vineri, martie 29, 2024

Orbecăind în lumină

Atunci când e prea multă, lumina orbește. Iar când omul vrea, lumina devine instrument de tortură ori agent terapeutic. Aceste afirmații se referă atât la nivelul individual cât și la cel social. Unul dintre gunoaiele scormonite de tăvălugul referendumului încheiat de curând este și cel al disputei dintre Europa de Est și Europa de Vest în materie de influență asupra transformărilor politice care au loc in Romania. „Patriotismul de clopotniță”, practicat in special de fostul presedinte interimar al Romaniei a servit din plin acestei resurecții tardive a unei problematici care ține de războiul rece. De unde vine luminarea Romaniei și a românilor ? De la răsăritul lui Putin sau din strălucirile pline de nuanțe ale Bruxelles-ului? De la Est, cum era cazul până in 1989 ? Sau de la Vest, cum s-a hotărât, iar românii s-au bucurat de aceasta, in 2007 ?

Intorcându-ne fie și in treacăt asupra modului cum se construiesc opiniile politice, putem să observăm lesne că revenirea obsedantă la asemenea intrebări, formulate in diferite chipuri din 1989 încoace nu face altceva decât să agite zgomotos și, zic eu, inutil o piață uriașă. Intocmai precum în piața de produse economice, cine strigă mai tare, ține mai mult cuvântul și ocupă atenția cumpărătorilor de ocazii, acela poate spera la un câștig mai important.  Aici nu se dau însă bunuri materiale, ci imateriale, de natură politică. Două dramatizari ale răului și/sau ale binelui se confruntă public. In prima, Făt-Frumos e Rusia, iar Zmeul e Uniunea Europeană.  In cea de-a doua, rolurile se inversează: Uniunea Europeană devine Făt-Frumos amabil, binevoitor și plin de bune intenții, iar Rusia e Zmeul cel hapsân care trebuie dovedit cu orice chip.  Ambele scenarii urmăresc același obiectiv: elaborarea unei competențe politice, specifice pentru votul din decembrie 2012. In linii generale, o competență politică se definește prin capacitatea mai mare sau mai mica de a recunoaste o problema politică și de a o trata in consecință, dându-i un raspuns politic (Bourdieu, 1977), în cazul nostru, alegand intre un partid sau altul, între un om politic sau altul. Câtă nevoie avem însă de asemenea scenarii simpliste pentru a înțelege și a ne ințelege drumul pe care vrem să-l urmăm? De ce trebuie să trezim demoni ai războiului rece precum cel al conflictului dintre Europa de Vest si cea de Est pentru a ajunge să ne reprezentăm interesele politice de astăzi, mai mult de douăzeci de ani după căderea comunismului?

In Ferma animalelor, Orwell ne învață că deriva totalitară este legată în primul rând de aceea a limbajului și că aceasta apare atunci când proiectul de societate care este elaborat e deconectat de realitate. In aceste condiții, un discurs ideologic construit cu rigurozitate se transformă destul de rapid in delir. D-l Crin Antonescu și cei care l-au susținut (și-l mai susțin, poate) ne-au arătat foarte bine acest lucru până de curand. Victor Ponta și declarațiile lui recente cu privire la agenții fostei securități infiltrați în Germania continuă același scenariu pe un alt registru și cu alte ingrediente. Problema e că au căzut in capcana acestui delir și mulți dintre cei care se opun celor doi și partidelor lor. Iar demonul luminii de la răsărit nu e decat unul  dintre exemplele pe care le putem da în acest sens. Ne învârtim intr-un cerc vicios.  Sunt aduse in spațiul public tot mai multe proiecte de societate care ne indepărtează de realitate în timp ce alternativele acestora, atunci când apar și dacă apar, rămân mult mai modeste din punct de vedere mediatic. De prea multa lumină, din toate părțile, aproape că am orbit.

Romania este astăzi o țară  membră a Uniunii Europene. Acesta e proiectul de societate pe care îl avem de discutat. Acesta este fundamentul pe care trebuie să construim chiar de-ar fi să inventăm un nou meșter Manole care să opreasca nebunia distrugerii imediate a ceea ce tocmai a fost înălțat. Nu știu dacă vom reuși să facem acest lucru până la alegerile din decembrie. Dar va trebui să o facem o dată și-o dată, căci nu există cale de întors.

Referințe:

Bourdieu Pierre. Questions de politique. In: Actes de la recherche en sciences sociales. Vol. 16, septembre 1977. pp. 55-89.
George Orwell, Ferma Animalelor (Animal Farm, 1945), traducere de Mihnea Gafiţa, Iaşi, Polirom, 2002.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Nici eu nu înţeleg, ce semnale mai aşteaptă românii acum, la sfârşitul istoriei cele mai mari înşelătorii umane ? Oare, chiar nu mai ştiu românii din ce parte vine lumina ? Şi de unde ? De la Răsărit ? De la Apus ? Sau din lumina ce întrece toate luminile ? Cine o stinge ? Cine ţine flacăra aprinsă ? Cine uneşte flacăra neagră şi flacăra albă cu flacăra vie ? Şi cine continuă revoluţia conştiinţei, pe “locul fără de loc”, într-un “topos atops”, acolo unde se îndeplineşte “uciderea soarelui” prin “moarte integrală” ? Dar unde este acest “loc fără de loc”? Posibil, în Occident. Sau de ce nu chiar în Orientul Românesc care este mai Occidental decât Occidentul şi mai Oriental decât Orientul.

    • E plastica expresia pe care o propuneti. Cat despre „patriotismul de clopotnita”, eu am preluat expresia de la Mihail Kogalniceanu care condamna transformarea unei calitati sociale – patriotismul – in instrument la indemana demagogilor.

  2. Romanii ar trebui sa inteleaga ca „lumina” vine din propriile realizari. Economic avem de oferit si de primit de la toata lumea: nord, sud, est, vest. Politic trebuie sa intelegem ca suntem membri UE. Ceea ce nu ne impiedica sa colaboram atat cu USA cat si cu Rusia.

    Cred ca avem o pozitie indeajuns de solida incat sa nu ne temem de imixtiuni externe.

    • Perfect de acord cu dvs. Avem peste 20 de ani de libertate, ceva cam mult, cred eu, ca sa mai speriem de povestile cu monstri. Asemenea istorii ne pot amuza, in timpul liber insa, caci obiectivele noastre cred ca sunt in alta parte, in constructia Europei la noi acasa.

  3. Intradevar d-na Gorga,
    Romania este astăzi o țară membră a Uniunii Europene. In buna masura asta ne-a ajutat sa ne finantam cu 100 miliarde euro.
    Condamnati fiind la democratie, nu ne ramane altceva de facut decat sa discutam si sa punem pe masa un proiect de societate cum frumos spuneti. Functia cea mai importanta a acestuia ar consta in a face vizibila solutia prin care putem returna banii cuveniti creditorilor. Daca, in plus, este proiectat si un oarecare spor intern nu avem decat sa ne inhamam cu totii si sa ducem caruta intracolo.
    Chiar credeti insa ca un ipotetic sacrificiu este calea cea buna pentru a tine manastirea in picioare?

    • Ce-as putea sa va spun eu ? Va inteleg necazul, de aceea nu as vrea, cum spune românul, sa pun paie pe foc. Proiectul european la care fac referire in text nu e doar unul economic, ci si politic, cultural, etic. Vom reusi din punct de vedere economic numai in masura in care vom reusi si in celelalte planuri. Daca insa vom continua sa consideram UE in exclusivitate ca pe o sursa de finantare si nimic mai mult, atunci mi-e teama ca nu avem prea multe sanse, oricate sacrificii am face.
      Proiectul european de societate nu e simplu de elaborat si nici de pus in practica. De aceea cred ca a venit vremea sa-l discutam serios si in profunzime. Deocamdata eu nu am intalnit astfel de abordari in Romania.

  4. „De unde vine luminarea Romaniei și a românilor ? De la răsăritul lui Putin sau din strălucirile pline de nuanțe ale Bruxelles-ului? De la Est, cum era cazul până in 1989 ? Sau de la Vest, cum s-a hotărât, iar românii s-au bucurat de aceasta, in 2007 ?”

    Ca sa putem raspunde la asemenea intrebari e musai ca mai intii sa facem pasul inapoi, in penumbra, si sa rascolim in istoria recenta, nu in ghenele politicii de clopotnita, ci direct la sursa, pe materialul oferit de bisericutele ctitorite aici de ideologia invadatoare.

    Particula „s” din „s-a hotarat” este cheia mecanismului proiectat ca sa ne orbeasca. Blocati acest „s” si extrageti’l cu grija din paradigma. Acum sa recapitulam, in absenta impersonalului imperativ cu care am fost intoxicati, istoria aderarii. Cine a decis in realitate asupra aderarii?
    Iata primii pasii:
    1. Semnarea Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeană, petrecuta la 1 februarie 1993. Act guvernamental neplebiscitat. Debuteaza propaganda europeista, intreaga clasa politica executa o pirueta si, cu exceptia nationalistilor comunisti din prm, se raliaza curentului pro-integrare. Zi de zi ni se se va inocula ideea ca soarele nu va mai rasari din rasarit, ci din Apus. Nomenklatura se transforma in clasa politica purtatoare de lanterna, cu baterii achizitionate din Occident.
    2. Intrarea în vigoare a Acordului de Asociere la UE. 1 februarie 1995.
    3. România prezintă cererea oficiala de aderare la UE. iunie 1995. Guvernul Vacaroiu isi incheie misiunea in mod glorios. mecanica schimbarii de paradigma a fost realizata, de’acum creierii orbiti ai romanilor sint lasati in plata razei luminoase a Apusului.

    Sa remarcam ca debutul translocarii farului ideologic se petrece in timpul si cu aportul guvernului socialist Iliescu-Vacaroiu. Vechii slujbasi ai farului rosu sovietic descopera dintr’odata farul albastru al UE si incearca sa convinga populatia Ro [inca nu putem vorbi de cetateni] ca elanul aderarii si ridicarii de bisericute pro-occidentale de care dau dovada este proba irefutabila a schimbarii macazului si blanii si ca reorientarea si lepadarea de lumina rasaritului este sincera. Sarcina implinirii conditiilor de aderare este plasata noii guvernari, pasamite o Alianta de dreapta. Ceea ce se intimpla cu succes relativ:
    4. Consiliul European de la Helsinki decide deschiderea negocierilor de aderare cu România (alături de alte şase state candidate)..in decembrie 1999.
    5. Guvernul socialist Nastase continua activitatea asidua de interconectare si reorientare a oglinzilor in far si obtine promisiuni ferme din partea Centralei UE: in dec 2003, Consiliul European de la Bruxelles stabileste calendarul de aderare a României la Uniunea Europeana – finalizarea negocierilor în 2004, semnarea Tratatului de Aderare cat mai curând posibil în 2005 şi aderarea efectiva la Uniunea Europeana în ianuarie 2007.

    6. Semnarea Tratatului de Aderare a României si Bulgariei la UE. aprilie 2005. Ocazie cu care presedintele tarii declara urmatoarele: ” Romania va ratifica Tratatul de aderare la UE in Parlament, si nu prin referendum, deoarece s-ar pierde timpul, ” Sa remarcam, prin lectura ziarelor vremii, unitatea in cuget si simtire a politicienilor bastinasi: toti vor semnarea rapida si excluderea cetatenilor din procesul de reasezare in lumina:
    Roberta Anastase: „acest subiect merita o dezbatere publica. Sigur, organizarea unui referendum national presupune o procedura mai complicata, care atrage dupa sine o informare extraordinar de mare a populatiei pe aceasta tema, dat fiind ca 80% din cetatenii Romaniei se declara pro-integrare, dar nu stiu ce implica”. [deci sintem multi, prosti si deja bagati cu capul sub bec]
    7. La 16 iunie 2005 membri nomenklaturii resapate devin membri observatori in Farul Central al ue: Primul Consiliu European la care România a participat în noua sa calitate de observator. Tratatul de aderare [mai exact contractul incheiat de nomenklatura locala cu centrala birocratica ue] este supus ratificarii de catre celelelalte state membre ue.
    8. La 1 ianuarie 2007 România devine stat membru al Uniunii Europene. Cetatenii Romaniei sint supusi unei noi ordini de drept ale carei norme fundamentale le sint in continuare straine. Tratatul de la Maastricht din 1991, cu modificarile sale ulterioare, ramane o necunoscuta pentru majoritatea populatiei. Romanii sint orbiti de dragostea lor fata de Occident si inca sint convinsi ca UE este un organism statal [nu supra si pseudo statal cum este in realitatea sa juridica] si o fabrica de democratii solide, capabila sa exporte si sa implementeze structuri democratice statelor membre.

    Cine a decis asupra aderarii? Dupa cum se observa din pozitia inferioara a Romaniei in mecanismul aderarii si negocierii [in care am obtinut ca stat cele mai umilitoare conditii] principalii decidenti sint birocratii de rang superior din Centrala UE. Urmeaza nomenklatura socialista locala, cea sparta in citeva bisericute purtatoare a acelui bacil al orbirii. In cele din urma descoperim ca si national-comunistii au fost convertiti la noua religie a europeismului, iar capeteniile sale ajung inalti functionari in europarlament [aceasta institutie fiind lipsita de prerogativa legislativa prin insusi actul sau de nastere]. Sintem impinsi sa credem ca UE functioneaza in mod democratic in pofida realitatii institutionale in care principiul separatiei puterilor in stat este desfiintat grosolan inca din 1991, iar vointa popoarelor este calcata in picioare de sectele locale ale europeismului care demoleaza procedurile de plebiscitare si anuleaza astfel dreptul cetatenilor de a decide asupra celei mai importante legi a unei societati – constitutia UE [poreclita Tratat]. Toate partidele parlamentare ale Romaniei adera la aceasta structura totalitara fara ca macar o data sa le tremure vocea sau mana pe reflector. Romanii impartasesc si ei o parte din culpa, cea mai modesta, pentru ca au acceptat cu atata usurinta ideea sadita ca intre Europa si UE nu exista nicio diferenta si ca a intra in Europa -marota cotidiana- este echivalent cu a ne integra in UE. In continuare cetatenii romaniei ignora Tratatul constitutiv al UE. Intelectualii tarii refuza pur si simplu sa’l citeasca si sa se pronunte asupra lui desi acest aact ne guverneaza vietile.

    Dar sa revenim la calendarul „integrarii” in absolutul albastru. in tot acest timp, in tarile cu traditie democratica ale Occidentului s’au coagulat miscari civice si politice de opozitie fata de puterea sporita a Centralei UE. Au fost numiti cu dispret „eurosceptici”. Orice critic integru si sistematic al uniunii a fost varat in oala infama a extemismului de dreapta, pasamite nationalist si anti-occidental. Dar, de cand criza economica a inceput sa’si faca efectele pe continent, acest curent a capatat tot mai multi adepti, pentru ca tot mai multi cetateni ai Europei artificiale erau neincrezatori in capacitatea Centralei birocratice de a raspunde problemelor aduse in lumina de natura, iara nu de niste activisti politici. Am putut observa cu totii lentoarea, incompetenta, incapacitatea de reactie rapida, gradul ridicat de iresponsabilitate si penuria de idei a celor 27 de Comisari ce compun Guvernul-fantoma al UE. Sandramaua birocratica se zdruncina sub ochii nostri satui de lumina, de luxul orbitor, de facliile programelor pe care ni le prezentasera drept realizarii uluitoare ale centralei birocratice. Acum, ca excesul in contemplarea prin lentila a vazduhului a devenit evident, ca ne’am parlit spancenele cu totri, iar economia a luat foc pe la periferii, acesti politruci cu pretentii de tehnocratie indraznesc sa dea cu piciorul la autorat si sa arunce vina in curtile natiunilor si in tabara capitalistilor. Discursul eurosceptic pe care il infierasera deopotriva propaganda, tehnocratia albastra si partidele europeiste, este furat cu nerusinare de „noua” stanga radicalizata din disperare [cauzata de pierderea musteriilor orbiti, vag dezmeticiti de criza]. Vedem cum opereaza aceasta dislocare demagogica si reintoarcere a farului calauzitor in mai multe tari deodata: in Grecia, in Franta, in Spania, in Romania, unde toti iubitorii de ieri ai „Europei” au intrat intr’o noua competitie socialista [singurul domeniul socialist in care exista competitie fiind ideologia] a urii. Se intrec acum ca sa reintre in gratiile electoratului scarbit pe neasteptate de „europa” lor. Isi scot de la naftalina armele nationalismului si isi pregatesc puii pentru zborul sovinist „pe calea proprie, originala”. Extrema stinga a preluat temele dreptei eurosceptice, asa cum a facut’o si in interbelic, si defileaza aiuritor, in timp ce presa incurajeaza cu inconstienta ori imbratisarea acestei forme aberante de nationalism euro-socialist, ori denuntarea atitudinii eurosceptice prin asimilarea ei cu discursul radical al stangii insotita, evident, de predarea in bratele salvatoare ale „Europei” chiar in timp ce aceasta se scufunda.

  5. Excelenta analiza dar am o intrebare: pe fondul esuarii clare si palpabile a „constructiei europene” ce solutie vedeti, in afara de „intoarcerea la radacinile nationale”?
    Este limpede ca UE este departe de ce s-a dorit de fapt sa devina, s-a transformat intr-o „forma fara fond” a carui singur scop este perpetuarea propriilor structuri birocratice.

    • Solutii sunt multe, numai sa vrem. In Romania, europenizarea nu a inceput inca. Voi incerca sa rezum intr-un alt articol cateva dintre ideile care-mi vin in minte ca raspuns la intrebarea dvs.

  6. Mi-a placut tematica din articolul de azi…si eu cred ca resuscitarea subiectului Est contra Vest este una artificiala. Un subiect oarecum tangent si care merita discutat este modul in care publicul romanesc, dupa mai bine de 22 de ani de libertate si 5 ani de la aderarea la UE, este captiv din punct de vedere politic, fortat sa aleaga intre doua caste politice arbitrar catalogate „stanga” si „dreapta”, una mai nociva decat alta, intre programe si proiecte care nu au finalizare indiferent din partea cui sunt lansate.

    • Da, aceasta e perspectiva pe care trebuie s-o adoptam pentru a ajunge sa intelegem ce e rau si de o parte si de alta, iar apoi sa incercam sa construim ceva pozitiv.
      In Romania de astazi nu numai Bacalaureatul profesional ( asa cum il prezinta d-l Vlaston foarte bine intr-un articol din Contributors) e o forma fara fond. Sunt mult mai multe forme fara fond printre care, din pacate, si „stanga” si „dreapta” de care vorbiti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro