marți, martie 19, 2024

Oficiul Naţional de Turism „Carpaţi” şi situaţia de pe litoralul românesc al Mării Negre, analizată de un turist austriac (1955-1964)

La 26 iulie 1979, autorităţile comuniste de la Bucureşti au publicat în presa centrală „Decretul privind unele măsuri pentru raţionalizarea consumului de carburanţi şi gospodărirea economicoasă a parcului de autoturisme”. Conţinutul documentului fusese discutat şi aprobat în ziua precedentă, în cadrul reuniunii Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. După semnarea sa de către Nicolae Ceauşescu, decretul respectiv a ajuns la sediul publicaţiei oficiale a statului comunist, „Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România”, pentru tipărire. În paralel, conţinutul său a fost trimis la sediile principalelor ziare cotidiene din ţară pentru a fi adus la cunoştinţa cetăţenilor în dimineaţa zilei de 26 iulie 1979.

Pentru cetăţenii români, măsurile prevăzute în decretul respectiv erau dure. Preţul carburanţilor – ulterior, şi al produselor folosite pentru încălzire şi pentru prepararea hranei – a crescut în mod exponenţial. Mai mult decât atât, Nicolae Ceauşescu a impus şi toţi membrii Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. şi ai guvernului României au acceptat aplicarea unei măsuri unice în lumea civilizată şi extrem de controversate: „în zilele de sâmbătă şi duminică vor funcţiona numai jumătate din autoturismele personale, urmând ca într-o săptămână să circule cele cu număr par (de înmatriculare – nota Petre Opriş), iar în următoarea săptămână cele cu număr impar”.

Pentru toţi cetăţenii străini care se aflau pe teritoriul României, în vacanţă sau cu alte scopuri, precum şi pentru cetăţenii străini care doreau să tranziteze România începând cu data de 1 august 1979, plecând în vacanţă sau revenind din concediile petrecute în statele vecine României, decretul respectiv a creat mari probleme financiare şi logistice. Dintr-o dată, aceştia s-au văzut obligaţi să achite cu valută combustibilul pe care îl încărcau în rezervoarele vehiculelor cu care se deplasau pe teritoriul ţării (combustibil care avea un preţ mult mai mare decât cel ştiut) sau cu nişte bonuri speciale – pe care autorităţile comuniste de la Bucureşti au dorit să le impună tuturor ţărilor aflate în lagărul sovietic imediat după aplicarea în România a decretului menţionat.

În acelaşi timp, preţurile în valută ale combustibililor auto din România au crescut până la următoarele niveluri, începând cu data de 26 iulie 1979 (când s-a dat publicităţii decretul respectiv):

– benzină COR 96-98: 0,70 dolari S.U.A./litru (comparativ, cetăţenii români trebuiau să achite 7,50 lei);

– benzină COR 88-90: 0,65 dolari S.U.A./litru (respectiv 6,80 lei, pentru cetăţenii români);

– benzină COR 75: 0,55 dolari S.U.A./litru;

– motorină auto: 0,55 dolari S.U.A./litru (respectiv 4 lei, pentru cetăţenii români).

Ce anume a urmat se cunoaşte: o furtună diplomatică apărută din senin şi pe care autorităţile de la Bucureşti nu au mai ştiut cum să o oprească, precum şi o reclamă negativă şi foarte dură făcută turismului din România de către Nicolae Ceauşescu, de membrii Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. şi de membrii guvernului comunist de la Bucureşti.

Ambasadorul şi istoricul polonez Adam Burakowski a descris pe larg şi extrem de elocvent criza turiştilor polonezi şi ai celor din alte state comuniste care s-au aflat în România sau la graniţele sale în acele zile – din nefericire pentru ei aşteptând decizia autorităţilor de la Bucureşti de a le permite cumpărarea de combustibil fără aplicarea intempestivă a unui decret extrem de controversat. Nu insistăm acum asupra acestui aspect şi dorim să amintim doar faptul că turiştii polonezi erau primiţi în România pe baza buletinelor de identitate eliberate de autorităţile de la Varşovia. Pe ultima pagină a acestora, organele de Miliţie Cetăţenească („Milicja Obywatelska”) aplicau o ştampilă care permitea cetăţenilor polonezi să circule în Uniunea Sovietică şi în toate ţările comuniste din Europa fără restricţii administrative sau de altă natură. Era un sistem asemănător cu cel al „paşaportului verde” – pe care, în zilele noastre, Ursula Gertrud von der Leyen şi Charles Michel (de la vârful Uniunii Europene) doresc să îl aplice cu forţa pentru toţi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene.

Deoarece subiectul turiştilor polonezi blocaţi în România, în vara fierbinte a anului 1979 ne-a atras atenţia, am încercat să aflăm cum s-a ajuns la stabilirea unei forme de colaborare în domeniul turismului între statele membre ale Consiliului de Ajutor Economic Reciproc – în cazul expus mai sus, între Oficiul Naţional de Turism „Carpaţi” şi Biroul de Turism „Orbis” din Polonia. Totodată, ne-am străduit să găsim în arhive o evaluare a serviciilor oferite de Oficiul Naţional de Turism „Carpaţi”, făcută de cetăţenii străini care au vizitat România la începutul anilor ’60. Un prim rezultat al cercetărilor noastre este descoperirea traducerii unei scrisori inedite, adresate autorităţilor comuniste de la Bucureşti de către cetăţeanul austriac Kurt Bachmayer – după două săptămâni de concediu petrecute împreună cu soţia sa în staţiunea Mamaia (6-19 septembrie 1964).

Pentru politicienii români din zilele noastre, o asemenea iniţiativă poate să pară ridicolă deoarece, în opinia unor lideri entuziaşti şi extrem de dornici să parvină, istoria României ar trebui să înceapă doar odată cu accederea lor la putere – conform zicerii biblice „Să fie lumină! Şi a fost lumină”. Dumnezeirea actualilor idoli politici români de către cei slabi de înger este o greşeală deoarece, în particular, cetăţenii sunt obişnuiţi să îi „blagoslovească” pe idolii de lut mai curând pentru nepriceperea şi pentru păcatele săvârşite de aceştia în timpul mandatelor politice, nu pentru intenţiile şi faptele bune pe care aceştia le promit mereu în campaniile electorale. Mai mult decât atât, sunt inventate tot felul de acte verzi (vezi, Doamne, cu profil ecologic!) pentru a se demonstra faptul că libertatea de mişcare nu este îngrădită în statele membre ale Uniunii Europene. Adam şi Eva nu lipsesc din peisajul politic actual, şarpele şi mărul fiind oferite în plină pandemie, cu mărinimie, de Charles Michel şi Ursula Gertrud von der Leyen (de la vârful Uniunii Europene), respectiv de Ilie Dan Barna şi Dacian Julien Cioloş (în România) – sub forma unui vaccin AstraZeneca şi a unui paşaport verde ca poama muşcată în Rai de Adam cel nătăfleţ.

Însă românii merg cu valul, fără să ştie de unde vin şi încotro se îndreaptă, fără o istorie şi fără viitor, deoarece clasa politică din România este parazitată de elemente care cred că totul a început ieri – când acestea au pus mâna pe puterea politică. Scandalagii, hoţi, agitatori de pseudo-simboluri, aroganţi, fără carismă şi fără o empatie care poate să îi ajute la mobilizarea cetăţenilor care nu i-au votat niciodată, asemenea personaje îşi pun poalele în cap şi se autovictimizează de îndată ce au fost înlăturaţi de la masa puterii. Ambiţii în folosul naţiunii din care provin, realizabile într-un orizont de timp previzibil? Mai curând orgolii nejustificate găsim la asemenea caricaturi politice, pe care românii le acceptă cu seninătate de 30 de ani la conducerea ţării şi în jurul ei.

Revenind la istoria colaborării în domeniul turismului între statele membre ale C.A.E.R., aceasta poate să înceapă cu o decizie adoptată de autorităţile sovietice în luna aprilie 1955. Contextul politic de la Moscova era marcat de înlăturarea din fruntea guvernului a lui Gheorghi Malenkov (februarie 1955). Acesta a fost acuzat de către Nikita Hruşciov de abuz de putere, de menţinerea unui ritm lent al reabilitării deţinuţilor politici (fiind binecunoscute legăturile pe care Malenkov le-a avut cu Lavrenti Beria în perioada stalinistă) şi de o orientare greşită impusă economiei sovietice – prin dezvoltarea producţiei de bunuri de larg consum şi reducerea treptată a investiţiilor în industria grea. Mult mai târziu s-a observat faptul că ideea generală a lui Gheorghi Malenkov era corectă, însă imposibil de pus în practică din cauza dogmatismului ideologic al regimului comunist de la Moscova.

În acelaşi timp, liderii sovietici încercau să găsească soluţii pentru a rezolva problemele politice internaţionale care se perpetuau în Germania şi Austria. Obiectivele strategice urmărite de autorităţile de la Moscova în anul 1955 erau neutralizarea Austriei prin încheierea unui tratat de pace şi blocarea aderării sale şi a Republicii Federale Germania la NATO. Nikita Hruşciov se pregătea în acelaşi timp să înfiinţeze Organizaţia Tratatului de la Varşovia (14 mai 1955), acesta fiind un răspuns la demersurile întreprinse de autorităţile de la Bonn, Washington, Londra şi Paris pentru includerea R.F.G. în NATO (aderarea la organizaţia nord-atlantică având loc la 6 mai 1955).

În acel context politic intern şi internaţional foarte complicat, V.V. Kuzneţov (ministru adjunct al Afacerilor Externe), Ivan G. Kabanov (ministru al Comerţului Exterior) şi Anastas I. Mikoian (prim vice-prim ministru) au analizat pe rând, în luna aprilie 1955, un document cu 14 idei principale privind acordarea permisiunii pentru circa 1500 de cetăţeni sovietici să viziteze doar ţările de democraţie populară. Acele excursii nu făceau parte din categoria „turismului de masă” existentă în Occident deoarece politicienii sovietici nu erau pregătiţi pentru aşa ceva, însă se ştia faptul că excursiile trebuiau organizate de întreprinderea „Inturist” şi urmau să se desfăşoare în cursul anului 1955.

După noi discuţii care au avut loc la Moscova, membrii Prezidiului Comitetului Central al P.C.U.S. au aprobat la 14 iulie 1955 simplificarea procedurilor de obţinere a permisiunii de călătorie în statele socialiste din Europa a cetăţenilor sovietici care doreau să le viziteze şi să beneficieze, la cerere, de servicii de tratament balnear în ţările respective. Conducerea Ministerului Afacerilor Externe al U.R.S.S. a primit instrucţiuni pentru a începe negocierile cu guvernele tuturor statelor comuniste din Europa, în scopul punerii în practică a hotărârii adoptate la 14 iulie 1955 de membrii Prezidiului Comitetului Central al P.C.U.S.

Documentele sovietice indică, de asemenea, intrarea în vigoare a unui nou statut de organizare şi funcţionare a întreprinderii „Inturist”. Acesta a fost aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Externe al U.R.S.S. la 8 august 1955.

După zece zile au fost emise la Bucureşti Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1781/18 august 1955 (privind înfiinţarea Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi”) şi Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1784/18 august 1955 (referitoare la numirea lui Sorin Firu în funcţia de preşedinte al consiliului de conducere al Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi”). Apropierea cronologică a evenimentelor de la Moscova şi Bucureşti nu ne surprinde deoarece membrii Prezidiului Comitetului Central al P.C.U.S. doreau ca cetăţenii sovietici (selecţionaţi pe criterii cunoscute doar de autorităţile de la Moscova) să viziteze în scop turistic ţările europene din lagărul comunist, iar hotărârea lor era considerată lege la Bucureşti, în acea perioadă. În actualul stadiu al cercetării se poate presupune faptul că autorităţile de la Bucureşti ştiau deja la 18 august 1955 despre implicarea întreprinderii „Inturist” în acele excursii. În România a fost necesară o societate similară pentru stabilirea şi menţinerea colaborării cu „Inturist” şi aceasta s-a numit Oficiul Naţional de Turism „Carpaţi” (O.N.T.).

Numele întreprinderii româneşti nu era nici pe departe o noutate în România. O societate cu acelaşi nume (însă fără cuvântul „Carpaţi”) a apărut la 4 ianuarie 1936 pe lângă Ministerul de Interne, când România era condusă de regele Carol al II-lea. Ulterior, aceasta s-a aflat sub tutela Ministerului Sănătăţii şi a fost considerată inspectorat balneo-climateric. În anul 1940 a urmat transferul la Ministerul Muncii, în cadrul Direcţiei Educaţiei Poporului şi O.N.T. era cunoscut sub denumirea de „Serviciul Turismului”.

Implicarea României în cel de-al doilea război mondial a condus la încetarea activităţii O.N.T. până la sfârşitul ostilităţilor de pe continentul european.

Statutul de ţară învinsă într-un război şi starea de ocupaţie instituită de Armata Roşie au afectat grav activitatea de turism în România după 9 mai 1945, iar ideile politicienilor comunişti, impuşi cu forţa la putere de autorităţile de la Moscova, au fost catastrofale. Toate societăţile de turism din România au fost desfiinţate în 1948 (inclusiv cea intitulată „Turing-Clubul României”, înfiinţată la 2 aprilie 1926), iar baza lor materială a fost preluată de statul român – care a încredinţat-o organizaţiei sindicale intitulate „Confederaţia Generală a Muncii” (8 martie 1949).

În presa vremii s-au publicat mai multe informaţii despre situaţia în care se afla activitatea turistică în România, în luna martie 1948. De exemplu, „după o ştire recentă, toate asociaţiile particulare de turism au fost desfiinţate, intenţionându-se concentrarea lor într-o asociaţie unică, destinată a colabora strâns cu O.N.T. […]

Din păcate, numai atât însă nu este suficient. Vor trebui, în primul rând, construite sau cumpărate case de găzduire. Când spunem asta, ne gândim nu numai la cabanele cocoţate în vârf de munte – care îşi au rolul lor, desigur – ci şi la unele vile sau hoteluri decent amenajate care, pe lângă autohtoni, să poată atrage turişti străini, cât mai mulţi turişti străini. Din banii lăsaţi de aceştia, ONT-ul ar putea, abia atunci, porni la realizări de anvergură (subl.n)”.

La rândul său, ziaristul Gr. Graur a redactat şi a publicat în aceeaşi lună un reportaj în care făcea comparaţii între staţiunile Karlovy Vary (Cehoslovacia) şi Olăneşti, astfel: „Pe când la Karlovy Vary, în afară de şoselele carosabile, există în jurul staţiunei nu mai puţin de 120 de kilometri de drumuri şi cărări bine îngrijite, cu bănci, cu adăposturi şi cu cabine pentru necesităţile trupeşti la fiecare 500-600 metri, la Olăneşti nu-i nimic din toate acestea.

La Karlovy Vary, fie că te îndrepţi spre nord, la vârful Aberg, fie spre sud-est la Stifterwarte, sau spre sud-vest la Veitsberg (ca să întrebuinţez numele vechi, necunoscându-le pe cele actuale), toate situate la câţiva kilometri de centrul oraşului şi la altitudini cu 4-500 metri mai mari, găseşti în toate direcţiile câte 3-4 drumuri diferite, bine îngrijite, fiecare prezentându-ţi alte privelişti, alte colţuri încântătoare.

La Olăneşti ai de asemenea dealuri frumoase în jurul staţiunii, dar accesul spre vârfurile lor este impracticabil. Acum 10-15 ani s-au făcut poteci, dar ele au rămas în părăsire. Foarte rar câte un vizitator se aventurează să le viziteze. Drumul de la Olăneşti la Călimăneşti, peste munţi, este o adevărată încântare. Dar câţi vizitatori ai unei staţiuni fac excursiuni în cealaltă, altfel decât cu maşina la Râmnicul Vâlcii şi de acolo pe şoseaua naţională la Călimăneşti? Doar câteva duzini pe an, pentru că nu există un drum cum se cade. Însuşi drumul de la gara R.-Vâlcea la Olăneşti, este o şosea hodorogită, care te face să regreţi că n-ai rămas acasă”.

Autorul reportajului a explicat faptul că în fiecare localitate balneo-climaterică românească funcţiona un oficiu de turism care „în afară de încasarea taxelor în timpul sezonului, el nu face nimic (subl.n.)”. Pentru a se obţine totuşi anumite câştiguri financiare suplimentare pentru statul român în vara anului 1948, Gr. Graur a propus ca oficiile menţionate „să îndepărteze bolovanii din drumul vizitatorilor, să ridice gunoaiele de pe maidane, să cureţe malurile şi chiar albiile râurilor din staţiuni, să facă poteci practicabile la punctele de interes turistic etc. […] Dincolo, de pildă la Mangalia, să se sece puţinele bălţi şi băltoace pentru a se stârpi malaria şi a se evita pe viitor crima (cuvântul nu-i prea tare) de a se chema oameni sănătoşi din ţară şi chiar din străinătate la băi de mare, pentru ca să plece acasă contaminaţi de malarie (subl.n.)”.

Precizăm că staţiunile balneo-climaterice existente în România la 18 aprilie 1948 şi deţinute de către statul român erau următoarele: Băile Herculane, Ocna Sibiului, Slănic Moldova, Moneasa Arad, Eforie Constanţa, Bazna, Lacu Sărat, Amara şi Slănic Prahova.

În staţiunile menţionate au ajuns, anual, sub 5000 de cetăţeni prin intermediul Asigurărilor Sociale (în perioada 1945-1947). Autorităţile de la Bucureşti erau conştiente de problemele grave care existau şi sperau ca în anul 1948 să crească până la 15.000 numărul de persoane asigurate care ajungeau în staţiunile balneo-climaterice din România.

Într-o situaţie extrem de dificilă se afla staţiunea Lacu Sărat, care a fost distrusă aproape complet în timpul primei conflagraţii mondiale. De aceea, în perioada interbelică, foarte puţini cetăţeni au ajuns în această staţiune – în marea lor majoritate fiind brăileni. În primăvara anului 1948, Ministerul Sănătăţii a preluat întreaga staţiune (pentru doi ani) şi a dat-o în custodia prefecturii judeţului Brăila, pentru ca autorităţile locale să se ocupe de refacerea drumurilor, aleilor, parcurilor, instalaţiilor de la băi, precum şi de electrificarea localităţii.

Conform documentelor descoperite până în prezent, reînfiinţarea O.N.T. la 18 august 1955 s-a făcut deoarece autorităţile de la Moscova (concret, întreprinderea „Inturist”) aveau nevoie urgent de un partener de negocieri în România. Nu cunoaştem încă cine anume a propus adăugarea cuvântului „Carpaţi” la numele întreprinderii româneşti, însă considerăm că suntem pe drumul cel bun şi vom putea să descoperim în curând noi informaţii despre iniţiativa sovietică şi despre obedienţa politicienilor de la Bucureşti faţă de liderii de la Moscova.

Subliniem toate aceste aspecte deoarece Gheorghe Gheorghiu-Dej a inclus în „Planul de stat al R.P.R. pe anul 1949”, expus la 27 decembrie 1948 în faţa membrilor Marii Adunări Naţionale, următoarea frază: „În cursul anului 1949 vor fi reorganizate staţiunile balneo-climaterice, pentru a fi folosite pe cât posibil pe toată durata anului în vederea ameliorării îngrijirii oamenilor muncii (subl.n.)”.

Şase ani mai târziu, acelaşi politician român a inclus în „Raportul de activitate al C.C. al P.M.R. la Congresul al II-lea al partidului”, pe care l-a prezentat la 23 decembrie 1955, o altă frază demagogică: „Astăzi clasa muncitoare beneficiază de concedii plătite, de case de odihnă, asigurări sociale, îngrijire medicală şi de un vast sistem de protecţie a muncii. În 1951-1955 2.000.000 de persoane – 1.500.000 de adulţi şi o jumătate de milion de copii – au fost trimişi, prin sindicate („Confederaţia Generală a Muncii”, care s-a transformat în Consiliul Central al Sindicatelor – nota P. Opriş), la odihnă şi cură în staţiunile balneo-climaterice, cheltuindu-se în acest scop 900.000.000 de lei. Pentru pensii s-au acordat în această perioadă peste 3,6 miliarde de lei; pentru ajutorul familial de stat – 374.000.000; în total, pentru asigurările sociale, s-au cheltuit aproape 6,5 miliarde de lei (subl.n.)”.

După cum se poate observa, discuţiile din luna august 1955 dintre reprezentanţii întreprinderii „Inturist” şi cei ai Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi” au fost omise complet de politicianul comunist român la Congresul al II-lea al P.M.R., deşi avea cunoştinţă despre acestea şi semnase două hotărâri în acest sens la 18 august 1955. De asemenea, Gheorghe Gheorghiu-Dej nu a îndrăznit să amintească despre desfiinţarea la 11 iunie 1948 a tuturor societăţilor de turism din România şi înfiinţarea în locul acestora a Asociaţiei „Turismul Popular”. Scopurile ideologico-propagandistice ale acelei asociaţii, constituită după modelul colectivist sovietic, erau de „a pune turismul în serviciul poporului” şi de a oferi „o armă în mâinile poporului”. Oficiul Naţional de Turism a continuat să funcţioneze până la 8 martie 1949, când toate atribuţiunile şi bunurile sale au fost preluate de către organizaţia sindicală „Confederaţia Generală a Muncii”, iar oficiul a fost desfiinţat.

Atitudinea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej poate să fie înţeleasă (nu şi acceptată) dacă ţinem cont de faptul că militarii Armatei Roşii continuau să fie prezenţi în număr foarte mare pe teritoriul României, iar rolul lor şi al tancurilor cu care se deplasau zilnic nu era unul turistic – de admirare a frumuseţilor naturale ale ţării pe care au invadat-o şi au ocupat-o în anul 1944. În altă ordine de idei, chiar Gheorghe Gheorghiu-Dej a colaborat  permanent cu autorităţile sovietice, împreună cu alţi politicieni români, pentru a impune şi a menţine ideologia marxist-leninistă la Bucureşti – cu toate consecinţele dezastruoase pentru naţiunea din care făcea parte şi pe care o conducea.

Deşi în presa vremii, apărută sub controlul autorităţilor comuniste de la Bucureşti, nu s-a menţionat nimic despre cele două hotărâri semnate la 18 august 1955 de Gheorghe Gheorghiu-Dej, referitoare la înfiinţarea Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi”, în următoarea zi a fost publicat în ziarul „Scânteia” un comunicat al agenţiei sovietice de presă TASS, care a avut următorul conţinut:

„MOSCOVA 18 (Agerpres). – TASS

Într-o convorbire cu un corespondent al revistei „Timpuri Noi”, V. Ankudinov, preşedintele conducerii societăţii „Inturist”, a vorbit despre măsurile adoptate în ultimul timp în vederea extinderii legăturilor de afaceri cu firmele şi organizaţiile turistice din alte ţări. Ca urmare a încheierii de contracte cu firme şi organizaţii străine, a arătat V. Ankudinov, Uniunea Sovietică va fi vizitată până la sfârşitul sezonului anului 1955 (noiembrie) de câteva mii de turişti din Statele Unite, Franţa, Anglia, Suedia, Polonia, Republica Democrată Germană şi Republica Federală Germană, Norvegia, Finlanda, Belgia şi din alte ţări. Totodată, societatea „Inturist” duce tratative cu birourile de voiaj din străinătate în vederea extinderii schimbului de turişti în anul 1956.

În încheierea convorbirii, V. Ankudinov a declarat: Slăbirea încordării internaţionale după conferinţa de la Geneva (18-23 iulie 1955 – nota P. Opriş) a creat condiţii favorabile pentru vizitarea U.R.S.S. de către turişti străini. Aceasta este una din formele extinderii legăturilor culturale şi de afaceri între Răsărit şi Apus”.

Tot la 19 august 1955, Alexei Alexeevici Epişev a sosit cu un avion sovietic pe aeroportul Băneasa, în calitate de nou ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Uniunii Sovietice în Republica Populară Română. În ziua următoare, acesta a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Prezidiului Marii Adunări Naţionale a R.P. Române, dr. Petru Groza.

În paralel, autorităţile comuniste de la Bucureşti au anunţat, printre altele, faptul că „Vineri seara (19 august 1955 – nota P. Opriş) a sosit în Capitală un grup de 5 turişti suedezi care ne vor vizita ţara. Oaspeţii au fost întâmpinaţi de reprezentanţi ai Institutului romîn pentru relaţii culturale cu străinătatea (subl.n.)”. Totodată, „turiştii din Anglia care vizitează ţara noastră au fost sâmbătă dimineaţa (20 august 1955 – nota P. Opriş) oaspeţii colectiviştilor din Hărman (o localitate situată în prezent în judeţul Braşov – nota P. Opriş). Tot în cursul dimineţii, oaspeţii au vizitat S.M.T. Hărman (staţiunea de maşini agricole şi tractoare – nota P. Opriş). După-amiază, grupul de turişti a vizitat Poiana Stalin (actuala staţiune Poiana Braşov – nota P. Opriş)”.

Acestea au fost două dintre rezultatele obţinute în august 1955, în domeniul turismului internaţional, de autorităţile de la Bucureşti. Ele se mândreau cu faptul că au primit un grup de englezi şi cinci suedezi care au avut curajul să viziteze România – deşi cunoşteau că era un stat ocupat de trupele sovietice, condus de politicieni comunişti români sprijiniţi de Armata Roşie.

La 18 august 1955, Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi” a fost înfiinţat şi subordonat Ministerului Comerţului Exterior, exact aşa cum era întreprinderea „Inturist” în Uniunea Sovietică. Patru ani mai târziu, O.N.T. „Carpaţi” a devenit o instituţie economică lucrativă, cu o largă autonomie. În plus, pe lângă sarcinile pe care le avea pentru organizarea şi coordonarea activităţilor turistice ale României cu state şi cu organizaţii din străinătate, oficiul respectiv a preluat şi atribuţiunile de organizare a activităţii turistice pe plan intern (februarie 1959).

Informaţii despre debutul cooperării dintre întreprinderea „Inturist” şi Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi” pot fi găsite tot în presa din acea perioadă. Mai întâi, însă, era nevoie de anunţarea existenţei oficiului. Acel eveniment a avut loc la 7 septembrie 1955, prin publicarea pe prima pagină a ziarului „Scînteia” (central) a unui articol nesemnat şi intitulat „Înfiinţarea Oficiului naţional de turism «Carpaţi»”.

O săptămână mai târziu, agenţia română de presă „Agerpres” a dat publicităţii un comunicat în care preciza că O.N.T. organiza excursii în Uniunea Sovietică. Acestea urmau să se desfăşoare în lunile septembrie şi octombrie 1955, timp de 10 zile (din care patru erau alocate călătoriei cu trenul), „în cadrul unui schimb de turişti romîni şi sovietici, pe baza convenţiei încheiate cu Întreprinderea de turism „Inturist”-Moscova (subl.n.)”.

În prima zi de vizitare a Moscovei se efectua un tur general al oraşului cu autocarul. Pentru Expoziţia agricolă unională erau fixate două zile. Palatul Universităţii Lomonosov şi staţiile de metrou puteau să fie văzute în cea de-a patra zi a excursiei. Palatul Kremlin şi mausoleul Lenin-Stalin erau vizitate în penultima zi, iar Galeriile Tretiakov şi marile magazine din oraş în ultima zi a excursiei. Pentru toate aceste servicii, pentru cazare, întreţinere, masă la hoteluri şi pentru călătoria cu trenul, un cetăţean român trebuia să achite 2600 de lei, iar viza pentru călătorie era obţinută de O.N.T. pe baza buletinului de identitate al excursionistului.

La rândul lor, cetăţenii sovietici care soseau în România, în aceeaşi perioadă, aveau în program vizitarea capitalei ţării şi a împrejurimilor sale, a oraşului Braşov (Stalin, la acea dată) şi a câtorva staţiuni situate pe Valea Prahovei.

Deplasarea turiştilor români până la Moscova şi înapoi s-a realizat cu vagoane de dormit şi în acelaşi mod au ajuns la Bucureşti cetăţenii sovietici. Înscrierile pentru prima excursie organizată de O.N.T., care trebuia să înceapă pe 25 septembrie 1955, se puteau efectua chiar de la data publicării comunicatului agenţiei „Agerpres” (14 septembrie 1955). Deoarece nu au existat, probabil, cereri suficiente, aceasta a fost anulată.

Ulterior, autorităţile române au publicat în scop propagandistic, tot pe prima pagină a ziarului „Scînteia”, un scurt articol privind plecarea la Moscova a primilor 27 de turişti români, însoţit de o fotografie (Gara de Nord, 27 septembrie 1955, ora 09.40). Printre excursionişti erau inginerul reşiţean Nicolae Agachi, „Dan Ionescu – cercetător ştiinţific la un institut al Academiei R.P.R., V. Sandovici – medic, Alexandru Stan – electrician din Rm. Vîlcea, Istrate Ionescu – strungar, Nicolae Drăgan – inginer agronom”.

Primul grup de turişti sovietici, alcătuit din 43 de persoane care locuiau la Moscova, a sosit în Gara de Nord din Bucureşti în seara de 15 octombrie 1955. Ştirea agenţiei „Agerpres” a fost publicată a doua zi în ziarul „Scînteia”, tot pe prima pagină. Printre excursionişti s-au aflat „Alexandr Sevţov, arhitect, Galina Jarova, muncitoare într-o uzină de automobile, Konstantin Tarasov, aspirant în ştiinţe geografice, Zina Daskovskaia şi Alexandra Gherasimionka, cercetătoare ştiinţifice, medici, funcţionari, ziarişti etc.”.

La sfârşitul anului 1955, autorităţile de la Bucureşti au constatat că România a fost vizitată de mai puţin de 200 de turişti străini în acel an. Situaţia respectivă s-a îmbunătăţit vizibil în următorul an, când au ajuns în ţară aproximativ 5000 de excursionişti, proveniţi din 13 state (mai ales din cele comuniste).

Rezultatele financiare pozitive în turismul internaţional românesc nu au întârziat să apară. La 21 august 1957, Marcel Popescu l-a informat pe premierul Chivu Stoica despre faptul că O.N.T. „a reuşit să contracteze suplimentar – peste sarcinile sale de plan – un important număr de turişti, majorând în acest fel intrările de devize şi în acelaşi timp, îmbunătăţind cursul de revenire planificat”. Excedentul comercial în devize, pe care O.N.T. trebuia să îl obţină în 1957 (873.830 de ruble), a fost îndeplinit la 15 august 1957 şi ministrul Comerţului preconiza atingerea nivelului de 2,7 milioane de ruble la sfârşitul acelui an (cu intrări totale de devize de aproape 4 milioane de ruble).

În cazul operaţiunilor necomerciale ale O.N.T. „Carpaţi”, intrările de devize în acelaşi an urmau să fie „de ordinul a Rb. 1.400.000 – faţă de prevederile iniţiale de Rb. 877.500”.

Marcel Popescu a precizat în nota sa din 21 august 1957: „În total deci se vor realiza peste cifrele iniţial planificate intrări de devize de ordinul a mii rbl. 5.400”.

Având aceste rezultate financiare pozitive şi cunoscând estimările de creştere a activităţilor pe care O.N.T. „Carpaţi” urma să le organizeze în anul 1958, ministrul Comerţului a solicitat aprobarea lui Chivu Stoica pentru completarea parcului auto al societăţii cu „10 autocare Chausson, cu piesele şi accesoriile de schimb aferente” (600.000 ruble), precum şi achiziţionarea din străinătate de utilaj special pentru deservirea turiştilor străini care soseau în România în următorii ani (200.000 ruble) şi a unor utilaje pentru întreţinerea mijloacelor auto pe care O.N.T. „Carpaţi” le punea la dispoziţia turiştilor străini (100.000 ruble).

Prim-ministrul Chivu Stoica a fost de acord, la 30 august 1957, cu propunerile făcute de ministrul Marcel Popescu privind efectuarea tuturor importurilor necesare pentru O.N.T. „Carpaţi” – care valorau aproximativ 900.000 de ruble. Suma respectivă a provenit din cota de 50% extrasă din excedentul valutar obţinut de întreprinderea respectivă în anul 1957.

Copii români, în excursie cu autocarul „Chausson APH 522 Luxe”.

Astfel, O.N.T. „Carpaţi” a primit din Franţa 10 autocare „Chausson APH 522 Luxe”. Acestea au fost utilizate intensiv, până la mijlocul anilor ’60, pentru a transporta pe turiştii străini care vizitau România – în paralel cu autocarele „Ikarus 55” (fabricate în Ungaria). De asemenea, cele 10 autocare „Chausson APH 522 Luxe” au fost folosite pentru transportul cetăţenilor români pe diferite rute interne.

Liderii comunişti români puteau să afle că autobuze similare erau folosite în Franţa, Spania şi Polonia. De exemplu, versiunea „APH 521” a fost livrată autorităţilor locale de la Varşovia în anul 1954, mai multe loturi de „APH 522” au ajuns în capitala Poloniei în perioada 1956-1959, iar la 31 decembrie 1960 exista deja o flotă semnificativă de autobuze „Chausson”: 165 de exemplare „APH 521” şi 192 de bucăţi „APH 522”. Autobuzele „Chausson” de la Varşovia au fost scoase din uz în 1969, iar cele de la Paris în anul 1976.

Autobuze „Chausson APH 521” pe strada Marszałkowska din Varşovia (1957). Sursa: Narodowe Archiwum Cyfrowe (Arhiva Naţională Digitală)

Ulterior, colaborarea specialiştilor români cu compania „Chausson” a permis modernizarea secţiei de montare a caroseriilor de autocamioane de la uzina „Steagul Roşu” din Braşov. Aceasta a fost echipată cu maşini electrice de sudat, dispozitive rapide de asamblare şi aparatură electrică. În acelaşi sens, în anul 1959 a fost dată în folosinţă secţia de sculărie, unde s-au realizat dispozitivele de verificare şi sculele necesare fabricării autocamioanelor SR-131, SR-132, SR-113 şi SR-114, iar operaţiunile de vopsire au început să fie realizate cu ajutorul unei instalaţii importate din Italia. Obiectivul final era de a obţine la Braşov o producţie anuală de 30.000 de autovehicule.

Revenind la investiţiile româneşti în domeniul turismului, acestea nu au putut salva impresia defavorabilă creată turiştilor străini de slaba pregătire profesională a personalului românesc de serviciu cu care intrau în contact şi de dotările tehnice insuficiente de pe litoralul românesc al Mării Negre. În anul 1964 existau probleme în privinţa petrecerii timpului liber, găsirea unor locuri de agrement şi de distracţii şi achiziţionarea de către turiştii străini a unor bunuri româneşti mai scumpe şi cu specific naţional. În traducerea scrisorii pe care o publicăm în continuare sunt expuse şi explicate pe larg neajunsurile constatate de turistul austriac Kurt Bachmayer, după un concediu pe care l-a petrecut împreună cu soţia sa în staţiunea Mamaia (6-19 septembrie 1964).

O traducere a documentului respectiv a fost citită şi subliniată cu creioane colorate (roşu şi verde) de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, apoi a ajuns la Alexandru Drăghici. Acesta a trimis o copie a acelei traduceri lui Gheorghe Rădulescu – care a pus următoarea rezoluţie, la 7 iulie 1965: „Se restituie. Am dat sarcină M[inisterului] T[urismului] şi ONT – să studieze în vederea aplicării acelor sugestii care ne pot fi folositoare pt. dezvoltarea turismului”.

Traducerea scrisorii trimise autorităţilor române de cetăţeanul austriac Kurt Bachmayer, după un concediu pe care l-a petrecut împreună cu soţia sa în staţiunea Mamaia (6-19 septembrie 1964).

TRADUCERE

Kurt Bachmayer

Salzburg

Münchner Bdstr. 2

[Consemnare manu:] A fost prezentată Tov. Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri Alexandru Drăghici, care a ordonat să fie trimisă şi Tov. Vicepreşedinte Gogu Rădulescu.

ss. [Locotenent-colonel] Eugen Luchian

Către

Ministerul pentru Interne (sic!)

secţia: MAMAIA

Bucureşti

Multstimaţi Domni!

Datorită propagandei deosebit de puternice m-am hotărât ca anul acesta să aleg MAMAIA ca loc de odihnă. Aş vrea să accentuez că cunosc deja bine toate locurile de odihnă din Europa de sud.

Deoarece vreau să socotesc ţara Dvs., cu toată ruptura de 20 ani, la cercul de cultură europeană, îmi iau osteneala să fac o critică din unghiul de vedere al turistului pentru a vă arăta ce ar trebui să fie făcut, conform cerinţelor noastre, pentru ca Mamaia să devină coaptă ca punct turistic consacrat.

Am fost acolo între 6-19.9 şi trebuie să vă spun că 80% din turişti au apreciat că „niciodată nu vom reveni la Mamaia”.

Înainte de toate ar trebui ca echipajul avioanelor şi mai ales stewardesele să cunoască cel puţin ceva limba germană şi să se ocupe în timpul zborului de pasageri. Servirea gustării fără un cuvânt este foarte puţin. Informaţi-vă asupra deservirii la AUA („Austrian Airlines AG” – nota P. Opriş).

Atunci când la sosire există personal de deservire, ar fi un act de politeţe dacă conducerea hotelului cel puţin ar saluta oaspeţii. Omul devine cu totul impersonal atunci când este condus ca o turmă în hotel şi de acolo într-o hală asemănătoare cu halele din fabrici, denumit sala de mese, unde sunt îndopaţi bogat şi peste măsură. Niciodată nu scapi de impresia că eşti numai un număr, un obiect.

Numai personalul de la recepţie (Flora) şi de la sala de mese s-au străduit, cu amabilitatea lor, să uşureze sejurul nostru.

Chiar dacă cheltuielile, în accepţiunea noastră, nu sunt absolut mari, trebuie să aveţi în vedere că turistul din Vest are la el suplimentar circa 3000 şillingi pe care ar vrea să-i cheltuiască individual. Aici aveţi posibilitatea să încasaţi cele mai multe devize. Practic, nu există nici o posibilitate în Mamaia să cheltuieşti banii. Excursiile în Crimeea şi la Istanbul sunt calificate de către turişti foarte negativ. Preţul şi întâmplările nu sunt în corelaţie.

Lipseşte complet posibilitatea să te distrezi în Mamaia. Amenajaţi în hoteluri cafenele cu aparate de făcut cafea care nu sunt stricate cu săptămânile. Este totuşi o absurditate că pentru o cafea bună trebuie să aştept 30 de minute şi între timp soţia mea trebuie să se lupte pentru un scaun. Să vă îngrijiţi ca turiştilor să le pună la dispoziţie, în mod regulat, ziarele patriei lor. De asemenea, dorim să citim revistele noastre ilustrate. Amenajaţi deasupra intrărilor la hoteluri sau pe acoperişurile sălilor de mese săli de lectură şi săli de jocuri.

Îngrijiţi-vă îndeosebi ca toţi românii care vin în contact direct cu turiştii (personal de serviciu şi de vânzare) să înveţe ceva limba noastră (studenţii).

Construiţi câteva localuri (pentru circa 200 de persoane) după stilul ţării Dvs. cu un personal amabil şi drăguţ, cu vin şi mici gustări, grătar etc., muzică distractivă uşoară, muzică populară.

Nu este bine ca anunţurile să fie făcute numai [în] româneşte, de exemplu la „Mioriţa”, care este ocupat într-un procent de 90% de nemţi. Am stat acolo 4 ore şi nu m-a întrebat nici un ospătar dacă doresc o a doua sticlă de vin. Personalul nu este deloc interesat să vândă mai mult. Am fost într-un local drăguţ împreună cu o familie şi a trebuit să aşteptăm peste 30 de minute până [când] un ospătar s-a pus în mişcare ca să ne întrebe ce dorim. De ce nu sunt listele de vinuri etc. concepute în 3 limbi?

Construiţi pentru turişti magazine la care ajungi uşor, în care să se găsească amintiri de călătorie drăguţe şi într-un sortiment suficient. Am vrut să-mi cumpăr o haină de piele cu căptuşeală de blană. Am alergat prin toată Constanţa şi la întrebarea mea la hotel mi s-a explicat că aceasta se găseşte numai iarna. Prin aceasta aţi pierdut o mică încasare în valută. După cum sunt informat, anul acesta au vizitat Mamaia 100.000 de oameni. Socotiţi, dacă fiecare turist din Vest ar fi cheltuit suplimentar cel puţin 100-150 dolari. Întrebaţi la Banca Dvs. Naţională ce sumă ridicolă a fost cheltuită de turiştii vestici.

Puneţi săptămânal în fiecare cameră în limba germană o listă cu manifestări organizate. Târziu şi prin drumuri ocolite, am aflat că teatrul din Constanţa este de prim rang. Puneţi indicatoare în limba germană la Mamaia şi Constanţa.

Organizaţi diverse reuniuni serale cu resurse din ţară. Turistul vrea să cunoască sufletul poporului român. Intensificaţi în locul excursiilor la Istanbul, excursii la Bucureşti. Cât posibil cu legături rapide.

Să aveţi mai multă grijă de exemplu ca magazinele pentru fructe să expună produsele mai apetisant.

Ceea ce a fost neplăcut pentru toţi turiştii a fost că tot personalul de serviciu din magazine este neordonat şi neprietenos, omul are impresia că sunt nemulţumiţi atunci când cineva vrea să cumpere ceva. În urma urmelor, noi suntem la Dvs oaspeţi şi vrem să fim trataţi ca atare.

Veniţi cu câţiva experţi în Austria de Vest, Salzburg, Tirol etc. şi vizitaţi baza materială pentru turismul internaţional.

Gândiţi-vă că fiecare din turişti vrea să cumpere vreun obiect pentru el sau pentru prieteni şi trebuie să aibă un aspect plăcut. De ce nu amenajaţi la Mamaia un magazin pentru export unde (contra devize) se poate cumpăra liniştit. Credeţi că în 20 de minute înainte de decolare turistul are destul interes să cumpere ceva frumos în clădirea aeroportului?

De ce nu există în Mamaia lapte şi produse lactate? Produsele Dvs. de cofetărie sunt de primă calitate, de ce nu există pentru acestea cofetării apetisante?

De ce nu se găsesc chioşcuri pentru vânzarea timbrelor? Ştiţi că aici sunt foarte mulţi oameni care colecţionează timbre şi există un mare interes pentru acestea.

Construiţi un teren de golf în miniatură, acest joc este foarte mult practicat la noi. De ce nu există nici o barcă cu motor pentru schiul pe apă? Atât la Mamaia, cât şi la Constanţa nu se poate repara o saltea pneumatică.

Soţia mea a avut un deranjament intestinal, hotelul nu a avut nici măcar o pernă electrică pentru pacienţii bolnavi.

Micşoraţi liniştit prânzul şi cina cu felul 1. Din această cauză mâncarea este mai mult ca bogată.

Instalaţiile frizeriei de dame şi metodele de lucru sunt de nedescris. În timpul concediului, fiecare doamnă vrea să meargă de 2 ori la coafor. Interesaţi-vă de instalaţia şi ritmul de muncă.

Am impresia că afluxul de turişti din Vest v-a crescut peste cap. Noi nu suntem oameni aşa de săraci ca cei din statele din Est.

Noi putem practic să luăm cu noi din ţara noastră în străinătate orice fel de bani pentru concediul nostru. Depinde numai de Dvs. să faceţi sejurul nostru în ţara Dvs. atât de comod cât [este] posibil şi să creaţi posibilităţi să cheltuim bani. Am explicat părerile noastre unor activişti de partid. Ei nu pot să înţeleagă că noi vrem să cheltuim bani.

Îmi permit să vă comunic încă o observaţie. Calitatea publicului care vine din Vest este sub mediu. Pentru un public într-adevăr bun trebuie să schimbaţi foarte mult baza materială. Trebuie să vă schimbaţi spiritual, în sensul că turistul din Vest este individualist şi ca atare vrea să-şi petreacă concediul. Nu ne ajunge numai viaţa de pe plajă, trebuie să se poată să se dezvolte şi o viaţă de societate. Doamnele doresc să-şi prezinte rochiile de seară şi să-şi petreacă zilele de concediu cu partenerul lor omeneşte. Vreţi să înţelegeţi că noi am muncit încordat un an întreg şi a trebuit să punem toate puterile noastre în munca noastră. Avem prea puţin timp pentru căsnicia noastră. Concediul este, ca împreună cu soţiile noastre, complet dezlegaţi de obligaţiile cotidiene, să ne strângem puteri noi.

Dacă înţelegeţi dorinţele noastre şi le puteţi îndeplini conform nivelului nostru economic şi social, vă pot asigura că Mamaia poate fi oferit[ă] Occidentului.

Vă propun să trimteţi în Austria pe unii din decoratorii şi specialiştii evoluaţi, ca aceştia să se familiarizeze mai bine cu dorinţele publicului de turişti. Chiar aici, în Salzburg avem o experienţă de 50 de ani. Vedeţi Dvs. singuri ce facem noi pentru oaspeţii noştri.

Gândiţi-vă că noi în Austria într-un an încasăm din turismul internaţional 1,5 miliarde schillingi în devize şi deficitul nostru la import este echilibrat cu aceasta. Cu cât puteţi să vă conformaţi cu dorinţele oaspeţilor şi cu cât mai repede le recuperaţi, cu atât mai mulţi turişti mulţumiţi veţi avea.

Folosiţi posibilitatea ca turiştii noştri care nu mai vor să plece în Italia să vină la Dvs. Cu cât puteţi să oferiţi mai mult, va fi numai în avantajul Dvs. Ar fi desigur ideal o autostradă, după concepţiile noastre, Budapesta-Bucureşti-Mamaia. Prin aceasta, practic ţara Dvs. ar putea să fie inundată cu maşini.

Nu luaţi în nume de rău rândurile mele şi sper că aţi primit unele idei preţioase pentru planificarea Dvs.

Doresc să revin din nou la Mamaia peste 2-3 ani şi să fiu surprins de schimbările intervenite.

28 X 1964                                             Cu stimă,

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Consiliul de Miniştri 1956-1966, dosar nr. 154/1965, f. 14-18.

Distribuie acest articol

58 COMENTARII

  1. Chiar daca textul de fata ne prezinta foarte multe dintre deciziile politice ale acelor vremuri de inceput si generalitati ce tineu de aparteneta tarii la Tratatul de la Varsovia in plan militar si la sistmul economic numit CAER – un fel de raspuns socialist la planul Marshall , nu putem a trece fara sa observam inserarea in text a unei pareri personale ce tine de persoane ce conduc acum Uniunea Europeana . Cum nu stim daca marul cel din- RAI- muscat sau nu de Adam era verde , nici nu putem accepta presupusa similititudine aflata -cumva neconforma – in text . Pentru cine doreste sa stie cum au fost acele vremuri , trebuie spus cum statiunea Mamaia , a inceput a fi construita relativ tirziu si cum litoralul Marii Negre , cel pe care il cunostem acum nu exista . Efortul de a construii Mamaia a fost urias, dar la inceputuri , atunci cind totul era nou – nout , au existat ciitiva ani buni cind litoralul era vizitat incepind din luna mai (veneau mai ales scandinavii in acea luna )si pina in septembrie de multi europeni . Italienii erau favoritii tuturor (mai ales fetele se imbulzeau ai cunoste )si este de notorietate zicerea cea cu un ciorap azi si altul miine . Restaurantele erau aprovizionate , barurile de noapte erau si ele existente, dar cu plata in valuta – dolari sau marci vest germane -. Nu a tinut mult si din senin totul a fost oprit . Litoralul a devenit turism intern , (strainii nu mai puteau veni in tara ) unde cu greu gaseai cite vreun hotel ce iti putea oferi cazare fara a cunoste pe cineva sau fara a avea pe undeva vreo pila . Din rau in mai rau , alimentele de orice fel au inceput sa dispara si litoralul a trecut in regim de cantina .A venit revolutia si o vreme Mamaia a ramas aproape pustie . Nu pot uita cum hotelurile erau aproape goale , cite vreo Dacie sau un Oltcit mai erau ratacite in parcare . Un Cielo era un eveniment si era privit cu invidie de multa lume . Apoi am trecut in forta la economia de piata , multi au lasat frica la o parte si sau pus pe facut avere . Acum stim cum stau lucrurile , dar tot nemultumiti suntem .

    • Vă mulţumesc pentru comentariu. S-au păstrat multe documente despre construirea hotelurilor şi a altor facilităţi pe litoralul românesc al Mării Negre. Cunosc o mică parte dintre acestea şi voi încerca să le utilizez pentru materialele viitoare.

  2. Am regăsit multe din plângerile turistului austriac peste mai bine de 20 ani in stațiunile de pe litoral. Lucrurile se schimbaseră in ceea ce privește diversificarea serviciilor, erau magazine pe valuta (Shop-uri), discoteci pe valuta, baruri de noapte, dar peste tot indolenta si corupție. Ospătarii practicau prețuri speciale pentru turiștii străini care doreau sa mănânce a la carte (ii furau cu aprobarea șefilor de restaurant cărora trebuia sa le dea o parte din prada), mafia schimburilor valutare la negru era prezenta peste tot, de la recepția si menajerele hotelurilor pana la salvamari si tiganii care-i păcăleau pe turiști, ghizi ONT inculți, etc.

    • Vă mulţumesc. Îmi aduc aminte de problemele din anii ’80, însă nu am ajuns încă la acestea în documentele pe care le cunosc. Ar merita să fie scrise trei cărţi doar pe tema aceasta.

  3. Acum aproape 20 de ani tatăl unui coleg german mi-a povestit cum era treaba cu excursiile în lumea comunustă din punctul lor de vedere. Tipul a fost recrutat în armată la 17 ani și trimis pe frontul de est imediat ce a făcut 18 ani în iarna lui 1944. A căzut prizonier la câteva săptămâni după ce a ajuns pe front în Polonia în 1945. De aici a ajuns într-un lagăr de prizonieri în Armenia (!?) de unde a reușit cumva să evadeze după doi ani în Turcia cu un întreg grup de prizonieri germani, de unde a ajuns în final în Germania de vest.

    Prin anii ’60, imediat ce vest germanii au putut călători în lumea comunistă s-a înscris pentru o excursie în URSS și de atunci nu a mai trecut niciun an fără să viziteze marea patrie sovietică chiar dinainte ca RFG și URSS să aibă relații diplomatice. Prinsese o ură animalică împotriva rușilor în prizonierat și zicea că nimic nu-l bucura mai tare decât abnegația cu care le suflau în fund turiștilor germani pentru câteva mărci. Spunea că dacă nu a crezut pe vremea lui Hitler o iotă din gargara cu „herrenvolk”, Inturistul sovietic l-a convins pe deplin că rușii trebuie să fie un soi de specie net inferioară germanilor :) Zenitul l-a constituit o prima sa excursie la Soci. Nemții erau evident cazați într-un hotel special pentru ei, cu plaja lor curată și bine întreținută, separată cu gard de sârmă de ruși, Spunea că nimic nu l-a uns mai tare la inimă ca imaginea rușilor (unii cu decorații pe bluze, după moda rusească) ce se sfâșiau între ei la o coadă imensă dincolo de gard pentru o cană de cvas sau o bere leșinată în timp ce se uitau cu jind la fostul gefreiter german căruia i se aduce orice poftea la șezlong…

    • Soci a fost si este doar in capul rusilor si a pleshcarilor nostalgici o statiune de fitze mai ales acum ca Putin a facut flenduri imprejurimile cu olimpiada si circuitul auto. Altfel, confirm ca erau diferente radicale de servicii si acces pentru straini in raport cu autohtonii. Eu am fost cu servicii asigurate, cu sotia, pentru o saptamana, in 1982. Am stat la Hotel Magnolia. Astazi, completat cu doua corpuri noi e Hotel Swiss. Dupa standardele sovietice era lux dar de fapt era neingrijit, plin de gandaci, cu parcul in panta, spre plaja ingradita, napadit de buruieni. Mancarea era proasta dar contra unei vizite zilnice la Inturist pentru un scurt dialog in franceza (pe-aici nimeni nu vorbeste franceza cu mine) cu superba rusoaica ce raspundea de noi, am obtinut acces la micul dejun de la un hotel pentru vestici, o „lama” de vreo douazeci de etaje, singura pe atunci din statiune. Cat priveste rusii, acestia erau pe aproape, la Sanatoriul Metalurg, o chestie stalinista cu statui din gips cu otelari si otelarese unde se organizau seri dansante cu romante si valsuri. Am facut soc estetic sa-i vad acolo pe rusii de rand in haine de croieli, culori si imprimeuri din anii trezeci. Orasul, Balsoi Soci era si mai shleampat si mai murdar si mancare, in afara de placinta de dovleac, ioc. Dar peste toate, ceea ce e valabil si azi, la Soci, de-a lungul litoralului trec o sosea si o cale farata, strategice, spre Sud. In doar cateva zile am „prins” vreo trei garnituri militare pline cu oameni si echipament, inclusiv tancuri. Cand veneau noaptea, la zece metri de fereastra mea, trezeau toate broastele din statiune care nu se mai potoleau pana dimineata. La vila lui Stalin n-am fost. Am fost in schimb la casa lui Ostrovschi. Bietul om…

    • Când am ajuns în Crimeea (2006), am avut impresia că am călătorit în timp. Îmi aduceam aminte de situaţia de pe litoralul românesc al Mării Negre de la începutul anilor ’90.

  4. Foarte interesant ce a sfătuit austriacul! De altfel totul s-a aplicat în următorii 3-4 ani.

    “ Drumul de la Olăneşti la Călimăneşti, peste munţi, este o adevărată încântare.” Și acum, dar trebuie să fii însoțit de jamdarmi să te apere de urși.

    • Deja în anul 1966 se discuta cu machetele hotelurilor pe masă. :)
      Să ofer o idee pentru autorităţile locale? Să publice anunţuri pe reţelele de socializare: Avem ursuleţi şi îi puteţi vedea în mediul lor natural! Rămâne doar să strângă gunoiul înainte de venirea turiştilor.

  5. Foarte interesant articolul, totuși nu e prea clar cum s-a rezolvat problema benzinei. Bănuiesc că până la urmă polonezii și ceilați turiști din țările comuniste au putut plăti în lei benzina ca să se întoarcă acasă.

    În anii ’80 era plin de polonezi ce veneau în România cu Polski Fiat-urile lor minuscule dar încărcate până la refuz cu tot soiul de chestii destul de sărăcăcioase. Îmi amintesc verile din copilăria și adolesența mea câ nu era săptămână în care să nu fie măcar câte un Polski Fiat pe strada noastră cu plonezi ce sunau la fiecare poartă încercând să vândă stofe și oale sub presiune Kukta. Ăștia sigur nu aveau cum plăti benzina în dolari, iar ea era deja raționalizată pe lei. Ei cum naiba o cumpărau în România?

    • Cu bonuri speciale, cumpărate din Polonia înainte de plecarea în vacanţă şi decontate în cadrul schimburilor economice cu România.

  6. Soferul de la ONT conduce masina in zbor… https://www.youtube.com/watch?v=sVBT9aox5p0

    Da si Dan Barna, ca tot veni vorba de el, se da vinerea, ca e zi de post, cu trotineta electrica si-i tare mindru de asta, s-a dat mare pe facebook, sa-l vedeti ce creasta de cocos avea. https://www.facebook.com/DanBarnaUSR/posts/1087952081615088

    „vicepremier în Guvernul Florin Cîțu din 23 decembrie 2021”, „În perioada februarie–iulie 2000, a urmat un curs de formare de formatori la International Development Law Institute din Roma” din wikipedia… Cum draq e vicepremier din dec. 2021? si mai a urmat si cursul de formare la scoala de formatori. https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Barna

    E vreo deosebire intre astia si ailalti? E vreo deosebire intre Ursula si Suzana Gidea?

    P.S Cizmarul si camarila aveau o mare problema. Intrarea in tara a multor turisti vestici ar fi trezit poporul cind i-ar fi vazut pe acestia in lux, comparativ cu Ro, bind bere straina, la shop. Cica unu a intepat roata unei masini, inmatriculata in vest, din fata hotelului Atene Palace, la militie a declarat ca a vrut sa respire alt aer. Chiar si ddristii si polonezii erau mult peste Ro.

  7. Păcat de munca dv. utila de istoric pe care o combinati nepotrivit cu iesiri antieuropene. Ar trebui sa revedeti textul si sa scoateti ce este in plus si provine din umorile dv ideologice.

    • Mulţumesc, vor rămâne exact acolo unde se află. Îmi pare rău că am scris doar atât, dar poate revin cu alte ocazii.

    • Subscriu la observatia dvs de bun-simt. Si eu am fost șocat să dau peste acele paragrafe: își au locul exact ca nuca în perete. Păcat!

    • Apreciez articolele domnului Opris, in același timp am observat si eu niște ieșiri pe tangente anti-Bruxelles.
      Pașaportul verde este n-a fost propos de Ursula at al, ci de tari precum Grecia. Nu are nici o legatara cu steaua galbena cum afirma autorul intr-un articol anterior. Nu este o idee a EU, multe companii de aviație din Europa si de pe alte continente au propus asta si măsura se aplica deja fără nici o directiva de la Bruxelles.
      Cat despre povestea ca birocrații de la Bruxelles nu sunt aleși de nimeni trebuie sa reamintesc aici ca in nici o tara in afara celor cu sistem westminsterian miniștrii nu sunt aleși, sunt numiți de politicieni (președinți sau prim miniștri) si nu au nici o legitimitate in pus fata de birocrații de la Bruxelles.
      Iar daca sunt aleși in mod direct precum in UK, Canada sau Australia, asta nu înseamnă ca sunt profesioniști, majoritatea sunt avocați sau absolvenții de arte (adică cei care nu sunt in state sa învețe matematica, fizica sau chimie).

      • Vă mulţumesc pentru explicaţii.
        Pentru a lămuri situaţia foarte simplu, răspund pe puncte:
        1. Dacă sunt Anti-Bruxelles: categoric NU
        2. Anti-UE: categoric NU
        3. Antivaccin AstraZeneca: categoric DA. În Polonia îl găsesc pe toate gardurile, dar îl refuz deoarece nu am încredere în acest produs.
        4. Antivaccin, în general: categoric NU.
        5. Anti-politrucii de la Bruxelles şi din România, demagogi şi care cred că nu s-a făcut absolut nimic înainte de apariţia lor în funcţii politice la Bruxelles, Bucureşti etc.: sunt categoric, dar foarte categoric sunt împotriva lor. Nu stau să mă uit în gura lor, să ascult cine ştie ce ideologie pe care ei cred că o promovează. Aceştia mint aşa cum respiră.
        6. Contributors nu este un site dedicat studiilor clasice de istorie. Dacă voi propune asemenea materiale, vor fi probabil publicate o dată sau de două ori deoarece, să spunem, am o oarecare carte de vizită aici. Asta nu înseamnă că mi se va permite să scriu tot ce îmi trece prin minte şi se va publica automat. Există anumite limite de care ţin cont atunci când fac propuneri.
        7. Pentru mine nu contează cine propune, ci deciziile factorilor care hotărâsc ceea ce este bine sau rău în Uniunea Europeană. Un copil doreşte să mănânce doar ciocolată, este dulce şi îi place, dar nu o să mă iau după ceea ce doreşte el. Va primi ciocolată cu raţia.
        Problemele de la Bruxelles şi Bucureşti sunt numeroase şi ceea ce mă deranjează foarte mult este ipocrizia politicienilor, lipsa lor de empatie cu cetăţenii obişnuiţi şi lipsa de transparenţă.
        În comentariul de la care a pornit dialogul nostru se face referire la umori ideologice. Am zâmbit când l-am citit deoarece Michel, Ursula, Barna, Cioloş ş.a. sunt incolori şi inodori din punct de vedere ideologic. Asemenea politicieni mi-au arătat că doresc puterea şi atât. Ei sunt în stare să îşi vândă părinţii la târgul de sclavi pentru a fi în funcţiile politice de la Bruxelles şi Bucureşti. S-a scăpat temporar de catastrofele de la PSD (Dragnea, Dăncilă, Tudose, Grindeanu etc.) şi ne-am trezit cu alte caricaturi politice. Nemţii au scăpat de Ursula trimiţând-o la Bruxelles, dar au probleme în continuare la Berlin şi habar n-am cum vor scăpa din alegerile pe care le au în septembrie.

      • Cat despre povestea ca birocrații de la Bruxelles nu sunt aleși de nimeni trebuie sa reamintesc aici ca in nici o tara in afara celor cu sistem westminsterian miniștrii nu sunt aleși,

        Gresit. Cel putin in Ge atunci cind se fac alegeri fiecare alegator stie ce ar urma, cu mare probabilitate, din votul lui. Daca votezi CDU/CSU stii ca obtiunea ta se refera la un cancelar care a fost numit drept candidat. Daca alegi un partid de nise stii ca acesta ar putea intra in opozitie neintrunind suficiente voturi. O deosebire enroma e si faptul ca-n sistemul germana, de ex. dar nu numai, opozitia joaca un rol extrem de important. In UE practic nu exista opozitie, totul e dirijat, de multe ori fara dezbateri, dupa bunul plac al unor autointitulati experti.

        Seamana extrem de mult cu Romania acelor ani, pe atunci se interzicea circulatia masinilor, acum se face acelasi lucru, dar sub alta forma, chipurile ca emit emisiuni, ca avioanele fac fum, ca trebuie sa-ti faci casa cum vor ei etc.

        • Gresit.
          Cand s-au facut alianțe dintre marile partide (si asta se întâmpla mai des decât in Alemania decat in alte tari) alegătorii n-au de unde sa stie ca vor fi in cabinet miniștrii ai opoziției. In plus oamenii votează pentru un cancelar si nu pentru fiecare ministru pe care cancelarul il aduce ulterior in echipa sa, fie prin compromisuri intre landuri sau compromisuri cu alte partide.
          In UE exista opoziție, măsurile majore precum bugetul trebuie aprobate de Parlamentul european si asta cere mai mult efort decât in Bundestag sau in Parlamentul Britanic. In plus multe masuri trebui sa fie aprobate si de politicienii si parlamentele naționale. A se vedea situația de anul trecut când Polonia si Ungaria au ținut ostatica întreaga UE pentru aprobarea bugetului comunitar. Si nici acum situația nu este clara, fondul de redresare post Covid al EU fiind atacat in Curtea Constituționala a Germaniei. După cum vedeți sunt o groaza de mecanisme prin care birocrații EU sunt controlați, ba sunt controlați mai bine decât birocrații din tarile membre. Tare as vrea ca un ministru roman sa fie supus verificărilor la care sunt supuși birocrații UE. De exemplu achizițiile publice din Romania sunt o gluma fata de cele comunitare. Imaginati-va ca Romania ar fi cumpărat singura vaccinuri: cel puțin 10% din bani ar fi deja in Cipru sau Cayman Islands. Fara OLAF-ul UE jumătate din banii UE spre Romania, Bulgaria, Ungaria si chiar Italia sau Polonia ar ajunge in paradisuri fiscale.

          • O remarcă, relativ la Polonia, Ungaria şi biata ostatecă UE. Eu m-am obişnuit cu ideea ca polonezii să propună propriul plan pentru orice (a se vedea planul Rapacki, de exemplu). :)
            Am citit presa românească şi cea poloneză în perioada respectivă şi, într-adevăr, majoritatea (să zicem 99%) spunea exact ceea ce afirmaţi dv. Însă nu a fost aşa: polonezii şi ungurii doreau să negocieze nişte poziţii pe care nu le-au dezvăluit nici în prezent, fără a pune cuţitele pe masă. Aşa sunt ei, mai „altfel”.
            Presupun că la Bruxelles se ştia despre atitudinea P. şi U. deoarece, dacă pe mine mă duce mintea să observ asemenea intenţii, mă gândesc la faptul că negociatorii UE sunt mult mai deştepţi decât mine şi se aşteptau la aşa ceva.

      • Aici nu e vorba deloc de miniștrii. E vorba de funcționari europeni angajați în mod netransparent pe temen nelimitat, cu drept de viață și de moarte asupra a 450 de milioane de europeni. Problema nu o reprezintă atât legislația europenaă adoptată în PE, ci sutele de milioane de regelementări nevotate de nimeni adoptate de tot siul de funcționari anonimi cu consecințe adesea catastrofale și ireversibile.

        Un singur exemplu: Un funcționar UE a inițiat procesul de interzicere a cromării în UE prin 2014 pe motive de siguranță a muncii. E o tâmpenie. Cromarea se poate face în condițiio de siguranță protejând foarte bine operatorii. Automobilele, trenurile, avioanele, lifturile, bicicletele, trotineta lui Barna, etc. TOATE astea au componente cromate. Pentru moment nu cunoaștem nicio alternativă tehnică la cromare. Reglementarea trebuie să intre în efect în 2018. Consecințele ei erau catastrofale așa că nu a intrat încă în vigoare nici azi. E amânată în fiecare an. Problema e că majoritatea producătorilor pur și simplu nu-și permit starea asta de nesiguranță așa că mai toate componentele ce necesită cromare au fost „externalizate” (adică produse în afara UE). o grămadă de IMM-uri specializate în manufcturare au dat faliment din cauza asta. Asta a implicat costuri suplimentare la produsele realizate în UE și pierderea a peste 150000 de locuri de muncă calificate în industria manufacturieră. Producătorii din afara UE (China, India, SUA, Brazilia, etc.) au făcut miliarde frumoase pe tema asta.

        Legenda spune că funcționarul ce a stat la originea nebuniei ar fi un fost angajat al indianului Mittal – ce a profit din plin de haosul cauzat de fostul său angajat. Nici PE și niciunul din „komissar”-ii UE nu au reușit să oprească desfăsurarea inexorabilă a urgiei…

        Ăsta e un exemplu a ceea ce poate face un boactăr aparent mărunt și neales de nimeni, plasat acolo unde trebuie în mașinăria infernală a UE. Stau și mă întreb câte alte dezastre similare sunt în desfășurare sau pe cale să se declanșeze. Vorbim de mașinăria ce a scornit 47 de reglementări diferite (și adesea contradictorii) doar pentru perna pe care dormiți. Orice e posibil…

        • Functinarii europeni sunt angajați la fel de transparent ca orice ministru fie el din Romania sau USA. Majoritatea ministrilor din afara spațiului westminstrian sunt numiți de pe criterii politice si nu de competență, fara nici o transparență sau consultare publică. Pe cati din minstrii numiți de Trump sau Biden ii stiati? 30-40%,?
          In rest legende urbane.

          • Fals.

            Trump sau biden sunt responsabili pentru miniștrii pe care și-i aleg. Respectiv miniștrii ăia oricum pleacă odată cu ei.

            Pe funcționarul ce a distrus peste 150000 de locuri de muncă în UE în favoarea stăpânului său Mittal nu-l poate da nimeni afară și nu va fi niciodată sancționat în niciun fel. Același lucru e valabil pentru TOȚI funcționarii UE ce scornesc reglementări & standarde psihedelice ce distrug cu voioșie economia europeană respectiv ce transformă în coșmar orwellian viețile a 450 de milioane de europeni. Mai mult, aleșii sutelor de milioane de europeni din PE sunt practic neputincioși în fața unui conțopist anonim. Punimaeși?!

            • Fals. Toti funcționarii euuropeni sunt răspunzători in fata Consiliului si al Parlamentul european. In plus exista un audit f sever din partea statelor membre. In plus măsurile propuse de Bruxelles nu se aplica automat in statele membre. Cat priveste cele 15000 joburi pierdute asta este chiar o legendă pe care trebuie probată cu o sursă verificabilă. In afara de Fox news și Breitbart mai aveti și altele?

            • @Cinicul

              Serios?! Câte cazuri de funcționari UE concediați pentru incompetență sau trimiși în judecată pentru decizii catastrofale cunoașteți? Uimiți-mă!

              Câte reglementări UE anulate de PE cunoașteți? Se estimează că numărul regelemntărilor și standardelor UE a depăsit două sute de milioane…

              Pentru afacerea cromului puteți consulta http://www.factiva.com. După ce vă logați căutați „eu chromium regulation impact”. Sunt două articole frumușele care estimează piederile de locuri de muncă între 2014 și 2018 datorită relocării cromarării în afara de la cifra minimă de 150000… O să vedeți că altele sunt mai triste iar proiiecțiile pentru viitor de-a drepul sumbre…

            • Funcționarii europeni sunt angajați prin concurs deschis, chiar și dvs puteti candida (daca mai aveti pașaport romanesc).
              N-am auzit de nici un ministru din nici o tara angajat prin concurs.

            • @Cinicul

              Întrebările erau cu totul și cu totul altele.

              1. Câte cazuri de funcționari UE concediați pentru incompetență cunoașteți?!

              2. Câte cazuri de funcționari UE trimiși în judecată pentru pagubele ce le-au produs cunoașteți?

              3. Câte cazuri de reglementări și standarde absurde (și sau cu dedicație) ale UE anulate de PE cunoașteți?!

              În fiecare caz ar fi utile niște exemple…

              Cât despre concurs, și fosta dumneavoastră aleasă, d-na Vasilica Viorica ot Videle, se lăuda că peste tot unde a lucrat a fost angajată prin concurs deschis:) Și foarte proabil că nu mințea. Cam toți bugetarii români sunt angajați prin concurs. Și uite ce fain merge administrația patriei!

              Un ministru reprezintă un partid ce ajunge la putere prin alegeri. E rezultatul unui proces democratic. Și niciun ministru nu rămâne la post pe viață. El sau partidul său sunt sancționați pentru tâmpeniile sau eșecurile sale. Am avut chiar zielle trecute exemplul incompetentului Vlad Voiculescu după care s-a tras apa cu viteza fulgerului.

              Pe de altă parte funcționarii UE sunt nealeși de nimeni și indiferent ce dezastre produc rămân acolo pe viață. E o oarecare diferență…

            • Site-ul citat de dvs factiva.com ar trebui sa se numeasca fictiva.com. Pe factiva.com nu exista nici un articol despre crom.
              Cromare a fost blocata temporar in 2017 si nu 2014, iar in EU n-au existat niciodată 150000 locuri de munca legate de aceasta tehnologie. Fake news all the way.
              Toți Consilierii EU sunt aleși/înlocuiți la fiecare 4 ani si fiecare tara are reprezentanți la Bruxelles. Funcționarii inferiori sunt civil servants si, ca si in UK, Germania, Franța, Japonia sau USA, sunt angajați pe termen lung. Când la 10 Downing street sau la Casa Alba se schimba echipa civil servants rămân pe poziție. Amin.

  8. „Scandalagii, hoţi, agitatori de pseudo-simboluri, aroganţi, fără carismă şi fără o empatie care poate să îi ajute la mobilizarea cetăţenilor care nu i-au votat niciodată, asemenea personaje îşi pun poalele în cap şi se autovictimizează de îndată ce au fost înlăturaţi de la masa puterii.”
    Unii, cei mai de seamă dintre scandalagii fără carisma și fara empatie, cei care vorbesc limbi străine și au și adeverințe dela universități vieneze, sunt cei care împreună cu tăticii și mămicii lor au contribuit la dezvoltarea vizitelor turiștilor români în Austria.
    Inginerul Nicolae Agachi care în 1955 lua contact direct ca turist cu măreața Uniune Sovietică este probabil cel care in deceniul următor va deveni Ministrul Industriei Metalurgice, Neculai Agachi. Iară ce poate face din om un turism bine organizat.
    Autocarele Chausson erau o minunăție pentru puștiul de 8-9 ani care eram. Aveau garajul la începutul anilor 1960 pe Calea Dorobanților, cam vizavi de ambasada RSF Iugoslavia. Erau un exemplu strălucit de design industrial occidental și, ca un făcut, de fiecare data păreau ca își testau circuitele pneumatice ale frânelor și suspensiilor pentru ca șuieratul lor sa îmi provoace mie frisoane de placere. Și uite așa ajunge un pionier altfel devotat cauzei, sa nu mai creada in superioritatea oranduirii socialiste.
    Ce cauta austriacu-n Mamaia? Pai cam ce cauta neamțu-n Bulgaria.

  9. Am citi cu mare interes acest material bine documentat, o scurta incursiune in istoria turismukui romanesc. Felicitari! Dar ca si in alte tari foste socialiste, Bulgaria, Polonia, Slovacia, si la noi, turismul a avut doua directii, una interna, prin sindicate si pentru marea majoritate a populatiei si alta msi redusa pentru turistii straini. Dupa 1990, unitatile turistice de cazare si alimentatie ale sindicatelor au fost date in locatie pe gestiune ceea ce a dus la o degradare a multor unitati turistice. Cele mai bune au fost privatizate in mod discutabil, subevaluate si au ajuns conduse de impostori in ale turismului. Unii au incercat sa le ridice la mai multe stele de confort, altii le au vandut mai departe. Cert este ca la ora actuala turismul romanesc nu detine servicii de concurenta europeana. Exceptiile sunt date de unitatile noi, ridicate de la zero. Ceea ce ar trebui in primul rand este o regandire a sistemului de clasificare pe stele de confort pentru a fi competitive si de calitate cu adevarat.

    • Modelul sovietic s-a aplicat peste tot, inclusiv după căderea comunismului. Privatizări cu cântec au existat şi în Polonia, însă eu încerc să mă opresc la 1991 (fără a reuşi întotdeauna).

  10. Din câte tin minte (dar poate ma însel, au trecut niste ani) regula cu circulatia cu nr par sau impar nu se aplica numai duminica ? Pe vremea aceea sâmbata era o zi lucratoare oarecare, doar ca avea programul cu 2-3 ore mai scurt.
    Eu ca elev mergeam la scoala tot 6 ore si sâmbata. Parintii lucrau pâna la ora 13 sau 14 in loc de 16.

    • Aveţi dreptate, însă iniţial a fost vorba despre două zile: sâmbătă şi duminică. Nu am căutat încă decretul care impunea restricţii doar duminica deoarece am şi alte proiecte la care lucrez.
      În cazul în care doriţi să citiţi decretul iniţial complet, îl puteţi căuta cu ajutorul datei apariţiei sale (30 iulie 1979).

  11. Tata a facut un mic scandal cind a vazut in restaurantul hotelului la mesele alaturate (ocupate de, cred, niste suedezi) ceva, nu-mi amintesc cu precizie, fructe, prajituri, nu mai stiu, la care noi nu aveam acces desi locuiam in acelasi hotel. Evident ca i s-a explicat ca „sint straini si platesc in valuta”. Se intimpla ori in Neptun ori in Olimp, ceva hotel „Categ 1A dus” (asa scria pe bilete :)))), exact ca la H. Dorobanti dealtfel iar gradul de confort era acelasi, cam 2+ stele jigarite azi) si ancora de timp pe care o am este ca am coborit seara la bar sa cumpar Pepsi – a propos, la chioscuri se gaseau la liber Salem, Pall Mall, Peter Stuyvesant si inca vreo 3-4 marci la 21 de lei pachetul si pe umbrelutele de la unele terase scria Tuborg. A fost pentru prima oara cind am auzit Smoke On The Water, deci trebuie sa fi fost 1972/3.
    Tot de-ale vremii, cumva aflasem noi, copiii, ca autocarele ONT erau Mercedes desi pe ele scria IranNational si nu pricepeam neam ce, de ce si cum, asa ca ieseau ciondaneli verbale :)))

    • Vă mulţumesc. Asemenea relatări sunt bune pentru mine deoarece mă ajută să ies din propaganda comunistă oribilă şi din statisticile seci existente în documentele vremii.

      • Cu placere, domnule Opris. Va citesc cu mult interes si sint de acord cu majoritatea ideilor pe care le sustineti, mai putin cea cu serul Astra Zeneca: joi fac rapelul si sint 99.9% sigur (nu exista 100% in stiinte) ca voi dobindi imunitatea dorita.
        In alta ordine de idei, dumneavoastra aduceti o prospetime neasteptata fata de tipul de comunicatori din Armata (si cei din institutiile de forta) cu care sintem obisnuiti din presa, majoritatea nedepasind nivelul ridiculizat de Tudor Musatescu.

  12. Prima surpriză.
    – Polonezii călătoreau în țările frățești cu buletinul.
    Să văd romanul care mergea măcar în URSS cu buletinul . Fara pașaport individual ( sau pașaport colectiv, că exista și asta ). 😀 Că în Cuba, China, Vietnam și chiar Polonia, Cehoslovacia sau RDG , nici vorba să meargă iobagul mioritic.
    Securitatea avea serviciul pașapoarte. Regulă generală ” nu se aprobă”. ( Sa vezi cum e la alții și să vina cu ” idei” tovarăși ? 😀 )
    – A doua surpriza , scrisoarea. Așa înțeleg mai bine de ce aveam în 79 stațiunea Neptun dar și discoteci & shop , toate in valuta atît pe litoral cît și în marile orașe .

    Remarc că austriacul din scrisoare oferea soluții simple și normale. Pentru un om normal. Dar stai sa explici astea unor analfabeți ajunsi. Pricepeau puțin. Obișnuiți să acționeze la comanda și nu din interes profesional.
    Și totuși , era Yugoslavia lui Tito lîngă noi și ca exemplu. .Liber la lucrat in Italia , Austria , aduceau valută in tara și an după an. Asa a avut și Milošević cu ce finanta războiul civil.
    (Tot din amintiri , răposatul tata că ofițer topograf , făcea în anii aia de relații încordate cu Tito, l măsurători pe granița. Cu mega paza. Un pluton de infanteriști complect înarmat inclusiv cu muniție de razboi, gata să tragă la oricare provocare a yugoslavilor. Nu a existat nici una dar puteai comenta ordinele de atunci ? )

    Și totuși , ai noștri bătuți în cap. Nu se făcea gaura in cer cu 2- 3 milioane de romani la munca in vest prin anii 60- 70- 80. Ar fi intrat valută grea in tara. ( Cum intră acum . ) Ceașcă ar fi avut banii sa ramburseze gradual datoria și fără sacrificii. (
    Dar cum sa explici asta unor ajunși pe funcții chiar fara elementarul liceu dar cu mega diplome , cursuri , doctorate ? Mă refer la clasa politică ante 1989. Nu cea reciclata după. 😀😀😀😀

    • Inainte de 1990 nu se purtau doctoratele. Coana Leana dadea aprobari nominale
      si era extrem de zgarcită cu ele.

    • Acasă am aflat povestea despre ştampila din buletin, sâmbătă dimineaţa, când m-am apucat să scriu materialul de mai sus. :)
      În Scânteia din septembrie 1956 se spune că turiştii români mergeau la Moscova doar cu buletinul. Domnul Liviu Petre mi-a indicat foarte bine pe unul dintre turiştii de atunci, care a ajuns ministru: Nicolae Agachi. N-are rost să comentez mai mult despre cine mergea atunci la Moscova în excursie.

    • Am citit deva din operele lui corut si cele ale pseudonimelor lui, imediat dupa 90. Nu pot sa spun ca sunt mare fan, nici macar mic. dar avea dreptate cu o chestie (securistii au intotdeauna dreptate): ceausestii si cei alipiti lor direct erau spirite inferioare. Aceia mai elevati i-au folosit si exterminat imediat dupa schimbare. Doar nu-si inchipuie careva ca analfabetul delirant si schizo conducea tara ? Il lasau sa-si faca de cap, asa era ordinul de la moscova.
      Noroc ca eram copil atunci, altfel as fi fost marcat pe veci, ca celelalte generatii.

  13. Stimate domnule Opris,

    va savurez articolele deoarece simt ca le scrieti cu pasiune si ca va informati cu mult zel din acele arhive.
    Am vrut demult sa va felicit.
    Aveti dreptate si cu politicienii amintiti, niste mascarici, dar nu doresc sa comentez. In Germania campania de vaccinare e o gluma proasta similar cu gluma proasta romaneasca numita „restrictii” (in Romania nu exista niciun fel de restrictii, sa fim seriosi, veniti aici sa vedeti cum e inchis tot din 1 noiembrie anul trecut).

    Ar fi f. interesant de stiut daca cetateanul austriac a primit raspuns la scrisoare. Eu cred ca nu.
    De ce cred ca nu? Pentru ca situatia nu s-a schimbat nici acum.

    Locuiesc in Germania si nu trece zi sa nu spun fetitelor mele ce frumos e in Romania, ca atunci cind cresc mari se pot muta acolo, ca Romania e si casa lor etc.

    Dar cind ajung in Romania si vreau sa ma plimb cu ele pe strada cu bicicletele dau de o gramada de obstacole.
    Sa luam exemplul orasulul Campulung Moldovenesc, inima Bucovinei. Vine turistul, se cazeaza. Ce face ? Ar vrea sa dea o tura peste dealuri pina la sfintele manastiri Moldovita si Sucevita cu bicicleta sau pina la Gura Humorului sau pina sus pe Rarau. Sa fac un popas la un izvor.., sa admire peisajul.

    Pai trebuie sa fii nebun.
    Pista de biciclete nu exista, trebuie sa o iei pe drumul national unde risti sa dea masina peste tine.
    Sunt caini lasati dezlegati din loc in loc, nu-i pasa nimanui, Daca ai noroc te poti intilni chiar cu un ciobanesc bucovinean de 70kg sau cu o haita de pe la vreo stina. Nu recomand nimanui o astfel de excursie desi peisajul e mirific. Doar in Bucovina ar veni mii si poate zeci de mii de turisti anual daca s-ar crea niste conditii minime.

    Situatia nu este altfel nici la mare, nici in Ardeal, nici in Delta Dunarii si de fapt niciunde in Romania.
    Eu cred ca nici macar meniu in trei limbi la restaurant cum solicita austriacul nu sunt peste tot in Romania anului 2021. Pacat de tara noastra !

    Despre constructiile alandala nici nu are rost sa mai vorbim, vezi ce a ajuns Eforie.. sau chiar hotelurile construite direct pe plaja la Navodari, aceleea din cauza carora nu mai este soare pe plaja de la o anumita ora… e jalnic !

    Aceia de care aminteati ar trebui sa scoata scrisoarea austriacului si sa o citeasca de o mie de ori, sa faca ceva..
    Din pacate problemele din turismul romanesc sunt mult mai complexe si nu pot fi rezolvate de niste mascarici deoarece acestia nu au niciun fel de viziune. Indreznesc sa spun ca politrucii anilor 60 au avut mai multa viziune decit cei de azi.

    Daca s-ar reface imperiul austriac si ne-ar face si pe noi o provincie poate s-ar schimba ceva.. in vreo doua sute de ani.

    • Vă mulţumesc pentru comentariul dumneavoastră. Îmi confirmaţi anumite opinii.
      1. Răspunsul la scrisoare. Epistola se află într-un dosar de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri deoarece Alexandru Drăghici a fost şi vice la guvern după decesul lui Gheorghiu-Dej. Sublinierile din text (marcate cu italice) au fost făcute de Dej şi citite de cel puţin trei persoane: Drăghici, Luchia (viitor general, apoi deţinut de drept comun după fuga lui Pacepa) şi Gheorghe (Gogu) Rădulescu. Din păcate, nicăieri nu se spune: Răspundeţi omului care ne-a scris! Chestie de educaţie.
      2. Fiind în Polonia, am contact mereu cu ştirile despre polonezii care lucrează în Germania şi invers. Lumea este mică. :)
      3. Şi eu doresc să ajung cu muza mea în România. I-a plăcut enorm ultima dată, dar vreau să îi arăt ţara şi, din păcate, este foarte dificil să fac o deplasare în siguranţă. Sunt obişnuit din armată să programez marşul pe etape, cu halte mici, halte mari, staţionări peste noapte etc. Glumesc un pic, acum! Polonezii au un adevărat cult pentru animalele de companie şi le plimbă inclusiv cu bicicletele, aşa că ştiu despre ce este vorba când povestiţi despre Bucovina.
      4. Va urma un alt material despre turism, de data aceasta balneoclimateric (partea a doua a celui publicat în urmă cu patru luni). Evenimentele m-au determinat să trimit în România mai multe articole decât este cazul şi s-au aglomerat la plecarea către cititori. Paradoxal, pandemia m-a ajutat să scriu vreo 30 de articole noi deoarece am fost nevoit să stau acasă anul trecut.
      Vom vedea ce ne mai rezervă astrele!

      • Dvs in Polonia ?? Mai rar romani in Polonia. Pai dacă nu sunteți departe de Berlin dati-mi de veste când doriți sa faceți o vizita cu micuța. Strada noastră e construită cu dale de beton de pe fâșia de granița , călcăm pe istorie la propriu aici :) și mai sunt și alte lucruri de vizitat. Aștept și articolul despre băile balneoclimaterice. Am probleme cu lombara și am încercat pina acum doua locații pt niște cure in țara noastră : Eforie și Geoagiu. Am fost și in Ungaria la Sarvar și in Germania la Bad Saarow.. las cetitoriul sa ghicească unde a fost mai plăcut. in fine , sa vedem articolul ca sa avem ce comenta …

    • Omule, in padure pe Rarau gasesti ce vrei, copacii vand de toate, de la cauciucuri ultimul model la cutii de conserve inca pline. Panourile pe varf dau indicatii contrare turistilor, majoritatea acestora urca cu mertanul dupa o pizza sua o saorma sa respire nurta lor ceva aer conditionat. Hotelul e o parodie, arata ca-n anii 60-70. Tara asta n-a iesit din ceausism pentru ca oamenii aceia n-au disparut, conduc in continuare. Ca asa vor ei, lucru pe care l-au arata lumii intregi la „revo” si la „mineriade”.
      referitor la C-lung, tot timpul mi-a placut locul, ceste ceva in aer, indiferent de cati mafioti (au restaurantele cele mai bune, unde isi etaleaza muschii facuti la sala sub tricouri mulante) transfrontalieri/locali si chinezi (magazine chinezesti si dughene cu chinezarii la tot pasul in centru, in timp ce statuia lui Dragos are aceeasi marmura „murdara” iar muzeul lemnului se surpa) se-aduna.
      Vatra Dornei nu sta mai bine. Citeam acum vreo zece ani ca anumite pensiuni de-acolo, de lux (citeste kitsch) s-au ridicat cu banii si materialele furate de la spitale inclusiv din Iasi. Iar asta era acum zece ani.
      Odata, calatorind cu parintii mei cu masina, la drumul anual facut in tara (stau si ma-ntreb de ce, ca toate erau la fel in fiecare an, in mai rau), ne-a prins noaptea in prislop. Drum ca-n dracula lui coppola, ceata o taiai cu drujba, semne pe drum zero, lumini nici atat de la sate, saracie de anul 1000. la o benzinarie tipul a incercat sa ne fure fatis, profitand de faptul ca nu pouteam citi bine litrii pe intuneric. cand mi-am exprimat, copil fiind, nedumerirea, a inceput sa se balbaie, ca una ca alta.
      popor rodat la smenuri. fara rusine, fara remuscari.
      cum altfel crezi ca si-au exterminat pe cei mai buni dintre ei, iar pe cei care pleaca in blestema si-i fac tradatori ?
      de ce crezi ca sunt nostalgici ai vremurilor de crima organizata de stat ?
      ca atata stiu sa faca.

      ps: nu stiu cata viziune au avut politrucii din 60, dar stiu c-au ucis fizic sau spiritual o groaza de oameni, iar asta ii scoate din calcul

      • Perfect adevărat tot ce Spuneți .
        Sa nu înțelegeți eronat ca as fi admiratorul PCRului anilor 60,
        Am vrut doar sa evidențiez ca aceia se strofocau sa facă ceva fără sa le intre neaparat și milioane de lei in contul personal . Aceștia de azi sunt teleghidați de o energie negativă enorma compusă din prostie amestecată cu răutate și egoism. nu fac nimic, nu lasă pe alții sa facă nimic și distrug. In termeni absoluti răul făcut de Gogu Rădulescu sau Dej și cel făcut in ultimii zeci de ani de cârmuitorii satelor și al orașelor este similar. Am uitat sa menționam noua groapa de gunoi de pe Mestecăniș, cu siguranța o atracție turistică pentru străini care vor plăti in valuta forte ca sa vina s-o admire. In astfel se mâini căzut turismul Bucovinean …

  14. După 1960 zvonurile tot mai intense circulau cum că la Mamaia se danseaza pe plaja. Mai intai cha-cha (Alo, vreau sa staiu de vorba cu Patricia – Patricia-cha-cha-cha), apoi twist. Erau zvonuri credibile pentru ca televiziunea se tot emancipa , iar in paralel cu glorioasele filme sovietice au inceput sa apara tot mai insistent filme seriale britanice (Robin Hood, Sfantul ) sau americane (Calul Fury, Tom Sawer) . Despre ”acel” Litoral stiu din auzite pentru ca am ajuns acolo abia in 1966 si anume la Eforie -Sud , unde nu se dansa nimic.
    Am citit articolul cu sufletul la gura pentru ca este fascinant sa urmaresti cum tovarasii au folosit
    oportunitatile istorice pentru a-si abandona (cat de cat) conditia de uzurpatori, hoti si adesea criminali pentru a repune lucrurile (tot cat de cat) intr-o albie normală.
    Pe atunci chiar si un pai de care sa te poti agata era important.
    Si acum ar fi important – dar daca nu e , nu e !

  15. Multumim pentru inca o fereastra inspre trecut, dintr-o perioada despre care tinerii < 35 ani de azi nu stiu mai nimic… Tot sper ca educandu-i despre trecut vor evita calcatul in aceleasi strachini (dar probabil voi ramane doar cu speranta).
    In alta ordine de idei remarcam cum tov. Ciocesco a fost unul dintre primii verzo-ecologisti, descurajand automobilele ICE particulare prin toati metodili necesari. De luat aminte!
    Unul dintre cei mai originali autori de pe contributors si, pentru mine cel putin, o sursa de informatii absolut inedite si bine documentate, cu MULTA valoare adaugata.
    Multumim, apreciem si mai vrem!

    • Vă mulţumesc. Pentru incitare, am găsit prin presă Dacia alimentată cu alcool şi trenul ecologic: o ramă electrică pe care au fabricat-o şi testat-o la Electroputere, apoi, au dorit să o instaleze la Cluj, un fel de metrou pe care l-am văzut la Chicago. Este deja sfârşitul anilor ’70. Dacă pun mâna şi pe nişte documente noi, îi dau drumul la poveste.

      • Rama aia electrică pentru Cluj era ( cred) realizată pentru un proiect al facultatii ( din Cluj) . Obiectivul era să facă un fel de metrou de suprafață cu linie suspendată deasupra raului Someș. Care rău străbate tot orașul. Era și o alternativa transportului muncitoresc. Cartierul Mănăștur ( cu peste 100.000 locuitori ) este in o parte a orașului și platforma industriala cu ce era atunci , CUG, Napomar, Terapia, Sinterom , etc. in partea diametral opusă a orașului.
        Nu a fost realizat deoarece costa prea mult. Plus nu exista in tara tehnologia pentru a înlocui linia de înaltă tensiune care e deasupra Someșului. ( Pe un alt proiect , linia înaltă tensiune Feleac- Someșeni au folosit cablu special subteran la 110 Kv. Cu răcire forțată prin ulei și ” made in Japan”. A costat valută multa. Ulterior am cunoscut profesional si cine a tăiat cu bomfaierul cablu sa vadă cum dracu umbla uleiul ăla in el. Noroc că nu era încă sub tensiune. 😀 )

        Acum cu geniul Boc la Cluj , situația e rezolvată. Proiect metro subteran. 😀
        Băgat repede și la planul înaintat UE pentru finanțare. Că metroul asta propus trece de vreo 3 ori pe sub raul Someș, neimportant . Neimportant că metroul ajunge și la cabana Făget. Bănuiesc că marea diferență de nivel va fi rezolvată prin o secțiune supraterana gen Mocănița. 😀😀

        • Copilărind la Craiova, am văzut jucăria de care am pomenit pe o linie de încercare a uzinei Electroputere, într-o zonă în care se află un poligon de antrenament (Valea Fetii). Era vopsită în alb şi roşu.
          Dacă tot a venit vorba despre căile ferate, va trebui să amintesc şi despre trenul românesc cu hidrogen. Altă invenţie care i-ar face invidioşi pe cei mai împătimiţi ecologişti din zile noastre! :)

          • La aia cu hidrogenul ne-au dat clasă rușii care au făcut prototiăurile avioanelor de pasageri Tu-155 și Tu-156 cu gaze naturale, respectiv hidrogen.

            Ai noștrii la rândul lor au montat rezervoare enorme de gaz metan pe autobuze, camioane sau chiar salvări. Circula în eopcă bancul că americanii nu vor să-și retragă rachetele din Europa până ce Pingelică nu dă și el jos rachetele de pe autobuze.

  16. Vreau doar sa contribui cu o banalitate care, desi cunoscuta de toata lumea, nu face mare impresie la ,,românul mediu”. Doua dintre cele mai importante ,,nuclee” ale turismului, arhitectura de patrimoniu si peisagistica, sint aproape total zdrobite in toate localitatile turistice, de la Herculane la Govora, statiuni litorale, Bucuresti, castele transilvane ale grofilor etc. Nu stiu ce e mai groaznic, distrugerea in sine sau calmul publicului care se hlizeste satisfacut la incropelile de ,,infrumusetare” aruncate ca momeaala de administratii locale conduse de analfabeti fosti paznici de CAP-uri, acum ajunsi la inaltimea uluitoare a unor demnitati?
    Sint un simplu om, dar daca a avut ghinionul sa cunoasca si România altfel, da, in plin comunism!, prin anii ´65, si, mult mai tirziu si pe cheltuiala proprie, toate tarile UE plus ceva din USA si Caraibe si chiar parti din Ucraina. Dupa ce patesti asta si ajungi in contact cu ,,frumusetea” localitatilor românesti, inteligenta nu te mai ajuta sa gasesti explicatii si motive de consolare filosofice precum ca totul decade.
    Ore cum vor scoate românii camasa turismului si a aspectului normal al localitatilor?

  17. Vizitați Moarta Carpatica, Țintarul Anofel si HoTeL Transilvanyia!
    Dupa cum puteti observa e vorba aici de o clara diferență de dezvoltare, fizica, mentala… intrecei care au trecut prin Revolutiile ind si reverberatiile lor Globale si cei care au trecut doar prin Revoluția lui Todor Vladimir escu si reverberațiile regionale ale rev franțuzești si rusești!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Apariţii editoriale recente: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019) şi „Armată, spionaj şi economie în România (1945-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2021). În prezent, îndeplineşte funcţia de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Varşovia. Opiniile exprimate pe Contributors.ro aparţin autorului şi nu reprezintă poziţia Institutului Cultural Român.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro