetăţeanului mi se pare nefezabil, sunt nenumăraţi factori care pot interveni. Apoi nu e treaba statului asta, nu cred că dreptul la educaţie implică faptul că statul trebuie să aibă un astfel de profit de pe urma investiţiei.

      Mai degrabă văd un indicator de monitorizare mult mai strâns, şi anume la finalizare studiilor în sistemul public, pentru că atunci se termină proiectul educaţional care susţine operaţional exercitarea dreptului la educaţie. Mai departe sunt alte proiecte, de altă natură, ale persoanei care foloseşte resursa sa umană în cumplaju cu angajatorii sau în propria sa companie.

      Nu mi se pare o problemă să vorbiţi despre marfă, resursa umană e ceva deţinut de persoane, nu e totuna cu persoana. La urma urmei dreptul la educaţie gratuită e dreptul de a achiziţiona pe banii cetăţenilor o anumită marfă, propria ta resursă umană. Numai că văd asta ca pe o finanţare de proiect personal, cu obligaţii corelative, nu ca pe un drept de a arunca la coş banii pe care ţi-i dau alţii ca să ai o resursă umană. Asta o poţi face doar când sunt banii tăi în joc.

      cele bune,

      • Daca statul nu functioneaza ca o entitate economica care se poate auto sustine, atunci va falimenta. Statul poate functiona un timp cu o balanta de plati negativa (cu bani imprumutati), insa aceste sume cu care statul poate fi dator sint limitate destul de strict, si, mai devreme sau mai tirziu trebuie returnate. Majoritatea statelor sint datoare (cu un anumit procent limita din PIB), din cauza concurentei intre ele. Acestea fiind spuse, daca Statul Roman nu functioneaza dupa criterii economice stricte (si evidente), se va duce de ripa. In fapt, acesta este deja de mult pe marginea prapastiei, cu un picior balanganind in gol. Din acest motiv orice aere comunistoide despre educatia gratuita ar trebui sa dispara rapid. Nu se mai poate ca Romania sa traiasca sub impresia comunista ca poate avea sistem de sanatate gratuit (si de calitate), invatamint universitar gratuit (si de calitate), si toate acestea neproducind mai nimic ce se poate vinde !!!

        • Până când se va decide că educaţia nu mai poate fi gratuită se pot lua măsuri care cu aceiaşi bani cheltuiţi să producă mai mult. Sărăcia nu justifică impostura.

          gânduri bune,

  15. Nu se va schimba nimic atata timp cat finantarea universitatilor se va face pe cap de student. In acest sistem inept joburile cadrelor didactice depind de numarul de studenti pe care reusesc sa-l ataraga, prin urmare calitatea studentilor nu mai conteaza, prin urmare exigentele scad, prin urmare absolventii sunt din ce in ce mai slabi. Universitatile au devenit un fel de prestatori de servicii la cheremul clientilor. Ori ,cand esti fortat sa inscrii si sa tarasti pana la licenta tineri care nu au nici vocatie, nici interes, nici intelect pentru studii superioare, devine hilar sa le ceri sa scrie lucrari de licenta la nu stiu ce standarde de cercetare. Nu e nici vina acestor copii care, doar cu liceul aqbsolvit, nu-si pot gasi un loc de munca sau invata o meserie si nici a cadrelor didactice.

    Cat despre doctorat … In sistemul Bologna traseul e urmatorul: licenta la 22 de ani, masterat la 24, doctorat la 28. Sa nu-mi spuna cineva ca la varsta asta esti pregatit din punct de vedere intelectual sa prezinti o lucrare de doctorat cu adevarat valoraoasa si inovativa. Cei care reusesc sunt exceptii. Ceilalti se strecoara cum pot printr-un sistem cretin care le cere masterat ca sa fie functionari la primarie si doctorat la nici 30 de ani daca vor sa fie asistenti universitari.

    In concluzie, sistemul universitar este conceput sa produca pe banda rulanta absolventi cu o pregatire precara, dar utili pe o piata de munca ce nu le cere nici creativitate, nici spirit inovativ, nici initiativa, nici prea mult discernamant. Nu prea conteaza, in conditiile astea, ca se copiaza la lucrarile de licenta, de masterat ori de doctorat.

    • Daca studentii ar trebui sa imprumute bani de la banca pentru a-si plati studiile (ca o investitie in viitor), ar disparea si copiatul, pentru ca atunci s-ar turna intre ei, nimanui ne-convenindu-i sa fie intrecut la note de cineva care copiaza. Iar notele ar avea importanta la angajare…

  16. De ce simplu, cand se poate complicat…?
    „Ce se poate face ca aceştia (studentii) să cunoască limba română ? Trebuie imaginată o modalitate de presiune.” – Pentru ca, este stiut, ca „presiunea” are o multime de efecte pozitive asupra intelectului copiilor, adolescentilor si tinerilor adulti, asa-i, dle profesor si tata?

    Invatamantul romanesc poate redeveni performant prin metoda stop-and-go, adica in 3 etape simple:
    1. Incetarea tuturor experimentelor „inovatoare” inspirate de la alte culturi (finlandeza, coreeana, americana, etc.!!!), si intoarcerea la un sistem „clasic” de invatamant, dupa modelul celui de inainte de 1989, care s-a dovedit cel mai bine adaptat românilor!
    2. „Reabilitarea” cadrelor didactice (inclusiv salarial!), concomitent cu desemnarea de obiective clare si exigente, adaptate fiecarui nivel de studiu, pentru responsabilizarea fiecaruia si astfel, trierea „naturala” a cadrelor cu vocatie pedagogica, de restul.
    3. Coordonarea invatamantului mediu si superior cu nevoile economiei, implicit infiintarea de noi scoli profesionale, introducerea numerus-clausus pentru admiterea in invatamantul superior si desfiintarea (momentana, pana la ameliorarea mentalitatilor!) facultatilor private.
    Trebuie sa avem umilinta sa recunoastem ca ne-am inselat atunci cand am decis ca TOT ce-a fost inainte trebuie desfiintat!
    Asa a fost posibila Renasterea…

    • 3) Scolile profesionale sint un sistem depasit. Cel mai bine este sa se creeze colegii, ca in America de Nord, unde elevii (studentii) invata toate meseriile pe care le doresc: contabilitate, calculatoare, reparatii automobile, sudura, coafura, manichiura, etc. Un colegiu preda cursuri la nivel mai ridicat decit scolile profesionale, si creeaza „tehnicieni”. Tehnicianul trebuie sa stie sa faca si ceva calcule matematice elementare, si sa sudeze, etc. Societatea a ajuns la nivelul la care un absolvent de scoala profesionala nu mai poate face fata. Ca sa repari un automobil actual, e e nvoie sa te folosesti de calculator, cit si de late echipamente avansate (aparate de sudura sofisticate, comandate tot de calculator, aparate de masura, etc.). daca in colegiu un student ia mai multe cursuri, devine „maistru”. Daca ia mai putine, devine „tehnician”.
      Coordonarea invatamintului mediu si superior cu nevoile economiei trebuie sa se faca, in general, prin mecanismul pietei libere. Industria trebuie sa ceara ce are nevoie, iar studentii vor alege cursurile care li se potrivesc mai bine, sin in care cred ca vor gasi de lucru cu o probabilitate mai mare. Daca un student vede ca nu sint joburi pe piata pentru specialitatea de stiinte sociale, atunci nu va urma cursuri de stiinte sociale, deci cererea va scade, si tot asa si numarul de cursuri pentru aceasta disciplina.

      • @Dan Plesoianu, ati sesizat esentialul, si anume : reabilitarea invatamantului mediu, prin infiintarea de unitati de invatamant care sa garanteze absolventilor atat stapanirea unei meserii cat si locuri de munca, asta este important! Ca le numim ca in SUA, sau ca in alte tari, conteaza mai putin…
        Orice societate are nevoie si de muncitori!!! Cu cat ei sunt mai calificati si mai satisfacuti, cu atat intreaga societate se poarta mai bine!
        Este absurd, ilogic, descurajator si complet neproductiv, sa intalnesti secretare, soferi sau vanzatori, cu studii superioare! Ei nu sunt multumiti, diplomele le sunt devalorizate, iar cei care ar fi fericiti sa faca aceste meserii, nu le pot obtine pentru ca au „numai” studii medii :este o adevarata drama sociala!

  17. E ceva in neregula cu Sistemul si toate ramnificatiile lui. E o chestie impotriva vietii care lupta cu toate mijloacele pentru a-si umili, subjuga, judeca si a-i elimina pe cei care adera la el.

    Capacitatea lui de autoaparare si adaptare e fantastica …

  18. Domnule Iordache, motivele pentru care „produsul” educatiei de orice nivel (calitatea prestatiei „furnizorilor” de educatie de orice nivel) este greu de evaluat sunt multiple. Termenele indelungate de geneza a „produselor”, asimetriile informationale dintre furnizor si beneficiar, distanta lunga (in timp) dintre „tratament” si efectele sale s.a.m.d. se numara printre ele. Poate chiar mai semnificativa este ambiguitatea inevitabila a scopurilor educatiei (Bildung? slujbe bune si prosperitate la varsta de mijloc? vocatie personala? propasirea comunitatii?…)

    Una peste alta, solutia propusa nu pare sa diminueze substantial vreuna dintre problemele de mai sus. Sigur, vom demonstra – din nou – ca tinerii si copiii patriei sufera de „goluri educationale” semnificative? Si? De cand reprezinta o astfel de demonstratie o solutie? In sisteme unde dilemele amintite sunt mai putin prezente – cum ar fi cel medical -, unde simtim pe pielea noastra, direct, ca lucrurile nu merg bine, solutiile intarzie totusi sa apara sau nu sunt puse in opera. Cum ar cataliza inca o dovada a inabilitatilor sistemului educational transformarea? (Caci asta vrem, nu-i asa, schimbarea, nu doar un munte mai mare de dovezi ca lucrurile merg prost…)

    • Vă mulţumesc foarte mult pentru comentariu.

      Pornesc de la premiza că oamenii sunt bine intenţionaţi şi simt că trebuie să facă treabă, dar că atunci când nu fac ce trebuie şi fraudează îşi raţionalizează că e acceptabil totuşi să faca asta din diferite motive (că fac şi mulţi alţii, că nu merită efortul, că de fapt a scrie la standarde corecte nu e atât de important, etc).

      Metoda propusă ar induce o creştere a disonanţei cognitive (a dezacordului între ce simţi, ce faci şi ce gândeşti) prin faptul că ar evidenţia foarte clar că ce faci nu este bine printr-o potenţială afirmare publică de către alţii că ai fraudat, fapt care acum nu are loc, ceea ce nu ar mai permite să îţi raţionalizezi cu uşurinţă că e neimportant că ai fraudat.

      Nimeni nu poate rămâne în stare de nemulţumire cu sine însuşi, în disonanţă. Atunci am avea concret o stimulare a elevilor, profesorilor şi studenţilor să muncească mai mult pentru a reduce disonanţa. Metoda ar duce la o creştere a efortului a elev şi student să facă ceva corect şi să nu trimită în biblioteca electronică decât ceea ce este corect. Iar pe profesor îl va stimula să înveţe din greu pe elev şi student cum să facă ceva corect, pentru a-şi păstra prestigiul profesional.

      Acest al fi primul nivel de control, prin auto-cenzoră.

      Al doilea nivel ar fi instituţional. Evident că nu se pune problema ca în spaţiul publică să ajungă materiale plagiate care să umilească pe elev, student, sau profesorul coordonator. Ele pot fi filtrate după înaintarea oficiale printr-un software automat antiplagiat şi trimise înapoi cu dovezile aferente pentru rescriere.

      Pentru ca asta să nu ducă la o reducere drastică a celor care susţin diversele lucrări, teze, etc, e importantă pregărirea intensă şi mediatizarea a ce ar urma să devină operaţional în câţiva ani. Am propus 2-3 ani.

      gânduri bune,

      • Ideea de a face mai transparent produsul academic e binevenită. E posibil ca plagiatul să poată fi mai rapid detectat. dar e iluzorie ideea că „metoda propusă ar induce o creştere a disonanţei cognitive (a dezacordului între ce simţi, ce faci şi ce gândeşti) prin faptul că ar evidenţia foarte clar că ce faci nu este bine printr-o potenţială afirmare publică de către alţii că ai fraudat”…

        Dincolo de formularea ușor profesorală (să mă ierte d-l Iordache) stă prezumția că plagiatorul poate fi constrâns printr-un soi de corecție aplicată la nivelul opiniei publice să regândească propria poziție. În realitate instinctul (cu atât mai primitiv al unuia ce a îndrăznit să plagieze) e acela de a aduce justificări obrăznicite cu privire la lipsa de consistență a criticilor săi. Inițiativa excelentă trebuie completată de o soluție procedurală concretizată prin măsuri instituționale clare: de pildă interzicerea oricărei forme de acces la catedră. Vom vedea atunci ce iubire de virtute va încerca tagma dăscălească…

        Pe de altă parte eu (fără majusculă, însă indexat ISI) cred că lucrurile pot deveni mai simple dacă:
        1. Prin lege se înființează o Universitate Națională, eventual cu filiale în provincie, unde se intră doar prin examen serios și unde nu ai locuri cu plată, ci doar excelență bine finanțată. Statul poate face contracte cu absolvenții, așa încât să nu „fugă” cu știința pe alte meleaguri fără ca patria să binemerite de pe urma lor. Angajatorii nu ar mai avea dileme de selecție. Franța are ENS, anglo saxonii Oxford, mai avem și alte precedente, deci nu am inventa noi apa caldă

        2. Profesorii universitari să fie plătiți ( bine, aș îndrăzni a zice obscen de bine ) într-un capitol bugetar separat: de finanțarea „de bază” în raport cu cercetarea personală. A condiționa nivelul salarizării în raport cu numărul studenților e la fel de logic precum ar fi stabilirea prețului la bordel în acord cu lungimea rochiilor purtate de distinsele chiriașe

        3. Cred că povestea cu mainstreamul trebuie să iasă din etapa de imagine. Micile cumetrii regionale (publicații la o editură „de prestigiu”) trebuie depășită prin analize relevante pe conținutul produsului academic. Trebuie să admit că aici mă simt blocat, nu știu cum vor evalua „personalitățile” academice naționale oameni ale căror idei demolează adevărul călduț pe care și-au clădit notorietatea. De fapt asta e mare provocare și motivul pentru care nu se poate face nimic. Birocrația universitară care vine din urmă e forjată după chipul și asemănarea lor: gomoși, suficienți în decența lor tembelă, împăunați cu anvergura inteligenței lor versate în inventarea de noi rubrici și pătrățele pe care eu nu le știu completa cum trebuie. Poate că aveți soluții la asta – și atunci chiar găsim ceva de lucru.

        • Foarte consistentă intervenţia dumneavoastră, vă mulţumesc.

          Îmi cer scuze dacă am avut un ton prea profesoral, sunt mulţi studenţi de la noi care au intrat pe acest forum să vadă evoluţia discuţiilor şi am dorit să fiu cât mai clar.

          gânduri bune,

        • Pentru a sustine criteriile de originalitate trebuie eliminate regulile privind grosimea, lungimea, s.a.m.d Altfel lucrari ca cele ale lui Perleman, Einstein care au avut cateva pagini sau si mai putin ar fi eliminate ca neconforme.

          Marea majoritate a oamenilor nu au o capacitate de sinteza suficienta sa produca ceva original. Marea majoritate fac cel mult lucrari de compozitie.

          In alta ordine de idei, lasand un grad de flexibilitate crescut toate lucrarile ar include un element de noutate. Creativitatea e innascuta dar ea este normata, standardizata si astfel se estompeaza …

          • Mi se pare o idee foarte bună. Decizia finală asupra dimensiunii să fie la latitudinea coordonatorului persoanei care o elaborează, nu impusă insituţional.

      • Multumesc pentru raspuns. Asa cum sugereaza si dl SB mai jos, ma indoiesc ca „disonanta cognitiva” va ajunge sa determine schimbari institutionale. De altfel, cred ca aproape toti traim cu disonante cognitive – pe care, de obicei, le facem tolerabile prin rationalizari de tot felul, deseori neconstiente.

        Altfel, desigur, un plus de transparenta nu strica, dupa cum nu strica nici un plus de reglementare in ceea ce priveste sanctiunile pentru anumite tipuri de frauda academica sau stiintifica. (Dar reglementari exista si acum si sunt aplicate rarissim…)

  19. „Capacitatea lui – a Sistemului – de autoaparare si adaptare e fantastica …”, conform principalei legi a naturii : supravietuieste cel mai puternic !
    Bun sau rau fiind notiuni subiective, un „sistem”, oricare ar fi el, poate domina daca este puternic adica, daca forta lui (indiferent ca este creativa sau distrugatoare!) este superioara celorlaltor, cu care poarta competitia de supravietuire care se numeste VIATA…

  20. In privinta invatamantului universitar romanesc: lucrarea finala a studentului este lucrarea de diploma/licenta/masterat. Din experienta mea directa sustinerea actuala a acestor lucrari consta in vizionarea lor de catre o comisie, aproximativ 15 minute, o serie de intrebari si notarea. Pentru acest tip de examinare redacteaza studentul cele minimum 50-60 de pagini ale lucrarii, sub indrumarea unui cadru didactic. Cam atata importanta se da actualmente unui document academic care ar trebui sa reprezinte proba eficientei muncii studentului dupa 3/4 ani de studiu. Nu este o idee rea ca facultatile sa afiseze electronic aceste lucrari cu acces public nelimitat. Ramane de vazut in ce fel aceasta lectura publica ar ridica standardele din univesitatile romanesti daca:

    – bibliotecile universitare romanesti contin un minim de mijloace de informare academica.

    – universitatile romanesti, in mare parte, au cadre didactice mediocre si prost platite pe pozitii administrative de putere (inclusiv in ministerul de resort).

    -examenele de admitere (acolo unde exista) si semestriale, la multe facultati, nu masoara in mod real capacitatea academica a studentilor.

    -cerintele academice au ramas la nivelul medieval al memorarii de informatie si nu al aplicarii individuale a acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro