joi, martie 28, 2024

„Orice bădărani”

Când un ambasador SUA spunea, în octombrie 2012, un lucru de un bun-simț evident, anume că alegerile din decembrie sunt cruciale în a ține România pe  un curs civilizat și stabil, membrii USL reacționau vehement, acuzându-l că e „complet deplasat”, ba chiar că și-au „stricat dimineața amintindu-și că mai există Gittenstein în România”. Trusturi întregi de presă se isterizau pe tema „amestecului în treburile interne”, clamau că „noi nu primim lecții de la nimeni”, Statele Unite deveneau imediat „Înalta Poartă”, iar puținii care îndrăzneau să observe că dl Gittenstein a spus un lucru de bun-simț erau fără întârziere taxați de turciți vânduți ocupantului străin.

Acum, când un ambasador al Rusiei e la fel de evident lipsit de bun-simț și într-adevăr „complet deplasat”, jignind direct doi cetățeni români critici la adresa lui Vladimir Putin (ceea ce-i transformă, în viziunea ambasadorului rus, în „bădărani” – o treaptă mai sus ca intensitate față de „golani”, ce-i drept), tăcerea acelorași trusturi de presă față de insolența lui Oleg Malghinov e asurzitoare.

Există în România ultimilor ani trusturi de presă radical anti-americane; e, firește, dreptul lor. Să ne imaginăm însă că, după ce unii dintre colaboratorii lor l-ar fi făcut cu ou și cu oțet pe Barack Obama, ambasadorul SUA i-ar numi pe respectivii opiniaștri „orice bădărani” și ar da indicații de restrângere a libertății de exprimare și a politicii editoriale a publicației/postului TV în cauză.  E ușor de închipuit ce apocalipsă mediatică ar urma, cum s-ar activa de îndată toți bunii noștri anti-americani, de la dl Radu Tudor, autor de scrisori deschise către ambasadorul Gittenstein, până la dl Ciuvică, pentru care e o evidență că și Barack Obama, și Congresul sunt o clică băsistă. Exercițiul de inchiziție telegenică al dlui Gâdea e de la sine înțeles, nu mai insist. Ar ști cu toții să sublinieze apăsat, și pe bună dreptate, că astfel de atitudini față de cetățenii români și față de instituțiile de presă din România sunt inadmisibile.

Aș exagera dacă aș spune că mă întreb de ce tac toți acum atât de adânc. Știu de ce tac: din două motive pe care ei le consideră axiomatice.

1) Din punctul lor de vedere, dacă ambasadei SUA nu-i e permis nici măcar să spună lucruri de bun simț, ambasada Rusiei are dreptul să spună orice nesimțire. Nu vă întrebați de ce, pentru ei se cheamă geostrategie de inefabilă sofisticare.

2) Din punctul lor de vedere, cetățenii români care l-au susținut pe Traian Băsescu merită orice fel de tratament. Și nici măcar nu-s așa de sigur că, pentru ei, „băsiștii” sunt cetățeni români.  Și vă vor replica pe deasupra că, de vreme ce băsiștii-s filo-americani, și-au cerut singuri tratamentul delicat aplicat de admirabilul diplomat rus.

Știind cât de convinși sunt de cele două axiome, nu mă mir de lipsa lor de reacție.

Mă întreb însă dacă și instituțiile statului sunt la fel de convinse de aceste două axiome. Oare nu e cazul ca Ministerul de Externe și Președinția să reacționeze la această declarație? Domnule ministru Bogdan Aurescu, domnule prim-ministru Victor Ponta, domnule președinte Klaus Iohannis – vi se pare admisibil ca niște cetățeni români și instituții de presă din România să fie jignite astfel de către un ambasador, fie el și al Rusiei?

Sau trebuie să ne așteptăm ca, de azi înainte, orice tratament al Rusiei la adresa noastră să devină admisibil, indiferent de natura lui – doar pentru că e al Rusiei?

Nu e vorba doar de Vladimir Tismăneanu și Marius Stan, după cum nu e vorba doar de Contributors. Nu contează cât de simpatici vă sunt autorii și site-ul în cauză. Nimeni nu se poate simți confortabil într-o țară în care un ambasador își imaginează că e șeful Cenzurii.

Dacă vă veți cenzura orice reacție oficială, înseamnă că imaginația lui nu e în fond așa de creatoare. Și că „orice bădărani” vi se pare o etichetă admisibilă pentru cetățenii țării pe care o administrați. Chestiune care, pentru imaginația mea, ar fi și surprinzătoare, și deplorabilă.

Asta nu e țara lui „orice bădărani”. Demonstrați-i domnului ambasador. Demonstrați-ne-o.

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. Rusia este la granita Romaniei, SUA este foarte departe. Rusia poate distruge usor Romania dar va avea de suferit. rusii oricum sunt oamenii nationalisti, mandri dar cu economie de nivel mediu. Romania cu Rusia NU trebuie sa se certe mereu mai ales daca tarile din jur sunt langa Rusia. SUA cred si sper ca ne protejeaza daca Rusia sau alta tara ne ataca.

    • @ razvi,
      puteai sa fii mai explicit: sa nu ne contram cu rusii, pozitia noastra e in genunchi fata de marele urs.
      -” Romania cu Rusia NU trebuie sa se certe mereu mai ales daca tarile din jur sunt langa Rusia.” ?? :P

    • vedeti domnule razvi ; asta in cazul in care nu incasati bani ptr ce scrieti !
      postul dvs este o piesa fundamentala in aprecierea unui caracter
      mai jos am citit si pe altul care are aceeasi opinie dar de el nu ma mir

  2. Ana Politovskaya a fost si ea o badarana.
    Problema e ca atunci cand a fost ucisa, nimeni din Rusia ( nu cred ca rusii cu carte nu inteleg ce se intampla in tara lor ) sau din Vest nu a bagat-o in seama. De atunci, lista cu jurnalisti rusi tocati marunt a inceput sa se lungeasca. O lista numai cu badarani.
    Ne-om trezi si cu badarani romani pe lista aia, domnule ambasador ?

    • Reacție oficială? MAPN ne vine în ajutor și clarifică lucrurile publicând azi o poza cu Divizia T Vladimirescu.
      http://www.evz.ro/ploconire-de-proportii-a-mapn-divizia-tudor-vladimirescu-constituita-in-urss-omagiata-pe-pagina-de-facebook-ambasadorul-rus-tocmai-ne-trasese-de-urechi-ca-nu-recunoastem-contributia-sovieticilor-la-eliberarea-romaniei.html
      Malginov spune și că a fost surprins că în ultimul an autoritățile evită să menționeze că am fost împreună (noi și rușii) în ultima etapă a celui de-Al Doilea Război Mondial. Cum așa? Ni se recunoaște cobeligeranța acum, în 2015??? Că până acum când am cerut să ni se recunoască cobeligeranța, URSS-ul lui Malginov s-a împotrivit.
      Deci ori MAPN nu știe nici măcar atâta istorie, ori vede lucrurile ca Malginov.

      • Da, atata am cobeligerat, ca, dupa ce ne-au „eliberat”, ne-au „fericit” zeci de ani. Si vor sa ne fericeasca si acum, printr-un nou tratat de la Varsovia, semnat, probabil in Crimeea, o noua gubernie. Ma mir ca n-a accentuat cit de oropsita e minoritatea rusa.

        Cracul de ismana de la Cotroceni ar trebui sa se miste. Pina la „normalizarea” relatiilor cu fostii sovietici, pe care a anuntat-o el pompos dupa ce s-a vazut cu sacii-n caruta si nevasta prima duamna, romanii detesta in majoritate orice vine de la Putler sau cum se vor mai numic urmasii lui, ca vor fi si de-astia.
        Despre pupilul lui Nastase chiar nu e nimic de spus. Se recomanda prin propteaua care l-a dus la Minister.

  3. Sincer nu mă aștept de vreo reacție din partea celor vizați. Pentru că, uitînd momentan mojicia ambasadorului imperiului leninisto-KGBist, învățat că e tare bine să izbești cu ciubota împuțită în masa diplomatică, uitînd deci asta, mi-e imposibil să-mi imaginez vreo reacție normală de la un Parlament rușinos și corupt, de la un Premier inept și iresponsabil și de la un Președinte ce se bălăcește de 101 zile într-un incredibil farniente, ca pe vremea filmului mut. Ofer două traduceri ale sintagmei „farniente”: 1) frecare inutilă a mentei și 2) frecare utilă (cui? nu-i greu de dedus) a aceleiași mente. Trăim vremuri demente!

    • Functia de frecator de menta a fost apreciata atat de beneficiar, cat mai ales de persoana care o indeplinea, din cele mai vechi timpuri pana in prezent. Unora probabil ca li se pare misto ca functia vine la pachet cu o multime de metri patrati utili de spatiu locuibil sau plimbabil.

  4. E ok opinia dvs ca piesă în puzzle, însă nu subscriu la ea.

    1 În opinia mea nu cred că e treaba statului român să reacționeze declarativ la declarațiile respective, pentru că presa în România nu e sub controlul statului. Ar fi ca și cum i s-ar cere președintelui Obama să reacționeze dacă vreo amabasadă se supără pe NY Times cu privire la opiniile unor oameni care publică acolo. Dar ar fi bine să reacționeze ca protecție discretă a celor care au fost agresați prin această declarație.

    2 Această declarație este un act de intimidare evident și un semn de slăbiciune diplomatică. La nivel diplomatic este inadmisibil să folosești un astfel de limbaj, sunt alte reguli, se putea spune altfel tot ce s-a spus. Când se ajunge la așa ceva ne putem aștepta și la alte acte de intimidare.

    gânduri bune,

    • 1. Cum am citit eu articolul, nu e neaparat o critica a lipsei de reactie a diplomatiei romanesti la adresa ambasadei Ruse. E o critica a reactiei tafnoase a aceeasi diplomatii la adresa declaratiilor politice ale altor oameni politici/amasade in alte imprejurari. E intrbarea legitima: Diplomatia romaneasca accepta libertatea de cuvant sovietica si nu o accepta pe cea occidentala?
      Prea des „autoritatile” romanesti au ridicat raios coada sus la critici ale autoritatii (ca autoritate) in reactii gen Vadim Tudor, si prea rar autoritatile au reactionat in apararea propriilor cetatenilor (ca cetateni). Statul roman isi apara nevolnicia statala si refuza protectia curajului cetatenesc.

      • @DanSu
        Articolul este un amestec de atac la A3, MAE, Guvern si Presidentie plus opinii personale de factura emotionala. Ca sa pleci de la articolul in cauza si declaratia ambasadorului rus si sa ajungi la A3 si romanii anti-Basescu personal se pare o distanta foarte mare si o analogie de neinteles. Autorul are proabil considerente care mie unul imi scapa.
        Sunt de acord cu opinia d-lui Iordache, autoritatile romane nu au de ce sa intervina intr-o disputa intre 2 autori si un diplomat, in situatia de fata.
        Textul declaratiei ambasadorului reprezinta in primul rand o provocare si un mesaj. Nu e un semn de slabiciune diplomatica sau o scapare dupa un consum indelungat de vodca.

    • De acord cu tot ce spuneți la punctul 2.
      În ce privește punctul 1, mi-e greu să-mi imaginez că o astfel de reacție nu ar fi fost taxată prompt în orice stat occidental (nu mai vorbesc de SUA). La nivel oficial, vreau să spun.

  5. Foarte foarte pertinente observatiile! Felicitari! Adevarul e ca noi toti ar trebui sa scriem ambasadei rusiei sa il tina in frau pe comunistul ala.

  6. Tupeul de komisar sovietic n-ar fi existat pe vremea presedintiei lui Basescu. Acum stie ca avem in fruntea statului un crac de ismana, preocupat de lookul lui si al nevestei, (impinsa in fata prin libidinosenii de genul „institutia primei doamne” de jurnalisti care-si cauta o noua mina de lins), si un ministru de externe, pupil al tovarasului de ideologie, infractorul de drept comun, Nastase, zis si 0049. Sa nu ne mai miram de nimic, nici macar de faptul ca am redevenit, in ochii tovarasului Putler, vechea colonie sovietica si adevarul trebuie iarasi falsificat, ca marea uniune a fostelor state sovietice sa intre in constiinta comuna. In felul asta, Gadea si Ciuvica vor deveni vechii „ilegalisti” ai partidului muncitoresc roman, vor fi rasplatiti pe fata, pentru enormele servicii aduse marelui popor rus si tovarasului Putler in persoana. E bine ca nimicurile astea umane exista. Altfel ne-ar fi cuprins uitarea si ne-am fi pierdut, ca neam, latin si de sine statator, iarasi identitatea.

  7. Of, pentru Dumnezeu! Doi insi au scris un articol pe un site si ambasadorul rus a facut o declaratie inepta. Pe acelasi site apar replici la declaratia respectiva. End of story! Nu e treaba presedintelui statului, a parlamentului ori guvernului sa ia atitudine oficiala la orice critica adusa unor particulari care scriu in presa.

      • Au fost amenintati? Parca nu. Haideti sa nu facem o problema de viata si de moarte din orice ca dam in ridicol. Aveti idee ce prostii au declarat diversi oficiali greci despre cancelara Merkel, de exemplu? Nu am auzit ca dansa sa se zbarleasca la ei. Este un semn de slabiciune si nesiguranta sa te simti obligat sa iei atitudine belicoasa pentru orice fleac. Iar asta e un fleac, imi pare rau. Domnul Tismaneanu a scris despre Putin intr-un mod jignitor pentru Putin si reprezentantul lui la Bucuresti, iar acesta a luat atitudine. Putea ambasadorul sa taca si sa arate ca Rusia e prea mare pentru a se simti lezata de un articol de pe Contributors? Putea. Acum ce doriti? Sa arate si statul roman ca e destul de mic pentru a se ratoi la un ambasador care s-a ratoit la niste autori de articole de presa?

        • imi cer scuze ptr interventie ;
          poate aveti dreptate doamna Ana !? poate modul jignitor ( astfel resimtit intr o anumita cultura !?) a inceput aci ; ori poate „badaran ” este chiar prea mult !?
          sigur e ca reactiile emotionale au dus uneori la catastrofe,aci sigur nu e cazul, ha ha
          e totusi o nuanta in scrisul ambasadorului,cea despre presa, care cred nu i deloc la locul ei, dupa ce maguleste ortodocsii
          amu ramine intre noi , ambasadorul va citi cu si mai mult nesat romania libera,ha ha

        • Cu referire la declarația ambasadorului rus din Danemarca: „Toate tarile care se vor inscrie in sistemul antiracheta NATO vor fi tinte ale Rusiei” am de spus următoarele:

          CÎND AMBASADORUL UNEI ȚĂRI (ORICE ȚARĂ) face o asemenea declarație, în 24 de ore îl declari persona non grata și îți retragi propria ambasadă, păstrînd doar serviciile consulare. A te purta cu ”diplomații” ca și cu niște copii semi-cretini cărora trebuie să le tolerezi obrăzniciile te desființează ca stat suveran.

          În cazul României declarația a fost mai ”blîndă” dar, la urma urmelor, la fel de impertinentă. Vaclav Havel ne-a spus deja tot ce era de spus (ADEVĂRUL 14 Mai 2001):

          …Astăzi, situaţia este complet diferită: atît Uniunea Sovietică, cît şi Pactul de la Varşovia nu mai există, NATO urmăreşte acum alte obiective decît cele avute în vedere în perioada Războiului Rece şi doreşte un parteneriat cu Rusia – deşi se pare că Rusia nu a reuşit să înţeleagă sau să observe acest lucru.
          …Acesta constă în problema identităţii Rusiei sau a modului în care ea percepe propria identitate. …se pare că Rusia se luptă cu o problemă cu care – după cîte ştiu – s-a confruntat, mai mult sau mai puţin, de-a lungul întregii sale istorii: UNDE ÎNCEPE ŞI UNDE SE TERMINĂ; ce aparţine domeniului ei şi ce este deja dincolo de acesta; unde trebuie să-şi exercite influenţa decisivă şi din ce moment nu mai poate face acest lucru.
          Vaclav Havel a arătat, apoi, că mulţi politicieni occidentali care “linguşesc în mod nesincer Rusia”, pe motiv că acest lucru ar fi în interesul păcii şi prieteniei, fac un imens deserviciu, iar Moscova nu trebuie tratată ca un “lepros, un invalid sau un copil ce necesită tratament special şi ale cărui toane, oricît de periculoase ar fi acestea, trebuie înţelese şi tolerate”.

          ”Of, pentru Dumnezeu !” Stimată @Anca, sofismele Dvs. sînt exact pe linia ”nici așa, nici altminteri”.

        • Nu au fost amenințați, au fost jigniți.
          Ceea ce mie mi se pare tot inadmisibil.
          Dacă pentru dumneavoastră asta e OK, I rest my case.

          P.S. Ambasadorul Greciei nu s-a referit niciodată la doamna Merkel în termeni comparabili.

          • Asadar, reformuland comentariul dvs initial, treaba statului e sa protejeze de jigniri toti particularii care-l compun?

            Nici jignirea nu e ok, dar nici dvs nu puteti pune semnul egal intre amenintare si jignire.

  8. „N-am venit sa aduc pace, ci sabie” Parca acesta era textul pe care nu-l pricepea CTP.
    In ajutorul lui a venit un parinte, care i-a vorbit despre adevar, in vremuri tulburi.
    Daca spui adevarul in Uniunea E „numa bine si pace intre popare”, esti incorect politic. Daca-l spui in Romania esti „badaran”. Daca-l spui in Rusia, esti impuscat.

  9. Nu sint deloc malitios, dar asteptind reactii din partea otoritatilor statului, cred ca asteptatam pe cineva care nu mai vine ;)
    Si-apoi, cine isi face iluzii ca Ponta si Klaus vor riposta mujicului mojic pentru unii care au fost „basisti”, are asteptari nerealiste.

  10. Remember Brigade Rosse ? Rote Armee Fraktion ? Ilici Ramirez Sanchez alias ”Carlos Șacalul” ?

    S-a dovedit mai tîrziu că TOȚI au fost sprijiniți-instigați de URSS – Rusia.

    Astăzi decalajul temporal este ZERO.

    Restul e bla-bla (inclusiv Malginov, Dughin, Rogozin și toată gașca).

  11. Differenta e ca mie si probabil si multor altora le pasa ce zice SUA, probabil de asta au sarit asa politicienii si trompetele din presa, de la Rusi nu ma astept la nimic.

    Chiar daca acum e la moda antiamericanismul, e de ajuns sa te uiti pe harta, sa vezi ce se intampla in afara influentei SUA.

  12. Ambassadorul rus trebuie convocat la Ministerul de Externe si sa dea explicatii. In caz contrar, cred ca ar fi un motiv suficient pentru declararea lui drept „Persona Non Grata” pe teritoriul Romaniei. Dar, din pacate, nu vad nicio reactie de acest fel. In loc de asta, romanii sunt invitati sa „celebreze” facerea Diviziei Tudor Vladimirescu, pe care n-au decat s-o sarbatoreasca rusii cat vor ei. Oricum, relatiile cu Rusia ar trebui racite progresiv, pe masura cresterii agresivitatii acestei tari nenorocite. +Sper ca este limpede pentru toata lumea ca Rusia reprezinta dusmanul jurat al Romaniei.

  13. Domnule Vancu,

    ma adresez d-voastra pentru ca nu am primit pana acum de la nimeni un raspuns deschis pe tema asta. Nu ma astept sa primesc un raspuns nici de la d-voastra pentru ca nu stiu daca se va publica comentariul, dar incerc. S-a publicat aici o luare de pozitie din partea contributors in ce priveste atacul ambasadorului rus: Cine e contributors.ro? E vorba de editori blogului? Cine sunt acestia? Eu nu gasesc niciunde informatia asta si mi se pare de-a dreptul suspecta anonimitatea asta.

    Si inca ceva: mi se pare putin exagerata istoria asta cu textul lui Tismaneanu/Stan si incriminarea lui de catre ambasadorului rus. Gresala a fost de partea ambasadorului ca a bagat in seama textul si ca s-a scapat sa-i numeasca pe autori „badarani”. Pe Putin il critica toata Europa. E foarte probabil ca indiferent de reactia ambasadorului la textul in cauza s-ar fi facut caz de faptul ca Rusia se baga unde nu ii fierbe oala. Textul e destul de provocant formulat. Nu ma indoiesc ca autorii jubileaza ca sunt purtati acum pe valul actualitatii celei mai palpitante. L-au lezat pe Putin, ambasadorul rus a dat-o in bara numindu-i badarani, Ministerul de Externe a trebuit sa se pronunte si el, toti intelectuali de seama trebuie sa ia pozitie acum, toata povestea incepand cu un text opinat si devenind de importanta nationala. Nu e putin exagerat? Mie imi suna a plot telenovelic, daca ma gandesc de unde s-a pornit si unde s-a ajuns…

    Cu stima,
    Marcel

    • Domnule Marcel,

      O să iau cele două nedumeriri ale dumneavoastră pe rând.

      1. Ca orice publicație bună, Contributors.ro nu se confundă cu „editorii” ei, cum spuneți. Identitatea ei e dată de suma identităților autorilor care o compun. (Când identitatea patronului/editorului e totuna cu cea a publicației/postului TV, ca la Antena 3, să zicem, atunci nu mai vorbim de presă, ci de altceva.)

      2. Iată un text de pe Deutsche Welle care explică limpede de ce trebuie luat atitudine: http://www.dw.de/rom%C3%A2nia-colonie-rus%C4%83/a-18349591
      (N-o să ne întrebăm, sper, „cine e Deutsche Welle?”.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro