joi, martie 28, 2024

… Ordoliberalismul, pustia Egipetului si problema statului minimal

… astazi (28 iunie), la Hotelul Athenee Palace Hilton, Sala Diplomat, va avea loc, incepand cu ora 12 :00, conferinta « Ordoliberalismul si economia sociala de piata – un proiect de reforma a societatii romanesti ». Organizata de Institutul de Studii Populare si Konrad Adenauer Stiftung, conferinta va fi prezidata (cum altfel ? ) de infatigabilul Valeriu Stoica si va beneficia, printre altii, de prezenta premierului Emil Boc. Cum scopul intalnirii e unul pur intelectual – prezentarea unui document cu acelasi titlu redactat de Thomas Kleininger, Mihail Neamtu, Costea Munteanu, Valentin Ionescu si Radu Simandan, rautaciosii  s-ar putea intreba la ce-i trebuie chelului tichie cu margaritare. Dar rautaciosii cu pricina s-ar insela profund. Dimpotriva, prezenta premierului – a oricarui premier – la orice manifestatii de acest gen se cuvine salutata cu entuziasm.

Pentru a intelege de ce, e suficient sa ne aducem aminte de o povestire din Patericul Egiptean. Cica un calugar, novice in cele ale pustiei, merge la un avva sa-si spuna pasurile si sa caute cuvant de invatatura : « Avvo, nu stiu ce sa ma fac ! Ma rog, dar sufletul meu nu e miscat defel !  Ce rost mai au atunci rugaciunile ? » [Nota : Stiu ca e greu, dar va rog sa acceptati pentru o clipa ca pentru unii oameni asemenea intrebari sunt esentiale.] In buna traditie a pustiei, avva cu pricina nu ii raspunde imediat, ci il pune sa umple un opait cu ulei. Apoi il pune sa-l goleasca. Apoi il pune sa proveasca inlauntrul opaitului : « Ei ? Mai este ceva ulei inlauntru ? », intreaba avva. « Mde », raspunde ucenicul, « a mai ramas ceva lipit de pereti ». « Tot asa si cu rugaciunea, fiule. Ceva-ceva tot mai ramane lipit de peretii inimii. »

Si-acum, c-am lamurit, nadajduiesc, aceasta problema, sa trecem la adevaratele pasuri. Ordoliberalismul, asa cum e prezentat in documentul ce va fi prezentat astazi [Nota : Voi incerca sa-l atasez in PDF, dar nu promit sa si reusesc.], merita toata atentia. E, simplu spus, un liberalism ce incearca sa-si depaseasca propria conditie. Un liberalism « cu fata umana », conservatoare, dezbarat de marile metehne ale ideologiei. Prin urmare, cum area majoritate a afirmatiilor de acolo nu por sa fiu decat de acord. Cum, insa, ordo- sau nu, liberalismul ramane liberalism, problemele fundamentale raman – desi bine tupilate – aceleasi. (Din acest punct de vedere, faptul ca documentul a fost redactat « la mai multe maini » reprezinta deopotriva un avantaj – pentru indulcirea tonului liberalismului economic pur – si un dezavantaj – pentru incoerenta ideatica.)

Nu poti, bunaoara, vorbi, in aceeasi rasuflare, despre nevoia unui « stat minimal » si a unui « stat puternic ». Nu am o problema cu ideile care se ascund in spatele etichetelor (eventual, cu privatizarea sistemului de sanatate – de ce nu si educatia ?), ci, de asta data, cu etichetele in sine. Sintagma « stat minimal » trimite automat gandul la « statul trebuie redus pentru ca e rau din principiu ». « Statul e dusmanul ». Si, desi autorii fac eforturi disperate (si laudabile) pentru a nuanta si evita aceasta perceptie, e greu sa scapi de aceasta senzatie, dupa cum e greu sa bei ceva dintr-o sticla pe care scrie, cu litere de-o schioapa, OTRAVA si pe eticheta troneaza un cap de mort.

S-ar putea crede ca avem de-a face cu o problema simplu de rezolvat – o problema de eticheta (sic !). Schimbam eticheta, ce mare scofala ? La o privire mai atenta, insa, lucrurile devin mai complicate, cu radacini mai adanci decat ne-am putea inchipui. Statul, in viziunea ordoliberala prezentata astazi, ramane, in buna traditie liberala, produsul unui contract social (sau/si guvernamental). Or, a sustine cu seriozitatea unui Thomas Kleininger, bunaoara, asa ceva in secolul al XXI-lea, e mai mult decat un fals istoric. E un fals istoric pentru ca nicaieri, nicicand, vreun stat a aparut ca urmare a unui asemenea contract/contracte intre indivizi autonomi – nici macar Statele Unite, probabil exemplul care se apropie cel mai mult de aceasta fictiune. Bine, veti spune, nu e un fapt istoric, dar e o fictiune utila. Gresit din nou ! E o fictiune, ce-i drept, dar una extrem de pernicioasa, ale carei roade le culegem, de fapt, astazi. (C-asa sunt ele fictiunile, fie ele de dreapta sau de stanga – se incapataneaza sa faca si copii in carne si oase.)

Faptul ca, nici macar filosofic vorbind, fictiunea nu sta in picioare, s-ar cuveni sa ne dea de gandit. Nu voi intra acum in Aristotel si Hegel – desi, fara doar si poate, ar merita. Nu voi incepe nici sa argumentez de ce, presupunand ca salveaza « societatea civila », aceasta teorie o face in realitate total dependenta de sfera politicului – am facut-o cu alte ocazii. Ma voi multumi sa constat doar ca ideea unui contract social si/sau guvernamental pleaca de la premisa unor oameni atomizati, auto-nomi (i.e., care-si dau propria lege) si independenti – or asa ceva, vorba ardeleanului, nu se exista. Iar daca piatra de temelie a unui sistem filosofic se bazeaza pe-o utopie evidenta, rezultatele vor fi pe masura. La dreapta sau la stanga. Daca – dupa cum fac autorii documentului – libertatea in sfera economicului e asigurata prin contract, nu poti sustine, in acelasi timp, ca sferele economicului, politicului si socialului sunt separate chiar daca interdependente, dar totdata ca si in celelalte sfere libertatea omului se bazeaza tot pe … contract. Nu poti extinde contractul dincolo de sfera care ii e proprie fara a-ti asuma riscuri majore (vezi John Morley, Despre compromis). Cand ajungi la morala « prin contract », a la David Gauthier (Morals by Agreement), a-i intrat deja pe un topogan de pe care apelul la morala si valorile crestinatatii devin cel putin ridicole. Nu poti face apel la generozitatea, spiritul de sacrificiu si caritate unor rotite caroara adineauri le-ai spus ca pot deveni ce le taie capul – ceas, locomotiva sau bicicleta. Sau ca pot ramane pe vecie rotite de sine statatoare.

« Fictiunile » se bat cap in cap, cu rezultatele vazute, stiute si traite. Asta e farmecul discret al democratiei. Dupa cum spunea, parca, Abraham Lincoln, ii poti prosti pe unii oameni tot timpul, ba chiar ii poti prosti pe toti pentru o vreme, dar nu poti prostii toti oamenii, tot timpul.

Nu, oamenii nu au creat statul prin decizii individuale si voluntare. Faptul ca, istoric vorbind, statul urmeaza omului, familiei, tribului sau mai stiu eu carei forme de organizare, nu are nimic de-a face cu dialectica om-stat. Tragand usurel si aristotelian lucrurile de par, faptul ca aparitia ceasului (sau a avionului,etc) succede temporal aparitia pieselor necesare pentru constructia ceasului sau avionului nu presupune ca, logic vorbind, piesele care-l compun au aparut din senin si-au decis de buna voie sa devina ceas, avion sau locomotiva. Dimpotriva, inseamna ca ideea de ceas, avion sau locomotiva a facut posibila aparitia pieselor necesare. In cazul relatiei om-stat lucrurile sunt, de buna seama, ceva mai complicate, dar e suficient daca ati prins ideea. Nu poti face simplificari nepermise, pentru ca se intorc in realitate si te lovesc peste dinti. Si e pacat de ei, ca-s ai tai. Neincrederea galopanta in sfera institutionalizata a politicii aici isi are radacinile – in (varianta engleza) a teoriei contractului social.

Despre aceste fundamente gresite pe care incearca sa se cladeasca o viziune altminteri generoasa mi-ar face placere sa se discute astazi la Hilton, eventual la o pauza de cafea. Nu, nu va ingrijorati : n-ar fi o pierdere de timp. Ceva, ceva to tar ramane lipit de peretii inimilor. Cine stie ? Poate chiar de cei ai inimii lui Emil Boc.

PS Documentulcu pricina  poate fi citit (nadajduiesc) aici:

ordo

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Chiar mi-a placut articolul!!.
    Avand insa in vedere grija ta fata de cuvant, de stil, de mesaj etc., te rog sa corectezi, conf. segmentului frazei de mai jos, eroarea:

    nu
    …a la David Gauthier (Morals by Agreement), a-i intrat deja pe un topogan de pe care apelul la morala si valorile crestinatatii

    ci
    a la David Gauthier (Morals by Agreement), ai intrat deja pe un tobogan de pe care apelul la morala si valorile crestinatatii.

  2. Rumânii sunt poate cei mai proști afaceriști din Europa, dar luptă ca la patusopt pentru clarificări ideologice. Nu că ar fi interzis, dar deseori se deschide poarta unor aberații, din cauza lipsei contactului cu viața. Și nu rareori liberalismul practic românesc înseamnă corupția de tip fanariot și manelismul loviturilor de tun. Și teoreticienii îi dau rațiuni de a exista. Contacul cu viața poate fi și mai nociv.

  3. Dle Fumurescu

    Articolul dumneavoastra ar fi foarte bun daca dupa partea de „combatut” ar avea si partea de propus ceva. Altceva. Insa neavand-o ramane doar un exercitiu admirabil de despicat firul in patru de dragul despicatului firului in patru.
    Las la o parte faptul ca notiunea de „contract social” este din start o notiune oarecum subinteles utopica, metaforica, abstracta, ideal ideatica chiar si pentru promotorii ei. Pentru ca evident ca nimeni rezonabil nu s-a asteptat vreodata la o formalizare concreta a acestui contract. Desi, pe de alta parte, justificarea declarata pe fata a oricarui stat pentru extinderea taxarii cetatenilor si pentru marirea aparatului de stat este tocmai furnizarea unor servicii pe care cetateanul nu si le-ar putea asigura individual in mod corespunzator. Adica un soi de intelegere contractuala neformalizata.
    Lasand deci toate acestea la o parte, articolul ar fi fost cu adevarat interesant daca ne spuneati si care ar fi opinia dvs in legatura cu ce este statul, ce vrea el si/sau ce ar trebui sa fie si sa vrea.

  4. @ Scippip – Ati fi surprins sa aflati cati oameni „rezonabili” iau contractul asta chiar ad literam. In sec. al XVII-lea, in Anglia, era o practica relativ curenta, iar Levellers au propus un National Oath care sa fie semnat de toti englezii cu drept de vot….
    Despre opinia mea in legatura cu „ce este statul si/sau ce ar trebui el sa fie” am mai scris si, probabil, voi mai avea ocazia sa scriu. Nu era „in cestiune”. Oricum, imi cer scuze, dar n-am acum timp sa intru in aceasta discutie.

    • Asta poate pentru că la englezi cam așa și stau lucrurile. Adică, Magna Carta cam asta este, un cotnract între cetățeni și stat. Pentru că, până una alta, cei care nu au semnat-o nu erau cetățeni iar contractul ăsta se presupune a fi semnat de cetățenii unui stat, nu de locuitorii lui. Apoi, e drept că o formă de stat exista și înainte dar Magna Carta stă totuși la baza statului englez de azi în sensul că prevedei ale ei încă sunt considerate a fi parte a constituției engleze, așa nescrisă cum e ea. Iar statul de după Magna Carta e altul decât statul de dinainte. În ceea ce privește relațiile stat – cetățean. Și, cum englezii sunt cei care au introdus conceptul de contract social în filosofia politică, lucrul are sens. Nu de alta, dar cred că Hobbes sau Locke se refereau la experiența lor statală, nu la a românilor, de exemplu. Iar statul în care trăiau ei așa își făcuse apariția, prin semnarea unui contract între baroni – ei erau cetățenii – și rege,care cam era statul.

  5. Domnule Fumurescu,

    un comentariu tangent temei: Sunteti de apreciat, dv si comentatorii dv, ca in contextul dat, in loc sa sucombati tentatiei careia multi dintre noi am sucombat, ati gasit resursele si ati avut detasarea sa va concentrati atentia pe teme serioase si de substanta.

    • Domnule Aligica – multumesc. Eram deja prea multi. Dar, sa nu va raman dator, nici Dvs. nu v-ati „batut” rau. S-a intamplat ca de aceasta data sa fim pe aceeasi pagina. La mai multe!

  6. Dacă Mihail Neamțu a făcut parte dintre cei care au redactat documentul mie îmi este limpede că e o chestie amatoricească sforăitoare și inutilă.

    În rest articolul are un punct de vedere de la care într-adevăr se poate discuta. Separarea (evident falsă) dintre stat și cetățean nu poate exista. Pînă cînd trebuie să repetăm că STATUL suntem NOI, toți cetățenii? Asta nu sună nicicum în capul lui Boc. Cred că e plin cu vată.

  7. Cum spuneam si mai inainte, in comentariul anterior inghitit pe cand il trimeteam catre contributors.ro, trebuie sa fii un economist „slab de inger” sa aderi la materialul anexat.

    Pace si sanatate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro