Domnilor Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Mircea A. Diaconu
Dragi Profesori și membri ai juriului de la Botoșani,
Sunteți cei de la care am învățat, în deceniile din urmă, poezie.
Am învățat cum să o recunoaștem; și am învățat cum să vorbim despre ea.
Și, mai ales, am învățat că adevărul poeziei nu se negociază. Ați vorbit liber despre poezie în cele mai puțin libere vremuri.
Tocmai în numele acestei lecții bine predate și bine învățate, o să vă vorbim și noi liberi în rândurile de mai jos.
Prin ce s-a întâmplat la Botoșani, când un premiu de prestigiu superlativ a revenit unui poet cel mult onorabil, în dauna unor poeți într-adevăr superlativi, ați făcut un lucru grav: ați încălcat adevărul poeziei.
Credem și simțim că v-ați îndepărtat în anii din urmă de spiritul acestui premiu, care ar trebui să impună respectul contemporanilor noștri. Să nu uităm cine a fost premiat și celebrat la Botoșani din 1991 încoace: e o listă deja lungă care face onoare poeziei românești din secolul XX, de la Mihai Ursachi și Gellu Naum la Mircea Ivănescu, Emil Brumaru și Angela Marinescu.
În ciuda oricărei relativizări critice prin care am putea justifica premierea unui poet ajuns la deplina maturitate artistică în detrimentul altuia, un cititor înfocat și un bun cunoscător al literaturii române din ultimele decenii nu poate comite astfel de erori fără a fi bănuit de malversație.
Sau de dezertare de la misiunea care v-a fost încredințată.
Sau de servirea unor interese de grup care nu au legătură cu răsplătirea și celebrarea vocilor poetice care ne-au marcat epoca și răsună cu cea mai mare claritate în literatura noastră de azi.
Ceea ce s-a întâmplat în 2015, prin premierea lui Gabriel Chifu, după decizia aproape la fel de flagrantă din 2013, când laureat a fost Nicolae Prelipceanu, adică răsplătirea unor literatori și funcționari conștiincioși, și nu a unor poeți care sunt repere, stele fixe pentru cei de azi, arată că nu vă mai pasă.
Aceasta este eroarea despre care vorbeam, la un sfert de secol de la impunerea unui premiu în care ne încăpăţânăm să credem în continuare. Ea aduce atingere tuturor: și nominalizaților nedreptățiți, și reputației membrilor juriului, și prestigiului premiului în cauză. Ba chiar și premiatului, în fond.
Vă propunem ceea ce ni se pare a fi singura posibilitate de reparație morală după o asemenea eroare: demisia de onoare din juriu, în bloc.
Ați servit cu profesionalism exemplar acest premiu; dacă el înseamnă astăzi atât de mult, acest lucru vi se datorează. Lista premiaților, cel puțin până la un punct, vorbește elocvent despre aceasta. Ați reușit să instituiți drept normal superlativul într-un sistem literar al aproximativului.
Însă la fel de adevărat este că, în anii din urmă, poeții laureați n-au mai fost de același nivel. Sincopele sunt tot mai evidente de la an la an. Am sperat cu toții că sunt doar erori inerente, accidente de parcurs, după care lucrurile se vor întoarce la acea normalitate a excelenței. Am răsuflat ușurați anul trecut, când desemnarea lui Ion Mureșan a reușit aceasta.
Anul acesta, însă, ștacheta a coborât nepermis de jos. Am zice că, de fapt, s-a prăbușit. Mai jos de atât, o vom spune cu fermitate, e greu de ajuns.
Pot exista explicații pentru aceasta. Cea mai plauzibilă ar fi că e dificil pentru un critic să evalueze anvergura reală a unui poet din generații subsecvente lui. Or, prin forța naturală a lucrurilor, toți poeții laureați vor fi, în anii care urmează, optzeciști. Ba chiar nouăzeciști. Dumneavoastră îi vedeți, probabil, drept încă tineri. Noi îi vedem aproape clasicizați.
Poeți esențiali ai ultimelor trei decenii, ca Alexandru Mușina sau Traian T. Coșovei, dispăruți recent, nu vor mai putea primi acest premiu. E o inechitate pentru care nu se poate să nu simțiți o strângere de inimă. Ei ar fi fost îndreptățiți, la deplina maturitate creatoare, să fie laureați pentru întreaga lor operă la Botoșani. Ați fi luat, astfel, decizii legitime, greu de pus sub semnul îndoielii.
De aceea, credem că un nou juriu, compus din scriitori mai tineri decât cei care urmează să fie premiați, ar vedea poate relieful valoric în linii mai juste.
Vă rugăm, prin urmare, să acceptați propunerea noastră: aceea a demisiei de onoare.
E radicală, poate. Dar vine din acel radicalism al poeziei despre care ne-ați vorbit, atât de frumos, atât de convingător, în cărțile pe care le-ați scris. Cu unele dintre acestea am crescut și le păstrăm pe primul raft al criticii românești postbelice.
Cărților dumneavoastră, exemplare, li se va adăuga un gest exemplar. Care va repara nedreptatea prezentă – și le va împiedica pe cele viitoare. Veți arăta astfel că, de fapt, iubiți poezia la fel de mult ca noi – cei care, de dragul ei, riscăm să vă mâhnim și să vă pierdem, acolo unde ea există, prietenia. Pe care o prețuim așa cum se cuvine.
S-ar putea ca această scrisoare deschisă să ne despartă. Sau, dimpotrivă, s-ar putea să arate că, așa cum spuneam, și dumneavoastră, și noi iubim suficient de mult poezia pentru a face, de dragul ei, gesturi riscate: noi, acela de a primejdui o relație de firească prețuire și gratitudine; dumneavoastră, acela de a proceda la o demisie de onoare.
Dați, vă rugăm, acestei scrisori deschise șansa să arate că suntem, și noi, și dumneavoastră, membri ai acestei stranii specii a celor nebuni după poezie.
Cu speranță,
Claudiu Komartin
Radu Vancu
Rita Chirian
Octavian Soviany
Florin Iaru
Emilian Galaicu-Păun
Dumitru Crudu
Paul Cernat
Dan Coman
Marin Mălaicu-Hondrari
Svetlana Cârstean
Andrei Terian
Mihail Vakulovski
Bianca Burța-Cernat
Ștefan Manasia
Alex Goldiș
Bogdan-Alexandru Stănescu
Liviu Antonesei
Ionel Ciupureanu
Nicolae Avram
Elena Vlădăreanu
Alexandru Vakulovski
Cosmin Perța
Ion Buzera
Paul Vinicius
Anca Mizumschi
Dan Iancu
Ciprian Măceșaru
Andrei Dósa
Aleksandar Stoicovici
Sorin Despot
Radu Nițescu
Laurenţiu Ion
P.S. Cei care vor să-și exprime adeziunea la Apel o pot face trimițând un mesaj pe adresa: apel.pentru.poezie@gmail.com
Actualizat. Nicolae Manolescu a reacționat, declarând la Radio Iași că e scandalizat de faptul că 30 de poeți s-au coalizat împotriva unui alt poet. Nu, domnule profesor: așa cum spune textul scrisorii, protestul nostru privește ce a făcut juriul. Nu poți face, în disprețul oricăror criterii valorice, lucruri atât de nedrepte și să te aștepți ca nimeni să nu reacționeze. E uimitor (și, cumva, întristător) că ați crezut că toată lumea o să tacă mâlc. Există scriitori cu nervul moral încă intact.
Declarația integrală a domnului Nicolae Manolescu, aici: http://radioiasi.ro/stiri/exclusiv-nicolae-manolescu-acuzat-ca-desemneaza-discretionar-laureatul-premiului-national-de-poezie-mihai-eminescu/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Demisia de onoare a acestui juriu este la fel de probabilă ca şi demisia de onoare a guvernului Ponta după incalificabila campanie pentru alegerile prezidenţiale din 2014.
E foarte posibil să aveți dreptate.
Dar aceasta nu înseamnă că reacția nu e necesară, sau că n-ar trebui să existe.
Ba chiar dimpotrivă, aș zice: e cu atât mai necesară.
Perfect de acord, mulţumesc pentru completare. (Recitindu-mi comentariul, mi-am dat seama că această afirmaţie era necesară pentru clarificarea opiniei mele în ansamblu.)
Cred că personalităţile de acest tip sunt nişte vietăţi fericite, liniştea lor sufletească nu este niciodată tulburată de vreun sentiment de vinovăţie sau de simţul ridicolului. Poate doar, din când în când, de orgoliul rănit.
Astfel încât necesitatea apelului d-vs. rezultă mai degrabă din efectul său asupra celor cărora nu le este, de fapt, adresat…
just.
cei din juriu au scris vreodată elogios despre Gabriel Chifu ? ar fi ca dracu’ să nu fi scris niciodată și să-i acorde lui premiul. și culmea culmilor ar putea fi: să fi scris exact despre ceilalți, lăudându-le cărțile…
USR l-a propus la premiul Nobel pe Mircea Cărtărescu – pentru ca, atunci când MC e nominalizat, să-l premieze pe Gabriel Chifu.
Pentru că ați ieșit în spațiul public cu acuzații (față de cele la adresa lui N.M. din postarea anterioară, care anulează în mare măsură demersul de azi, mult mai rezonabile) de …malversațiuni, poate ne precizați regulamentul acestui concurs. Poate e o eroare de regulament… Cum se alege juriul? Cereți un vot al membrilor uniunii.
Asta și cerem: votul membrilor Uniunii pentru un alt juriu.
Nu înțeleg în ce fel demersul de azi anulează cele spuse în postarea anterioară.
atunci reformulați solicitarea. În ea scrie „demisie de onoare”
Evident. Pentru a se ajunge la votul pentru un alt juriu, e nevoie mai întâi de demisia de onoare.
dacă erați consecvent trebuia să-i cereți d-lui Manolescu să impună demisia de onoare a juriului. Azi credeți că face cineva vreun gest fără ordinul d-lui Manolescu?
Ar fi fost extrem de jignitor pentru membrii juriului să formulăm problema astfel.
Toți semnatarii scrisorii sunt oameni care respectă lucrurile extraordinare făcute de Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Alexandru Cistelecan, Cornel Ungureanu pentru literatura română contemporană. Sunt, toți, niște personalități de primă mărime.
N-o sa va placa asta presupun dar premiantii Prelipceanu Chifu Mihaes Enache si altii capata premiile si pozitiile in jurii mai mult si din cauza faptului ca sint niste basisti feroce. niciodata stoiciu sau altii care au scris contra lui basescu sau au fost neutri nu vor capata nimic. nici macar vosganian dar el are destul. planul e sa ia banii de la guverne si judete de orice culoare si sa-i imparta la cei care merg cu fostul pres.
Sunteți complet în eroare, de data aceasta băsismul sau antibăsismul chiar n-au nimic de-a face.
…au de-a face, într-un singur punct…Levantul…în care ne-am afundat în ultimii zece ani…Când ai citit o singură carte …zece ani poți …gândi ca …Manolescu?
Repet: oricât de bizar pare, Traian Băsescu & băsismul chiar nu au nimic de-a face cu premiul Eminescu – Opera Omnia.
Și nici cu Turneul Campionilor de la Singapore. :)
Deci, Manolescu e basist? si dvs. nu sunteti obsedati?
V-am scris la adresa indicata, doresc sa semnez Apelul.
Vă mulțumesc, numele dumneavoastră o să apară în versiunea lui finală.
Eu va multumesc, ati initiat acest Apel in termeni pe care ii impartasesc.
Ca semnatarii sa dovedeasca faptul ca reprezinta ceva pentru cititorii pentru care declara ca scriu le propun sa faca urmatorul experiment: sa-si expuna intr-o mare librarie bucuresteana cartzile si sa contabilizeze catzi cititori le cumpara. Eu unul recunosc de pe acum ca nu am dat niciodata si nu voi da nici acum nu un leu, nici macar un ban pe productiunile celor din lista. Cat priveste relatia N M – cei 30 de mai sus e Guliver in tzara liliputanilor.
Se vede că n-ați intrat demult în nici o mare librărie bucureșteană: cărțile semnatarilor sunt de multă vreme acolo.
Iar semnatarii, care vi se par liliputani, au practic toate premiile de mare prestigiu din țara asta – al Academiei, al Uniunii Scriitorilor, al „Observatorului cultural”, al „României literare” etc.
Chiar dacă nu i-ați citit, puteați să faceți o minimă informare înainte să-i nedreptățiți în bloc.
„Se vede că n-ați intrat demult în nici o mare librărie bucureșteană: cărțile semnatarilor sunt de multă vreme acolo.”
Si tot acolo vor ramane pentru inca multa vreme :)
Cu tot respectul, dacă dumneavoastră nu intrați în librării, nu trebuie să presupuneți că n-o face nimeni.
Mai întâi, îl felicit pe domnul Radu Vonca pentru stilul civilizat în care se manifestă (şi) ca „forumist”. În al doilea rând, remarc argumentul Domniei Sale, care, la prima vedere, pare de o logică perfectă: „Uniunea Scriitorilor din România – scrie dânsul – tocmai l-a nominalizat pe Mircea Cărtărescu, drept candidat al României pentru Premiul Nobel. Nu pot să-l nominalizezi pe Cărtărescu pentru Nobel, iar atunci când e nominalizat pentru un premiul intern, să-l dai altcuiva, e o fractură”. Totuşi, undeva, acest argument şchioapătă şi el, din următoarele considerente:
1. Include ideea că M.C. ar fi „The best” (şi că ar trebui sau ar merita, an de an, să primească cele mai importante premii din ţară (desigur, în cadrul unor liste cu nominalizaţi). Valabilitatea „reciprocei” e la fel de evidentă din punct de vedere logic: de ani de zile – de când tot e propus pentru „Premiul cel mai mare”, nu s-a mai născut şi nu se va mai naşte un alt poet la fel de valoros ca Domnia sa („… ape vor seca în matca lor .. etc.); oare, chiar aşa să fie??!
2. Ne aflăm într-o copleşitoare (şi descurajantă) domnie a relativităţii (mai exact: într-o relativitate . . . absolută!). Ar trebui ca toţi juriştii, „juriu-iştii” şi cei cu funcţii de răspundere, să-şi scrie în agende şi să-şi pună pe birouri vechiul aforism latin FIAT JUSTITIA, PEREAT MUNDUS!, adică SĂ FIE DREPTATE, (de-ar fi) SĂ PIARĂ PĂMÂNTUL! Peste tot, la noi şi aiurea, se face „relativ” puţin pentru aplicarea acestui frumos principiu.
3. Într-o discuţie pe care am avut-o, nu demult, cu dl Alex Şt., popularul critic literar mi-a dat dreptate când i-am vorbit despre realitatea că membrii juriilor „centrale” şi criticii „oficiali” nu cunosc „situaţia din teritoriu” şi „ratează”, pur şi simplu, capodopere şi genii (sau măcar genialoizi”!), iar un alt critic important, atunci când i-am spus că ar trebui alcătuit un juriu naţional de acordare a premiilor (MARI), mi-a răspuns, cu un ton dezolat şi sceptic: „Cu cine să faci, domnule, nu vezi că X are gaşca lui, Y – pe a lui, Z – la fel . . . ??! ”
4. Mi-ar fi plăcut ca dintre cei 30 de semnatari ai APELului, să se fi alcătuit un juriu „neoficial”, care să fi făcut scurte prezentări „aplicate”/ laudatio ale fiecăruia dintre cei nominalizaţi odată cu G.Ch. (al cărui talent de poet şi prozator nu i-l poate nega nimeni, în treacăt fie spus!) şi să fi propus Domniile Lor o propunere pe care o considerau mai bună, cu justificările estetico-literare de rigoare. Apropo, sunt de acord în totalitate cu acel „forumist” care întreba despre existenţa unui REGULAMENT DE ACORDARE A PREMIULUI „MIHAI EMINESCU”, în care să fie prevăzute clar toate criteriile în baza cărora se acordă acest valoros şi necesar premiu.
5. Dintre cei nominalizaţi la OMNIA, lipsesc nume mari şi la fel de merituoase, precum Hanna Bota (Cluj), Emil Lungeanu (Bucureşti), N. Coande (Craiova).
6. Problemei jurizării acestor importante concursuri, ar trebui să i se acorde o atenţie mult mai mare: să fie pregătită din timp, membrii juriilor să cunoască cel puţin BINE opera/ operele celor nominalizaţi, să propună justificări scrise pentru opţiunile lor, să se întâlnească de mai multe ori (preselecţii etc.), să iniţieze dezbateri în presa cultural-literară (centrală şi zonală),
în ideea unei transparenţe totale. Desigur, ei ar urma să fie remuneraţi pentru eforturile lor – cronofage şi, deopotrivă, energofage! Pregătirea acestor concursuri de anvergură naţională, ar trebui să aibă ceva din complexitatea, seriozitatea şi solemnitatea alegerii unui preşedinte de ţară, fiindcă – nu-i aşa? – ei vor fi „regi ai Poeziei” (respectiv, ai Prozei, Teatrului etc.) pentru un an întreg, dar şi pentru o ţară, peste o întreagă literatură!
Îmi cer scuze pentru lungimea comentariului şi le mulţumesc celor care au avut răbdarea să-l citească până la capăt! Cu confraternă prietenie, Ion Soare – membru al USR, Filiala Piteşti
De acord cu dumneavoastră în aproape tot ce spuneți – și, mai ales, în ceea ce privește faptul că ar trebui un regulament clar de acordare a premiului Eminescu – Opera Omnia, eventual cu jurizări publice.