miercuri, septembrie 30, 2020

Opiul intelectualilor: Totalitarismul ca religie politica

În ciuda nenumăratelor necrologuri, tota­litarismul rămâne un important ins­tru­ment analitic în efortul nostru de a în­țe­lege experimentele politice moderne ins­pirate de modele ideologice de transformare nu doar a societății, ci și a naturii um­a­ne. În anii ‘30 ai secolului trecut, gânditori politici an­titotalitari (democrați li­be­rali, social-democrați, con­servatori, creștin-demo­crați) au fost preocupați de apariția mișcărilor de masă carismatice și de con­se­cin­țele potențial catastrofice ale acestora. Printre cei care au înțeles com­ponentele definitorii mistice, chiar magice, ale proiectului totalitar au fost in­telectuali ruși (menșevici, dar și exis­ten­țialiști creștini, precum Nicolai Berdiaev), liberali francezi (de exemplu, Élie Halévy și adeptul său, tânărul Raymond Aron) și germani (Waldemar Gurian, care apoi și-a construit o carieră academică în SUA, și Eric Voegelin). Acest curent de gândire a stat la baza dezvoltării, după cel de-al doi­lea război mondial, a conceptului de tota­litarism ca principală paradigmă inter­pre­tativă pentru înțelegerea aparentei lipse de sens a nazismului și stalinismului. Han­nah Arendt nu a împărtășit fascinația pen­tru abordarea în termeni de religie po­litică a celor doi gemeni totalitari, dar ea a accentuat centralitatea hybrisului ideo­logic al mișcărilor utopic-revoluționare, neo-chiliastice, pe care le-a analizat în lu­crarea sa clasică, „Originile totalitaris­mu­lui”.

Mai târziu, în anii ‘60, a luat amploare valul revizionist. O nouă generație de is­torici, politologi și sociologi a început să con­teste în mod fundamental abordarea to­talitară, invocând caracterul static al aces­teia, argumentând că nu reușea să explice dinamica internă a acestor so­cietăți înregimentate și posibilitățile lor de a transcende, prin intermediul unor evo­luții endogene, statutul de regim mo­nopolist-ideocratic. Au apărut noi con­cepte, atât în Est, cât și în Vest, printre ele acela al posttotalitarismului. Disidenții est-europeni, în principal Václav Havel, Jacek Kuroń, Adam Michnik și George Konrad, au formulat strategii de rezistență centrate pe conceptul și practica societății civile, ca forță socială corozivă capabilă să submineze dominația aparent imuabilă a Partidului și să redea demnitatea civică.

Profesor de zeci de ani al Uni­ver­sității Berkeley, A. James Gre­gor este un important și re­cu­noscut cercetător al mar­xis­mului, bolșevismului, fascis­mu­lui italian și național-socialismului. Cărțile sale, care dovedesc o extraordinară eru­diție și care sunt superb documentate, au influențat generații de istorici și politologi. Noul său volum, „Totalitarianism and Po­litical Religion: An Intellectual History”, este o sinteză a contribuțiilor sale an­te­rioare și un efort de a le lega de dez­ba­terile actuale privind religia politică ca sub­strat intelectual și moral al tota­li­ta­ris­mului. Profesorul Gregor excelează atunci când examinează originile fascismului ita­lian, ultranaționalismul salvaționist pro­movat de filosoful hegelian Giovanni Gen­tile, pe care Mussolini a reușit să îl con­vingă să adere la regimul fascist, con­ver­tindu-l într-unul dintre partizanii acestuia. Cum a fost posibil ca un filosof atât de subtil să susțină un regim represiv, antiumanist și visceral antiindividualist rămâne una dintre cele mai tulburătoare dileme ce țin de istoria generală a au­to­amăgirii intelectualilor sau, cu alte cuvinte, a into­xi­cării de sine prin adeziunea la regimuri liberticide. Giovanni Gentile și Carl Schmitt, în cazul extremei drepte, Antonio Gramsci și Georg Lukács, în cazul extremei stângi, sunt doar cele mai fai­moase exemple ale fascinației pentru dog­me totaliste, totalizante și totalitare. Ele­mentul comun în toate aceste cazuri a fost ceea ce filozoful politic Mark Lilla a numit men­talitatea tiranofilă.

A. James Gregor examinează o serie de etape paradigmatice ale istoriei int­e­lec­tuale cu scopul de a explica conținutul cvasi-religios al ideologiilor totalitare. Cer­cetătorii ideilor radicale vor găsi o analiză pertinentă a viziunilor politice și ale că­utărilor în direcția unei salvări imanente din scrierile lui Hegel, Moses Hess, Feu­er­bach, Marx, Richard Wagner, Lenin, Mus­so­lini, Hitler, Alfred Rosenberg și ale altor autori mai puțin cunoscuți. Din acest punct de vedere, cartea de față este un ex­celent ghid pentru o arheologie a ideilor totalitare și a năzuinței pentru o co­mu­nitate purificată social și etno-rasial. Este surprinzător însă că profesorul Gregor nu se angajează într-un dialog cu unii dintre cei mai importanți autori care au scris pe acest subiect, de la Peter Viereck, cu al său superb volum „Metapolitica”, una din­tre cele mai pătrunzătoare analize a ori­ginilor mentalității naziste, la Eric Voe­ge­lin, Raymond Aron, Norman Cohn și în­tregul curent asociat cu identificarea ele­mentelor milenariste, chialistice și esca­to­logice care au stat la baza mișcărilor po­litice ce au avut ca scop revoluții sociale și antropologice. Aceste mișcări partinice, așa cum le-a definit unul dintre cei mai im­portanți exegeți ai stalinismului, Robert C. Tucker, au secularizat experiența reli­gi­oasă, au folosit și au abuzat nevoia umană de sacru, au canonizat violența în numele promisiunii unui paradis terestru. Aceasta este și ideea centrală a volumului excep­ţional al lui Andrzej Walicki, publicat în 1995 tot la Stanford University Press („Marx­ism and the Leap to the Kingdom of Free­dom”). Din păcate, interpretarea marxis­mului ca religie politică, propusă de A. James Gregor, ignoră scrierile lui Walicki, dar și fundamentala trilogie a lui Leszek Kołakowski, „Main Currents of Marxism”.

Este discutabilă analiza lui Hegel și Feu­er­bach ca adepți ai unor autoproclamate religii politice. Este adevărat, cei doi au anticipat cultul istoriei, celebrarea unității organice, idolatrizarea statului, rasei sau a partidului, dar cei doi nu au fost implicați în mișcări politice de masă. Recomand în acest sens excelentul volum al lui Jacob L. Talmon, „The Myth of the Nation and the Vision of the Revolution”, sau, mai recent, su­perba analiză a religiilor politice a fi­lo­sofului politic Emilio Gentile (pe care Gre­gor îl citează).

Unul dintre cele mai bune ca­pitole ale cărții este cel care examinează leninismul. Chiar și aici, însă, ar fi fost în be­ne­ficiul cititorului dacă autorul menționa contribuții precum cea a lui Ken­neth Jowitt, în special conceptul aces­tuia de impersonalism carismatic ca ex­plicație pentru adorația bolșevicilor, fără limite și cvasi-extatică, pentru Partid ca agent mesianic sortit să realizeze pos­tu­latele Istoriei. M-aș fi așteptat să găsesc o analiză mai profundă și extinsă a lui Geor­ges Sorel ca sursă intelectuală atât pentru frenezia revoluționară de stânga, cât și pentru cea de dreapta. Nu văd relevanța, în acest context, a unui comentariu extins privind experimentul genocidal al Khme­rilor Roșii. Acesta a fost o catastrofă gro­tescă cu înfricoșătoare consecințe în ceea ce privește pierderile de vieți umane, ca­re, ca și Gulagul sau Holocaustul, sfidează capacitatea noastră de înțelegere. Cu toate acestea, nu există o construcție ideologică a Khmerilor Roșii comparabilă cu cele ca­re au mobilizat experimentele sovietic sau nazist. Mai mult decât atât, Pol Pot și clica sa au fost un foarte ciudat amestec de cri­minali ideologici foarte puțin legați de dog­mele clasice ale marxismului, leninis­mu­lui, maoismului sau castro-guevarismului.

O trăsătură a totalitarismului care lipsește în volumul de față, care pe ansamblu este unul incitant și convingător, ține de per­sonalitățile care au încarnat etosul to­ta­li­tar, acei lideri profetici și cultul lor. Într-o carte recentă, „The Stalin Cult: A Study in the Alchemy of Power” (Yale University Press, 2012), istoricul Jan Plamper de­con­s­trui­eș­te impresionant mecanismele ins­titu­țio­nale și psihologice din cadrul sis­te­mului sovietic care au ca scop obținerea obe­di­enței totale a individului, în raport cu au­toritatea partidului și interiorizarea cul­tu­rilor ritualice centrale regimului. Ci­titorul interesat de o nouă și edificatoare inter­pre­tare a rolului lui Stalin în co­di­fi­carea cre­dinței mitologice a bolșevismului în tim­pul Marii Terori va aprecia cu si­gu­ranță admirabilul volum al lui David Bran­den­ber­ger, „Propaganda State in Crisis: So­viet Ideology, Indoctrination, and Ter­ror under Stalin, 1927-1941” (Yale Uni­ver­sity Press, 2012).

Strict supravegheat, atent editat și parțial redactat de Stalin însuși, „Cursul Scurt de istorie al Partidului Comunist din Uni­unea Sovietică”, echivalentul bolșevic al „Mein Kampf”-ului, a fost o colecție de ob­sesii, demonizări și lozinci autojus­tifi­ca­toare. A atins un statut sacru similar cu cel al cărții lui Hitler. Întreg sistemul de pro­pagandă a fost centrat pe acesta, „Cursul Scurt” devenind materializarea ade­vărului revelat. Până la moartea lui Stalin, în 1953, a funcționat ca alfa și omega al religiei politice sovietice.

Descifrarea relației dintre to­ta­litarism și religiile politice con­stă în explicarea naturii tex­telor oficiale, în demistificarea acestora și în demonstrarea mo­dului în care ele au reușit să devină echi­valentul Bibliei în imaginația politică și morală a milioane de oameni. Un astfel de proces presupune reanalizarea nu numai a momentelor de fanatism orb, bolșevismul și național-socialismul ca tentație (pentru a folosi formula istoricului Franz Stern), dar și a rolului tendințelor regeneratoare, eretice și, în final, al apostaziei. De fapt, aceasta este una dintre cele mai im­por­tante dileme pentru un gânditor politic preocupat de enigma totalitarismului: de ce au existat atât de mulți eretici în Bi­serica Comunismului și atât de puțini în cea a Fascismului? Poate răspunsul se gă­sește în chiar matricea sa ideologică, în structura ei paleo-simbolică (termen pro­pus de Alvin W. Gouldner) ambivalentă, în ceea ce Raymond Aron a numit opiul in­telectualilor.

(Recenzie publicată în „Perspectives on Politics”, revista a Asociatiei Americane de Stiinte Politice, no. 3, March 2013; traducere din limba engleză de Bogdan C. Iacob)

// A. JAMES GREGOR

// Totalitarianism and Political Religion: An Intellectual History

// Stanford University Press, Stanford, CA, 2012

http://www.sup.org/book.cgi?id=21872

Text aparut in Revista 22:

http://www.revista22.ro/opiul-intelectualilor-totalitarismul-ca-religie-politica-28007.html

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Nu cred ca va spun nimic nou, dar voi mentiona, pentru cititorii forumului, faptul ca grupul profesional cu cel mai mare procent de membri in partidului national-socialist din Germania au fost medicii. De asemenea, studentii medicinisti de la Cluj, Iasi si Bucuresti au fost in fruntea manifestarilor antisemite din Romania in 1921-1923. Totalitarismul pare sa fi atras oameni dedicati ingrijirii altora, un fenomen care nu a fost pana acum analizat temeinic.

    • Totalitarismul este o utopie purificatoare sau, cum scrie Roger Griffin, o mitologie de tip palingenetic, regenerator. Tot ce poate parea „maladiv”, „degenerat”, „decadent”, trebuie eliminat. Fiecare totalitarism defineste „normalitatea” in virtutea ideologiei pe care o sustine si pe care se intemeiaza.

    • Cred că popularitatea mișcărilor fasciste printre medici are mult mai mult de a face cu genul de persoană care putea deveni doctor – adică, bărbați cu resurse financiare semnificative, din mediul urban, cel mai probabil germani / români nu evrei, venind dintr-un mediu care era deja antisemit. Până la urmă, majoritatea profesiilor în care se pune accentul pe îngrijirea altora sunt dominate de femei (și în consecință foarte prost platite și fără prestigiu), dar nimeni n-ar spune că infirmierele sau educatoarele au fost prinicipalele surse ale totalitarianism.

      • @ Andreea.
        As face o corectura la ceea ce spuneti dvs: am citit ca in Romania acelei vremi majoritatea medicilor erau evrei, ei fiind cei care isi puteu permite cu mai multa usurinta cheltuielile de scolarizare. Antisemitismul medicinistilor avea deci o baza de pornire concreta, ei vazand in medicii evrei latura concurentiala in profesie. Tocmai de aceea s-a cerut si, daca am retinut exact ceea ce am citit, s-a si introdus „numerus clausus”, prin care primirea la studii superioare a evreilor era limitata numeric.
        Tot de la realitati concrete a pornit antisemitismul unor romani legat si de alte domenii economice, ca arendasia si carciumaritul, in care, de asemenea, mare parte era ocupata de etnici evrei, indeosebi in Moldova.
        Sunt aspecte despre care am citit, nu stiu cat de exacte sunt. Imi amintesc, totusi, ca in adolescenta mea, prin anii 50, aproape toti medicii si dentistii la care mergeam aveau nume cu rezonanta germana, dar erau foarte grijulii cu mine ca pacient. (Pe atunci spaga la medici era de neconceput).

  2. “Cursul Scurt de istorie al Partidului Comunist din Uni­unea Sovietică”, echivalentul bolșevic al “Mein Kampf”-ului, a fost o colecție de ob­sesii, demonizări și lozinci autojus­tifi­ca­toare. A atins un statut sacru similar cu cel al cărții lui Hitler. Întreg sistemul de pro­pagandă a fost centrat pe acesta, “Cursul Scurt” devenind materializarea ade­vărului revelat. Până la moartea lui Stalin, în 1953, a funcționat ca alfa și omega al religiei politice sovietice”.
    1. Domnule Profesor, in aceasta privinta situatia din Romania cred ca era mai altfel. Prin 1952, e adevarat, in cadrul organizatiilor UTM din licee se infiintasera seminarii de studiere a cursului respectiv. Eu eram chiar propagandistul cercului pentru clasa mea, cel care predam lectiile si apoi ii ascultam pe colegi. Era insa o chestie plicticoasa, nici eu nu prea intelegeam ce predam, colegii aveau in banci alte preocupari, eram in intarziere cu planificarea sedintelor, am si fost criticat la Gazeta de perete a liceului intr-o caricatura reprezentand harmalaia din clasa iar din gura mea ieseau cuvintele „decat sa mai tin seminar, mai bine il aman iar”.
    2. Am citit dupa 1990 si „Mein Kampf”. Daca nu as fi avut pregatirea necesara sa inteleg realitatea nazismului, va spun ca as fi luat de bun tot ce citeam. Nu se compara, ca stil, cu acel „Curs scurt …”, plicticos.
    Am retinut insa, dintr-un documentar pe National Geografic, cred, ca populatia URSS din anii premergatori Razboiului era, intr-adevar, hipntizata de personalitatea lui Stalin, pe care il divinizau. Aceasta reiese oarecum si din filmul recent vazut pe internet „Unsere Mueter, Unsere Vaeter”.
    Va multumesc anticipat daca imi veti da un raspuns.

    • Oare era hipnotizata de Stalin, sau de ceea ce traiau? De ce se uita atat de usor ca Rusia (sau, ma rog, URSS) de la 1924 era una a plugului de lemn, iar cea din anii ’30-40 ai secolului trecut era una a unei industrii, totusi, capabila sa produca autovehicole de diverse tipuri si dimensiuni? Nu cumva si asta era un element al „hipnozei” pentru rusi?

    • Cornel Burtica a fost un important demnitar al unui regim totalitar. Deci nu este in afara subiectului. Stirea este insa falsa. Chiar aici, pe Contributors, am scris pe acest subiect. Cei de la respectiva publicatie electronica, atenti la fiecare cuvant al meu, au ales sa ignore textul. In schimb, nu pierd ocazia sa mai intoxice prin juxtapunerea de nume (inclusiv numele meu de familie) spre a crea impresia ca Burtica a fost un fel de erou al redobandirii constiintei nationale in cultura. Nimic despre rolul lui Burtica in UASR in timpul prigoanei impotriva studentilor protestatari. Un text mediocru si amatorist care contine fraze de genul: „perioada stalinistă şi proletcultistă impusă de ori girată de Tismăneanu, Oişteanu, Patapievici, Pauker şi alţii” La care Tismaneanu sau Oisteanu se refera? La mine ori la tatal meu? Sunt nascut in 1951, cum putea impune ori gira prolecultismul acelor ani? De la cresa? La care Patapievici se refera? Cum Horia nici nu era nascut in acea perioada, ar rezulta ca e vorba de tatal sau. Ceea ce este o minciuna sfruntata. Orice cititor cu scaun la cap observa manipularea.

      http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-cornel-burtica-activistul-pocait/

  3. Un fenomen in general neglijat este faptul ca multi dinte comunistii inceputului sec. XX au trecut prin diverse scoli sau experiente religioase. Karl Marx a fpracticat, cel putin in tinerete, satanismul. Stalin a facut cativa ani de Seminariu (Crestin Ortodox) in Tiflis (Tbilisi). Printre bolsevicii rusi erau si alti ex-satanisti.

    • Teoria „satanismului” lui Karl Marx a fost popularizata de pastorul Richard Wurmbrand, dar nu a fost nici o data luata in serios de cei care au studiat viata si opera lui Marx. E un instrument, destul de grosolan de altfel, de decredibilizare al marxismului.

    • @ RE

      A strecura elemente de ocultism malefic în ograda marxistă e o benignă nerozie. Adică Îl evacuezi pe Dumnezeu din schema Realului, încerci să construiești o ontologie materialistă și o filozofie a istoriei cu axiomatică economică, dar îl curtezi asiduu și pe Necuratul… (Sau, poate, întreaga pagodă terminologică a marxismului e un soi de „dar otrăvitˮ făcut de Lucifer omenirii). Bazaconia nu e departe de convingerile demonologic-tabloide ale lui Gabriele Amorth :

      „Of course the Devil exists and he can not only possess a single person but also groups and entire populations. I am convinced that the Nazis were all possessed. All you have to do is think about what Hitler – and Stalin did. Almost certainly they were possessed by the Devil. You can tell by their behaviour and their actions, from the horrors they committed and the atrocities that were committed on their orders. That’s why we need to defend society from demons.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

De ce e Bucureştiul altfel

Capitala României e cea mai mică (spaţial) metropolă importantă din regiune: oraşul se termină imediat după blocuri. Limitarea extremă crează probleme importante...

Ce-i de înţeles când se votează în municipiu USR-Plus iar în sat un primar PSD mort. Lecţii pentru 6 decembrie

Dincolo de anecdotică, alegerile locale aveau de răspuns la două mari întrebări, decisive şi pentru parlamentarele din 6 decembrie. Prima: mai persistă...

What is next sau cum să citim rezultatul alegerilor locale prin ceața declarațiilor politicienilor?

Votul e adesea pasiune, rareori rațiune. Cel de ieri a fost un amestec destul de echilibrat de rațiune și pasiune.

Cum se stinge un sat în România

Satul Șirnea din comuna Fundata, județul Brașov este deja bine cunoscut de publicul românesc. Imagini feerice din acest sat de munte circulă...

Asaltul asupra cunoasterii, ratiunii (common sense) si alunecarea spre intuneric

Am fost ispitit sa scriu intoarcerea in Evul Mediu gandindu-ma la faimoasa “e pur si muove” a lui Galileo Galilei, astronomom ,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.