Istoria relațiilor internaționale din ultimele secole poate fi citită ca o competiție acerbă între statele care apărau ordinea internațională și cele revizioniste, dornice să o înlocuiască cu alta. Au rezultat războaie hegemonice, dintre care cele două conflagrații mondiale dau fost cele mai devastatoare. Motorul schimbării a fost această rivalitate alimentată de teamă și neîncredere, de lăcomia și frustrarea popoarelor și liderilor nemulțumiți de ceea ce posedau și de forța geopolitică a țărilor lor. În perioadele dintre aceste conflicte, hegemonii au asigurat stabilitatea, pacea pe anumite perioade de timp și au asigurat respectarea regulilor politice și juridice specifice ordinii internaționale. Astfel, după înfrângerea Franței lui Napoleon, a urmat circa un secol de pace sistemică, întreruptă de primul Război Mondial. Au existat cel mai adesea configurații sistemice multipolare, uneori bipolare iar unipolaritatea de după 1991 a reprezentat statistic un caz extrem de rar. Acum pare că ne îndreptăm către o multipolaritate dezechilibrată, cu tendință de bipolarizare, deoarece SUA și China sunt peste celelalte puteri în plan militar, tehnologic și economic, iar UE nu dă semne că ar fi pregătită să acționeze ca o singură entitate pe scena internațională.
După Războiul Rece, SUA au devenit garantul și gardianul noii ordini de tip unipolar, bazată pe dominația militară, tehnologică și economică a Occidentului dar și pe valorile liberal-democratice și triumful economiei de piață. Treptat, China și alte state inițial sărace, subdezvoltate și înapoiate s-au ridicat economic și militar, și au ajuns să diminueze capacitatea de acțiune externă a Americii. Comentatorul politic american Fareed Zakaria a folosit expresia the rise of tne rest, spre a descrie fenomenul declinului de putere al Americii ca urmare a ascensiunii altor poli de putere. Așadar supremația Occidentului în plan militar, tehnologic și ideologic este tot mai contestată în ultimii ani de o așa-numită axă a puterilor revizioniste, condusă de China și Rusia. Însă SUA rămâne actorul numărul unu în plan militar, la nivel global, beneficiind de protecția asigurată de două oceane, de posesia unor resurse interne extrem de bogate (gaz de șist, petrol, pământuri agricole vaste etc.), de vecini pașnici și non-amenințători, de menținerea supremației dolarului pe piața mondială în ciuda eforturilor sino-ruse.
Axa revizioniștilor sistemici
Dacă Beijingul se mulțumește să conteste activ valorile și normele democrației liberale, se înarmează masiv, se dezvoltă tehnologic într-un ritm amețitor și caută să forjeze treptat o odine alternativă bazată pe susținerea statelor Sudului Global (simbolizat de grupul BRICS), Rusia deja s-a specializat în a ataca militar mai multe state suverane pe care nu le consideră astfel (Georgia, Ucraina) și își afirmă dorința de a schimba frontierele naționale inclusiv prin forță. Are pretenția ca noile granițe să îi fie recunoscute la nivel internațional prin acorduri de pace, probabil în ideea că forța a fost și ea izvor (implicit) de drept internațional, de-a lungul istoriei. Ordinul dat de Putin trupelor ruse de a intra în Ucraina în 24 februarie 2022 a anulat zeci de ani de activitate diplomatică rusească în ONU, OSCE și Consiliul Europei. Culmea este că statul rus, succesor al URSS, este membru fondator al ONU, așadar în teorie un apărător al normelor cuprinse în Carta ONU. Total fals. Moscova acționează în stil colonial, imperial, căutând să recolonizeze Ucraina și invocând așa-zise drepturi etno-culturale și istorice absurde, contrare suveranității naționale a statelor învecinate. Practic, cu excepția țărilor baltice, scăpate de jugul rusesc prin aderarea la UE și NATO, restul statelor ex-sovietice sunt văzute de Putin și ai lui ca semi-suverane, mentalitate moștenită de la liderii sovietici.
Aparent Rusia ar fi putut deveni și ea o parte integrantă a lumii create de Occident, după Războiul Rece. Destrămarea URSS i-a dat șansa de a deveni timp de un deceniu și jumătate un partener politic și de securitate al Occidentului, stabilind diverse forme de parteneriat cu UE și NATO, existând chiar discuții despre posibila aderare la cele două organizații sau măcar la una. Dar după anul 2006, liderul de le Kremlin a început să fie tot mai iritat de ceea ce el considera amestecul nociv al Occidentului în sfera de influență rusă, tentativă de a aduce Ucraina si Georgia în cadrul NATO. Începând din 2014, anul anexării ilegale a Crimeii, și mai clar după februarie 2022, a devenit clar că Rusia, condusă cu mână de fier de Putin, este un adversar feroce al actualei odini internaționale izvorâtă din Pax Americana. Nu doar că subminează zona de vecinătate a UE și NATO dar prin război hibrid amenință securitatea națiunilor europene (crime, explozii suspecte, otrăviri cu novicioc, cabluri subacvatice tăiate, amestec în alegeri etc), de asemenea cooperează strâns cu Coreea de Nord și Iran, ajutându-le să își destabilizeze propriile vecinătăți. La schimb cu munițiile și dronele pe care acestea i le furnizează, Moscova oferă tehnologii militare, energie și know-how în domeniul nuclear, astfel că și Teheranul ar putea avea curând rachete nucleare iar Phenianul va obține acces la o nouă generație de arme de tip WMD.
În același timp, statele occidentale sunt departe de a fi unite. Ungaria și Slovacia (spre a nu mai menționa cercurile de afaceri puternice din Germania) ar dori să reia relațiile economice cu Rusia, fără a fi sensibile la problema granițelor retrasate abrupt prin agresiune militară. Probabil că Orban și Fico sunt siguri că țările lor nu vor fi amputate teritorial și astfel nu au de ce să se teamă de crearea acestui precedent periculos. Asta dacă nu cumva se gândesc în secret chiar să beneficieze cândva de vreo mărire teritorială în stil rusesc. Iar alte state care beneficiază masiv de pe urma sprijinului american, de exemplu Israelul, Egiptul, Ucraina, Coreea de Sud, Japonia, sunt încă departe de a forma și ele efectiv o axă a celor care apără status quo-ul, alături de SUA și cele mai multe state membre ale UE și NATO. Nu există între ele aranjamente de cooperare intense, nicidecum planuri de alianță, deși ar trebui să își imite adversarii, spre a nu îi lăsa să beneficieze constant de acest avantaj strategic. Sunt uimit de încăpățânarea premierului israelian Netanyahu de a nu oferi un sprijin mai clar Ucrainei, măcar la nivelul tehnologiei militare, știind că Rusia și China susțin Iranul, Hamasul și Hezbollahul. Deși înțeleg că nu dorește să antagonizeze israelienii de origine rusă și se teme să nu provoace Rusia să sprijine Iranul și mai activ, tot mi se pare că gândește într-un mod prea național și regional, fără suficientă dimensiune globală.
Modelul rusesc de retrasare a granițelor ar putea fi tentant pentru China, al cărei președinte speră și visează să unifice Taiwanul (insula rebelă) cu restul țării, prin orice metodă, dar sigur ar dori să ajusteze și granițele terestre cu India, contestate și ele pe mii de kilometri, la fel ca și posesia spațiilor maritime și a unor insule din Marea Chinei de Sud și de Est.
Multipolaritatea dorită și afirmată de Beijing și Moscova, cu susținerea Indiei. Braziliei și a altor state BRICS, se poate traduce prin libertatea de acțiune în plan politic, nerespectarea normelor actualei ordini internaționale, mergând chiar până la modificarea unor granițe și asta implică și închiderea ochilor față de crime de război precum cele comise de armata rusă contra civililor și militarilor din Ucraina.
Lipsa surprinderii strategice
Mai trebuie discutată și problema surprizei strategice, în ecuația de putere dintre puterile revizioniste și cele care apără ordinea mondială. Ați observat desigur că noi occidentalii (statele NATO) de cele mai multe ori avem tendința să fim reactivi, să ne apărăm față de provocări și amenințări care adesea sunt catalogate ca parte a unui război nedeclarat, subteran, numit și hibrid. Rusia e expertă în a trimite agenți să comită sabotaje, crime, atacuri cu explozibili, tăieri de cabluri subacvatice etc. China este și ea activă în atacuri cibernetice și dezinformări.
Statele membre ale NATO depun eforturi susținute spre a își consolida sistemul defensiv colectiv și a descuraja orice posibil atac din partea unei Rusii pe care războiul contra Ucrainei o slăbit-o și a îndârjit-o deopotrivă. Confruntate cu formarea și consolidarea unei axe a statelor revizioniste, simbolizate de emergența BRICS ca expresie a Sudului Global, și de parteneriatul fără limite dintre Moscova și Beijing, țările occidentale par că depun exact eforturile politice și militare necesare contracarării tentativelor axei revizioniste și a încetinirii trendului către multipolaritate. Însă Rusia și China par a avea un monopol de facto pe acțiunile specifice războiului hibrid, Occidentul mulțumindu-se să răspundă parțial acestor acțiuni ostile dar evitând să acționeze în mod similar spre a destabiliza societățile rusă și chineză. Astfel, noi nu le activăm rețele teroriste islamiste sau etno-separatiste, nu le sabotăm rețelele de infrastructuri critice și nu îi destabilizăm prin propagandă și fake news. Totuși de ce lăsăm constant Rusia și China să facă prima mișcare? De ce nu ieșim la înaintare, noi cei din NATO, ca să le generăm acestora situații grele pe plan intern, de la revolte populare și insurgențe, atacuri teroriste, până la mari atacuri cibernetice? Îmi e greu să cred că serviciile de intelligence ale țărilor NATO nu au agenți și colaboratori în aceste țări considerate competitoare sau adversare. Ne este teamă de escaladare sau jucăm fair play? Probabil ambele motive se contopesc.
Clar, nu ar fi ușor, doar vorbim de regimuri autoritariste, care controlează puternic internetul, rețelele sociale și care au eliminat deja segmentele de opoziție din societățile lor. Dar dacă am urmări cu îndârjire aceste obiective în final probabil că am reuși să producem un anumit grad de destabilizare internă, folosind de exemplu grupuri etno-religioase persecutate. Sau măcar am putea încerca să contribuim la acțiuni de tip regime change în verigile slabe ale axei antioccidentale – Iran și Coreea de Nord, sperând ca noi elite politice să scoată aceste state din axa ruso-chineză.
Însă teama de escaladare a tensiunilor și de război este mare în statele UE si NATO iar preocuparea pentru respectarea normelor internaționale de drept este un aspect central. Adesea nu vrem să recunoaștem public că ne aflăm de fapt în război cu Rusia, un război subteran dar totuși vizibil pentru cei avizaţi. Preferăm să credem că e vorba de tensiuni ce pot fi rezolvate în final prin negocieri și mai ales odată cu schimbarea lui Putin ca lider, deși e clar că probabil zeci de ani relațiile cu Moscova vor fi reci.
Trump: apărător al ordinii mondiale sau revizionist?
Mai bizar este comportamentul lui Donald Trump, în teorie viitorul lider al taberei pro-status quo, al statelor care mai cred în Carta ONU şi în idea că graniţele nu se pot schimba decât în mod excepțional, prin negociere şi consens, nicidecum prin forță. Acesta va reveni luni la Casa Albă și nu a renunțat deloc la vechile sale obsesii geopolitice, printre care se remarcă dobândirea de către SUA a Groenlandei, a canalului Panama si a Canadei, pe care o vede ca viitor stat federal american. Nu a exclus nici folosirea forței militare, cu toate că pare a fi mai mult un exercițiu de retorică. Canada și Danemarca sunt state aliate cu Washingtonul în NATO, ar fi extrem de greu de imaginat un scenariu în care SUA să joace față de ele rolul Rusiei în relația cu Ucraina sau Georgia. Însă e suficient ca acestea să ajungă să îndure măsuri de război economic din partea SUA și să fie presate și izolate, fapt ce va produce reacții antiamericane în rândul populațiilor respective dar și în alte state unde deja segmente consistente sunt antiamericane, de exemplu în Franța și Germania.
Evident că Putin şi Xi în teorie se simt încântați să discute cu un lider revizionist şi nu cu unul care apără ordinea mondială liberală. Ideea de a împărți prin negociere sferele de influență în dauna altor națiuni mai mici le este familiară și plăcută. Dar este Trump cu adevărat un revizionist sistemic sau doar un practicant al mimetismului geopolitic, un actor care imită „băieţii răi” spre a le fura parţial succesul de imagine? Naționalismul său și preocuparea pentru glorie și putere explică acest comportament. Într-un ecosistem internațional există în permanenţă „prădătorii” (revizioniștii), „elefanții” (gardienii sistemului) și „turma de ierbivore” (statele mai slabe, victimele potențiale), precum și cei care stau deoparte (neutrii). Dacă Trump chiar semnalează o transformare a Americii din actorul central al status quo-ului într-un mare stat revizionist, oare ne putem gândi la posibilitatea unui viitor pact de tipul acordului Ribbentrop-Molotov între SUA, China si Rusia? Istoria ne demonstrează că periodic marile puteri au avut înțelegeri mai mult sau mai puțin secrete și au delimitat între ele sfere de influență. Matricea de tip realist și neorealist a relațiilor internaționale rămâne pe deplin funcțională, iar balanța de putere și „balanța intereselor” determină comportamentul actorilor statali relevanți. Desigur, este doar un scenariu, însă nu e implauzibil.
Dar oare poate Trump de unul singur să transforme America într-un mare actor revizionist care să se opună Chinei și Rusiei manevrând cu propriile lor instrumente? Cum ar arăta o înțelegere secretă între SUA, China şi Rusia? Gândul ne zboară la pactul de tristă amintire dintre naziști și sovietici, din vara anului 1939, care a permis împărțirea sferelor de influență din Europa central-estică și în final a pus capăt suveranității țărilor din regiune, încăpute sub cizma nazistă și apoi sub cea sovietică. Nimeni nu neagă faptul că armata sovietică a luptat cu eroism contra Germaniei lui Hitler, salvând implicit viețile a mii și mii de soldați americani, britanici și francezi, dar începutul celui de al Doilea Război Mondial a avut la baza acest acord secret, care i-a permis dictatorului german să atace Polonia și ulterior statele occidentale inamice, fără teama că va fi lovit din spate de URSS. Stalin a fost acolitul de facto al lui Hitler, cei doi au împărțit frățește Polonia, iar faptul că acum Vladimir Putin neagă acest fapt și pune pe seama precauției și nevoii de securitate a Moscovei acel acord nu scutește Rusia de imensa sa responsabilitate istorică.
Aşadar, ne-am putem imagina că Trump ar decide să negocieze în secret cu Putin si chiar cu Xi acorduri prin care cedează în anumite regiuni spre a obține control supra altora? Este greu de spus exact, contează ce planuri are, cum va percepe situația din teren, ce sfaturi îi va da anturajul și felul cum va evolua situația internațională. Percepțiile liderilor au un anumit grad de subiectivitate, fiind influențate masiv de emoții, filtre cognitive, așadar nu ne așteptăm la un nivel de raționalitate extrem de ridicat. Ca mentalitate, el este un om de afaceri, un negustor, caută în toate avantaje economice și politice, dar nu poate face concesii în ce privește securitatea națională a propriei țări. Congresul, dominat masiv de Republicani, e greu de crezut că îi va bloca planurile. În schimb nu știm încă în ce măsură Trump va apăra și interesele aliaților, ce preț va fi dispus să plătească spre a îi păstra de partea sa. În primul mandat nu a dat impresia că i-ar păsa prea mult de aceștia. Totul rămâne deocamdată la nivel de scenariu și de probabilitate. Lipsa sa de dorință în a sprijini aliații tradiționali ai SUA ar putea genera tendințe și mai agresive din partea Rusiei și Chinei, dar dacă acestea trec la acțiune bizuindu-se pe presupusa pasivitate a Americii, în final aceasta ar putea decide să își apere aliații, la fel ca în 1917 și 1941. Problema este că eșecul descurajării revizioniștilor ar putea avea un cost foarte mare în vieți umane și bunuri materiale, chiar dacă în final SUA va fi, din nou, liderul taberei victorioase. Un război purtat probabil și cu arme nucleare nu ar fi benefic nimănui. Pentru România, alianța cu SUA este unul dintre pilonii fundamentali ai securității naționale, de aceea suntem extrem de atenți la ceea ce se va întâmpla și ne dorim ca negocierile să fie cât mai transparente și să existe un nivel satisfăcător de consultare între SUA și aliații săi din NATO.[i]
[i] Acest articol include opiniile strict personale ale autorului. – Apărut și pe site-ul Centrul Politic
Buna ziua,
Foarte interesant articolul dumneavoastra. Permiteti-mi totusi sa nu fiu de acord cu dumneavoastra. Consider ca un acord intre S.U.A., Rusia si eventual China este foarte probabil, tinand cont de caracterul, temperamentul si modul in care Trump vede lumea.
Tocmai datorita faptului ca este un negustor va fi inclinat sa se inteleaga cu Putin ( mai exact sa faca concesii ) decat sa mai ajute Ucraina sau, si mai rau din punctul lui de vedere, sa implice militarii americani intre-un conflict deschis cu armata rusa.
In alta ordine de idei, suntem deja in cel de-al 3-lea razboi mondial ( asa cum a spus la un moment dat si domnul Cristian Parvulescu la o emisiune TV ). Dupa parerea mea acesta a inceput cu cresterea brusca si masiva a preturilor la energie si gaze, fara a exista cauze concrete pentru acest lucru.
”ne-am putem imagina că Trump ar decide să negocieze în secret cu Putin si chiar cu Xi acorduri prin care cedează în anumite regiuni spre a obține control supra altora”
Ne-am putea imagina multe, dacă ne imaginăm Congresul Statelor Unite ca fiind similar cu Großdeutscher Reichstag de pe vremea lui Hitler.
Hai să ne imaginăm altceva: că în Washington DC, Kamala Harris ar fi obținut peste 90% din voturi. Oops, asta chiar s-a întâmplat 😀 Nu cumva elitele au o problemă privind contactul cu realitatea? Nu cumva marxismul a început astăzi să-și imagineze că reprezintă ”centrul” politic? Întreb pentru un prieten.
Bravo, majoritatea elitelor /agentilor economici si angajatorilor din vestul Europei, sau din Nordul Americii, sunt „neomarxisti” in timp ce Paulo Coelho isi castiga painea din drepturi de autor, polemici si gogosi umpluti cu aer rece, pozand in cel mai mare capitalist al tuturor timpurilor 👏
P.S. Recent, capitalistu’ Steve Bannon se plangea ca Trump.02 se afla de fapt in buzunarul neomarxistului Elon Musk. Cica, vrea sa il doboare, sa ii smulga capul, etc.
Bine, ma abtin de la a discutia despre Trump. Ramine de vazut ce va face si apoi sa discutam. A vorbi dinainte pe zvonuri si despicarea firului in 4, este contraproductiv. Cum nimeni nu e Mafalda…..
Dar materialul dvs (foarte bun, felicitari!) are nevoie de cateva precizari obligatorii. pentru a intelege fenomenul in discutie.
In primul rind, nu este vorba de tari si dorintele tarilor. Este vorba de lideri si elite. E cu totul altceva. Sa ne amintim ca Lamartine -parca- afirma -inca de la jumatatea sec. XIX- ca un popor care asupreste alt/e popor/popoare nu este liber. Si nu poate fi liber. S-a cam uitat acest adevar simplu si fundamental.
Din aceasta perspectiva, discursul trebuie sa capete alte adincimi. Nu e vorba de nemti, englezi, francezi, rusi, japonezi, italieni, romani, unguri etc. E vorba de liderii lor de moment si de elitele economice, culturale, politice si uneori elitele inarmate (armata, servicii speciale). Ele directioneaza tara spre razboaie sau pace. Turma e doar carne de tun. Si -lucrul cel mai grav- indoctrinata de propaganda revansarda, iredentista, imperialista, rasista.
In al doilea rand, reactia tarilor democrate si pasnice este de ordin cultural si economic. Se incearca explicarea fenomenului pentru masele de supusi ai tarilor agresoare. Nu e vorba de agenti secreti etc., dar eficienta este mult mai mare. Filme, muzica, sex. Vedeti ca mai toate tarile iredentiste interzic cultura „Occidentala”.
In al treilea rand, istoria a dovedit ca toate razboaiele moderne au fost castigate de tarile cu economii mai puterice. In special industria si domeniul tehnico-stiintific. Tarile puternice, nu isi fac griji de urletele belicoase ale maimutelor de la granite, pentru ca stiu ca ii pot infringe. Pentru tarile dezvoltate, este mai importanta pacea si rezultatele ei, decat lovituri prostesti, care au rezultate minore, pina la urma, si nu reusesc decat sa enerveze victima.
Aduceti-va aminte de pozitia lui Yamamoto inainte de razboi. A prevenit mereu ca daca vor ataca SUA, vor pierde, chiar daca vor reusi sa scufunde flota americana. Industria americana e atit de puternica, incat vor zdrobi Japonia. Si asa a fost. Americanii au ajuns sa produca cuirasate, portavioane, nave de transport („Liberty”) pe banda rulanta. Nu mai vorbium de avioane si tancuri. Japonia a fost distrusa. Un razboi lung si greu, dar fara sorti de izbinda pentru japonezi. Oricate sacrificii au facut luptatorii lor.
Idem Germania. Desi armata lor a obtinut succese remarcabile la inceput, pina la urma forta reunita a britanicilor, rusilor si americanilor i-a coplesit.
Razboaiele moderne se poarta in fabrici si uzine. Mult inainte de declansarea razboiului propriu-zis.
Elita actuala din Rusia -si alte cateva tari- nu a invatat nimic din bogata experienta a secolelor XIX si XX. Sau au luat doar ce le convine. Ignorand lectiile dure ale istoriei.
In ce priveste situatia practica de azi, cateva elite din tari puternice sunt nemultumite de scaderea importantei lor pe plan intern si extern. Nu e lupta pentru resurse. Au destule. Mai vand si la altii. Nu e vorba de piata de desfacere. Piata interna e greu de acoperit, cu productia lor. Si atunci? Singurul lucru care ii deranjeaza este ca nimeni nu le mai baga in seama. Politic nu mai inseamna nimic, economic nu fac fata la o competitie dura pe piata globala. Tehnico-stiintific sunt retardati. Singurl lucru unde se pot evidntia (sau asa credeau ei) este armata si pozitia fata de tarile mici de la granite(foste gubernii). Deci……
Faptul ca armata nu face fata, i-a luat nepregatiti. De aici destul de des apelul la armele nuclerare. Nici acolo nu vor face fata. Nebunia cu rachetele hipersonice care isi pot schimba traiectoria, i-a facut sa creada ca sunt puternici. Ca si noile tancuri. Dar… asa se intimpla cand ai o propaganda prea activa si desprinsa de realitate. Incepi sa crezi ca esti invincibil.
In concluzie, trebuie sa se actioneze asupra liderilor din tarile belicoase si mai multe filme si muzica de buna factura, care sa potoleasca masele menite (de catre liderii lor) sa fie simpla carne de tun.
Text excelent la care voi aduce câteva mici precizări:
1. Întotdeauna în Istoria Lumii Forța creează Dreptul. Și azi, actuala configurație a Lumii a fost stabilită de învingătorii din WW2 și legalizată prin înființarea ONU, cu învingătorii având drept de VETO….
2. După înfrângerea lui Napoleon Bonaparte a urmat războiul franco-prusac de la 1870 și înfrângerea Franței, care a fost apoi principala cauză a WW1( actul I) și WW2 (actul II).
3. Azi Lumea s-a schimbat, noua Revoluție Industrială a făcut câștigători SUA , China, India și parțial Japonia+Coreea de Sud și mari perdanți URSS/Rusia și Europa de Vest.
4. Nu, Rusia NU va fi parte egală cu SUA și China în stabilirea unei noi Ordini Mondiale. Și, din nenorocire, nici „Europa noastră”…
5. Dacă va fi un troc între SUA și China, atunci acesta va avea ca meniu principal tocmai Rusia și Europa. Fiindcă, vai, au făcut prea mult rău Lumii…iar cățeii din Sudul Global vor fi satisfăcuți căci Istoria nu se uită niciodată.
Sic transit gloria Mundi.
„Beijingul se mulțumește să conteste activ valorile și normele democrației liberale, se înarmează masiv, se dezvoltă tehnologic într-un ritm amețitor…
+
„…statele occidentale sunt departe de a fi unite. Ungaria și Slovacia (spre a nu mai menționa cercurile de afaceri puternice din Germania)…”
+
„…noi occidentalii (statele NATO) de cele mai multe ori avem tendința să fim reactivi…”
+
„…țările occidentale par că depun exact eforturile politice și militare necesare contracarării tentativelor axei revizioniste și a încetinirii trendului către multipolaritate.”
+
„… am reuși să producem un anumit grad de destabilizare internă, folosind de exemplu grupuri etno-religioase persecutate.”
=============
Profund gresita propunerea asta ultima(esecuri multiple in istoria recenta), cheia sta in ECONOMIE, sulfuroseniile BRICS+ trebuie arse la buzunar,
https://www.45north.ro/2024/08/11/putins-soft-white-underbelly/
DAR asta nu se va intampla cu grupurile de interese economice transnationale, reprezentate in public de lamaile ambulante(portocalii sau nu) cu mentalitate de gestionar de aprozar plasate la butoanele G7/NATO/UE/SEE.
Doar doua exemple de megalichelism economic, transnational si datatoare de apa la moara pentru tot soiul de speculatii ce divizeaza opinia publica din tarile G7/NATO/UE/SEE, adica AUTOGOLURI/autofaultari:
https://hotnews.ro/o-decizie-necunoscuta-pana-acum-luata-de-mark-rutte-inainte-sa-devina-sef-al-nato-arata-cum-s-au-ascuns-din-raportari-afacerile-cu-china-1882793
https://context.ro/emiratele-arabe-unite-nu-se-mai-afla-pe-lista-gri-a-statelor-cu-risc-investigatia-dubaiunlocked-va-fi-luata-in-calcul-la-o-noua-evaluare/
Cred ca acum va deveni si mai vizibil faptul ca nu exista un singur occident.Exista mai multe „vesturi” daca le pot numi asa.Avem Europa continentala de vest, America la care se adauga si anglo-sfera (Marea Britanie, Canada si Australia).Pana la venirea lui Trump toate aceste „vesturi” erau oarecum unite pe plan militar cel putin.Noutatea este ca acum vom avea 2 tipuri de occident.Vechiul occident „clasic” care se va reduce la Europa de vest plus Marea Britanie si unul nou, revizionist, reprezentat de America lui Trump.Romania a facut o eroare de strategie colosala cand a mizat totul pe cartea americana, neglijand relatiile cu partenerii europeni.Am ajuns astazi in situatia in care suntem izolati pe plan european, neavand nici o tara importanta din occident cu care sa fim mai apropiati.
Cat despre un act despre un nou acord gen Yalta 2.0, chiar daca va exista, ma indoiesc ca se va referi si la altceva decat statele care au facut odata parte din fosta URSS.America nu si-ar putea permite ca Nato sa abandoneze total membrii care au aderat dupa ’97 dintr-un motiv foarte simplu. Daca o vor face, atunci si ceilalti aliati din Asia-Pacific ar incepe sa aiba serioase semne de intrebare in privinta fiabilitiatii relatiilor cu americanii.In fond ce incredere poti avea in unii care se pot retrage oricand dintr-o alianta ?
Pe UK și „anglo-sfera” scoateți-o din ecuația europeană, ei vor fi alături de SUA fiind toți anglo-saxoni. Europa este singură și urâtă de toți, inclusiv de anglo-saxoni….