joi, mai 15, 2025

Ora desteptarii

In ultima luna, moneda nationala s-a intarit substantial fata de Euro, de la un maxim de 4,65 atins in 3 august la 4,45 in prezent. Desi evolutia este favorabila pentru sectorul financiar si pentru cei care au datorii in valuta, costul acestei aprecieri nu va fi deloc neglijabil si il vom plati cu totii in perioada urmatoare.

Cauza principala a intaririi Ron, este scaderea lichiditatii din piata interbancara ca urmare a interventiei BNR. Efectul a fost cresterea cu peste 1% a dobanzilor in piata interbancara, evolutie care s-a simtit deja in costul finantarii statului si care se va simti in lunile viitoare si de catre toti actorii economici.

Pe scurt, mai devreme sau mai tarziu, pentru toata lumea finantarea va fi mai scumpa si dobanzile mai mari. In conditiile in care statul roman nu se poate indatora foarte mult din cauza limitarilor FMI, singura sansa pentru a accelera cresterea economica a Romaniei este o mai mare implicare a mediului privat, preferabil in proiecte de anvergura.

Constatam insa ca si aici avem o problema mare: investitiile directe in Romania au scazut foarte mult anul acesta fata de anul trecut, iar trendul principal este in continuare unul descendent.

Va pot spune din experienta personala, ca sumele vehiculate in Romania pentru diferite proiecte si afaceri sunt bani de buzunar pentru fondurile si investitorii mari din plan extern. Nu lipsa banilor este marea problema a Romaniei, ci lipsa de incredere si cunostinte a investitorilor mari, care ori nu stiu ce pot face in Romania, ori si-au facut o idee cat de cat despre tara noastra, insa ea nu este favorabila, pentru ca titlurile din ziarele externe vorbesc de criza politica, coruptie, incalcarea principiilor democratice, etc. Zgomotul si scandalul nu ne ajuta deloc.

Ce se poate face? Un lucru cu un impact semnificativ, dar un cost foarte redus este crearea de proiecte „la cheie”. Acest lucru presupune identificarea unor investitii esentiale de care Romania are nevoie, alcatuirea unui business-plan pentru ele si apoi, in parteneriat cu o firma internationala de consultanta, prezentarea lor la mari investitori internationali. Daca vreti, un fel de avizier unde sa se gaseasca puse toate afacerile disponibile in Romania.

Un exemplu de astfel de proiect poate fi dezvoltarea Transelectricii si a retelei de electricitate din Romania. In ultima perioada, in presa au aparut multe articole legate de fonduri de investitii care au construit parcuri eoliene in Dobrogea.  Morile de vant ofera electricitate foarte ieftina, insa deocamdata au o problema esentiala: Transelectrica nu are capacitatea de a transporta si gestiona toata electricitatea care este produsa in Dobrogea. Situatia este similara cu dezvoltarile haotice din perioada boom-ului imobiliar: s-au construit cartiere intregi, dar nu exista drumuri catre ele.

Asa cum s-au gasit sute de milioane pentru infiintarea acelor parcurilor eoliene, se pot gasi in continuare bani si pentru a le conecta la reteaua nationala de electricitate. Este doar una din multele investitii de care Romania are mare nevoie si pentru care pot fi atrase investitii internationale.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Excelent articolul! Ultimele luni de lupta politica au venit la un cost enorm pentru tara si efectele abia incep sa se vada. Romania are extrem de multe de facut in infrastructura si industrie insa paradoxal putini romani par interesati de aceaste probleme. Este deajuns sa observam cate vizualizari sunt la articolele pe teme economice si cate la articolele politice. Mai toti sunt interesati de ce spune un politician sau altul, manifesteaza in fata unui palat sau altul, insa nimeni nu iese in strada cand miliarde de lei sunt luati de la lucrari de infrastructura vitale care sunt puse in conservare. Pentru mine, care traiesc de ani buni peste ocean, este dureros sa vad cum Romania isi taie craca de sub picioare si putini romani isi dau seama de ce se intampla, de consecinetele pe termen mediu si lung.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marian Dusan
Marian Dusan
Presedinte "Romanian Business Accelerator" (RBA), o initiativa care isi propune sa accelereze investitiile in Romania de pe pietele BRICS in special, de a dezvolta, incuraja antreprenoriatul romanesc.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro