luni, decembrie 6, 2021

O victorie colaterală: cum a devenit Assad responsabilitatea lui Putin

Mişcarea supriză a Rusiei, editorialul lui Putin din NYT, decizia lui Obama de a amâna un eventual atac în Siria, dar şi votul din Congres par să indice o înfrângere a Casei Albe. Aşa să fie?

Se uită adesea că intervenţionismul anilor ’90, dar şi cel post-9/11 s-a făcut cu spri­jinul unui nucleu bipartizan, deopotrivă democrat şi republican, al unui centru mo­derat, capabil să susţină din Congres politica ex­ter­nă a administraţiei de la Ca­sa Albă. De câţiva ani în­să, această constantă struc­turală, care istoric a asi­gu­rat sustenabilitatea politică a doctrinei de con­tain­ment, devine numeric din ce în ce mai subţire, mai slăbită. Sechestrul de­clan­şat în ca­zul bugetului Pen­tagonului este un simptom al acestei ten­dinţe.

Istoricul Niall Ferguson observa recent că, în mod fundamental, puterea statelor este o consecinţă a coeziunii lor interne. Mai mult, în ceea ce descrie ca fiind „marea degenerare“, el spune că sănătatea ins­ti­tuţiilor care au făcut din SUA puterea do­minantă în a doua jumătate a secolului XX este tot mai precară. Robert Gates, un pro­dus prin excelenţă al consensului bipar­tizan, remarcă faptul că dispariţia valo­ri­lor generaţiei sale generează un sistem po­litic disfuncţional. Politica de sumă zero şi războiul ideologic au devenit reperele noii ordini: „Centrul moderat – fundaţia sis­te­mului nostru politic – nu mai rezistă. Mo­deraţia a devenit echivalentă cu lipsa prin­cipiilor; compromisul, cu a te com­pro­mite. Exact când ţara are nevoie de predictibilitate, de mai mult consens şi, mai presus de toate, de disponibilitatea de a ajunge la o cale de mijloc, noi ne în­dreptăm în direcţia opusă“. De ce s-a ajuns aici? Desenarea circumscripţiilor electo­ra­le cu scopul obţinerii unor mandate si­gu­re, în fiefuri sigure, a propulsat în Congres aleşi total îndatoraţi bazei ideologice a partidului, oameni orbi şi surzi la ideea unor strategii bipartizane. În acest context, David Brooks, editorialistul New York Times, vorbeşte de tri­balizarea politicii ame­ri­ca­ne: „există o mentalitate tri­bală în care tot ceea ce se poate realiza este dras­tic limitat de logica Tutsi vs. Hutu. Se comportă ase­meni triburilor etnice, un­de onoarea este dată de apar­tenenţa la trib şi orice compromis de­­vine un semn al ruşinii şi al de­zo­noa­rei“.

Pe acest fond, echilibristica Administraţiei Obama din ultimele săptămâni privind Si­ria trebuie interpretată ca încercând for­ţarea unui nou consens bipartizan la ni­ve­lul Congresului, care să confere legi­ti­mi­tate unei politici intervenţioniste limitate. Conştient de sentimentul izolaţionist exis­tent în circumscripţiile americane, de fap­tul că a fost ales pentru a face nation-buil­ding acasă, Obama i-a asigurat pe demo­craţi şi republicani că intenţia admi­nis­tra­ţiei sale nu este aceea de a declanşa un nou Irak sau Afganistan, nici măcar o cam­panie aeriană extinsă pe modelul Kosovo sau al Libiei. Mai mult, nu este vizată schim­barea prin forţă a regimului Assad, pentru că „am învăţat din Irak că, făcând acest lucru, ne face pe noi responsabili pentru tot ceea ce urmează după“. Cu alte cu­vin­te, Obama vrea să evite o nouă implicare te­restră în Orientul Mijlociu, care stă sub sem­nul lui „if you break it, you own it“. Astfel se explică şi fuga oficialilor (John Kerry sau Susan Rice) de eticheta „răz­boi“. Totodată, pe lângă pledoaria nor­mativă, în sprijinul societăţii inter­na­ţio­nale seducătoare pentru democraţii wilso­nieni, oficialii administraţiei au avut grijă să împacheteze totul în limbajul inte­re­sului naţional. În cazul în care America nu răspunde decisiv pentru susţinerea pro­priilor „red lines“, credibilitatea celorlalte garanţii de securitate, inclusiv cele de apă­rare colectivă (precum cele date aliaţilor din Extremul Orient, dar şi articolul 5 al NATO) pot fi puse la îndoială, semnalând puterilor cu interese anti-status-quo (Co­reea de Nord sau Iranul) oportunitatea de a le testa. „Nu putem să-i lăsăm să crea­dă, fie şi pentru un minut, că ne ferim să implementăm avertismentele noastre pe termen lung“, spunea Susan Rice într-un discurs susţinut lunea trecută la New America Foundation.

Şi totuşi, în cele din urmă, perspectiva unei eventuale lovituri „chirurgicale“ îm­po­tri­va regimului Assad, menită a-l des­curaja să mai folosească arsenalul de arme chi­mi­ce, a mobilizat mai puţin un Congres po­la­rizat, cât Rusia. Dincolo de punctele de PR şi imagine, marcate de Kremlin prin edi­to­rialul publicat în New York Times, un fapt este cert: responsabilitatea lui Pu­tin şi a Rusiei este acum angajată în faţa societăţii internaţionale pentru dezar­ma­rea re­gimu­lui Assad. Sub deal-ul încheiat de Kerry şi Lavrov, inspectorii ONU vor avea misiunea de a securiza şi distruge armele chimice de care dispune Assad. Un eventual eşec, chiar folosirea suplimentară a arsenalului chimic de către Assad, ar pu­ne sub semnul întrebării credibilitatea so­cietăţii inter­na­ţionale şi – nu-i aşa? – „ni­meni nu vrea ca Naţiunile Unite să aibă soarta Ligii Na­ţiunilor, care s-a prăbuşit pentru că îi lipsea un leverage re­a­l“, pentru a fo­losi exact cuvintele lui Putin. Rusia tre­bu­ie să demonstreze că are o influenta re­­a­lă asupra lui Assad. „Rusia şi-a pus la bă­taie propria credibilitate prin susţinerea acestei evoluţii“, a spus Oba­ma. În caz con­trar, poziţia Casei Albe iese şi mai con­solidată: „cred că, în acel mo­ment, mo­bilizarea comunităţii in­ter­na­ţio­nale va fi mult mai simplă. Consiliului de Secu­ri­ta­te i-ar fi extrem de greu ca să se opună şi ne vom alătura unei coaliţii in­terna­ţionale să fim siguri că Assad se opreşte“.

Articol aparut pe site-ul revistei 22

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Aveti dreptate. Scuze pt typos.

    Inclusiv pt cea din propozitia care reia cuvintele lui Putin din NYT: „ni­meni nu vrea ca Naţiunile Unite să aibă soarta Ligii Na­ţiunilor, care s-a prăbuşit pentru că îi lipsea un leverage re­a­l“, pentru a fo­losi exact cuvintele lui Putin. Rusia tre­bu­ie să demonstreze că are o influenta re­­a­lă asupra lui Assad.

  2. Nu ati inteles nimic…din pacate.
    Un intreg arsenal chimic se afla in mana =rebelilor=(vezi rebelii prinsi in Turcia cu substante chimice letale) care sunt radicalii Al-Nusra (Al-Qaeda) si care folosesc acest arsenal fara niciun discernamant.
    Occidentul este mincinos (oare a cata oara?) ca in cazul Irakului care (cica) colcaia de arme intezise (atomice, chimice) Iar dupa distrugerea tarii nu s-a gasit nimic.
    sua continua sa minta dorind o inteventie rapida in Siria.
    Acum s- confruntat cu o mare infrangere:
    -nu a gasit aliati.
    -nu mai are nici macar motive teoretice de interventie=ei spuneau ca intervin ca sa elimine regimul Assad care ar putea omora civilii cu arme chimice.
    -populatia sua este satula de razboaie mincinoase care sunt doar in interesul mogulilor de armament care influenteaza/conduc politica sua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Octavian Manea
Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un M.A. în Relații Internaționale și un Certificate of Advanced Study in Security Studies. Este colaborator la Small Wars Journal și Foreign Policy Romania.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Noi, chinezii

            Cu mulți ani în urmă am fost surprins să aflu că, în limba română (ba chiar în cea veche) există un...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro