vineri, martie 29, 2024

… o noua incercare de demitere a lui Traian Basescu: Cui prodest?

… desi ideea unei noi tentative de demitere a presedintelui Traian Basescu, fie si doar cu doua luni inainte de expirarea mandatului, a mai fost vehiculata, ba de unul, ba de altul. Vineri, insa, presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a avansat un plan concret: suspendarea sa fie votata in parlament in jurul datei de 23 septembrie, iar referendumul sa coincida cu primul tur al alegerilor, 2 noiembrie. Astfel, sustine Tariceanu, implinirea cvorumului de 50%+1 devine o posibilitate reala. Motivele invocate, ca de obicei, nu conteaza. N-are basca. Victor Ponta s-a declarat sincer interesat. La randul sau, Traian Basescu nu s-a aratat ingrijorat catusi de putin, convins fiind de posibilitatile lui de „revitalizare” in orice campanie electorala.

O asemenea armonie in cuget si-n simtiri te poate pune pe ganduri.

Cui prodest? Cui ii foloseste pana si simpla fluturare in spatiul public a acestei idei, altminteri evident ridicola? Paradoxal, tuturor celor mai sus mentionati – si altor catorva, pe langa.

Sa vedem de ce. Babeste. Ca initiator al procedurilor de suspendare, Tariceanu are sanse sa mai rupa cateva procente din randurile liberalilor derutati inca de re-alipirea de PDL, dupa atata amar de retorica anti.  Cu Victor Ponta e si mai simplu: intrega lui retorica in aceasta cursa prezidentiala se invarte in jurul unui non-candidat. Ati ghicit – Traian Basescu. Toti adversarii sai (cu exceptia lui CPT, pe care il „admira”) sunt descrisi ca pseudo-Basesti. Surogate de Basescu. Marionetele lui. Dar presedintele? Dar Traian Basescu? Ei bine, si lui ii foloseste, si nu doar pentru ca se descurca mai bine decat mai toti in situatii conflictuale, de criza. O eventuala tentativa de suspendare, sau chiar posibilitatea ei, o ajuta pe Elena Udrea, incurcandu-i toti adversarii de pe partea (mai mult sau mai putin) dreapta, Macovei si Iohannis.

De ce? Pentru ca ii forteaza sa se repozitioneze inca o data fata de Traian Basescu. Or aceste schimbari de pozitie, oricat de justificate si de nuantate ar fi, nu au cum sa dea bine in ochii electoratului care voteaza in functie de impresii, „trairi”, si orice altceva in afara explicatiilor si argumentelor rationale. Astea il lasa nemuritor si rece, mai cu seama dupa ce a fost supus unui bombardament mediatic de exceptie.

Monica Macovei a fost in primele randuri in vara lui 2012, cand cu incercarea de lovitura de stat (ca asta a fost, zica cine-o ce zice; definitiile sunt clare). Pe mintea poporului – cu Basescu. S-a delimitat ulterior si de Traian Basescu si de PDL-ul in varianta anti-Basescu si l-a atacat pe Iohannis pentru ca ar fi participat la „conspiratia Grivco”. Pe mintea poporului – n-are mama, n-are tata, a fost nascuta de-o matusa si apara statul de drept. Nu e nici cu Basescu, dar nici cu „aia”. Dar daca „aia” incearca din nou sa-l debarce pe presedinte, cum se va pozitiona? Principiile ii cer sa apere … principiul. Inevitabil, pe Traian Basescu. In mintea poporului – confuzie maxima, oricate explicatii ar da si oricat ar incerca sa deosebeasca omul de principiu. Prea complicat. Basista, v-am spus noi!

Nici Klaus Iohannis nu iese mai bine. Si-a inceput cariera politica neutru, usurel pro-Basescu (mintea poporului asa lucreaza), a trecut in tabara clar anti-Basescu in 2012, dimpreuna cu PNL, iar acum, dupa formarea ACL, a inceput sa-si nuanteze pozitia, in incercarea de-a mai recupera ceva din electoratul „basist”. Ce va face insa acum? Indiferent daca se va pozitiona pro sau contra ideii de suspendare, tot prost iese. De undeva, ceva electorat tot va pierde, or in turul al doilea va conta fiecare procent – toti stiu asta.

Singura care-si poate freca mainile de bucurie e Elena Udrea. Vantul ii sufla din nou in panze. E singura candidata „basista” fara resturi si fara nuante. Un atac nedrept la Basescu ii serveste de minune. Cei care l-au atacat in ultima vreme pe Basescu pentru toate greselile facute nu vor avea incotro si, pentru ca apara principiul, vor fi atacati drept „basisti pocaiti”, intorsi la vatra. Mintea poporului alegator n-are timp si nici antrenament pentru fineturi: ea voteaza cu omul, pro sau contra. Toate aceste voci vor fi prezentate de catre Elena Udrea drept voci in sustinerea candidaturii sale – desi nu e cazul. Nu mai conteaza. Vorba lui Kurt Vonnegut, asa merg lucrurile. Distanta uriasa dintre Elena Udrea si Monica Macovei va fi estompata in mintea poporului. Doar amandoua il apara pe Basescu!

Vorba din batrani zice „cand doi se bat, al treilea castiga”. In cazul asta, s-ar putea sa fie al patrulea.

PS Referitor la apelul lui Vladimir Tismaneanu – De buna seama, voi vota Monica Macovei. Iar celor care spun ca n-are sanse sa ajunga in turul al doilea, le spun doar atat: NU conteaza! Votul nu se pierde. Dimpotriva, fiecare vot pentru Macovei in turul intai va conta enorm in turul al doilea, pentru indiferent cine va fi contra-candidatul lui Ponta (ca sa nu mai vorbim de implicatiile pe termen lung). Macar unii dintre noi sa votam logic.

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. – ” La randul sau, Traian Basescu nu s-a aratat ingrijorat catusi de putin”.
    Bineinteles, daca piratul incepea sa plinga, atunci il intelegea si dl Fumurescu.
    Daca spunea „sint niste prosti”, iarasi nu era bine, marinarul nu stie sa fie civilizat.
    – „O asemenea armonie in cuget si-n simtiri te poate pune pe ganduri.”
    Si o asemenea concluzie a unui analist/jurnalist te poate lasa masca; de folosit foloseste autorului, caruia ii trebuia un capat de ata de unde sa inceapa, ii trebuia sa traga niste concluzii ca sa poata broda.

    Pina la urma am aflat concluziile:
    „Singura care-si poate freca mainile de bucurie e Elena Udrea. Vantul ii sufla din nou in panze. E singura candidata “basista” fara resturi si fara nuante. Un atac nedrept la Basescu ii serveste de minune.”
    Citeva cuvinte aruncate intre ghilimele par magice; v-am spus io, sa nu ziceti ca nu v-am spus!
    Adica, dupa multi alti analisti, se adevereste ca intre Ponta-Basescu-Udrea exista un blat.
    Analize pe masura sondajelor care ne bombardeaza.
    NB,
    daca ai ajuns ca pe Iohannis, artizan deloc de neglijat al evenimentelor din 2012, ca sa il plingi ca „trebuie sa se repozitioneze” (unde? sa-si renege crezul uselist?), analiza este o perla.

    • Cum spuneam, mintea poporului asa gandeste: ” Mintea poporului alegator n-are timp si nici antrenament pentru fineturi: ea voteaza cu omul, pro sau contra.”

      • da, „popolul e prost”.
        Dar sa te fereasca Cel de Sus de inteligenta celor „inteligenti”.
        V-a „reusit” intotdeauna votul dat?
        Da, in 2004 am votat mai mult contra lui Nastase, decit pentru Basescu; si nu am gresit.
        Dar nu ati explicat nimic din ce am citat, ci vreti sa fie luate ca litera de lege prin ura fata de Udrea-Basescu. Cei doi care fac blat cu Ponta.
        Jocul inca nu e la sfirsit si deja ati tras concluziile dupa scenariul care vi l-ati creat.

    • Victor L, esti complet pe aratura, in 2012 nici nu stiai cine e Iohannis, nu mai vorbiti prostii. In 2012, Iohannis era doar primar si membru FDGR, nu era membru PNL, asa ca ce fel de artizan ar fi putut sa fie?

      • ba stiam foarte bine cine era Iohannis.
        Mai ales ca prin 2009 fusese propus ca prim ministru din partea Grivco; poate nu stiti dvoastra.
        Si mai citeam si eu despre Sibiu „Capitala culturala europeana”; nu cred ca aveati monopolul.

        • Iohannis a fost propus in 2009 pentru bunele rezultate in administrare si credibilitatea pe care o avea, exact asa cum Mugur Isarescu reprezenta intotdeauna umbrela de ploaie a tuturor partidelor si nu pentru ca era in cardasie cu voiculescu.
          Continui sa cred ca faceti comentarii subiective si rau intentionate.

    • Si daca tot vrei sa-l faci artizan, atunci de ce nu il faci artizanul ruperii PNL-ului de PSD? Ca de fapt, asta a si fost.

    • @VictorL
      Evident ca pentru galerie e o perla orice analiza rationala.
      Am doua vesti proaste pentru voi:
      1. Galeria voastra ridicola e din ce in ce mai redusa numeric.
      2. Se indreapta din ce in ce mai repede catre limita la care bassssssissssssmul devin udrism. Cand se va ajunge la asta, adica la o irelevanta baroca si tragi-comica va veti alatura si voi, in fine, dughinistilor si altor extremisti frustrati. Voi, cei vreo 20000 de zaltati, ca mai multi nu sunteti, veti ramane in istorie ca rebut al mostenirii basiste.

      • Nu inteleg care „voi” (deja ti-ai format o parere proasta: nu sint membru de partid, a nici unuia, ci dadeam doar niste citate din auror care mi s-au parut rautacioase, nu analitice).
        Ai ramas incremenit in proiect: Basecu nu mai candideaza.
        Si esti total anapoda daca asociindu-ma „basistilor” ma faci si „dughinist”. Chiar nu faci diferenta? sau nu ai mai iesit la suprafata de mult?

      • Nemo,

        Basismul nu poate deveni Udrism. Basismul inseamna un set de valori care nu are si nu a avut legatura cu Udrea. Ce legatura poate exista intre echilibrul puterilor in stat, increderea in institutii , etc si setul de valori propus de udrea?(care or fi alea). Faptul ca TB o promoveaza pe udrea nu este relevant pentru setul de valori ci, poate, cu obedienta acesteia din urma sau ceva dezechilibre emotionale.
        Basistii vor ramane basisti si dupa ce TB nu va mai fi relevant in politica romaneasca. Udristii vor dispare :) .

  2. Telenuvela proasta. Regizori prosti si fara morala. Asta ii trebuie Romaniei? Asta este programul de guvernare a tarii? Te umple de scirba si dezgust. Niste imbecili ajunsi in functii de conducere depaseti ca posibilitati intelectuale. Atentia alegatorului trebuie atrasa cu noutati care sa le schimbe viata in mai bine si nu cu aceasi placa zgiriata pusa pina la exasperare. Prostia ar trebui interzisa in spatiul public. Pina nu este prea tirziu.

  3. Voisem sa merg doar in turul 2 la vot, impotriva lui Ponta.
    Fac o derogare de la propriile-mi planificari si voi vota si la turul 1. Raman insa consecvent anti-Ponta.

  4. Mi-a placut in special debutul articolului, surprinde precis chintesența modului de a face politică în România… o idee trăznită care găsește întotdeauna amatori în ambele tabere. E de muls din toate părțile și miticii nu șovăie o secundă să iasă la joacă. Disponibiltatea politicianului român de a face piruete, de a răstălmăci declarații, de a amesteca borcanele este dezarmantă… a devenit chiar obositoare pentru mulți, evident nocivă pentru România…

  5. Hm, logica de poet.

    Iohannis n-a fost „dimpreuna” cu PNL in 2012. Iohannis a fost impins catre PNL de aroganta celor din pdl sibiu si chiar de catre Traian Basescu care-l simtea inca din 2007, cu instinctul de animal politic care-l caracterizeaza, pe Iohannis, drept un viitor posibil adversar politic.

    Iohannis a avut de facut din Sibiu o capitala culturala, un centru economic cu somaj de sub 2%, un oras european, fara mafii si fara monopolul vreunui baron local. Cu cine ati fi vrut sa faca toate astea, daca pedeleul l-a refuzat? A facut cu cei care i-au intins o mana, adica ministri liberali de-atunci.
    Eh, acum se-ntoarce roata, c’est la vie, Iohannis e pe cai mari cu acelasi comportament discret si decent fara sa injure si sa balacareasca pe nimeni. Chestie care pe mitici ii nedumereste, pentru gogosarul de la scanteia tineretului, pseudoziaristul cristoiu, e dovada de prostie chiar.

    Revenind la mizeria cu suspendarea e clar ca tariceanu se foloseste de institutiile statului ca sa isi faca propaganda electorala. Un caracter mic, jegos, de fanariot cu ifose de intelectual.

    Nu stiu de ce, dar tare ma tem ca alegerile astea o sa largeasca si mai mult falia dintre ardeleni si regateni, dintre cei care vor sa traiasca in stil european, civilizat si cei care isi doresc in continuare sa traiasca la limita subzistentei fizice si morale, condusi de boieri rapace si imorali.

    • Corect. Johannis stie sa negocieze si sa-si atinga scopurile. E un Realpolitiker cum trebuie sa fie. Nu s-ar fi facut nimic la Sibiu daca s-ar fi cocotat pe intransigenta morala a rigoristilor care acum ii reproseaza 2012 si uita ca in 2004 Basescu insusia negociat cu Voiculescu pentru a face guvernul.

      Mi se apleaca, sincer, de atata intransigenta morala oarba la realitati. Ce fel de presedinte ar fi Monica Macovei, presupunand ca ar castiga alegerile (ipoteza suprarealista)? Cine ar sustine-o pentru proiectele ei daca a declarat ca ea candideaza impotriva tuturor partidelor? Cu cine ar negocia, cum ar sti sa faca echilibristica si compromisuri pentru a atinge macar cateva din obiectivele pe care si le propune? Cum doamne iarta-ma s-ar mai guverna tara asta cu un presedinte pe post de Lonely Ranger impotriva tuturor, cu un guvern deocamdata PSD si cu un parlament populat din partidele impotriva carora lupta seful statului?

      Imi vine sa zic daca nu-l vreti pe Johannis, luati-va circul asta penibil si lasati-ne-n amarul nostru aici in Transilvania, ca ne-a ajuns.

    • „Hm, logica de poet.

      Iohannis n-a fost “dimpreuna” cu PNL in 2012. Iohannis a fost impins catre PNL de aroganta celor din pdl sibiu si chiar de catre Traian Basescu care-l simtea inca din 2007, cu instinctul de animal politic care-l caracterizeaza, pe Iohannis, drept un viitor posibil adversar politic.”
      Concluzii:
      – Iohannis este o marioneta a arogantilor liberali sibieni, si a lui Basescu, acest animal politic care preveda ca in 2014 ca ar fi bine sa-l aiba adversar.
      – n-a fost „dimpreuna” cu PNL in 2012, ci cu Voiculescu. Felix era initiatorul si marioneta i s-a alaturat.
      E bun de presedinte.

      • Ma faceti sa rad.
        Iohannis nu e marioneta nimanui. Din contra, liberalii s-au agatat de el pentru a-si salva bruma de imagine ramasa dupa concubinajul cu pesedeul.
        Iohannis reprezinta un cu totul altfel de politician, de tip occidental.
        Gata, cine nu pricepe ca timpul politicienilor de tip ruso-turco-balcanic s-a scurs, si ca am intrat in UE si NATO, n-are decat sa ramana in afara istoriei.
        Pur si simplu, miticii din politica romaneasca au dus tara la faliment. Nu se mai poate.

        • Nu va abtineti; risul e la liber.
          Adica „s-au agatat” de Iohannis ca sa le salveze imaginea? care, aia in urma aliantei cu Felix si apoi cu Ponta?

        • „Iohannis reprezinta un cu totul altfel de politician, de tip occidental.”
          mă scuzaţi dar nu mă pot abţine… în ce film aţi văzut asta? Eu văd doar o legendă şi un om ce se chinuie să-şi ajungă legenda din urmă…

    • Da, chiar merita sa fie presedinte: deja promite ceea ce nu poate face.
      „Candidatul ACL la presedintia Romaniei, Klaus Iohannis, a declarat, sambata, in cadrul reuniunii Ligii alesilor locali ai PNL si PDL, ca primul lucru pe care il va face dupa castigarea alegerilor va fi sa schimbe guvernul si sa-l numeasca pe Catalin Predoiu in functia de prim-ministru, relateaza Agerpres.”
      Exista cineva sa il creada?

  6. Cum de a renuntat Antonescu la candidatura ? Care este explicatia ca primarul unui oras de provincie, fara notorietea nationala, fara implicatii in politica tarii este propus candidat PDL ? Prestigiul de care se bucura nemtii la romanii simpli, care n-au prea cunoscut nemti la viata lor (nemtii pot fi buni sau rai, ca oamenii din orice neam) si care ll cunosc pe nemti doar din povesti si legende este suficient ?
    Explicatia e doar una : Antonescu si Ponta s-au inteles : cum calificarea in turul II pare sigura pentru Ponta dar castigul final este incert, hai sa promovam un contracandidat pentru Ponta, pe care acesta sa-l bata in turul II. Si l-au gasit pe Johannis ! Care si in situatia putin probabila ca er castiga presedintia nu e un pericol . L-ar numi tot pe Ponta prim-ministru. Pare o noua varianta a scenariului Iliescu-Vadim din anul 2000. Si. stati linistiti, blatul merge pana la Blaga, Udrea si chiar mai sus !
    Solutia ? Una singura : s-o votam pe Monica Macovei, singurul candidat independent de mocirla politica din Romania, singura capabila sa-l bata pe Ponta !

  7. Ce glumet esti d-le Valeriu?! Intelgerea asta dintre Antonescu si Ponta, este chiar de tot hazul. Antonescu nu mai insemana nimic. Vreti sa facceti scenarii dintre cele mai carghioase si mai hazli, ca sa a jungeti la Monicuta voastra. distrati-va fratllor.. ca ce altceva puteti face? aveti in copania voastra elite ingtelectuale… si atunci dansul si muzica este la inaltime. o faceti mireasa pe Monicuta, si nunta-i gata.. Dar nu participa „tot satul”, pardon, tara, ci doar visatorii, si iluzionistii, fie ei si mari politologi, filosofi, ce mai… intelectuali nene.

  8. Este evident ca nu este obligatoriu ca daca te prezinti la turul i sa fii considerat prezent si la referendum. Sunt doua buletine si nu te obliga nici-o lege sa votezi si ptr referendum . Analzati acest aspect.

  9. Si mai trebuie subliniat ceva: Ponta isi ascunde faptul ca si-a torpilat singur prima propunere respectiv pe dl Cilos care chiar daca nu mai primea agricultura putea foaerte bine primi un portofoliu important sustinand-o de fapt pe cea de pe locul doi dand vina pe opozitie si pe Basescu.

  10. As zice ca PSD-ul se agita sa culeaga voturi, prin „ordonanta migratiei”, prin pomeni electorale de ultima ora si prin revitalizarea crezului politic „Jos Basescu!”. Blazonul liberalismului, Calin Popescu Tariceanu, scoate din maneca o noua suspendare. (Fiindca veni vorba, din orice unghi l-as privi pe domnul Tariceanu, tot „PSD” vad ca scrie pe tricoul sau, nicidecum „PNL”.)
    Probabil ca nu gandesc eu limpede, dar imi pare ca domnul Ponta da dovada de disperare, simtindu-si sfarsitul politic aproape. Daca nu iese presedinte si daca nu va mai fi nici prim-ministru, mi-e greu sa cred ca va ramane presedintele PSD.
    Cui foloseste suspendarea? Poate ca domnul Tariceanu se viseaza „presedinte, pentru o zi”. Poate ca PSD -ul gandeste ca vor iesi mai multi oameni la vot pentru „Jos Basescu!”, decat ar iesi pentru „Votati Ponta!”. Poate ca doamna Macovei are dreptate si PSD „face jocul Moscovei”. Poate exista si motive mai putin evidente. Nu stiu.
    Cu ceva timp in urma, domnul Ponta zicea ca Traian Basescu este terminat, din punct de vedere politic si ca nu mai are niciun cuvant de spus. Daca lovesti intr-un om pe care-l consideri „terminat”, sunt doua variante, zic eu:
    1. Fie nu-l consideri terminat si ai mintit cand ai spus ca-i terminat.
    2. Fie dai dovada de lipsa de caracter si de lasitate, lovind un om cazut.
    Pentru oricare dintre variantele de mai sus, concluzia nu e magulitoare, as zice.
    Sunt curios care este pozitia domnului Ion Iliescu, cel care ne indemna sa „votam un presedinte pentru linistea noastra”.

  11. Am citit pe undeva prin cyberspace ca presedintele interimar nu poate face mai nimic, DAR POATE GRATIA. Nu cumva suspendarea este pentru Voiculescu, ca noul presedinte (85% Ponta) sa ramina cu „mani puliti”? chiar daca Tariceanu nu va fi interimar, Zgonea este servilul prin definitie. Se va executa!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro