Oare nu e și “Bulandra” un pic altfel?

Zilele trecute în Hyde Park-ul reprezentat de diabolica invenție a d-lui Mark Zuckenberg cineva, un actor mai mult decât respectabil, făcea observația că ceva deloc bine se petrece în vremea din urmă cu publicul odinioară puțin altfel al “Bulandrei”.
Cel care între anii 1964-1990 și încă multă vreme după aceea era socotit “marele teatru de artă al țării” avea un anume public. Mai de calitate decât celelalte instituții de spectacole bucureștene. Nici un spectator nu întârzia la reprezentație nedorind să își pericliteze locul obținut după îndelungi eforturi (vă mai amintiți cozile ce se formau vinerea dimineața, atunci când se punea în vânzare biletele pentru spectacolele programate săptămâna următoare?), lumea era ceva mai elegantă, mai “spilculită”, erau anumite ritmuri și rituri sociale ce se respectau cu sfințenie. Nu se șușotea și nici nu se schimbau impresii în timpul reprezentației, nu se ronțăiau bomboane, toată lumea își lăsa paltoanele la garderobă, nimeni nu se chinuia preț de trei ore ținându-le în brațe. E drept, în anii 80, odată cu criza energetică și cu economiile draconice ordonate de Ceaușescu, spectatorii erau încotoșmănați cu căciuli și mantouri în vreme ce pe scenă actrițele își jucau exemplar rolurile. În rochiile lor vaporoase, câteodată ieșindu-le aburi din gură.
Astăzi se întârzie sistematic la spectacole argumentându-se cu problemele din trafic (întârzie ei politicienii la talk-show-ri din aceleași motive puerile!), se uită telefoanele mobile în funcțiune, chiar se răspunde la apeluri, se poartă discuții pe teme dintre cele mai diverse, se caută febril în genți și în sacoșe.
Postarea de la care au pornit însemnările mele de astăzi a stârnit nenumărate comentarii. S-a vorbit despre spațiile speciale destinate întârziaților care pot urmări astfel până la pauză, pe plasme, ceea ce se întâmplă interesant pe scenă, despre instalațiile de bruiere ale mobilelor (soluții extrem de costisitoare, nu prea la îndemâna Teatrelor din România), despre măsurile coercitive la adresa întârziaților și despre replicile lor soldate cu chemarea de urgență a Poliției, despre tot mai scăzutul nivel al educației, despre lipsa de respect pe care o anumită parte a publicului o are față de cei aflați pe scenă, dar și pentru spectatorii din vecinătate.
Toate acestea sunt lucruri adevărate. Pun însă și eu o întrebare. Oare “Bulandra” de azi nu e și ea puțin altfel (nu, nu în privința actorilor!) față de cum era în vremurile ei de glorie?