vineri, martie 29, 2024

Oltchim – cronica unei morti anuntate

Au curs rauri de cerneala pe subiectul Oltchim si nu intentionez sa mai adaug inca o calimara pe teme sociale si politice deplangand situatia disperata a companiei si angajatilor, incompenta guvernului sau exotismul ofertei castigatoare (desi toate sunt adevarate). Din pacate si ca de obicei, din tot acest maelstrom mediatic lipsesc faptele, cifrele si analiza tehnica si logica a situatiei. Pentru conformitate si claritate: nu sunt inginer chimist dar am finantat industria petrochimica, inclusiv manufactura de PVC, in America si Europa in ultimii 15 ani.

Ce este PVC?

Policlorura de vinil, abreviat in mod comun PVC, este cel mai produs material plastic dupa polietilena si polipropilena. PVC este in general folosit in industria constructiilor unde inlocuieste metalul. Are avantajul ca poate fi modificat in multe feluri prin adaugarea de aditive drept care derivate de PVC capata uzuri extrem de variate precum imbracaminte, covoare, decoratii, mobila, izolant electric, produse gonflabile si, in general, inlocuitor al cauciucului. PVC a fost descoperit inca din secolul 19 dar fost prima oara produs comercial de B.F. Goodrich Company in 1926. Exista metode multiple de manufacturare a PVC cat si a materiei prime VCM (clorura de vinil  monomer) si de obicei fabricile contemporane sunt integrate. Cu alte cuvinte, procesul de productie incepe de la etilena care se combina cu clor si oxigen pentru a produce VCM, desi exista si metode alternative de productie precum tratarea acetilenei cu acid clorhidric. Urmeaza procesul de polimerizare a VCM si adaugarea de aditive (stabilizatori, plastifianti, etc) pentru a obtine diferitele forme de PVC. Tabelul de mai jos arate materia prima si cantitatile necesare productiei unei tone de PVC:

Oltchim, un jucator tanar de talie medie

Constructia Oltchim a inceput in 1966 iar complexul petrochimic, integrat cu Arpechim Pitesti, a inceput sa produca PVC in 1970. Proiectantul fabricii de PVC a fost o firma consacrata care exista si in prezent, Toyo Engineering Corporation din Japonia. Merita observat ca tehnologia de productie a PVC este consacrata si nu s-a schimbat prea mult in perioada postbelica precum si ca o fabrica de PVC nu se poate converti usor pentru productia unor alte produse petrochimice. O consecinta suprinzatoare este ca Oltchim este una dintre cele mai recente mari fabrici de PVC din Europa. Capacitatea nominala (teoretica) de productie, 450k tone pe an, o plaseaza pe locul 7 in Europa in urma liderilor Ineos Vinyls (1,586k tone/an), Solvin (1,443k tone/an) si Arkema (857k tone/an). Pentru context, capacitatea totala in Europa este de aproximativ 8.5 milioane de tone pe an si cea globala de 48 milioane tone pe an. Tabelul urmator plaseaza Oltchim in contextul principalilor competitori europeni

Lunga agonie a Oltchimului a inceput, ca pentru multi alti colosi industriali construiti in anii comunismului fara o ratiune economica, la inceputul anilor 1990. Dublul impact al colapsului pietelor fostului CAER si al noilor norme de poluare a condus la oprirea a 75% din capacitatea de productie in 1994. In 1997 nou creata Petrom a „rapit” rafinaria Arpechim (situata pe aceeasi platforma cu Complexul Petrochimic Pitesti) care era principalul furnizor de etilena al Oltchimului asa cum fusese de altfel conceptul initial. Guvernele vremii au incercat, fara succes si niciun entuziasm, sa privatizeze Olthim de patru ori (in 2001, 2003, 2006 si 2008). Au reusit insa sa privatizeze Petrom in 2004 iar noul proprietar OMV a decis sa incerce sa vanda Arpechim inapoi statului roman in 2007 din cauza varstei instalatiilor si a costurilor ridicate de modernizare. Dupa tergiversari repetate ale guvernului din acea perioada OMV a oprit productia de etilena in Noembrie 2008 ceea ce, combinat cu criza economica ce incepuse sa zgaltaie economia mondiala, a condus la pierderi monetare semificative pentru Oltchim.

PCC – prieten sau dusman?

PCC, bazata in Duisburg (Germania), este un grup de companii active in Chimie, Energie si Logistica cu vanzari totale de €615 milioane in 2011 din care mai mult de 90% obtinute in industria chimica. Business-ul din Polonia, PCC Exol SA, este listat incepand cu August 2012 la bursa din Varsovia dar actionarul majoritar al grupului este Waldemar Preussner, un om de afaceri german de origine poloneza. In Mai 2007, PCC a cumparat 1.1% din actiunile Oltchim direct de pe Bursa din Bucuresti. AVAS, care detinea 95.73% din actiuni la vremea respectiva, se pregatea sa micsoreze capitalul social in urma unei decizii a curtilor data inca din Iunie 2006 care refuzasera o marire de capital anterioara. Rezultatul acestei intarzieri nejustificabile a fost ca participarea PCC a devenit 12.0% dupa ce decizia a fost implementata la sfarsitul anului 2007 iar Ministerul Economiei a ajuns sa detina 54.8%. Ulterior, atat PCC cat si fondul Carlson Private Equity (http://www.carlsonfunds.co.uk/) au continuat sa cumpere actiuni de pe Bursa Bucuresti si au semnat in Iunie 2011 un memorandum prin care se angajeaza sa actioneze in comun pe tema Oltchim. In Decembrie 2011, PCC avea 18.3% din actiuni si Carlson 14.0%.

Management-ul Oltchim, condus de Constantin Roibu timp de 21 de ani, a intrat in disputa cu actionarii minoritati practic imediat. Disputa s-a purtat in curti, in Consiliul de Administratie si in presa ambele parti acuzandu-se reciproc de reavointa si ilegalitati. Dl. Roibu acuza PCC ca vrea fie sa inchida Oltchim pentru a elimina un competitor (PCC detinand in portofoliu o companie similara in Polonia) sau sa cumpare compania pe nimic. PCC acuza managementul companiei de incompetenta manifestata prin bugete nerealiste, planuri de investitii nerentabile (in special in ceea ce priveste achizitionarea si modernizarea Arpechim), neadaptare la cerintele pietei, samd.

Nu sunt in masura sa emit o judecata asupra veridicitatii acuzatiilor dar cateva fapte sunt evidente. PCC nu este o organizatie caritabila si are operatiuni in Polonia care concureaza direct cu Oltchim pe piata europeana. In acelasi timp, aceste operatiuni sunt profitabile si listate la bursa din Varsovia (http://www.gpw.pl/karta_spolki_en/PLPCCEX00010/#basic_data). La fel de adevarat este ca management-ul Oltchim, in frunte cu dl Constantin Roibu, a fost platit cu €1.7 milioane in 2011 si €1.2 milioane in 2010 in timp ce compania inregistra pierderi semnificative. In fine, tabelul de mai jos arata pozitia costurilor si marginilor de profit ale companiei in 2009 in comparatie cu competitorii europeni.

Valoarea Oltchim

Inainte de a discuta potentiale solutii in cazul Oltchim am sa incerc sa fac o evaluare, in mod necesar aproximativa, a companiei. Sarcina este simplificata de faptul ca nu se pot folosi metrici legate de profitabilitate (ea nu exista de cativa ani) asa ca atentia trebuie concentrata asupra activelor, costurilor de modernizare, de restructurare si reorientare a activitatii si a potentialului de profit rezultant.

Fabricile de PVC sunt investitii masive si riscante (din cauza imposibilitatii de conversie) asa ca se construiesc in numar relativ limitat. Am examinat doua cazuri recente, Chemplast Sanmar a terminat de construit o fabrica cu o capacitate de 170k tone pe an in Cuddalore, India in Septembrie 2009 cu un cost mediu de $3,500/tona. In Iulie 2010, RusVinyl a inceput constructia unei fabrici cu o capacitate de 300k tone pe an la un cost mediu estimat de $4,300/tona. Avand in vedere viata relativ lunga a acestor fabrici putem incerca o estimare a valorii activelor Oltchim bazata pe capacitatea nominala de 450k tone si un interval de pret $1,500-$2,000 pe tona, cu mentiunea ca nu stiu cat din capacitatea nominala a Oltchim este inca functionala.

Din acest calcul rezulta o valoarea care poate varia intre $675 (€525) milioane si $900 (€715) milioane presupunand ca intreaga capacitate a Oltchim poate fi folosita. Din aceasta valoare trebuie scazute bineanteles datoriile companiei pentru a estima pretul actiunilor. In Decembrie 2011, conform raportului anual auditat de KPMG, Oltchim avea datorii bancare garantate de €122 milioane pe termen scurt (sub un an) si €12 milioane pe termen lung. In plus, compania mai datora €151 milioane companiei Electrica si €120 milioane la AVAS. In total, o datorie de €405 milioane. Din Decembrie 2011 si pana in Septembrie 2012 s-au acumulat probabil datorii suplimentare dar nu am acces la date. In plus, se estimeaza un cost de aproximativ €45 de milioane pentru repornirea fabricii si acoperirea salariilor neplatite. Cu alte cuvinte, orice nou investitor la Oltchim trebuie sa isi asume plata unei datorii de aproximativ €450 milioane de euro in plus fata de pretul de achizitionare al actiunilor. In consecinta pretul teoretic al 100% din actiuni variaza intre €75 milioane si €265 milioane. Mai trebuie mentionat ca din cauza intarzierilor si balbaielilior repetate in privatizarea Oltchim, statul roman ca si actionar majoritar este de fapt un vanzator fortat de creditori ceea ce inseamna ca in practica ne putem astepta la oferte reduse cu cel putin 25% fata de valoarea teoretica a actiunilor. Rezulta un pret pentru pachetul de 54.8% din actiuni detinut de Ministerul Economiei care poate fi chiar si numai €30 milioane. Merita observat ca actiunile Oltchim sunt in prezent cotate la 0,65 lei ceea ce implica o valoare totala de piata de aproximativ €50 de milioane adica €27 de milioane pentru pachetul statului si confirma estimarile de mai sus.

Oltchim incotro?

Mai important decat analiza de mai sus este drumul pe care o va lua Oltchim de acum inainte. Este cunoscut ca Romania si-a asumat obligatia, in cadrul acordurilor de finantare cu FMI si EU, de a reduce pierderile intreprinderilor de stat prin privatizare. Trebuie clarificat faptul ca FMI nu impune statului roman nicio solutie in ceea ce priveste eliminarea pierderilor de la Oltchim sau alta companie de stat, pierderi care sunt acoperite din bani publici si imprumuturi. FMI, ca orice creditor comercial, impune ca aceste pierderi sa se micsoreze pana la eliminare intr-un orizont dat de timp. Statul roman este liber sa aleaga cea mai buna solutie pentru respectarea acestei conditii si a ales privatizarea.

Strategia de privatizare a Oltchim a fost gresita fundamental de la inceput. Criteriul unic de judecare al ofertelor a fost pretul actiunilor. Trecand peste faptul ca nu au existat filtre legate de bonitatea ofertantilor si existenta resurselor financiare, privatizarea Oltchim nu trebuia sa aiba in vedere numai maximizarea pretului pentru ca sumele in chestiune sunt nesemnificative in contextul unui buget anual national de aproximativ €45 de miliarde. Conditia minima a privatizarii trebuia sa fie obligativitatea repornirii si operarii combinatului, eventual cu conditionalitati suplimentare legate de un program de investii si de mentinerea unui numar minim de angajati. Aceasta greseala elementara a guvernului curent este doar ultima si cea mai stridenta dintr-un lung sir de actiuni incompetente, nepasatoare, hraparete, ilogice sau ilegale ale tuturor guvernelor post revolutionare. Lunga boala si moartea aproape sigura a combinatului Oltchim ilustreaza in mod elocvent incompetenta economica consecventa a clasei politice romanesti.

PS Am o sugestie constructiva pentru actualul guvern. Alegeti un membru al guvernului care este credibil si competent pe subiecte economice si financiare (si vorbeste engleza bine) si puneti-l sa-l sune pe Anshu Jain sau Robert Rankin de la Deutsche Bank Londra. Promiteti-le business in viitor contra unei introduceri si recomandari catre Jim Ratcliffe, fondatorul si CEO-ul Ineos Group, cel mai mare producator de PVC din Europa. Deutsche Bank este principalul finantator al Ineos Group si salvat compania in 2009 asa ca Jim Ratcliffe le va face favoarea sa zboare cu jet-ul privat de la Lausanne la Bucuresti. Desfasurati covorul rosu la Otopeni si negociati direct (FMI va fi de acord, va asigur) cu Ineos Group preluarea Oltchim, chiar daca pachetul de actiuni se vine pe 1 euro. Evident, nu uitati sa va angajati un avocat bun care sa asiste la contractul de vanzare cumparare si sa se asigure ca Oltchim va fi modernizat si va avea un numar minim de angajati. Bafta.

PPS Recomand un excelent articol complementar:

http://www.criticatac.ro/19162/cum-distrugi-industrie-nefcind-nimic-oltchim-politica-struului/

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

  1. Interesant de stiut cum, in urma unei decizii a „curtilor” data in Iunie 2006, participarea PCC a crescut de la 1% la 12.0%.

    • Simplu – guvernul a facut o marire de capital prin convertirea datoriilor Oltchim in actiuni, a fost dat in judecata, curtile au zis nu se poate asa ca marirea a trebuit reversata. Tot acest proces care trebuia sa dureze saptamani a durat aproape doi ani. Intre timp PCC a cumparat cei 1.1%.

  2. Domnule Vasilache, am citit cu mult interes analiza Dumneavoastra, foarte bine argumentata si pe intelesul tuturor. Asa este, concluziile sunt rupte din adevar!. Dar nu am inteles de ce la valoarea Dumneavoastra nu ati indicat guvernului care ar fi cea mai buna strategie, dincolo de gresala maximizarii criteriului de pret. Sincer, ati retinut aceasta strategie pentru VIITORUL partidului Noua Republica??? Cam cand credeti ca acest partid va putea folosi o strategie a Dumneavoastra, fie in orice domeniu???!

  3. O analiza la obiect ce arata pas cu pas situatia de la Oltchim. Problemele cu salariatii acestui combinat sunt acelea ca dupa 22 de ani oamenii nu au invatat inca ce este democratia si capitalismul si cum functioneaza economia de piata. Romanii vor sa traiasca in democratie dar cu masuri economice centralizate si cu garantarea locului de munca de catre stat exact ca in sistemul comunist

  4. Dl Mihnea Vasilache, aţi inclus în analiză costurile legate de manufacturarea produsului şi mai puţin cele legate de transportul materiei prime necesare sintezei PVC?
    Dacă recenta descoperire a resurselor de petrol în Marea Neagră, legate de proximitatea rafinăriilor care produc produsul chimic de bază etilena în vecinătatea Oltchim (toţi factorii împreună) nu pot conduce la o maximizare a beneficiului economic legat de producţia PVC ( ipoteză de funcţionare la capacitatea maximă a Oltchim şi aprivizionare constantă pe o perioadă de timp).
    Reformulând, ar fi competitive costurile integrate pe întregul ciclu de producţie de la aprivizionarea cu materie primă(extracţie, rafinare pentru etilenă, producţie de PVC) pe plan internaţional? (scăderea costurilor de producţie a materiei prime)
    Care ar fi strategia de adoptat a Statului Român pentru că pe acest lanţ extracţie materie brută petrol-rafinare (etilenă)- producţie PVC-producţie produse bază PVC- ca beneficiile să fie maxime pentru contribuabili şi economie în general, evident şi respectând operatorii privaţi din ciclu. Fragmentare pe grupuri cu diverse interese economice (un grup favorizat pe fiecare etapă) sau concentrare în mâna unor grupuri cu capacitate de a asigura controlul pe cel puţin 2-3 etape din lanţ care ar produce maximizarea profitului. Din perspectivă macroeconomică.

    • Practic toti marii producatori de PVC din lume sunt integrati numai pana la etilena. Cracker-ele de etilena care prelucreaza petrol brut sunt de obicei integrate in rafinarii.

      • Nu prea inteleg.

        Oltchim este „integrat” cu piroliza de la Arpechim.
        Piroliza nu functioneaza fara produsele (nafta) de la Rafinaria Arpechim OMV care este inchisa.
        Statul nu vrea- sau nu poate-sa preia Rafinaria.
        Etc.

        Asta este un plan sa te duci la banci pentru a obtine finantarea?
        De fapt ce finalitate logica are povestea asta?

  5. Privatizare inseamna tocmai NEgarantarea locurilor de munca, NEimpunerea nici unei conditii.. Esti proprietar pe ceva atunci cand poti sa faci absolut tot ce vrei, fara vrun acord din partea cuiva. Esti proprietar pe o masina atunci cand poti sa-i si foc, daca ai chef. Daca ceri permisiunea cuiva atunci inseamna ca nu esti tu proprietar, ci el.

    Din punctul asta de vedere la licitatie ar trebui sa fie lasat oricine, cata vreme sunt banii lui atunci nu ar trebui sa se puna nici o conditie. E ca si cum as veni la dumneavoastra acasa si v-as spune sa nu fumati noaptea pe balcon, sau ceva in gen. Ca si cand v-as vinde un televizor cu conditia ca miercuri si joi sa nu functioneze, sau nu cumva sa-l scapati pe jos. Ar fi absurd.

    In rest articolul e bun, poate cel mult ar mai trebui vazuta evolutia vanzarilor de PVC in lume, pentru ca tare cred ca a cam inceput sa fie interzis (pentru ca e cancerigen samd).

    • Este practicat si acceptabil in cazul marilor privatizari sa fie intoduse conditionalitati temporare in legatura cu un numar minim de angajati.

  6. Mihnea: foarte bun articolul, guvernul poate face copy-paste (sunt convins ca la asta se pricep) si sa-l includa in documentul de privatizare. Iar PS-ul la articol cred ca ar merita sa fie un articol de sine statator, repetat zilnic pana se rezolva privatizarea.

  7. dle Vasilache, chapeau!! Eu mai trag doua concluzii: A. costul de productie nu e legat de capusare [decat in masura in care capusa e furnizor de materii prime sau energie] B. cine e zurliul care sa cumpere Oltchim inlantuit de contractul colectiv de munca, care practic prin inghetarea efectivelor interzice orice modernizare care conduce la scaderea manoperei PS. zurliul ar trebui sa aiba incredere si in vorbele lui Ponta (cum ca nu sunt si alte gauri, ca statul nu va fi ostil unui privat, ca Arpechim e de vanzare -in discursul sau nu a precizat CAND, LA CE PRET si cu ce CONDITII-) . De altfel intampinarea la aeroport a unui investitor cu pancarte sindicale e cale sigura pt. ingrozirea acestuia.

  8. Nu stiu la cate privatizari ati lucrat in Romania dar sa va spun eu cum e realitatea: clauzele privind muncitorii, investitii si continuarea activitatii sunt praf in ochi, bune pentru discursi ale politicienilor. Stiti ce usor se muta productia la un „plant” la alegerea investitorului, productie care apare cu acte in regula ca facuta de societatea privatizata? Cu muncitorii e mai greu, dar cu niste manegeri de fier, bine antrenati in chestii din astea pleaca 90% dintre muncitori de „buna voie”. Despre cum se poate investi fara sa dai niciun ban nu intru in detalii, pentru asta trebuie sa-mi platiti onorariu de consultanta. ;o)
    Problema reala este care este piata Oltchimului, care este oferta concurenta de pvc de astazi, care sunt capacitatile concurente de PVC de astazi, care este cererea previzibila de PVC pe piata relevanta. Din asta putem sti daca exista intr-adevar vreun interes ca Oltchim sa fie preluat de cineva ca sa continue productia, sau il cumpara doar sa-l inchida.

    • @ fefe

      Zitat din fefe: „Nu stiu la cate privatizari ati lucrat in Romania dar sa va spun eu cum e realitatea: clauzele privind muncitorii, investitii si continuarea activitatii sunt praf in ochi, bune pentru discursi ale politicienilor. Stiti ce usor se muta productia la un “plant” la alegerea investitorului, productie care apare cu acte in regula ca facuta de societatea privatizata? Cu muncitorii e mai greu, dar cu niste manegeri de fier, bine antrenati in chestii din astea pleaca 90% dintre muncitori de “buna voie”. Despre cum se poate investi fara sa dai niciun ban nu intru in detalii, pentru asta trebuie sa-mi platiti onorariu de consultanta”

      Stimate domn,

      Daca faceti astfel de afirmatii inseamna ca habar nu aveti despre ce vorbiti. In masura in care ai clauzele necesare pentru astfel de conditionalitati redactate bine si insotite de sanctiunile corespunzatoare poti merge pana la rezilierea contractului plus daune iar domnul investitor se alege cu o gaura in buget mai mare decat avea la inceput. Plus blacklisting pentru neexecutarea contractului. Aberatia cu „mutatul productiei” aproape ca nici nu merita comentata: productia se reflecta in mod obligatoriu in facturi. N-ai facturile corespunzatoare esti in evaziune fiscala. De unde „acte in regula”? La fel cu concedierile colective: n-am auzit nicaieri de „demisii in masa” (fara plati compensatorii aferente) iar planurile voluntare se incadreaza exact la interdictiile ce se impun cu astfel de ocazii. Si in general, asa, castigati bine din consultanta cu astfel de sfaturi?

      O seara impecabila va doresc.

    • @ fefe

      Cu „discursuri” fara acoperire va ocupati dumneavoastra stimate domn. Era util poate sa va documentati inainte sa va executati sarcinile de serviciu. Stiu, e greu sa arzi etapele, nu poti „toci” in trei ore ce altii au lucrat in 12-15 ani de consultanta.

      • Discursuri, tocmai pentru ca am anii aia de consultanta. Stii matale cate privatizari cu clauze in care trebuiau facute investitii fabuloase de zeci demilioane de euro (s-au facut pe hartie. fii sigur), continuarea activitatii pe zeci de ani, si pastrarea personalului tot atat, au fost (si am vazut eu personal) si acum in locul fabricilor respective se inalta mall-uri, centre de afaceri si cartiere rezidentiale? Realitatea e cea mai buna proba. Intrebati unde sunt construite mall-urile de astazi si cautati contractele de privatizare pentru fabricile care au fost puse la pamant pentru a le face loc. O sa vadeti ce clauze minunate au avut.

        • @ fefe

          Spuneti ca nu tineti „discursuri”. Pai, e simplu atunci: de ce nu ne dati un exemplu din experienta dumneavoastra? Cu subiect si predicat. Atat cat permit clauzele de confidentialitate de care sunteti probabil legat. Deci niscai informatii despre fapte deja ajunse in domeniul public. Dar pe care dumneavoastra le cunoasteti intr-o semnificatie mai apropiata de cauzalitatea lor intima. Aveti astfel ocazia sa creati valoare adaugata pentru publicul ce citeste acest forum. Asteptam. Si va multumim anticipat.

          Cele bune.

        • Nu va mai certati (valabil mai ales pt. dl. Klein). Vorbiti despre lucruri asemanatoare care se intampla in mod diferit in locuri diferite.
          Dl. Adalbert Klein (pseudonim) vorbeste din perspectiva practicianului parizian unde (e vreo surpriza pentru cineva???) lucrurile se petrec putin altfel decat pe plaiurile valcene… si unde, vorba aia, „fefe rulz” ;-)
          Experienta mea de vreo 20 de ani (ce-i drept una mai degraba de observator decat de consultant si cu atat mai putin de decisionmaker) e mult mai apropiata de-a lui fefe. De altfel, vorba aia, viata bate filmul si realitatea e cat se poate de evidenta – Oltchim e doar ultimul (deocamdata, pentru ca vorba cuiva mai jos, se pregateste CFR) dintr-o lunga serie de mari active industriale disparute fara urma.
          Inainte sa fiti lovit de vreun alt acces de superioritate, d-le Klein, ingaduiti-mi sa va intreb ceva – pe la dvs. pe-acolo o companie ca Oltchim ar fi putut in primul rand ajunge in halul in care a ajuns campionul nostru oltean? Ani si ani, ba chiar decenii, 20 de ani de rezultate dubioase, de tot felul de stergeri de datorii, decizii voluntariste, management sudat de scaun etc. fara sa se intample nimic pana in clipa in care practic nu mai e nimic de facut???

          Altfel, d-le Vasilache, ma vad obligat (dar o fac cu placere si fara nicio rezerva) sa plagiez pe cineva mai sus, ca tot se poarta – chapeau!
          In rest, tot mai trageti sperante cu NR, tot nu v-ati lamurit inca?

          • Stimate domnule antevorbitor,

            Daca ati avut aceasta reactie cu siguranta m-am facut (foarte) gresit inteles. In umila mea opinie, comentariile dintr-un forum de discutii au si o functie de educare. Daca o opinie ca a domnului „fefe” de mai sus ramane „netaxata” si apare in final ca o reactie normala si avizata a unui specialist informat, inseamna ca avem o problema. Nu e normal sa vii cu o reactie pe un astfel de ton si fara argumente in fata unui articol impecabil si de o calitate rara tocmai pentru ca vine de la un profesionist extrem de avizat in domeniul in care lucreaza. Din cate stiu nu suntem la Antena 3 sau la vreo alta televiziune unde toti neavenitii isi dau cu parerea docti despre lucruri despre care nu au habar nici cat negru sub unghie. Calitatea si forma dezbaterilor fac diferenta intre obscurantismul prezentului si progresul viitor. Cunoasteti cu siguranta cliseul ras(si)reformulat de atatea ori: pentru ca raul sa prospere e suficient ca oamenii buni sa fie indiferenti (nu l-am redat in forma exacta insa cred ca m-am facut inteles). Va multumesc pentru interventie caci mi-a oferit ocazia sa clarific acest aspect in care, iata, se pare ca m-am facut gresit inteles :-)

            O seara buna va doresc.

            • Chapeau si dvs. pentru tonul civilizat pe care intelegeti sa polemizati.
              In acelasi timp, desi inteleg resorturile interventiilor dvs., nu pot sa nu remarc ca, de fapt, n-ati raspuns intrebarii mele ref Oltchim, iar obiectiilor (OK, poate prea sarcastice si zeflemitoare) lui fefe le-ati raspuns cu o alta intrebare.
              Vad ca ea/el nu v-a raspuns, subiectul oricum e inchis de-acum, dar intrebarea dvs. m-a pus putin pe ganduri; in acelasi timp, m-a incitat o discutie pe care am avut-o asta seara cu un foarte tanar inginer roman. Am fost pur si simplu siderat sa vad cat de putine lucruri stie un tanar despre istoria recenta a industriei romanesti, mai exact despre zestrea de „fiare vechi” mostenita la momentul 1990.
              Dupa care, gandindu-ma eu insumi la aceste lucruri, am constatat ca am inceput si eu sa uit. Cineva ar trebui sa scrie o astfel de istorie inainte de a fi prea tarziu si de a ajunge cu totii sa credem ca in 1990 eram niste trogloditi dpdv tehnico-stiintific si industrial, noroc cu capitalul strain care ne-a scos din mizerie si ne-a scos din bezna adanca a nestiintei, bla-bla-bla.
              Asa. Acum sa va dau cateva exemple de felul celor pe care le-ati cerut si din ce-mi mai amintesc si eu – inevitabil din industriile cu care am avut cat de cat de-a face. Poate isi mai amintesc si altii, daca ne mai citeste cineva si ii mai si pasa.
              Industria romaneasca producatoare de masini-unelte numara in 1990 in jur de 10 unitati semnificative, imprastiate prin toata tara, inclusiv in locuri improbabile ca Stei, jud. Bihor. Nu cred sa mai existe vreuna in ziua de azi si/sau activitatea in sine.
              Existau sase fabrici de rulmenti. Dupa stiinta mea, mai functioneaza doar una, cea de la Barlad (ironic, taman turcii pe care cica ii macelareau moldovenii acum 550 de ani cam pe-acele meleaguri, acum s-au intors sa salveze o fabrica, un oras si o industrie).
              Tractoare si echipamente agricole serioase nu mai facem (cred ca mai producem totusi lopeti si greble, eu personal am cumparat un harlet lunile trecute… deci nu e speranta de tot pierduta); pe situl Semanatorii se inalta niste falnice cladiri de birouri, la fel ca si la Brasov, unde fosta platforma industriala urmeaza sa devina un mega-proiect imobiliar.
              Cum minerit nu prea mai avem, „normal” ca si industriei producatoare de echipamente specifice i-am cam pus cruce.
              Nu mai facem nici camioane, nici masini de teren, nici avioane, nici excavatoare, nici motoare pentru toate astea.
              Ca veni vorba de avioane, aud ca trebuie sa cotizam niste sute de milioane/miliarde de euro, ca altfel nu putem face „politie aeriana” la granite. La mine-n sat nu e prea clar cum e cu politia asta aeriana si de ce trebuie ea facuta cu avioane care costa zeci sau sute de milioane de euro bucata, in loc de istoricele avioane home-made – sunt oare asa de multi infractori care violeaza spatiul aerian al Romaniei cu avioane supersonice inarmate pana-n dinti??? Daca Politia Romana se poate descurca cu niste Loganuri made in Ro, de ce chestia asta nu se aplica si la politistii aerieni? Intrebari prostesti, sigur ca da…
              Cu exceptia unei firimituri din Romaero (devenita oricum mai degraba spatiu expozitional decat aerospace industry), toata platforma aero din Baneasa a devenit, in frunte cu Metav (ajunsa cumva prin buzunarele incapatoare ale lui Tiriac) spatiu de birouri.
              Aproape tot ce-a fost industrie usoara e acum chinezarie, impreuna cu 75% din industria (petro)chimica pe care se baza zisa industrie usoara. Adio textile si confectii, adio Savinesti, adio Doljchim, adio aia de la Turnu Magurele, de la Braila, de la Timisoara… oare isi mai aminteste cineva si de cei de la Arad??? Presupun ca n-aveti nicio indoiala serioasa ca in mai putin de doi ani si „ultimul mohican”, Oltchim, va ajunge tot la fier vechi.
              Transport pe apa nu mai avem, dar, slava Domnului, cumva miraculos au mai supravietuit vreo 2-3 santiere navale.
              Industria de material rulant (inventia burghezo-mosiereasca a lui Malaxa, pe care nici macar comunistii n-au distrus-o, ba dimpotriva) e si ea istorie. Sina de cale ferata nu mai facem, ca e obositor; in schimb a inflorit „industria” ciordelii de astfel de sina si a vanzarii sale la fier vechi. Nu putem sa oprim furturile, n-avem ce face, politia e mana-n mana cu ciorditorii etc., etc. etc.
              Intelegeti dvs., d-le Klein??? Statul roman NU POATE OPRI FURTURILE DE LA CALEA FERATA. Nu poate si gata, ce e asa de greu de inteles??? Mai bine falimentam CFR-ul si eliminam problema cun totul, ca e mai usor.
              Ca veni vorba (indirect) de Electroputere, nu mai facem nici echipamente electrice. N-avem bani pentru asta; ce maruntis mai avem, de-abia ne-ajunge ca sa cumparam strictul necesar de la Siemens, Alstom, Bombardier etc. Nici macar ce metale mai extragem de prin subsol nu mai suntem in stare sa le rafinam, necum sa le transformam in produse finite – e mai simplu sa exportam concentratele metalifere ca atare, ca, deh, tre’ sa traiasca si altii prin alte parti…
              Era sa uit – nici borduri si banci si capace de canalizare nu mai putem sa facem (aveti dvs. idee cat de greu e sa ridici mana dreapta cu ciocan cu tot si sa dai in dalta tinuta cu stanga??? Nu stiti, dvs. sunteti consultant, ce va pasa…). Mai bine le importam pe primele din China si pe celelalte de la Fundicia Ductil Benito, firma spaniola care a umplut (cel putin) Bucurestii de banci, felinare, capace de canalizare, gratare de tot felul, in general de tot ce e fonta… si nimeni nu stie cand si cum, ce atatea licitatii si alte mofturi, hai, dom’le, ca doar n-o sa facem acum un capat de lume din cateva zeci de milioane de euro…
              Straniu, nici macar conserve de legume, sau fructe, sau peste, sau zahar nu mai stim sa facem (de fapt gresesc, asta-i intrucatva normal, de vreme ce nu prea mai producem materia prima necesara), iar inaugurarea unei mori moderne de catre un investitor (neaparat strain) devine eveniment national, de-ti vine sa crezi ca romanii au aflat de-abia prin 1990-toamna ca cerealele se mai si macina, pana atunci le pasteam direct de pe camp…
              De (micro)electronica, ceasuri, pompe, becuri si inca 1001 de alte flecustete nici n-are rost sa mai vorbim. Fireste, nici de banci cu capital romanesc – MAI ALES de banci – n-are rost sa mai vorbim.
              Ma opresc aici, pentru ca, desi sunt convins ca s-ar mai putea gasi multe exemple, prea incepe sa sune a pomelnic de morti la biserica.
              Foarte interesant cum, aproape peste noapte (in termeni istorici), dintr-o natiune pe care Ceausescu in paranoia lui o voia producatoare de orice, am devenit o populatie care nu mai e in stare sa produca aproape nimic, ca, deh, nu e competitiva.
              Producem insa cu mare succes forta de munca ieftina la export, badante, alcool, curve, cherestea, suti de buzunare si cocalari (astia din urma sunt insa pe stoc, ca nu prea-i vrea nimeni, iar cand mai pleaca ei din proprie initiativa „la produs”, ni-i trimiteti repede inapoi).
              Iar toate aceste mari succese le-am obtinut in doar 20 si-un pic de ani, nici macar o generatie standard.
              In mintea mea putina suntem un fel de mayasi. Peste vreo mie-doua-trei de ani, istoricii si arheologii acelor vremuri (presupunand ca o sa mai existe civilizatie umana pana atunci) o sa se dea cu capul de pereti incercand sa inteleaga ce dreak a putut sa se intample cu o natiune care s-a sters singura din istorie, in doar doua generatii, fara niciun motiv evident, fara cataclisme, razboaie si alte nenorociri de-acest gen.
              Sunt absolut convins ca experienta dvs. de consultant are explicatii si pentru toate astea. De-abia astept sa le aflu.

  9. Primul articol despre dosarul Oltchim, care adreseaza problema cu adevarat in mod profesionist, ideile expuse sunt structurate perfect, bine articulate si pe intelesul tuturor. In plus, autorul ofera in final si o sugestie echipei guvernamentale, echipa care a confirmat cu brio „competenta” in domeniu privatizarilor cu ocazia crizei Oltchim in desfasurare.

  10. Excelenta analiza, cea mai buna pe care am citit-o pe tema Oltchim. Din pacate ziaristii platiti nu au timp sa se aplece peste cifre si se rezuma la lozinci populiste.

  11. Felicitari pentru aceasta analiza care ne arata ca mai exista si specialisti nu doar politicieni care se pricep la toate (constitutie, petrochimie, agricultura, turism, etc.)
    Cred ca cea mai potrivita privatizare in cazul Oltchim ar fi fost cea precedata de conversia datoriilor in actiuni (desi era preferabil sa sa transeze vanzarea pachetului de actiuni mult mai devreme- poate 2007/2008- astfel incat aceste datorii sa nu se adune).
    Aceasta conversie a devenit imposibila desi aveam acordul UE dintr-un motiv foarte simplu: statul nu mai detine decat 54.8% din actiuni, iar in Statutul societatii se prevede un prag de minim 66% cvorum pentru deciziile AGEA (printre acestea fiind si majorarea capitalului social)
    Evident o majorare a capitalului social (asta inseamna de fapt conversia datoriilor in actiuni) se putea efectua doar cu acordul PCC (inteleg ca din aceasta cauza a fost schimbata si strategia de privatizare)
    In acest contex nu pot sa nu ma intreb care a fost rationamentul pentru care reprezentantii statului nu au modificat Statutul societatii in sensul eliminarii restrictiei de 66% atunci cand aveau posibilitatea (adica inainte de a reveni la54.8%), si daca a fost neglijenta daca raspunde cineva pentru aceasta.
    Aici este o alta discutie daca pentru contribuabili aceasta conversie este benefica, dar in mod cert, existau cu totul alti ofertanti daca Oltchimul nu avea aceasta piatra de moara atarnata de gat (datoriile) si vanzarea s-ar fi putut face eventual chiar si la un pret mai mic decat valoarea nominala.

    • @ luci

      „Aici este o alta discutie daca pentru contribuabili aceasta conversie este benefica, dar in mod cert, existau cu totul alti ofertanti daca Oltchimul nu avea aceasta piatra de moara atarnata de gat (datoriile) si vanzarea s-ar fi putut face eventual chiar si la un pret mai mic decat valoarea nominala”

      E bine sa stiti ca stabilirea pretului la vanzarea unei societati nu este influentat de un astfel de factor. Foarte simplificat, conversia se reflecta in continuare in capitalul negativ al societatii care ramane neschimbat iar pretul asemenea. Lucrurile ar sta diferit doar daca s-ar fi facut o „conversie” a datoriei in ajutor de stat supus unui set de conditionalitati. Iar ajutorul de stat trebuie sa treaca prin filtrul Comisiei Europene. Daca e benefic sau nu (si finalmente doar la modul indirect) pentru contribuabili un astfel de ajutor de stat depinde de cat de bine sunt gandite si transcrise in contractul de privatizare premisele, criteriile si conditionalitati in baza caruia se acorda ajutorul de stat, apoi de seriozitatea si forta investitorului, si, nu in ultimul rand, de conditiile economice in piata relevanta pe durata pentru care au fost impuse conditionalitatile respective ce insotesc ajutorul de stat.

      O seara buna.

  12. E bine ca scriu oameni care se pricep la domeniul respectiv- in cazul de fata industria chimica plus partea financiara.

    Urmeaza un articol similar despre Mechel, tot de la cineva care intelege atat industria siderurgica dar si partea financiara?

  13. Am doua comentarii la articolul dvoastra, de altfel foarte aplicat la subiect. 1) Suportul politic pe care l-au avut deopotriva PCC si firmele capusa este poate cea mai veridica explicatie a colapsului Oltchim. 2) Cu referire la propunerea din post scriptum: exista o strategie pe care eu o consider concurenta neloiala, de a cumpara un competitor si de a-l contracta ca si capacitate (uneori pana la disparitie) folosind cota lui de piata pentru desfacerea produselor de la planturile initiale. Cazuri elocvente de contractie avem la SIDEX, la Dacia unde se instalau motoare de la plantul falimentar din Turcia iar emblematic ramane Tuburi Roman unde cehii au inchis imediat dupa achizitie. Cred ca mai buna ar fi o propunere de vanzare catre un fond de investitii neutru sau catre un jucator din industrii laterale (similar TISE sau Gazprom).

  14. Dle Vasilache,

    Nu credeti c-ar fi fost onest sa citati in subsol sursele pentru tabelele respective (recte cele luate din studiul Deloitte)? Ati facut-o mai tirziu, la replici, insa eu cred ca era corect sa indicati sursa in articol.

    Altfel foarte interesanta postarea.

  15. Eu cred ca Oltchimul e mic copil pe langa ce va fi CFR-ul ca dezastru economic. Iar rezultatele dezastroase de dupa ’90 sunt doar mentinerea continuitatii unor forme proaste de administrare preluate dinalimentate inca din timpul comunismului.
    Ce se intampla acum e doar rezultatul intretineri nepotismului ca principal mecanism de functionare a statului roman. Inca cativa ani si dam cu totul faliment.

  16. Dragă Mihnea, am citit prima dată un articol complet despre Oltchim și asta pentru că mi-a explicat și mie (care nu mă pricep absolut deloc la domeniu) cineva cam care este situația. Lucrurile par foarte clare numai că rămâne marea întrebare: de ce totuși s-a întâmplat ce s-a întâmplat? Eu nu cred că guvernanții sunt chiar niște proști (deși acțiunile lor par prostești pentru noi), fiecare are un interes și tocmai d-aia se întâmplă toate lucrurile astea (nu discutăm dacă interesul este etic sau moral dar el există). Așadar, dincolo de sfatul pe care l-ai dat guvernanților (n-or să-l urmeze pentru că nu vor, chit că e bun) poți să încerci să explici de ce, totuși, în loc de decizii normale se acționează în acest mod care, repet, pare stupid dar nu cred că este pentru că un actor politic o să câștige (nu îmi dau seama care pentru că încă se luptă acolo)? Dacă încerci să gândești ca un privat atunci când ai de condus o țară ca România ești sortit eșecului, ăsta este sentimentul meu.

  17. felicitari pt articol, Mihnea. dar eu unul nu sunt prea lamurit cu un lucruru:

    oltchim + (partea relevanta din arpechim) isi pot acoperi cheltuielile de productie, macar in cazul ideal in care sunt amandoua in mana unui investitor serios? nu cumva de la nevoia oltchim de a primi acetilena la un pret „convenabil” de la arpechim a pornit toata problema? pentru ca daca treaba nu functioneaza nici macar in cazul ideal, poate guvernul sa sune pe cine vrea de la deutsche bank.

  18. Nu prea vad unde se va vinde PVC-ul asta…

    PiataPVC e in cadere – vezi:

    http://www.icis.com/Articles/2012/01/16/9523407/european-pvc-demand-hit-by-poor-construction-outlook.html

    Asa ca mi-e greu sa cred ca un investitor serios va cumpara Oltchim pe o suma semnificativa. De fapt, toata poveste s-ar reduce la eliminarea cheltuielilor excesive ale Combinatului, petnru a reduce paguba.

    Cea mai buna afacere ar fi insa Combinatul pentru cineva care ar dori sa spele bani. E o suiper-masina-de-spalat-bani.

  19. „Nu sunt in masura sa emit o judecata asupra veridicitatii acuzatiilor dar cateva fapte sunt evidente.”

    Chiar asa? Pai daca ala care e om de afaceri cu rezultate dovedite striga despre roibu ca e hot si nepriceput, chestie superdovedita, de ce sa nu emitem judecati? Ce sa mai asteptam, cand roibu a dus de rapa toata afacerea, chiar orbi sa fim, sau doar „politically correct”?

  20. ” Aceasta greseala elementara a guvernului curent este doar ultima si cea mai stridenta dintr-un lung sir de actiuni incompetente, nepasatoare, hraparete, ilogice sau ilegale ale tuturor guvernelor post revolutionare. ”
    Nu este vorba de incompetenta aici (ca si in alte privatizari), este rea intentie. Ca si in cazul Petrom. Guvernul nu „a reusit sa privatizeze Petrom in 2004”, vanzarea Petrom exact catre OMV a fost una din conditiile intrarii in UE. In vremea aceea Oltchim a facut mai multe incercari de a pastra Arpechim in afara privatizarii Petrom, guvernul nu a vrut, l-a dat la pachet si OMV l-a inchis. Este o strategie de distrugere sistematica a diverselor unitati economice. Faptul ca FMI nu impune privatizarea Oltchim este o minciuna, FMI a cerut (si cere) in mod expres privatizarea Oltchim (si a altora) nu reducerea si eliminarea pierderilor oricare ar fi metoda, ci in mod obligatoriu prin privatizare.

    • NU poti elimina pierderile „oricare ar fi metoda” decat prin privatizare. Si asta dintr-un motiv foarte simplu: NU are cine sa o faca atata timp cat este de stat deci sub controlul politicienilor. Este imposibil. Influenta politicului este mult prea extinsa ca sa poata exista solutie alta decat vanzarea catre un privat. Oricat nationalism ar propovadui romanii tot la concluzia asta ar ajunge intr-un final. FMI-ul stie prea bine asta. Stie prea bine ca solutia pentru colosii astia este exact eliminarea lor din sfera de influenta a politicului. Si asta se poate doar prin privatizare (indiferent cum va fi ea).

  21. Domnule Vasilache,

    Admir analiza dv, mai ales partea cu “back of the envelope calculation” care la sfârşit se potriveşte cu preţul de piaţă. Totuşi, lipseşte ceva: o afirmaţie clară, o realitate care reiese şi din cifre, şi anume că la Oltchim s-a furat. Din planşa cu profitabilitatea, mi se pare că profitabilitatea nu era chiar rea, dar că nu se potriveşte cu rezultatele financiare negative ale Oltchim. Aş fi insistat mai mult asupra acestui aspect. Bănuiesc că doriţi să menţineţi analiza departe de accente populisto-justiţiare însă dv. trebuie să o spuneţi pentru ca tocmai datorită structurii raţionale si documentate a articolului aveţi mai multă credibilitate: la Oltchim s-a furat.

    • Sunt convins ca Oltchim a fost „capusat” ca de altfel toate marile intreprinderi de stat inainte de a fi privatizate, dar nu sunt echipat sa investighez acest subiect. In ceea ce priveste potentialul de profitabilitate, aveti dreptate, el exista. Marja negativa este datorata utilizarii foarte mici a capacitatii de productie.

  22. Excelent articol, o fresca frusta a unui realitatzi plastice, inelastice, cu abordari fantastice(a guvernului) si pragmatice (a distinsului autor).

    Sincer vorbind, pe domnul Kitschoiu sau Chitoiu, care daca bine am remarcat l-a substituit ca copresedinte al USL pe Crin Antonescu, nu l-as trimite nici sa-mi vanda Dacia 1300 la Rabla, ca mi-ar fi frica sa nu-l faca carutazii romi din vorbe.
    Cine l-a pus ca catalizator al privatizarii nu stia probabil ca cacofonia, e evitabila ca kacos in greceste inseamna rau, si de acolo se evita in romaneste cacofonia, de care nu stiu cum dar am reusit s-o evit in toata postarea mea.

  23. 1. Eram in martie 1988, proaspat absolvent aflat in „stagiatura” la Sighetul Marmatiei, in restaurantul hotelului. Am intrat in vorba cu un inginer polonez, relativ tanar, putin abtiguit, care mi-a spus (printre altele): „Voi n-aveti nevoie de un presedinte, ci de un cneaz sau voievod. Sunteti o natie de taranoi primitivi; asa ati fost, asa veti ramane”. Desigur, m-am revoltat si l-am luat la intrebari. Mi-a spus in esenta: ” Pentru voi industria este ceva de neinteles. Ramaneti sa faceti agricultura si sa cresteti animale, ca va ajuta si pamantul”.
    2. In 1962, Emil Borisovici Valev a lansat ideea specializarii economice performante a tarilor din CAER. Pentru Romania a recomandat in principal agricultura si alimentatia (50%), industrie usoara (cca. 30%) si prelucrarea lemnului. Pentru tari ca Cehoslovacia, RDG, Polonia – industria grea, prelucratoare, electrotehnica, transporturi, constructii etc.
    3. In decembrie 1989, prim-ministrul de atunci Petre Roman a enuntat public: ” Industria romaneasca este un morman de fiare vechi”. Tocmai incepeau zorii privatizarilor monstruoase, care au distrus economia acestei tari…..
    Sigur ca as putea continua inca zeci, sute de pagini. Stiti si Dvs, stiu si comentatorii de mai sus sensul celor mentionate. Concluzia: orice efort ati face, dvs personal, noul partid caruia ii sunteti membru fondator si, in ansamblu, intreaga clasa politica romaneasca formata fraudulos in decembrie 1989, sunteti totii co-responsabili in dezastrul actual al economiei acestei tari, implicit si al Oltchimului. Este in mentalitatea acestei natiuni si in scopul nespus al clasei politice de a distruge si a se autodistruge, cu o iresponsabilitate zglobie. Nu intamplator un politician francez afirma, discret dar suficient de audibil, ca romanii sunt „blestemul Europei”. Fiti deci sigur ca Oltchimul va disparea cat de curand, spre fericirea tiganilor adunatori de fiare vechi.
    Sau nu?…..

  24. As dori, daca se poate si daca aveti cunostinta, o scurta prezentare a industriei petrochimice la acest moment, in lume. Cam ce nevoi acopera, cam care este marja de profitabilitate, cat de concurential este domeniul, ce efecte produce pe orizontala, etc. Si doua chestiuni punctuale: de ce credeti ca Petrom a renuntat la petrochimie, inclusiv la Brazi, si ce parere aveti despre o vanzare a Oltchimului ca activ (integral nu pe bucati).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihnea Vasilache
Mihnea Vasilache
Mihnea Vasilache are 17 de experienta in finante petrecuti la New York pe Wall Street si in City la Londra. In ultimii ani a fost responsabil de fonduri de investii in valoare de mai mult de 2 miliarde de euro. De-a lungul timpului Mihnea a fost in mod constant implicat in Europa de Est si Romania si in continuare acorda selectiv servicii de consultanta strategica si financiara pentru mari companii romanesti in situatii complexe sau dificile. Mihnea are un MBA de la Harvard Business School si a absolvit cursurile de Matematica si Economie ale Wesleyan University, SUA. Este un mandru absolvent al Colegiului National Sf Sava din Bucuresti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro