joi, martie 28, 2024

Occident contra Occident. Tragedia de la Charlie Hebdo, redescoperirea conservatorismului identitar şi prăbuşirea multiculturalismului liberal

Ostatici şi victime la Lindt Chocolate Cafe din Sydney, în decembrie, apoi o demonstraţie masivă a organizaţiei Pegida la Dresda, împotriva „islamizării Occidentului” (scandându-se energic „Wir sind das Volk” (adică „Noi suntem poporul!”, întocmai ca la schimbarea lumii din 1989), iar acum sinistrul atac terorist din centrul Parisului, împotriva redacţiei revistei de satiră Charlie Hebdo… „Cadou” politic pentru Frontul Naţional? Terorism, naţionalism, euroscepticism, populism şi radicalism, fundamentalism islamic. Greu de imaginat o combinaţie mai detonantă şi mai nocivă, într-o Europă care îşi caută, iritată şi confuză, o nouă paradigmă pentru viitor.

La ora la care scriu aceste rânduri, reacţia publică de protest la masacrul împotriva jurnaliştilor este pe cale să se coaguleze, în stradă, la Paris şi probabil şi în alte oraşe. Oroarea este imensă. Strigătul de dezgust va fi puternic iar musulmanii din Franţa îl vor resimţi (cu toţii!, mai mult sau mai puţin), chiar dacă sunt, într-un procent important, nevinovaţi şi integraţi social. Allah ar trebui să fie foarte supărat pe autorii masacrului, îmi spune logica mea, pentru prejudiciile gigantice pe care acest gest monstruos le va aduce imaginii şi credibilităţii islamismului şi comunităţilor islamice în Europa, şi pentru disconfortul la care vor fi supuşi, fără voia lor, adepţii acestei respectabile credinţe, cel puţin cei aflaţi în proximitatea evenimentelor. Mă tem de ce ar putea să urmeze. Aici nu e vorba (doar) de libertatea presei, cum limitativ se spune. E mult mai mult decât atât.

Nervozitatea societăţilor occidentale care se simt ameninţate, într-un fel sau altul, în matricea lor istorică, este acum în creştere. Ceea ce este nou în acest conflict este însă tocmai faptul că „agresorii” nu mai sunt (oficial) nişte străini, ca în trecut, ci concetăţeni de-ai lor, insideri, purtători de paşaport de aceeaşi culoare şi de număr de asigurări sociale, dar profund diferiţi cultural. Dacă până pe 11 septembrie 2001 terorismul te ducea cu gândul la ţări arabe subdezvoltate din Orientul Mijlociu sau Nordul Africii, acum trebuie să ai în vedere în primul rând versiunea home grown. „Melting pot”-ul european n-a funcţionat niciodată. Acum se pare că nu mai funcţionează nici multiculturalismul.

Lumea se schimbă din nou, şi nicidecum în bine. Liberalismul modernităţii târzii pierde vizibil teren, ca reacţie la abuzarea prelungită a generozităţii societăţilor deschise, (re)trezind astfel instinctul de conservare al majorităţilor de toate tipurile, aflate pe punctul de a-şi pierde controlul istoric asupra propriilor habitate. Ca liberal, admit cu dificultate această mutaţie de cultură politică, dar ca analist trebuie să o recunosc ca fiind reală.

Îndrăznesc să anticipez, cu firească îngrijorare, că reacţiile de tip conservator (naţionaliste, religioase, rasiale etc.) se vor înmulţi în anii următori, în Europa şi nu numai, iar toleranţa şi multiculturalismul liberal vor cunoaşte un sever reflux.

Întoarcerea discursului identitar în Occident (în particular în Europa), deloc liniştitoare, după un lung şir de decenii ceva mai relaxate din acest punct de vedere, este efectul de bumerang al unor politici poate candide ca discurs, dar insuficient fundamentate în planul consecinţelor.

Şirul acţiunilor care vizează instalarea terorii şi nesiguranţei în spaţiul occidental, pe de o parte, şi al ripostelor creştinilor la manifestarea islamismului radical cuibărit în propriile lor ţări, respectiv de apărare a vechii identităţi culturale şi civilizaţionale a Apusului, pare astăzi de neoprit. Globalizarea şi amalgamarea vechilor tipare culturale, într-o lume tot mai confuză şi mai alienată, îşi arată faţa întunecată, violentă, dincolo de strălucirea ambalajului şi de succesul aparent al globalizării tehnologice şi comunicaţionale. Faptul că toate culturile lumii au „absorbit” internetul, telefoanele mobile inteligente şi media socială nu înseamnă că se şi înţeleg mai bine unele cu altele, ci doar că pot să organizeze acţiuni mai rapide şi mai surprinzătoare, mobilizând energii mai mari şi indivizi mai mulţi într-un interval de timp mult mai scurt.

Europa tinde să devină, din nefericire, o ţintă a acestei adânci tensiuni inter-culturale (în sensul cel mai larg al conceptului), mai vulnerabilă chiar decât lumea nouă, din varii motive politice, legislative, educaţionale, tehnice, administrative. Europa nu este pregătită pentru recrudescenţa identităţilor, nu are pus la punct un sistem de management al conflictelor sociale de acest tip. Euforia integrării a anihilat, în deceniile din urmă, aceste reflexe interne „igienice”. Spirala frustrărilor, a neînţelegerilor culturale şi intoleranţei, a ciocnirii valorilor şi credinţelor fundamentale reînvie spectrul discordiei, în societăţile până nu demult ferite parcă de orice griji.

Oricât ar părea de nefiresc, nu este vorba aici de războiul Occidentului cu Orientul sau cu Islamul, ci de o teribilă schimbare internă a ceea ce numim, generic, Occident. De o schimbare din interior a lumii noastre. Niciunul din aceste atacuri nu vine din exterior, nu a fost gândit şi instrumentat de state duşmane sau de cetăţeni ai unor îndepărtate ţări musulmane, ci de cetăţeni naturalizaţi sau chiar născuţi în lumea occidentală, pe care o detestă şi pe care nu o (mai) simt ca fiind a lor.

Nu văd posibilă, pe termen scurt, o soluţionare a acestui conflict intern al lumii occidentale. Ceea ce s-a întâmplat azi la Paris, tragedia de la Charlie Hebdo, nu este un război al lumilor, ci o reflectare sinistră a unor realităţi locale duale. Este un episod al luptei Franţa contra Franţa, care se poate repeta oriunde, în Statele Unite, Marea Britanie sau Germania. Pentru că modelul politic „generos” de până acum, cu toate succesele sale indubitabile, a creat cadrul propice pentru acest insurmontabil război Occident contra Occident.

Distribuie acest articol

61 COMENTARII

  1. Nu cred că viața într-un fel de Festung Europa ar fi mai sigură, și nici mai veselă. Și oricum, trăim într-o lume în care revenirea la completa izolare nu mai este posibilă. Deci în opinia mea, și în condițiile economiei mondiale actuale, a propune așa ceva este o utopie. Nu cred că o politică de strut ar rezolva problema. Da, este un clash ideologic, dar nu-I văd soluționat pe această cale, deci aș prefera ca măcar din punct de vedere al strategiei (care nu se prea vede până acum), să ne ferim de un maniheism conservator/liberal și să încercăm să rămânem pe un teren pragmatic și mai ales rational, spre deosebire de extremiști. Occidentul se află în convalescență (ezit să folosesc termenul de declin, care oricum ar solicita o cu totul altă discuție). Faptul că lumea învecinată este bântuită de ciumă, nu cred că poate fi preîntâmpinat prin a te închide în casă. În plus, mă întreb care ar fi criteriile acestei excluderi ?
    Dacă sînt de natură strict religioasă, decurge logic faptul că ar trebui golită și Bosnia, părți ale Macedoniei și neîndoios Istanbul. Sau s-ar face „după port” și poate culoarea pielii ? A răspunde cu o revenire la fundamentalism extremiștilor islamici, este exact ce își doresc. A plonja într-o cruciadă ideologică, religioasă și militară, e un vis al lor de la Bin Laden încoace. Nu știu care este soluția, dar ecourile astea care seamănă cu ieșirile generalului de aviație din Dr. Strangelove, care spunea „au venit aici ca să ne impurifice fluidele vitale”, nu mi se par atrăgătoare ca alternativă. Dacă vrem să ajungem ca ei, ca acești extremiști, calea e foarte scurtă- este infinit mai scurtă decât cea necesară lumii lor pentru a ne ajunge din urmă. Cât de scurtă e calea acestei „coborâri”, s-a mai văzut în Europa.

    • Dupa criticile aduse de dv. – unele pertinente, ma asteptam macar la o solutie, chiar daca era nerealista, caci altfel, occidentiul va pati exact precumt fenicienii. egiptenii, romanii, ca sa nu amintesc decat pe cei principali !. O data intrat in casa ca oaspete, trebuie sa respecti regulile locului. Asta ar trebui sa explice statul primitor, caci, in caz contrar, poti avea soarta palestinienilor in 1970, cand nerespectand legile statului, au suportat, din pacate, acel Septembrie Negru !. Si atunci, nota bene, erau fratii lor veniti de nevoie ca victime de razboi !.

  2. bun comentariul, nu sunt de acord cu concluzia insa…exista o solutie foarte simpla pentru solutionarea acestui conflict (da, este un conflict real, pe care il resimt direct cei care traiesc in tarile cu multi musulmani, l-am resimitit si eu pe perioada cat am fost in Franta). solutia cuprinde
    1. renuntarea la imbecilitatea denumita corectitudine politica
    2. renuntarea la tampenia ca cetatenia dobandita prin nastere nu se poate pierde; astfel, miliaonele de musulmani nascuti in europa dar care in loc sa se integreze in societatea europeana vor sa o distruga ar putea fi trimisi usor acasa , in tarile de unde au venit parintii lor..
    3. renuntarea la politicile tampite de stimulare a natalitatii in randurile acestor teroristi prin multitudinea de ajutoare pe care le primesc fara sa fii muncit macar o zi in tara care i-a adoptat
    4. impunerea imediat6a a unei politici de imigrare foarte stricta fata de non europenii care vor sa vina in Europa s

    • Europa occidentaa si centrala este o entitate bine individuaizata, fundamental omogena cu diversitate in unitate, generata in conditii specifice, si ca efect al unor imperii integratoare. Din pacate a generat idei universaliste utopice pe care a si crezut ca are misiunea de ale transpune in realitate esecul fiind evidnt. Geopolitic suntem obligati sa reconstituim o unitate politica, in alta paradigma decat imperiala, care sa ne permita existenta ca ceea ce suntem, in sensul unei „poitici reale” si eficiente, care nu presupune abstragerea din concertul mondial ci participarea specifica la acesta cu respectarea diferentelor. Din utopiie eshatologice europene a facut parte si sociaismu si „liberaismul fara frontiere” . Lumea este alcatuita din entitati distincte, fiecare cu valoarea sa, promovata si conservata intre granite cu permeabilitate controlata. Am urmarit un documentar privind un trib genuin, undeva in America de sud, la primul contact cu „occidentali” preocupati sa filmeze si sa constituie o statie de studiu a „descoperirii” facute. Oameni foarte armoniosi, perfect integrati in mediu lor, complet fara vestimentatie. Primul semn de bunavointa (?) occidentala a fost sa inzestreze pe cativa cu chiloti . De ce ? In ce perspectiva ? Sa ne vedem de chilotii nostri,
      as spune….

  3. Este necesar un echilibru intre ceea ce insemna vechea Europa si multiculturalism. Altfel, tot felul de indivizi veniti din afara vor refuza sa se integreze, vor refuza sa accepte sa-si insuseasca minimul cultural necesar pentru a coabita cu vechii locuitori ai Europei. Iar afirmarea violenta a celor dintai va atrage reactia celor din urma. Ce poate iesi de aici putem doar banui. Ghiciti cine are dreptate, ghiciti cine va castiga…

    • Spre deosebire de SUA, multiculturalismul a esuat in Europa pentru ca societatile traditionale au refuzat sa se schimbe cu schimbarea componentei etnice.

      O sa o spun pe sleau de ce acesti musulmani nu s-au putut adapta si pana la urma s-au revoltat.

      S-au revoltat pentru ca valorile franceze sunt impuse asupra lor. Sunt discriminati peste tot exact din motivul ca sunt musulmani. Ori daca nu poti sa obtii un job pentru ca esti musulman, ori pierzi un altul din acelasi motiv. Cand esti persiflat pe strada ca porti un batic islamic sau ca esti musulman pana la urma oamenii astia or sa se revolte.

      Aici in SUA societatea multiculturala a reusit tocmai pentru ca statul american a starpit din fasa orice fel de discriminare pe criteriu religios. Gasesti musulmani lucrand in corporatii chiar la nivel destul de mare si a fi musulman nu e o crima in SUA.

      Societatea multiculturala inseamna a respecta dreptul lor de a trai in traiul lor particular dupa cutumele lor si a pastra religia complet afara din treburile publice.

      Unde a gresit Franta si in general greseste Uniunea Europea este incercand sa impuna valorile lor celor care au imigrat acolo si considerand pe oricine care nu impartaseste valorile traditionale franceze ca pe un outsider. Si nu ma refer la religie aici.

      • USA e un stat format exclusiv din imigratie, nu are istorie proprie inainte de sosirea colonistilor europeni. Inainte de ei existau doar realitati tribale, nu etatice. Nici nu mai vorbim de „multiculturalismul” triburilor de indieni nord-americani, care se masacrau intre ei pana la genocid. De altfel, isi spun si acum „popoare”..

        Europa are o istorie multimilenara, e leaganul civilizatiei actuale dominanta economic si tehnologic pe planeta si a culturii care a permis progresul social al umanitatii.

        Islamistul care vrea sa plece din propria tara majoritar islamica, daca vrea sa continue sa traiasca dupa aceleasi valori islamice dar sa aiba venituri mai mari, trebuie sa isi aleaga destinatia cu atentie, asa cum sunt convins ca ati facut-o si dvs, nu ati fugit prosteste oriunde din Romania, ati gandit un pic acest pas.

        Daca are de gand sa emigreze definitiv, islamistul ar face bine sa mearga tot intr-o tara islamica, mai bogata (ca doar sunt cateva chiar foarte bogate), sau sa mearga intr-o tara cu valori diferite doar pentru un timp, acela al acumularii unei prosperitati, unei averi, si apoi se intoarca acasa.

        Dumneavoastra, in USA, sunteti obligat sa va conformati legilor si cutumelor sociale din USA, nu puteti face ce vreti. Un islamist american nu are dreptul sa decapiteze, sa taie maini, sa-si inchida femeile in casa, sa nu le dea voie sa aiba permis de conducere, sa le taie clitorisul (se numeste excizie si e practicata pe zeci de milioane de femei din tari islamice), sa-i agreseze pe cei care nu au chef sa respecte Ramadanul sau, etc.
        La fel, un islamist ajuns in Europa trebuie sa respecte legile si cutumele sociale din statele europene, in nici un caz nu e invers.
        Marea eroare a vesticilor e ca au dus toleranta si generozitatea fata de imigratia musulmana pana la pragul suicidului colectiv ca civilizatie. Si acum constata ca au importat fara sa vrea pe propriul teritoriu norme si valori absolut straine de cele europene, ba chiar antagoniste. Si acestea sunt sustinute de milioane de imigranti islamizati si descendenti ai acestora. Care nu vor sa se integreze in cultura si civilizatia europeana (dupa cum o urasc si pe cea americana, nici o grija, America si Israelul sunt urate mai mult decat Europa de catre islamizati), ba chiar vor sa impuna Europei ideologia lor islamista. Si asta e inacceptabil.

        • Domnule,

          Am citit ieri un articol in Bloomberg, scris de o reputata jurnalista franceza, despre cauzele profunde ale atacurilor teroriste in Franta, care spune exact ce spun eu mai sus.

          Problema ca si musulmanii care s-au adaptat si traiesc dupa regulile europene sunt discriminati tocmai pentru ca sunt musulmani, nu pentru ca ar purta turban sau se ruga de cinci ori pe zi. Multi dintre ei sunt absolut decenti si nu au nimic de a face cu nici un fel de fundamentalism religios si nu i-ai recunoaste pe strada ca fiind musulmani, insa numele e musulman.

          Ori in clipa in care tu te supui regulilor locului si esti discriminat in societate pe baza religiei tale percepute, pana la urma cei care sunt la generatia a doua or sa se revolte.

          In asta consta esecul multiculturalismului european. Faptul ca nu pot accepta sa stea la masa sau la locul de munca cu cineva care chiar respecta regulile jocului insa sunt de alta religie.

      • Astea sunt ineptii! (Scuze pentru catalogare!)

        Muslmanii nu s-au adatptat in Europa pentru ca NU AU VRUT SA SE ADAPTEZE (ca si tiganii, de altfel). Si nu „au ajuns sa se revolte” ci sunt gata revoltati cand pleaca din tarile lor inapoiate, vrand sa transforme o tara si o cultura care-i accepta ca musafiri dupe propriile imbecilitati! De unde discriminare contra musulmanilor? De unde „nu-si pot gasi un job”? NU VOR SA-SI GASEASCA JOB! Ce sa-ti povestesc, sunt persiflati din cauza valului … iar ei taie gatul oamenilor pentru asta! Si, a propos de asta: ce inseamna in cultura Europeana ascunderea fatei (cu val sau masca sau ce vrei tu)? Nimic altceva decat ca AI CEVA DE ASCUNS! Nimanui nu-i place vecinatatea cuiva care are ceva de aascuns. Dar ar tebui sa-i lasam pe ei, veneticii, sa ne schimbe obiceiurile si cultura?

        Nici in SUA multiculturalismul nu-i tocmai clar. Dar este cu siguranta clar este ca TOTI TREBUIE SA RESPECTE LEGEA (chiar daca unora le este frica sa-si clameze drepturile). Din pacate prostia „politically correctness”-ului da mult mai multe sanse teroristilor si ticalosilor … iar de platit platesc oameni nevinovati nu imbecilii care o impun.

        Cat despre impunerea valorilor … pai ei au venit la noi acasa, este normal sa respecte regulile noastre. Dar ei nu numai ca NU VOR SA RESPECTE VALORILE DEMOCRATIE, dar, mai mult VOR SA IMPUNA PSEUDO-VALORILE ISLAMULUI. Si, nu marefer numai la religie, ca sa te citez.

        Nu le mai luati apararea, ei sunt criminalii, nu victimele!

        Islamul inseamna, in esenta, uciderea celorlalti, a celor ne-musulmani Spiritualitatea islamica? Profetul a avut nevasta de 9 ani. Satisfacerea sexuala a barbatului, in islam, justifica orice – sexul cu copii (chiar bebelusi!), animale sau cu sotia moarta de trei zile! Raiul lor presupune 70 de virgine (sunt femei adevarate, spune coranul, adica … sclave / jucarii sexuale) pentru fiecare musulman, iar el are un penis permanent erect – halal spiritualitate … Ei au voie sa minta (chiar sub juramant) doar ca sa se salveze – se afirma asta in cartea aia sfanta lor.

        Scuze, poate m-am ambalat putin dar tot ce-am spus este adevarat!

  4. „Allah ar trebui să fie foarte supărat pe autorii masacrului”
    Serios?
    Allahul ăsta superb de umanist din logica [sau viziunea?revelaţia?convingerea mistică?] dumneavoastră e cumva o rudă mai săracă a lui Moş Crăciun? că allahul musulmanilor arată altfel in coran.

    De pildă, in sura 2:193 profetul pedofil -in logica penală modernă şi occidentală-, să-i spunem Machomad, zice aşa:
    „Luptaţi-vă cu ei până ce nu va mai fi necredinţă şi credinţa va fi numai in Allah!”
    iar mai târziu, in sura 3:150-151, ne ameninţă astfel:
    „Insă Allah este stăpânul vostru şi cel mai bun dintre sprijintori / Curând noi vom semăna spaimă in inimile celor ce resping credinţa, pentru că i-au asociat lui Allah idoli/companioni, iar sălaşul lor va fi focul.”

    Ce e de respectat in asemenea „credinţe” ce incită la violenţă in mod expres impotriva necredincioşilor? Ce credibilitate şi in ochii cui ar avea islamul – o „religie” ce nu reuşeşte să se organizeze şi să se reformeze instituţional de aproape 8 secole, de când mongolii au distrus califatul? De ce in contextul unor noi asasinate comise de musulmani simţiţi nevoia să atacaţi iarăşi dreapta, naţionalismul, euroscepticismul? [culmea: caricaturiştii ucişi erau de stânga]. Cum puteţi, ca liberal, să respectaţi un asemenea conglomerat de secte agresive, ucigaşe, distructive, secte care in mod evident luptă pentru puterea politică cu instrumente non şi anti-democratice, secte care in mod evident au obţinut deja puterea politică in zeci de state asiatice şi africane, secte care in mod evident îşi terorizează supuşii in ţările pe care au ajuns să le cucerească? Cum puteţi găsi, ca liberal, că occidentul ar trebui să mai acorde credibilitate unei doctrine totalitariste ce instrumentalizează divinitatea şi unor imami ce pretind că deţin monopolul absolut al legiferării acordat de o divinitate ce i-ar fi dictat lui Machomad norma divină -şaria?

    • +1

      Insa sint multe versete interesante acolo:

      SURA 8 (despre prazile de razboi, in care cere 1/5 pentru Allah, adica pentru el)

      8.037 – 038
      In order that Allah may separate the impure from the pure, put the impure, one on another, heap them together, and cast them into Hell. They will be the ones to have lost.
      Say to the Unbelievers, if (now) they desist (from Unbelief), their past would be forgiven them; but if they persist, the punishment of those before them is already (a matter of warning for them).
      And fight them on until there is no more tumult or oppression, and there prevail justice and faith in Allah altogether and everywhere; but if they cease, verily Allah doth see all that they do.

      SURA 9 (despre pocainta)

      Imi place descrierea comertului cu viata (Mohamed a fost negustor)

      9.111 Allah hath bought from the believers their lives and their wealth because the Garden will be theirs: they shall fight in the way of Allah and shall slay and be slain. It is a promise which is binding on Him in the Torah and the Gospel and the Qur’an. Who fulfilleth His covenant better than Allah? Rejoice then in your bargain that ye have made, for that is the supreme triumph.

    • @euNuke, un liberal n-o sa-ti raspunda niciodata la asemenea intrebari! :)

      Foarte nasol e ca pentru ei Coranul e de origine divina, imuabil si 100% adevarat. Deci nimic de acolo nu poate fi scos/alterat.

      Deci daca spune acolo sa tai capete, sa omori cu pietre – pentru idiotii aia care iau tot in serios, e pe bune…

  5. Nu stiu daca e vorba despre o lupta Occident contra Occident sau Franta contra Franta din moment ce acei islamisti din interior sunt de fapt niste emigranti sau urmasi ai unor emigranti care si-au parasit tarile lor de origine, musulmane si au venit in Occident atrasi de bunastarea de aici.

  6. O foarte veche vorba spune foarte clar: WHEN YOU ARE AT ROME, DO WHAT ROME DOES!Din punctul meu de vedere, orice religie este un bullshit total, o minciuna gogonata folosita pentru controlul multimilor. Pot accepta asa ceva! Ceea ce nu pot accepta este sa vii de aiurea cu o falsa credinta, cum ar fi islamul si sa ucizi in numele acesteia. Cand vii in Europa, faci ce face Europa. In loc sa se intample asa ceva, cu acordul europenilor, veneticii isi impun tot mai vizibil propria falsa credinta! E jale mare! Mare de tot! WAKE UP PEOPLE OF EUROPE!

  7. Un eveniment de genul asta poate sa si uneasca popoare, nu doar sa le dezbine. Daca Europa va avea o voce comuna, UE va avea de castigat… Cand ai o China si o America asa puternice…cred ca nu e tocmai bine sa bagi capul in cort si sa speri la lapte si miere…cand afara nu sunt stupi si nici vaci.

    Deasemenea, nu detestarea occidentului ii face pe unii oameni sa ucida…ci fundamentalismul religios…care nu tine cont de sentimentele personale…ci doar de idealuri induse…peste considerentele personale uneori.

    Interesant articolul… cu dialectica ar ajunge unul foarte bun :).

  8. „Niciunul din aceste atacuri nu vine din exterior, nu a fost gândit şi instrumentat de state duşmane sau de cetăţeni ai unor îndepărtate ţări musulmane, ci de cetăţeni naturalizaţi sau chiar născuţi în lumea occidentală, pe care o detestă şi pe care nu o (mai) simt ca fiind a lor.”

    Nu cred ca pot fi de acord cu aceasta afirmatie. Atacul este gandit de minti, entitati din exterior care folosesc intrumente de executie din interior scolite in exterior, deci este un atac terorist a carui origine este in experior.

    „Terorism, naţionalism, euroscepticism, populism şi radicalism, fundamentalism islamic. Greu de imaginat o combinaţie mai detonantă şi mai nocivă, într-o Europă care îşi caută, iritată şi confuză, o nouă paradigmă pentru viitor.”

    Cuvinte foarte mari pentru cazul in speta care nu reprezinta decat o repetare, la scara 1:1.000.000, a atacului 9/11 si la care, cred, se aplica mai degraba maxima noastra populara: „cand paduchele este satul iese in frunte”…

    • Chiar acum s-a confirmat, conform celor declarate, Televiziunii Franceze inainte de a fi ucis, de unul dintre cei doi teroristi ca operatiunea a fost finantata de Al-Qaeda Yemen.
      Articolul trebuie revizuit in concluziile sale dat fiind ipoteza esentiala ca actiunea a fost 100% originata in Franta.

  9. ,,Este un episod al luptei Franţa contra Franţa, care se poate repeta oriunde, în Statele Unite, Marea Britanie sau Germania.“

    – Sunnteti un liberal care ramane consecvent unor principii chiar si atunci cand realitatea le demonteaza. Nu exista doua Frante, ci una asediata de musafirii care au ajuns sa se simta prea ,,ca la ei acasa“. Transplantul estului spre vest a fost si este o cacialma a estului islamic, o invazie mascata si strecurata sub obligatia respectarii unor iluzorii drepturi ale omului. Islamul bate occidentul cu propriile lui iluzii. Democratia nu se poate face cu saria, dar saria poate fi instaurata pe platforma democratiei. Esecul ,,revolutiilor populare din tarile islamice“ au demonstrat ca islamul nu poate tolera democratia decat ca mijloc pentru preluarea puterii. Dupa aceasta se instaureaza saria, care este profund antidemocratica. Haosul islamic nu poate fi tinut in frau decat de o tiranie. Exemplul Egiptului este edificator. Daca Europa nu va fi dura ca un tiran, va fi tarata in mlastina sariei si forfecata intr-un regionalism care va peteci geografic si ideologic continentul.

    • Ati comentat foarte corect, si @dANIEL si @euNuke ! Este adevarul ! Dl Naumescu chiar n-a nimerit-o cu acest articol, e aiurea ce scrie, e atit de fals si conformist cu linia autosinucigasa de pina acum a poiliticienilor Europei.

  10. Eu aş sta niţel pe gânduri înainte să fiu convins că acest gest monstruos va aduce prejudicii gigantice imaginii şi credibilităţii islamismului şi comunităţilor islamice în Europa.

    Numărul de europence de baştină care s-au convertit şi poartă burka (alături de mesajele propagandistice din partea ortodocşilor, comuniştilor, socialiştilor, hipstărilor şi altora la fel, în favoarea tăietorilor de capete şi aruncătorilor de pietre, de prin 2006 încoace) mă face niţel suspicios.

  11. Un prieten, care traieste intr-un oras relativ mic din nordul Canadei imi povestea astazi o intamplare. Se pare ca exista o comunitate musulmana restransa in orasul respectiv, majoriatea fiind refugiati musulmani somalezi. Soferi de taxi in general, oameni linistiti. Si-au construit o casa de rugaciune modesta, nici vorba de minarete sau opulenta. Exact a doua zi dupa atacul din septembrie 11, casa de rugaciune arde din temelii. A durat aproape 30 de minute pana prima masina de pompieri a ajuns la fata locului, un record local absolut: de regula in 10 minute pompierii soseau la un incendiu in orice parte a orasului. Ancheta a stabilit ca indendiul a fost cauzat de un scurt-circuit electric. Imamul, sau predicator, sau cum se numea, a protestat si a dovedit ca nici macar nu apucasera sa conencteze cladirea la reteaua electrica. Au fost gasite cateva canistre in jurul cladirii care continusera benzina. Anchetatorii au stabilit ca probele sunt irelevante. Dupa 14 ani de la incident, nimeni nu stie ce s-a intamplat cu adevarat. Dar nici o alta casa de rugaciune musulmana nu s-a mai construit vreodata in orasul respectiv.

    • -„a doua zi dupa atacul din septembrie 11, casa de rugaciune arde din temelii”
      Ce simplu conchideti: „casa de rugaciune a ars din temelii”.
      Doua blocuri de 100 de etaje au fost distruse, si aproape 3.000 de oameni au murit.
      Si o casa de rugaciune in compensatie.
      Barbari canadienii!

  12. S-a savarsit inca un masacru in Vest, de catre islamisti. Dincolo de emotia majora, ar trebui sa reflectam mai mult la cauze.
    La mijloc nu e vorba numai de niste dezaxati criminali. Ar fi prea simplu. Este corectitudinea politica problema sau solutia problemei? Daca Charlie ar fi dat inapoi de la afronturile aduse lui Mohamed, in numele respectului diferentei, s-ar fi adus atingere libertatii de exprimare? Era mai bine asa, avand in vedere ca s-ar fi crutat niste vieti? Sau Charlie a procedat corect, infruntand fatis si sfidator teroarea islamista?!
    In fond, este ciocnirea a doua mari curente idologice: iluminismul/modernismul occidental vs. traditionalismul musulman. Crestinismul a iesit demult din scena conflictelor europene, el supravietuieste mai mult in Estul ortodox,intr-o forma pasiv-reactiva. Insa faptul ca atentatorii vin, de cele mai multe ori, din randul cetatenilor occidentali proveniti din imigranti musulmani arata o problema de integrare a acestora in valorile comunitatii occidentale. Lupta de o intensitate crescanda intre valorile traditional-musulmane si cele laice poate duce chiar la un razboi civil european, asemanator Razboiului de 30 de ani! Pentru ca statele secular-europene s-au auto-subminat, permitand cu larghete sa fie invadate de imigranti cu valori diamentral opuse celor europene, tocmai in numele principiilor iluministe. Un fel de Imperiul Roman in faza lui finala.

  13. Bunul simt iti spune sa nu risti cu nebunii fanatici asa cum bunul simt iti spunea sa nu injuri comunismul. Lumea e plina de supravietuitori care se inchina la amenintari. Insa nu va folosii la nimic. Asa cum pacea cu Hitler n-a adus pacea, tot asa islamul va provoca in final o catastrofa mondiala. Si daca aliati de conjunctura vor fi si chinezii si rusii iata balaceala suprema. Da dragilor fiti ingaduitori, aparati religia care invata ca omorarea necredinciosilor e rasplatita cu aiul si veti vedea cum distinctia asta intre islamul bun si ala rau va face ca aceasta cangrena sa inflameze lumea pseudolibera.
    Nu e vorba despre conflict occident – occident. Islamul asa cum a evoluat nu e occident. E un concept de civilizatie inferioara si aplic demersul axiologic chiar daca nu e „corect politic”. Insa modelul razbunarii si razboiului purificator a fost depasit de Europa si America. Noaptea Sfantului Bartolomeu e o poveste pentru scolarii actuali. Suntem invatati sa nu ucidem, sa avem libertati. Sofisticarea societatii noastre e folosita de acesti fanatici exact cum virusul se infiltreaza in organism si creeaza distrugeri. Trebuie sa ne creem anticorpi. Trebuie sa nu mai acceptam un islam care face ce vrea el. Care sustine ce vrea el. In fond daca desenezi o zvastica pe perete esti neo nazist desi e poate o fanfaronada de tanar. Daca il lauzi pe Hitler esti condamnat macar verbal. Nu inteleg de ce trebuie sa acceptam in numele unor valori ale tolerantei ca unii predicatori sa sustina islamul ca o lupta. Crestinismul a fost secole deviat dar azi e benign. Islamul e pur si simplu primitiv practicat si acest primitivism intra in coliziune cu valorile occidentului.

    • CORECT! Cum spunea un comentator pe aici, citandu-l pe Voltaire: ‘vezi pe cine nu poti critica si vei afla cine te conduce cu adevarat!’ Cine si de ce a permis/permite aceasta invazie si condamna la cine stie ce orori generatiile viitoare? la noi esticii (si mai ales la romani, de multe ori cu buna dreptate, totusi…) veniti din comunism, (aproape)totul nu le convine , in schimb musulmanii abia daca pot fi atinsi cu vorba.

  14. O intrebare ar trebui pusa:
    Dar cum actiunea provoaca reactiune, ma intreb si eu ce vor face de acum in plus de ce faceau si pana acum, extremstii antiarbi?
    Cred ca este momentul ca tote aceste probleme sa fie abordate in spiritul unei rationalitati carteziene corecte si nu cum se cam face de obicei conform unei inchistari in prejudecti politic corecte.

  15. Este vorba chiar de razboiul a doua civilizatii! Cea europeana si cea semitica! Un razboi de doua mii de ani! Hanibal este deja in Europa! O consistenta coloana a V a actioneaza deja. Occidentul este la reflux! Este a patra oara cand Europa se repliaza. Dupa razboiele punice, califatul arab, invazia turco-musulmana. Dupa ce a bantuit biruitor prin lume, fluturand flamura superioritatii sale culturale si militare, acum suporta asaltul legiunilor semite! Daca nu se va trezi din visurile sale de superioritate si fanteziile fratern-libertar-egalitare vom vedea pe turnul Eiffel fluturand steagul profetului! A-i subestima pe semitii contemporani este dovada unei imense prostii. Ziaristii morti sunt printre primii combatanti ai acestui razboi nerecunoscut inca! Mai ramane ca evreii , cu resursele lor de inteligenta si materiale, ca motive au destule,sa se alature acestei cruciade antieuropene si Europa-i terminata pentru cateva sute de ani!

  16. Mentionati undeva in text „…ripostelor creştinilor la manifestarea islamismului…”. Mie, clar nu mi se pare ca societatea europeana mai poate fi definita de crestinism in sensul in care „lumea islamica” e definita de religia ei. Europa vestica (si partial cea de est) e profund laica in mai toate aspectele, e rationala; fundamentele culturii europene contemporane nu mai sunt dogma (cartea sfanta) ci un set de principii (cu gradul lor de flexibilitate si capacitatea de a evolua). Conflictul cu care avem de-a face, cred eu, e intre o cultura moderna (bazata pe ratiune) si una arhaica bazata pe dogma. Acestea doua pot coexista in aceias tara (vezi „Franta contra Franta”) fortate de realitati economice dar greu pot convietui. Mai adaugam aici si faptul ca culturile arhaice sunt bazate pe identitatea de grup (dai in mine, dai in tata, urmasii platesc greselile parintilor, etc.) in defavoarea celei individuale.

  17. ” „Cadou” politic pentru Frontul Naţional? ” – cu acest tip de insinuari se deplaseaza atentia, o data in plus, si se rateaza adevarata tinta…une fois de trop!

    „Ceea ce s-a întâmplat azi la Paris, tragedia de la Charlie Hebdo, nu este un război al lumilor, ci o reflectare sinistră a unor realităţi locale duale.” – nu sunt de acord de loc!
    Dualitatea civilizatie occidentala vs obscurantism islamic nu este prin definitie(!) localizabila, din nefericire pentru umanitate, aceasta este realitatea! Idealurile identitare si valorile unora sau a altora nu se opresc la frontiere, mai ales atunci cand acestea tind sa dispara, deja la propriu!Trebuie sa incetam sa-i judecam pe ceilalti prin prisma noastra, trebuie sa incetam sa asteptam o reciprocitate care nu va exista niciodata intre doua mentalitati atat de diferite!
    Lumea civilizata este in razboi contra islamismului si, ca sa-l castige, trebuie sa combata dusmanul in mod solidar si cu arme corespunzatoare!
    JE SUIS CHARLIE

  18. Cate pareri, din unghiuri diferita, pentru aceeasi problema!? Nu este firesc sa faci comparatii transante, nici in timp, nici in spatiu.
    Sunt total impotriva violentei de orice fel. Cred insa ca oricata libertate de exprimare am accepta, a satiriza un idol, mai ales religios, il transforma pe orice fanatic in agresor.

  19. Nu prea suna adecvat „Occident contra Occident” in conditiile in care prin „Occident” intelegem TOCMAI un sistem de valori care tocmai a fost atacat.

  20. Nu e un razboi occident contra occident. Departe de realitate un asemenea lucru. Doar pentru ca s-au nascut in vest imigrantii islamisti nu sunt si occidentali. Niciodata nu vor fi integrati din simplul motiv ca refuza integrarea, refuza valorile Frantei si ale occidentului. Sub nicio o forma nu renunta la valorile islamului iar faptul ca azi multimile de musulmani se roaga pe strazile Parisului, literalmente pe strazi blocand circulatia face sa se intoarca in pamant toti inaintasii Frantei. Valorile acestor doua culturi sunt incompatibile. Ce reprezinta revolutia franceza pentru musulmanii din Franta? Nimic. Poate doar o blasfemie. Exista o singura solutie la aceasta problema: expulzarea musulmanilor. La fel au facut si spaniolii, experienta lor fiind identica. Au incercat sa conventiuiasca insa nu au reusit. Ironia e ca francezii sunt mai ingrijorati de est europeni decat bomba cu ceas pe care stau.

  21. Spuneti ca: „Indraznesc sa anticipez, cu fireasca ingrijorare, ca reactiile de tip conservator (nationaliste, religioase, rasiale etc.) se vor inmulti in anii urmatori, in Europa si nu numai, iar toleranta si multiculturalismul liberal vor cunoaste un sever reflux”. Adica se va crea un nou „razboi rece” (intrerupt de puseuri „calde”, teroriste) intre crestini si musulmani.

    Intelectualii sustin ca principiile care fundamenteaza ideologia comunista sunt cele care fac din comunism o utopie, si nu greselile aparute in punerea in practica a acestei ideologii totalitare. Ei sustin ca aceasta ideologie va avea, inevitabil, aceleasi consecinte daca va ajunge sa fie aplicata, indiferent de cine si cum o va aplica. „Criminalitatea” comunismului este „genetica”, similar faptului ca dintr-un ADN de lup nu se va naste niciodata o oaie.

    Aceeasi intelectuali, insa, nu realizeaza faptul ca exista o dogma comuna tuturor religiilor (o „gena” a in AND-ul tuturor religiilor), care face posibila aparitia fundamentalismului religios, fundamentalism care in manifestarea sa extrema recurge la crima (razboi). Aceasta dogma este certitudinea ca exista o „viata de apoi” in care Dumnezeu (sau Alah) judeca „sufletele” in functie de credinta si devotamentul lor. Dogma nemuririi este utopia care face ca orice religie sa posede potential criminal (inscris in ADN-ul tuturor religiilor), care se poate manifesta atunci cand credinciosii considera ca le este pusa in pericol credinta. Pentru credinciosi, „viata de apoi” este mai importanta decat aceasta „viata trecatoare”. Daca oamenii ar fi siguri de faptul ca aceasta viata este singura pe care o au (fara promisiunea „vietii de apoi”), nici o religie nu si-ar putea convinge credinciosii sa comita atentate sinucigase sau sa duca razboaie religioase (sa nu ii uitam pe crestini si „razboaiele sfinte” – Cruciadele, sa nu uitam toleranta fata de crimele Inchizitiei a crestinilor din Evul Mediu). Faptul ca in ziua de azi crestinismul este „benign” nu se datoreaza Bisericii, ci luptei popoarelor europene pentru libertate si drepturi universale. Secularismul nu a fost un cadou ci o trofeu castigat prin lupta.

    Acceptarea realitatilor descrise mai sus este absolut necesara, avand in vedere faptul ca exista riscul unei radicalizari cu fundament crestin a europenilor (si nu numai), ca raspuns la crimele fundamentalistilor islamici. NU acesta este, insa, raspunsul corect. Acceptarea caracterului anacronic al tuturor religiilor este solutia corecta. Doar asa se va putea ajunge, pe termen lung, la evitarea crimelor si a razboaielor pornite din „ratiuni” religioase. Atata timp cat discutia este despre cine este dumnezeul adevarat (Dumnezeu sau Alah), nu va exista o solutie definitiva. Solutia este renuntarea la toti dumnezeii si acceptarea faptului ca viata pe care o traim este singura pe care o avem, asa ca ea trebuie pretuita mai mult decat orice ideologie.

    P.S. Dupa cum s-a vazut in mai multe cazuri, democratizarea tarilor islamice a esuat. Se pare ca secularismul nu va avea castig de cauza in tarile islamice, deoarece Coranul indeamna la actiuni radicale impotriva dusmanilor, spre deosebire de Biblie. Acesta este inca un argument in favoarea solutiei prin care se accepta caracterului anacronic al TUTUROR religiilor, renuntandu-se astfel la TOTI dumnezeii. Exemplul trebuie sa fie dat de catre europeni (care au un avans substantial in aceasta directie), si astfel suprematia lui Alah nu va mai fi un subiect de disputa, calmandu-se sensibilitatile islamistilor, care astfel ar putea sa judece la rece gestul europenilor de a renunta la credinta, ar putea sa inceapa sa aibe dubii in privinta existentei „vietii de apoi”. Fara credinta in existenta „vietii de apoi” nu exista nici Religie, deoarece cauza fundamentala a aparitiei tuturor religiilor a fost frica oamenilor fata de boala (suferinta) si fata moarte, precum si credinta ca toate nedreptatile pe care le suporta si care nu sunt pedepsite in acesta viata (si care creaza frustrari) vor fi pedepsite in „viata de apoi”.

    Daca ne dorim evitarea definitiva a crimelor si a razboaielor pornite din „ratiuni” religioase, atunci TOATE RELIGIILE TREBUIE SA DEVINA ISTORIE .

    • La banalele caricaturi ale danezilor din 2005 parca, multimi de musulmani au luat cu asalt ambasadele Danemarcei. Autorul lor este sub paza armata si au existat tentative de a-l omori. Acum incearca sa-i explici unui musulman ca religia lui e anacronica…

      • Domnule,

        Nu vreau sa par ca persiflez situatia, insa postarea Dv mi-a adus aminte de o gluma veche care se potriveste ca o manusa situatiei.

        O femeie viziteaza gradina zoologica cu prietenul ei si ajung sa treaca si pe langa cusca gorilei mascul de peste doi metri si sute de kilograme.

        Barbatul are o idee si o convinge pe femeie sa intarate gorila ba ratandu-i un picior, o fesa, ba chiar si un san. Cand gorila incepe sa fie agitata, barbatul deschide brusc usa custii, impinge femeia inauntru si ii spune „Spune-i lui ca te doare capul!”.

        Cam asa si cu glumele facute asupra figurilor sacre religioase…

        • Deci daca o femeie singura este violata noaptea in lift inseamna ca si-a cautat-o:
          1. De ce nu sta inchisa in casa dupa apusul soarelui?
          2. De s-a urcat in lift cu un barbat necunoscut?
          3. De ce nu s-a imbracat in asa fel incit sa nu se cunosca ca e femeie?
          Prin urmare este vinovata ca l-a provocat pe violator si trebuie pedepsita (eventual lapidata).
          Presupun ca gluma este creatia unui adept al shariei.
          PS De altfel conceptia este adinc inradacinata si in poprul roman.
          Zilele trecute am citit pe HN ca faimosul invadator roman al GB vrea sa se intoarca acasa pentru ca englezoaicele sint prea independente si egale cu barbatii, ori lui ii trebuie una care sa stea acasa sa gateasca si sa-i spele izmenele. Eventual, as adauga eu, sa se bucure cind vine el beat si ii trage una peste bot asa ca sa stie ea cine este stapin in casa.

          • Domnule,

            Gluma respectiva este preluata de pe un site de bancuri romanesti.

            Nu sunt nici sexist, nici nu incerc sa fac vreo femeie sa se poarte sau sa se imbrace altfel decat vrea sau trebuie. Nu aprob nici un fel de violenta si sunt pacifist.

            Singurul punct pe care vroiam sa il transmit este ca daca stii ca bestia o sa sara pe tine, nu o intarata.

            Gorila nu a sarit pe femeie decat dupa ce a fost provocata… Da in judecata gorila daca mai poti dupa fapt…

            • Sursa glumei nu modifica cu nimic continutul ci doar dezvaluie conceptiile locale. Gluma vrea sa arate ce ar putea pati femeia care indrazneste sa nu-si satisfaca barbatul cind acesta are chef. La un moment dat se va trezi violata. Stiti ca in unele tari exista infractiunea de viol intre soti? Nu stiu daca si in RO dar m-ar mira.

            • Domnule batran,

              Morala istorie pentru mine e alta. Nu poti rezona cu o bestie.

              De aia am adus gluma in prim plan. Nu are legatura nici cu ce face sau ce nu face femeia.

              La fel si cu atacurile islamiste.

              Puteti sa clamati dreptul Dv la libera exprimare cat vreti. Daca exista oameni care mor din cauza „dreptului dv de exprimare” in spatiul public ar trbui sa aveti cel putin ceva mustrai de constiinta.

              La urma urmei dreptul de exprimare necesita si ceva responsabilitate. Daca nu exista un minim de responsabilitate, drame ca cele din Franta se intampla si nu o sa se mai termine.

              Numai unul care nu gandeste crede ca daca face de zece ori acelasi lucrul, se asteapta sa obtina alt rezultat.

              Parerea mea sincera este ca dupa ce primii oameni au murit din cauza caricaturilor, cei care le fac ar trebui sa manifeste ceva moderatie. S-a dovedit ca nu le-a pasat, si atunci niste oameni nevinovati au murit.

              Caricaturistilor nu le-a pasat de vietile lor, insa au pus in pericol vietile altora cand au decis sa continue cu caricaturile respective. Au murit niste politisti si posibil alti ziaristi care nu avea nimic cu caricaturile respective. Asta i-a facut fara responsabilitate sociala.

              Eu unul dupa primul val de atentate as fi schimbat foaia, pentreu ca nu vreau ca altii sa moara pentru dreptul meu la exprimare, oricat de legitim ar fi.

              Asta nu legimiteaza crima produsa asupra lor. Nimic nu legitimeaza crima.

              Insa altii care ar fi tentati sa mearga pe aceea cale ar trebui sa se gandeasca cam care ar fi consecintele lor cand ataca simbolurile religioase ale altora.

              Si cam ce credeti ca se poate intampla. Unii or sa fie arestati si inchisi pe viata pentru crma asta. Vreo cativa or sa isi inchipuie iar ca au dreptul la ofensa si alti oamnei or sa moara nevinovati. Se merita efortul? Atata vreme cat fundamentalismul islamic exista atentatele nu se vor mai termina si numai un nou razboi mondial le mai poate rezolva.

              Asta vreti in numele „libertatii de exprimare”?

              O sa va aduc aminte ca lumea a trecut printr-un razboi rece distrugator pana prin anii ’80. Occidentul a trebuit sa faca compromisuri mari cu blocul comunist care nu le impartasea valorile cu rachetele in coasta.

              E la fel si cu islamistii in ziua de azi. Cateodata libertatea se pastreaza cu ceva sacrificii.

            • Cheia este:
              “Spune-i lui ca te doare capul!”
              Nu ii reproseaza ca a stirnit bestia ci i-a servit LUI „In seara asta ma doare capul”.

        • Gluma nu e deloc potrivita. In al doilea rand caricaturi cu budha si isus abunda dar nimeni nu a murit pentru ele. Este un razboi al civilizatiilor iar opinia romaneasca, esteuropeana care spune cam ce spune gluma dvs ca nu vorbi, ironiza sau glumi pe anumite subiecte arata faptul ca valorile occidentale nu prea au radacini pe dambovita.

        • Domnule,

          Exact punctul asta vroiam sa il fac.

          Adica Dv acceptati ca o figura religioasa sacra sa fie persiflata intr-o caricatura care conduce la moartea unor oameni, insa mie imi dati in cap pentru o gluma nepotrivita pusa pe un site public care la urma urmei nu strica, mai ales ca este intr-un context.

          Nu vi se pare ca asta e dubla masura?

          Cred ca mi-am dat cu parerea destul. Eu vorbeam de contextul cu caricaturile, Dv ii tot dati inainte cu gluma sexista.

          • ‘In clipa in care declari un set de idei ca fiind imune la critica, satira, deridere, sau dispret, libertatea de gindire devine imposibila.’ – Salman Rushdie

      • Este mai simplu decat crezi. Ii explici frumos, o data, doar o data, ca a agresiunea si violenta este interzisa de lege, si se pedepsete.. Daca insista, il somezi iar apoi, simplu, ii tragi un glont in cap. Legea trebuie sa fie aceeasi pentru toti.

    • @Cetatean: Glumesti, nu-i asa?

      Pai chestia asta a promovat-o comunismul. E o diferenta mare intre crestinismul actual si Islamul actual. Crestinismul spune sa-ti iubesti aproapele, una din cele 10 porunci e sa nu ucizi. In timp ce Islam spune in mod clar sa ucizi pe ‘necredinciosi’.

      „The Quran contains at least 109 verses that call Muslims to war with nonbelievers for the sake of Islamic rule. Some are quite graphic, with commands to chop off heads and fingers and kill infidels wherever they may be hiding. Muslims who do not join the fight are called ‘hypocrites’ and warned that Allah will send them to Hell if they do not join the slaughter.”

      • @DanC

        Nu glumesc deloc, nu doar comunistii nu credeau in Dumnezeu, majoritatea oamenilor de stiinta de varf nu crede in Dumnezeu (a nu crede in Dumnezeu nu reprezinta o crima in sine, dimpotriva – vezi ultima confirmare, iar eu propuneam renuntarea de bunavoie la crestinism a europenilor – prin implicarea puternica a oamenilor de stiinta cu notorietate si a liderilor de opinie „luminati”). Un sondaj facut in anul 1998 printre membrii „Academiei Nationale de Stiinta” din SUA (care nu pot sa fie banuiti ca ar fi comunisti), publicat in revista „Nature”, arata ca marea lor majoritate nu crede in Dumnezeu. Ce este si mai important este evolutia credintei in Dumnezeu in randul oamenilor de stiinta, in secolul XX. Sondajul arata urmatoarea situatie:

        In anul 1914:

        – Necredinciosi – 52,7%
        – Agnostici – 20,9%
        – Credinciosi – 27,7%

        In anul 1933:

        – Necredinciosi – 68%
        – Agnostici – 17%
        – Credinciosi – 15%

        In anul 1998:

        – Necredinciosi – 72,2%
        – Agnostici – 20,8%
        – Credinciosi – 7%

        http://tinyurl.com/okn72su

        http://tinyurl.com/kjoswpz

        http://tinyurl.com/3vflsn

  22. Cred ca in fond este vorba de doua fronturi ideologice, Occident=religia materialismului si decadenta valorilor umane, versus Orient=valori spirituale si apararea traditiei. Din pacate imaginea unui Occident care si-a construit bunastarea prin colonii si implicatii politice in toata lumea,manipulând prin bani cursul lumii si implicit destine ale altor natiuni, nu va rămâne fără repercursiuni cu atât mai mult cu cât globalizarea tinde sa se aprofundeze si stiindu-se cine manevreaza acest nou mers al lumii. Sunt convins ca asa privind lucrurile orice fundamentalist (nu neapărat islamic) cosidera ca nu are nimic de ivatat de la acest Occident ba chiar sa lupte fatis împotriva lui. Ideea liberalismului universal (promovata si sustinuta in mod special de cei care detin puterea financiara) oare unde se va opri? Atunci când sistemul piramidal bancar va fi indeajus de împlinit ca toata lumea sa functioneze dupa sistemul prevăzut de el? Si totusi noua ca si Europeni ne place liberalismul universal, mai putin atunci când esti denigrat ca si est european si tratat de către nativii tarilor (dezvoltate) ca si un rupt în fund . Oricum ar fi si oriunde își va duce Occidentul cultura adica in toata lumea asa cum doreste in numele liberalismului universal,nu o sa mai loc de expluzare pentru fundamentalisti. Vor trai printre noi.Sau in tabere FEMA.

  23. Marea majoritate a comentatorilor au gandirea lui Vacaroiu: gandesc „macro”…”micro” e pentru „paduchi”! Daca cei doi teroristi aveau pregatire militara, zic expertii occidentali, si au aratat ca au fost foarte disciplinati in comiterea asasinatelor… oare cum de si-au uitat cartea de identitate, in masina, cand au fugit (ca lasii) de la locul faptei? Idioti mai sunt musulmanii astia…ura lor catre valorile occidentale ii face sa muste mana care i-a hranit. Wow!
    Fratii Tzarnaev? Parca pute a tamaie, nu?

  24. Imi aduc aminte cum un simplu gest al lui Barak Obama a eliminat curgerea de sange nevinovat acum vreo doi ani in urma.

    Era un pastor evanghelist american care a vrut sa faca un gest simbolic de a arde in spatiul public un numar de exemplare ale Coranului. A adus pe toate caile intentia asta in spatiul public si deja anuntase data si convocase mass-media sa distribuie gestul respectiv. Intentia asta deja incepuse sa starneasca apele in statele musulmane si un astfel de gest s-ar fi lasat cu varsare de sange prin atentate jihadiste.

    Barak Obama s-a intalnit cu pastorul respectiv si, desi legal omul nu putea fi impiedicat sa faca asa ceva deoarece Constitutia americana ii dadea dreptul, l-a convins sa renunte la gestul respectiv.

    Intrebarea de bun simt pe care ar trebui sa si-o puna cineva care ataca fundamentele unei credinte religioase este daca un gest de sfidare merita un pret al sangelui, deoarece ar trebui sa stie la ce se poate astepta dupa gest…

    Palaria jos catre pastorul american care a inteles perfect ca un astfel de gest ar insemna moartea sigura a unor oameni si singurul vinovat ar fi numai el, facand un gest de sfidare la urma urmei inutil…

    Poti oricand sa ataci faptele sau vorbele unor membri ai unei religii, fie ei si clerici de rang inalt, insa nu fundamentele religiei respective. In Iran e periculos insa de criticat si pe ayatollahul Khomeini…

    • Oare aceleasi drepturi le are si un adept al paleoastronauticii? Ar sari in sus cineva daca s-ar gasi unii care sa arda cartile lui Erich Anton Paul von Dänike sau Charles Frambach Berlitz? Exista cam tot atitea dovezi in sprijinul credintei intr-un zeu oarecare cit in existenta extraterestrilor. Nu am auzut pe nimeni care sa sara in apararea demnitatii celor care pretind ca au fost rapiti de extraterestri. Ba din contra. As zice ca poti sa ataci orice teorie, filozofie, ideologie, religie, credinta in fundamentele ei nu dreptul sa ataci persoanele care le sustin. Mai exact ideile pot fi atacate cu alte idei dar persoanele pot fi atacate doar daca incalca legea si numai cu mijloacele legii!
      PS Arderea oricarei carti (nu doar a celor zise „sfinte”) este in sine un act de barbarie. Asta dovedeste cam care era gradul de civilizatie a numitului pastor si spune tot despre toleranta religioasa a multora!

    • „singurul vinovat ar fi numai el” ?!?!?!?!

      mai repet o data

      „singurul vinovat ar fi numai el” !!!!!!!!!

      Tu auzi ce spui? Ca sa dau un exemplu mai cunoscut, femeile sunt singurele vinovate cand sunt violate, pentru ca merg singure pe strada si nu sunt acoperite din cap pana in picioare

      • Domnule,

        Nu stiu ce fel de sistem de sistem de valori morale aveti.

        Insa eu as avea mustrari de constiinta foarte mari daca de exemplu as arde un coran in curte cu televiziunile transmitand in direct si ziua urmatoare fie chiar si un singur om ar muri din cauza asta. E ca si cum m-as fi facut accesoriu la crima facand un gest care mie nu-mi aduce nici un singur avantaj si nu dovedeste decat ca sunt intolerant.

        Daca sa zicem ca nu as sti ca un astfel de crima s-ar putea intampla, mustrarile de constiinta or sa fie mai mici. Insa daca stiu cu certitudine ca asta s-ar intampla si tot dau inainte, nu mi-as putea-o ierta.

        La fel si pastorul respectiv. Nu a putut avea pe constiinta moartea unor nevinovati pentru un gest stupid pe care el l-ar face arzand public un teanc de corane.

        Morala este ca fiecare trebuie sa se gandeasca la ce fel de consecinte ar avea „libera lui exprimare”.

        In unele situatii riscurile sunt acceptate, cum ar fi un caricaturist intr-o vreme de dictatura. Gestul lui este unul curajos si serveste progresului social. La fel si bascalirea unor personalitati publice, etc. Chiar si eu am aparut intr-o caricatura cu un nas rosu de parca as fie beat si am ras la imaginea respectiva.

        Insa cui serveste bascalirea unor simboluri religioase in conditiile in care pot rezulta tragedii umane inutile de e urma lor?

        • D-le Gafencu, Ferguson ne arată ca U.S.A. încă mai au de rezolvat problema adaptării multiculturale a unei largi părți a populației. In plus, profilul (si %) populației musulmane din America e un pic diferit față de Europa. Ca sa nu vorbim ca intr-o vreme taximetriștii din Minneapolis, musulmanii, începuseră sa refuze sa transporte pasageri de la aeroport care aveau alcool in bagaj. Nu e chiar așa de alb negru cum ziceți.

  25. Gata! I-a incercuit. Deci nu mai scapa. Rezulta ca „circul” se va sfarsi iar peste 2-3 zile, cand se va lasa linistea, se va trece la planul B.
    Dar deja, inca din faza negocierilor, jandarmii (pentru ca nu au altceva mai bine de facut) au anuntat presa ca fratiorii vor sa devina martiri. Deci o sa-si duca secretele in lumea in care-i asteapta 1000 de fecioare. Bine pentru ei, drama pentru noi. Drama pentru ca n-o sa stim cine sunt tartorii din spatele lor. La fel ca in cazul fratilor Tzarnaev. Pentru cei cu memorie scurta: pe unul din ei l-au inghesuit intr-o barca si l-au ciuruit ca pe o sita. Dupa care au dat vina pe rusi ca n-au fost anuntati de intentia banditilor pentru care era obligatia lor din cadrul „programului special” anti-terorist.
    E ora 13:30. Inca sunt in tipografie iar teroristii, iubitoriu de sange occidental, inca isi mai trimit bezele cu jandarmii. Dau un pronostic: vor muri azi. Mai mult sau mai putin eroic. Si mai mult ca sigur se va gasi un indiciu (biletel de multumire de la Putin, eticheta de pe izmene era in limba rusa, urme de strontiu rusesc in plombele dentare, s.a.m.d. caci kalashnikoave aveau oricum) care sa duca la urmatoarea tema de mancat ….. pe Net: cresterea fortata a pretului petrolului (caci, el, petrolul, cade numai in urma mecanismelor de piata…pe baza cererii si ofertei) ca sa salveze Rusia de la colaps.
    Ceea ce-i cu adevarat dramatic este ca pe langa faptul ca ne-am transformat intr-o jalnica colonie a UE, bizonului mioritic i-a disparut pana si simtul ratiunii. Deja gandeste cu burta…I am Charlie!
    Pai, fratilor…cine i-a antrenat pe fratiorii astia doi in lupta cu mancatorul de copii Assad? Cine trimitea valuri de „consultanti militari” care sa antreneze „freedom fighters” musulmani? Cine organiza primaveri arabe?

    Rusine, oameni buni…rusine!

    • Domnule Cel Negru,
      Dumneata ai auzit de briciul lui Occam. Adica chestia aia care presupune ca in 99% din situatii prima presupunere si varianta de interpretare a unor fapte este cea mai aproape de adevar.
      Dumneata ne propui o varianta alambicata care implica rusii, pretul petrolului si multa vina istorica a francezilor sau europenilor in relatia cu lumea islamica.
      Faptele spun ca doi cetateni francezi de religie musulmana(cu antecedente penale legate de militantismul islamic) au atacat urland Allah-u Akbar o redactie si au usi 12 oameni.

  26. Dacă până pe 11 septembrie 2001 terorismul te ducea cu gândul la ţări arabe subdezvoltate din Orientul Mijlociu sau Nordul Africii
    A se (re)vedea : atentatul din gara Bolonia si Italicus „moartea in tunel” . Nici un islamic la orizont , nici un african samd

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro