vineri, februarie 14, 2025

Occidentul la răscruce și rolul României 

“Dacă vrem ca totul să rămână așa cum e, trebuie ca totul să se schimbe.”, Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Ghepardul

Sunt prin formație chimist. Atunci când mă uit în jur, mintea mea are reflexul involuntar de a analiza obiectiv și fără patimă. Sine ira et studio, spuneau cei vechi, adică fără mânie și fără părtinire. Momentul politic global ne impune o abordare lipsită de prejudecăți sau emoții. Trăim un moment revoluționar, de ruptură în raport cu tot ceea ce a constituit până acum siguranță și confort intelectual. Tot ceea ce am învățat până acum și tot ceea ce știm devine aproape inutil, se cere pus în cauză, reconsiderat, reinventat.

Șocul viitorul

Crizele succesive prin care am trecut și noi, românii, împreună cu întreaga umanitate, ne obligă să ne revizuim toate certitudinile și să ne reinventăm, într-un efort istoric fără precedent. Fără exagerare: în această perioadă se decide configurația viitorului, în anii aceștia se selectează, prin efort propriu, națiunile și statele câștigătoare ale lumii de mâine. Românii, adică noi toți, nu putem rata acest moment, dar, pentru a nu-l rata, trebui să-l înțelegem și să-l pregătim.

Nu ne așteaptă nimeni, nu ne va întinde nimeni vreo mână de ajutor, nu ne va ține nimeni un loc la masa câștigătorilor – la care participi inevitabil: fie pe scaun, fie în meniu.

Momentul pe care-l trăim seamănă cu un val uriaș, ridicat de evenimente tectonice fără egal. Un val pe care încă nu-l zărim, ascuns în spatele orizontului, dar de a cărui existență nu ne putem îndoi. De a cărui sosire trebuie să ne pregătim. A cărui sosire ar fi fost bine să o intuim.

Știu asta, pentru că am experiența directă a unor asemenea valuri, fiindcă sunt, presupun, singurul candidat pentru poziția de maximă responsabilitate în statul român care a făcut surfing. Plăcerea autentică a acestui sport – asemenea plăcerii de a face chimie – ține de relația specială cu natura atotputernică, cu elementele stihiale a căror forță ne depășește, dar a căror taină ne cheamă necontenit. Din chiar acest motiv, surfingul adevărat reclamă valuri mari, din ce în ce mai mari. Surfingul adevărat îți cere să înalți mereu, prudent, pragul pericolului, adică al luptei, pe care ești pregătit să o câștigi, cu marea dezlănțuită. Surfingul adevărat îți impune nu doar un curaj de moment, ci îndrăzneala programatică de a fi, cu fiecare ieșire în larg, mai apt de provocările mării. Surfingul adevărat e o competiție cu tine însuți, un efort fără încetare de a-ți cunoaște și lărgi limitele.

Momentul Donald Trump

În discursul inaugural al președinției sale, Donald Trump a vorbit despre “revoluția bunului simț”, o expresie care rezumă plastic programul său de campanie și, încă mai mult, intențiile administrației sale. La discursul virtual ținut în fața unei săli înțesate la Forumul Economic Mondial de la Davos, câteva zile mai târziu, Președintele Trump a reluat punctele fundamentale ale viziunii sale, pe tonul categoric al celui conștient de puterea sa și de legitimitatea mandatului primit. 

Ce ne spune – tuturor, fără excepție – liderul Statelor Unite? Că prima economie al lumii, hegemonul politic global, forța militară fără egal va realiza o schimbare rapidă de curs în toate domeniile relevante ale agendei globale. Că SUA vor abandona politicile de mediu, văzute ca un obstacol în calea competitivității și dezvoltării; că vor intensifica exploatarea, utilizarea și exportul hidrocarburilor; că vor favoriza industria manufacturieră, curmând logica de outsourcing; că vor investi masiv în economia viitorului, adică în Inteligența Artificială și crypto; că vor dezbrăca statul federal de pretenția de a ști și putea totul, supunând administrația la o dietă severă și eliminând reglementările minuțioase și, prin urmare, abuzive; că vor subordona comerțul internațional strict interesului național și bunăstării propriilor cetățeni; că vor bloca orice ascensiune socială sau profesională nemeritată; că vor cere instituțiilor federale să opereze plecând strict de la realitatea distincției biologice dintre bărbat și femeie; că vor impune cartelului producătorilor de petrol (OPEC) să se alinieze intereselor economice ale SUA și pieței sale de obligațiuni; că Rusia riscă o catastrofă umanitară și ruina economică dacă nu oprește agresiunea împotriva Ucrainei; că aliații din NATO trebuie să se maturizeze și, prin creșterea bugetelor militare la 5% din PIB, să-și asume responsabilitățile unor adevărați parteneri.

Niciodată un lider al vreunei democrații semnificative nu a vorbit cu atâta siguranță și conștiință a propriei autorități. Cu certitudinea că e aliniat cursului istoriei și că viitorul îi aparține. Niciodată un politician nu a cerut cu mai multă limpezime ca prietenii Americii să i se alăture în această “revoluție a bunului simț”.

Un Occident alternativ

Reacțiile din mediul politic internațional au fost mai curând prudente, când nu de-a dreptul, deși discret, ostile. Ce mă interesează cu precădere este reacția de la vârful UE și din cele mai importante capitale europene. Am detectat în aceste replici precauție diplomatică, rezervă pe care o sper lipsită de arogantă, dar și deschidere principială spre dialog. Mulți au văzut în ea confuzie, eu voi fi o voce în Uniunea Europeană care va proiecta deschidere mai mare și pragmatism.

Donald Trump nu și-a invitat partenerii din UE, NATO, G7, G20 etc la o reflecție comună cu privire la viitor. Le-a spus ritos ce va face și i-a invitat, fără multă ceremonie, să i se alăture. În al doilea rând, ceea ce liderul american a făcut e să distrugă ceea ce s-ar putea numi consensul occidental, adică acel set de reguli, convingeri și practici care au definit Vestul în ultimele decenii. Cu o inegalabilă siguranță de sine, președintele SUA a oferit viziunea unui Occident alternativ, al unui Vest care: ia în serios pericolul războiului și se înarmează; reîncepe să facă lucruri, repatriind sau recreând capacitățile sale industriale; își moderează fuga spre un viitor net zero, oricum probabil iluzoriu; abandonează proliferarea barocă de genuri și obsesia pentru egalitatea cu orice preț; îmbrățișează libertatea de expresie și aruncă la gunoi preocuparea pentru mis- și disinformare; investește în noile tehnologii mai mult decât în standarde, reglementări și norme. SUA cere Occidentului să dezînvețe rapid ceea ce a crezut că e important în ultimele decenii.

Trump vs Draghi

Poate nu e evident la prima vedere, dar UE e mult mai pregătită decât se poate crede să se asocieze acestei administrații americane – care nu e nici accidentală, nici efemeră! Înainte de a se ocupa de standardizarea încărcătoarelor telefonice, de fixarea procentajului de grăsimea animală din unt și de definirea conținutului de cacao din ciocolată, UE era cel mai important producător de patente științifice și tehnice din lume. Europa e leagănul celor mai vechi universități și sediu al celor mai prestigioase. Continuăm să fim creativi, ingenioși, sofisticați. În egală măsură, creșterea noastră economică e mediocră (SUA au trecut de la 14 trilioane $ PIB în 2009 la 29 trilioane $ azi, pe când UE a trecut de la 16 la… 19), competitivitatea noastră scade, unicornii noștri migrează pe bursa newyorkeză iar inginerii noștri cei mai străluciți își trimit CV-ul la Google, SpaceX sau Amazon. Toate astea le știm foarte bine fiindcă fac obiectul Raportului Draghi, un document de 400 de pagini, radiografie necruțătoare a declinului european

Ceea ce spune Draghi nu e atât de diferit față de ceea ce afirmă Donald Trump, chiar dacă Draghi, un europenist pur și dur, nu merge suficient de departe. Asemenea lui Trump, Draghi cere ca UE să treacă printr-o cură detox de dereglementare și printr-o dietă de debirocratizare. Totuși, fiindcă nu are aceeași legitimitate democratică precum președintele ales al SUA, fostul președinte al BCE nu poate folosi cuvântul “concedieri” în legătură cu cei – țineți-vă bine! – peste 40 de mii de funcționari ai Instituțiilor Europene; din același motiv, Draghi nu poate spune că, pentru fiecare nouă reglementare, alte zece deja existente ar trebui eliminate. Și exemplele ar putea continua.

Vocea noastră

Aici intervine rolul potențial al României, o Românie în egală măsură transatlantică și europeană. Un stat care a beneficiat ca niciun altul de apropierea de UE și de integrarea europeană. O țară care a crescut miraculos și care continuă să crească mai rapid decât mulți dintre partenerii săi europeni. Vocea noastră trebuie să fie ecoul în UE a noii revoluții americane, demarată la exact 260 de ani de la prima. Această voce românească trebuie să le ceară celorlalți europeni mai mult curaj, mai multă încredere în viitor, mai multă creativitate. Mai multă industrie, echilibrată cu natura. Mai puține norme protective și mai multă competiție. Mai puține standarde și mai multă AI.

E mai târziu decât ne imaginăm, iar miza e mai mare decât de închipuim. În joc nu e prosperitatea, siguranța sau autonomia Europei. Ci chiar supraviețuirea ei.

*La începutul pandemiei, în 2020, am elaborat un apel pentru Europa care conține, în esență, elementele pe care azi le vede toată lumea.

Distribuie acest articol

70 COMENTARII

  1. si totusi schiul e mai fascinant…

    Atentie riscati sa fiti stampilat antieuropean, se stie ca trumpist=putinist.
    De ani se zile sustin aceleasi idei, de ani de zile imi iau injuraturi. Imi pare rau, dar nu cred ca batrina Europa e capabila sa se reinventeze, ar fi si f periculos, ar risca sa se dezintegreze. „Raul” european e mult prea adinc inradacinat, iar Dragi e o parte a problemei nu a solutiei. Dragi trateaza cancerul cu ceai de tei.
    Eu va urez succes!

    • Susținerea acelorași idei ca ale unui personaj proeminent nu este un argument. De exemplu, in cazul lui Trump totul se bazează pe axioma nimic nu e mai important ca profitul. Legile care îl condiționează sunt proaste, cele care îl facilitează sunt bune. Adepții laissez-faire nu-i pot înțelege pe cei care pun individul înaintea profitului unei societăți comerciale sau pe cei care consideră mediul înconjurător prioritar. La ce folosește siguranța individului dacă suntem săraci cu toții sau la ce bun un mediu predictibil dacă trăim ca-n secolul XVIII? Ceilalți exagerează în sensul contrar iar condescendența dintre ei devine imposibilă. Și reducționismul ad hitlerum se manifestă de ambele părți: putinisti sunt și unii și alții.

  2. Se propagă noul model de șef de stat, un fel de Trumputin care face ce vrea el fiindcă așa îi dictează ”interesul național” fără de care nu se mai poate trăi și de grija căruia nu mai doarme. Trump zi și noapte se perpelește, de grija muncitorului american în timp ce Putin e sufocat de fascismul ucrainean și nazismul kievean. ”Donald Trump a vorbit despre “revoluția bunului simț”, o expresie care rezumă plastic programul său de campanie ”, ăsta e cel mai bun banc al zilei, Trump și bunul simț, ha-ha! Nu vreau să mai comentez nimic fiindcă deja m-am enervat. Atunci cînd vezi ce oameni a pus în cele mai importante funcții de conducere, cum și-a băgat tot neamu’ în administrație și cum îl bagă p-ăla micu’ la înaintare, dacă vii și spui că ” va bloca orice ascensiune socială sau profesională nemeritată”, înseamnă că ne-am pierdut proprietatea termenilor și deja vorbim discuții.

    • Simt si gindesc exact la fel,cetateanul t CHAPEAU respect si va multumesc!!! Exact ” revolutie a bunului simt” adica ” curat murdar” in limbajul caragialesc,iar eu naiv fiind ma intrebam daca domnul Funeriu vorbeste cu adevarat serios scriind aceasta insiruire extrem de dezagreabila de lingusiri (de parca s- ar fi asteptat ca insusi fuhrerul oops pardon dl Trump sa citeasca articolul in traducere descoperind cu uluire ce mult poate conta o altfel de Romanie pt SUA si pt. MAGA) sau e o satira, chiar pamflet ceva…
      Mda…apropo de oameni si de asa zisa „revolutie a bunului simt”: noul secretar de stat pt aparare al SUA a declarat ca cica nu s ar fi spalat pe miini de 10 ani de cind nu mai crede in existenta microbilor.Si a ramas cu miinile curate domnilor si doamnelor,stimati trumpisti!!!!!!
      Domnule Funeriu: pai si Georgescu vrea revolutii curate,prea seamana cu supermanu Trump,cit despre membrii unui potential viitor cabinet Mesia Georgescu va fi garantul desavirsit al valorii profesionale si al reperelor morale inalte al acestor viitori membrii,intr un cuvint numai competenta,profesionalism si un cv curat mai ceva ca noul secretar de stat trumpist al apararii al SUA;pe scurt patrioti de profesie,suveranisti si trumpisti ca e de bon ton.Pai daca USA are astfel de dilimache la conducere, de ce sa nu avem si noi un trumpist dilimache pe nume Georgescu, capabil de a conduce un cabinet avind ca membrii cel putin citiva de tipul unora din guvernul Trump? Se pare ca R Bogdan cu baietii de la servicii au fost f generosi; de ce sa nu avem si noi un mesia salvator sef de cult precum au americanii pe Trump&MAGA?!?Georgescu&MRGA si gata,putem muri fericiti;vom avea si noi o „revolutie a bunului simtz” la nivel dimbovitzean.URAAAAAA!!!!!
      Cu miinile curate,cu miinile curate….

      • Este inadecvata traducerea „common sense” ca „bunul simț”
        De aici, o gramada de aberatii.
        Este vorba despre „simţul realităţii”, cel care se pierde prin abuzul de „politically correct”

        • @Don Q aha de asta se pare ca potusul portocaliu tocmai a anuntat retragerea trupelor americane din Europa.Asta da common sense !!!!!urmeaza un adev. „reality check” ( o expresie mai adecvata mai realista oh) pt trumpistii europeni;evident pt. cei care nu sunt putinisti deghizati……

          • Am zis in alta parte ca, ceea ce numim noi „bunul simț”, nu-l da afara din casa pe Trump – practic ii este total strain, …ca sa ne intelegem.
            Adica el nu la asta se refera, in orice caz.

          • Am zis in alta parte ca, ceea ce numim noi „bunul simț”, nu-l da afara din casa pe Trump – practic ii este total strain, …ca sa ne intelegem.
            Adica el nu la asta se refera, in orice caz.

            Nu stiu ce se intampla de nu mi se preiau comentariile… daca am calcat pe „ceva”, mi-ar place sa mi se spuna.

  3. M-a provocat acest material. Permiteti sa vin in completarea lui.
    O idee cu care sunt de acord – vorbim de un soc al viitorului. Un tsunami dupa colt. Si e tarziu. Si trebuie sa ramanem calmi si lucizi.
    As adauga – sa devenim constieti ca inainte sa ajungem intr-o faza de stabilizare, trecem printr-o tranzitie. Toti o traversam, toate natiile sunt provocate. Care tranzitie e bulversanta, e cu socuri, e cu tentatia agresiunii, disperarii, panicii, impunerea cu forta a ideilor, cu solutii multiple care rasar ca ciupercile dupa ploaie.
    Provocarea pentru Romania este sa stie spre ce tinde, care e telul.
    Ce vrem sa fie Romania in 2070, 2100? Eu as zice – sa existe in continuare ca tara, in granitele actuale, in aliantele protectoare si aducatoare de bunastare, sa fie o voce acordata si valoroasa in corul modelului democratic de organizare sociala, o forta viabila care poate apara zona de granita si cu oameni care vor sa construiasca, nu sa plece sau sa isi doreasca disperati un tatuc care sa le rezolve pe toate.

    Cum vrem sa se comporte Romania in perioada de tranzitie? Cat ar dura aceasta perioada de tranzitie? Poate un deceniu, poate doua, poate trei? Dar ce defineste tranzitia?
    Incercari de raspuns:
    In primul rand vorbim de tranzitie climatica. Poti sa o invarti pe toate planurile, si pe fata si pe dos, ritmul si durata acestei perioade de tranzitie este impusa de dezechilibrele naturale in prag de desfasurare. Si daca oprim acum emisia de gaze cu efecte de sera, transformarile au inceput. Tot ce putem dori este sa mai atenuam putin din amploarea lor, controland intrarile din urmatoarele doua decenii, organizandu-ne pentru impact, redresare, redistribuire, remodelare etc.
    Cu asemenea provocare in fata, trebuie sa ne organizam. Ca nu se poate altfel
    Vin autocratii dinspre Asia, vine Trump din SUA si ne explica, la unison, ca schimbarea sunt ei. Ca trebuie dinamitat totul in numele viitorului. Faptul ca sunt galagiosi, ca isi arunca tunator opiniile in eter, ca au la indemana arme care pot detona planeta, ca au bani si tupeu, ca nu accepta compromisuri, ca neaga stiinta si o dau inainte cu mesianismul religios si viitorul de aur, ca detin puterea in mass media, ca au acces la AI – toate astea sunt indicii ca trebuie sa ne incolonam in spatele lor, sa-i urmam?
    De fapt ce fac ei acum? S-au cocotat pe valul schimbarii, care vine oricum, si incearca sa il orienteze oportunist spre un viitor dorit de ei. Acum, cand totul e maleabil ca sticla fierbinte. Miza? – La sfarsitul secolului se vor fi trasat directiile. Care se vor rigidiza pentru mult timp de acum incolo.
    Cred ca e important, inainte sa imbratisam repede acest curent al schimbarilor totale promovate de guralivi deloc inocenti si binevoitori, inainte sa cautam argumente strambe si oportuniste de ce trebuie sa ne inscriem in directia asta, hai sa realizam doua lucruri:
    – intr-o perioada de tranzitie sunt mai multe curente care incearca sa modeleze viitorul. Oricat de zgomotos e cel descris mai sus, acela e doar unul dintre ele. Chiar si pentru echilibrare, e nevoie de cel putin un curent de gandire opus, la fel de puternic. Ideal, cu punerea in opozitie a celor doua curente doar in zona dialogului, si nu a zvacnirilor viscerale. Crime, sabotari, razboi hibrid, urlete, amenintari, promisiuni fanteziste, buze tuguiate care nu lasa loc dialogului, ducerea in derizoriu a drepturilor minoritatilor, fluturarea masculinitatii virile pe post de steag al luptei pentru dreptate, dinamitarile regulilor internationale – toate trebuie taxate, demantelate, descalificate cu calm si tact.
    – Ok… politica in general nu tine cont de moralitate. Si cu atat mai mult intr-o perioada de tranzitie. Nu inteleg de ce e croita asa politica, dar e un fapt care pare sa fie acceptat de toata lumea. Banui pentru ca, la ce diversitate culturala exista in lume, regulile morale sunt foarte vagi. Ce e moral pentru mine, in Europa Centrala si de SE, nu e defel moral pentru tine, membru al unui trib amerindian. de unde sursa de conflict, imposibilitatea de a ajunge la intelegeri durabile.
    Dar tocmai de aceea s-a inventat Dreptul International, care vine cu cateva repere de la care sa nu abdice nimeni (De ce disperarea asta sa se dinamiteze toate aceste reguli?)
    Chiar si acceptand o politica dezbracata complet de moralitate, implica asta prostitutie in masa, in aplauzele si ocheadele multimii care prind spilul?
    Revenind la Romania, cred ca ideal ar fi ca pe termen scurt si mediu sa avem trei piloni:
    – un corp diplomatic bine pregatit, vertical, sa nu abdice de la regulile bunului simt definite de lumea din care facem parte, sa stie sa negocieze, sa stie sa faca compromisuri, sa se asigure ca ajunge in mediile unde poate promova interesele tarii si chiar conteaza ca le promoveaza.
    – o armata care e un cap de pod solid in partea de est a NATO, care reuseste sa descurajeze eventualele dorinte de agresiune, iar la nevoie poate sa organizeze rezistenta.
    – o administratie supla si flexibila, care reuseste sa organizeze tara si intretine mediul prosper.
    Da, surful pare sa fie un sport potrivit ca imagine pentru aceste vremuri. Dar si parasutismul, si inotul acrobat. Chiar si pictura abstracta. De fapt, tot ce e facut cu pasiune, si nu neaparat spectaculor, si reuseste sa aduca un plus valoare.

  4. TOATE Revoluțiile Industriale/Tehnologice au produs Revoluții Sociale prin mișcări revoluționare de anvergură și care au modificat profund esența societăților umane. Așa a fost cu Revoluția tehnologică a aburului, apoi cu cea a electricității, apoi cu revoluția calculatoarelor+comunicații+telefonie și acum cu Revoluția tehnologică a Inteligenței Artificiale. Ultima va modifica profund chiar esența naturii umane.
    În fiecare revoluție industrială au fost învingători și învinși. În ultima Revoluție Industrială învingători au fost SUA, China, India, UK și parțial Japonia+Coreea de Sud, iar învinși au fost Europa de Vest, Rusia și alții. Lumea se va schimba după această nouă paradigmă tehnologică.
    Deci, Europa de Vest este perdantă și România o dată cu ea.
    Cum ieșim din acest punct de inflexiune al Istoriei? Teoretic, vom pierde și ne vom prăbuși. Există o singură șansă: LUPTA. Dar vor putea/ști/vrea românii, un popor mioritic, ortodox și oriental să lupte? Nu prea îmi vine a crede. Așa că ne vom văicări ca întotdeauna în Istorie.
    Problema e că nu mai putem dormi somnul cel de moarte. De data asta, cine nu luptă, dispare.

  5. Remarcam ce spune autorul despre : „Raportului Draghi, un document de 400 de pagini, radiografie necruțătoare a declinului european” ….” Draghi cere ca UE să treacă printr-o cură detox de dereglementare și printr-o dietă de debirocratizare” si nu numai.Sa lase prostiile woke, de care UE este plina. UE produce numai 4.5 % din amprenta de carbon la nivel global,dar isi distruge industrii profitabile pentru diverse planuri verzi, ceea ce Trump a zis din prima zi stop. Si a mai zis Trump stop din prima zi la probelemele de gen si va urma. Pe scurt , UE trezeste-te!
    Ce zice insa autorul despre Romania : „O țară care a crescut miraculos și care continuă să crească mai rapid decât mulți dintre partenerii săi europeni” . Se vede ca dl.Funeriu vede Romania mai ales din statistici si site-uri de pe internet. Miraculoasa Romanie e extrem de nemultumita de politicienii ei, de deciziile pe care le iau,de faptul ca fura, ca sunt lacomi, ca ii mint , ii sfideaza. Miraculoasa Romanie e plina de oameni saraci, nefericiti., de care nu vrea nimeni sa stie in afara de aur si Georgescu. Si asa se faceca miraculoasa Romanie a anulat turul 2 al alegerilor in timp ce insepuse votul, ca intr-o tara bananiera.

  6. Prin revendicarea Groenlandei actioneaza ca Hitler si ca Putin. Un presedinte American rogue ( bandit) nu a existat pana acum.

  7. Încep să-mi schimb părerea despre Dl. D.Funeriu: faptul că l-a citit (sau măcar auzit) de Lampedusa îl face să crească in ochii mei. Inițial reacția mea a fost: oh no, încă un chimist de renume mondial! Pânâ la urmă nu mi-am dat seama dacă e trumpist sau nu (Trump.ar răsufla uşurat să ştie că s-a asigurat de sprijinul lui Funeriu. Trebuie să recitesc articolul, poate mă dumiresc. Funeriu pare să vrea să împace capra cu varza, şi pro-Trump şi pro-EU: oare e logic și posibil aşa ceva?
    Cu alte cuvinte autorul cam bate apa în piuă.

    Sper să mă fi înşelat.

  8. „Trăim un moment revoluționar, de ruptură în raport cu tot ceea ce a constituit până acum siguranță și confort intelectual. ”

    Îndrăznesc, cu permisiunea domnului Daniel Funeriu, să exprim opinia că textul este bombastic, iar autorul pare a fi uitat că președintele D Trump se află la al doilea mandat. Carevasăzică, lumea știe în bună măsură la ce să se aștepte de la domnia-sa, chiar dacă nu va mai fi cu totul la fel. Spre exemplu, rațiunea ne spune că aplicarea taxelor vamale protecționiste vor duce nu doar la măsuri de retorsiune, așa cum s-a mai întâmplat, ci și la falimente și concedieri în SUA, din lipsă de materii prime și materiale.

    Apoi, câteva cuvinte despre „miracolul creșterii”…Știți care state au avut cele mai mari rate de creștere economică anul trecut?…Guyana, 43,8%, Niger, 9,9%, Samoa, 9,7%…(FMI) Explicația acestor „creșteri economice miraculoase” este că dacă într-un an PIB este 1USD, iar anul următor este 2USD, creșterea economică miraculoasă este de 100%.

    România rămâne statul UE cu cei mai săraci cetățeni, cu o economie aflată în urma unor state secătuite de resurse și oprimate de imperialismul URSS, precum Estonia, Letonia și Lituania, sau afectate de războiul distrugător din fosta Iugoslavie, precum Croația, ori Slovenia. Despre comparația cu statele Vișegrad, Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia nici nu are rost să vorbim, iar Europa Occidentală este o altă lume.

    În UE România se poate compara doar cu Bulgaria din punct de vedere economic și nici în această comparație nu stă prea bine….Bulgaria este deja pregătită să adopte moneda comună europeană EURO.

    • @constantin. Fals, ai date vechi depasite si false! Romania este acum peste Ungaria si Slovacia ca nivel de trai, deasemenea peste POrtugalia. Nu mai vorbim de Bulgaria. Statisticile oficiale Eurostat asta arata, si se vede clar pentru cine a calatorit recent in Ungaria sau alta din aceste tari.
      Datele tale sunt de acum 20 ani; sau daca situatia ta actuala e proasta, nu inseamna ca si a tarii e asa. Romania a performat economic bine in ultimii 10-15 ani. Bucurestiul este peste Madrid, Lisabona, Budapesta, Berlin, Roma ca nivel de trai mediu (PIB PPP/loc), nu mai veni cu intoxicari jorjiste habarniste.

      • Dupa ce va veti plimba prin Madrid, Lisabona, Roma timp de cate cel putin o saptamana prin fiecare, si apoi veti veni sa va plimbati o saptamana prin Bucuresti, urmarind in fiecare plimbare cum sunt imbracati oamenii, ce si cat cumpara, cat de pline sunt magazinele de cumparatori, cati datornici la utilitati exista, cati locuiesc in conditii mizere…..abia atunci as putea sa zic ca ceea ce exprimati ar reprezenta realitatea.

        Bucuresti este un oras in care 90% dintre cei care cresc cu mult media de nivel de trai au venituri pe care nu le pot justifica….asta ca sa spun elegant cine sunt aceste personaje si cu ce se ocupa! Eu nu vad decat saracie prin majoritatea cartierelor…..pentru ca orice familie care traieste azi in Bucuresti cu sub 2000 de euro pe luna traieste in saracie. Este clar ca nu cunoiasteti situatia reala nici pe departe!

        Incercati sa aflati numarul familiilor de de 3-4 persoane din Bucuresti care nu au venitul pe familie mai mare de 2000 de euro lunar si care este procentul raportat la nr total de familii de 3-4 persoane ( parinti + 1-2 copii). Ca sunt unii care obtin mai mult prin furt, munca la negru, spagareala, infractiune in general, nu ma intereseaza.

        Ce spune Eurostat legat de Romania nu este credibil atata timp cand datele sunt furnizate de Inst Nat de Statistica care e plin de slugi pesediste, si care raporteaza exact ce li se spune!

        • @LS. Incercati sa politizati aiurea orice. Eu am spus statistica OFICIALA EUROSTAT despre nivelul de trai, care e publica si obiectiva. Uitati „convenabil” ca viata in acele orase (Madrid, Roma, Berlin) e mult mai scumpa decat la Bucuresti. Exemplu pe care il dati cu plimbatul 1 saptamana prin acele orase e irelevant. Orasele respective sunt frumoase, am fost personal mai mult de 1 saptamana in fiecare din ele, au monumente si cladiri vechi. Dar a locui acolo e scump. Si Romania are calitatile ei si a progresat. Ce faceti e doar sa aruncati cu noroi in orice e romanesc, fara a vedea deloc partile bune (care nu au legatura cu politicienii).
          Mai putina incrancenare, isterie si extremism !
          Da, Psd a facut mult rau tarii si e un partid corupt si retrograd, se vede si ca acum au scazut mult in alegeri, lumea nu mai poate fi prostita cu o galeata de faina. Exista partide mai capabile, mai profesioniste si mai curate, Usr, Reper, Sens, etc.
          Tara NU inseamna insa doar politicieni.
          Solutia nu e in ditirambe interminabile pe contributors, ci la vot. Sau inscrieti-va intr-un partid si candidati in alegeri, combateti la tv, retele, etc. Altfel aveti doar vorbe goale…

          Ce tot scrieti pe aici arata mult extremism, ceea ce nu serveste decat Aur, POt, Sos si jorjel.

          • Gandalf, am fost membru in Alianta Civica de la infiintarea acesteia, apoi in PAC( Partidul Aliantei Civice), apoi am intrat in PNTCD in momentul in care PAC s-a unit cu PNL …..stiam de atunci cat de multi colaborationisti cu comunismul si securitatea avea PNL la acel moment, asa ca nu aveam ce sa caut alaturi de un PNL colaborationist cu comunistii. Am plecat din PNTCD in 2002, in momentul in care PNTCD a fost redus la zero prin acapararea sa de catre uneltele comunistilor si securistilor, scarbit deja de multe colaborationisme ale unora din PNTCD cu PDSR-ul de la acea vreme! Si am promis sa nu mai fac vreodata parte din vreun partid…..si asa am facut. Am incercat timp de 10 ani sa fac tot posibilul sa scap cat mai multi romani de minciuna in care erau invaluiti prin manipularea exercitata de uneletele comuniste post 1990, am incercat prin puterea exemplului sa le arat ce inseamna respect pentru valorile autentice, sa construiesc o ierarhie corecta a valorilor acolo unde aveam posibilitatea! Rezultate ? Mai nimic ! Chiar si cele obtinute au fost sterse rapid, in cateva luni, de revenirea la putere a comunistilor din PDSR! Am fost injurat, hulit, amenintat! Ca si atunci, si astazi exista cateva milioane bune de romani care nu vor cu niciun chip sa iasa din starea in care sunt…..acestia sunt votantii PSD, AUR, GEORGESCU, SOS, POT. Se poate face ceva pentru ca acestia sa nu ne impuna drumul catre dezastru total? Mi-e teama ca in mod democratic nu!

            Precizez ca nu am fost membru PCR inainte de 89, am fost propus sa fiu in facultate, datorita rezultatelor, dar am reusit sa scap si sa nu mi se intample nimic rau pentru asta, datorita unor profesori din facultatea de mat a univ buc, care numai comunisti nu erau! Provin dintr-o familie care a trait din plin „binefacerile” comunismului, bunicii mei erau tarani cu avere, cu nu mai mult de 4-8 clase, generatia urmatoare avand deja studii universitare. Am fost deposedati de tot ce aveam…..si dupa 90 nu am primit nici macar jumatate din pamanturi si paduri.

            Asa ca nu cred ca e cazul sa fiu admonestat sau initiat in ale politicii de fel si fel de pacalici ce scriu pe aici.

            Repet: Adevarul trebuie spus, in lipsa adevarului nu exista si nu va exista democratie autentica. Ce scriu eu este ADEVARUL….pe care-l spun cu virulenta pentru ca pur si simplu sunt satul de prostia generalizata ce stapaneste peste majoritatea membrilor acestei natii natange! Nu stiam ca este EXTREMIST sa spui adevarul! Nu e sanatos pentru societate sa nu spunem cine sunt vinovatii pentru situatia actuala. Nu castigam nimic! Nu putem sa nu spunem adevarul despre clica FSN-FDSN-PDSR-PSD si sa le conferim credibilitate doar din motivul ca in acest fel am da apa la moara acestor asa zisi extremisti…..in fapt creatii ale acelorasi clici comunistoide care sunt la baza PSD! Nu rezolvam nimic protejand clica vinovata pentru ajungerea la acest moment istoric complicat…..clica ce a „imbratisat” pro-europenismul, de cativa ani, de cand s-a aliat cu Johannis si PNL, fiind pana atunci la fel ca AUR, Georgescu, SOS. Sau ai uitat ce era la gura lor cand latrau pe la televiziunile aservite atat in perioada CDR, cat si in perioada Basescu, cat si in perioada guvernarii USR-PNL? Aveau acelasi discurs ca AUR, SOS, Georgescu…..suntem slugile UE, ale NATO…..si multe alte porcarii manipulatoare…..asta latrau PeSeDeii pana nu demult!

            Chiar atat de imbecili sa fim ca natie si sa uitam toate astea?

      • Ar fi de asemenea relevant consumul mediu de energie electrica per locuitor, mult mai mare in Roma, Lisabona, Madrid, Berlin, decat in Bucuresti! Ce rezulta din asta?

      • Vad ca acum e la moda sa acuzi de JORJISME pe cei care spun adevarul in legatura cu ce a construit PeSeDismul in Romanica timp de 35 de ani: SARACIE, CORUPTIE endemica si clici asociate, inclusiv cea JORJISTA! PSD, Georgescu, AUR, POT- mizerii provenite din intunericul securism-comunismului!…..asociatie mizerabila care azi contine inclusiv PNL……sau ca sa nu fim rai, o parte importanta din PNL!

        Cred ca sunteti unul dintre cei care-si zic liberali si care se simt fericiti de colaborarea cu scursurile PSD !!!

        • @LS. Are dreptate Gandalf. Nu prea combati impotriva sarlatanului si a sleahtei de hauristi extremisti mesianici, inculti si agresivi. Cum e cu ineptiile si minciunile ridicole promovate
          de guru si alti „suveranisti” ?! Care in plus mai sunt si anti-occidentali anti-UE, si vor canale la marea Caspica pt rusia si china, sa nu mai existe partide democratice deloc, vor industria calului si a canepei, etc..
          Asta se numeste a fi orbete, sa nu vezi padurea din cauza copacilor (sau mai rau….).

          Continua tot asa, le faci inconstient (sau nu) jocul extremistilor izolationisti si stapanilor lor….!

          • Daca stii ca stai prost cu intelegerea unui text, e mai bine sa te abtii sa scrii…..si sa mai emiti si verdicte! Eu in general nu suport prostii! Iar atunci cand mai sunt si fuduli si atoatestiutori revolta mea este atat de mare incat ma gandesc cu seriozitate sa obtin un permis port arma…..arma de aparare impotriva prostiei agresive!

      • @Gandalf _ „Fals…”

        Mă surprinde tonul colocvial, caci nu-mi amintesc să vă fi cunoscut în vreo împrejurare. Probabil nu frecventăm aceleași biblioteci.

        Spre corecta informare a celor care ajung să citească articolul și comentariile, precizez câteva surse de de date, având cea mai recentă actualizare.

        Cu privire la faptul că România are cei mai săraci cetățeni din Uniunea Europeană, ponderea celor aflați în risc de sărăcie extremă și risc de excluziune socială, în total populație, este 32% față de 30% în Bulgaria.
        https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ILC_PEPS01N/default/table

        Dacă la cel mai mic salariu mediu din UE România este pe primul loc, iar Bulgaria pe al doilea, la salariul median cele două state cu cei mai săraci cetățeni din UE schimbă locurile între ele.
        https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ilc_di03__custom_15161841/default/table?lang=en

        De asemenea, România se bate cu Bulgaria pentru titlul de statul UE cu cel mai mic PIB per capita…
        https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.CD?locations=EU&most_recent_value_desc=false

        Putem prezenta clasamente numeroase în funcție de diverși indici compoziți în care România concurează cu Bulgaria pentru cele mai nefavorabile poziții. Spre exemplu, Indicele Dezvoltării Umane (putem găsi o sumedenie)…
        https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_Human_Development_Index

        …Dar aș zăbovi puțin, pentru că a venit vorba despre indici compoziți, la Paritatea Puterii de Cumpărare, utilizată de guvernanți și de prietenii lor pentru a argumenta povestea cu „miraculoasa creștere economică a României”. Există fără îndoială creștere, dar miracolul este însăși existența ei, cu o guvernare atât de ineficientă. Agențiile de rating financiar tocmai au retrogradat România.

        PPP este utilizată pentru a compara puterea de cumpărare a diferitelor monede, ținând cont de costul bunurilor și serviciilor în diverse țări. Metodologia de calcul pentru PPC se bazează pe ideea că, în absența costurilor de transport și a altor bariere comerciale, un anumit coș de bunuri ar trebui să aibă același preț în monede diferite atunci când sunt exprimate în termeni de o unitate comună, de obicei dolarul american. La fel ca Big Mac Index.

      • Succint, despre PPP…
        1. Se definește un coș de bunuri: se selectează un set standardizat de bunuri și servicii (de exemplu, alimente, îmbrăcăminte, locuință, servicii) considerate reprezentative pentru consumul mediu din fiecare țară.

        2. Se colectează datele de prețuri: se colectează informații despre prețurile acestor bunuri și servicii în fiecare țară inclusă în analiză. Aceste date pot fi obținute din surse oficiale, cum ar fi birourile de statistică sau organizații internaționale.

        3. Se calculează indicele PPC prin compararea prețurilor bunurilor din coș în diferite țări.
        Aceasta va produce un indice care arată cât de mult valorează moneda locală în raport cu moneda de referință.

        4. Ajustarea pentru diferențele de venituri și costuri: uneori, se fac ajustări pentru a ține cont de diferențele în veniturile medii și costurile de trai între țări.

        5. Compararea PPC: după calcularea PPC pentru fiecare țară, acesta poate fi utilizat pentru a compara nivelurile de trai, salariile și alte aspecte economice între țări.

        6. Se interpretează rezultatele.

        • @constantin. IN loc sa comentezi la nesfarsit pe aici sub diverse pseudonime, ar fi bine sa lasi extremismul si sa mai citesti ceva economie.
          Poate esti un troll platit pt a inflama disensiunile din societate…

          Ce scrii doar dovedeste ca indicele PIB PPP/loc e un indice complex si bine structurat, care e folosit de economisti seriosi foarte des.
          PIB nominal e un indice brut, dar PPP e mult mai relevant si se poate folosi in comparatii.

          PIB-ul Romaniei e format in majoritate de companiile private, asa ca mai usor cu politicianismele de postac !

          Cresterea PPP/loc in Romania le sta in gat extremistilor si altor idioti utili, din tara si din afara ei!

          • Lasand la o parte problematica interpretarii unor date financiar-economice, ma intreb cine sunteti voi aia care tot acuzati pe contributors pe cei care releva realitatea, de a fi „trolli platiti pt a inflama disensiunile din societate”. Mi se pare ca sunt cam multi pe contributors cei care, ca si tine, „lupta” pentru „stabilitate”. Sau tu esti unul singur, un specimen pesedist singuratic, care-si tot schimba pseudonimul…..si crezi ca si altii fac la fel ca tine! Mai multi sau unul singur, nu conteaza, dar parerea mea este ca esti(sunteti) fie prost(i), fie platit(i) de PSD.

            Prea o dai tare cu cresterea economica ce le sta in gat unora din afara….oare cine or fi aia din afara…..cred ca pana in urma cu vreo doi ani ai fi zis occidentalii, Soros, etc….acum cred ca vrei sa te dai destept si sa zici ca te referi la rusi….papagalule!

            Dupa discurs, nu esti deloc departe de Georgescu!

            PS Vad ca stai prost in ceea ce priveste comunicarea. Analizand postarea ta se pare ca esti cam limitat in exprimare, ai un vocabular destul de restrans….tipic PSD….gata m-am convins….esti PSDist sadea!

          • Draga Dan7( sper din tot sufletul sa ajungi si la nickname-ul Dan2025), departe de mine gandul de a te jigni numindu-te papagal. Papagalii sunt niste pasari simpatice, cu penaj foarte frumos colorat, o parte dintre ei avand talentul de a reusi sa cuvante…intr-adevar doar in limita de a repeta ceea ce aud. Mie imi plac, sunt demni de tot respectul( uneori mult mai de respectat decat fiinte care-si zic oameni). Imi cer scuze fata de papagalii autentici care s-ar simti jigniti de comparatia facuta.

            Sper ca domnul Funeriu sa aprecieze comentariile mele relativ la tine, si, in numele libertatii de exprimare, sa nu imi cenzureze comentariul de mai sus si nici pe cel curent. Ca doar nu-si va incepe candidatura la prezidentiale cu actiuni care restrang dreptul la exprimare libera !!!

      • Bun…
        Coșul de bunuri utilizat pentru calcularea Parității Puterii de Cumpărare (PPC) poate include bunuri și servicii care reflectă specificul economic și cultural ale țărilor. Componentele coșului de bunuri selectate se presupune că sunt reprezentative pentru consumul mediu (!) al gospodăriilor. De obicei, acestea includ următoarele categorii:

        1. Alimente și băuturi non-alcoolice: produse de bază precum pâine, lapte, carne, fructe, legume, uleiuri, zahăr, cafea și ceai.

        2. Băuturi alcoolice și tutun: diverse tipuri de băuturi alcoolice (bere, vin, spirtoase) și produse din tutun.

        3. Îmbrăcăminte și încălțăminte: haine pentru diferite anotimpuri, încălțăminte și accesorii.

        4. Locuință: costurile cu chiria, utilitățile (apă, electricitate, gaz) și întreținerea locuinței.

        5. Mobilier și bunuri de uz casnic: mobilier, electrocasnice, produse de curățenie și alte bunuri necesare pentru gospodărie.

        6. Sănătate: medicamente, tratamente medicale și servicii de sănătate.

        7. Transport: costurile cu transportul public, combustibilul pentru automobile și alte cheltuieli legate de transport.

        8. Comunicare: cheltuieli pentru servicii de telefonie, internet și alte servicii de comunicație.

        9. Recreație și cultură: cheltuieli pentru activități recreative, cărți, filme, sport și alte forme de divertisment.

        10. Educație: costurile pentru educație, inclusiv taxe școlare și materiale educaționale.

        11. Alte bunuri și servicii: diverse alte bunuri și servicii care nu se încadrează în categoriile de mai sus, cum ar fi servicii personale sau produse pentru îngrijirea personală.

        Aceste componente sunt selectate și ponderate astfel încât să reflecte consumul mediu al gospodăriilor. Coșul de bunuri este, de obicei, revizuit periodic pentru a se adapta schimbărilor în obiceiurile de consum și în economia națională. Datele referitoare la prețurile acestor bunuri și servicii sunt colectate pentru a calcula PPC în raport cu alte țări.

        Iar…
        Ponderile fiecărei categorii de bunuri în coșul de bunuri utilizat pentru calcularea Parității Puterii de Cumpărare (PPC) în pot varia în funcție de sursa de date și de metodologia utilizată. Totuși, pentru a oferi o idee generală, iată o estimare a ponderilor aproximative pentru principalele categorii de bunuri și servicii din coșul de produse al României:

        1. Alimente și băuturi non-alcoolice: 30-35%
        2. Băuturi alcoolice și tutun: 5-10%
        3. Îmbrăcăminte și încălțăminte: 5-10%
        4. Locuință (chirii, utilități): 20-25%
        5. Mobilier și bunuri de uz casnic: 5-10%
        6. Sănătate: 5-10%
        7. Transport: 10-15%
        8. Comunicare: 5-10%
        9. Recreație și cultură: 5-10%
        10. Educație: 1-5%
        11. Alte bunuri și servicii: 1-5%

        Aceste valori sunt estimative și pot fi ajustate în funcție de modificările în consumul mediu și de alte condiții economice a căror obiectivitate și relevanță sunt discutabile.

        Forțând puțin lucrurile, dar nu mult, pot spune că un economist cu abilități medii este capabil fără mare efort să alcătuiască coșuri de bunuri care să conducă la o PPP care să așeze economia României în prima jumătate a economiilor UE.

        P.S. Cei care au avut curiozitatea au făcut deja experiența de a cumpăra câte o ciocolată, câte o bere șamd. aceeași marcă și același model din București, Paris și Berlin, spre exemplu, și să le compare gustul. PPP nu ține cont nici de diferențele calitative dintre produse.

      • Cum “sine die”?!
        Bulgaria a amânat ținta de adoptare a monedei comune de la 1 ianuarie 2026 la 1 ianuarie 2028. Dar…

        Deși guvernul susține ca există diferențe la limita privind îndeplinirea criteriilor de convergenta Maastricht (inflația mai mare cu doar 0.1 punte procentuale! ) de fapt este vorba despre un conflict politic intern.

        Coaliția formată din GERB, socialiștii, ITN, populiștii și DSP sabotează aderarea Bulgariei la Eurozona. Deși a declarat ca dorește aderarea, în realitate coaliția a blocat adoptarea legilor privind independența Băncii Centrale, ceea ce este adevărată piedică în calea adoptării monedei comune.

        Leva este legată de Euro în “currency board” , nu uitați, probabilitatea trecerii Bulgariei la Euro înaintea României este foarte mare. 🙂

  9. Frumoasă pledoarie pro domo. Și o analiza f bună, deși nu suficient de brutala a realităților dim UE.
    Spuneti bine ca UE nu poate concedia din cei 40000 de funcționari, ar putea însă începe cu lobbistii (ceea ce nici Trump nu îndrăznește sa facă).
    Nu cred însă ca un om educat în universitățile vest europene, contaminate de o ideologice pe care o critica azi în acest articol, poate schimba ceva în realitatea si relațiile din EU. Și asta in nici un caz cu actuala conducere a UE. Trebuie sa vina un Milei și sa spună afuera!

  10. Trump e pe undeva acceptabil fiindca majoritatea politicienilor occidentali vorbesc prostii gen „net zero” iar Trump are un common sense pe care acestia l-au pierdut. Dar asta nu inseamna ca Trump e vreun politician de admirat. E un „bully” care s-a cocotat si el, ca multi altii, mai sus decit ii permite anvergura intelectuala redusa, si care incepe sa semene in declaratiile sale scandaloase cu privire la Groenlanda cu Putin. Nu mai vorbesc de refuzul de a accepta rezultatul alegerilor precedente si de comportamentul asemanator unui Maduro, din fericire nesustinut de tovarasii de partid. Faptul ca dv nu sinteti in stare sa analizati si partile bune si cele rele ale unui politician care si-a aratat destule parti negative ma face sa nu am incredere in dv.

    Pasajul „Poate nu e evident la prima vedere, dar UE e mult mai pregătită decât se poate crede să se asocieze acestei administrații americane – care nu e nici accidentală, nici efemeră! Înainte de a se ocupa de standardizarea încărcătoarelor telefonice, de fixarea procentajului de grăsimea animală din unt și de definirea conținutului de cacao din ciocolată, UE era cel mai important producător de patente științifice și tehnice din lume. Europa e leagănul celor mai vechi universități și sediu al celor mai prestigioase. Continuăm să fim creativi, ingenioși, sofisticați. În egală măsură, creșterea noastră economică e mediocră (SUA au trecut de la 14 trilioane $ PIB în 2009 la 29 trilioane $ azi, pe când UE a trecut de la 16 la… 19), competitivitatea noastră scade, unicornii noștri migrează pe bursa newyorkeză iar inginerii noștri cei mai străluciți își trimit CV-ul la Google, SpaceX sau Amazon. Toate astea le știm foarte bine fiindcă fac obiectul Raportului Draghi, un document de 400 de pagini, radiografie necruțătoare a declinului european.” contine fraze succesive care se bat cap in cap si e un talmes balmes de idei cu logica georgesciana, vezi „Înainte de a se ocupa de standardizarea încărcătoarelor telefonice, de fixarea procentajului de grăsimea animală din unt și de definirea conținutului de cacao din ciocolată, UE era cel mai important producător de patente științifice și tehnice din lume.” Amestecati aici politicile UE cu creativitatea in UE si in fraza urmatoare sustineti ” Continuăm să fim creativi, ingenioși, sofisticați.” Cam putina logica pt cineva care doreste sa fie ministru sau presedinte.

    • Normal! „Common sense”-ul lui Trump este „simtul realitatii”, nu „bunul simt” (care nu-l da afara din casa, dar nici nu conteaza prea mult…)

  11. Analiză adecvată, mesaj de ținut seama! Mulțumim – d.le Ministru.
    Împreună cu soția v-am auzit în emisiunea „În fața ta” de la TV DIGI, și ne-am amintit de luptele pe care le-ați avut de purtat pentru reforma învățământului. Vă susținem candidatura, și dorim să aveți succes!

  12. Dle Funeriu, in conjunctura din 2025, rolul Presedintelui Ro se va reduce la un singur tel in urmatorii 4 ani: mentinerea/amplificatea angajarii US in sustinerea bazelor militare ale NATO din Ro, ca singura solutie pentru a evita ca Ro sa devina in anii urmatoari o tara invadata de armata lui Putin. Asta e tot ce trebuie sa promiteti.

    • Așa este. Dacă SUA părăsesc Europa soarta țărilor din Estul Europei este pecetluită, vor fi din nou vândute Rusiei printr-un troc Germania-Rusia ca în 1939 și apoi 1945.

  13. Ma insel eu, sau d-voastra apreciati pozitiv pozitiile lui Trump? Inclusiv cea de preluare (posibil cu forta) a teritoriului altui stat? Cu ce se deosebeste de Putin?

    • In acest moment, deosebirea cea mare este aceea ca Trump doar a propus cumpararea, nu a pus in miscare trupe de invazie ca Putin ca sa ia cu japca teritoriul unui stat suveran. Daca va trece acest prag, nu va mai fi nicio deosebire. In aces nefericit din urma caz, la nivel global vom asista la o mare deosebire intre “vechea”(inainte de Trump) si “noua” (dupa Trump) ordine mondiala:. “Noua ordine” ar impune dreptul fortei.

    • Poti fi de acord cu unele si sa dezaprobi altele dintre punctele din programul lui Trump.
      La fel si cu cele din programul UE.
      Nimeni nu e perfect.

  14. D. autor-candidat enumeră „Această voce românească trebuie să le ceară celorlalți europeni mai mult curaj, mai multă încredere în viitor, mai multă creativitate. Mai multă industrie, echilibrată cu natura. Mai puține norme protective și mai multă competiție. Mai puține standarde și mai multă AI.” Părerea mea e că lipsesc chestii esențiale pentru o construcție politică. Ceva de tipul nu întreba cum am făcut primul hectar după Revoluție. Chiar nu înțeleg ce succes poate avea autorul-politician. Succesuri, da.

  15. Trebuie discernamant si moderatie. Unele din masurile lui Trump sunt foarte bune, dar altele sunt gresite.
    De exp e buna renuntarea la idioteniile woke cu nu stiu cate genuri, cu wc-uri pt al 3-lea sex (?), sau inotatori barbati care se declara femei ca sa castige in competitia feminina, etc. Bune sunt si masurile economice, ca America sa produca din nou manufacturier, sa isi repatrieze industriile, si sa investeasca in cercetarea AI.
    E adevarat ca UE a luat prea in serios tot felul de false prioritati, ca green deal si egalitatea in orice, multiculturalismul, etc. Chestia cu Groenlanda sau Canada sunt insa bizare.
    Pe de alta parte Funeriu sa nu cada in extrema dreapta, cu privatizari peste tot si taierea energiior alternative (care sunt folositoare). Important la noi e in primul rand finantarea sporita a Educatiei si Cercetarii. Altfel te trezesti cu o populatie analfabeta functional, care merge dupa toate fentele de pe tiktok, si care habar n-are de stiinta si de istorie.
    Ce ne trebuie noua e investirea in Educatie si Cercetare, pentru a tine pasul cu industriile viitorului, si a avea o populatie informata si cu gandire critica.

  16. O radiografie buna a situației internaționale actuale, un pic de AI pentru concretețe / sintetizare. Si un ton entuziast / usor agresiv /patriotard / de pionier înflăcărat.

    Pentru viitor, Romania ar putea fi „o voce”. Dar nimic despre munca, învățământ, tehnologizare, eficientizare? A, „vocea” însemna „Președinție”, pe când munca, învățământul, tehnologia și eficientizarea înseamnă Administrația politica. Se înțelege.

  17. Este prea tarziu pentru Europa sa mai poata chiar spera la o competitie tehnologica si economica cu SUA si unele state din Asia, chiar dumneavoastra ati spus-o aici. Europa si cei 40000 de functionari ar fi trebuit sa se reinventeze de acum 10-15 ani si ar fi trebuit sa inteleaga ce se inatmpla. Dar nu, UE a continuat sa -si atinga tintele, cotele, normele aberante prin suprareglementari, prin procese intentate marilor giganti IT, prin amenzi aplicate acestora datorita nerespectarii „corectitudinii politice” si lipsei de „masuri” impotriva libertatii de exprimare. „Si la ce i-a folosit?”, vorba acelui banc. Inevitabilul s-a produs astazi, iar noul val al schimbarii se apropie precum un tsunami, iar eu ma indoiesc ca cei mai experimentati surferi il vor putea infrunta.
    Modelul lui Trump de eficienta este remarcabil. Fara sacrificii nu poate exista un progres. Degeaba se lamenteaza si fac istericale liderii europeni in aceste zile la Bruxelles, la summitul UE, pentru ca nu au de ales. Noua politica a inceput si va ramane aici pentru multe decenii de acum incolo. Sa incepem asadar cu niste concedieri…

  18. 1. „Crizele succesive prin care am trecut și noi, românii, împreună cu întreaga umanitate..” PARDON! Eventual (daca au existat), dupa ce a trecut intreaga umanitate … Criza creata de umanism, Vlachia a trait-o (deopotriva cu Moldaviae), cam 250-300 ani mai tarziu (Vasile Lupu si Matei Basarab ca initiatori, Brancoveanu Ctin. si Cantemir in patea finala). Reforma (fara criza din Germania), da a existat concomitent), insa Transilvania a fost si este altceva … .
    2. „Donald Trump nu și-a invitat partenerii din UE,NATO,G7,G20 etc la o reflecție comună cu privire la viitor.Le-a spus ritos ce va face și i-a invitat,fără multă ceremonie,să i se alăture.” NU! DT le-a spus ce va face el cu SUA si ce li se intampla celor care nu vor face ce le spune el (ma rog, cu nuante)
    3. „În egală măsură, creșterea noastră economică e mediocră (SUA au trecut de la 14 trilioane $ PIB în 2009 la 29 trilioane $ azi, pe când UE a trecut de la 16 la… 19), competitivitatea noastră scade, unicornii noștri migrează pe bursa newyorkeză iar inginerii noștri cei mai străluciți își trimit CV-ul la Google, SpaceX sau Amazon”… Pai nu este asa … „„Ne tratează foarte rău. Ei nu ne cumpără mașinile sau produsele noastre agricole. De fapt, nu iau mare lucru”. – potrivit AFP”; si, „Deficitul comercial al SUA în comerțul cu Uniunea Europeană a fost de 131 de miliarde de dolari în 2023, arată datele reprezentantului Casei Albe pentru Comerț (USTR) și este concentrat în principal pe patru țări, Germania, Franța, Irlanda și Italia.” AICI mai am o remarca, de fapt ceva precizator … CE INSEAMNA PIATA AMERICANA pt europeni ?

  19. 1. „Momentul pe care-l trăim seamănă cu un val uriaș, ridicat de evenimente tectonice fără egal.(…)
    …acestei administrații americane – care nu e nici accidentală, nici efemeră!
    (…)Donald Trump a vorbit despre “revoluția bunului simț””

    „Revolutia” asta, REsapata dupa cea esuata din 2016-2020, dpmeudv NU este naturala/organica, a fost pregatita cam de prin 2010-2013, pentru ca era si este necesara unor megalichele din sleahta cauzatoare a crizei 2008-9 din SUA.

    De ce razboi cultural-politic/civil in sfera anglo-saxona?
    Pentru ca publicul G7/NATO/UE/SEE NU trebuia/trebuie sa fie atent la cei mentionati si faptele lor(inclusiv functionarii de stat aserviti), ci sa fie ocupat cu decerebrarea/lipsa bunului simt pus in scena.

    Cum s-a pus in practica, pe scurt, si cu participare subterana a unor actori din brics+, la care au mari bucurii economice atat anglo-saxonii, cat si UE/SEE:
    umflarea, initial artificiala, razboiului ideologic-identitar stanga-dreapta prin (de)reglementari, canale clasice si alternative media-tv si retele sociale, in principal in curtea laboratorului de inginerie sociala anglo-saxon cu niste revarsari si in UE/SEE – celor din urma li se poate reprosa majoritar fortarea Green Deal.

    2. „…și mai multă competiție.”
    NU prea.

    Donald Trump la Davos2025:
    „…my message to every business in the world is very simple: Come make your product in America and we will give you among the lowest taxes of any nation on Earth.(…)But if you don’t make your product in America, which is your prerogative, then very simply you will have to pay a tariff…”

    „…Oracle, SoftBank and OpenAi announced a $500 billion investment in AI infrastructure.” – intreceti-va cu sumele astea estimate/preconizate din compania de proiect „Stargate”

    3. In ce priveste prezenta armatei SUA in UE/SEE, pe langa declaratia belicoasa de la Mar-a-lago la adresa Groenlandei/Danemarcei prin care DT Sr. a sters orice urma de diferentiere intre alianta/prietenie si inamic:

    „If he’s confirmed, Colby and company will be the Pentagon’s primary strategists with a big say on how U.S. troops are deployed around the world.
    …“strategy of denial” in the Pacific, after the title of a 2021 book by Colby.
    (…)
    Overall, Dahmer’s report recommends about $70 billion less annually for the Army, which along with other cuts would give about $40 billion more apiece to the Navy and Air Force.

    The realignment he calls for in the report would also exact a heavy toll on the security structures that Europe has been relying on for over a decade. For one thing, the U.S. European Command mission would be slashed.

    The European Deterrence Initiative, a multibillion-dollar annual effort aimed at deterring Russian aggression, would be dramatically scaled back if not eliminated outright…”
    https://www.stripes.com/theaters/europe/2025-01-22/trump-pentagon-china-europe-16566249.html

  20. Fii serios, omule!
    Romania nu are nici un rol.
    Si nici nu poate avea. (Armata ei este admirabila dar inxistenta (priveste la Polonia si chiar Ucraina), industria ei este doar ce investesc strainii, cercetarea ei este admirabila dar inexistenta, finantele ei sunt inexistente (o mare datorie in tara si afara), constiinta de neam divizata intre internationalistii care neaga totul -aproape tradatori- si extremistii nationalisti care ne cred buricul lumii -ca la nebuni-.
    Romania nu are cum sa influenteze viitorul Europei si al lumii. Doar daca forte pozitive vor intelege ca aici e balanta puterilor intercontinentale si ne vor da un rolisor. Pe care nu stiu daca politrucii care ne conduc il vor juca decent. Pentru ca au -si ei- interese private. Si multi sunt -deja- agentii unei foste mari puteri. Si vor juca cum li se canta de acolo.

  21. Trump = un cocalar tepar care a nenorocit mii de oameni de fiecare data cand a dat faliment.
    Trump = un bully cu guram mare care nu a facut nimic in primul mandat in afara de a se poza cu Kim si Putin si a declansa un taraboi comercial cu China
    Peste 4 ani, daca nu cumva va resusi sa fondeze o dinastie ca prietenul Kim, va pleca lasand SUA mai saraca si mai divizata decat este azi cu o bunastare falsa bazata pe AI, crypto si o bursa pompata de banii ieftini de la FED dar cu o cadere a nivelului de trai pentru majoritatea populatiei pentru ca a pus taxe la produsele importate.

  22. Domnu Funeriu, permiteti-mi o intrebare.. am inteles ca sunteti scolit, chiar titrat, intr-o ramura f interesanta. Eu am cam neglijat chimia, si de abi ala batrinete am fost obligat sa invat citeva notiuni si de abia atunci mi-am dat seama ce am pierdut.
    Dar, ce va mina pe d-voastra-n lupta sa va bagati in politica? Nu inteleg si pace, mie mi-a placut atit de mult meseria mea ca nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa intru in politica. Nici macar functii de sefut, manager nu m-au atras, cum spunea un coleg, ing mai tinar si f bun, el vroia sa simta mirosul de benzina!

    • Pai, si-atunci, cine vrei sa faca politica, bre? Cocalarii tepari, alde ciolacu? mesianicii!?
      Ie-te, d-aia am ajuns unde am ajuns.

      PS
      Foarte rau ca ati neglijat chimia la vremea ei! Daca ati facut performanta la fizica-mate, asa ceva, nu se face… cat-de-cat

      • Domnu, lasati morile de vint, ca l-am intrebat pe dinsu, ca una-i interesu national si alta-i sentimentele si simtirile fiecaruia. Mie mi se pare o pierdere pt societate ca un meseria se calitate, fie ing ca mine, fie medic, sau cintaret de opera sa devina politician!

        • Ești nedrept, NT. Si politica este o profesie, ca oricare alta. Iar cel care excelează in politică poate fi la fel de bine un câștig pentru societate ca oricare alt specialist.
          Părerea personală este dreptul oricărui om și nu poate fi ușor contraargumentată. Dar nici nu poate fi folosită ca argument într-o dezbatere.

  23. Domnule Funeriu, avand in vedere intentia de a candida la functia de presedinte al Romaniei, nu ma asteptam la un astfel de articol, care nu cred ca va este favorabil si chiar ar putea fi total nefavorabil in randurile votantilor romani care nu prea au apetenta pentru stilul Trump, cu toate ca au inclinatii si simpatie catre dreapta – centru dreapta. Mai mult, articolul dezvaluie niste tipologii de gandire pe care unii nu le vad cu ochi buni, in mod, zic eu, justificat la o persoana ce-si doreste sa devina presedintele Romaniei.

    Afirmati ca, chimist de autentica valoare fiind, aveti „reflexul involuntar de a analiza obiectiv și fără patimă”! Va atentionez ca cei care sunt cei mai performanti in aceasta privinta, care sunt number one in a avea „reflexul involuntar de a analiza obiectiv și fără patimă” sunt matematicienii, in special cei care au fost medaliati cu aur la IMO(OIM) !!! Luati-o ca aluzie…..sau luati-o cum vreti!

  24. Deocamdata dincolo de frumoasa pleudoarie proTrump – apropo de common sense- se pare domnule Funeriu ca Domnia Sa in Mareatza Sa Intelepciune si Clarviziune a decis sa retraga trupele americane din Europa asa ca mult hulita baza de la M Kogalniceanu viitoarea cea mai mare baza americana din Europa va ramine doar un vis.Spre marea bucurie a unora.
    Acum,asa cum am spus mai sus ramine domnule Funeriu ca trumpistii europeni sa- si faca un reality check de urgent,cu exceptia celor care nu sunt decit putinisti deghizati a la ruski carnaval daca stiti bancul cu tancurile rusesti cu steaua alba pe ele…
    Cred ca decizia va aduce stive de comentarii si asta nu e decit inceputul….Sau e vorba numai de birfe si totul e ok according to common sense a la Trump?!?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Daniel Funeriu
Daniel Funeriuhttp://contributors
Ministru al învățământului din 2009 până în februarie 2012. În anul 1999 a obținut titlul de doctor în chimie la Universitatea Louis Pasteur din Strasbourg, sub coordonarea laureatului Nobel în chimie, profesorul Jean Marie Lehn. Între 1999 și 2006 a activat ca cercetător științific la The Scripps Research Institute, La Jolla, California și la AIST, Amagasaki, Japonia. În anul 2006 a obținut un grant de cercetare oferit de Uniunea Europeană (UE), de 2 milioane de euro (Marie Curie Excellence Grant). Tot în 2006, a fondat o echipă de cercetare în cadrul Universității Tehnice München.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro