marți, mai 17, 2022

O prezență mai mult decât inoportună

Până vinerea trecută, atunci când dl. Ion Cristoiu a publicat atât în Evenimentul zilei cât și pe cristoiublog editorialul intitulat Ce semnal a vrut să dea Eduard Hellvig? Și mai ales cui?, habar nu aveam că ar exista o publicație intitulată Vitralii. Lumini și umbre.
E editată de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul Român de Informații și îl are drept redactor șef pe dl. Filip Teodorescu.
Cine e dl. Filip Teodorescu? Nimeni altul decât fostul șef al Contraspionajului din Securitatea comunistă. Cei care sunt de vârsta mea, poate chiar și cei puțin mai tineri, și care au urmărit la începutul anilor ‘90 procesele intentate atât foștilor membri CePeEx cât și mai marilor Securității (în frunte cu ultimul ei șef, generalul Iulian Vlad) nu au cum să nu își amintească de dl. Filip Teodorescu. Cu ocazia audierilor transmise în direct de TVR dl. Filip Teodorescu a oferit un adevărat spectacol. Era cu totul altfel decât alți foști securiști. Ca, de pildă, celebrul dar atât de rudimentarul Nicolae Pleșiță sau chiar decât Iulian Vlad. Mi s-a părut inteligent, șiret, versatil, cu umor, autoironic, mereu pe fază, știind când și cum să arunce pe neașteptate câte o informație- bombă referitoare la tot felul de mișcări suspecte din zilele de dinaintea și din timpul Revoluției. O Revoluție pe care dl. Filip Teodorescu a calificat-o, fie doar subliminal, lovitură de stat. Nu-i vorbă, o astfel de catalogare îi era lui însuși avantajoasă fiindcă îi justifica, prin însăși fișa postului, prezența și implicarea în operațiunile Securității din decembrie 1989. Dl. Filip Teodorescu având -nu-i așa? -obligația să prevină și să dejoace implicarea a tot felul de servicii străine în ceea ce se întâmpla în România.
Din editorialul d-lui Cristoiu am aflat că sus-menționata revistă a împlinit 10 ani de când apare. Și că săptămâna trecută și-a sărbătorit și nu oriunde, ci în Sala Bizantină a Cercului Militar, aniversarea.
Că sub numele de cadre militare în retragere și în rezervă din Serviciul Român de informații se ascund persoane care, cel puțin o parte din viață, au fost angajații plătiți ai fostei Securități comuniste, recuperați, începând din martie 1990, în noul SRI nu are nimeni nici o îndoială. Că dl. Ion Cristoiu a fost poftit cu pompă la aniversarea revistei Vitralii nu miră pe nimeni având în vedere legăturile indubitabil dovedite între domnia sa și cei aflați astăzi în retragere și în rezervă. Într-un fel colegi de muncă cu cel legendat Coroiu. Că la adunarea festivă a luat parte și dl. Dan Andronic, directorul cotidianului Evenimentul zilei, iar nu are cum să ne șocheze ținând cont de detaliul că domnia-sa ca și angajații d-lui Cozmin Gusă, de la trustul Realitatea, l-au omagiat de fiecare dată, chiar l-au declarat erou pe Iulian Vlad.
Șocantă și. după părerea mea, complet neavenită este însă prezența d-lui Eduard Hellvig, directorul SRI, la paranghelia cu pricina. Pe mine nu ce mesaj și cui a vrut să transmită dl. Hellvig spunând că trebuie să avem un nou proiect de țară mă intrigă. Ci prezența domniei-sale într-un loc în care se adună organizat, nederanjați de nimeni foștii securiști. Care au acum pensii speciale, așa cum aveau până mai deunăzi salarii ieșite din comun. Adică, îi punem la zid, îi supunem oprobriului public pe foștii colaboratori ai Securității, în vreme ce pe foștii securiști îi lăsăm să zburde liber, îi onorăm și protejăm. Le transmitem mesaje de apreciere și vorbe bune.
În urmă cu câțiva ani, am fost mirat să aflu că generalul Iulian Vlad a participat la aniversarea SRI. Acredintându-se astfel, fie doar la nivel simbolic, ideea continuității dintre fosta Securitate și SRI. Acum e încă și mai de mirare prezența d-lui Hellvig la aniversarea revistei Vitralii. Lumini și umbre. Cu atât mai nepotrivită cu cât respectiva prezență se consumă în luna în care aniversăm, celebrăm, comemorăm, spuneți cum vreți și cum vă place, 30 de ani de la Revoluție.
Comentariul apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Pai nu e vorba, in tot ce vedem, de continuitate? Ce mirare-i asta, ca SRI-ul continua Securitatea si isi serbeaza inaintasii? E ceva stiut, stimate autor, inca din 1990! Ar fi nevoie ca Vladimir Tismaneanu (sau, cine stie, altcineva cu aceeasi putere de sinteza) sa scrie o istorie a continuitatii. Exista o continuitate in societatea romaneasca, cu oligarhia si cu serviciile si servitorii ei, platiti in diverse forme (salarii si pensii speciale, angajare la stat prin concursuri trucate, imunitate in fata legii, titluri onorifice de tot soiul, aniversari si sarbatoriri). Si exista, inainte de toate, o continuitate culturala care face totul posibil, ea se numeste descurcareala, ocolirea regulilor si a legii, convingerea ca banii si foloasele trebuie obtinute prin relatii care-ti confera o pozitie privilegiata. Ceva care aminteste de Sicilia, cu saracia si sistemul ei mafiot, care dainuieste, nemuritor, in ciuda schimbarii vremurilor care i-au dat nastere.

    • „Ar fi nevoie ca Vladimir Tismaneanu (sau, cine stie, altcineva cu aceeasi putere de sinteza) sa scrie o istorie a continuitatii. ”
      Exact, numai un om care a facut parte din sistemul de dinainte de 89 poate avea aceasta putere de sinteza. Si VT indeplineste aceasta conditie.

  2. Avand in vedere ca nu toti securistii au fost criminali, iar SRI este continuatoarea legitima a DSS, prezenta dlui Hellvig este normala, legitima si de apreciat. Nu cred ca exista vreo obligatie ca romanii sa poarte uri si ranchiuni peste decenii si secole, mai ales ca DSS a fost, dincolo de abuzurile inerente, o institutie prin ea insasi necesara si legitima constitutional, cu echivalente in absolut toata lumea.

  3. Îmi plac tot mai mult articolele domnului Mircea Morariu. Sunt din ce în ce mai mult conforme cu gândirea mea. De-aceea mi-e teamă – ținând cont de cum îmi erau ostracizate diferitele comentarii, în diferite locuri de pe Internet – că nu îl voi mai citi pe respectivul autor.

  4. „Șocantă și. după părerea mea, complet neavenită este însă prezența d-lui Eduard Hellvig, directorul SRI…”

    Este cumva vreo glumă?!… :-)
    Am înțeles…Dl Mircea Morariu nu citește decât foarte rar comentariile la articolele domniei-sale. :-)

    Cer autorului permisiunea să reamintesc, pentru a-i scuti pe cei mai puțin informați de șocuri viitoare…
    Grupul infracțional organizat securisto-comunist care a capturat statul român după 1989, constituit din membrii din rândul al doilea al Securității și PCR, sub autoritatea d-lor Iliescu, Brucan, Măgureanu șamd. funcționează până astăzi, identificându-se cu arhitectura guvernării cleptocratice.

    Serviciile de informații, instituțiile de forță ale României sunt în slujba cleptocrației de tip mafiot, care le finanțează substanțial din resurse publice pentru a lucra în interesul lor personal, sau de grup.

    Mai explicit, cea mai mare parte din SRI, la care autorul face referire, este o rețea de interese de familie, clan și trib, aflată în slujba oligarhilor proveniți din fosta Securitate și din PCR. Ei înșiși sunt combinați în felurite afaceri mizerabile aflate sub paravanul „firmelor bidon” (precum Hexi farma) care reprezintă pretextul afacerilor „pe persoană fizică” și pe banii contribuabilior, prezentate ca surse de finanțare „acoperite” pentru operațiuni speciale. În realitate, este jaf în stil mafiot din averea publică, fără nicio spaimă.

Dă-i un răspuns lui Cinicul Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro