… o poveste (adevarata) de Craciun

… desi nu mai aveam de gand sa scriu nimic pana dupa Craciun, unele patanii sunt prea interesante pentru a nu fi povestite.

Povestea asta, insa, ca orice alta poveste, are nevoie de un context. Sau de mai multe. Concentrice.

Contextul Nr. 1: De vreo saptamana, de cand copiii ni s-au intors de pe la scolile imprastiate pe-un intreg continent, casa ni s-a umplut la loc. Si mai mult decat atat. Lasand detaliile domestice la o parte, suntem de-atunci sase adulti si cinci caini. Doua femei si patru barbati – la oameni. Un barbat si patru femei – la caini. Folositi-va imaginatia. Imi amintesc de-o vorba de-a lui Tanti Ibi: „Domnu’ Alin, mai bine dormeati …” Glumea si ea, glumesc si eu.

Contextul Nr. 2: Pentru necunoscatori, americanii incep sa-si cumpere (si impodobeasca) pomul de Craciun inca de la Thanksgiving. Tot de atunci incep si nesfarsitele colinde, mai mult sau mai putin „teologice”, astfel incat in seara de Ajun esti deja satisit de „spiritul Craciunului”. Principiul „ce-i prea mult, nu-i sanatos” se aplica inclusiv la cele religioase. „A se folosi in moderatie.” Est modus in rebus. Cunoscand situatia, am plecat la cumparat brad inca de la sfarsitul saptamanii trecute. „Inca” s-a dovedit, in fapt, „prea tarziu„. Toti brazii mai Doamne-ajuta fusesera deja cumparati, refrenul peste tot a fost „ati venit prea tarziu”. In cele din urma, insa, dupa multe peripetii, am gasit unul decent, asa ca toata lumea a fost fericita. Oamenii, cel putin. Despre caini mi-e mai greu sa ma pronunt.

Contextul Nr. 3 – e universal: Cand iti vin copiii acasa, nu mai conteaza cati ani au – sunt tot copii. Fac ce vor. Sunt rasfatati. Si dac-ai vrea sa pui picioru-n prag, n-ai avea acum, ca esti in minoritate. Asa ca-i lasi sa-si faca de cap, chiar atunci cand te calca usurel pe nervi. Toate au, insa, o limita. Est modus in rebus. Ii lasi cat ii lasi.

Si-acum peripetia: Asta seara, eu ascultam colinduri si compuneam in gand lista celor pe care sa le cantam maine. Ana era in camera ei, lucrand la ceva pentru scoala. Ancuta era in bucatarie (pentru a preveni eventuale comentarii, e placerea ei! Cititi Citadela lui St Exupery pentru a intelege de ce). Baietii erau in camera de langa, urmarind ceva filme documentare despre criminali in serie, „the real chainsaw massacre„, si altele asemenea. Cum spuneam, are si rabdarea limitele ei. In plus, e o chestiune de gust. Colindurile cu marturisirile ucigasilor in serie nu se amesteca foarte bine.

Asa ca le-am zis, mai in gluma, mai in serios, sa schimbe programul, ca nu se potriveste cu „spiritul Craciunului”.

Baietii au ras. Cand esti intre 19 si 29 faci ce vrei.

Dupa care bradul le-a cazut, la propriu, in cap.

Merita sa le vedeti fetele.

Sa ne-ntelegem: Bradul asta, impodobit, statea acolo de o saptamana. Cand a cazut, nu trecuse nimeni pe langa el, nici macar un caine (dormeau toti pe canapele), masini grele pe strada noastra (e un fund de sac cu sapte case) nu trecusera sa vibreze podeaua sau ceva. Nimic nelalocul sau nu se intamplase. Atata doar ca pomul de Craciun se „hotarase” sa le pice-n cap.

N-a fost o tragedie. S-au spart cateva globuri si-a cazut una dintre instalatiile de iluminat. Strangand, insa, cioburile, toata lumea – y compris „baietii” – au incercat sa gaseasca o explicatie rationala.

N-au putut, asa ca le-am oferit eu una.

Le-am reamintit conversatia dinainte de-a se prabusi bradul.

Merita sa le vedeti fetele.

Asta mi-a adus aminte de o patanie de-a lui Denis de Rougemont (pentru necunoscatori, un elvetian destept, printre primii care a sustinut ideea unei Europe Unite pe baze crestine). In Partea Diavolului (in traducerea excelenta a regretatului Mircea Ivanescu), de Rougemont povesteste o patanie intrucatva asemanatoare, petrecuta in 29 iunie, 1954. Aflat la o serata cu prietenii, au inceput un joc de societate. Trei participanti trebuiau sa scrie trei intrebari, iar ceilalti trei trebuiau sa scrie raspunsurile in acelasi timp, fara ca nimeni sa aiba vreo idee care sunt intrebarile sau raspunsurile. Oamenii astia erau destepti. In ziua de azi, asemenea intrebari si raspunsuri ar fi greu de imaginat. O intrebare a fost „Ce este mistica?” Raspunsul „aleatoriu” a fost „Este o mica gradina inchisa care se va deschide de Pasti.” Al treilea schimb de intrebari si raspunsuri, insa, a fost cel pe care l-am povestit si baietilor.

Intrebare: „Ce s-ar intampla daca diavolul ar intra in aceasta camera?” Citez din de Rougemont: „Partenerul si-a citit raspunsul: ‘Toate luminile se vor stinge.’ Si toate luminile s-au stins.”

Denis de Rougemont nu comenteaza patania in niciun fel.

Nu era s-o comentez eu.

Dar baietii astia, intre 19 si 29 de ani, dupa ce-au ras manzeste, au schimbat programul. Acum, si fetele si baietii si cainii se uita pentru a vreo cincea oara la un film „de Craciun”  – The Holiday.

Ziceau oamenii alde Alfarabi (un arab) si Maimonides (un evreu) ceva: Marea majoritate a oamneilor n-are nevoie de filosofie. Are nevoie de miracole.

Asa ca dis-de-dimineata mergem la biserica.

Laudati si cantati si va bucurati!

P.S. Denis de Rougemont: „Un cuvant inca. S-ar intelege gresit intentia urmarita prin acest mic tratat, daca el ar fi interpretat ca fiind un efort pentru a ‘demonstra’ existenta diavolului. Nu e vorba decat de o incercare de a talmaci anumite neajunsuri ale vremii noastre, raportandu-le la actiunea singurei fiinte care se bucura de faptul ca ele nu exista.”