Despre interes naţional în cultura politică românească
Fragmentarea geografică a spaţiului românesc, discutată deja în precedenta contribuţie (punctele 1, 4 şi 5), rezultă într-o vasalitate cronică a regiunilor româneşti faţă de marile puteri vecine. Aceasta este o inevitabilitate geo-politică determinată nu de vreun caracter naţional „supus”, ci de o logică geo-politică inexorabilă: Muntenia a fost orientată meridional (Imperiul Otoman), Moldova iniţial estic, dar ulterior tot meridional, după pierderea dezastruoasă a accesului la Marea Neagră în sec. 15, iar Transilvania occidental (Austria).
Logica vasalităţii este însă complet răsturnată de Marea Unire de la 1918, deoarece contextul geo-politic al oricărei regiuni istorice luate individual, este radical diferit de cel al României moderne luată în ansamblu. România unită are un set de opţiuni geo-politice vast superior oricărei regiuni istorice luate separat. Fiecare din acestea avea o orientare geo-politică aproape pre-definită. România în ansamblu nu are niciuna din aceste limitări strategice şi are posibilitatea de a desfăşura o politică externă infinit mai abilă şi mai profitabilă, de tip „360 de grade”. Din păcate însă, România continuă să fie înţeleasă, analizată şi guvernată ca şi cum ar fi un mic principat balcanic prizonier unei situaţii geo-politice fără opţiuni (i.e. Muntenia), şi nu o naţiune aflată la intersecţia potenţial extrem de profitabilă a trei zone majore de putere.
De aceea, chiar şi istorici de prestigiu precum Lucian Boia greşesc când analizează România ca „ţară de frontieră” a Europei. Acest lucru se putea spune despre oricare din regiunile istorice, dar nu şi despre România în ansamblu. După Marea Unire ea devine o specie fundamental diferită: o „ţară-frontieră”. Diferenţa între cele două concepte este majoră, cu ramificaţii profunde la nivel intern şi extern.
- La nivel intern, o ţară de frontieră este o ţară fără identitate proprie puternică, ci care se vede ca ocupând o poziţie marginală într-un ansamblu geo-politic mai larg, în care joacă un rol minor, şi oarecum nedemn. Această percepţie este o sursă nesecată de complexe şi frustrări, al căror rezultat nu este altul decât de a polua şi distorsiona orice dezbatere sau calcul strategic, intern sau extern.
- La nivel extern, o ţară de frontieră are o carieră în cel mai bun caz „episodică” sau „sezonieră”. Este precum o carte care este lăsată să adune praf pe un raft, şi de care restul ansamblului geo-politic din care face parte îşi aduce aminte doar în momentele când îi poate fi utilă, sau când apare o problemă. În momentul în care intervin diferite constrângeri însă, ea este printre primele care vor fi abandonate ca neesenţiale.
O ţară-frontieră, în schimb, are o cu totul altă poziţionare şi imagine.
- La nivel intern, ea nu mai face parte dintr-un ansamblu, ci se poziţionează între ansambluri, şi la nivel egal cu acestea: afirmându-şi statutul aparte de ţară-frontieră, ea devine propriul ansamblu, calitativ diferit de marile centre de putere vecine. Chiar nefiind un centru de putere în sine, ea poate exploata şi valorifica un rol mai subtil şi inteligent, de interfaţă de putere, de placă turnantă. Această percepţie, diametral opusă faţă de prima, conferă o demnitate a gândirii mult mai propice unor dezbateri şi calcule strategice cu adevărat mature.
- La nivel extern, o ţară-frontieră este un intermediar inevitabil, jucând rolul unei „infrastructuri” indispensabile. Dezvoltând o politică externă de tip „360 de grade” ea îşi poate scoate la „licitaţie” serviciile (în general informaţionale şi financiare) pentru a obţine preţul cel mai bun, contribuind astfel şi la menţinerea unei stabilităţi regionale între centrele de putere adiacente. Abordarea îmbină elemente ale politicilor britanice şi elveţiene, şi poate fi extrem de profitabilă, dacă este exploatată corect.
Ce împiedică România să valorifice acest potenţial strategic? Faptul că elita post-comunistă nu a asimilat decât parţial această schimbare de paradigmă, iar intelectualitatea reformistă aproape deloc, ea gravitând în continuare în jurul unui ansamblu de putere vecin: UE. În plus, ele au viziuni divergente ale conceptului de „interes naţional”, fiecare cu părţile ei pozitive şi negative.
În cazul primei, elementul pozitiv este desprinderea de vasalitatea tradiţională, care privea mereu către exterior pentru stabilirea azimutului. Aspectul negativ este o focalizare excesivă, deşi previzibilă, pe două obiective caracteristice sistemelor oligarhice: menţinerea coeziunii interne pe bază de loialitate şi conformism, şi ascensiunea socio-economică pe bază de îmbogăţire şi obţinere de titluri, funcţii, diplome şi alte privilegii (aceste trăsături se pot observa la orice sistem oligarhic în acest stadiu de dezvoltare).
În cazul celei de-a doua, elementul pozitiv este gradul superior de pregătire şi responsabilitate. Aspectul negativ este focalizarea excesivă pe „modelul” occidental, ignorând aspecte elementare ale realităţii din teritoriu pe principiul „pentru popor în pofida poporului”. În realitate, evident că nu există un singur „model occidental”. Sistemele politico-administrative vestice diferă la fel de mult între ele ca şi faţă de România.
Toate ţările Europei sunt „democraţii originale”, iar rolul elitelor unei ţări nu este acela de a ironiza conceptul, ci de a-l defini.
Acesta este obiectivul final al acestei serii de 5 articole: de a argumenta pentru o abordare pragmatică şi constructivă, de jos în sus, mai întâi de înţelegere a mecanismelor politice reale din România (aici actuala clasă conducătoare are avantajul), şi apoi de convergenţă către un consens naţional privind o nouă configuraţie constituţională (aici elita intelectuală are avantajul, având expertiza sectorială necesară). Fiecare din cele două tabere trebuie să înţeleagă că nu are nicio şansă să reuşească singură. Elita post-comunistă pentru că nu are cadrele şi competenţa tehnică necesară, elita intelectuală pentru că nu înţelege maşinăria politică românească. De aceea dilema model occidental versus mafia autohtonă este o falsă dilemă: între a fi altcineva şi a fi ce este mai rău în noi. Iar singura soluţie este de a găsi o cale de mijloc realistă şi eficientă: să fim ce este mai bun în noi.
Problema constituţiei
Actuala constituţie a României a rezultat din preluarea grăbită a constituţiei Gaulliste din 1958, cu o reducere parţială a prerogativelor preşedintelui. Această structură este cel puţin neinspirată, şi chiar paradoxală, din trei motive.
- La ieşirea dintr-o lungă perioadă de guvernare dictatorială ultra-centralizată, românii în loc să aleagă un model mai distribuit care să prevină derapaje autoritare viitoare, şi-au ales ca model exact cea mai centralizată şi autoritară constituţie din Europa, cea franceză, făurită de cea mai autoritară figură politică franceză a secolului 20, generalul De Gaulle. Cu greu se putea imagina o alegere mai neinspirată, mai ales având în vedere istoria fragmentată a românilor.
- Având în vedere istoria foarte recentă a României, la vremea respectivă, s-a operat totuşi o modificare în textul de inspiraţie franceză, diminuând prerogativele preşedintelui. Rezultatul este un model nefuncţional pe toate planurile: nici prezidenţial, nici parlamentar, nici semi-prezidenţial propriu zis, ci un fel de improvizaţie evident nefuncţională. Nici dacă autorii constituţiei ar fi urmărit intenţionat să creeze un sistem instabil, destinat blocajelor cronice, şi amplificării corupţiei, nu ar fi putut reuşi atât de bine.
- Dar eroarea principală rămâne aceeaşi ca şi la precedentele două constituţii: ignorarea structurii regionale a claselor politice româneşti.
Rezultatul este că interesele regionale tradiţionale nu au altă cale decât de a se manifesta netransparent prin intermediul celebrilor sforari parlamentari din toate partidele, adevărate curele de transmisie între interesele provinciei şi puterea de la centru. Nevoia permanentă de a scurtcircuita un aranjament procedural nepotrivit configuraţiei politice reale a populaţiei, provoacă efecte în lanţ, începând, evident, cu instituţia a cărei menire (ingrată) este de a aplica regulile şi procedurile (şchioape): justiţia. Aceasta este adevărata explicaţie a disfuncţiilor în România, şi de fapt în orice stat improvizat. Mai mult, ambiguităţile procedurale şi legale provoacă la rândul lor o suprapunere de facto a puterilor în stat, unde executivul legiferează, legislativul controlează numiri în justiţie şi mai nou chiar investighează, iar justiţia scoate pe toată lumea basma curată. Toate aceste confuzii, la rândul lor, creează o emigrare a cadrelor calificate din sistemul politic, şi o imigrare a profitorilor, oameni bine înzestraţi să prospere în perioade tulburi, prin mijloace tulburi. În sfârşit, pentru a păstra o aparenţă de raţionalitate şi democraţie, de ochii populaţiei precum şi ai partenerilor externi, întregul sistem este învăluit într-o netransparenţă cronică, producând un cinism şi pesimism galopant în populaţie. Cercul este complet.
Vedem astfel cum o configuraţie constituţională prost aleasă provoacă efecte în lanţ conducând la dezagregarea întregii construcţii a statului de drept. Constituţia se autodistruge sub ochii noştri.
Şi aici atingem un punct fundamental.
Eşecul actualei constituţii poartă cu sine o lecţie despre societatea românească. Pentru a o vedea, este suficient să ne îndreptăm privirile către planul doi al politicii, ce s-a întâmplat, „între timp”. Realitatea este că de la începutul anilor 2000, centrul de greutate al politicii româneşti a migrat, încet dar sigur, de la centru, către provincie. România este deja în plin proces de descentralizare. Administraţia locală din toată ţara începe să fie tot mai conştientă de caracterul distructiv al intervenţiei centrale în viaţa politică locală. Banii pleacă din provincie, ajung la Bucureşti, şi sunt împărţiţi acolo, din nou, către provincie. Însă arbitrariul, incompetenţa şi lipsa de transparenţă care domnesc la Bucureşti au devenit principalele piedici în dezvoltarea majorităţii regiunilor.
Mai mult, este esenţial să realizăm că deşi ambiguităţile şi lacunele din textul constituţiei sunt cele mai vizibile zi de zi, acestea nu sunt de fapt cele mai importante. Adevăratele probleme sunt cele înscrise limpede în constituţie, dar care nu corespund realităţii politice din teritoriu. Spre exemplu, în prima categorie intră executivul bicefal (războiul palatelor), suprapunerea puterii executive cu cea legislativă (Ordonanţe de Urgenţă, miniştri parlamentari), politizarea justiţiei (numirile la Curtea Constituţională, Înalta Curte). Acestea sunt probleme tehnice, care au soluţii la îndemâna experţilor în drept constituţional. În general ele nu sunt de natură a produce convulsii violente ale societăţii, cel puţin nu pe termen scurt, deşi creează tensiuni, ineficienţe şi chiar blocaje. Problemele din a doua categorie însă sunt mult mai dificile deoarece nu sunt tehnice, ci propriu-zis politice, sunt decizii ale societăţii privind organizarea pe care şi-o doreşte. Spre exemplu reprezentarea regiunilor în camera superioară a legislativului, sau protecţia constituţională a drepturilor şi libertăţilor fundamentale (realizată în sistemul german sau american de către Curtea Supremă, fără echivalent în România). Soluţiile adoptate nu pot funcţiona decât dacă sunt rezultatul unui consens social, permiţând asumarea şi interiorizarea lor de către majoritatea cetăţenilor.
Acest proces de atragere şi angrenare a cetăţenilor, în mod direct, în viaţa politică a cetăţii este singurul mijloc prin care liberalismul clasic poate coexista cu stabilitatea şi suveranitatea. Fără o astfel de iniţiativă de contact direct cu cetăţenii, lamentarea continuă a societăţii civile şi intelectuale privind spiritul civic sau lipsa acestuia, este goală de conţinut. Această contribuţie este aşadar un apel adresat ONG-urilor, intelectualilor şi politicienilor. Ieşiţi din birourile dumneavoastră din centrul Bucureştiului, mergeţi în provincie şi faceţi un efort de a găsi, nu răspunsurile corecte, ci în primul rând, întrebările corecte; priviţi dincolo de pensii mici şi medicamente scumpe. Economia şi politica nu sunt acelaşi lucru, şi chiar şi banii pe care îi avem (în economie), mulţi, puţini, nu ne vor folosi la nimic dacă nu vom putea ajunge la un consens (politic) despre ce vrem să facem cu ei.
Problema fundamentală a României nu este sărăcia, ci banii aruncaţi; şi aceasta este o problemă profund politică şi constituţională. Descentralizarea politicii româneşti este singurul mod de a reconcilia fractura politică din România deoarece este singurul mod de a refocaliza dezbaterea publică pe ce contează cu adevărat: oamenii.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Din nou un articol excelent care, dupa parerea mea, problematizeaza acolo unde trebuie si lanseaza dezbaterea corect, analitic, fara pretentii de solutii miracol si parti-priuri politice ridicole. Trebuie spus ca raspunde magistral, chiar fara sa vrea asta, unui articol recent al lui Dragos Paul Aligica, aratand inca o data ce diferenta exista intre pozitia de „iluminati” ai intelectualilor din siajul PDL-Basescu si cei care vor sa analizeze mai la rece realitatea. Ce departe suntem de simplismul si de facilitatea panaceului universal „justitia independenta” pe care il preconizeaza cei din prima categoriei si de zbaterea lor in dilema insolubila dintre elitele care reformeaza natiunea chiar si impotriva ei sau cei care abandoneaza tara unui destin tragic. Dl. Cabuz vede bine ca taierea conceptuala a acestora e slaba si ii obliga sa fie fie machiavelici impingand prin tot felul de metode o reforma care nu e acceptata, fie complet dezabuzati pentru ca realizeaza ca nu au fost urmati. Articolul arata ca exista resurse pentru o modernizare de jos in sus insa graduala, inteligenta si lipsita de ideologii si conducatori providentiali.
Excelent articol! De mult nu am citit ceva atit de clar si precis! O sa recomand articolul tuturor cunoscutilor. Va rog continuati si cu solutii.
Vă mulţumesc.
În precedenta contribuţie am sugerat un plan cu 4 puncte generale care ar putea conduce la o soluţie, în orizontul anului 2020.
http://www.contributors.ro/cultura/despre-cultura-politica-a-romanilor-iv-elitele-regionale/
Este partea a 4-a din seria de 5 articole care se încheie cu cel de mai sus.
// ” Andreea spune:
22/01/2013 la 20:34
Excelent articol! De mult nu am citit ceva atit de clar si precis! O sa recomand articolul tuturor cunoscutilor. Va rog continuati si cu solutii //
Alexandru Căbuz spune:
22/01/2013 la 23:55
Vă mulţumesc.
În precedenta contribuţie am sugerat un plan cu 4 puncte generale care ar putea conduce la o soluţie, în orizontul anului 2020.
http://www.contributors.ro/cultura/despre-cultura-politica-a-romanilor-iv-elitele-regionale/
Este partea a 4-a din seria de 5 articole care se încheie cu cel de mai sus.” //
Sunt de-a dreptul impresionat !
Domnule Cabuz , habar nu am ce a citit si nici ce a inteles ( fara argumente) din textul dvs dom`soara extaziata anterior si gratuit ( e dreptul dumneaei democratic ! ) , dar totusi va aprindeti si va extaziati mult prea repede pentru orizontul anului …2020 , si exact dupa postarea unei anonime ( pariez 100% pe o cafea – virtuala – ca dom`soara Andreea de fapt nici nu „ezista” ! ).
Va rog, totusi, aveti putintica rabdare , cum zice marele conu`Iancu , si vom reveni incet-incet la oile noastre , si vom vedea cum stam cu numaratul lor , catinel : cate una, cate una …:))
O opinie argumentata este preferabila unui unui extaz gratuit, nu ?! :))
1. „Problema fundamentală a României nu este sărăcia,” ci socialismul structural, izvorît chiar din norma constituţională [art. 1 al (3); art. 4 al (1). art 32, art. 34, art 35; art 41, in special al (2) si (5); art 43; art 44, al (1) partea finală; art 47; art 49 (2); art 50; art 56; art 136, al (3) ; 138 (1) – referinţa la bugetul asigurărilor sociale]
2. „Descentralizarea politicii româneşti” s-a petrecut incepînd cu 1989. Acum sîntem in plin proces de feudalizare.
3. Nu există nici un mod „de a reconcilia fractura politică din România” . Fracturile NU se reconciliază, ci se bagă in ghips, sau, dacă membrul desprins de trup e cangrenat, se taie urgent, fără nici o milă.
4. „singurul mod de a refocaliza dezbaterea publică pe ce contează cu adevărat” -averile şi capitalul privat al cetăţenilor- este să nu mai bătem apa-n piuă cu umanismul greţos tipic socialiştilor. Fix de dragul „oamenilor simplii şi amărîţi” continuă planurile falimentare ale politrucilor socialişti inconştienţi şi iresponsabili. Fixaţia omului-sărac-aflat-subt-vremi ce e musai să fie salvat de liderul providenţial este caracteristica discursului public socialist. Cînd sînt jefuit clipă de clipă de nişte zapcii nemernici nu-mi mai arde de poliloghii umaniste cu pretenţii de exegeză constituţionalistă, şi nici nu vreau să ajung la vreun consens „societal” cu imbecilii care şi-au votat cu ambele mîini călăii, ci mă gîndesc cum ar trebui să procedez ca in bugetul organelor angrenate in marele jaf socialist să intre cît mai puţini bani şi cum ar trebui să mă apăr de haitele de birocraţi flămînzi şi hapsîni. Eu nu vreau nicio consultare mai largă a populaţiei, adică a masei de asistaţi imbecili care votează pentru jecmănirea celor productivi, şi este de-a dreptul absurd ca după 20 de ani de democraţie populară socialistă să mai pretinzi că votul universival şi participarea gloatei ar putea schimba ceva in bine. Din contră, toţi bugetarii şi asistaţii ar trebui excluşi din procesul electoral, votul ar trebui taxat, şi -de ce nu- reintrodus censul. mandatul să fie revocabil. toţi infractorii ar trebui să-şi piardă automat drepturile politice prin efectul deciziei judecătoreşti de condamnare, iar inculpaţilor să le fie suspendat dreptul de a fi ales, nu ca acum că ajung in parlament.
3. Nu există nici un mod “de a reconcilia fractura politică din România” . Fracturile NU se reconciliază, ci se bagă in ghips, sau, dacă membrul desprins de trup e cangrenat, se taie urgent, fără nici o milă.
Încrâncenarea este un obstacol major la orice progres. Dacă americanii s-au putut împăca după un război civil cu 600.000 de victime (raportat la România de azi, echivalează cu eliminarea de pe hartă a Clujului şi Sucevei), atunci putem să ne împăcăm şi noi. Dar trebuie scos capul dintre umeri şi privit un pic în perspectivă, şi un pic mai detaşat.
Ne trebuie un Lincoln.
„Ne trebuie un Lincoln.”
Domnule Cabuz, vă mulţumesc pentru exemplu. Într-adevăr, avem mare nevoie de un Lincoln, adică de un lider capabil de încrîncenare, de instigare la război contra semenilor retrograzi, de mobilizare extraordinară a maselor -totul in numele unor principii de nezdruncinat: omul ăsta a fost dispus să sacrifice vieţile unor americani pentru libertatea altora. Încrîncenarea lui a fost, fără nicio îndoială, un factor major al progresului american. Asta nu înseamnă că orice încrîncenare este pozitivă, avem şi noi 2 preşedinţi tare încrîncenaţi -Ceauşescu şi Iliescu- care s-au învîrtoşat împotriva poporului român, care au instigat şi generat violenţă prin acţiunile lor, insă nu in numele unor principii, ci in numele păcii sociale şi respectiv consensului, pentru a apăra un regim totalitar, comunist in cazul lui ceaşcă şi socialist in cazul lui ilici. Din păcate nu am avut niciun lider care să le opună rezistenţă activă, armată, pentru că toţi corifeii opoziţiei visau reconciliere iară nu răzbunare, aşa cum se cuvenea şi cum ar fi fost firesc. Singura rezistenţă anticomunistă veritabilă a fost cea din anii 50, organizată in Făgăraş. Iată de ce noi trăim şi astăzi intr-un regim socialist cosmetizat, in special prin aportul coafezelor şi machiajelor de la bruxelles. Călăii neamului ne conduc in continuare nestînjeniţi, jefuitorii îşi văd de treabă, iar educatorii le slujesc interesele -conştient sau nu- tîmpind copiii in lagărele pervertirii naţionale. Iar tinerii intelectuali de pripas politic cerşesc public consensul între victime şi călăi, de dragul unei imaginare reforme constituţionale pozitive. Domnule Căbuz, vă asigur: regionalizarea aia pe care o prezentaţi ca panaceu universal nu va rezolva nimic, din contră, va conferi şi mai multă putere satrapilor, pentru că „reforma” va fi înfăptuită de aceiaşi oameni, de aceeaşi nomenklatură socialistă care va perpetua mecanismele raptului asupra averilor printr-o simplă operaţiune de divizare, inlocuind jaful centralizat cu agenţiile de zapcii regionali, la fel de politizaţi şi de dependenţi de politrucii feudalizaţi ca şi ăştia de astăzi.
avand in vedere ce s-a intamplat in 2012, a pune relele din romania in seama deficientelor constitutiei actuale seamana cu incercarea de a demonstra ca victima e de vina pentru viol, pentru ca purta o fusta prea scurta. iar apelul dvs la consens national sa zicem ca nu este tocmai oportun. in momentul asta guvernul romaniei e condus de un impostor cu acte, si singurul consens larg este cel al slugoilor si al oamenilor fara o minima demnitate care aleg sa transforme lipsa de caracter in politica de stat. mai bine fara consens national in conditiile astea. argumentul dvs ca nu putem reusi unii fara altii este si el cam ciudat. la nevoie o sa reusim unii fara altii si o sa ne vedem linistiti de treburi, daca altfel nu se poate.
cu partea de geostrategie iarasi nu sunt de acord. spuneti ca statul roman nu si-a exploatat suficient avantajele geostrategice dobandite dupa marea unire. adica nu a extras suficienta renta din ele. unii vor sa construiasca o natiune moderna, sa dezvolte industrii, iar altii vor sa extraga rente. vechea discutie.
Clasa politică actuală este produsul secundar al unui sistem. Şi acest sistem, de 20 de ani, e definit de constituţie. Polonezilor le-a luat 8 ani să facă o constituţie, după căderea comunismului. Şi au avut şi ei corupţie şi aberaţii. Şi au. Dar tendinţa e în scădere, nu în creştere, ca la noi, pentru că au găsit o soluţie mult mai raţională, mai adaptată şi mai consensuală. La noi a fost grăbită, impusă, şi greşită fundamental.
Nu renta e importantă, ci schimbarea percepţiei de sine din complex de inferioritate în ceva mai demn şi mai auto-determinat. Din remorcă, în auto-propulsare. Din ţară-de-frontieră în ţară-frontieră.
” … din complex de inferioritate în ceva mai demn şi mai auto-determinat”
alexandru, wake up and smell the coffee. tara a votat impostorul dovedit si slugile din jurul lui cu aproape 70%. ce rusine e mai mare decat sa alegi sa te reprezinte in lume un hot dovedit? ce alta tara din lume voteaza democratic un om care a furat in mod grosolan un titlu academic DUPA ce a fost dovedit? nu putem vorbi de demnitatea noastra ca natiune pana nu ne facem curat in casa. noua ne miroase toaleta rau de tot in momentul asta, dar am votat democratic sa o pastram asa. asta e realitatea.
in alta ordine de idei, daca esti simpatizant PSD, spune-mi sincer care e parerea ta despre domnul impostor. am incercat sa-l intreb si pe domnul Socol, dar nu a dorit sa raspunda. si dansul, care ii este consilier, ii dadea inainte cu mandria si cu patriotismul.
da. falsele dileme sint metode (clasice) de a distrage atentia de la problemele reale. se murea in temnitele politice sau de inanitie dar problemele erau imperialistii si armele nucleare. cind se zvoneste ca vei plati taxa pe aerul inspirat atunci nici nu se mai vorbeste despre dijma pe casa in care te ai nascut (cita marinimie din partea stapinilor !).
ma tem ca dialogul de care vorbiti in text nu este posibil. dupa 89 vintul a umflat mizeria ridicind o deasupra. nu se poate dialoga cu gunoaiele. aici nu i vorba de cosmetizare ci de curatenie (care trebuia facuta mult mai devreme)
Nu sunt de acord cu analiza.
Romania are doua probleme: coruptia si eterna ei partenera, producitivitatea foarte scazuta.
Degeaba faci decentralizare atat timp cat puterea se transfera de la ministri/parlamentari corupti la baroni locali la fel de corupti.
Cei mai multi romani fie sunt corupti fie accepta coruptia fara protest. Aceasta stare de fapt se schimba gradual, numai prin intarirea indepedentei si eficientei justitiei, proces care este inevitabil atat timp cat ramanem in UE.
Am ales drumul lung, laborios, cu pasi mici, ceea ce inseamna ca ne vom balaci in mocirla multi ani de acum incolo. Poate vom sustine vreodata un grup de oameni dispusi sa creasca viteza insa, uitandu-ma la ultimile rezultate ale alegerilor, consider ca variata este putin probabila.
Dacă România ar fi descentralizată chiar federală, v-ar izbi în față diferențele dintre regiuni, mai întîi de grad de corupție, apoi de grad de dezvoltare economică.
Pentru că, realmente, România este o țară extrem de diversificată pentru mărimea ei, fapt ascuns de centralismul excesiv.
Să zicem că nu ar fi așa, ce ar pierde românii prin descentralizare, ceva poziții favorizate prin București? Să nu îmi spuneți că va înflori corupția fără controlul capitalei, că mă prăpădesc de râs.
Nu e adevărat că oamenii acceptă corupţia, dovadă e că niciun politician român nu are peste 30% cotă de încredere. În Franţa sunt zeci de politicieni peste 50%… Dar oamenii votează pentru că îşi aduc aminte că e un element de bază a democraţiei, care nu a fost obţinută uşor…
Nu toţi liderii locali sunt baroni, şi nu toţi sunt corupţi. Şi e o diferenţă mare între ei şi cei de la Bucureşti. Bucla se închide mai repede la nivel local, dacă lucrurile merg prost. Adică la nivel local e mult mai greu să spui cuiva că îi merge bine dacă îi merge prost. La Bucureşti însă lucrurile sunt atât de tulburi, încât poţi semnaliza stânga şi face dreapta mulţi, mulţi ani până să se prindă cineva. La nivel local, lumea se prinde aproape instantaneu pentru că lumea e foarte mică… iar efectul Antena 3 e mult atenuat. La nivel central Antena 3 şi alte canale distorsionează puternic…
Admir seriozitatea si calitatea textelor dvs. (de asta comentez) dar nu pot fi de acord cu anumite argumente/concluzii (si a nu fi de acord e a doua noastra natura, nu?). Cu scuzele de rigoare…
Constituţia se „autodistruge”. Autodistruge? Wow, ce noroc avem…macar nu sint rusii si de data asta. Institutile nu sint mai bune decit oamenii care lucreaza in ele. Problema e ca 90% dintre ei nu lucreza pt institutiile de care apartin.
Europa are „democraţii originale”? Da, dar functioneaza. Cu rezultate incontestabile. Sau sint contestabile? De ce am vrea un „Red Star” cind avem Windows? Pt „diacritice”?
Intreb si aici pt ca nimeni n-a raspuns la intrebarea asta:Ce e aia o clasa/clase politice? Care e echivalentul european? O accepti ca atare? Pt ca dinamica e ca si inexista intr-o „clasa”. Consensul nu poate veni de la ei si poate fi doar impus de o forta concurenta. Acolo trebuie sa lucreze soc civila si nu sa-i ajute pe politruci sa para mai buni si mai responsabili decit sint. Asta a facut UE pina acum si uite care sint rezultatele.
Lideri locali? Tineri competenti? Parca vorbim de o rasa de extraterestri care ar trebui sa-si dea silinta sa para mai umani… Competenti la ce si de ce? Pt educaţie, sănătate, justiţie, infrastructura ajunge cu functionari profesionisti, competenti si mai ales loiali. Mai ales loiali…
Pe ce directie si cu ce repere? Tocmai tinerii aia competenti si educati „afara” ajuta clasa politica sa se perpetueze.
De ce n-am fi „altcineva ” daca tot sintem, de f.multa vreme, „ce este mai rău în noi”? Inca n-am reusit sa formulam ceva coerent pina cum…
Mai avem resursele si timpul pt a gasi „ce este mai bun în noi”? Si cit de eficient e?
Da, celelalte funcţionează (deocamdată) dar fiecare altfel. Pe care trebuie să o luăm ca model. Am luat Franţa ca model şi rezultatul este absolut dezastruos. Pe care să o mai încercăm? Dar de fapt, trebuie să realizăm toţi: nu există soluţie gata făcută, pe care să o copiem pur şi simplu. Asta s-a încercat în 1991 şi, repet, rezultatul a fost dezastruos. N-aş vrea să repet experienţa. Adică să copiem Olanda sau poate Germania şi să ne prindem după 20 de ani că lucrurile merg şi mai prost ca acum.
Realitatea este că nu avem altă opţiune decât să începem să gândim cu capul nostru, adică al elitelor noastre. Repet, jobul lor nu e de a ironiza conceptul de „democraţie originală” ci de a-l defini. Şi chiar dacă va lua 100 de ani, asta e singura cale. Nu există soluţie miracol.
@Sabin
1.Din nefericire cred ca ne ocupam de efect si nu de cauza.
2..Articolul nu poate fi „excelent” (este un articol scris degeaba in stil adrian nastase) daca nu spune in clar cine a condus cel mai mult timp si a adus tara in aceasta situatie ??????!!
3.Cel mai mult a condus aceasta tara ion iliescu (10 ani a stat pe scaunul de presedinte) care a facut pe „saracul si cinstitul” lasand cohorta de comunisti si securisti sa jefuiasca si sa silueasca aceasta tara.
4.Cine a facut aceasta constitutie pe care o blamam si pentru cine !!!!???, pesedistul Iorgovan (Dumnezeu sa-l ierte) pentru adrian nastase
5.S-a nimerit sa fie altcineva in loc de a.n. si asa am ajuns s-o criticam si s-o invocam
ca si cum ar fi fost impusa de „iluminatii” PDL-BASESCU.
6.La noi politica se face prim manipulare a se vedea antenele, rtv, irealitatea cu cretulescu in prim plan, cohorta de parlamentari comunisti care vin la tv. si pun placa invatata la usl.
7. Cred ca mai precis vom fi mai departe de „justitia independenta” daca analizam ce se intampla acum in CSM, daca analizam privilegiile pe care le-au votat deja penalii din parlament, desfiintarea ANI, DNA, DIICOT si altele prin ofensiva pornita de srs, gb si altii.
8. Cu rezultatul votului din 9 decembrie natiunea va fi reformata spre comunism daca asteptam s-o faca gunoaie ca:sova, baniciou, pop, constantin si altii.
9. Sugerez ca in loc de obisnuitele emisiuni sablon de fiecare seara pe canalele tv. sa avem confruntari:
Nazare-sova,
Dragoi-voinea
Videanu-chitoiu
Funeriu-andronescu
Cristian Diaconescu- titus corlatean,
Patapievici- Marga
Plesu- razvan teodorescu
Liiceanu -adrian nastase
Basescu – ion iliescu,
MRU – ponta,
Cristian Preda- crin antonescu,
Monica Macovei – Mina Pivniceru,
ca sa vedem cat de iluminati sunt cei pentru care faceti partizanat in comentariul Dvs. fata
de ceilalti „iluminati” care sunt partizanii „justitiei independent”
10.Dle Sabin daca va simtiti bine in compania unor personaje ca: sova, banicioiu, pop, vanghele, pandele, ion stan, rizea, voicu ion, hrbenciuc, fratii negoita, g. becali, hasotti,
c. antonescu sau v.v. ponta sa va fie de bine pentru ca mie nu prea imi este.
11.In concluzie e jale, prin rezultatul votului din 9 decembrie tara are un destin tragic, poate ne mai ajuta UE, US, Comisia de la Venetia ca altfel suntem deja in prapastie
Am o rugamintea sa nu mai comentati in dispretul orcarei logici pentru ca tragem cancluzia ca ca sunteti un activist postac pcr in favoarea usl.
Altfel, toate cele bune.
Domnule Cabuz.
Mare păcat de lucrurile bune pe care le susţineţi in articol, păcat de afirmaţiile de bun simţ cu care-l presăraţi şi de efortul dumneavoastră. Şitţi de ce? pentru că nu aţi înţeles nici pînă astăzi clasa politică neaoşă şi nici electoratul român, din moment ce solicitaţi consens pentru reformă constituţională sub un titlu abracadabrant prin menţionarea securistului Voiculescu. Mie, personal, mi se face părul măciucă in cap cînd aud de acest specimen. Şi nu sînt singurul. In fapt toţi indivizii din segmentul 35-45 ani pe care-i cunosc au aceaşi atitudine înverşunată faţă de ipochimen. Pentru noi Voiculescu vs Occident nu este o falsă dilemă, ci expresia unui străvechi conflict societal între nomenklatura comunistă şi cetăţenii pro-occident, pro-libertate, pro-democraţie, pro-capitalism. De accea, cititorul, oricît de lucid ar fi, va lectura aceste rînduri pe care le citez intr-o stare puternică de surescitare pe care tot dumneavoastră aţi cauzat-o prin chiar titlul ales:
„De aceea dilema model occidental versus mafia autohtonă este o falsă dilemă: între a fi altcineva şi a fi ce este mai rău în noi. Iar singura soluţie este de a găsi o cale de mijloc realistă şi eficientă: să fim ce este mai bun în noi.”
Dacă eraţi atît de convins de teza consensului şi a schimbării de la firul ierbii, aţi fi scris acest articol înainte de alegeri pentru a convinge lumea să aleagă ce este mai bun dintre noi, anume chiar la urne, acolo unde mafiotul autohton s-a întîlnit cu tînărul antreprenor, temerar, civilizat, necorupt. Nu aţi făcut asta dar acuzaţi societatea civilă de lamentaţie şi prostraţie prelungită. Dar textul dumneavoastră, oricît de optimistic şi-ar dori să pară, tot o jelanie lungă este, pentru că nu cheamă la răscoală, ci la acceptarea stăpînirii exercitate de către cei mai răi dintre noi, la „consens” şi „dialog” cu mafioţii de care pasămite ar depinde reforma. Adică ne rugaţi frumos să ne milogim de mafioţi să ne dea o fărîmă de libertate de decizie asupra banilor noştri. Ha!
Uite că nu scăpaţi aşa uşor de încrîncenarea mea. Iată cum intelectualul fără dileme -omniprezent in massmedia- a influenţat producerea unei catastrofe politice prin atitudinea ultratolerantă faţă de scursurile ce se ridică la vîrful societăţii in loc să înfunde puşcăriile:
rezultate alegeri parlamentare, colegiul 8, senat, Bucureşti
Dan Voiculescu – 67,58 %
Iulian Crăciun – 17,35 %
In loc să fie combativ şi să spargă tîrgul cu revolta sa, intelectualul get-buget a îmbrăţişat Antenele propagandei socialiste şi a lăsat dinozaurul să defileze şi să strivească capetele asistaţilor captivi in urcuşul lui către un nou mandat in MAN. Cînd intelectualul respinge public o dilemă, in fapt se autoemasculează, îşi cedează o parte din drepturile sale politice pe care le apără la un nivel declarativ. Cum să descentralizezi decizia politică dacă nu eşti dispus să-şi asumi o alegere simplă? Cum să inspiri alţi cetăţeni in sensul activării sinelui politic cînd din start de deresponsabilizezi şi ulterior te zbaţi in sensul justificării propriei incapacităţi decizionale? Vreţi să cîştigaţi audienţă şi să treziţi cetăţenii? atunci lăsaţi iute mănuşile de catifea, periile şi ocaua mică cu care trataţi politicienii socialişti, şi puneţi mîna pe cea mai ascuţită peniţă din dotare, că topor sigur nu aveţi in penar, şi folosiţi-o ca bisturiu pe trupul instituţional infectat de nomenklatură!
euNuke, de acord cu tine dar A.Cabuz pare sa fie cu citiva pasi inaintea noastra ;-)
Eu inteleg ca el sugereaza ca….daca +20 de ani dupa caderea comunismului, in perioada Internetului si in zone mai aproape de Viena decit de Bucale am votat mai Vocilescu decit Craciun atunci sintem incapabili sa pricepem ce e aia democratie, ca poate e mai complicat, mai greu decit ne place noua sa credem.
Si mai sugereaza ca in loc sa ne consumam energia si indignarea pe alde Voiculescu ar fi mai bine daca am defini mai concret ce inseamna democratie pt noi. Aici ne inpotmolim noi:sintem doar preocupati/ocupati/pasivizati de indignarea provocata de grupurile de interese organizate (si faptul ca institutiile statului lucreaza doar pt ei). Nimic mai mult, nimic mai constructiv decit indignare. Are dreptate!
Totul seamana cu o cursa Greyhound cu Antena 3 pe post de iepure…
Eu sint asa de indignat ca mai multe din comentariile mele au fost sterse aici pe site,cel mai probabil de autorii….
Dar A.Cabuz greseste radical cind isi imagineaza ca existe elite si mai ales ca ar fi interesate de reforma. Elitele face ce fac pt ca asa au ales sa fie, cu toate consecintele si cu toate ca contrastul cu restul Europei e mai mare ca niciodata. Uite-i pe magistrati de ex:nu exista unul care sa nu fi fost scolit pe afara…. dar s-au intors nu inspirati ci speriati ca ar putea deveni doar magistrati si cetateni (doamne fereste!).
Că elitele nu sunt interesate de reformă, este adevărat, dacă este vorba de reformă concepută ca revoluţie. Dar este fals, dacă este vorba de reformă concepută ca evoluţie. Actuala elită nu se opune modernizării în sine, dar se opune oricărei schimbări care să îi pericliteze poziţia dominantă.
Domnule Cabuz,
Indiscutabil , textele dvs sunt o adevarata provocare pentru cititori . Am citit cu mare atentie ultimul dvs articol la fel ca si pe cele scrise anterior. Dintre acestea, unul mi-a atras atentia in mod deosebit ( http://www.contributors.ro/editorial/despre-cultura-politica-a-romanilor-iii-regioligarhia/) deoarece il consider o tentativa clara de reabilitare clara a fostei Securitati . Am argumentat aceasta afirmatie si in forumul articolului dvs , dar si pe blogul personal (http://sergiusimion.blogspot.ro/2012/12/de-la-etica-cercetarii-stiintifice-la_27.htm)
Pentru eliminarea ambiguitatilor si o discutie la obiect , propun sa definim si sa notam prin conventie urmatoarele categorii de afirmatii care par problematice in textul dvs : paralogisme ( P ), dezinformari ( D) si combinatii intre ambele ( P&D) . Daca exista orice dubiu argumentat , ceea ce am denumit prin conventie ( P ), ( D), ( P&D) se vor retrage si textul revine la forma si sensurile initiale dar , bineinteles , cititorii vor avea ultimul cuvant .
Revenind la articolul dvs, chiar din titlu ( care de fapt nu are nici o legatura directa cu articolul ) faceti o afirmatie gratuita ca sa aveti motiv sa o combateti ulterior :
„ Occident vs. Voiculescu – o falsă dilemă”
Nu exista nici un caz cunoscut pana cum in care tot Occidentul sa conspire , si din senin, impotriva unei singure persoane , dar dvs sugerati ( ca s-ar fi sugerat …) ca a aparut deja unul. In mod evident , nu cred ca ati vrut sa inaltati un piedestal Occidentului pentru ca nu are nevoie, iar cititorul isi va forma singur propria lui concluzie.
Sa facem acum o prima oprire in textul dvs :
„Fragmentarea geografică a spaţiului românesc, discutată deja în precedenta contribuţie(punctele 1, 4 şi 5), rezultă într-o vasalitate cronică a regiunilor româneşti faţă de marile puteri vecineAceasta este o inevitabilitate geo-politică determinată nu de vreun caracter naţional „supus”, ci de o logică geo-politică inexorabilă” ( P ).”
Domnul Lucian Boia a scris deja o carte despre aceste probleme dar cu titlul de opinie , nu de adevaruri absolute , si fara pretentia ca poate trasa viitorul nostru chiar si intr-un orizont temporal limitat. Aveti cumva garantii, sau puteti argumenta cu date concrete ca exista „o inevitabilitate geo-politica” si „o logica politica inexorabila ” :)) ?
Mai departe :
„ Toate ţările Europei sunt „democraţii originale” ” ( P )
Pana acum stiam ca numai aici a fost implementata „democratia originala” ( prin `90 , chiar cu bâtele minerilor ) si ca in Europa existau numai democratii functionale , dar reale. Dupa mai mult de doua decenii dvs extindeti brusc conceptul „democratiei originale” in toata Europa , probabil ca sa nu se mai vada de unde a pornit , nici de la cine, si nici cum .
Mai clar, regula „de la unu la toti ( toate )” , adica exact ceea ce se aplica in acest context, este de fapt prima definitie a …dogmatismului. Totusi , dvs ati fost instruit drept in inima Occidentului si a „ capitalismului in putrefactie”cum se spunea odata despre USA .
Deci aici avem, sau mai exact aveti, o problema.
Sa continuam :
„ De aceea dilema model occidental versus mafia autohtonă este o falsă dilemă ( P ) : între a fi altcineva şi a fi ce este mai rău în noi. Iar singura soluţie este de a găsi o cale de mijloc realistă şi eficientă: să fim ce este mai bun în noi.” ( P)
Ati stabilit deja in mod arbitrar si prin decret de autor , ca este vorba de o falsa dilema si doriti sa va credem neconditionat fara sa raspundeti clar la intrebarile elementare (( a. exista mafie autohtona? ( da/nu, argumente ) b. exista un model occidental ? ( da/nu, argumente) c. care sunt raporturile dintre a. si b. ? (argumente )).
Acest raţionament seamana cu parabola celor doi vecini de la ţară. Primul are două găini , al doilea , niciuna. Dupa teoria dvs de mai sus , in acest caz media socială pentru cei doi vecini este fix de „ o găină ”. Cool.
Daca am scapat de dilema , nu am scapat si de consecintele ei :
„ Rezultatul este că interesele regionale tradiţionale nu au altă cale decât de a se manifesta netransparent prin intermediul celebrilor sforari parlamentari din toate partidele ( P) , adevărate curele de transmisie între interesele provinciei şi puterea de la centru. ”
In acest caz si in mod evident coruptia bate legea , nu mana obrazul. De unde stiti, sau unde ati citit dvs ca interesele regionale se vor transmite in mod obligatoriu la centru numai prin …”sforarii locali” ?! Lege, legalitate,norme, justitie, etc. sunt numai „cuvinte goale ce din coada au sa sune” ?
Cu alte cuvinte, e ca si cum statul de drept si functionarii onesti si corecti sunt condamnati apriori la disparitie , chiar inainte sa apara cu adevarat si sa se poata manifesta.
Mai departe :
„ Având în vedere istoria foarte recentă a României, la vremea respectivă ( P) , s-a operat totuşi o modificare în textul de inspiraţie franceză, diminuând prerogativele preşedintelui. Rezultatul este un model nefuncţional pe toate planurile: nici prezidenţial, nici parlamentar, nici semi-prezidenţial propriu zis, ci un fel de improvizaţie evident nefuncţională. Nici dacă autorii constituţiei ar fi urmărit intenţionat să creeze un sistem instabil, destinat blocajelor cronice, şi amplificării corupţiei, nu ar fi putut reuşi atât de bine. „ ( P& D)
Ca sa nu existe dubii si sa nu inducem totusi oamenii in eroare. Modificarea Constitutiei nu a fost facuta din cauza „ istoriei recente”, ci a urmarit interese extrem de precise care nu aveau nici o legatura cu „modelul francez” (in realitate acesta a fost numai un simplu pretext ). Modelul / improvizatia nefunctional (a), a fost ceva adoptat(a), intentionat si nu intamplator. Nici o constituie din lume , si din nici o tara , nu se face la intamplare sau din intamplare, ci de catre juristi , atunci a fost chiar o intreaga comisie care se si lauda la TVR cu acest lucru . Oare prin „hazard juridic” s-au strecurat atunci drept in „modelul francez” , halucinantele sintagme : „proprietatea este ocrotita” ( dar nu garantata…) sau celebra sintagma „averea ( dobandita , nu conteaza cum –s.n.) se prezuma a fi dobandita licit ” ?!
Mai clar, si prin logica faptelor, s-a obtinut exact ce s-a urmarit ( nici mai mult, nici mai putin ! ) iar „parintele Constitutiei” ( Antonie Iorgovan ) impreuna cu comisia pe care a condus-o a stiut exact ce face , si la ce comanda sociala.
Intamplator, l-am cunoscut ca student . Fiecare dialog cu asistentul de la drept A.I. care, venit din… armata raspundea de …cazarea si caminele studentilor de la drept , filozofie, sociologie,etc. din „6 Martie” ( langa Opera Romana din Bucuresti ) , incepea invariabil asa : „ Bah, tu stii cine sint eu ?!” ) . Am aflat dupa `90. Cu totii.
Sa continuam :
„ Dar eroarea principală rămâne aceeaşi ca şi la precedentele două constituţii: ignorarea structurii regionale a claselor politice româneşti.” ( P)
Da ?! Extrem de interesant. In ce tara din lume Constitutia este construita exact dupa „ structura regionala a claselor politice” ?! Adica , de fapt , o Constitutie nu este pentru toti cetatenii , ci numai pentru unii ?! :)) Poate ne dati si un exemplu de asemenea factura .
In sfarsit :
„ Nevoia permanentă de a scurtcircuita un aranjament procedural nepotrivit configuraţiei politice reale a populaţiei , provoacă efecte în lanţ ( P& D) , începând, evident, cu instituţia a cărei menire (ingrată) este de a aplica regulile şi procedurile (şchioape): justiţia. Aceasta este adevărata explicaţie a disfuncţiilor în România, şi de fapt în orice stat improvizat. Mai mult, ambiguităţile procedurale şi legale provoacă la rândul lor o suprapunere de facto a puterilor în stat , unde executivul legiferează, legislativul controlează numiri în justiţie şi mai nou chiar investighează, iar justiţia scoate pe toată lumea basma curată. ( P ) ”.
Pe scurt , minge la fileu ! Deci „aranjamentele procedurale nepotrivit configuratiei politice reale a populatiei” provoaca efecte in lant , de exemplu… ”procedurile (schioape): justitia” deci am aflat de ce justitia noastra a fost ( uneori ) (ne) legata la ochi ,etc., etc.
Avem aici o asemenea ( superba ) cascada de paralogisme incat mai bine va lasam dvs dreptul de a o defrisa.
Si acum, punctul pe i :
„În sfârşit, pentru a păstra o aparenţă de raţionalitate şi democraţie, de ochii populaţiei precum şi ai partenerilor externi, întregul sistem este învăluit într-o netransparenţă cronică, producând un cinism şi pesimism galopant în populaţie. Cercul este complet. ( P&D )
Adevăratele probleme sunt cele înscrise limpede în constituţie, dar care nu corespund realităţii politice din teritoriu. ( P &D )”
Am pierdut deja un pariu . Din anii facultatii nu am mai citit un asemenea text atat de scurt si in acelasi timp de ermetic care poate bloca un profesor de filozofie la seminar ( de exemplu : „ existand determinare , exista uniformitate ; reusind sa demonstram determinarea, demonstram uniformitatea ,etc.,etc. ”) , puteam sa pariez ca nu voi citi , dar viata bate filmul .
Sa retinem deci :
„ pentru a păstra o aparenţă de raţionalitate şi democraţie, de ochii populaţiei precum şi ai partenerilor externi, întregul sistem este învăluit într-o netransparenţă cronică”
Avem un puzzle superb din care se poate intelege orice : aparenta rationalitatii este data de …netransparenta , dar numai de ochii populatiei si ai partenerilor externi,etc, deci nu stim de fapt cum stam in realitate cu „realitatea rationalitatii transparente ”,etc. Cert este un singur lucru : „netransparenta” ( nu altceva ) provoaca cinism si pesimism in randul populatiei .
Nu oricine poate scrie simplu despre lucruri complicate ( la fel de dificil este ca cineva sa scrie complicat despre lucrurile simple) si nu oricine poate stapani usor ambiguitatea contextuala in care
sub „ceva” se poate ascunde de fapt „ altceva ” deoarece conform chiar textului biblic, „ vorba este data ca sa ascunda gandul ”) .
Dublul limbaj a fost intr-adevar o norma sociala in culturile de tip est-european, in aceeasi masura in care dezinformarea populatiei a fost scopul principal al propagandei acest tip de sistem social . Prin contrast , in rationalitatea de tip occidental unde acordul intre vorbe si fapte este o norma, si economica, si sociala , ambiguitatea ( cu toate formele ei ) este ( sau cel putin ar trebui sa fie ) inamicul public nr.1 intr-o cultura bazata in mod funciar pe informare , si nu pe dezinformare si manipulare.
Ultimul exemplu :
„ Adevăratele probleme sunt cele înscrise limpede în constituţie, dar care nu corespund realităţii politice din teritoriu”.
In traducere libera , nu cred ca este vorba aici de „descentralizare”, „ regionalizare ” si nici de implicarea tutoror si a nimanui in viata cetatii ( „Această contribuţie este aşadar un apel adresat ONG-urilor, intelectualilor şi politicienilor, etc. ” ) ci de cu totul altceva.
Lucrurile scrise limpede in Constitutie sunt ( sau ar trebui sa fie si la noi ) exact principiile, drepturile, libertatile, etc. cele mai generale care ar trebui sa fie valabile pentru toti ( „toti sunt egali” ) .
Dupa logica textului , daca nu sunt respectate in teritoriu aceasta insemna ca „nu corespund realitatii politice si sociale ”.
Conform acestui rationament, si daca acestea sunt adevaratele probleme , atunci putem aplica principiul patului lui Procust si ajustam Constitutia la „realitatea politica din teritoriu” adica nu mai avem o Constitutie „ pentru toti „ ci numai „ pentru unii” , adica, mai simplu „unii sunt mai egali decat altii ” dar cel putin am scapat de toate aceste probleme enervante si generate de lucrurile limpezi din Constitutie … dar care nu corespund realitatii politice din teritoriu !
In esenta , textele dvs , atat de inteligent si de atent elaborate, sufera de o mare ambiguitate structurala : sunt scrise oarecum „ de la stanga la dreapta” , dar mesajul comunicat este in realitate unul „ de la dreapta la stanga ”.
Ultimul exemplu ( citez dintr-un articol anterior al dvs ) :
„ Combinând cele două trăsături obţinem o definiţie realistă a politicii româneşti: este un sistem regional-oligarhic. A venit momentul să nu ne mai ascundem după deget, să scoatem capul din nisipul utopismului reformist, şi să acceptăm deschis această realitate. Ea defineşte şi va continua să definească politica românească, nu, nici cinismul dictatorial moscovit, şi nici auto-determinarea pragmatic-mercantilă anglo-saxonă, oricât de dezirabile ar putea părea unele din acestea pentru unii analişti sau politicieni români”
(http://www.contributors.ro/editorial/despre-cultura-politica-a-romanilor-iii-regioligarhia/ )
Cu alte cuvinte, ce tot atatea reforme si „utopism reformist” ?! Cu toate ca Romania a intrat in NATO si UE, dvs care ati studiat in USA reusiti performanta uluitoare de a condamna romanii la ….bunul plac al oligarhilor lor, de a scoate Romania din Europa ( adica din ghearele „economismului paternalist bruxelez si auto-determinarii pragmatic-mercantile anglo-saxone” ) si de a trimite pentru totdeauna romanii cu Romania lor cu tot drept in Orient unde credeti probabil ca le este locul ( chipurile ca sa o feriti de Rusia ) , uitand si de cultura romaneasca ancestrala , si de dreptul romanilor de a fi si de a ramane „ in Europa” unde de fapt stau cam de multisor si cu oaresce contributii la trecutul comun .
Putini reusesc o asemenea performanta , dar vorba lui Constantin Tanase , si cu asta ce-am facut ?!
P.S. Apropo, despre care interes national vorbiti ? Al cui :)) ?