vineri, martie 29, 2024

Ofertă de serviciu

Unul dintre cele mai cunoscute și mai prețuite Teatre din România este pe cale de a organiza un concurs în vederea ocupării postului vacant de secretar artistic.
O primă și importantă bilă albă. Conducerea instituției a respectat atât litera cât și spiritul legii și a făcut public și din vreme concursul. Măcar de data aceasta pare-se că nu va mai avea acoperire în fapte celebra zicere dintr-un Revelion de odinioară cu marele Toma Caragiu: “Concursul se anunță joi , însă postul e ocupat încă de marțea trecută”.
În al doilea rând, condițiile de participare sunt dintre cele mai normale. Deloc restrictive. Așa că nu este îndrituită nici cea mai firavă suspiciune că ar fi vorba despre un concurs “cu dedicație”.
Sunt detaliate și atribuțiile celui ce va câștiga concursul. Ca să știe omul din vreme la ce poate să se aștepte.
Numia că de aici încep întrebările mele. Căci din câte îmi dau seama, viitorul secretar artistic se va ocupa cam cu de toate. Va colabora îndeaproape cu conducerea instituției, în sensul că îi va executa ordinele, însă nici vorbă să fie consultat de aceasta în probleme cu adevărat artistice, va ține o strânsă legătură cu superiorul ierarhic, va mediatiza “acțiunile” și “evenimentele” instituției, va întocmi dosare de presă. Citind aceste atribuții mi-au revenit în minte excepționalele tablete satirice din revista Teatrul de odinioară, tablete în care regretatul critic Virgil Munteanu inventaria cu umor mai toate aberațiile din lumea, din “templul” Thaliei.
Fapt e că nu prea înțeleg eu ce e cu adevărat “artistic” în salba de îndeletniciri pe care le va avea fericitul câștigător al concursului.
Care nu are nicidecum obligația de a citi piese, precum aveau secretarii literari din alte vremuri, nu trebuie să contribuie la alcătuirea caietului de sală ( e drept, în cele mai multe dintre Teatrele din România și acestea au cam trecut în amintire), nu are nici cea mai mică implicare în alcătuirea strategiei repertoriale (de altfel, în zilele noastre cam tot aceiași mari filosofi ai teatrului care proclamă moartea regizorului ne aduc la cunoștință că repertoriul îl fac nimeni alții decât regizorii care vin și spun pe tonul cel mai categoric “nu pun decât piesa asta, iar onorariul meu pornește de la 10.000 de euro), nu este întrebat de nimeni dacă înșiruirea de titluri de pe afișele instituției are cât de cât o noimă, nu are nici cea mai mică grijă ca mai tuturor componenților trupei să li se ofere măcar o mică șansă de afirmare. Cuvântul magic “casting” rezolvă totul și îl scapă de orice urmă de răspundere pe director. Redenumit “manager”.
Carevasăzică, viitorul secretar artistic va fi doar un fel de funcționar, de contabil nițel altfel, în cel mai fericit caz un pr-ist, o persoană însărcinată să vândă niște produse de la conceperea cărora a fost evitat cu totul. Atunci cei de la Serviciul Marketing cu ce se mai ocupă?
La urma urmei nici nu s-ar cuveni să mai mire aberațiile în cascadă din anunțul cu pricina. Teatrul românesc, dar și articolele inspirate de ceea ce se întâmplă în el sunt care mai de care mai bizare. După ce o criticiță a scris într-o revistă altminteri  serioasă că un spectacol nu trebuia adus la FNT spre a fi astfel pedepsită conduita regizorului, iată că în urmă cu o lună și mai bine mi-a fost dat să citesc un articol referitor la modul de alcătuire și la condițiile de muncă ale celor două jurii (de nominalizări și final) ce decid câștigătorii premiilor UNITER. Pe lângă o seamă de lucruri bune, corecte, de bun simț, pe lângă frustrări personale atât de multe, de clocotitoare încât deveniseră imposibil de ținut în frâu și atunci gata, pac la gazetă cu ele!, semnatara articolului susținea că criticii din juriul prim ar trebui desemnați ceva mai din vreme (ceea ce e perfect adevărat). Unul dintre motive fiind și acela că numirea într-un astfel de juriu ar fi pentru critici necesarul stimulent ca să se apuce și ei, în fine, de onorat invitațiile la premiere. Adică să se trezească din dulcele somnuleț de după-amiază care îi face să se ducă la spectacole din an în paște. Aceasta în condițiile în care al lor job description cuprinde ca primă obligație misiunea de a vedea și de a scrie cât mai profesionist cu putință despre spectacolele văzute. Citind articolașul cu pricina, am dedus că până nu primesc telefonul de la dl. Ion Caramitru care îi întreabă dacă nu vor să facă parte dintr-un juriu, criticii români de teatru ar avea tot dreptul să se complacă într-un dolce far niente sublimat în felurite postări pe facebook în care îi iau în derâdere pe confrații care încă mai știu lucrul elementar că în vreme ce criticul literar trebuie să citească cât mai multe dintre aparițiile editoriale ale momentului, cel de teatru se înarmează cu mersul trenurilor și este gata mereu să o pornească prin țară. Ceea ce nu înseamnă defel că din “meniul” lui zilnic ar fi exclusă lectura.
Dar revenind la anunțul cu pricina. Citindu-l, mi-am amintit și de o pilulă cuprinsă în piesa lui Tudor Popescu Zece hohote de râs. Aceea în care era satirizat faptul că, în ultimii ani ai perioadei comuniste, la farmacie s-ar fi găsit șlapi, iar la pantofărie pixuri. În fapt, nicăieri nu se găsea nimic.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Nimic nou sub soare: la Teatru ca la Opera.
    Ca in sport, justitie, (chiar politica), si-n toate cele ce rid la Soare.
    „o criticiţă”

  2. Stimate Domn,

    Am căutat pe site-ul http://www.tnb.ro vreo mențiune despre postul în discuție. Fără succes.
    Dar internetul mi-a dezvăluit existența în COR a poziției 343522.
    Citez:
    Nivel de instruire: studii liceale sau postliceale
    Codul COR 343522
    Funcția: Secretar artistic
    Încadrare conform CLASIFICĂRII OCUPAȚIILOR DIN ROMÂNIA (2017):
    (…) Grupa de bază: 3435 Alţi specialişti asimilaţi din domeniul artistic şi cultural
    Această grupă de bază cuprinde ocupaţiile auxiliare artistice şi culturale care nu sunt clasificate în altă parte în grupa minoră 343 – Alţi specialişti în domeniul artistic, cultural şi culinar. De exemplu, cei care ajută regizorii şi actorii cu punerea în scenă a producţiilor de teatru, film, televiziune sau comerciale sunt clasificaţi aici.

    În concluzie: Nu e vorba de angajarea unei persoane cu atribuții de conducere. E vorba de inventarea unei funcții noi în organigramele instituțiilor publice, un soi de băiat (ori fată) la toate…

    Cu toată considerația,
    N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro