luni, mai 16, 2022

Ofertă de serviciu

Unul dintre cele mai cunoscute și mai prețuite Teatre din România este pe cale de a organiza un concurs în vederea ocupării postului vacant de secretar artistic.
O primă și importantă bilă albă. Conducerea instituției a respectat atât litera cât și spiritul legii și a făcut public și din vreme concursul. Măcar de data aceasta pare-se că nu va mai avea acoperire în fapte celebra zicere dintr-un Revelion de odinioară cu marele Toma Caragiu: “Concursul se anunță joi , însă postul e ocupat încă de marțea trecută”.
În al doilea rând, condițiile de participare sunt dintre cele mai normale. Deloc restrictive. Așa că nu este îndrituită nici cea mai firavă suspiciune că ar fi vorba despre un concurs “cu dedicație”.
Sunt detaliate și atribuțiile celui ce va câștiga concursul. Ca să știe omul din vreme la ce poate să se aștepte.
Numia că de aici încep întrebările mele. Căci din câte îmi dau seama, viitorul secretar artistic se va ocupa cam cu de toate. Va colabora îndeaproape cu conducerea instituției, în sensul că îi va executa ordinele, însă nici vorbă să fie consultat de aceasta în probleme cu adevărat artistice, va ține o strânsă legătură cu superiorul ierarhic, va mediatiza “acțiunile” și “evenimentele” instituției, va întocmi dosare de presă. Citind aceste atribuții mi-au revenit în minte excepționalele tablete satirice din revista Teatrul de odinioară, tablete în care regretatul critic Virgil Munteanu inventaria cu umor mai toate aberațiile din lumea, din “templul” Thaliei.
Fapt e că nu prea înțeleg eu ce e cu adevărat “artistic” în salba de îndeletniciri pe care le va avea fericitul câștigător al concursului.
Care nu are nicidecum obligația de a citi piese, precum aveau secretarii literari din alte vremuri, nu trebuie să contribuie la alcătuirea caietului de sală ( e drept, în cele mai multe dintre Teatrele din România și acestea au cam trecut în amintire), nu are nici cea mai mică implicare în alcătuirea strategiei repertoriale (de altfel, în zilele noastre cam tot aceiași mari filosofi ai teatrului care proclamă moartea regizorului ne aduc la cunoștință că repertoriul îl fac nimeni alții decât regizorii care vin și spun pe tonul cel mai categoric “nu pun decât piesa asta, iar onorariul meu pornește de la 10.000 de euro), nu este întrebat de nimeni dacă înșiruirea de titluri de pe afișele instituției are cât de cât o noimă, nu are nici cea mai mică grijă ca mai tuturor componenților trupei să li se ofere măcar o mică șansă de afirmare. Cuvântul magic “casting” rezolvă totul și îl scapă de orice urmă de răspundere pe director. Redenumit “manager”.
Carevasăzică, viitorul secretar artistic va fi doar un fel de funcționar, de contabil nițel altfel, în cel mai fericit caz un pr-ist, o persoană însărcinată să vândă niște produse de la conceperea cărora a fost evitat cu totul. Atunci cei de la Serviciul Marketing cu ce se mai ocupă?
La urma urmei nici nu s-ar cuveni să mai mire aberațiile în cascadă din anunțul cu pricina. Teatrul românesc, dar și articolele inspirate de ceea ce se întâmplă în el sunt care mai de care mai bizare. După ce o criticiță a scris într-o revistă altminteri  serioasă că un spectacol nu trebuia adus la FNT spre a fi astfel pedepsită conduita regizorului, iată că în urmă cu o lună și mai bine mi-a fost dat să citesc un articol referitor la modul de alcătuire și la condițiile de muncă ale celor două jurii (de nominalizări și final) ce decid câștigătorii premiilor UNITER. Pe lângă o seamă de lucruri bune, corecte, de bun simț, pe lângă frustrări personale atât de multe, de clocotitoare încât deveniseră imposibil de ținut în frâu și atunci gata, pac la gazetă cu ele!, semnatara articolului susținea că criticii din juriul prim ar trebui desemnați ceva mai din vreme (ceea ce e perfect adevărat). Unul dintre motive fiind și acela că numirea într-un astfel de juriu ar fi pentru critici necesarul stimulent ca să se apuce și ei, în fine, de onorat invitațiile la premiere. Adică să se trezească din dulcele somnuleț de după-amiază care îi face să se ducă la spectacole din an în paște. Aceasta în condițiile în care al lor job description cuprinde ca primă obligație misiunea de a vedea și de a scrie cât mai profesionist cu putință despre spectacolele văzute. Citind articolașul cu pricina, am dedus că până nu primesc telefonul de la dl. Ion Caramitru care îi întreabă dacă nu vor să facă parte dintr-un juriu, criticii români de teatru ar avea tot dreptul să se complacă într-un dolce far niente sublimat în felurite postări pe facebook în care îi iau în derâdere pe confrații care încă mai știu lucrul elementar că în vreme ce criticul literar trebuie să citească cât mai multe dintre aparițiile editoriale ale momentului, cel de teatru se înarmează cu mersul trenurilor și este gata mereu să o pornească prin țară. Ceea ce nu înseamnă defel că din “meniul” lui zilnic ar fi exclusă lectura.
Dar revenind la anunțul cu pricina. Citindu-l, mi-am amintit și de o pilulă cuprinsă în piesa lui Tudor Popescu Zece hohote de râs. Aceea în care era satirizat faptul că, în ultimii ani ai perioadei comuniste, la farmacie s-ar fi găsit șlapi, iar la pantofărie pixuri. În fapt, nicăieri nu se găsea nimic.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Nimic nou sub soare: la Teatru ca la Opera.
    Ca in sport, justitie, (chiar politica), si-n toate cele ce rid la Soare.
    „o criticiţă”

  2. Stimate Domn,

    Am căutat pe site-ul http://www.tnb.ro vreo mențiune despre postul în discuție. Fără succes.
    Dar internetul mi-a dezvăluit existența în COR a poziției 343522.
    Citez:
    Nivel de instruire: studii liceale sau postliceale
    Codul COR 343522
    Funcția: Secretar artistic
    Încadrare conform CLASIFICĂRII OCUPAȚIILOR DIN ROMÂNIA (2017):
    (…) Grupa de bază: 3435 Alţi specialişti asimilaţi din domeniul artistic şi cultural
    Această grupă de bază cuprinde ocupaţiile auxiliare artistice şi culturale care nu sunt clasificate în altă parte în grupa minoră 343 – Alţi specialişti în domeniul artistic, cultural şi culinar. De exemplu, cei care ajută regizorii şi actorii cu punerea în scenă a producţiilor de teatru, film, televiziune sau comerciale sunt clasificaţi aici.

    În concluzie: Nu e vorba de angajarea unei persoane cu atribuții de conducere. E vorba de inventarea unei funcții noi în organigramele instituțiilor publice, un soi de băiat (ori fată) la toate…

    Cu toată considerația,
    N

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro