Motivul pentru care prim-ministrul Victor Ponta a refuzat să contrasemneze decretele de decorare emise recent de președintele Traian Băsescu a fost clar exprimat de către acesta. Este vorba, a spus premierul, de „persoane care au făcut deseori declarații și au exprimat opinii anti-românești”. Suntem înclinați să credem că, dacă ar fi fost pus în situația de a contrasemna decorarea lui Eminescu, Caragiale, Goga ori Cioran, dl Victor Ponta, indignat de următoarele „declarații și opinii anti-românești” ale acestora, ar fi scris la fel de nervos NU:
Mihai Eminescu: „Dar domnilor! Mi-e ruşine să fiu român! Dar ce fel de român? Român care vrea a-şi fi însuşit monopolul, privilegiul patriotismului şi-a naţionalităţei – aşa român de paradă mi-e ruşine să fiu.” (Opere, vol.IX, p.459-460).
I.L.Caragiale: „M-am exilat şi atîta tot. […] nu am ce căuta acolo, unde linguşirea şi hoţia sînt virtuţi, iar munca şi talentul, viţii demne de compătimit.” (apud Dan C. Mihăilescu, Despre lume, artă şi neamul românesc).
Octavian Goga: „Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală.” (Jurnal, 1916).
Emil Cioran: „În ţara cu români, nimic nu reuşeşte. Totul se întâmplă altcum. Lipsa noastră de noroc e o poezie fără ritm, e-un cânt înaintea inspiraţiei, e-o schiţă a unei imposibile melodii. Un imn negativ e viaţa noastră. El nu pătrunde în spaţiu, ci se destramă în vibraţii de nicăieri, ca un parfum sau o putoare de absurd. […] Între neamurile bolnave, noi suntem cei mai bolnavi.” (Îndreptar pătimaș II, pp. 23-24)
Așadar, de ce vă opriți, domnule Ponta, la simplul refuz de a contrasemna un decret? De ce nu vă inspirați din ziua de 12 octombrie 1793, când, la Saint-Denis, revoluționarii francezi au început profanarea mormintelor regilor, scoțându-le cadavrele în stradă și batjocorindu-le? De ce, de la tribuna pe are o aveți, nu instigați poporul să dezgroape osemintele regilor culturii noastre și, pentru „declarațiile și opiniile lor anti-românești”, să le calce în picioare? Iar pe noi, intelectualii care, într-o țară ce trece drept democratică, am îndrăznit să votăm altfel decât ați dorit dumneavoastră, supuneți-ne linșajului public, ațâțați posturile de televiziune să ne toarne cisterne de lături în cap, cereți-le oamenilor să ne scuipe pe stradă, sugerați-le la ceas de taină să ne împuște în casa scării. Căci așa merită să pățească „dușmanii neamului” și „trădătorii de țară”, „ticăloșii care ne falsifică istoria” și care „ne murdăresc valorile”! Stârpituri ce suntem, gunoaie putride, limbrici, ploșnițe și omizi! Stârniți ura „poporului care ne hrănește” asupra noastră! Oricum, ne-ați anunțat recent că „ne paște războiul”. Înțeleg că dați cu noi prima bătălie. Moarte intelectualilor!
noi muncim, nu gindim.
Macar de-ar munci ceva w tonta.Vreau sa spun la ltceva decat l aimbogatirea baronilor si la scaparea lor de puscarie!
In cazul ipochimenului de origine Albaneza, ponta, corecte este „Noi mintim, nu gandim”
Probabil după Ponta merită decorat doar Rică Venturiano, celebrul autor din „Vocea Patriotului Naționale”.
Ce nu intelegeti dumneavoastra stimate domnule Liiceanu, si ce nu inteleg multi dintre personalitatile actuale este ca acesti oameni sunt imuni.
„EU reprezint poporul!” nu mai este un neadevar atunci cand este spus de politicienii de azi. Ei cred sincer in acest lucru si nu sunt medicamente pe lumea asta care sa ii scoata din transa halucinogena a puterii absolute. Ce sa mai vorbim de cateva cuvinte bine ticluite pe o fituica virtuala din miliardele de pagini de internet.
Cei care nu sunt cu noi sunt impotriva noastra este de mare actualitate. Din punctul lor de vedere poporul se imparte simplu: basisti si tradatori si cei sapte milioane jumatate care sunt cu noi.
Ei chiar reprezinta poporul! Pentru ca intelectualii nu au reprezentanti care sa ii apare in Parlament, nu se duc la vot ca „nu e de nasul nostru”, nu isi sustin oamenii lor, sunt dezbinati si se „rontzaie” intre ei.
Raman restul, Ei si reprezentantii Lor!
…a propos de cine este poporul , cat de hotarat este el , cat de consecvent si cine il reprezinta (si mai ales pentru cat timp ) , exista un articol foarte util si perspicace – scris de catre Sever Voinescu in Dilema Veche de acum vreo doua saptamani ; antologic (si caragialesc-deci-adevarat) ramane comportamentul functionarului de la Ploiesti , care , dupa ce fusese emanat de ” sinergia faptelor ” republicanilor ploiesteni , este trezit din somnul ratiunii (sau din somnul bahic ) de contrarevolutionarii-conservatori ai status-quo-ului anterior zaverei , adepti ai concretului si , mai ales , ai „meandrelor „lui ; si cand este chestionat rapid si scurt/2 cu privire la cine il „unsese” in functiune , raspunde zapacit : BOBORUL !!!
Ciudata logica lui Ponta! Indiferent de ce parte a baricadei politice ar fi Mircea Mihaies sau H.R. Patapievici (desi mi-ar placea sa aud ce crede dl Ponta ca este un „fascist,” pentru ca tare mi-e teama ca n-are nici cea mai mica idee despre ce vorbeste), sa nu le acorzi onorurile decernate de presedintele tarii, mi se pare de o micime si ingustime a mintii incredibile! Dar, nu putem sa uitam ca aveam de-a face cu un sfertodoct josnic, asa ca…
Cat despre dl Liiceanu, iaca-ta-i superba verva lingvistica de pe vremea Apelului catre lichele:
„Iar pe noi, intelectualii care, într-o țară ce trece drept democratică, am îndrăznit să votăm altfel decât ați dorit dumneavoastră, supuneți-ne linșajului public, ațâțați posturile de televiziune să ne toarne cisterne de lături în cap, cereți-le oamenilor să ne scuipe pe stradă, sugerați-le la ceas de taină să ne împuște în casa scării. Căci așa merită să pățească „dușmanii neamului” și „trădătorii de țară”, „ticăloșii care ne falsifică istoria” și care „ne murdăresc valorile”! Stârpituri ce suntem, gunoaie putride, limbrici, ploșnițe și omizi! Stârniți ura „poporului care ne hrănește” asupra noastră!”
Bine de tot zis!
tipic bolsevic, acest ponta, la fel ca pe vremea comunistilor, intelectualii reprezinta un pericol, pentru ca sunt cerebrali si expun lucrurile exact cum se intampla, gandesc cu propriul creier si nu cu ajutorul televiziunilor aservite. din acest motiv scolile sunt praf, copiii care ies de pe bancile acestora sunt vai si-amar, statul te vrea prost, manele, mici, falsitate, si prostitutie sociala (vezi Mamaia, emisiuni tv, etc). nu ma mai mira nimic, desi sunt patriot, am 32 de ani, in momentul in care acest parvenit fara educatie va deveni presedinte, eu unul voi parasi aceasta tara cu o istorie remarcanta, si mi-e rusine sa spun asta, dar acesti oameni din fruntea ei nu ma reprezinta in nimic din ceea ce imi propun sa fac in viata asta, nu ma intelegi gresit, nu cer ajutorul lor sau al institutiei statului, dar unele lucruri pur si simplu nu functioneaza asa. de la statul la coada la spital, pentru ca sunt 10 romi care s-au batut inaintea mea, dar eu platesc 2500 ron pe luna contributii la pensii, spital, si ajutoare sociale plus impozit, politia cand mi se fura ceva sunt considerat primul suspect, la scoala exista examene obligatorii care costa 10 lei, dar daca nu dai nu treci clasa, de la Bucuresti la Arad fac 9 ore circuland legal, si exemplele pot continua. la 25 de ani de la asa spusa Revolutie, pe cand eram un copil ce abia prinsese pionieratul, nu s-a intamplat mai nimic. Decat ca avem telefoane mobile, McDonald’s si ne putem plimba linistiti in Europa sa ii facem la buzunare pe oamenii de buna credinta.
Ce norocos esti (vorba batranului rege Lear). Ai 32 de ani deci poti lua viata in piept oriunde te-ai duce. Dar eu? Eu ce fac? Am imbatranit asteptand sa se intample si in Romania ceva bun. Din pacate cred ca voi trece in lumea celor tacuti fara sa vad minunea cu ochii vietii. Tara frumoasa uratita de borfasi!
Asteptand, nu facand, bine nuantat! Cand doar astepti, ai ce meriti, cand faci, poti avea ce doresti! Suntem un popor de inactivi, de asteptatori, ca sa spun asa!
Ultima fraza mi-a starnit lacrimi amare…Cat adevar…
@gheorghe. Poti face IMENS de multe:
A. sa NU VOTEZI PSD si Ponta
B. sa iti convingi rudele sa NU voteze PSD si Ponta
C. idem prietenii
D. idem vecinii
”la fel ca pe vremea comunistilor” !! da acum pe ce vreme credetzi ca traitzi ? ha ha ha
Atentie ce spui ca nu vei mai putea fi decorat vreodata, acest comentariu ti se va imputa tot restul vietii pentru opinii si atitudini anti-romanesti, dar mai ales impotriva preaiubitilor actuali conducatori.
Plagiatoru’ mitan Viorel este un simplu borfas amoral
Din pacate nici atata nu este: un borfas, cel putin, il prinde politia si-l baga la racoare, insa pe „specimenul asta indefinit” ( ca nu am descriere pentru asa ceva) daca nu il da cineva jos de acolo de unde a ajuns din greseala presedintelui, o sa ne distruga istorie, civilizatie, cultura, tot.
Dragi romani, chiar nu putem sa-l decimam pe el si pe cei din spatele lui? Hai sa nu mai stam sa „asteptam” ca nu ne cade nimic din cer, ci sa luam „coasa si furca” in mana si sa iesim ca pe vremea lui Horia, sa curatam tara asta de palamide.
Foarte nimerita aceasta punere la punct caci sunt unii care se lasa pacaliti de propaganda lui Ponta dar din pacate ei nu ajung aici . Sper ca ziaristiii corecti sa afle acestea.
PS.Astea ar trebui sa le vada si indignatul Eugen Nicolicea (UNPR) model de sofist care functie de circumstante face albul din negru si invers.
In acelasi fel in care se exprima dl Liiceanu catre sfarsitul articolului sau asa lucreaza si subconstientul lui Ponta .Nici nu m-ar mira ca peste ceva timp sa plagieze din ideile autorului acestui articol [asemanator pe alocuri cu al dl Plesu] si sa le enunte chiar ziua in amiaza mare ridicat in vreo barca de guma cu masca iresponsabilului vesel cu care l-a dotat vitrega natura.Multi altii si-au exprimat aceleasi pareri despre natia romana dar si mai multi le-au avut si le au dar le e rusine sau frica sa le spuna..Pacat de putinii intelectuali romani dar copacii cresc cu atat mai falnici cu cat gramada de „ingrasamant natural„ de sub ei e mai mare -asta spusa asa ca sa treaca comentariul !
„Si inca ceva dle Tismananeanu, individul abject de la Palatul Victoria este un grav pericol national. Nu mai e loc de gluma. E in joc soarta acestei natiuni si a acestei tari. Daca acceptam sa fim guvernati de un astfel de personaj lugubru suntem pierduti si, in consecinta, ne meritam soarta.Cum trezim majoritatea care hiberneaza in egoism, nepasare si indiferenta? Asta e intrebarea la care trebuie sa va raspundeti si la care dumneavoastra, intelectualii si valorile acestei tari, trebuie sa oferiti solutii.”
P.S. Aceasta este una din replicile pe care I le-am adresat dlui Tismaneanu, pe acelasi subiect. Replica pe care o puteti considera valabila si pentru dv. Treziti-l si pe domnul Rebengiuc, treziti-i pe toti oamenii mari pe care ii mai are tara asta in viata si mobilizati-va! Incolonati-va si aprindeti flacara unei miscari care sa alunge definitiv pe acesti nemernici! E vremea sa actionam explicit. Vorbele de indignare pe forumuri nu mai ajung. Pe borfasi ii doare drept la bastille lor de vorbe goale. Pe borfasi ii sperie si ii alunga actiunea. Daca ati inteles ce-am dorit sa transmit, va multumesc. Dle Liiceanu, a devenit insuportabil sa mai traiesc intr-o asemenea tara. Iar ca mine sunt multi.
Hai sa spun eu „au” in locul lor. Ca banui ca pe ei nu-i doare. Oricum, dragi intelectuali ai tarii, cred ca e nevoie ca niciodata sa va implicati si sa sa vi se auda vocea.
dar noi vom fi imediat in spatele lor, sau ii vom lasa singuri in fata armatei de jurnalisti platiti si politicieni corupti? din pacate nu cred ca multi din cei ce vad si inteleg cum se duce de rapa tara vor fi; si atunci de ce sa le mai cerem sa ia atitudine? sunt prea putini, nu pot face mare lucru fara sprijinul nostru si oricum, ei iau atitudine tot timpul, la televizor, pe internet, in ziare …, noi ascultam si batem din palme
Oricum am primit de la un amic o veste buna in tot raul din jurul nostru:
„Visau si bunicii nostri CAND MUREAU IN MUNTI SAU IN PUSCARIILE COMUNISTE: ca or sa vina americanii, cade Gheorghiu Dej si stai sa vezi ce-o sa pateasca comunistii!
Iata ca americanii au venit, iar comunistii or s-o pateasca intr-adevar: dar cu 60 de ani intarziere.
Mai tii minte Zidul Berlinului? Ei, nenea Putin al vostru psditilor, fix asta a facut saptamana trecuta: un mare zid intre el si restul lumii. Si de data asta, Romania a cazut de partea buna a Zidului! ”
Buna pentru noi, fireste. Ca pentru voi ai lui Iliescu, e nasoala rau treaba.
domnule,comunistii se regasesc in toata politica rumineasca si cum e libertate,se muta de la pnl la psd sau ce alegi dumneata;iar in ce priveste cazatura in partea buna, e relativa.cu asha majoritate oricind se pot intoarce armele,ha ha
Ai dreptate, dar lucram cu materialul clientului :)
Cred că domnul Ponta îl contrazice pe Kundera și vrea să demonstreze că ușurătatea existenței este departe de a fi insuportabilă. Nu-l văd cerându-și scuze vreo dată, iar dacă prin absurd ar face-o, ar motiva că a zis și el așa, nu trebuie totul luat în serios, doar sîntem la porțile Orientului. Domnul Ponta face glumițe. Am crescut într-un foarte modest cartier la periferia Bucureștiului. Gramatica nu era punctul forte al copiilor de pe stradă iar mama mă corecta, cenzurând orice derapaj lexical. Se spunea : „De ce te râzi, bă?”. Eu mă râd, tu te râzi, el/ea se râde, noi ne râdem, voi vă râdeți, ei/ele se râde. Crescut sub acel capac comunist, nu am realizat ce fierbe la foc mic, ce „mijotează” la buza cratiței. Dar domnul Ponta a intrat deja în ebuliție.He‘s on a roll, cum spun americanii- e pe val.
Mamă, nu ai avut dreptate- există oameni care se râde.
Imi permit sa va contrazic, domnule Liiceanu. Prin gestul sau premierul Ponta a demonstrat doar ceea ce stiam deja – ca EL se situeaza in exil permanent fata de cultura romana. Un ins care a fost in stare sa patroneze distrugerea ICR, un plagiator, un ins caruia ii displace pluralismul politic si-a demonstrat a cata oara incultura… atata tot. Nu cred ca trebuie sa facem ocol prin literatura romana ca sa-i aratam unei nulitati mizeria culturala in care se afla.
dar citzi altzi telectuali i au stat alaturi !? aia ce cultura reprezinta ? aia se dau parca mai rumini !
ca tot a adus vorba dl ponta, cea mai mare rusine nationala a ultimilor ani este de departe mentinerea unui plagiator si impostor dovedit intr-o demnitate atat de inalta in stat. nu trebuie sa uitam lucrul asta. aparatul USL a ales sa nu desfunde toaleta VVP desi incepuse sa miroasa foarte rau. au preferat sa ingroase din obraz si sa se ascunda dupa deget. au spus ca noi, publicul larg, nu putem aprecia cu adevarat asa un miros atat de fin (varianta nastase – e o lucrare foarte buna, la drept nu e ca la matematica etc). sau sa ne arate certificate cum ca, in mod oficial, comisia a constatat ca mirosul nu exista (varianta liviu pop). sau ca, de fapt, mirosul exista, dar este perfect normal, asa este peste tot de cand lumea (varianta „platon si aristotel”). sau ca, iarasi, mirosul exista, dar e in conformiatate cu regulile aflate in vigoare la data constructiei (varianta „schimbarea regulilor citarii”). cu alte cuvinte, intreg aparatul USL a aratat lumii ca romania este in continuare pe mana unor nesimtiti cu vocatie de slugoi. inainte se intreceau sa-i aduca ode savantei de renume mondial, acum se fac toti pres in fata unuia care si-a furat doctoratul tocmai in drept penal. tara este controlata de oameni care nu au minima demnitate de a se delimita de minciuni ordinare.
asa ca nu e vorba de goga si de cioran, cat de faptul ca tocmai impostorul numarul 1 se da campion al patriotismului, dupa raul imens pe care l-a facut chiar el romaniei. atentia trebuie mutata inapoi asupra lui, nu asupra lui goga. sunt sigur ca prefera de 100 de ori sa discute despre declaratiile lui patapievici sau oricine altcineva. dar explicatiile pe care trebuie sa le cerem sunt cele legate patriotismul dansului. luminile reflectoarelor trebuie puse inapoi pe domnul impostor oficial.
Horia-Roman Patapievici: „Pentru mine, scurt spus, patriotismul constă în a face bine. Nu înseamnă a iubi declamatoriu, ci înseamnă a iubi în mod eficace. Nu doar a iubi, ci și a face dovadă practică a iubirii. Atunci când faci bine țării tale se cheamă că ești patriot.”
Anaconda. Aceasta este imaginea si dimensiunea pe care reușesc sa o suprapun, peste personajul al cărui nume refuz sa-l mai pronunt.
Viorel nu poate exila pe nimeni(in acest domeniu) pentru ca n-are caderea s-o faca, iar Patapievici si Mihaies n-au nevoie de aprecierile premierului; sa lasam posteritatea sa-i judece…
Intelectualii Romani isi asuma ca intotdeauna dealtfel pozitii clare si drepte .Noi cetatenii Romaniei ce facem ? Ar fi de datoria noastra sa luam pe mai departe RASPUNDEREA ce ni se cuvine in asfel de situatii .
da,sa ies in strada sa ma impushte terorishtii !
Domnilor, exista totusi o diferenta intre HRP si Goga ! Sau Cioran ! Sau Eminescu !
O decorare de persoana este un act politic. Si la Presedinte si la PM. Cu exceptia lui Goga nu stiu pe altcineva sa fii purtat vre-o decaoratie.Iar a le lui Goga oricum nu mai puteau fi purtate dupa 1945.
Nu ne/a facut Patascarbici,popor de spanzurati ,gaura de cur, etc.Trebue sa fie decorat golanul asta,…patria recunoscatoare ! Cel ce da,,cocoratiile,,nu il decora si pe popa tokes,pentru autonomie! ……mutanti..
ati citit ce a scris dl Patapievici sau ati preluat citatele din presa? pentru ca daca ati citit, nu ati inteles nimic
@doru1943. La cele scrise de dl.Liiceanu mai adaug un citat din Petre Tutea:
„am facut 13 ani de puscarie pentru un popor de tampiti”
Asa-i ca te-a cunoscut P.Tutea?
O intrebare, daca imi permiteti. Pentru Dvs., H.R.P., A.P. si multi altii contemporani si in viata, conteaza o decoratie sau o recunoastere din partea unor politicieni vremelnici? Sunteti intr-o competitie si aveti nevoie de medalii? Nu cumva breasla si cititorul ar trebui sa recompenseze talentul fiecaruia dintre dvs? Sper ca m-am facut inteles si as aprecia un raspuns.
eu cred ca v am intzeles; paunescu si vadim trebuie decoratzi in romanica
Sunt convinsa ca multi romani, cititori cum ziceti dvs., ar fi fericiti sa-i vada decorati pe dl Patapievici si ceilalti care ne-au facut mandri cat au facut parte din ICR (si inainte si dupa ICR desigur), pe dl Liiceanu, dl Plesu, …; oamenii acestia isi dedica parte din activitatea si viata lor tarii, iar noi ii intebam de ce au nevoie de decoratii!?! Poate in potopul de injuraturi si zoie nu ar strica sa vada si ceva care sa-i faca sa spere ca nu zbat degeaba!
Sa nu lasam sa fie decorati doar de straini
Hai ca-i tare. Orice om are orgoliu, e in natura noastra sa vrem sa fim rasplatiti pentru ceea ce dam.
Oricum problema nu e tinicheaua. Problema e ce scoate pe haznaua-i de gura domnul Ponta.
Stimate domnule Liiceanu,
mirarea Dvs. legat de comportamentul acestui individ, Ponta, este doar intr-o mica masura justificata.
Exista un proverb care suna cam asa: „Ce naste din pisica …”.
La ce va puteati astepta din partea unuia care s-a format ca om politic alaturi de Iliescu, Nastaase, Hrebenciuc, Cozmanca, Sarbu etc.
Rezultatul asta este: Ponta!
Domnule Liiceanu vă iubesc! Drscifrarea spusei lui Dostoievski ”frumusețea va salva lumea” este superbă.De data aceasta însă exagerați un pic.La părerea mea în ultimul timp Ponta și Băsescu sau egalat.Unul e mai breaz decît altul.Își fac oamenii campanie, contînd că sîntem niște proști.Să-i lăsăm să se bălăcărească în smîrcul lor puturos, să trecem peste ei și să ne învățăm să iubim lumea, vorba Curăției Voastre, poate că în felul acesta îi salvăm și pe acești nenorociți, care, fără televizor, mor într-o zi.Vă îmbrățișez, Ion Bradu.Chișinău ,Schinoasa Nouă 29.
P.S. Apropo, cînd veniți cu o conferință la Chișinău?Să ne vorbiți despre Noica sau despre alte lucruri frumoase ? De ce ICR-ul nu vă invită și pe Dumnevoastră, de ce editura „Humanitas” nu are încă pînă acum o librărie la Chișinău?De ce superbele cărți editate la „Humanitas„ trebuie să le caut tocmai la București și Iași?
amen !
Cred ca nu ati inteles articolul. Nu este vorba de balacareala dintre Basescu si Ponta, este vorba de atitudinea dusmanoasa a lui Ponta fata de cei trei intelectuali MIhaies, Patapievici si Tismaneanu. Nu numai refuzul supervizarii ordinului de acordare a unei medalii dar il mai si acuza pe Mihaies ca este „fascist batran” si ca uraste Romania si pe romani.
Daca il comparati pe dl Presedinte Basescu cu alde Ponta, pot doar sa sper ca lucrurile nu se vad bine de la Chisinau; dar macar atat intrebati-va: de ce cam toti politicienii nu au altceva in gand decat sa scape de Basescu?
N-are un plagiator ca Ponta sa stie ce-au scris marii oameni de cultura de-a lungul timpului ,despre adevarata fata a poporului roman , fata ce l-a impiedicat , de secole sa mearga in pas de progres cu celelalte popoare. El , cred ,ca din Eminescu , Caragiale ,Goga , a,citit doar ce era scris in cartile de liceu , iar despre Cioran imi vine greu sa cred ca ar fi auzit. Ca sa-i pretinzi sa mai citeasca si Vlahuta ori Paler ,mi se pare o jignire a acestor valori. Cit despre cel care spunea :”Numai un prost ca mine a putut sa faca 13 ani de puscarie , pentru un popor de idioti”- alias Petre Tutea ,nu este cazul sa-i amintim plagiatorului pentru ca ne va intreba la ce echipa de fotbal joaca. Asta-i nivelul lui cultural , iar comportamentul de pina acum , in pozitia de virf pe care o are il claseaza in rindul stalinistilor sau fascistilor de frunte!
Atit timp cit poporul ii legitimeaza prin vot, nu prea avem ce face. Solutia ar fi ca la vot sa nu se prezinte doar asistatii sociali. Daca lumea buna ar participa la vot in proportie mare, n-ar mai iesi PSD-ul cu 40%, n-ar mai cistiga USL 70%, politicienii ar fi mult mai atenti cu propria atitudine. Asha, votantul viind in proportie de 70% usl-ist, tot circul politic pentru el se face.
Corect! Atat pot face intelectualii din Ro? Doar sa se planga pe la colturi? Dar o miscare politica, o participare la vot, un candidat pe care sa il sustina, nu gasesc intre ei? Sau sunt doar intelectuali in forul lor si deajuns?!
@bogdan. Tu pe cati din jurul tau i-ai lamurit? Sau trebuie sa o faca altcineva [inclusiv eu] pentru tine?
E dureros, dar ne meritam soarta. E firesc sa se intample asa, romanii au votat si au ales ,hotia( un prim ministru hot, plagiatul este o hotie ), parlamentari (cca.50% dintre ei au grave probleme cu morala, justitia).
Eu nu mai vad nimic bun in aceasta tara. A inceput sa ne fie din nou frica. Avem internetul, dar cati din cei care sunt anonimi pe internet vor iesi in strada daca este nevoie sa aparam democratia?
Domnule Liiceanu,
Nu va vad prea bine la A3 in perioada asta…Tz-tz-tz…
In ceea ce ma priveste, mi-am arhivat articolul; il consider de referinta.
Firilor sensibile de la A 3 ,nu le este rusine cu primul ministru ? N-au voie ?
Sau ordinul nu s-a dat…inca !
Sa il decoreze pe gidea si pe badea.
Mihai Eminescu, I.L Caragiale, Octavian Goga citati in articolul de mai sus fac referire la clasa politica din perioada in care au trait. Atentie . Cititi cu atentie citatele. Nu spun ca poporul Roman este corupt,impocrit sau orice altceva. Domnul Patapievici a scris insa ca Turcul s-a urinat in capul poporului roman si rusul la fel, etc….. E o diferenta ce a scris Mihai Eminescu, I.L.Caragiale sau Octavian Goga. Una e sa jignesti intreg poporul roman si alta e sa scrii despre oameni politici ai vremurilor respective. Nu imi pasa de Ponta si echipa sa ci hai sa fim totusi cat mai impartiali. Ce e penibil e ca oameni de cultura din tara acesta asteapta decoratii de la secaturile de politiceni romani. Nici unul nu e mai breaz nici Basescu nici Ponta nici Antonescu. Toti sunt o apa si un pamint. Nu vedeti ca ei se folosec de noi in campanie electorala. De ce Basescu nu a decorat oameni de cultura cu ocazia zilei de nasterea a lui Mihai Eminescu? A asta a fost in data de 15 ianuarie sau pe 24 ianuarie cand avem si ce sarbatorii noi ca popor, dar acum in luna mai inainte de 25 mai cand au loc alegerile , in plina campanie electoral avea sens? Ei uite asa e mai important razboiul dintre palate si uite poporul ca e sarac. Avem circ din plin dar cu burta goala. Pacat de oameni de cultura acestia cad in acesta capcana a mizeriei politice intinsa cu abilitate de politiceni.
@ tepesvoda
Și vi se pare că nu are dreptate? Citiți-i pe Bogdan Murgescu (România și Europa) sau cărțile lui Lucian Boia și o să înțelegeți unde „bate” Patapievici. Nu pot spune că-mi place stilul (e prea dur, prea „din topor”) dar ideea că ne-a plăcut mai degrabă să umplem pădurile când au năvălit vreo 1000 de ani barbarii migratori din răsărit, sau sa-i mai batem din când în… „gând” pe turci, să stăm cu „fundu’-n două luntri în ambele războaie mondiale sau să construim socialismul, înjurându-l pe Pingelică pe la colțuri, decât să ne opunem – aiasta așa este! Nouă ne-a plăcut să „băltim”, cam în toată istoria și faptele remarcabile, care rămân în Istorie, le-au (cam) făcut adesea alții (vecinii sau marile puteri)… Și acum ne lamentăm, ne văităm pe net și așteptăm ca întotdeauna altul să fie responsabil cu „ridicarea maselor”. Și cum toți așteaptă, politicos, ca altcineva să fie primul, după care să iasă și ei, nu iese NIMENI!… Culegem ce semănăm, adică NIMIC! Iar nesimțiții, proștii, hoții, corupții, puturoșii, pomanagii, profitorii, își fac mendrele, susținuți de o majoritate spălată pe creier, manelizată, fără educație, igienă și cultură… Intelectualii, recte noi (că mă includ și pe mine aici!) au menirea, datoria de a-i ridica din întuneric pe aceștia din urmă spre a avea acolo sus, unde se împart bucatele, în urma votului, oameni de calitate, nu plagiatori, mitomani și corupți!
Vezi ca Boia speculeaza destul de mult. Nu lua 100% ca adev ce scrie el.
Desigur ca gestul lui Ponta este al unui imbecil. Totusi, exista si multe pasaje teribiliste sau adolescentine in scriitura lui HRP / MM, sa recunoastem. Nu cred ca e cazul sa ne ofuscam pe treaba asta. Important e altceva: sint ele relevante?
A fost o moda in a ne injosi pe noi dupa revolutie, in a ne simti mici, pricajiti si de nimic. Din acest punct de vedere, campania electorala a PSD tinteste extrem de bine, BTW.
Putem vorbi la nesfarsit despre calitatile si defectele unui popor. Dar asta nu spune mare lucru despre lucruri concrete precum:
– calitatea vietii cetatenilor
– cat de fericiti sunt
– cat de bine isi pot intretine sanatatea in sistemul medical local
– cat de bine functioneaza sistemul de invatamant
– care este starea infrastructurii
– cum stam la capitolul curatenie, ordine publica, respectul pentru lege, impunerea legii, calitatea actului legislativ (cat de utile sunt legile pt. cetateni), nivelul de taxare/impozitare, raspunderea functionarilor si alesilor pentru faptele lor
– locuri de munca
– starea libertatilor personale
– realizarea eficienta a proiectelor de anvergura necesare dezvoltarii etc.
Putem pune niste note – si asta tine mult de fiecare dintre noi – apoi decidem daca lucrurile merg bine sau nu in tara asta sau in locul unde traim. Dupa care comparam situatia gasita cu un ideal spre care tindem. Poate unii cer foarte putin de la ei insisi sau au asteptari mici, dar de multe ori Romania iese destul de rau atunci cand analizam dupa niste criterii de genul „realizari concrete” fata de posibilitati sau comparativ cu tari vecine.
Bineinteles, putem sa comentam ca n-am avut noroc pe lume, ca exista o conspiratie mondiala impotriva noastra, ca am aparat Europa de barbari etc.
Vorbim apoi cu mandrie de calitatea oamenilor care locuiesc intre granitele Romaniei (si care sunt romani get-beget, nu tatari, nu bulgari, nu unguri, nu tigani etc.) Dar sa nu uitam ca acestia sunt oameni care se amuza privind la televizor emisiuni unde ura, injuraturile si obscenitatea sunt in prim-plan. Si altii in alte tari o fac, nu? Da, dar la noi doar astea sunt subiectele de discutie, la noi audienta este la cote maxime si, in fond, de ce vrem sa ne comparam cu altceva negativ pentru a ne simti bine si nu ne comparam cu un ideal spre care sa tindem?
Calatorind spre vest, daca trecem in viteza granita cu Ungaria, primul lucru care ne sare in ochi trecand de partea cealalta este disparitia gramezilor de gunoaie de pe marginea drumului.
Este oare ura fata de propriul popor sa faci o comparatie care nu-i magulitoare si sa spui cu voce tare ce se observa? Oare de ce ne este frica sa ne uitam in oglinda? Hranindu-ne complexul de inferioritate permitem unor oameni fara caracter sa ne manipuleze emotional si sa ne insele! Si daca nu oamenii publici cei mai cunoscuti, asa-numitii intelectuali nu vorbesc public, atunci cine? Este de datoria lor sa spuna cu voce tare lucruri care nu plac, dar care nu sunt mai putin adevarate.
Daca avem nevoie de mangaiat pe crestet si sa ne spuna cineva cat suntem de buni si de frumosi, exista o multime de vorbe pe tema asta, unele cat se poate de adevarate, altele prea magulitoare, dar fara valoare.
Ma men, you bark at the wrong tree. Read again, pls.
Ca idee, oamenii au calitati si defecte, nu poporul X sau Y. Sa nu mai facem confuzii si sa nu generalizam. Nu de alta, dar poate vrei sa faci un stagiu pe subcontinentul indian, in africa sau prin america latina, sa vezi ce aer respiri apoi cind ajungi acasa.
„A fost o moda in a ne injosi pe noi dupa revolutie, in a ne simti mici, pricajiti si de nimic.”
Nu sunt de acord cu aceasta afirmatie si raspunsul meu se refera la ea.
cind vorbeshti de popoare,sigur, faci o generalizare;altfel, nu vorbeshti de popor ;vorbeshti de persoana, domnule !
uite ! domnul asta reprezinta tranzitzia.cit va dura ea ?intrebatzi l
Vi se potriveste perfect versul asta: „Confusion will be my epitaph”
@tepesvoda.
A. in vremea lui Stefan Voda sau Mihai Viteazul nu era clasa politica, sau turcii au luat mosnenii/razesii unul cate unul?
B. ce comentezi despre P.Tutea? „…. popor de idioti…”. Il mazilim si pe el in numele lui Ponta?
A In timpul lui Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Mihai Viteazul era boierimea care era si in timpul lui Mihai Eminescu- vezi partidul conservator. Acesti boieri au vandut si au cumparat domni. Asa pentru cultura dumneavoastra poate stiti ca in luptele de la Guraslau, pe Teleajen langa Ploiesti, la Curtea de Arges, Mihai Viteazul a fost invins deoarece fratii Buzesti au tradat. Boierimea care era clasa conducatoare si facea politica tarii.Dupa caderea lui Mihai Viteazul tot frati Buzesti au ridicat domn pe Matei Basarab.Nu tarani si targoveti conduceau tara.
B.: http://epochtimes-romania.com/news/cum-ramanem-fara-repere-tutea-haituit-de-ilustri-necunoscuti-la-timisoara–214181
Caracterizarile facute politicienilor de Eminescu, Caragiale, Goga, Cioran sunt sunt foarte actuale. Acelasi dezguzst fata de clasa politica in ultimele doua secole. In 150 de ani nu si-au schimbat naravul si nu si-l vor schimba nici in urmatorii 150.
Unde-i luminita de la capatul tunelului oare, oamenii astia ne conduc, de ei depinde viitorul nostru si al copiilor nostrii. Trist foarte trist, ma simt captiv si neajutorat, puterea democratica a poporului la urne este o utopie, o lozinca, ea nu exista de fapt.
Daca acei 60% sau cati or fi care nu voteaza s-ar prezenta la urne pe cine ar vota, unde ar fi schimbarea?
La nivel de clasa politica lucrurile sunt clare, sunt pierdute iremediabil, acolo nu se pot face nimic, nu se poate schimba nimic, ne-a dovedit istoria acest lucru.
Speranta trebuie sa existe totusi, nu putem sa emigram toti. Cine poate sa schimbe ceva?
Noi, doar noi, simplii cetateni fiecare in locsorul lui. Cum, nu stiu – poate muncind corect si cinstit, obtinand rezultate, performand, creand valoare in jurul nostru bazata pe principii morale solide, aratand ca se poate si altfel, prin puterea exemplului.Nu vom reusi niciodata sa impunem un sistem al meritocratiei, dar poate ca asa vor mai exista mici insulite verzi intr-o mare de mizerie pe care sa poata construi copiii nostrii sau urmasii urmasilor nostrii.
Mințiți distins domn, l-ați scos din context pe Eminescu și l-ați citat trunchiat!
„Dar d[omni ]lor! mi-e ruşine să fiu român! Dar ce fel de român! Român care vrea a-şi fi însuşit monopolul, privilegiul patriotismului şi-a naţionalităţei — aşa român de paradă mi-e ruşine să fiu. Naţionalitatea trebuie să fie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura.
Ceea ce se simte şi se respe[c]tă adânc, se pronunţă arareori! Hebreii cei vechi n-aveau voie să pronunţe numele d[umne]zeului lor! Iubesc poporul românesc fără a iubi pe semidocţii şi superficialităţile sale.”
„Masa degenerata, îngîmfata, proasta si rea” nu l-a uitat pe Eminescu!
Care context amice? Fragmentul de text scris de Eminescu este extrem de relevant, in contextul actual. Continuarea (pe care o reproduce dumneata) nu face decat sa sustina afirmatiile dintai ale poetului nostru national. Faptul ca Eminescu adauga si afirmatia ca, pe de alta parte, isi iubeste poporul, nu anuleaza motivele pentru care poetul sustine ca ii este rusine sa fie roman… Pe de alta parte afirmatiile poetului pot parea contradictorii. Pentru ca aceia pe care-I condamna de nationalism primitiv fac si ei parte, nu-i asa?, din acelasi popor pe care afirma ca-l iubea. Orice om onest iubeste oamenii onesti, nu pe ticalosi.
Reporter: Credeți că suntem încă tributari unor sintagme, unor concepții comuniste absurde, de genul „poet național“? Când în cultură universalitatea este până la urmă cea mai bună evaluare.
Horia-Roman Patapievici: Ei, sintagma „poet național“ nu e tocmai comunistă… Dar, da, aveți dreptate, valoarea este dată de universalitate. Iar expresia, formularea, e specifică. Dar dacă expresia specifică nu atinge universalitatea, atunci nu avem valoare în adevăratul înțeles al cuvântului. Și e foarte ironic și emblematic — ironic pentru cei care-l revendică pe Eminescu ca exemplu de naționalism integral și simptomatic pentru tipul de ignoranță pe care aceștia îl au față de cultura lui Eminescu — faptul că Eminescu era alergic la naționalismul fără acoperire și că, în chestiunea națională, a urmat linia lui Maiorescu, a „naționalității în limitele adevărului“. Căci adevărul e universal, iar naționalitatea particulară…
Reporter.: Săracul Eminescu, trebuie să suporte o etichetă pe care n-o agrea.
Horia-Roman Patapievici: Naționalismul, dacă vrea să fie un patriotism integral, trebuie, pentru a fi eficace și a-și putea atinge obiectivele, să fie în limitele adevărului. Cea mai proastă formă de patriotism este naționalismul. De ce? Pentru că naționalismul, ca naționalism, nu-și atinge niciodată obiectivele propriu-zis patriotice. În istoria europeană avem exemple tipice: Cine a fost în Italia mai naționalist decât Mussolini? Rezultatul: și-a ruinat țara. Cine a fost în Germania mai naționalist decât Hitler? Rezultatul: și-a distrus țara. Naționalismul a reușit să ruineze toate țările pe care a pretins că le salvează. Spre deosebire de naționalism, care vrea supremația izolată a sa împotriva tuturor, patriotismul este construcție națională de sine în vederea realizării, în comun, a binelui, a adevărului și a frumosului. Nimeni nu este posesorul binelui, adevărului, frumosului: de aceea, orice patriotism este o formă de emulație, de străduință, de depășire de sine.
multumesc doamna Carmen !
Nu trebuie sa fac eu analiza pe text, domnul Liiceanu intelege foarte bine ce a vrut sa spuna Eminescu!
In rest …
„Azi, cînd patimilor proprii muritorii toți sunt robi,
Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi
Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic
Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic.”
Personal pariez pe Eminescu și pe nemurirea lui în conștiință acestui neam. Șaizeciștii? Școala de la Târgoviște? … ? Da, buni, păcat … copii copiilor mei îi vor studia ca materie facultativă în universități.
Cum nu vii tu, Noica doamne … da, a fost un excepțional antrenor cultural, se vede de la o poștă în schimb nu a știut să formeze și caractere!
Domnule Liiceanu, cu toata stima, nu-l intaratati domnule. Nici nu banuim noi ce poate zace intr-acest om!
Lucrurile sunt destul de …grele . Si nu , nu e vorba de nuante . Daca Primul Ministru Ponta ar fi semnat ordinul , pe langa faptul ca s-ar fi contrazis pre el insusi vis-a-vis de pozitia fata de Dl. Patapievici si Dl. Mihaies , pozitie adoptata mai demult , cand a trecut I.C.R-ul in subordinea Senatului , ar fi fost o problema si pentru Dl. Patapievici si pentru Dl . Mihaies sa primeasca o distinctie contrasemnata de Dl. Ponta , data fiind pozitia constanta a domniilor lor fata de acesta . Cat despre declaratiile Primului Ministru la adresa D-lui Mihaies , se pare ca Justitia va avea cuvantul ultim si …dominant .
beleaua e alta. Ponta a refuzat FARA sa motiveze. Ar fi trebuit sa-si ia RESPONSABILITATEA celor scrise:
A. in privinta fascismului exista o lege speciala si refuzul trebuie sa se refere la articole din legea in cauza
B. in privinta „cheltuirii banilor publici” iar trebuie sa faca referiri exacte, ceea ce va constitui un precedent periculos caci Curtea de Conturi are un raport devastator despre Oprescu, Nicusor Constantinescu.
…este destul de usor de spus de pe ” margine” daca are dreptate Curtea de Conturi atata vreme cat impotriva rap ortului intocmit de ea nu s-au exercitat caile de atac prevazute de Lege si atata vreme cat acest raport nu a fost trimis si altor institutii (daca ar fi cazul ) ; cat priveste afirmatiile Premierului , daca acestea au fost de natura sa aduca prejudicii de imagine domnilor vizati (in speta , in special domnului Mihaies , si (nota bene !!!) nu au fost inscrise in cadrul declaratiilor politice ale Premierului , ei bine , abia atunci se pune mai serios problema raspunderii pentru Premier ; asta desigur , daca sunt indeplinite si alte conditii ; de ex. se poate vorbi despre termenul „fascist ” lato sensu , fara a avea strict conotatia istorica a termenului si stricto sensu , cu valoare mai mult peiorativa ; in acest ultim sens si autoritatile franceze , in frunte cu ex-Presedintele Sarco au fost numite fasciste in legatura cu deciziile de expulzare a cetatenilor europeni , recte romi , atunci cand au procedat astfel … Repet , este exact rolul instantelor de drept comun sa stabileasca responsabilitatea , cauzalitatea , prejudiciul si cuantumul despagubirilor cuvenite pentru acesta . Este in genere , usor de „etichetat ” hic et nunc , la „cald’ anumite situatii , declaratii , etc. Justitia este „rece” (sau ASA ar trebui sa fie ). Daca ar trebui analizate toate „gurile bogate ” din fruntea Statului , Guvern , Parlament ori alte institutii , ar trebui ca C.N.A.-ul sa lucreze non-stop si , mai ales , instantele sa judece doar procese avand ca obiect despagubiri pt. prejudicii de imagine .
…si , fara legatura evidenta cu rapoarte ale Curtii de Conturi , C.N.A. , Instante , etc . , personal , cetind cartea lui Benda si analizand retrospectiv biografiile unor intelectuali pur-sange (Noica , Heidegger constituie exemple de ” scoala ” , de seminar …) cred ca intelectualii nu trebuie sa intre sau sa accepte sa fie introdusi in jocurile politice , INDIFERENT de miza acestora . Altfel se ajunge la situatia absolut inacceptabila si cretina (scuze pentru „taria” termenului ) ca atat in universitati de talie cat si in perceptia omului comun , sa fie etichetati pe nedrept de fascism , gardism , hitlerism , comunism (Sartre e exemplul la indemana ) atunci cand intreaga lor viata (aproape) este legata de lucruri mult , mult mai importante si mai … nobile ; a cobori in circul comun s gregar al Lumii atunci cand te numesti Heidegger , Noica , Enescu , Sartre , Nichita (Stanescu ) , echivaleaza cu a accepta indirect ca pe INTREAGA ta activitate , opera , gandire sa se puna un adjectiv-stampila nemeritat si arbitrar ; despre lucrurile astea , cel mai frumos a scris Eminescu in Scrisoarea 1 (partea cu „batranul dascal” si …posteritatea lui ). Am stat de vorba cu oameni simpli , (nu idioti !) care , din toata activitatea absolut sisifica si meritorie pe plan cultural a Domnului Patapievici au retinut (fatalitate !!!!) taman „episodul ” cu …Poneiul Roz !!! Este absolut siderant (in sens rau ) ca din toate emisiunile realizate de Domnia-sa , din toate cartile (pe care , desigur , nu le pot intelege toti in toate nuantele si in toata frumusetea si ADEVARUL lor ) majoritatea oamenilor sa ramana doar cu …poneiul (si roz pe deasupra !) Este absolut de neimaginat sa se demistifice (pe buna dreptate ) Istoria romanilor de catre Lucian Boia , Adrian Cioroianu , Neagu Djuvara si altii iar romanii sa voteze ca roman al romanilor , personalitatea personalitatilor , pe Stefan cel Mare si …Sfant (pe deasupra , basca ) . O sa spuneti atunci ca rolul intelectualului este (si) acela de a cobori in piata publica si de a educa oamenii ; poate ca asa este dar pretul pentru EI este prea mare . Si pot s-o faca si fara a avea cea mai mica tangenta cu politichia de margaritar ; desigur lucrurile vor merge mai lent si mai greu dar nu-si vor amaneta opera si posteritatea in acest fel .
@vaduva. Adica un intelectual nu trebuie sa accepte: sa fie ministru [et simili] la cultura, rector [et simili], director de asezamant de cultura?. In oricare din aceste posturi va avea atingere cu politica si daca nu este atras in jocuri politice de X devine automat tinta pentru non-X.
Iar acuzatia de „turn de fildes” va fi permanenta din partea marxista a politicienilor.
>>>ooooo, cum sa nu ?! Poate opta pentru oricare din aceste pozitii de demnitate publica ; numai ca atunci isi va asuma si consecintele mai faste sau mai putin faste pe care le presupune propria optiune …pragmatica .
„Patriotismul magarilor e floarea cea din urma si cea mai mandra ce a rasarit din nazuinta obsteasca a neamului de a-si ascunde magariile, a le spoi bine pe dinafara si a iesi in lume sub piele omeneasca. Cel ce intrece in acest mestesug pe toti altii, devenind astfel un maestru al spoielii, deopotriva de indemanatic in minciuna si inselare acela e sarbatorit in tara magarilor sub numele de patriot. […] Astfel, magaria patriotica … a ajuns de fapt cea mai intinsa si mai groasa din toate cate infloresc pe pamantul magarilor.
Ce-i drept, la lumina nepartinitoarei judecati, patriotismul magaresc pare cu atat mai straniu, cu cat magarii insisi privesc pe fiii neamului cu o neincredere ce atinge culmile dispretului. […]
Nu, magarii nu iarta niciodata crima de a te urca ceva mai sus ca dansii si a fi ceva mai mult ca un magar. Cadavru sa fii, si-ti izbesc mormantul cu copita, de-ti sfarma sicriul in bucati; cenusa sa fii, si-ti zdrobesc cinic urma mortuara, de-ti imprastie praful oaselor in cele patru vanturi ale cerului.”
Dedicatie speciala pentru Ponta de la un alt „anti-roman”, Stefan Zeletin, Din tara magarilor
buratino vrea sa definitiveze ceea ce n-a reusit ceasca, adica genocidul cultural romanesc – nu va reusi niciodata, deoarece este un om mic, ce traieste doar pt. idealuri minuscule si obscure!
Ba mie mi se pare ca reuseste destule lucruri, dar negative.
Nenea Iancu s-ar fi tavalit de râs sa fie mäcar _propus_ pentru o decoratie.
Observ cu parere de rau ca orice declaratie de-a idiotului asta de Ponta este comentata. observ de asemenea ca orice declaratie este o idiotenie, dar asta nu conteaza atat de mult. El nu trebuie bagat atat de mult in seama. in mod normal electoratul ar trebui sa regleze chestiuni de genul acesta. astfel de oameni nu ar avea ce cauta in postura de prim ministru.
dar intreband acelasi electorat cine sunt domnii mai sus amintiti (un ex bun ar fi Emil Cioran), s-ar putea sa fie confundat cu vreun fotbalist…
Pe cand un referendum pentru demiterea lui Ponta?
Ponta e un dobitoc. Gestul e calculat, cu bataie electorala.
La astfel de indivizi, argumentele rationale nu au priza.Actionati-l in justitie. Acest domn Goe ajuns premier trebuie combatut fara oprire prin mijloace legale. Nu acceptati sa fiti umiliti de un plagiator cu maniere suburbane.
Domnule Liiceanu, chiar acum sunt cetateni romani cu scoala si facultati pe bune care aplauda si se simt pe aceeasi lungime de unda cu Victor Ponta in aceasta lupta pana la capat cu Dictatorul. Exista oameni in tara asta – si nu dintre cei mai needucati – care identifica pe cei care au aceleasi pozitii cu Traian Basescu (chiar bazat pe principii) cu niste ticalosi. Propaganda comunista a reusit cu brio dupa 1945 si a fost utilizata cu succes si in ultimii cel putin 7 ani.
Daca imediat dupa 1990 le-a fost oarecum teama sau rusine sa-si afiseze public lipsa de scrupule, fostii lideri mafioti ai Romaniei o fac acum public, cu mandrie patriotica, pe un teren atent pregatit prin manipulari continue. Le reuseste relativ usor pentru ca sunt organizati si au o moralitate suficient de flexibila pentru a sta uniti in fata dusmanului comun cand este necesar.
Nu credeti ca a fost extrem de natural pt. „liberali” sa colaboreze indeaproape cu Hrebenciuc si Dan Voiculescu dupa 2007? Cunosc oameni tineri din PNL care au participat cu inflacarare sau chiar coordonat campaniile de lupta impotriva lui Traian Basescu si a celor perceputi ca fiind aliatii sai – s-au simtit in pericol si au atacat, identificandu-se cu salvatorii Romaniei. Acestia au reprezentat primele semne ale puterii spalarii pe creier – erau oameni inteligenti cu care discutam si care nu faceau altceva decat sa repete fara sir si logica (pentru mine ca privitor neimplicat politic) fraze si expresii auzite la sedintele de partid. Se intampla inca din 2007.
Asadar, discutiile la care ati participat in spatiul public au fost percepute ca o intrare pe terenul politic, teren unde luptele nu se duc cu idei si logica. Mai rau este ca nu ati observat acest lucru si asta v-a facut sa pareti a fi concurenti pe teritoriul politic, iar buna-credinta a fost transformata in aroganta si viclenie de mintea privitorilor.
Manipulatorii cei mari din spatele paiatelor de partid nu au aceasta problema pentru ca isi permit sa roteasca pe ecranele televizoarelor cete organizate de indivizi care transmit mesaje in permanenta. Acestia sunt pioni fara chip si personalitate, aruncati la sacrificiu in lupta contra unor piese dusmane grele.
Daca intre dumneavoastra si alti oameni din lumea ideilor pot exista normal puncte de vedere diferite datorita unor principii, in lumea celor ce conduc politica nu este posibil acest lucru pentru ca acolo nu se aplica principii din aceeasi categorie, ci principii mult mai concrete: cine-i seful, cine obtine puterea, banii. Pt. oamenii politici puterea nu poate fi decat deplina, supunerea subordonatilor completa, accesul la resurse discretionar. Chiar si lupta se poarta pana la distrugerea completa a adversarului si a tuturor celor ce stau in calea obtinerii puterii complete.
Stimate domn,
Hai sa scoatem mortii de la naftalina. Poate mai voteaza o data! Mortii cu mortii si vii cu vii spune o vorba a acestui popor de c… cum ne numeste dl. Patapievici. Hai sa-l decoram pentru asta, ca merita saracul…….poate cine stie, vine decoratia si c-o scutire de vreun impozit ceva, sau macar gratuitate pe RATB . Cum ii poate cineva pune alaturi de Eminescu si Caragiale pe toti acesti intelectuali de duzina?
A nu se integele ca as fi de acord cu vreuna din conducerile ce ne-au pus jug in acesti douazeci si sapte de ani! Toti o apa si-un pamant, nu va fie cu banat. La fel si Ponta, la fel si Basescu, tot un drac.
Imi pare rau ca din Calargiale s-au ales numai pasajele ce serveau “intelectualul interes” . Exista minciuna si prin omisiune si e pacat.
Hai sa mai citam ceva din Caragiale, pentru a nu ramane cu un gust amar in cerul gurii:
“De ce să ne facem spaimă şi inimă rea degeaba?
La noi nu e nici mai multă, nici mai puţină stricăciune decât în alte părţi ale lumii, şi nici nu s-ar putea altfel.
Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt peste tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale şi morale, religiuni, precum şi toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut, îi pot arăta ca şi cum s-ar deosebi mult cei dintr-un loc cu cei dintr-altul; ei însă, în fundul lor, pretutindeni şi totdeauna sunt aceiaşi.
Nu există pe pământ speţă zoologică mai unitară decât a regelui creaţiunii. Între un polinezian antropofag şi cel mai rafinat european, altă deosebire hotărâtă nu există decât modul de a-şi găti bucatele.”
Multa stima
Cand pui semnul „=” (sau „tot un drac”) intre VV”Fa”PONTA si TB este destul de evident din ce tagma faci parte!
Comiteti o eroare de rationament. Ceea ce spuneti dumneavoastra este echivalent cu a argumenta patriotismul lui Eminescu cu poezia „Somnoroase pasarele”. Este evident ca pentru a intari o afirmatie, aducand in sprijinul acesteia citate din alti autori , vom folosi citatele care au ca subiect ceea ce discutam, nu altceva. La fel de evident este si faptul ca Domnul Liiceanu s-a folosit de afirmatiile lui Caragiale sau Cioran care aveau legatura cu subiectul pledoariei dansului, ori trebuia sa foloseasca citate din „D-l Goe” ? Astfel , „intelectualul interes” pe care il puneti intre ghilimele, devine , tot in mod evident, doar o exprimare nefericita si lipsita de sens. Fireste ca e logica o asemenea abordare, cu citate la obiect, altfel, invatati-ne dumneavoastra cum sa procedam cand vrem sa demonstram ceva ? Prin sofistica Domnului Ponta , pesemne. Se pare ca aceeasi sofistica a stat si la baza ultimei afirmatii. Punand egal intre un canibal si un „rafinat european” nu faceti decat sa anulati insasi substanta prin intermediul careia ne situam deasupra animalelor , vorbesc aici despre spirit care, folosind aceeasi sofistica, nu exista fiindca nu e autorizat de Dl. Ponta.
„Punand egal intre un canibal si un “rafinat european” nu faceti decat sa anulati insasi substanta prin intermediul careia ne situam deasupra animalelor , vorbesc aici despre spirit care, folosind aceeasi sofistica, nu exista fiindca nu e autorizat de Dl. Ponta”
Corect, dar am o scuza! Egalul l-a pus acelasi Caragiale. Mai multa atentie si mai putina patima, rogu-va. :) De fapt rezulta ca nu ati priceput. Nu-i nimic, prin exercitiu, cine stie..poate data viitoare?
In rest (iar toaca popa pentru baba surda!) il puteti balacari pe Ponta cat vreti, pe mine una ma lasa total rece.
TOTÁL adj., adv., s. 1. adj. v. exhaustiv. 2. adj. v. întreg. 3. adv. v. integral. 4. adj. v. absolut. 5. adj. v. nemărginit. 6. adj. v. deplin. 7. s. (MAT.) v. sumă. 8. s. v. număr. 9. s. v. totalitate. 10. adj. global. (Rezultat ~.) 11. adj. absolut, suveran. (Un dispreț ~.) 12. adj. v. neprecupețit. 13. adv. v. totalmente.
Cu aceeasi stima.
Ce este de fapt Victor Ponta in politica actuala in partidul lui.
http://www.stiripesurse.ro/wp-content/uploads/2014/03/ponta-tanar.jpg
Eu cred ca trebuie sa oferim medalii tuturor care aduc jigniri României. Ca sa fie asemenea lui Eminescu, Cioran sau Caragiale .
Daca pentru dv Scriitorul Patapievici este pe aceeasi treapta cu Eminescu, va inselati- fauritori de limba, doar poetul nepereche, Chaucer si prea putini altii.Daca il egalati cu autorul lui „credeti-ma, credeti-ma” , din nou, gresiti.Caragiale, pentru Dumnezeu, e un clasic. Politele pe care si ;e platesc Ponta si Patapievici vi s-au parut probabil indreptatite atunci cand actorul senator Mircea Diaconu a vorbit repetat in mod incalificabil despre presedintele Basescu si apoi a vrut o functie cu atributii laxe si cu de 17 ori salariul mediu lunar.Daca am dreptate, asta ar fi cam ipocrit din partea dv.
Daca ar fi doar asta….Vorba „fascism” si-a pierdut sensul pe care il are ptr dl. Liiceanu. La fel si „bolşevic, comunist…” pentru altii (se folosesc la fel de des, dar de partea cealalta). Sunt, pur si simplu, cuvinte care denota cutare nuante de rău (de dreapta/stanga). Ponta nu stie ce zice, de fapt. Asta ar fi problema reala – că e ignorant, si ca ar trebui sa STIE ce inseamna „fascist”. (nu numai la noi s-a pierdut sensul . In franceza „fascist”, „facho” poate insemna orice, chiar si „comunist”)
Cum indrazneste Basescu sa decoreze pe cineva care n-a copiat macar un rand? Cum isi permite presedintele demis de 99% dintre romani, adica de 7,4 milioane, sa propuna pentru a fi decorat un om care scris din capul lui si nu stie sa foloseasca macar tastele CTRL C si CTRL V? Rusine Basescu! Rusine Patapievici! Si inca ceva: Ponta s-a uitat pe filmari si este EVIDENT ca nu i-a zis Fa lu’ Doina. La fel cum EVIDENT a fost ca nu a intarziat la intalnirea cu familia regala. Ei s-au strans sa-l astepte cu o ora mai devreme
Minunatul cv al presedintelui icr : http://www.icr.ro/files/items/14138_1_CV%20Lilian%20Zamfiroiu.doc
tot ce scrie in cv domnului ,ce azi cu mindrie este presedinte icr il recomanda.
origine sanatoasa,shtie importantza masuratorilor si este un diplomat
Stimate dle Gabriel Liiceanu
Stimate dle Editor,
Stimati colegi de activitate(postare sau doar urmarire) de pe firul http://www.contributors.ro/cultura/o-idee-care-ne-a-sucit-min%C8%9Bile/ doresc sa-mi cer scuze pentru ca am reusit, evident fara voie, sa determin prin lungimea unor postari cat si a pozitionarii lor, unele ca replici la cea pe care o continua, sa se blocheze firul si sa dispara din acest motiv toate postarile incepand cu postarile mele, adica data 30.04.2014 ora 16:38, cand am postat prima oara pe acest fir.
Acele postari mai lungi se datoreaza faptului ca atunci apreciind foarte mult articolul dlui Liiceanu, gasindu-l foarte util si apropiat unor preocupari mai vechi, am dorit sa intervin, fiind intr-un fel incitat si de observatia dlui Sipos care cerea niste solutii chiar si doar filozofice sau macar utopice la problemele ridicate de dl Liiceanu.
Din acest motiv am inceput sa prezint ceea ce eu consider ca este o solutie, intuita filozofic si economic in bazele ei si nu cred ca utopice, inainte de 1989, pentru ca ulterior sa constat ca s-ar incadra in ceea ce se denumeste „A treia cale” incepand cu Norberto Bobbio in Left and Right Significance Political Distinction(1994) [http://cnqzu.com/library/Politics/Bobbio-Norberto-Left-and-Right-Significance-Political-Distinction.pdf] unde la pg 8 Bobbio precizeaza ca „A treia cale transcende polii de stânga si de dreapta, spre deosebire de centru, care este pur si simplu între stânga si dreapta. Cele doua cai stanga si dreapta sunt reunite întro interdependență si suprimate ca afirmații unilaterale, în loc să fie separate si lăsate să supraviețuiască în opoziție între ele. Ele inceteaza sa fie două ansambluri care se exclud reciproc, cum ar fi cele două fețe ale unei monede care nu pot fi observate simultan; ele devin două părți ale unui întreg, o totalitate dialectică, fara a mai fi antitetica. Această sinteză nu este un compus, si reprezintă ceva cu totul nou.
Dar mai cunoscuta este contributia lui Antony Gidens care in1994 in Beyond Left and Right: The Future of Radical Politics, crede ca a treia cale este dincolo de stanga si de dreapta iar in The Third Way (1998) foloseste chiar in titlu termenul de „A treia cale”
Personal consider ca lucrarea lui Bobbio da cea mai buna definitie gasita de mine pentru aceasta A treia cale, despre care desi se crede ca poate avea mai multe feluri de a fi , consider ca nu poate avea la baza decat un unic fundament teoretic principial asa cum si capitalismul sau marxismul au deasemeni unul singur, si ca cele gandite de mine inainte de 1989 ar putea sa constituie un inceput, un set de idei dezvoltabile in viitor.
Din acest motiv acum reiau prezentarea celor gandite atunci, asa cum a fot postata si pe firul blocat.
Spuneam in introducerea acelui text ca Ludwig von Mises remarca tocmai lipsa de combativitate fata de fondul teoriei marxiste si citez „The outstanding fact in all this is that the Marxian doctrine of historical change has never received any judicious critique. It could triumph because its adversaries never disclosed its fallacies and inherent contradictions” (http://mises.org/daily/4542) si ca deci nu trebuie sa ne multumim doar cu genul de critica cel mai frecvent, adica cu o critica a socialismului/comunismului bazata in principal pe descrierea si evidentierea cat mai completa a abjectiei la care s-a ajuns peste tot pe unde a fost aplicat acest “mod de productie”. Asadar ca sa nu se mai poata spune ca “cei care au murdarit nobile idealuri sunt de vina” , trebuie sa atacam frontal marxismul din care se trage direct si fara rest ideologia comunista, si sa-l atacam din punct de vedere teoretic, astfel incat sa se elaboreze o teorie care sa-l reduca la absurd asa cum legile conservarii au redus la absurd sustinerea posibilitatii unui perpetuum mobile.
Asadar fata de cele doua cai de dezvoltare economica la care a ajuns stiinta economica si anume pe de o parte socialismul(marxismul) cu proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie, abolirea legii valorii si deci a pietii , cu partid unic si dictatura politica si capitalismul pe de alta parte, cu proprietatea privata asupra mijloacelor de productie si democratia politica, consider ca este posibila si o cale a treia despre care vorbesc multi dar nu se stie exact cum ar trebui sa fie.
Sunt convins ca omenirea nu este inca pregatita sa accepte axiomele pe care le propun pentru a fundamenta aceasta a Treia Cale de dezvoltare economico-sociala, dar sunt la fel de convins ca daca nu le adopta risca sa dispara intrun fel sau altul, nu neaparat total dar distrugand civilizatia, precum tot vedem in diverse filme fantastice si apocaliptice.
Sa prezentam dezideratului social cel mai adanc si de aplicarea caruia se poate arata, ca a depins implicit dezvoltarea pozitiva a civilizatiei.
Acesta apare explicit in secolul 19 mai intai in USA la parintii fondatori, care prin Philip Mazzei au afirmat „All humans are created equal” pentru ca sa si legifereze acesta propozitie in Introducerea Declaratiei de Independentă a Statelor Unite ale Americii, scrisă de Thomas Jefferson în 1776, care spune textual:
„We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty, and the Pursuit of Happiness.”.
Ulterior textul devine mai precis si mai aproape de formularea juridica: „Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi” si ”Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.”
Aceste cuvinte stau în fruntea a doua dintre cele mai importante texte ale umanitătii, si anume Declaratia drepturilor omului si ale cetăteanului, adoptată de Adunarea Natională Franceză la 26 august 1789, respectiv Declaratia universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 10 decembrie 1948.
Eu sustin ca desi acestea raman inca un deziderat, dezvoltarea pozitiva a civilizatiei a depins de proportia in care s-au aplicat si evident ca acest lucru s-a petrecut maximal unde a si aparut, adica in USA si in occidentul european.Este suficient sa urmarinm istoria evolutiei societatilor omenesti ca sa vedem ca cele mai evoluate societati, cele considerate superioare altora cum este civilizatia euroatlantica le-au incalcat cel mai putin.
Stiinta economica nu a reusit inca sa fundamenteze aceste deziderate ale ratiunii si inimii omenesti, fiind totusi atat de simplu sa le fundamentezi economic incat totul devine un fel de ou al lui Columb la care eu m-am gandit, cand la noi comunismul aproape le abolise in fapt, ca in vorbe si teorie se lauda cu o deplina realizare.
Asadar axiomele care fundamenteaza economico-juridic dezideratul de mai sus punand bazele dezvoltarii stintei economice a ceea ce vom numi A Treia Cale de Dezvoltare a Omenirii, sunt:
Oamenii se nasc liberi si egali in demnitate si in drepturi pentruca se nasc si raman pana la moarte in mod absolut si inalienabil proprietari asupra fortei lor de munca si egali proprietari asupra resurselor naturale in componentele acestora neatinse de exploatarea sau prelucrarea omului.
Desigur ca este sarcina specialistilor in stiinta economica sa aplice aceste axiome, daca le accepta, pentru ca o axioma nu se poate demonstra ci doar accepta si aplica, si sa creeeze baza teoretica de implementare sociala a Celei de a Treia Cai care este fata umana a globalizarii, cealalta fiind ranjetul had al ipocriziei diavolesti distructive.
continuare:
In cele ce urmeaza voi prezenta situatia modurilor de productie fata de acestea de mai sus si desigur concluziile ramanand cele deja spuse referitor la Europa occidentala si SUA :
1. Comuna primitiva: proprietate personala a individului asupra lui si uneltelor sale, deci libertate personala si proprietate comuna asupra resurselor naturale care erau intr-o relativa abundenta depinzand doar de capacitatea tehnica de prelucrare a omului alaturi de piata libera si actiunea in cadrul acesteia a legii valorii
2. Sclavagismul: pentru omul liber, proprietate personala asupra factorilor de productie , unele resurse privatizate altele in comun (deci proprietate comuna) iar sclavul ajungand similar unui animal domestic de povara deci lipsit de aproape orice proprietate , deasemeni piata libera, legea valorii
3. Despotismul asiatic: in care sclavagismul era dus pana la ultima lui limita in care proprietari nu erau oamenii ci doar sclavii „zeului” reprezentat prin conducator , piata pentru aceasta populatie in zona de dezinters a despotului pentru a nu avea despotul toata grija acesteia, o legea a valorii mult deformata de interventia despotului
4. Capitalismul in care toti oamenii redevin liberi ca in comuna primitiva, mijloacele de productie (resursele naturale, materia prima si uneltele) fiind in proprietate privata motiv din cauza careia apare dupa Marx exploatarea muncitorului care nu poseda decat forta de munca de catre capitalist care poseda mijloacele de productie.Piata libera (teoretic) la baza cu legea valorii.
5. Socialismul cu evolutie legica spre comunism in care teoretic munca ramane libera ca in capitalism si mijloacele de productie devin proprietate comuna motiv pentru care conducerea are tendinta legica sa devina ca in despotismul asiatic iar munca si retributia evident ca la fel ca in acela. Piata inexistenta, cea care parea ca ar fi, fiind doar un simulacru bazat pe alinieri fomale la pietele libere existente in economiile capitaliste.
6. Calea a treia: munca libera adica proprietate privata pe forta de munca unelte si materii prime(obiecte ale muncii rezultate intrun proces de munca) , resursele naturale fiind de principiu in proprietate comuna(pentru ajustarea modelului de piata si desigur ca nu si efectiv ) si piata libera, cat mai libera posibil
Efectele tendintei umane de a se face proprietar pe resursa naturala este cea care conduce la razboi dar si tendinta proprietarului odata existent de a restrange accesul altora la resurse, astfel ca intram in zona corect descrisa de von Mises cand se refera la proprietatea resurselor si cand in lucrarea sa Marxism Unmasked: From Delusion to Destruction scrie: Este corect oare ca o tara care poseda niste resurse pe care nu are capacitatea sa le exploateze, sa priveze pe cel care le poate exploata sa faca acest lucru si sa pretinda sa-i fie respectat acest drept care pana la urma devine un drept privind pacea sau razboiul, cazul in care ne aduce resursa de petrol . Evident ca raspunsul este nu dar in acelasi timp nici raspunsul la acest comportament care a fost crearea sitemului colonial si in care se porneste de la ideea ca o tara trebuie neaparat sa cucereasca niste resurse ca sa dispuna cum doreste de ele , adica sa ajunga proprietara pe resurse, scotandu-le astfel pe acestea dintr-o proprietate comuna sau a altora, nu este corect.
De fapt vedem in aceste doua exemple limita si caracterul problematic, de fapt infertil al proprietatii private sau de grup asupra resurselor care face ca „homo homini lupus” dar face ca si grupurilor umane, azi state, sa li se aplice aceilasi proverb roman, preluat mai aproape de noi de catre Thomas Hobbes, ceea ce nu mai aparea daca s-ar recunoaste ca resursele naturale sunt un cadou facute de natura omului si nu unui om sau grup de oameni , ci tuturor oamenilor care le sunt cu totii proprietari in indiviziune de cand se nasc si pana cand mor, proprietate care nu se lasa mostenire ci revine oricui in baza simplei sale nasteri. Daca principiul este evident just si fertil el este inoperant in sens efectiv ca doar nu suntem in comuna primitiva in faza de vanatori nomazi unde foloseai o resursa si o lasai apoi in urma . Azi resursele trebuie sa fie ca si pana acum, adica, simuland proprietatea, ca si cum ar fi in proprietate privata, relatiile umane acceptand acest postulat precum si calculele economice derivate realizand corectia necesara.
Sa dam un exemplu empiric . Astfel daca urmarim sistemul economic capitalist cel mai dezvoltat, adica acolo unde sustinem ca sunt cel mai putin incalcate postulatele propuse, vedem ca acolo s-a introdus mai intai indemnizatia de somaj, despre care faimosul economist american John Galbraith spune ca este unul din pilonii fundamentali ai economiei capitaliste moderne limitand atat exploatarea cat si autoexploatarea.
El nu explica decat prin consecinte aceasta mare importanta caci este evident ca un muncitor care are un minimum de mijloace de subsistenta este mult mai liber aproape cu adevarat liber si egal in libertatea fata de munca munca devenind astfel cu adevarat un drept.
Noi spunem ca motivul necesitatii este ca o persoana fara loc de munca intrucat nu are din aceasta cauza acces la cota de resurse care teoretic i-ar reveni din zestrea umanitatii, are dreptul de la cei care o lucreaza la o redeventa.
Care este valoarea redeventei este de discutat si de negociat in cadrul unei noi stiinte economice dar simplul fapt ca exista, desi este importanta si suma si perioada de alocare si in orice caz cota primita ca intr-un sistem de sigurari pentru care cotizezi cat lucrezi, trebuie privita separat de aceasta redeventa.
In concluzie cred ca am trasat niste jaloane minimale si adaug ca nu este usor dar nici imposibil si este posibila o stiinta economica desvoltata cu respectul postulatelor Caii a treia si desigur ca economistii o pot dezvolta. Cand voi termina ce am inceput sa redactez adica o anume dezvoltare a unora dintre aceste idei, voi reveni caci multe din cele deja postate zilele trecute chiar daca nu se mai pot vedea, necesita niste corectii.
PS. Am uitat sa adaug niste exemple mai recente in care tot empiric s-a incercat ceva ce isvoraste stiintific din postulatele propuse de mine, dar ca si in cazul lui Galbraith ele nefiind inca cunoscutei apar doar ca niste intuitii sau deziderate remarcabile.
Ma refer la o propunere a lui Jean Marc Ferry care in lucrarea sa „L`allocation universelle” din 1995 propune, asa numita de el „alocatie universala” de cetatenie, pe care o defineste in felul urmator: „Venit social primar distribuit egalitar, in mod neconditionat adica un adevarat venit de cetatenie”. Daca s-ar adopta asemenea initiativa spune Ferry „dreptul la munca ar inceta sa mai fie o ipocrizie”.
Ideea, nefundamentata teoretic, dar considerata cu efect benefic, exact ca si indemnizatia de somaj discutata de Galbraith a fost reluata la scara europeana in 2013 sub forma proiectului european denumit „Venitul Minim Garantat în UE” (U.B.I). Cei care au inițiat proiectul, solicită o lege europeană care să stipuleze ca fiecare persoană, indiferent de vârstă, strămoşi, domiciliu sau de rezidenţă, profesie etc. să aibă dreptul de a primi o alocaţie în mod necondiționat. Conform acestora: „Noi privim venitul de bază ca pe un drept al omului care nu trebuie să depindă de nici o precondiţie sau obligaţie de a avea salariu plătit, de a fi integrat în serviciul public sau de a se comporta potrivit cu rolurile tradiţionale de gen. Venitul de bază nu va fi condiţionat de alte venituri, economii sau proprietăţi”
Este exact consecinta aplicarii practice a principiilor propuse mai sus vizand „libertatea egala” prin recunoasterea dreptului egal de proprietate egala aupra resurselor naturale pentru orice fiinta omeneasca.
Pentru ca propunerea de proiect să fie luată în discuție în comisie la Uniunea Europeană (nu aprobată ci doar luată în discuție) este nevoie de strângerea unui milion de semnături din țările UE. România ar fi trebuit să strângă cel puțin 25.000 de semnături (http://basicincome2013.eu/ubi/ro/) .
Din pacate la noi nu s-a stiut mai nimic, caci noi facem politica si filozofarim(totusi cineva l-a anuntat pe blogul dsale: http://adinaamironesei.blogspot.ro/2013/12/chiar-iti-doresti-o-lume-mai-buna.html)
Tot din pacate, intrun an nu s-au strans cele un milion de semnaturi ci doar aproape 300000 , Romania de la care se asteptau 25000 a dat doar 4000 in timp de Bulgaria a dat 41000. Bravo bulgarilor care au fost campioni ca procent pe intreaga UE.
Sper ca daca se va relua acest proiect sa prezint teoria de mai sus pentru a fi fundamentat stiintific nu numai etic sau egaltarist socialist..
Erata cu scuzele de rigoare:
Linkul indicat are la final o paranteza ce nu are ce cauta motiv ca se deschide prost.
Corect este: http://adinaamironesei.blogspot.ro/2013/12/chiar-iti-doresti-o-lume-mai-buna.html
Si venind vorba ma intreb de ce acea initiativa a anului 2013 nu o fi fost (poate ca a fost si nu stiu) reluata si acum cu ocazia alegerilor parlamentului UE.
Ma refer la proiectului european denumit “Venitul Minim Garantat în UE” (U.B.I) referit mai sus.
PS Ma informai si vazui ca nu s-a renuntat la initiativa creindu-se un facebook pe aceata problema:
https://www.facebook.com/ECI.BasicIncome
unde am postat acestea in viteza caci nu mai este mult timp pana la alegeri
La présente initiative apartiens de la ” troisième voie” qui est une philosophie politique et économique qui se situe entre le socialisme et le libéralisme et qui est encore a faire
Je l’ai indiqué parmi les postulats de cette théorie, comme le postulat qui garantit l’égalité dans la liberté des personnes, le principe de la propriété commune sur des ressources naturelles de qui, je pense, on peut déduire de la proposition de Jean-Marc Ferry qui dans son „L’allocation universelle” (1995) suggère donc ce qu’il a appelé «allocation universelle» de la citoyenneté, qu’il définit comme suit: «La répartition des revenus primaires sociale égalitaire sans condition véritable sens un revenu de citoyenneté”. Si vous pouvez également prendre l’initiative, dit Ferry „droit au travail doit cesser d’être hypocrite.”
Nous croyons également et que cette proposition de revenu de base en Europe, revenu qui n’est pas un moyen de bienfaisance sociale, mais un droit, resultent aussi de ce postulat.
Voir aussi: Stiinta economica [Postulates of economics or the Third Way] in
http://ionceldomn.blogspot.ro/2013/02/stinta-economica.html
Ponta este un idiot trans-cultural. Pe vremea cand la inceputul carierei facea, dupa cum am auzit, afaceri cu cherestea, defrisand in nestire paduri in nordul tarii, nu avea timp sa-si complecteze cunostintele literare. Astazi „PARTIDUL” are grija sa-l macheze in doctor, procuror de cariera, cunoscator a toate si despre toate, detinator al adevarului absolut. Astept cu nerabdare alegerile prezidentiale sa nu-i dau votul meu!!!