Tehnologia actuală în domeniul computerelor ( și ce tehnologie actuală nu are legătură cu computerele?) devine din ce în ce mai sofisticată, pe de o parte în avantajul nostru, ca utilizatori, pe de altă parte însă îndepărtându-se de noi tocmai prin complexitatea ei: e destul de greu să știm cum funcționează și deci ce așteptări ( și ce temeri) putem avea de la aceasta.
Am fost de prea multe ori în situația de a implementa un nou sistem la beneficiari de toate felurile, și lucrul care m-a frapat de fiecare dată a fost așteptarea ca respectivul produs ( în cazul meu de obicei un sistem informatic mai simplu sau mai complex) să funcționeze de la sine, fără vreun efort de management din partea proprietarului.
Ne așteptăm ca serverele pe care le avem să detecteze singure ce mesaj ne interesează și ce e spam, fără să știe cu ce ne ocupăm și care sunt partenerii noștri, ne așteptăm ca antivirusul să detecteze toți virușii, chiar dacă nu avem niciodată timp să îl lăsăm măcar să își actualizeze semnăturile ( ca să nu mai vorbim de pretenția absurdă a Windows-ului de a se restarta periodic atunci când noi avem atâta treabă… și noi avem mereu treabă) . Ne așteptăm ca sistemul nostru de management de documente să știe că documentația pe care am scris-o acum un an și care se numește Untitled.doc se referă la produsul care ne interesează în clipa de față și să o găsească instant. Ne așteptăm ca nici un angajat să nu poată citi documentele noastre confidențiale, deși toți folosim aceeași parolă iar toate documentele stau în același loc.
Toate aceste așteptări provin dintr-o adâncă necunoaștere a modului în care aceste sisteme și dispozitive funcționează. Beneficiarul a sesizat că are o problemă ( altfel nu ar fi platit pentru toate astea) și speră să o rezolve. O frumoasă contribuție o aduce și vânzătorul soluției, care are un oarecare interes aici ( nu vrea să sperie clientul spunându-i ca va trebui să aloce de acum înainte mereu timp și bani pentru a menține sistemul în stare de funcționare) , dar în primul rând e vorba de o comoditate a gândirii pe care “secolul vitezei” ne-a indus-o.
Am fost acum ceva vreme la cursuri de securitatea datelor. In general, acestea insistă pe prezentarea securității ca un proces, la care iau parte într-un fel sau altul toți membrii organizației. Mai mult, cu cinism-realismul specific ideilor din spațiul anglo-saxon, acestea consideră aprioric că în timp vom găsi greșeli în planurile inițiale, motiv pentru care trebuie să existe un mecanism formal și instituționalizat prin care procedurile să poată fi modificate și îmbunătățite. O abordare de bun simț care contrastează cu atât mai mult cu ceea ce se vede “în teren”.
Am asistat și eu ca spectator la tot spectacolul care a însoțit catastrofa aviatică din Apuseni acum ceva vreme. În vacarmul respectiv, mi s-a parut inutil să îmi dau și eu cu părerea, însă am văzut în el toate lucrurile de care vorbeam mai sus. Comoditatea gândirii ( cât de greu o fi să înțelegi ce înseamnă triangulația?) speculată apoi din plin de politicieni; așteptarea ca mașinile să facă tot, în vreme ce noi stăm acasă sau dăm interviuri. Căutarea vinovaților, care se învârte în cerc, și se va învârti așa multă vreme. În final, se vor schimba probabil oameni, dar în nici un caz proceduri, deși pare limpede că, de fapt, lucrurile ar fi mers mai bine dacă s-ar fi procedat “altfel”. Nu e nici treaba mea să spun cum ar trebui să arate acel “altfel” și nici nu am toate datele pentru a spune, însă sunt gata să pariez că nimeni nu va schimba o iotă din proceduri; procedurile de la noi sunt sacrosante, au fost scrise pe vremea lui Cuza Vodă sau copiate din vreun manual rusesc în 1950 și așa vor rămâne cât va dăinui statul românesc.
Sistemele de calcul, ca orice altă mașină sau aparat, sunt făcute pentru a ne ajuta. Poate sunt mai delicate și au nevoie de un pic de atenție din partea noastră, dar, chiar și în 2014 omul e măsura tuturor lucrurilor. Noi suntem cei care trebuie să le spunem ce să facă și în final suntem responsabili de de ceea ce fac și cum fac. Ele trebuie să se adapteze la afacerea noastră și nu invers, iar un mic efort de depășire a comodității de gândire poate să facă minuni, pentru că nici un consultant din lume, nici măcar autorul celor de mai sus, nu poate să știe mai bine ce vrem de la mașinile noastre.
Părerea mea e că problema nu se rezumă la sistemele de calcul, problema se află de fapt în mentalitatea națiunii. Politicienii promit în permanență că au ei grijă de toate, iar oamenii o iau de bună. Și ca strategie de marketing, mulți vânzători de sisteme procedează și ei la fel. Lasă intenționat clientul cu impresia că toate or să meargă de la sine, de teamă că altfel clientul se sperie și nu mai cumpără.
De acord in general
Dar de ce ma simt mult mai relaxat pe un sistem Mac?
de ce cei de la Apple nu simt nevoia sa ma inunde cu un miliard de update-uri de cativa KB in fiecare zi,ca cei de la Microsoft?
de ce isi pot organiza mai bine update=urile pt a include mai multe odata si de ce ofera si update-uri pt aplicatii?
de ce nu am virusi pe Mac?de ce nu am reclame idioate pe browser si pe sistem?de ce nu sunt spionat acolo?
de ce sistemul arata clean si nu ca o cetate asediata in Windows?
in fine de ce toate porturile sunt deschise default pe Win?
ca sa ma spioneze CIA si NSA?
Pentru ca Mac este un derivat de Unix ca si Linux in imp ce Win este o masina de stors bani cu orice pret. Si ca sa nu aiba probleme cu legile antitrust colaboreaza cu toate institutiile (FBI, NSA etc.).
N-as zice ca Mac nu e si el „o masinarie de stors bani” :)
Iar ceea ce vinde e tocmai „feeling”, ca si Microsoft . Sigur, inclin sa fiu de acord ca primii o fac mai bine :)
Ceea ce ma surprinde pe mine e seninatatea cu care oameni care altfel sunt inteligenti si rationali ridica din umeri cand e vorba de computere – de parca le-ai cere să le programeze, nu să le utilizeze.
Am vrut sa spun ca Unix, respectiv Linux, nu e masina de stors bani si prin urmare este facut cu mai „multa raspundere” si mai putin interes. Oricum un freeware nu poate intra in conflict cu reglementarile anti-trust!
Domnule Badici, omul este măsura lăcomiei- manifestată în sisteme. Nu știu cât de bătrân sunteți dvs. dar eu am prins Windows 3.1.- și am astăzi Windows 8.1 instalat pe calculatorul pe care scriu acest text. Îmbunătățiri esențiale: 0 . Dependență crescută față de producător: 1000%. Windows 3.1 avea manuale utilizator, avea documentate erorile, etc. Windows 8.1. este o porcărie grotescă, făcută pentru un public idiotizat, amator de cool și de fun.
Windows 3.1. chiar era un ajutor- o GUI. Windows 8.1. este concepția profund greșită și imorală că firma totdeauna are dreptate- iar dacă nu-ți convine cotrobăie prin gunoi după niște Ubuntu. Windows 3.1. apărea în epoca de aur în care toată lumea putea să scrie programe, când Basic-ul și Pascal-ul încă mai puteau fi folosite de oameni cu idei- nu de roboți. În ce programați astăzi ?
Sunt si eu destul de demodat; nu sunt programator de meserie dar cand e cazul scriu in C. Am scris si in assembler, dar de la o vreme am cam uitat mirosul sacâzului încins și o dată cu asta s-a cam dus și assembler-ul.
Lucrurile nu sunt chiar așa de rele cum ziceți, sistemele de operare au mai progresat și la nivel de kernel, însă problema e din punctul meu de vedere chiar „publicul amator de cool și fun” de care ziceți . Oamenii asta cer, ca sistemul să facă treaba în locul lor, și asta primesc. Unul din lucrurile pe care îl urăsc de exemplu e trecerea de la formatul de ecran 3:4 la 5:9. Oamenii nu mai citesc, ci vad filme. îmi e aproape imposibil să urmăresc un text pe ecranul laptopului ( aveam un coleg de la litere care îsi luase monitor pivotant exact pentru asta, atunci cand erau o raritate) . Nu pot însă să îi învinovățesc pe producători pentru asta: vad zilnic ” ce se cere” și nu pot decât să constat fenomenul.
Nu e vorba de „ce se cere”. MS profita de lenea naturala a tuturor oamenilor si in plus pedaleaza pe dorinta de distractie pentru a-i face din ce in ce mai lenesi in gindire (gindim noi pentru voi, noi stim mai bine ce va trebuie). Cererea a fost creata prin politica de marketing (geniala de altfel si singurul lucru genial in MS). In plus majoritatea utiizatorilor nici nu au nevoie de calculator (de la desktop la smartphone) decit pentru comunicare (retele de socializare) si distractie.
Diferă foarte mult și nivelul de inteligență al utilizatorilor de-atunci față de cei de azi, hai să recunoaștem sincer acum. Cine folosea un calculator pe vremea lui Windows 3.1, pe vremea când nu puteai asculta pe el nici măcar muzică și cu-atât mai puțin să vezi filme, înțelegea la ce-i trebuie calculator.
Unui astfel de utilizator nu i se puteau vinde prostii, utilizatorului mediu de azi i se poate vinde orice. Mă uit la ei cum stau nopți întregi la rând în fața magazinelor, când apare o nouă versiune de iPhone, de Xbox sau de PlayStation, televiziunile transformă imediat asta într-un eveniment de senzație, iar dobermanul povestește în direct cum s-a așezat el la coadă în urmă cu 3 zile și în momentul acela e clar că el trăiește gloria. Ori, asta nu se poate compara cu nimic din ce făceau utilizatorii de Windows 3.1 :P
„Sa nu subestimati niciodata lacomia si prostia!” cam spune totul referitor la aceasta problema.