vineri, martie 29, 2024

Obligațiile de mediu în faliment

pentru provocarea eternă a gândirii lui Stephen Hawking (1942 – 2018)

1.Prolog

Afrodita, simbolul iubirii, frumuseţii şi fertilităţii ar fi de-a dreptul indignată dacă ar afla că planeta ce-o reprezintă, Venus, e în realitate un iad: temperaturi de aproape 500⁰ Celsius, ploi cu acid sulfuric şi o presiune a cerului atât de mare încât până şi cei mai curajoşi scafandri ar declina respectuos invitaţia la un sejur. Atmosfera e atât de groasă încât s-a transformat într-o oglindă pentru razele Soarelui, planeta căpătând astfel titulatura populară de stea. Dacă privită de aproape mai că vedem cazanele lui Lucifer, de la 100 milioane de kilometri, observată de pe micul punct albastru numit Pâmânt[1], este al doilea cel mai luminos corp de pe cerul nopţii după Lună. De aici nu se mai văd ororile, ci doar frumuseţea, fapt ce l-a mânat pe Eminescu să scrie romantic Luceafărul. Ar părea că o problemă, cât timp nu e a noastră, e departe şi nu ne afectează imediat direct nu mai e o problemă; şi totuşi …

Pe Venus există largi câmpii, canioane şi albii, semne că a existat un ocean acum miliarde de ani. Însă ceva s-a întâmplat şi a determinat creşterea nivelului de dioxid de carbon, iar efectul de seră a transformat planeta într-o oală în clocot, care nu-şi poate elibera niciodată presiunea. Orice urmă de viaţă[2] s-a evaporat subit. Dacă aici a fost odată un Pâmânt, el a încetat să existe cu mult înaintea apariţiei căminului nostru. Asemenea lui Marte, o bună parte din obiectivele sondelor de explorare sunt centrate pe aflarea unui răspuns la întrebarea: de ce te-ai încălzit? Căutăm să învăţăm din eşecurile unor străini, vechi de miliarde de ani, spre a asigura prezentul palpabil și viitorul de mâine al oamenilor de lângă noi.

Chiar dacă ocupă locuri fruntaşe în topul fricilor, cea mai verosimilă ameninţare la adresa vieţii de pe Pământ nu este un război nuclear, un asteroid din spaţiu, eradicarea umanităţii de către inteligenţa artificială sau o organizaţie ocultă ce conspiră malefic la preluarea controlului lumii. Numitorul comun pe care-l au toate aceste pericole e că ies din sfera noastră de control şi sunt vag definite. Inamicii imaginari îndepărtaţi sunt cea mai facilă scuză pentru neputinţa proprie. Primejdia numărul unu constă în apariţia unui nou glob de lumină în sistemul solar: transformarea Pâmântului în Venus 2.0.

Creşterea temperaturii globale cu 1,1 grade Celsius, mare parte în ultimii 35 de ani[3], nu e o ştire care alarmează, ba mai mult nici măcar aptă să fie găsită interesantă. În fond, numărul este infim, astfel că filmuleţele cu pisici smotocite, cercetarea pozelor recent încărcate de rivali pe facebook, planurile pentru următorul week-end, sunt chestiuni infinit mai importante. Însă nici cifrele mari nu sunt în măsură să atragă atenţia: desprinderea în 2016 a unui aisberg gigant din Antarctica, cu o suprafaţă de 6000 km pătraţi[4], 21,5 milioane de refugiaţi începând cu 2008 din pricina distrugerii condiţiilor de agricultură, 2/3 din Marea Barieră de Corali distrusă, creşterea acidităţii oceanelor cu 26%[5], ridicarea nivelului mărilor cu 14 cm, formarea unei insule de gunoi în Pacific cu o suprafaţă de 3 ori mai mare decât Franţa, confirmă teza genei umane egoiste[6]. Durerea de dinţi a unei persoane înseamnă mai mult pentru ea decât moartea de foame a milioane de persoane în Coreea de Nord[7].

Desigur, creşterea nivelului mărilor cu 3,4 milimetri pe an poate să atragă o rezolvare rapidă de tip construit casa mai la deal, dar ce ne facem când din cer vin uragane capabile să facă insurportabilă viaţa şi pe pâmânt? Unde ne adăpostim? În 2017 s-a înregistrat cel mai puternic uragan din Atlantic: Irma. Împreună cu Harvey, au cauzat pagube de 290 miliarde de dolari[8]. Anul 2016 a fost decretat ca fiind cel mai călduros din istoria omenirii[9], însă 2017 nu s-a lăsat mai prejos[10]. 2018 a debutat la înălţime, cu minime record în estul Canadei şi SUA: -69 grade C şi cu maximă record de 47,3 grade C în Sydney, Australia[11].

Ne sperie cele câteva milioane de oameni care fug din calea războiului din Siria şi suntem alarmaţi, plănuind politici antimigraţie. Dar ce vom face când vom fi confruntaţi cu câteva sute de milioane de refugiaţi climatici[12] şi cu perspectiva ca tocmai noi să compunem numărul? Raportat la evoluţia actuală, scenariul nu se încadrează la întrebarea „dacă” ci la „când”.

Dacă s-ar anunţa mâine că vine un asteroid capabil să radă Pământul sau cel puţin civilizaţia umană şi aşa insignifiantă raportat la vechimea casei noastre (dinozaurii au fost specia dominantă timp de 175 de milioane de ani, oamenii[13] au o istorie de 500.000 mii ani[14], Terra are o vechime de 4,5 miliarde de ani, iar Universul 13,7 miliarde de ani), toate ţările s-ar alia şi ar concepe rapid un plan comun pentru evitarea extincţiei. Nu ar exista persoană întreagă la minte care să nu fie alarmată de orice acţiune contrară luată de guvernele lumii. Dacă până atunci, moartea, în realitate un eveniment sigur doar la nivel teoretic, ar fi tratată doar la nivel de basm incert şi îndepărtat, de la acest moment, ar căpăta brusc o dimensiune extrem de certă prin vizualizarea unui imens bulgăre de foc pe cer şi auzul ticăitului cronometrului până la impact. Instinctul de supravieţuire s-ar activa, fiecare secundă fiind cântărită în aur.

Totuşi, dacă ameninţarea cu apocalipsa vine pe calea schimbărilor climatice, deşi efectele sunt cel puţin similare ca cele generate de impactul unui asteroid, dar în loc de un singur impact nimicitor, avem câteva mii, în cascadă şi nu le putem viziona pe fiecare, direct, aşa cum am face-o cu un foc nimicitor apărut pe cerul nopţii, alarma nu este declanşată. Din contră, avem timp încă să dezbatem dacă într-adevăr este nevoie de o alarmă şi dacă nu cumva chestiunea încălzirii globale nu este doar o afacere prin care alţii câştigă mai mult decât noi. Retragerea Statelor Unite ale Americii în 2017[15] din cel mai important pact al lumii pentru combaterea schimbărilor climatice, Acordul de la Paris, este emblematică în acest sens.

Când o societate comercială nu mai are bani ca să-şi plătească datoriile spunem că e în insolvenţă. Dacă nu are şanse de redresare, se cheamă faliment, ce culminează cu radierea. Dar când societatea umană nu mai dispune de resurse pentru supravieţuire, putem afirma că se află în faliment? Dacă visăm la reorganizare, a doua şansă nu stă şi ne aşteaptă, ci ne întinde degrabă nota de plată: obligaţiile de mediu neachitate. Îndestularea lor trebuie să se facă cu prioritate 0, complet şi neîntârziat. Falimentul nu este o opţiune, nu concepem radierea, dar uităm că existenţa Pământului nu este condiţionată de existenţa noastră. Rolurile sunt inversate iar conceptul până mai ieri abstract, cel conform căruia Pâmântul are viaţă, devine palpabil juridic. Obligaţiile de mediu capată o existenţă de sine stătătoare. Dar sunt la rândul lor în faliment, cât timp sunt ignorate.

2.Ce sunt obligaţiile de mediu?

Nu există o definiție în legislație. Însăși sintagma este creația doctrinei, pornită de la dreptul fundamental la un mediu sănătos. Art. 35 din Constituția României dictează că: (1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător”. Dat fiind că România nu este decât o parte[16] dintr-o structură superioară, Uniunea Europeană, ne-am aştepta ca acest drept fundamental să fie reglementat şi-n Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, însă textul acesteia nu conţine vreo menţiune expresă. Cu toate acestea, jurisprudenţa a statuat că dreptul la un mediu sănătos este în spiritul Convenţiei, dincolo de litera sa[17], fiind desprins prin ricoşeu din dreptul la viaţă, la respectarea vieţii private şi de familie şi la proprietate. În doctrină, s-a afirmat că se urmăreşte transformarea dreptului la un mediu sănătos într-un drept subiectiv apărat (expres n.n.) de Convenţiei, prin crearea unui protocol suplimentar[18]. Până la definitivarea acestui deziderat, ne putem întreba dacă nu cumva lipsa reglementării exprese personifică mediul şi-i dă drepturi proprii, distincte de cele ale oamenilor? Juridic, mediul nu este un creditor, neavând personalitate, dar imaginarea acestuia ne face să conturăm definiţia obligaţiei de mediu.

Toată lumea este obligată faţă de toată lumea, în ceea ce priveşte asigurarea unui mediu sănătos. Cel care stăpâneşte un bun este dator să-l exploateze fără să-i prejudicieze pe ceilalţi, oricât de departe s-ar găsi aceştia. Contaminarea unui teren de 100 metri cu deşeuri radioactive nu dăunează doar suprafeţei poluate. Infiltraţiile de toxine din sol şi mai apoi în pânza freatică, iar apoi emanaţiile de vapori în aerul purtat de vânturi multiplică zona afectată de milioane de ori.

Obligaţia de mediu reprezintă îndatorirea permanentă a oricărei persoane care exploatează un bun, de a ocroti dreptul la un mediu sănătos al celorlalţi. Obligaţiile de mediu sunt îndatorile noastre pe care le avem faţă de bunurile comune: aerul, apa, solul, fauna. Prin acţiuni active sau omisiuni, stăpânitorul unui bun din Constanţa, trebuie să se asigure că nu contaminează acelaşi aer pe care-l respiră un cetăţean aflat în Suceava sau în Madrid.

3.Legislaţia autohtonă a mediului pentru începători

În timp ce la nivel principial dreptul la un mediu sănătos este reglementat de Constituţie, exact ce înseamnă asta ne spun OUG 195/2005 privind protecţia mediului şi OUG 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului (care transpune Directiva 2004/35/CE). Cronologic, raportat la momentul apariţiei unui prejudiciu de mediu, viitor sau prezent, OUG 195/2005 abordează timpul dinaintea dezastrului iar OUG 68/2007 cel ulterior. Astfel, OUG 195/2005 enumeră obligaţiile pe care le are un operator înainte de debutul activităţii şi după debutul acesteia, având ca numitor comun şi ţel principal garantarea protejării mediului. Este linia întâi de tranşee. OUG 195/2005 este prevenţia. OUG 68/2007 reglementează răspunderea operatorului, obligaţiile născute ca urmare surmontării liniei întâi de apărare şi apariţia prejudiciului. OUG 68/2007 este reparaţia.

3.1.OUG 195/2005: obligaţia de constituire a garanţiilor există dar nu funcţionează

Cea mai importantă reglementare nu este atât de prietenoasă cum ne-am aştepta. Stufărişul prevederilor umbreşte accesabilitatea regulilor, fiind în măsură să descurajeze atât specialiştii, cât şi laicii, cărora le este adresată în primul rând. Pe bună dreptate ne putem întreba cum ar putea cineva să descoasă ce are de făcut pentru a respecta legislaţia mediului, în condiţiile în care este scufundat într-o junglă de noţiuni sinonimice, ca acordul de mediu, autorizaţia de mediu, autorizaţia integrată de mediu, raportul de mediu, raportul privind impactul asupra mediului, bilanţul de mediu, audit de mediu, raportul de amplasament, raportul de securitate, studiul de evaluare adecvată?

La altă activitate, alte acte. Nu există un act universal care este cerut de autorităţi indiferent de activitatea derulată de operator, nici un ghid care să facă prietenoasă legislaţia pentru antreprenorul obişnuit. Să spunem că mâine, un corporatist îmbătat cu poveştile despre dacii liberi, decide să pună capăt supliciului cauzat de tirania multinaţionalei, prin deschiderea unei afaceri de exploatare a aurului ascuns în Munţii Apuseni. După înaintarea eroică a demisiei, va constata că rezerva de bani atent grămuită pentru debutul antreprenorial va trebui cheltuită nu pe un hârleţ, ci pe serviciile unui avocat care să-i traducă legislaţia pe care statul prezumă că o cunoaşte deja.

Ordonanţa stabileşte principiul de căpătâi al obligaţiilor de mediu: poluatorul plăteşte[19]. Acesta nu reia doar clasica răspundere delictuală, potrivit căreia cine contaminează mediul, este obligat să acopere prejudiciile cauzate. Potenţialul poluator este obligat să ia toate măsurile şi să garanteze în primul rând că tehnica aleasă în desfăşurarea activităţii nu va polua, iar în al doilea rând că dacă dezastrul se va produce, va fi în măsură să-l remedieze.

Dezideratul sună bine, dar punerea în practică şi-a arătat limitele. Operatorul nu are o obligaţie de a constitui o garanţie înainte de debutul oricărei activităţi, ci doar pentru cele mai periculoase. Depozitul de deşeuri[20] sau activităţile de minerit[21] sunt printre singurele. Operatorul trebuie să facă dovada constituirii unei garanţii financiare înainte de debutul activităţii, aceasta fiind sub forma unor bani depuşi într-un depozit bancar, scrisoare de garanţie bancară sau poliţă de asigurare. În timp ce putem doar să speculăm motivul pentru care sistemul actual de garantare a îndeplinirii obligaţiilor de mediu nu funcţionează (au un cuantum prea redus, nu sunt actualizate raportat la realitatea din teren, neîndeplinirea lor nu este sancţionată eficient, societăţile care administrează în prezent locaţiile le-au preluat la pachet cu obligaţiile de mediu, instituţiile responsabile nu-şi fac treaba), procedurile de infringement[22] deschise de Comisia Europeană împotriva României sunt realităţi cât se poate de certe. În esenţă, Uniunea Europeană trage de mânecă România pentru neîndeplinirea obligaţiilor de mediu asumate. Acţiunea ce are ca obiect încălcarea jurământului de către un stat membru, poate părea o chestie plicticoasă, dar ea nu face decât să constate că există surse de poluare pentru care deşi există opţiuni de remediere, acestea nu sunt accesate. Până la ecologizare, servim apa, aerul şi mâncarea zilnică, la un nivel calitativ direct proporţional cu tergiversarea ridicării acestor acţiuni anoste.

OUG 195/2005 anticipează problema dispariţiei subiectului de drept stăpân al terenului contaminat şi arată că îndeplinirea obligaţiilor de mediu este prioritară în cazul procedurilor de: dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activităţii[23]. Evident, chiar dacă persoana juridică dispare, terenul rămâne în acelaşi loc, cu aceleaşi probleme. Se încearcă descurajarea pasării cartofului fierbinte la alţi subiecţi de drept, prin transferul perfect legal a proprietăţii terenului. Totuşi prevederea nu este corelată cu legislaţia insolvenţei, care priveşte năucă regula priorităţii obligaţiilor de mediu şi fără să ştie ce să facă cu ea, încurajează pe lichidator să apeleze la singura soluţie aflată pe masă: vânzarea bunului la pachet cu făgăduiala solemnă a cumpărătorului că va realiza obligaţiile de mediu restante. Adică exact deznodământul descurajat de OUG 195/2005 (continuarea la pct. 3.3).

3.2.OUG 68/2007: operatorul este obligat să repare, dar dacă nu o face, statul are doar opţiunea de a repara

Clădită pe principiul poluatorul plăteşte, Ordonanţa 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului[24], transpune Directiva 2004/35/CE şi reglementează proceduri pentru ipoteza existenţei: unei ameninţări iminente cu un prejudiciu asupra mediului sau unui prejudiciu deja realizat.

Poluatorul plăteşte, însă doar dacă are bani şi vrea. Principul nu este ranforsat cu un mecanism elveţian efectiv de garantare a îndeplinirii obligaţiilor de prevenţie sau reparaţie de către operator. Dezideratul este lăsat pe seama unei hotărâri de guvern viitoare[25]. Intenţia este salutară, legiuitorul anticipând deja problemele generate de o societate în insolvenţă, făcând referire expres la acestea, însă fariseismul este degrabă descoperit când se constată că promisa reglementare din 2007 a fost întârziată doar cu 10 ani şi timpul se adună.

Apertura este schimbată şi focusul este mutat rapid de la partea de prevenţie la partea de reparaţie. Ordonanţa detaliază ce face statul şi ce face operatorul în cazul apariţiei pericolului sau prejudiciului. Agenţia de Mediu este actorul principal al statului, fiind învestită cu funcţii executive. Este ajutată în demersuri de Garda de Mediu, care are rolul unui organ constatator[26].

În esenţă, operatorul confruntat cu o ameninţare capabilă să genereze un prejudiciu de mediu sau cu un prejudiciu deja realizat, are trei obligaţii principale: a) este dator a înştiinţa în câteva ore Agenţia judeţeană şi Garda de Mediu cu privire orice sursă de pericol pentru mediu; b) ia măsurile preventive necesare şi c) ia măsurile reparatorii. Neîndeplinirea obligaţiilor de către operator este sancţionată contravenţional cu amenzi de până la 100.000 lei (jumătate în caz de plată în 48 h). Pedeapsa nu înlătură angajarea răspunderii delictuale.

Dacă operatorul nu se conformează obligaţiilor, Agenţia poate efectua măsurile preventive sau reparatorii pe cheltuiala proprie, urmând ca operatorul să fie obligat să le deconteze, inclusiv forţat prin mijlocirea unei ipoteci imobiliare[27]. Reţinem că statul intervine doar subsidiar. Agenţia nu are o obligaţie de a lua măsurile concrete de reparaţie, în cazul în care operatorul nu şi le execută, neexistând un mecanism automat de readucere a mediului în starea sa iniţială în caz de pericol.

Agenţia nu are la dispoziţie un fond special de bani, pe care-i poate accesa în caz de nevoie. Costurile măsurilor preventive sau reparatorii se alocă punctual, prin Hotărâre a Guvernului, dintr-un fond de intervenţie pentru finanţarea acţiunilor de strictă urgenţă. Astfel, Agenţia nu este un înger salvator, care intervine oricum în caz de primejdie la adresa mediului, ci execută lucrările doar dacă i se plăteşte în avans nota de plată. Iar aceasta nu se achită preventiv, ci când faptul este deja consumat şi este necesară o intervenţie urgentă. Aşadar, tocmai lipsa finanţării explică de ce există numeroase situri unde poluarea se agravează de la an la an şi Agenţia de Mediu priveşte neputincioasă.

3.3.Legea 85/2014[28]: obligaţiile de mediu nu intră în procedura colectivă

Procedura colectivă nu reuneşte sub acelaşi stindard toate obligaţiile falitei, ci doar pe cele care se traduc într-o datorie monetară[29]. Obligaţiile de mediu sunt obligaţii de a face altele decât a plăti o sumă de bani, astfel că ele nu se înscriu la masa credală, fiindcă legea n-a fost concepută cu o arhitectură globală, ci de nişă. Particularitatea ridică probleme serioase în practică: obligaţiile de mediu nu sunt cuprinse în pasivul debitoarei notat pe tabel, deşi de nenumărate ori, valoarea lucrărilor de ecologizare ce se impun a fi realizate depăşeşte cu mult valoarea pasivului monetar înscris în tabelul de creanţe. Spre exemplu, o debitoare nu poate intra în insolvenţă datorită obligaţiilor de mediu nerealizate, deşi acestea pot însuma milioane de lei (evaluarea lucrărilor de ecologizare), iar în contrapartidă, o debitoare se poate reorganiza cu succes şi ieşi din insolvenţă cu obligaţii de mediu superioare întregului pasiv acoperit.

Legea 85/2014 face abstracţie cu totul de obligaţiile de mediu, nerostind nici un cuvânt despre. Nici înainte, când debitorul se gândeşte să-şi ceară deschiderea procedurii, printre sumedenia de acte pe care e obligat să le ataşeze acţiunii introductive, nu se găseşte vreun formular de tipul „bifaţi dacă deţineţi obligaţii de mediu nerealizate”. Nici după deschiderea procedurii, când poate trece mult timp până când administratorul judiciar/lichidatorul îşi poate pune mâinile în cap[30], siderat, de apariţia peste noapte a unui întreg pasiv de obligaţii propter rem, neevaluat în bani. Pasiv care nu doar există, ci trebuie acoperit cu prioritate, deşi nici măcar nu poate fi înscris în tabel.

Cazul fericit reglementat de OUG 68/2007, când Agenţia a realizat lucrările de mediu pe cheltuiala proprie, astfel încât a dobândit o creanţă monetară faţă de debitoare, este doar o proiecţie fantezistă. Fără bani, fără vise. Chiar acceptând irealul, ar fi necesare mari artificii de interpretare, astfel încât creanţa să fie achitată cu prioritate pe actuala reglementare. Garantaţii, salariaţii, bugetarii, chiar creanţele chirograre născute din continuarea activităţii vor avea prioritate[31]. Dacă ecologizarea ar fi realizată înainte de deschiderea procedurii şi Agenţia nu instituie o ipotecă de rang I, fiindcă nu există bunuri libere de sarcini, creanţa îşi va întări postura de faimoasă chirografară[32]. Dacă ecologizarea se realizează după deschiderea procedurii, ar fi necesară o interpretare extensivă a dispoziţiilor cu privire la finanţarea curentă a debitoarei[33], pentru a prioritiza creanţa.

Pe de altă parte, dacă lucrarea se doreşte a fi făcută de debitoare, operaţiunea ar fi încadrată la activităţi extraordinare, pentru care este necesar acordul creditorilor. Îndeplinirea unei obligaţii legale este condiţionată de exprimarea unei opţiuni. Creditorii sunt chemaţi să-şi exprime consimţământul ca propriul procent de îndestulare a creanţei să le fie diminuat. Sunteţi de acord să plătim pe altcineva înaintea voastră deşi conform Legii 85/2014 voi aveţi prioritate? Unanimitatea s-ar putea să răstoarne socoteala de acasă.

Menghina formată din imperativul OUG 195/2005 de îndeplinire cu întâietate a obligaţiilor de mediu şi lipsa prevederilor exprese în Legea 85/2014 care să regleze o super-prioritate îl fixează pe lichidator într-un paradox: legile împiedică plata, dar sancţionează neplata. Până la demonstrarea bunei-credinţe şi expunerea conflictului de legi, situl contaminat nu se urneşte din loc. Dezbaterea este înflăcărată: poluatorul plăteşte, dar lichidatorul nu e poluatorul, în timp ce adevăratul poluator nu poate fi tras la răspundere de lichidator prin pârghiile legii insolvenţei. Agenţia ar trebui să aleagă calea anevoioasă, dar n-o face: identificarea persoanelor fizice care au creat prejudiciul de mediu înainte de deschiderea falimentului şi angajarea răspunderii. În tot acest timp, problemele de mediu rămân. Acestea reprezintă fondul, un spectator care asistă la zgomotul încăierării legislaţiilor. Calea de ieşire? Lichidatorul este pus cu spatele la zid: creditorii nu vor accepta să dea şi aşa puţinii bani cuveniţi pentru plata unor obligaţii de mediu de care ei nu sunt responsabili şi generate chiar de debitoarea (organele de conducere) care le-a cauzat o pagubă.

Avansarea banilor de la centru prin accesarea fondului comun de lichidare al practicienilor[34] este o soluţie recent introdusă (2017) dar insuficientă. Astfel, la art. 117 alin. (2) din Statutul practicienilor se arată: „cheltuielile de procedură admise la plata din fondul de lichidare pot fi cele necesare îndeplinirii obligaţiilor de mediu urgente stabilite de autoritatea competentă în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare (cum ar fi lichidarea stocurilor de materiale radioactive, condensatorii cu PCB, substanţele chimice periculoase etc. pentru care nu poate fi asigurată păstrarea în condiţiile legii), precum şi cheltuieli legate de elaborarea documentaţiei tehnice/studii de fezabilitate/ rapoarte de mediu/proiecte necesare identificării soluţiilor fezabile pentru îndeplinirea obligaţiilor de mediu şi a costurilor aferente acestor soluţii. Se va evidenţia costul obligaţiilor de mediu aferente închiderii depozitelor neconforme”. Problema este că UNPIR avansează banii, doar dacă lichidatorul îşi asumă personal că-i va returna cu prioritate la valorificarea bunului[35], însă mecanismul nu acoperă şi majoritatea situaţiilor când cuantumul obligaţiilor de mediu nerealizate este superior valorii de piaţă a bunului. Astfel, nu este de mirare că nici un lichidator nu se înghesuie să-şi iscălească benevol titlul de garant al debitoarei pentru restanţele de ecologizare.

Paleta de opţiuni este drastic îngustată la una singură: identificarea unui investitor dornic să achiziţioneze bunul. În fond, acesta este însăşi scopul lichidării: valorificarea averii. Activul va fi achiziţionat contra unui preţ diminuat, chiar modic, care reflectă costurile necesare de ecologizare. Iar cumpărătorul îşi va asuma îndeplinerea obligaţiilor restante. Dar odată închisă procedura, debitoarea vânzătoare este radiată iar lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri cu privire la procedură şi bunurile debitorului. Contractul de vânzare nu mai poate fi rezoluţionat pentru neîndeplinirea obligaţiilor de mediu de către cumpărător. Problema obligaţiilor de mediu nu a fost soluţionată prin intermediul procedurii de insolvenţă, ci doar a fost perpetuată.

4.Epilog

Când scriu aceste rânduri[36], tocmai se anunţă că banchiza polară a ajuns la o întindere minimă istorică[37] iar în România la sfârşit de martie 2018 avem viscol şi furtuni de zăpadă[38]. Temperaturile de minus 20 de grade C˚ de azi vor fi repede uitate săptămâna viitoare, când vor fi plus 20. Obligaţiile de mediu sunt în faliment cât timp sunt ignorate.

Analiza tratamentului lor în procedura de faliment nu este decât o metaforă. Viaţa noastră e într-o procedură de insolvenţă, declanşată de neachitarea obligaţiilor de mediu. Sigur că problematica tratamentului acestora în Legea 85/2014 ridică numeroase dureri de cap în practică, mai ales în etapa lichidării, dar chestiunea reprezintă doar 0,01% din nenorocirea globală. O afacere se poate închide, dar viaţa noastră nu. Decât dramatic. Avem doar şansa reorganizării, care în esenţă înseamnă schimbare. Iar politica de mediu, la nivel statal, se schimbă doar prin modificarea culturii unui popor. Şi poporul se schimbă pornind de la cărămizile sale: noi. Iar noi nu ne putem schimba dacă nu ştim că există o problemă fundamentală îndelung ignorată.

Pot doar să sper că am contribuit cu o fărâmă de lumină la inventarierea pasivului. Şi că împreună putem finanţa un plan de reorganizare al obligaţiilor de mediu, rescriind doctrina şi arătând că pentru prima dată în istorie putem acorda a doua şansă chiar şi celor ce se găsesc azi în faliment.

Pentru o variantă mai lungă şi mai tehnică a articolului a se vedea https://www.juridice.ro/573309/obligatiile-de-mediu-in-faliment.html

NOTE___________________


[1] Drepturile de autor asupra expresiei aparţin lui Carl Sagan, om de ştiinţă, astronom şi astrofizician, pionierul traducerii în cuvinte simple, destinate publicului larg, a noţiunilor complexe de cosmologie. A scris Pale Blue Dot: A Vision of the Human Future in Space (Un palid punct albastru: o viziune asupra viitorului umanităţii în spaţiu), Random House, 1994, New York.

[2] https://www.nasa.gov/feature/goddard/2016/nasa-climate-modeling-suggests-venus-may-have-been-habitable.

[3] Informaţie preluată de pe https://climate.nasa.gov/evidence/.

[4] http://www.bbc.com/news/science-environment-40321674.

[5] http://www.wired.co.uk/article/climate-change-facts.

[6] Expresia a fost patentată de Richard Dawkins, biolog evoluţionist, autor al celebrei cărţi The Selfish Gene, Oxford University Press, Oxford, 1976 (Gena egoistă).

[7] https://en.wikipedia.org/wiki/North_Korean_famine#cite_note-52.

[8] https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/suma-colosala-a-pagubelor-facute-de-uraganele-irma-si-harvey-791335.

[9] https://public.wmo.int/en/media/press-release/climate-breaks-multiple-records-2016-global-impacts.

[10] https://www.green-report.ro/2017-al-doilea-cel-mai-calduros-an/.

[11]http://www.mediafax.ro/externe/vremea-extreme-intre-avertizari-ger-incendii-vegetatie-minime-record-estul-canadei-sua-69-grade-c-resimtite-muntele-washington-sydney-cea-ridicata-temperatura-ultimii-79-ani-16918833.

[12] Juridic, termenul nu există, statutul de refugiat putând fi dobândit doar de o persoană care fuge din calea războiului. Legea, adoptată după cel de-al doilea război mondial, încă nu a fost amendată. https://www.nytimes.com/2017/12/21/climate/climate-refugees.html.

[13] Specia homo sapiens.

[14] https://www.agerpres.ro/stiintatehnica/2018/01/26/cele-mai-vechi-ramasite-umane-descoperite-in-afara-africii-dau-inapoi-ceasul-istoriei-omului–43640.

[15] http://www.mediafax.ro/externe/donald-trump-anunta-retragerea-statelor-unite-din-acordul-climatic-germania-franta-si-italia-regreta-decizia-si-refuza-orice-renegociere-16397440.

[16] Cu suveranitate crescută, diferenţele mari între culturile europene nepermiţând înfiinţarea de la început a unei Federaţii.

[17] https://drept.uvt.ro/administrare/files/1481047524-lect.-univ.-dr.-flaminia-sta–rc–meclejan.pdf apud E. Naim – Gesbert, Droit général de l’environnement, Lexi Nexis, Paris, 2011, p. 141.

[18] http://revcurentjur.ro/old/arhiva/attachments_201104/recjurid114_9FR.pdf.

[19] Art. 3 lit. e) din OUG 195/2005.

[20] Hotărârea 349/2005 privind depozitarea deşeurilor: Art. 11 (1) Solicitantul unei autorizaţii de mediu pentru un depozit de deşeuri trebuie să facă dovada existenţei unei garanţii financiare, conform legislaţiei în vigoare, înainte de începerea operaţiilor de eliminare, pentru a asigura că sunt îndeplinite obligaţiile privind siguranţa depozitului pentru respectarea cerinţelor de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei, care decurg din autorizaţie. Această garanţie va fi menţinută pe toată perioada de operare, închidere şi urmărire postînchidere a depozitului. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică depozitelor de deşeuri inerte. Art. 12 (1) Operatorul depozitului este obligat să îşi constituie un fond pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitului, denumit Fond pentru închiderea depozitului de deşeuri şi urmărirea acestuia postînchidere. (2) Fondul prevăzut la alin. (1) se păstrează într-un cont purtător de dobândă deschis la o bancă comercială, cu excepţia cazului în care operatorul depozitului are calitatea de instituţie publică şi fondul se păstrează într-un cont deschis la unitatea de trezorerie şi contabilitate publică în a cărei rază acesta îşi are sediul fiscal. Dobânda obţinută constituie sursă suplimentară de alimentare a fondului. (3) Fondul se constituie în limita sumei stabilite prin proiectul depozitului pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitului şi se realizează prin eşalonarea anuală a acestei sume, astfel: a) din cota-parte din tarifele de depozitare percepute de operator din prima zi a intrării în funcţiune a depozitului unde se realizează depozitarea deşeurilor pentru terţa persoană; b) cota-parte anuală din suma stabilită prin proiectul depozitului la depozitele unde operatorii realizează eliminarea propriilor deşeuri. (4) Cota-parte din tarifele de depozitare care alimentează fondul se stabileşte iniţial prin proiect şi se recalculează la cel mult 3 ani în vederea asigurării sumei stabilite la alin. (3). (5)Fondul se alimentează trimestrial, după finalizarea încasărilor contravalorii operaţiunilor de depozitare pe perioada acelui trimestru, iar controlul depunerii sumelor previzionate se face anual pe toată perioada exploatării depozitului; aceste sume sunt previzionate. (6)Consumul fondului se face pe baza situaţiilor de lucrări care se întocmesc o dată cu realizarea lucrărilor, la închiderea depozitului sau a unei părţi a depozitului. Operatorul utilizează fondurile previzionate constituite în acest scop pe baza situaţiilor de lucrări justificative. (7)Fondul prevăzut la alin. (1) nu se include la masa credală în caz de lichidare judiciară, el urmând să fie folosit numai în scopul pentru care a fost constituit. (8)Controlul alimentării şi utilizării fondului se realizează de către autorităţile competente ale administraţiei publice locale pentru finanţe publice, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. (9)Autorităţile administraţiei publice locale asigură transparenţa informaţiei privind costul depozitării deşeurilor şi al implicaţiilor realizării depozitului de deşeuri.

[21] Ordinul 2881/2013 pentru aprobarea instrucțiunilor tehnice privind aplicarea şi urmărirea măsurilor stabilite în planul de refacere a mediului, în planul de gestionare a deşeurilor extractive şi în proiectul tehnic de refacere a mediului, precum şi modul de operare cu garanţia financiară pentru refacerea mediului afectat de activităţile miniere, art. 3 din instrucțiuni: garanţia financiară trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: a)valoarea totală a garanţiei financiare pentru refacerea mediului trebuie să reprezinte valoarea totală a devizului general al lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi monitorizare postînchidere; b) valoarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului constituite trebuie să acopere toate lucrările de refacere a mediului, ecologizare şi monitorizare postînchidere în oricare fază de dezvoltare a proiectului minier, inclusiv după încetarea activităţii, în perioada de monitorizare postînchidere; c) devizul general al acestor lucrări va face parte integrantă din proiectul tehnic de refacere a mediului şi va avea conţinutul prevăzut în anexă; d) cuantumul iniţial al garanţiei financiare pentru refacerea mediului constituite în baza proiectului tehnic de refacere a mediului variază pe durata de viaţă a proiectului minier, progresiv, ţinând cont şi de prevederile art. 8 alin. (5), pentru a fi conform cu stadiul de dezvoltare al acestuia, aşa cum reiese din programul lucrărilor de prospecţiune, programul lucrărilor de explorare, permisul de exploatare, studiul de fezabilitate şi planul de dezvoltare a exploatării, astfel încât valoarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului existente la o dată de referinţă să asigure execuţia integrală a lucrărilor de ecologizare şi reabilitare a mediului, precum şi monitorizarea postînchidere, care ar trebui efectuate dacă proiectul minier ar înceta definitiv şi total la un moment dat; e) garanţia financiară se realizează ţinând cont de elementele principale ale planului de gestionare a deşeurilor, elaborat conform art. 8 şi 9 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2008; f) garanţia financiară trebuie să fie disponibilă imediat pentru a permite acoperirea oricăror costuri de ecologizare şi reabilitarea mediului; g) sumele aferente monitorizării postînchidere ale unor activităţi miniere în care sunt implicate instalaţii de gestionarea deşeurilor extractive de categoria A, aşa cum sunt acestea definite în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2008, se stabilesc pentru o perioada de 30 de ani. Pentru astfel de instalaţii, aceste sume trebuie să acopere şi un fond suplimentar pentru accidente sau incidente neprevăzute, în conformitate cu prevederile art. 44. Art. 4 Calcularea garanţiei financiare pentru refacerea mediului se face de către titular şi este avizată de APM şi aprobată de ANRM, având în vedere: a) impactul potenţial al activităţilor miniere, inclusiv al instalaţiei pentru gestionarea deşeurilor miniere, asupra mediului, ţinând cont în special de categoria căreia îi aparţin activităţile miniere generatoare de deşeuri, caracteristicile deşeurilor şi de viitoarea utilizare a terenului reabilitat; b) ipoteza că terţe părţi independente şi cu calificare corespunzătoare evaluează şi realizează lucrările de reabilitare necesare; c) costurile lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi monitorizare postînchidere din devizul general care se vor calcula, ţinând seamă de preţurile utilizate la acea dată pe piaţă ale fiecărei categorii de lucrări conţinute în devizul general, de către persoane fizice sau juridice atestate, cu calificarea şi experienţa adecvate nivelului de complexitate al respectivei lucrări.

[22] A se vedea http://www.ecologic.rec.ro/articol/read/actualitate/14892/şi http://www.economica.net/ministrul-mediului-romania-trebuie-sa-rezolve-10-masuri-de-infringement-pe-mediu-majoritatea-pe-deseuri_136111.html.

[23] Art. 10 alin. (4) din OUG 195/2005.

[24] Numită în cele ce urmează Ordonanţa.

[25] Art. 33 din OUG 68/2007: „definirea formelor de garanţie financiară, inclusiv pentru cazurile de insolvenţă, şi măsurile pentru dezvoltarea ofertei de instrumente financiare privind răspunderea în domeniul mediului, care să permită operatorilor utilizarea acestora în scopul garantării obligaţiilor ce le revin conform prezentei ordonanţe de urgenţă, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţilor publice centrale pentru protecţia mediului şi pentru finanţe publice, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

[26] Art. 9 din OUG 68/2007 arată că: „autoritatea competentă pentru constatarea prejudiciului asupra mediului, a unei ameninţări iminente cu un astfel de prejudiciu, precum şi pentru identificarea operatorului responsabil este Garda Naţională de Mediu, prin comisariatele judeţene”.

[27] Art. 29 alin. (2): „În scopul garantării recuperării costurilor suportate, agenţia judeţeană pentru protecţia mediului instituie o ipotecă asupra bunurilor imobile ale operatorului şi o poprire asiguratorie, conform normelor legale în vigoare”.

[28] Nici reglementările anterioare, respectiv Legea 85/2006 şi Legea 64/1995, nu tratau subiectul.

[29] Pentru detalieri, a se vedea Adrian Ştefan Clopotari, Momentul naşterii creanţei, publicat pe juridice.ro, 19 iunie 2017.

[30] De obicei, la inventarul bunurilor, realizat în cele 60 de zile de la deschiderea procedurii.

[31] A se vedea art. 159 şi 161 din Legea 85/2014.

[32] Chiar dacă ar fi instituită o ipotecă de rang II, după aplicarea art. 103 din Legea 85/2014, creanţa ar pierde categoria garantaţilor în tabel. Pentru detalieri, a se vedea Adrian Ştefan Clopotari, Jurisprudenţă inedită CITR (18): creanţa garantată de rang II e chirografară?, publicat pe juridice.ro, 3 februarie 2017.

[33] Art. 87 alin. (4) din Legea 85/2014: „Finanţările acordate debitorului în perioada de observaţie în vederea desfăşurării activităţilor curente, cu aprobarea adunării creditorilor, beneficiază de prioritate la restituire, potrivit prevederilor art. 159 alin. (1) pct. 2 sau, după caz, potrivit prevederilor art. 161 pct. 2. Aceste finanţări se vor garanta, în principal, prin afectarea unor bunuri sau drepturi care nu formează obiectul unor cauze de preferinţă, iar în subsidiar, dacă nu există astfel de bunuri sau drepturi disponibile, cu acordul creditorilor beneficiari ai respectivelor cauze de preferinţă. În ipoteza în care acordul acestor creditori nu va fi obţinut, prioritatea la restituire a acestor creanţe, prevăzută de art. 159 alin. (1) pct. 2, va diminua regimul de îndestulare al creditorilor beneficiari ai cauzelor de preferinţă, proporţional, prin raportare la întreaga valoare a bunurilor sau drepturilor care formează obiectul acestor cauze de preferinţă. În cazul inexistenţei sau al insuficienţei bunurilor care să fie grevate de cauze de preferinţă în favoarea creditorilor ce acordă finanţare în perioada de observaţie în vederea desfăşurării activităţilor curente, pentru partea negarantată a creanţei, aceştia vor beneficia de prioritate potrivit prevederilor art. 161 pct. 2”.

[34] Art. 39 din Legea 85/2014: „(4)În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unui buget previzionat”.

[35] Art. 116 alin. (4) din Statutul practicienilor: în situaţia avansării unor sume din fondul de lichidare, în cazul în care în sentinţă/încheiere nu se prevede în mod expres că suma urmează a fi returnată, solicitantul, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1), va da şi o declaraţie pe propria răspundere prin care se obligă să restituie avansul, în termen de 10 zile lucrătoare de la valorificarea activului debitoarei.

[36] 24 martie 2017.

[37] https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/sfarsit-de-iarna-in-zona-arctica-cu-un-nou-minim-al-intinderii-banchizei-polare-901151.

[38] https://observator.tv/eveniment/romania-furtuna-de-zapada-ger-martie-246113.html.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. In viziunea eco-marxista, rolul unei activitati economice este doar sa genereze taxe si orice pretext este bun pentru asta. Oameni care n-au produs in viata lor vreun ban real in economia reala sunt experti in a inventa o parafiscalitate ruinatoare, desi UE e in scadere economica in termeni reali de vreo 10 ani.

    Lucrurile evolueaza din ce in ce mai asemanator cu anii ’80 in tarile foste socialiste, e din ce in ce mai evident ca prabusirea sistemului ramane singura solutie. In maximum 10 ani prabusirea se va produce, iar legislatia eco-marxista va deveni inoperanta de la sine. Exact cum legile lui Ceausescu nu mai faceau doi bani in ianuarie 1990.

    • Păi ăsta-i tot chichirezul iecologiei: Sute de kile de noi pravile & ukazuri de unde izvorâsc apoi ca albinele din stup puzderie de biruri și peșcheșuri noi. Ca să nu mai amitnim de puhoiul de vornicii și țârcovnicii (ghiftuite din punga patriei recunoscătoare, of course) necesare pentru ținerea mașinăriei infernale în mișcare…

      Nici mediul de afaceri privat nu e scăpat din vedere la treaba asta. Noua leglsație de mediu ar genera oportunități de afaceri nebănuite pentru șandramlele avocaților hârșiți în astfel de machiaverlâcuri. Ehei! Trai nenecă!

  2. E îngrozitor! Se topește banchizele, se îneacă pinguinii & urșii polari și fierbe Bangladeșu’ de mai avem vreo 2 beri până să înceapă să plouă cu acid sulfuric ca pe Venus unde s-a dat Trump cu mașina de neam prost cu motor V12 în copilărie (las’ că știm noi!) și uite în ce hal au ajuns!

    Iar în vremurile astea de restriște & sfârșit de lume, să nu-și piardă iecologsitu’ mințile de enervare când vede că oameni ce se pretind eco-responsabili, precum autorul articolului, se pierd în frivolități precum legislația mediului în țara fărădelegii?! Păi oamenii ăștia chiar nu realizează cât amar de emsii de diosxid de carbon + alte gaze cu efect de seră generează activitățile lor iresponsabile?!

    Haideți tovarăși! Dacă chiar vreși să nu ajungeți ca pe Venus, fuga marș în sânul naturii! Lăsați baltă casele, mașinile, hrana procesată, electricitatea, apa curentă, canalizarea, comunicațiile îmbrăcămintea, etc. Toate aceste elemente ale civilizalției noastre se bazeaă în proporție de peste 85% pe arderea combustibililor fosili cre genereză CO2 etc., etc., etc. E momentul întoarcerii în natură. Dacă poveștile iecologisștilor sunt adevărate, atunci asta e singura solușie de salvare: Întoarcerea la standardul de viață al omului neolitic. Când începeți?!

  3. Suntem printre primii în galaxia noastră au calculat astrofizicienii.

    Sistemul nostru solar (de ca. 4,5 miliarde ani) e printre primii în spirala noastră (27.000 ani lumină distanța la centrul galaxiei. Soarele a migrat ca. 6.000 ani lumină distanță înspre afară, are mai multe elemente grele decât poate avea în actuala poziție).
    Soarele nostru este o stea bună, are zonă locuibilă acolo unde se află pământul nostru, unde trăim noi.
    Soarele nostru are rotatie proprie mică, roteaza în jurul centrului galaxiei cu viteza spiralei. Sunt toate condițiile ca să apară homo sapiens (apare viața acum ca. 1 miliard de ani, cianobacterii) printre primii în galaxia noastră. Nu știm dacă suntem singuri.
    Putem ști când nu vom mai avea o planetă locuibilă, când nu vom mai fi?
    Soarele mai are 10 miliarde ani de existență?

    Homo sapiens?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adrian Stefan Clopotari
Adrian Stefan Clopotari
Adrian Ștefan Clopotari a absolvit Facultatea de Drept UBB Cluj (2009) și profesează ca avocat și practician în insolvență. A scris peste 30 de articole de specialitate în domeniul dreptului insolvenței.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro