joi, martie 28, 2024

O nouă clasă politică: despre obstacole si proces

Se discută intens în ultimele săptămâni de necesitatea unui reset în politica românească (revoluția CTRL+ALT+DEL cum frumos a denumit-o Euronews). Ceea ce s-a întâmplat e remarcabil și într-un fel nemaiîntâlnit (după cunoștințele mele) în istoria politică recentă: o revoluție pașnică, într-o țară nominal democratică, dar în care Strada a respins clasa politică în ansamblul său și cere în mod imperativ un nou set de lideri.

Se strigă pe diferite voci nevoia de oameni politici noi, de o reîmprospătare a leadershipului românesc; dar în același timp plutește o anxietate cum că asta nu se va întâmpla, că momentul va fi ratat. Plec în rândurile de față de la premisa ca o reîmprospătare e într-adevăr necesară. Voi încerca să fac un inventar al blocajelor existente, și să schițez, în măsura posibilităților, nu atât soluții cat mai ales idei legate de procesul de  reformă politică.

Cred ca dificultățile pot fi structurate în trei categorii:

1. Blocaje structurale

Piața politică românească e o piață oligopolistă, cu doua partide mari (PSD și PNL) plus câteva partide mai mici care joacă rolul de “balama” (ALDE, UNPR, UDMR), iar regulile sistemului sunt făcute în asa fel încât să facă aproape imposibilă intrarea unui nou jucător pe piață.

Până de curând, una din cele mai oneroase reguli era cea care cerea 25.000 de membri în 18 județe pentru fondarea unui nou partid, un prag extrem de ridicat, nemaiîntâlnit în Europa. Această regulă a dispărut, iar astăzi se poate fonda un partid cu doar 3 membri. E o reformă necesară, dar foarte departe de a fi suficientă.

Alte blocaje țin de pragurile de acces. Pentru intrarea în parlament e nevoie de 5%; un prag ridicat și dificil de atins de un partid nou. De altfel, nici măcar partidele balama menționate mai sus nu îl pot depăși (cu excepția UDMR) și intră în parlament sub pulpana partidelor mari. UDMR-ul la rândul lui are un interes vital în a păstra pragul, întrucât populația maghiară e doar un pic mai mare de 5% – ceea ce forțează maghiarii să voteze UDMR sub presiunea riscului de nereprezentare. O eventuală scădere a pragului ar permite apariția unei alternative la UDMR, lucru nedorit. Evident, există motive bune de a păstra un anumit prag de intrare în parlament (cei ce au trăit începutul anilor 90 își aduc aminte de fărâmițarea forțelor politice), dar e probabil că un prag mai scăzut (3% sau chiar mai mic) ar fi preferabil.

Dar pragul la nivel parlamentar nu e singurul: la nivel local lucrurile stau la fel. Iar dacă la nivel național se poate argumenta ca o fărâmițare excesivă reprezintă un risc, la nivel local nu există nici o explicație bună pentru existența oricărui prag, cu excepția dorinței de monopol a partidelor mari.

In plus, sistemul e conceput ca sa elimine cu desăvârșire independenții. Un candidat independent la un consiliu local are același prag de intrare ca un partid. Această regulă, pe lângă nedreptatea evidentă, duce la situații absurde ca aceea a lui Nicușor Dan care n-a intrat în consiliul local București în 2012, deși a câștigat de 3 ori mai multe voturi decât norma de reprezentare pentru un candidat pe lista de partid.

In fine, reguli recente, în special alegerea primarilor din primul tur, au ca unic scop sa elimine complet orice competiție la adresa partidelor monopoliste. Mai multe detalii despre aceste blocaje găsiți pe pagina de Facebook: Politica fără Bariere.

2. Blocaje ce țin de mentalul colectiv

Lăsând la o parte blocajele structurale de mai sus, o a doua întrebare des vehiculata e: totuși, de ce nu apar lideri noi, competenți și nepătați, măcar într-o poziție contestatară – dacă accesul este blocat? Unde sunt liderii Pieței, de exemplu? Sau de ce oameni competenți și onești (vestiții „tehnocrați”) nu apar decât rar, în momente de criză politica, iar odată ce criza dispare, se refugiază într-o zonă a competentei tehnice și lasă din nou locul vechilor politicieni, abandonând lupta politică. De ce?

Răspunsul, după părerea mea, are doua părți:

Prima parte tine de imaginea pe care mentalul colectiv romanesc o are despre actul de reprezentare politica.

Fără îndoială că onestitatea și competența sunt ingrediente de dorit pentru orice aspirant la a intra în politică (e o discuție aici despre competența în ce anume, pentru ca există numeroase figuri politice istoric importante care n-au avut o expertiză tehnică specifică). Dar dincolo de asta, există un al treilea ingredient: dorința de a reprezenta, și știința de a dialoga cu cei pe care-i reprezinți.

La noi, ideea de a „face politică”, de a „intra în politică” are o conotație profund negativa. Este imaginea activistului PCR, corupt, tupeist și priceput la toate și la nimic. Este apoi imaginea băgăciosului cu portavoce din 1990. Este, în fine, imaginea a nenumărați ticăloși și impostori care s-au cățărat prin diferite metode în toate funcțiile politice. Victor Ponta va rămâne probabil în istorie chintesența acestui tip de politician – ajuns la doar un vot de cea mai înaltă poziție în stat.

E momentul să fac o referință la experiența personală: trăiesc de peste 15 ani în Statele Unite, sunt interesat de politică în toate aspectele ei, și poate cea mai importantă distincție fata de politica românească (și în mare măsură de cea europeană) e asta: înțelegerea ideii ca actul reprezentării politice e fundamental necesar societății, că e o chestiune nobilă.

Acum, să nu ne închipuim că politica americana nu atrage, ca peste tot, tot felul de lichele, tupeiști și corupți.  Dar forța sistemului politic american, construit în mai bine de 200 de ani, este că a creat mecanismele prin care cei ce aspiră la un rol de reprezentare dialoghează și obțin încrederea cetățenilor.  Pentru că în final politica este despre încredere: încrederea că cel pe care-l trimiți să te reprezinte nu te va trage pe sfoara: nu-și va însuși foloase necuvenite și nu va lua decizii contrare celor promise. Nu funcționează nicăieri 100%, dar într-o societate așezată funcționează de suficiente ori.

Piatra de temelie a sistemului politic american e town-hall-ul; întâlnirea cu cetățenii în varii forme. Orice congresman american are un orar de întâlnire cu cetățenii. Nu exista sa nu-ți răspundă la o interpelare sau la o solicitare. Răspunsul poate sa nu fie o soluționare imediată a problemei, dar ignorarea alegătorului e inacceptabilă. De la nivel de președinte de comitet de bloc (în New York unde locuiesc) pană la cele mai înalte niveluri, există aceasta cultură.

Sistemul de selecție a președintelui (acum în desfășurare) e poate cel mai fascinant; vreme de un an înainte de alegerile primare, candidații la președenție bat Iowa și New Hampshire în lung și-n lat (de ce aceste doua state e o discuție prea lunga pentru acest articol). In acest timp țin mii de întâlniri directe cu grupuri mici de alegători, în cafenele, restaurante, săli de spectacole, etc. Întâlnirile nu sunt discursuri unidirecționale, ci sesiuni interactive, cu întrebări și răspunsuri. Practic la finalul acestui proces, alegătorii au o înțelegere detaliata a candidatului și iau o decizie informată. Acesta e motivul pentru care America poate propulsa fețe noi la președinție (atât Bill Clinton cat și Obama erau practic necunoscuți la nivel național cu doar un an-doi înainte de alegeri), în timp ce Europa, ca sa nu mai vorbim de România, are sisteme politice osificate.

Dialogul continua și după alegeri. Chiar și președintele continuă sa consulte cetățenii direct. Spre exemplu, administrația Obama se angajează sa răspundă public la orice petiție care strânge 100 de mii de susținători în 30 de zile (https://petitions.whitehouse.gov/how-why/terms-participation). In plus, organizația politica a președintelui, Obama for America, trimite periodic emailuri susținătorilor ca sa ia pulsul celor mai presante subiecte.

Revenind la România; consider ca dincolo de blocajul structural, e nevoie de o schimbare de mental colectiv: sa acceptam ca dorința de a reprezenta poate fi o vocație corecta, cinstita; dar în același timp sa interogam, sa ne informam și sa încercăm sa construim relația de încredere cu cel ce ne reprezinta.

Dar chiar dacă acceptam ideea de mai sus,  următoarea întrebare este despre legitimitate în reprezentare: cine anume este cel mai calificat pentru un rol de reprezentare politica?

Iar aici ne lovim de al doilea blocaj de mentalitate: atâta timp cat actul de reprezentare în sine e văzut cu suspiciune, procesul de selecție a celor competenți sa reprezinte e făcut netransparent.

Sigur, avem alegeri libere periodice. Si în teorie, o alternativa de reformare a clasei politice ar putea fi promovarea unor candidați merituoși pe structura actualelor partide. In fond, există sisteme politice cu doua partide mari (SUA, Marea Britanie), care reușesc constant să-și reîmprospăteze clasa politica.

Dar cum anume ajung oamenii pe listele de partid în România?  Partidele românești (chiar și cele cu discurs “reformator”) au o abordare feudală, de la vârf spre bază,  a selecției candidaților. Liderii existenți (președintele sau biroul executiv) selectează candidații după criterii netransparente și adesea neetice. E oarecum dificil chiar și să explorăm aceste criterii pentru o critică informată, dar anecdotic se știe că selecția e fie „tribală” (vezi nenumărații nași, fini, gineri și socri în politica românească), fie tranzacțională (locuri eligibile sunt cumpărate într-o tranzacție care presupune bani de campanie pentru partid contra imunitate parlamentara pentru candidat).

Ca sa avem o clasă politică responsabilă e nevoie sa depășim etapa numirilor de sus în jos și să sprijinim apariția leadershipului în mod natural, de jos în sus, la toate nivelele. Practic – și aici consider ca e cheia – nimeni nu își poate aroga un rol de lider politic decât în măsura în care intra în dialog cu cei pe care vrea sa ii reprezinte și obține un vot de încredere.  Altfel, mai devreme sau mai târziu, orice construcție politică reformatoare va eșua. In fond, cum sa promovam politici meritocratice, cu lideri selectați pe criterii netransparente?

3. Timpul

Chiar presupunând ca de mâine o parte din blocajele structurale și de mentalitate s-ar reduce sau ar dispărea, rămâne problema orizontului de timp până la următoarele alegeri.

Evenimentele din ultima perioada au ridicat interesul în politica pentru multi cetățeni. Dar asta n-o sa se întâmple la nesfârșit, din motive naturale. Există perioade istorice mai tumultuoase, în care interesul în politică e mai crescut (1990 e probabil un exemplu bun), așteptările mai ridicate și cinismul fata de proces poate un pic mai scăzut. Dar genul acesta de emoție tinde sa se stingă. Asa că există inevitabil o presiune a timpului.

Presupunând că avem un alegător onest interesat de proces, care ar vrea să se informeze de oferta politica și sa dea un “credit de încredere” unei figuri noi, rămâne întrebarea unde și cum poate face acest lucru? In plus, acest alegător ipotetic trebuie sa facă asta pentru fiecare funcție pentru care va vota anul viitor: consilieri locali, primar, consiliu județean, deputat, senator.  Cum ar putea acel alegător sa ajungă la informație rapid și structurat?

Din perspectiva cealaltă, cum poate un om onest, priceput și cu dorința de reprezentare să-și facă opiniile cunoscute unei plaje suficient de largi de cetățeni pentru a fi ales? Si – să nu neglijăm – sa strângă în mod cinstit și onest fondurile necesare unui asemenea demers?

Mai departe, dacă gândim această problemă la scala întregii țări, cu milioane de alegători și zeci de mii de funcții puse în joc, este evident că ne aflăm în fata unei probleme de dimensiuni semnificative.

Din rândurile de mai sus ar rezulta că probabilitatea de schimbare a clasei politice e redusă. Mentalul se schimbă greu, iar timpul e scurt. Cat privește blocajele structurale e bine să nu fim naivi: clasa politică actuală se va agăța cu disperare de toate privilegiile poziției monopoliste. In ciuda votului protest din noiembrie 2014, mai nimic nu s-a schimbat la nivel de reguli. In ciuda impactului pe care umilirea diasporei l-a avut, parlamentul actual continuă aceeași atitudine sfidătoare : votul prin corespondentă a fost amânat la nesfârșit, este prost conceput, și oricum reprezentarea diasporei este de doar 6 parlamentari (1.6% din total). Nimic nu pare să scoată clasa politica actuala din nesimțire. Nimeni nu pare să-și dea seama ca o violare continuă a cererilor de bun-simț ale Străzii poate sa ducă la evoluții imprevizibile. Pana acum protestele au fost pașnice, dar furia lor e indiscutabil tot mai mare de la an la an.

Deci e situația fără speranță?

Sunt puține motive imediate de optimism, dar o perspectivă mai largă poate fi de ajutor. Acum o generație, România ieșea dintr-unul din cele mai dure regimuri staliniste, cu o societate din multe puncte de vedere distrusă, iar câteva luni mai târziu mineriadele păreau sa anihileze și singurul drept câștigat sângeros: libertatea de a protesta. Acum 10 ani, partidul dominant (PSD) structurase practic tara într-un sistem politic sud-american, cvasi-mafiot, aparent fără speranță de ieșire. Acum un an, un individ corupt, plagiator și mincinos era la doar două săptămâni de instalarea în fotoliul de președinte, galopând vesel și imberb prin sondaje. Iar acum o lună, același individ părea lipit de scaun pană la alegeri. De fiecare dată, cumva, societatea a ripostat. Nu ușor, adesea cu costuri mari, dar busola morală a electoratului românesc a funcționat.

Există azi în societatea româneasca un nucleu de oameni care ar putea să facă politică altfel. Cu responsabilitate, transparent, dincolo de interese meschine de grup.  Sunt oameni care de ani de zile urmăresc fiecare mizerie și șmecherie a clasei politice actuale, care înțeleg manipulările și trucurile, care au idee despre cum ar trebui sa arate un sistem corect și meritocratic. In plus, acești oameni au mai multa încredere unii în alții și s-au mai vindecat de virusul suspiciunii sădit în societate de Securitatea lui Ceaușescu.  Sper ca oamenii de care vorbesc vor avea creativitatea și perseverența de a face o breșă în sistem.

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Este obligatoriu ca cei care raspund descrierii:

    „Există azi în societatea româneasca un nucleu de oameni care ar putea să facă politică altfel. Cu responsabilitate, transparent, dincolo de interese meschine de grup. Sunt oameni care de ani de zile urmăresc fiecare mizerie și șmecherie a clasei politice actuale, care înțeleg manipulările și trucurile, care au idee despre cum ar trebui sa arate un sistem corect și meritocratic. In plus, acești oameni au mai multa încredere unii în alții și s-au mai vindecat de virusul suspiciunii sădit în societate de Securitatea lui Ceaușescu. Sper ca oamenii de care vorbesc vor avea creativitatea și perseverența de a face o breșă în sistem”.

    Sa se uneasca dar cum? pai in sistemul retea unde unul cunoaste catva si astfele increderea se transmite de la unul la altul
    Sa iasa in fata? Adica sa sparga blocajul mediatic intrand in forta peste tot pe unde pot intra si impingandu-se unul pe altul
    Sa se structureze la un moment dat si dupa un timp de actiune intro structura nepartidica sa faca un partid. Monica Macovei s-a grabit sa-si transforme fundatia in partid.
    Alta cale, daca sunt destul de multi, ar fi sa se imparta si sa ocupe cateva partde mici si apoi sa fuzioneze intrunul singur cu un nou nume care sa-i reprezinte.

    Calea asta mi se pare desi mai grea mult mai valoroasa caci ar fi un mare examen social si politic castigat invers fata de infestarea in 1990 si dupa, cu securisti a partidelor istorice.

    Desigur astea sunt cateva idei fugare dar cred ca merita atentie :)

    • Daca doriti schimbarea clasei politice trebuie inceput de la finantare.
      Fiecare trebuie sa isi manance propria prajitura. Cazul plictisitoarei Danemarce de exemplu:

      https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=889893&Site=COE

      Uitati-va la bugetul fiecarei regiuni:
      41. The share of the local government resources shows the following figures: Share in local government revenues as % of the total (2002)

      Local and shared taxes 56
      Charges and fees 26
      Reimbursements 8
      Loans 1
      General grants 10

      Share in county government revenues as % of the total (budget 2005)

      Taxes on income 79
      Land taxes 10
      General grants 9
      Other 2

  2. Bun articol. Ar mai fi de adaugat si salariile. In sistemul public sunt salarii absolut jenante. Sa zicem ca ai vrea sa faci o chestie „la firul ierbii” si sa candidezi la o primarie. Daca faci asta in comuna bunicilor tai (unde poate ai copilarit), te procopsesti cu 2500 – 3000 de lei. Daca o faci intr-un oras. Sari la un 4000 si ceva. E nevoie sa castigi Bucurestiul ca sa ajungi la 5000 de lei! 5000 de lei!!! Adica salariul de intrare al unui avocat de 23 de ani la o firma de top din Bucuresti (care in 3 ani se dubleaza).

    Salariile din administratie sunt jenante si vor tine la distanta orice om care, nefiind deja „asigurat” pentru cativa ani, isi doreste sa fie cinstit, sa nu ia spagi, dar in acelasi timp sa aiba un trai decent. Pe masura functiei pe care o ocupa.

    • Domnule Ovidiu,

      Sunt cam satul sa tot aud de argumentul cu salariile bugetare mici.

      Credeti ca in SUA salariile bugetarilor sunt mai mari comparate cu cele oferite de economie?

      Un director de departament la nivel echivalent cu cel judetean in Romania castiga tot atat de mult cat un inginer bunisor, la nivel de senior. Nu se apropie nici de departe de salariul unui inginer de varf.

      Un lector universitar dintr-o universitate mai de mijloc cam tot atata castiga. Nici alesii americani in Congres nu castiga mai bine. Un senator castiga cam cat un manager de corporatie, sau chiar mai putin. Nici nu mai vorbesc de profesori, majoritatea lor castiga sub un inginer stagiar. Bugetarii cei mai bine platiti sunt presedintele si judecatorii de la curtea suprema.

      Singurul avantaj de a lucra pentru guvernul american e stabilitatea locului de munca si beneficiile generoase (asigurare medicala buna, drept la pensie privata samd). In rest salariile sunt de mizerie.

      • E adevarat ca oriunde in lumea „civilizata” un job public e mai prost platit decat unul in sectorul privat. Dar pe de alta parte este la un nivel care permite o existenta decenta (o locuinta, o masina, etc.)

        In Romania, lasand la o parte cateva exceptii, unele revoltatoare (vezi privilegii parlmentare sau nepotism prin companii de stat), salariile bugetare sunt atat de mici incat matematic vorbind nu e posibila o existenta decenta fara venituri suplimentare (meditatii pt profesori, spagi pentru medici si ghici ce pentru cei care fac administratie publica). N-are rost sa ne ascundem dupa deget, asta e realitatea.

        Problema e ca e un cerc vicios: coruptia duce la subdezvoltare, care duce la salarii publice mici, care duce la coruptie.

        Eu sper totusi ca daca reusim sa avem o decada de crestere economica si de salarii publice, cuplat cu un DNA activ in continuare, se schimba ecuatia….

        • Corect, dar pentru ca ecuatia sa se schimbe, inclusiv opinia publica trebuie sa fie constienta ca o administratie mai performanta are nevoie de salarii mai mari. Daca vom trata aceasta problema strict populist, nu vom schimba ecuatia, pentru ca mereu vom privi bugetarii ca pe „grasul din carca slabului”, ca sa citez din oameni celebri.

        • Domnule Benga,

          Ma vad obligat sa va contrazic. Sotia mea lucreaza pentru guvernul local si stiu foarte bine si ca la nivelul bugetar local in SUA exista salarii de mizerie, ceva mai mare decat salariul minim pe economia americana.

          Daca va inchipuiti ca cineva poate trai cu salariul minim in SUA pe picioarele proprii, poate inchiria un apartament si cumpara o masina, mai cercetati problema.

          Nu mai vorbesc de profesori tineri care trebuie sa traiasca ori cu parintii, ori sa caute slujbe sezoniere pentru un venit aditional sau sa traiasca cu colegi de apartament. Situatia nu e mult mai buna in Europa bugetara decat e in SUA.

          In sectorul bugetar, mai ales in sectiile unde se cer studii superioare, este o permanenta lipsa de cadre. Singurii care au studii superioare si se angajeaza pentru administratie ori nu pot obtine mai mult sau vor o viata linistitia, pentru ca munca in economie e mult mai dura si locul de munca mai nesigur.

    • Hopa :)
      Pai cine candideaza primar sau consilier local nu o facea parca pt „binele comunitatii”?
      Intreaba orice lichea cersetoare de voturi din orice partid (pe timp de campanie) de ce candideaza, iti va spune cum vrea sa faca bine, sa construiasca, sa lupte, sa se implice, sa se dea peste cap si zdrobeasca in munca si oboseala pt noi, pt popor, pentru comunitate, pt romini, pt tara patrie.etc etc etc ….(dupa ce-i ales, se intoarce foaia, dar asta e alta discutie).
      Dar s-o luam pe cifre….la tara intr-o comuna 2500 sau 3000 de lei nici nu e rau deloc. Cita lumea din rural are un job si cistiga 2500 sau 3000 de lei?
      Si nici la oras un 4000 nu e rau deloc…mult mai multa lume sta la oras si cistiga 1500 sau 22000 de lei.
      In final…daca nu ii convine salarul…sa nu candideze. E o piata libera

      • Rationamentul dumneavoastra e si cinic si contraproductiv. Si il aud foarte des inclusiv in ce-i priveste pe medici: daca nu le convine 1400 lei salariu ca rezident, sa nu se faca medici! Cu alte cuvinte, sa se faca medici doar aia din familii bogate sau aia care nu vor sa aiba de intretinut copii!

        Oricat incerc, nu reusesc sa-mi dau seama cum o astfel de gandire e echitabila. Sau de bun-simt.

        • Parca vorbeam de salariile si indemnizatiile alesilor, nu ale medicilor.
          Medicul invata 6 ani + inca minim 3 , dar poate si mai mult.
          Se pregateste pt cariera de medic poate inca din liceu, si continua (cel putin se presupune) activitatea de informare si invatare (articole, noi proceduri) etc pe durata intregii sale cariere.
          In plus..medicul nu e o functie aleasa politic.
          Nu stiu daca ” cinic” e un epitet bun de folosit cind e vb de ingradirea privilegiilor clasei politice, dar cuvintul de ordine mai potrivit ar trebui sa fie „duritate”.
          Nu ne putem permite ca societate sa intretinem luxos o sleahta de incompetenti si haoti, fara a putea exercita nici un control real asupra lor.
          Votul din 4 in 4 ani care ar trebui sa „sanctioneze” incompetenta si/sau hotia lor este evident insuficient, mai ales datorita perpetuarii traseismului si uniformizarii clasei politice in ceea ce priveste minciuna, corupti si foamea de putere de dragul puterii.
          „Job”-ul de politician trebuie sa se schimbe radical.
          Nu mai poate fi o sursa calda de venituri si privilegii.
          Trebuie sa devina pt cei care il fac „cel mai greu job din viata lor”.

    • OvidiuB mi-a lasat impresia unui bugetar nemultumit de salariul sau! Nimic mai adevarat salariile sunt mici in comparatie cu alte tari ,dar pana omul de rand care sustine prin munca sa sistemul nu are un venit decent din care sa se retina un impozit care sa sa insemne ceva la bugetul statului ,aceasta problema nu se va reglementa. Hai sa calculam : 1500 este salriul de baza din care se retin taxele si impozitele legale .O parte la sanatate ,alta la asig sciale etc ramane la stat efectiv o suma infima care care adunata cu restul impozitelor salariatior ,care sunt in numar din ce in ce mai mic nu acopera cheltuielile cu salariile bugetarilor :medici ,politisti ,pompieri ,finante , invatamant ,angajati in primarii ,preotimea si bisericile ,parlamentari si consilierii lor angajatii din aparatul de stat deputati ministri ,presedinte si altii……..O sa-mi spuneti ca retribuirea acestor categorii nu se bazeaza pe impozitul pe salarii!!!! Da si asta e adevarat, insa sumele din alte surse dispar in mod miraculos in restituiri de TVA,retrocedari ,despagubiri ,penalizari ,investitii nerentabile si multe altele.
      Ar mai fi multe de spus insa simt cum ma cuprinde greata si o tristete amara ma apasa gandindu-ma ca generatia de sacrificiu va continua cu copiii nostri si copiii lor si copiii copiilor lor samd.,in timp ce clasa politica va prospera in detrimentul tarii devalizate.

  3. Idei sunt multe pentru reinnoirea clasei politice romanesti, chiar si atunci cand este profund corupta si total impotriva schimbarii.

    Iata un articol al domnului Cristian Turturica despre cum se schimba administratia prin presiune constanta din partea publicului:

    http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/studiu-de-caz-real–cum-poate-cuceri-piata-universitatii-intreaga-tara-399007

    Pentru cei care nu vor sa deschida linkul, este vorba de un oras american condus de o sleahta de interlopi cu justitia si politia in buzunar mai prin zilele noastre. Esta o saga despre cum un singur om a putut invinge un sistem intreg bazat pe nepotism, coruptie si intimidarea adversarului, foarte similar cu ce se petrece in Romania.

    Aviz amatorilor!

    • Este foaete bun articolul .Desigur ca reforma trebuie inceputa din comunitatile locale unde oamenii se cunosc dar din pacate acolo este si o proportie paguboasa intre cinste si necinste si multa frica. Nu suntem in SUA.
      Motiv pentru cre cred ca ce am spus mai sus este valabil s demn de incercat.

    • Excelent articolul! Mi-a placut in particular paragraful acesta:

      „Într-un interviu acordat pe 4 iulie, Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA, a declarat că românii sunt prea critici cu ei înşişi. Nu acolo e problema. Slăbiciunea noastră vine din convingerea oarbă că dimensiunea problemelor cu care ne confruntăm este unică, nemaiîntâlnită. Că nicăieri în lume nu există politicieni mai ticăloşi decât aici, corupţie, rapacitate, ticăloşie, dezinteres pentru binele comun ca la noi.
      Realitatea: şi alţi oameni trec prin aceleaşi încercări ca şi noi. Singura diferenţă care contează este că unii nu abandonează niciodată lupta şi reuşesc să găsească dozajul optim de idealism, inteligenţă şi pragmatism cu care îi pot pune la respect pe cei ce îi abuzează. ”

      Foarte adevarat, si exact ceea ce am invatat din experienta de emigrant….

  4. Exista metode mult mai simple si mai radicale.
    E nevoie de „dezbracarea” functiilor politice de lista mult prea lunga de privilegii.
    – desfiintarea oricarei forme de imunitate.
    – reducerea beneficiilor materiale (bani de chirie, masina de servici, pensii speciale, etc etc )
    – desfiintarea vacantelor parlamentare
    – monitorizarea atenta a progamului zilnic (prezenta in parlament si in birouri teritoriale) , cu penalizare drastica (pierdere functiei) pt absente de mai mult de 5 % la un program real de 8 ore/zi
    – penalizarea drastica a traseismului – pierderea functiei + reorganizare de alegeri in circumscriptia, pe banii traseistului
    – limitarea tuturor mandatelor la 2, dar si a candidaturilor tot la 2.
    – introducerea unei incompatibilitati intre orice calitate de salariat la stat (de la spitale la institutii) cu cea de membru de partid.
    – lustrarea celor ce au ocupat o functie aleasa/numita politic in ultimii 25 dee ani.
    – auditarea anuala (poate de catre institutii internationale de prestigiu) a partidelor, din pdv financiar- contabil
    – calitatea de membru de partid sa fie constituita si retinuta ca circumstanta agravanta la savirsirea oricarei infractiuni
    Politicienii trebuie obligati sa inteleaga urmatoarele>
    – nu e in functie pt el si pt partidul lui, el este in primul rind angajatul celor care l-au votat
    – functia de parlamentar sau ministru nu este o „innobilare” ci un job extrem de greu si de serios
    – nu poate face „cariera” in politica – ci este ales sa reprezinte vremelnic (max 2 mandate) interesele cetatenlor. Cariera este indicat si de dorit sa faca in lumea reala, privata sau nu, dar nu sub umbrela ocrotitoare a vreunei formatiuni politice.
    – de bani si privilegii gen sume forfetare pt chirii si pensii speciale nici nu poate fi vorba. O modificare a averii unui politician cu 10 % mai mult decit avea cind a intrat intr-o functie aleasa/numita ar trebui sa atraga automat anchetarea de catre DNA.
    Daca reusim (fie pasnic, fie prin forta) sa impunem un asemenea set de reguli clasei politice, atunci pe de o parte politica va atrage alt tip uman de persoane, iar pe de alta parte scena politica va fi epurata de toate hienele si mafiotii ce ne calaresc de 25 de ani.

    • O buna parte din ideile de mai sus imi par foarte bune si de dorit (eliminarea imunitatii, auditul financiar al partidelor, etc.), dar cred ca o parte ar face mai mult rau decat bine. De exemplu limitarea mandatelor la doua nu cred ca ar schimba neaparat in bine actul de reprezentare. Daca luam congresul american de exemplu, unii din cei mai buni legislatori sunt cei cu experienta lunga si care au avut timp sa dezvolte relatii si au experienta de negociere. La fel si ideea de lustrare: isi avea sensul la caderea comunismului – dar astazi mai putin.

      Pana la urma, nu exista reguli miracol („silver bullet” cum spun americanii). Lucrul important e implicarea oamenilor, in diferite forme…vezi articolul postat de dl. Gafencu mai sus…

      • 1.Limitarea mandatelor la 2.
        E vb de 8 ani. 8 ani sunt mai mult decit suficienti pentru a pune in practica orice proiect politic sau social sau pachet legislativ.
        Politicul trebuie sa invete sa devina mai eficient. Nu sa tot „impjnga” prin promisiuni reiterate din 4 in 4 ani pina la calendele grecesti proiectele importante pt tara si /sau comunitatea ce i-a votat. Politicianul are 4 ani sa isi indeplineasca promisiunile/mandatul acordat de electorat, cu un plus de 4 ani cind e reales (eventual) ca sa termine/finalizeze/continue. 8 ani mi se pare rezonabil pt orice proiect – chiar si autostrazi. Acum avem „hiene de cariera” la la n-shpelea mandat care mint alegatorii „daca mai mai votati inca o data (a 4-a oara) pe cuvintul meu de psdpnlunprpcpntcd etc ca voi asfalta comuna/urgenta autostrada/crea locuri de munca/elabora legea X sau Y.
        Dupa 2 mandate bune, isi poate folosi experienta acumulata in partid, in consilierea conducerii, in promovarea de noi persoane valoroase, care sa duca mai departe ideologia, programul si suflul partidului.
        Cu mandata fara numar doar se creeaza aparatcici inamovibili pt unb sistem in care incompetenta se imbina cu „descurcareala” in meandrele greu mirositoare de partid.
        2.Limitarea la 2 candidaturi.
        Daca cineva nu convinge in 2 candidaturi, atunci sa isi vada de viata si de calitatea de simplu membru de partid. Nu putem permite ca societate sa ni se tot arate liste cu „eterni candidati” din 4 in 4 ani. Ar si eficientiza innoirea de „cadre” din interiorul partidelor.
        Lustrarea celor ce au ocupat functii alese sau numite politic in ultimii 25 de ani.
        Un sfert de secol! E un spatiu de timp enorm de mare, si se vede ff bine care a fost prestatia politicului in ultimii 25 de ani. Este absolut necesara o asemenea prevedere, deoarece chiar si cei „onesti si corecti” aflati in functii alese si numite politic au cautionat mizeria si furtul.
        Nu am reusit sa lustram PCR-ristii in 90, suntem siliti sa o facem acum. PCR-ul a „explodat” ca o tumoare maligna si a infectat toate partidele. Impotenta din ultimii 25 de ani a fortelor poilitice „benigne” trebuie sanctionata la fel ca furtul si dezastrul si jegul perpetuat de zona „malefica” a politicului rominesc.
        Masura ar reinnoi automat oferta politica la viitoarele alegeri, si chiar ar deschide calea spre candidaturi a multor tineri sau marginalizati aflati acum in partide, tinuti deoparte de robinetul puterii de aceleasi „garzi vechi” din orice partid.
        Argumentele de genul „ca in America” nu prea stau in picioare in nici o argumentatie…nu suntem America :)
        Consider ca actuala clasa politica trebuie sa invete o lectie dura, sa fie responsabilizata la maxim si sa devina eficienta, responsiva si constienta de importanta si greutatea mandatelor ce le doreste din partea populatiei.
        Comoditatea si relaxarea si amatorismul si coruptia nu vor putea fi remediate daca partidele nu sunt scuturate serios si nu li se impune un mod diferit de comportament.
        Imaginea „ideala” a unui parlamentar/primar/consilier local la final de mandat(e) ar fi > surmenat, slab, cu averea fix la fel de mare/mica ca la inceput de mandat, obosit dupa 4 sau 8 ani de munca intensa (la nivel de intensitate a muncii ca in cea mai draconic condusa corporatie/institutie)……….
        Toti se lauda ca se sacrifica pt tara, ca ne vor binele, ca se arunca la lupta, ca vor sa schimbe, sa dezvolte, sa faca…sa promoveze valori.
        Hai sa le creem un cadru legislativ care sa ii ajute sa isi pastreze viteza si implicarea din timpul campaniilor electorale.
        Cu voia d-voastra – fara mila si fara pardon – se joaca cu vietile si destinele a 20 milioane de oameni. E o „misiune” serioasa sau nu?

  5. Citat:
    „Există azi în societatea româneasca un nucleu de oameni care ar putea să facă politică altfel.”.

    Eu nu cred asa ceva.

    Daa exista, de ce a fost nevoie sa importam functionari ai comisiei europene pentru un amarat de Guvern din cativa ministry?!

    Si, char daca ar exista, cine ar veni langa ei? O generatie intreaga s-a „setat” copy-paste.

    Asemenea rationamente cu „sa vina alti oameni, mai buni!” sunt expresia erorii logice a confuziei dintre ce-mi doresc si ce e probabil din punct de vedere obiectiv.

    Accesul la putere este posbil in acest moment doar pentru personae intre 30 de ani si 60 de ani. Acestea sunt, cu putine exceptii, formate in spirit „copy-paste”. Valabil cua atat mai mult pentru fucntionari.

    Cei care au avut alta gandire sunt plecati demult. Repet: de ce am adus functionari de la Bruxelles? Avem de fapt un fel de guvern al unui partid al diasporei (sau al unui partid in exil…).

    Curatare, reforma, partide care sa se reconecteze la popor….

    Vorba bancului: „Vise taica! Vise!” :-)

  6. Fara intentia de „contra” la adresa autorului dar ierarhia este taman invers.
    3. trebuie sa fie prima: republica-sovietico-socializdo-horro(r/t)odocsa-romania a venit cam tarziu in lume. Drept urmare handicapul sever la toate capitolele de referinta;
    2. planul secund deriva din primul: intarzierea temporala se refecta direct si-n „mentalul-colectiv”. Cel putin doua generatii din rssh romania se afla-n quadrant gresit. De exemplu de aceea se lauda un penzionar-de-lux pe la tembelizor c-a facut si-a dres cand de fapt cei 10 (ZECE) ani in care a dominat p*litica au avut efect de recul socio-economic in echivalent de peste 100 (UNA SUTA) ani.
    1.poti vorbi despre blocaje structurale DOAR in cazurile-n care entitatea respectiva functiona normal pana la acel „blocaj” si nu intampina astfel de piedici. In cazul rssh romania, entitate-pur-administrativa care s-a aflat permanent in blocaj-structural (pe sleau: pe aratura) expresia respectiva devine pleonastica.
    Ca o concluzie: in rssh romania actul reprezentarii p*litice subsumat „legilor” de mai sus este o simpla formalitate juridica FARA vreo tangenta cu misiunea nobila. Ba chiar „alesii” se considera d-zei. Si de la „inaltimea” lor de mari scule isi permit sa emita pareri care frizeaza absurdul si-au inscris rssh romania in cartea recoardelor negative. Cele mai multe asomari repetate pe acelasi text de lege. Cei mai multi „scriitori” intre puscariasi. Cei mai multi „arestati-la-domiciliu”. Cea mai abrupta scadere a natalitatii. Cea mai ridicata rata de abadon scolar. Cea mai abrupta crestere a datoriei externe. Cea mai calificata emigratie… etc. Adica multe si nenumarate asemenea succesuri ale (re)formei. Problema este de fapt la temelie. Putini locuitori ai spatiului administrativ care poarta denumirea de rssh romania inteleg corect „balada-mesterului-manole”. Zidurile se vor duce de rapa indiferent cate ane se vor strecura intre caramizi. Adevarata problema este la temelie. Acolo trebuie valori reale si corecte. Nicidecum spoiala tencuielii. Spoiala care, la o adica, se poate da jos. (re)fo’mistii au aflat asta pe la mijlocul anului 2012. Din pacate pt rssh romania… nu exista alternativa. Cine crede ca „stelarii” din gubernu de acum vor face si vor drege… ori e naiv ori e la varsta povestilor nemuritoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Rares Benga
Rares Benga
Originar din Brașov și Newyorkez prin adopție, Rareș a absolvit Informatica Economica la ASE București și un MBA la University of Maryland, College Park și are peste 10 ani de experienta în Decision Analysis în domeniul serviciilor financiare. Cariera sa include poziții la Pearson, Citigroup si Barclays; în prezent este Director, Decision Management la E*Trade Financial, o companie de brokeraj online. In paralel, Rareș e co-fondator al câtorva startup-uri de succes din e-comerțul romanesc (Okian.ro, Frisbo.ro).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro