marți, ianuarie 19, 2021

Ordonanţa de urgenţă şi Institutul Cultural Român

Unul dintre elementele de campanie ale oricărui partid politic din România, aflat în  opoziţie, este reafirmarea  rolului central al  parlamentului în procesul legislativ.  Electoratului  i se comunică, în mod solemn, că, o dată ce noua putere va fi instalată, o eră radical diferită de cea anterioară va începe. Camerele , iar nu Guvernul, vor fi cele care decid agenda, ca  autentice reprezentante ale naţiuii. Ordonanţele  vor fi eliminate, iar  tihna  şi seriozitatea parlamentarilor vor fi stimulate.

USL a fost extrem de activ în a promova această politică viitoare; acuzele de derapaj democratic, hrănite de recursul la  ordonanţele de urgenţă, au fost parte a efortului  de înlăturare a guvernelor de centru- dreapta. Cabinetul Ponta, expresia instituţională a aceleeaşi Uniuni social- liberale, pare să îşi fi reconsiderat, însă, atitudinea faţă de  practica ordonanţelor.

Şi aceasta cu atât mai mult cu cât  înlăturarea, rapidă  şi brutală, a conducerii ICR se realizează, deloc surprinzător, prin utilizarea celei mai puţin transparente modalităţi de legiferare pe care o introduce Constituţia României- ordonanţa de urgenţă.  Ca şi în cazul declaraţiei Camerelor privind participarea la Consiliul European,   cabinetul Ponta stabileşte, o dată cu   reorganizarea ICR prin  ordonanţă de urgenţă, un precedent constituţional a cărui semnificaţie nu poate fi subestimată. Din acest moment, ilustrat de decapitarea Institutului  Cultural Român, orice alt organism al statului poate face obiectul unei măsuri similare. Referirile  la restructurarea Curţii Constituţionale nu sunt un accident, ci expresia acestei intenţii de a folosi instrumentele pe care le oferă legea fundamentală spre a  desăvârşi atingerea unei agende politice extrem de precise.

Încă o dată, întoarcerea la constituţie şi la limitele ei este necesară. Existenţa, astăzi ,a unei instituţii precum ordonanţa de urgenţă este una dintre probele cele mai puternice  dovedind eşecul tentativelor de reformare a statului. Ordonanţa de urgenţă, ce supravieţuieşte  şi revizuirii de la  2003 , oferă Guvernului un mecanism normativ care are potenţialul de a submina, pe termn mediu şi lung, democraţia.  Alianţa dintre majorităţile conjuncturale din Camere şi voinţa de intervenţie unilaterală a  Guvernului este trăsătura constituţională şi politică a momentului de astăzi.  Ignorarea şi ridiculizarea operei realizate de Institutul Cultural Român este doar o etapă de parcurs. În absenţa unei regândiri a manierei în care regimul constituţional este articulat, în absenţa creşterii gradului de transparenţă al deciziilor prin eliminarea unei instituţii  precum ordonanţa de urgenţă în forma ei actuală, profilul democratic al României  va fi pus în  chestiune, în  anii care urmează.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Argumentul, mult mai bine scris, e deja pe Romaniacurata.ro, unde au semnat sute de oameni pina la ora asta. Domnul Stanomir uita sa citeze pe cei care au scris inainte alui,s i face si semnificativa omisiune ca a fost director la ICR, pus de dl Patapievici, o situatie de conflict de interese care trebuia precizata. Eh!

  2. Bla, bla, bla…dle. Stanomir, dacă nu ați fost un jurist făcut la apelul bocancilor din cunoscuții intelectuali cu ochii albaști ar trebui să știți că o constituție- orice constituție- nu e un document divin, dat la Sfântul SPirit ci doar o biată bucată de hârtie pe care cineva, la un moment dat, a măzgălit niște legi. Apelul la acea Constituție făcută de dl. Iorgovan și îmbunătățită de dl.Boc e trist dacă nu ar fi patetic pentru că respectiva cărțulie nu e nici măcar bună de șters la fund (pagini pea mici și prea groase). În rest, aberațiile din înăuntru- inclusiv aberațiile despre o republică semiprezidențială mă determină să afirm direct că nu consider că respectiva constituție mă reprezintă în vreun fel- așa cum probabil 99.9% din cetățenii României care nu și-au pierdut vremea să citească tâmpenia respectivă nu consideră nici ei.
    Reluând- apelul dvs. la Constituție e hilar atâta vreme cât ICR este o instituție bugetară, plătită din fondurile statului și din câte știm noi, nu de cancelaria prezidențială. Demersul este și mai hilar pentru că dl. președinte, departe de a fi un distins intelectual- care să spunem că ar merita să aibă ICR-ul subordonat- este în realitate un mitocan de cea mai joasă speță a cărui singur gest ”cultural” a fost să dea un cap în gură unui piețar – dacă nu considerăm contrabanda făcută- și recunoscută- de dl. președinte ca o faptă de laudă (și-atunci cu ce sunt vinovați vameșii ????).

  3. romanii au o traditie in asi sustine si fii manipulati de tradatori, formatorii lor, unii exponenti ai culturi; asa a fost instaurat communismul si linsati milioane de patrioti, cu ajutorul acestor tembeli romani fara coloana. deci, d-lor, patpapievici este un agent care lucreaza pentu straini si nu pateste ce patesc tradatori in alte tari, ba mai mult subalternii ii organizeaza meeting, scriu articole si obtin adepti labili de partea lor, in acest caz cu precadere artisti. dispretul lui pentru natiunea romana este transparent in scrierile lui si astfel devine elocventa cauza si clanul ce a monopolizat ICR-ul si produsele culturale din Romania. filmele realizate in ultimii 20 de ani, cu monopol de fiinantare pentru un singur grup, prezentate in state, au un mesaj comun, acela ca natiunea romana este tembela, sarantoaca, inapoiata, eventual criminala si nimic pozitiv de subliniat; acestea sunt perceptiile americanilor invitati la vizionari; sa nu mai vorbim de puerila realizare, ce denota o lipsa de cunoastere, concept si talent in filmmaking. deci, pe ce criteriu acestia au obtinut bani, altul decat a face un deserviciu filmului romanesc si a denigra imaginea Romaniei pe bani publici? nu-i asa, de ce sa nu ne platim uzurpatorii din bani poporului, ca doar suntem o natie toleranta, care sistematic nu stie sa-si descopere si promoveze adevaratele talente, umbrite de gang-uri cu agenda si tact de persuasiune, sau mai nou le saluta plecarea din tara in masa? cat poate fi vina guvernului pentru incapacitatea indivizilor de a intelege conceptul manipulari in masa si a ramane la stadiu de gandire si atitudine a victimei lipsita de initiativa si solutii concrete, ramasa in inertia comoda a lamentariii conceptului social comunist, in acest caz artistii romani, care in loc sa se informeze cum se instaureaza pe piata libera produsul artistic, posteaza ineptii pe net, se plang, sau dau vina pe altii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.