joi, martie 28, 2024

Ortodoxia şi înapoierea. Sau despre cum se ratează o dezbatere.

Nota: Nici titlul de mai sus, nici textul de mai jos nu imi apartin. Ii apartin lui Ioan Bucur (nom de plume), doctorand in sociologie. Cum inca pe aici e inca Ziua Romaniei si cum dezbaterea mi se pare mai mult decat importanta, ii promovez cu placere articolul. Merita.

Recent, afirmaţiile lapidare ale reputatului istoric Neagu Djuvara despre rolul ortodoxiei în „înapoierea” noastră au făcut ceva vâlvă în spaţiul virtual, o vâlvă căreia i-a lipsit, însă, consistenţa. În mare, reacţiile s-au rezumat ori la satisfacţia pe alocuri răutăcioasă a celor care văd pusă la zid, încă odată, Biserica, ori la reacţiile stupefiate ale celor care au perceput în interviul istoricului un atac la adresa credinţei ortodoxe. S-a ratat, astfel (e adevărat că şi datorită formei superficiale în care d. Djuvara s-a exprimat), exact esenţa subiectului: posibila relaţie ce poate fi stabilită între religie şi civilizaţie. Câteva precizări care ar ajuta la stablirea cadrului în care o asemenea discuţie ar căpăta mai multă consistenţă se impun. Abia după stabilirea acestor cadre, o dezbatere ar avea rost. Care ar fi însă acestea?

  1. 1.      Tezism, istorism, istorie – dificultăţi metodologice

 

Pentru început, să cercetăm problema binomului religie-civilizaţie. Principala problemă pe care o au susţinătorii tezei „ortodoxia înseamnă înapoiere” este tezismul lor a-istoric. Practic, se postulează o relaţie necesară între o credinţă specifică şi o stare civilizaţională. A face acest lucru, de la bun început, este greşit metodologic. Este aceeaşi greşeală pe care o fac, de obicei, creatorii de sisteme de interpretare a istoriei care descoperă „legi” de funcţionare a ei. Marx, de pildă, îşi falsifică în mod complet descoperirile sale legate de rolul structurii economice în evoluţia societăţilor nu pentru că le descrie, ci pentru că face din ele unicul factor, necesar şi determinant, al evoluţiei istoriei. Ca ipoteză explicativă, ca factor printre mulţi alţii, structura economică a societăţii este de luat în calcul în orice cercetare istorică sau sociologică serioasă. Postulată însă ca lege istorică sau ca relaţie deterministă, explicaţia structurii economice devine tezism, adică ideologie, adică propagandă şi politică.

În mod similar, a statua o relaţie univocă şi necesară între o religie şi starea de civilizaţie a unui popor este a proceda ca Marx. Evident că această relaţie este semnificativă istoric, însă ea trebuie luată în seamă doar în corelaţie cu ceilalţi factori importanţi: structura economică şi socială a societăţii, situaţia politică şi aşezarea geopolitică, momentul istoric, etc. Putem folosi, aşadar, relaţia religie-civilizaţie ca o ipoteză exploratorie, explicativă, dar nu ca lege.

O altă dificultate de ordin metodologic este de regăsit tot la nivelul premiselor. Este vorba, de această dată, de binomul progres-înapoiere. Când statuezi că lumea se află înscrisă într-o evoluţie către progres, atunci ieşim din istorie şi ne aflăm în plin istorism. În istorism, progresul devine o lege a istoriei animată de factori diverşi. Istoricul devine un fel de profet care intuieşte mersul progresului, identifică factorii care îl ajută sau cei care îl blochează, şi poate acţiona pentru îndepărtarea factorilor de rezisenţă sau opunere faţă de progres. După cum vedeţi, am depăşit cu mult istoria pentru a ne afla, iar, în plină politică. În cazul nostru, dacă se identifică ortodoxia drept factor de rezistenţă sau de blocaj al progresului, atunci putem ajunge foarte uşor la concluzia că trebuie îndepărtată sau, cel puţin, reformată. Adică se ajunge la constrângere.

Atâta vreme cât credem în legea progresului, nu putem face istorie deoarece deja aplicăm o grilă de interpretare pre-judecată asupra acesteia. Michel Foucault, printre alţii, au arătat falsitatea unui astfel de raţionament, când a analizat mecanismele de perpetuare a puterii. Nu Progresul sau Umanismul au determinat schimbarea modalităţilor de pedepsire a delicvenţilor în modernitate, spre deosebire de cel valabil Evului Mediu, ci o schimbare în patternul de funcţionare al mecanismului puterii.

            Apoi, despre ce progres vorbim, la o adică? Progresul Terorii iluministe a Revoluţiei Franceze? Progresul războaielor mondiale şi al totalitarismelor? Nu ar fi mai bine să lăsăm poveştile iluministe şi să facem, cu adevărat, istorie?

  1. 2.      Ortodoxia în istorie

 

Odată stabilit un posibil cadru în care se  poate pune problema rolului pe care religia îl poate juca în istorie, să aruncăm o privire mai atentă afirmaţiei „ortodoxia înseamnă înapoiere”.

În durata lungă a istoriei, afirmaţia pică imediat testul falsificabilităţii: unul din cele mai longevive şi mai bogate civilizaţional dintre marile imperii a fost Imperiul Bizantin. E de menţionat, în treacăt, că unul din cele mai vaste coduri juridice, Codul lui Justinian, a fost pus la punct pe vremea unui împărat cu preocupări ortodoxe atât de pronunţate încât Biserica Ortodoxă îl cinsteşte ca sfânt.  

Se poate însă replica faptul că afirmaţia istoricului Djuvara se aplică doar provinciilor româneşti. Aici exista deja răspunsul, pentru cine era interesat de subiect. Bogdan Murgescu, [în România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Polirom, 2010] ia în calcul rolul pe care credinţa ortodoxă l-a avut în formarea decalajelor economice. Concluzia este că nu poate fi identificat un rol specific în aceste decalaje. Mai degrabă reiese din analizele sale că ceea ce a provocat înapoierea a fost, printre altele, regimul de drastică spoilere fiscală l-a care au fost supuşi ţăranii. Oricum, în general, explicaţia decalajelor economice se regăseşte mai mult în regimul fiscal, legal, situaţia geopolitică şi modul în care acestea influenţează viaţa de zi cu zi şi activitatea economică a oamenilor.

Trebuie arătat încă un lucru. Ortodoxia, contrar opiniei majoritare dar neinformate, nu a făcut jocurile care contează în această ţară începând încă din sec. XIX. Noi trăim acum într-o modernitate creată de elitele paşoptiste, liberale, progresiste. Comunismul a fost şi el un program de vastă modernizare. Toate aceste regimuri au spoliat Biserica şi au căutat să o controleze. Discuţia e prea vastă pentru a intra în amănunte, însă măcar atâta lucru poate face oricine: să caute, istoric, să vadă care a fost programul ideologic ce a stat la baza fundării statului modern român şi să vadă câtă legatură are cu ortodoxia. Cei care ar contesta acest argument invocând rezistenţa „fondului” tradiţionalist la reformele „luminate” venite de sus ar trebui să demonstreze, în primul rând, valabilitatea şi realismul acestor reforme. Apoi, în al doilea rând, să demonstreze inepţia că oamenilor – de orice credinţă ar fi ei –  le place să trăiască în sărăcie (nu este vorba aici de sărăcia aleasă de bunăvoie). În orice caz, este greu de înţeles de ce mai nimeni nu problematizează programul politic ce a stat la baza modernităţii româneşti dar foarte mulţi se mulţumesc cu teze superficiale de genul „ortodoxia e de vină”.

3. Acţiunea economică şi semnificaţiile ei

Ceea ce poate fi cercetat, în schimb, este modul în care o credinţă anume influenţează comportamentul economic al oamenilor. Lucrul a fost inaugurat, în această direcţie, de Max Weber. Cercetarea sa a fost însă înţeleasă, cel puţin în spaţiul nostru, la fel de superficial: doar protestanţii fac capitalism, adică prosperitate. Adică tot în mod legic, şi nu tipologic sau fenomenologic, cum a făcut-o Weber. Ce se poate spune, aşadar, este că un ortodox acordă o altă semnificaţie actului economic decât îi acordă un protestant sau un catolic. Asta nu înseamnă că rezultatul acţiunii economice a ortodoxului va aduce mai puţini bani statului sau afacerii. Aici intră în joc ceilalţi factori, mult mai importanţi, cum ar fi mediul în care omul respectiv, ortodox sau protestant, acţionează economic.

Un cercetător care a făcut ceva similar lui Max Weber în România a fost Mircea Vulcănescu (a se vedea Scrierile sale economice). Vulcănescu a căutat întotdeauna să precizeze ethosul gospodăriei ţărăneşti, pentru a ajuta elita funcţionărească să aplice politicile potrivite acestui ethos. Adică, mai pe şleau, să nu îi încurce prea tare pe oameni în viaţa lor economică, ba chiar să caute să creeze acel mediu favorabil dezvoltării lor. Evident, fără mare succes, deoarece, atunci ca şi acum, politrucii au aplicat aceleaşi reguli abstracte, rupte de realitate şi de oameni, care mai mult au stricat decât au ajutat pe cineva.

Concluzii

            Discuţia, fără îndoială, e mai vastă. Aici abia au fost puse câteva probleme banale care sunt, însă, ignorate straşnic într-o astfel de temă istorică. Ceea ce trebuie evitat este tezismul şi propagandismul. A statua faptul că înapoierea e produsă de un singur factor, şi acela ortodoxia, este ori superficial, ori tezist. Dacă vrem să facem istorie sau sociologie, trebuie să părăsim definitiv astfel de abordări.

Distribuie acest articol

157 COMENTARII

  1. Frumos articol. Pe de alta parte, desi dezbaterea mi se pare interesanta din punct de vedere intelectual, ma tem ca a aduce un subiect de genul asta in sfera publica creeaza mai multa dezbinare decat aduce iluminare, mai ales ca unei afirmatii foarte generale de genul „ortodoxia a contribuit la inapoierea Romaniei” nu o sa-i dam niciodata complet de capat.

  2. Ei uite, eu as da niste exemple concrete in care ortodoxia a provocat ramaneri in urma a romanilor. Eliminarea din structurile politice ale regatului Ungariei a elitelor romanesti in vremea regelui Ludovic de Anjou, din cauza prozelitismului catolic al acestuia din urma. Pana atunci romanii participasera cu drepturi egale la politica Transilvaniei. Motivul? Ortodoxia romanilor…Rezultatul? Timp de secole romanii ortodocsi au fost cetateni de mana a 4-a in regatul Ungariei si in Transilvania. Nu fiindca erau romani ci fiindca erau ortodocsi.

    Lipsa acuta a scolilor (a educatiei) in tot Evul Mediu romanesc. Motivul? Biserica ortodoxa nu a infiintat scoli (precum catolicii sau reformatii/lutheranii din Ardeal) pana in veacul 18.
    Reformele umaniste si fondarea regatului Romaniei, datorita elitelor pasoptiste, s-au datorat TOCMAI eliminarii Bisericii din politica!
    Mai sunt si alte motive…

    • Aveti dreptate pana la un punct: eliminarea bisericii din politica. Cand a facut Biserica Ortdoxa politica? Dupa cate stiu eu, niciodata. Biserica Catolica si cele protestante au facut mereu politica si, adesea, au constituit un motor care a ajutat societatile respective sa mearga inainte. Exemplul à-propos de scolile catolice si protestante din Transilvania, vine sa intareasca aceasta afirmatie a mea. Ori asta insemna ca societatile de crestin ortodoxe, spre deosebire de cele catolice si protestante, au un motor in minus. Orice mecanism care are un motor mai putin decat altul trebuie sa faca fata, fara doar si poate, unui handicap foarte dificil de surmontat. Era nevoie, deci, de alte forte, din interiorul societatii, care sa ca suplineasca acest motor lipsa. Din pacate pentru noi, fortele acestea au fost capabile (din diferite motive) sa actioneze abia la jumatatea secolului al XIX-lea, cand societatile occidentale erau deja cu mult inaintea celei din tarile romane.
      Problema esta ca nu-i poti cere Bisericii Ortodoxe sa fie ceea ce nu este, adica sa priveasca in acelas timp si in sus si in jos. Prin traditie, fata Bisericii Ortodoxe este intreptata spre cer si nu cred ca va fi altfel, cel putin in viitorul apropiat.

      • Biserica Ortodoxa a avut multe plocoane: pamanturi, donatii, scutite de taxe timp de secole. Au fost donate terenuri din teritoriul actualei Ro. locaselor de la muntele Athos. Cand s-a facut secularizarea averilor bisericesti, oare ce s-a intamplat?

        Mult timp slujbele s-au tinut in slavona. De ce oare? De ce nu in greaca (ca aia se folosea in Imp Bizantin)?

      • Cred ca pe vremea lui Cuza biserica avea 7% din terenul arabil , veniturile luau drumul greciei. Pana prin anul 1800 ortodoxia romana nu a scris mai nimik, in nici un caz, nu se poate conidera o adevarata forta pozitiva desi avea putere financiara si umana enorma. Un sistem ideologic care nu se reformeaza devine o frana pt. societate, iar biserica ortodoxa este foarte arhaica. Ar fi trebuit recent sa faca gesturi mai agresive pt. a sprijini forta binelui in societate, sa condamne Caritasul ca un mega furt (da, ce s a-l condamne cand Iliescu il putea santaja pe Teoctist cu trecutul lui), ro. este o tara saraca iar populatia a fost biruita din greu ca sa construiasca 10 mii de locuri de cult, cand de fapt nu aveau dispensare , doctori si scoli. In ziua de azi miloane de romani din zona rurala si cea urbana au calificari bune pt. anii 1950. Construirea catedralei arata ca nu pricep cum se emancipeaza un popor. Nu inteleg de ce nu a mustrat romanii care fura, cersesc si se prostitueaza in occident? doar este maximul reprezentant moral in ro. nu?

    • draga radu, nu am timp sa-ti contra argumentez fiecare punct (chiar sunt pe fuga). iti pot insa spune pe fuga urmatoarele:

      la primul punct (cel cu elitele maghiare catolice) te rog insa sa ti folosesti discernamantul care te va face sa intelegi canu ortodoxia i a tinut pe romani departe de elitele conducatoare transilvanene, ci biserica romana (a se citi catolica) care a impus tuturor celor ce doreau o viata mai „buna” sa treaca la catolicism sau macar acceptarea primatului papal. de aici vine problema si nu din faptul ca romanii sunt ortodocsi.

      mai apoi, este drept ca BO nu a avut scoli pe masura celor catolice sau luterane, dar este cunoscut ca scolile de sat erau cel mai adesea conduse de preotul ortodox local. se cunoaste ,de asemenea, ca BO prin ierarhii ei a tiparit carte (si nu putina) incepand cu anul 1500 (vezi ieromonahul macarie, diaconul coresi, calugarul silvestru, mitropolitii varlaam si dosoftei, etc, etc, etc). asadar, despre ce vbesti aici?! :)

    • @Radu Oltean:
      Intru inceput va felicit pentru lucrarile de arta grafica, imi sunt cunoscute cateva dintre ele, foarte reusite.
      Dar abordarea dumneavoastra in acest caz este eronata la modul logic: daca romanii ardeleni isi ” datoreaza” pauperitatea medievala ortodoxiei discutam lucruri tragi-comice. In acelasi model de gandire evreii si-au datorat prigonirile din aceleasi perioade istorice religiei lor… Sa imi fie cu iertare, dar de cand bigotismul este perfect legitim? Adica daca trecem cu vederea abordarea unor ” regate apostolice” in materie de „misionarism” atunci putem la fel de bine sa facem abstractie de toatea rateurile istorice.

    • @radu oltean

      Imi pare rau dar prima afirmatie din comentariul Dumneavoastra mi se pare cel putin bizara! Eu o asimilez cu afirmatii precum e vina evreilor ca milenii intregi au fost persecutati pentru ca erau evrei, sau a femeilor ca au fost marginalizate pentru ca erau femei, si asa mai departe…

      In plus, legat de partea a doua, nu este oare nici o distinctie in Biserica (ca institutie umana formata din oameni) si ortodoxie ca si credinta. Nu cred ca ierarhia catolica, sau chiar protestanta (asa cum era ea) nu a fost implicata in politica si cand a fost a fost tot timpul „progresista”. Si pentru acest caz raspunsul din articol mi se pare mult mai pertinent: nu are a face cu ortodoxia nici unul din elementele concrete de care spuneti. Daca cumva in mod particular ierarhi ai Bisericii Ortodoxe s-au opus unor masuri progrsiste (ceea ce nu e deloc exclus, nu cunosc date concrete), sa fie asta un argument suficient ca „ortodoxia inseamna inapoiere”? nu cred, e ca si cum ai spune ca pentru ca un profesor de matematica este impotriva pietei libere inseamna ca matematica este o stiinta antieconomica?

  3. ortodoxia e cel mai mare rau care i s-a putut intampla natiunii romane
    oricat veti bate apa-n piua cu bizantul vostru nu puteti sa identificati nici macar un singur moment in istoria noastra cand aceasta biserica greco-slava cu o limba de cult delatinizanta a fost vreodata solidara cu aspiratiile natiunii romane

    • Uite, ca să-ţi dau un exemplu, că pari că te sufoci de indignare: ! Decembrie 1918, ortodocşii şi romano-catolicii, împreună, ierarhi şi mireni, au învăptuit Marea Unire.

  4. io ma duc uneoeri la biserica, nu de alta da sa nu se spuna ca „nu-s dus la biserica”.
    Fiind cam puturos de felu meu, ma duc la catolici sau evanghelici deoarece biserica ortodoxa e f. departe, deci am oarecum posibilitatea sa compar „spectacolu” catolic sau evanghelic cu cel ortodox.
    In primu rind astia, catolicii si evanghelicii vorbesc pe limba poporului, pur si simplu pricepi ceva din ce spun, chiar daca e-n lb. germana, la ortodoxi desi e in lb. materna nu pricep niciodata nimic.
    In a l doilea rind la catolici muzica te invaluie si-ti da senzatia ca esti mai aproape de Dumnezeu, cica schmeckerii folosesc la orga si niste tonalitati f. joase care de fapt nu sunt percepute de ureche da intra in rarunchi.
    In al treilea rind ortodoxii te ameninta tot timpu daca nu faci aia intrii in iad, te arde focu, postu ortodox e mult mai aspru decit cel catolic, in general cred ca ortodoxii sunt mult mai asprii, nu pot uita cind am botezat-o pe nepoata, ortodox, au fost multi invitati nemti catolici, au facut ochii ca melcu cind au vazut cit de tare urla un copil care e scufundat in intregime in galeata.
    In al patrulea rind ortodoxii sunt mult mai saraci decit catolicii, chiar daca traiesc in aceeasi tara, in aceleasi conditii.

    • Domnule, poate ai rabdarea sa cercetezi mai bine lucrurile si alcatuirea lor inainte de a emite concluzii si a imparti sentinte. Autorul articolului arata foarte bine ca tezismul si propagandismul sunt exact dusmanii cei mai mari ai intelegerii realitatii…
      Discutam degeaba daca venim la o dezbatere despre implicatiile religiei in performantele societatilor cu clisee si cu elemente esentialmente subiective.
      E de-a dreptul frivola consideratiunea estetica, de exemplu.
      Consideratiunile dumitale despre aspectele ritului si despre diferentele respective, despre botezul prin scufundare care a „oripilat” pe bietii nemti, toate sunt rodul unei pretiozitati induse de un set de false valori, de care nu va faceti poate in mod direct vinovat. Societatea occidentala devine din ce in ce mai atasata de un concept de „fericire” construit dupa chipul si asemanarea unui om abstract, ireal, absolut, iar suplimentar aceasta icoana a omului abstract este una care isi schimba infatisarea dupa bunul plac al privitorului.
      In ortodoxie, daca tot prezentam teze, in centrul absolut este Cristos si in toate aspectele ritului este proiectia Evangheliei.
      Nu doresc sa tin predici, doar sa va atrag atentia ca privirea voit superficiala si condescendenta cu care tratati simtirea religioasa indeobste sunt capcane pe care vi le intindeti de unul singur in calea spre intelegere.

    • observ in atitudine un atac la credinta ortodoxa care nu isi are rostul in contex, mai mult, fiecare crede in ce vrea si in ce simte ca il reprezinta . un om care merge ba la ortodoxi, ba la catolici sau evanghelisti e la fel ca un bisexual care nu are identitate, care de fapt nu stie ce vrea. hotaraste-te omule, altfel risti sa mori fara sa stii ce vrei.

  5. Prin exemplul dat de neamtu tiganu, se ajunge exact acolo unde nu ar trebui sa ajunga. Omul recunoaste ca este lenes (puturos, mai exact) si ca poate ingurgita mai repede ce-i dau catolicii si evanghelistii, fiind mai pe intelesul poporului. Ce nu poate sa explice acelasi este faptul ca in Romania bisericile sunt pline, in timp ce in (foste) tari catolice sau protestante, marile catedrale sunt muzee sau stau goale. Este adevarat, ortodoxia cere un efort ontologic ce loveste inclusiv la matze (postul), iar omul modern prefera, asa este si cazul Neagu Djuvara, explicatia facila, lipsa de efort (fizic si intelectual), este opaca complet la ideea de jertfa. Articolul cred ca merita sa creeze dezbatere, dar la nivelul academic. Altfel, ne incurcam, ca neamtu, intre „ordodoxii” si „ortodocsi – e de remarcat cat de jos poate sa mearga „dezbaterea” daca nici un minimum dececent de cunostiinte nu pot fi aduse in discutie: cristelnita e galeata, ortodocsii sunt ortodoxii. Cred ca daca il intrebi de agnet, de tvera sau de deofiinta, neamtu o sa faca precum tiganul, se va ineca la mal, fara sa mai intre in apa.

    • faptul ca stiti ce aia cristelnita, agnet, tvera si deofiinta nu va face mai bun decat neamtu tiganu. si, in general, oricate aveti in cap nu o sa va ajuta la examenul final. acolo nu sunt dezbateri. amintiti-va asadar de moarte si nu mai fiti atat de pornit impotriva unui om care nu a calcat pe nimeni pe bombeu. daca tot va considerati ortodox, fiti unul in spirit, nu in litera.

    • Alex Gh., ca un bun crestin ce pari a fi, sa inteleg ca faptul ca in romania bisericile sunt pline de enoriasi superstitiosi si fara intelegere nici macar a dogmei crestine ti se pare un fapt imbucurator?
      ca tu, roman verde si credincios, te legi de un tigan neamt pentru o confuzie gen ortodoxi/ortodocsi e de neinteles, la fel ca si dorinta ta de a ne scoate ochii cu „deofiinta” cand tu la randul tau preferi explicatia facila, lipsita de efort (intelectual) si esti complet opac la ideea de „falsificare”, neavand nici un minimum decent de cunostinte (iar nu „cunostiinte”, marite propovaduitor al ortodoxiei si al indreptarului ortografic, ortoepic si de punctuatie) despre lumea in care traiesti, preferand minciunile existentei pacatului orginar si ochiul supraveghetor si razbunator al unui iahve iluzoriu, ce-si dovedeste iubirea fata de oamenii ucigand (pe „fiul omului’).

    • Nu cred in extremismul parerilor, indiferent de tabara in care se plaseaza. Mai ales cand sunt lansate cu prea mare usurinta.

      Exista insa cateva evidente care nu te pot lasa indiferent:

      – ortodoxia incurajeaza cautarea ajutorului in divinitate si nu invers, adica folosirea pildelor religioase si aplicarea lor pragmatica la situatii cotidiene;
      Faptul ca bisericile romanesti sunt pline poate fi usor asociat situatiei in care oamenii se aduna la orice fel de pomana. „Da-ne Doamne!”, „Da-ne Domnule!”
      Cu cat viata reala e mai rea cu atat lumea se aduna in numar mai mare in biserici pt ca nu-i asa, mantuirea nu vine niciodata prin sine, prin fortele si inteligenta proprie + un dram de noroc ci musai doar de sus, nefacand nimic altceva decat rugandu-te sa „pice din cer”.

      – in ortodoxie, expresia insitutionalizata a acestei religii functioneaza ca Minister fiind inclusa printre institutiile oficiale ale statului dar totodata functionand si ca un urias SRL.
      De la instiutiile statului a imprumutat aroganta, incapacitatea de a comunica cu cei pe care-i serveste, ineficienta si implicit inutilitatea.
      De la SRL a imprumutat dorinta de acumulare, simtul de proprietate si abilitatea de a scoate bani din orice, in cazul de fata din credinta enoriasilor + bugetul statului.
      Valorile promovate de religie ar trebui sa impuna Bisericii sa foloseasca o parte din bani pt a acorda ajutor semenilor/enoriasilor in situatii speciale. De cate ori ati auzit ca Patriarhia romana ar fi facut donatii in bani/materiale sinistratilor de la inundatii, sau o masa calda pt oamenii strazii duminica, sau o slujba gratuita pt victimele unor dezastre. Nu, ei sunt motz la vreo inaugurare, se dau in poza cu oficialitatile!
      In plus mi se pare strigator la cer ca pe vremurile astea sa ai nesimtirea sa praduiesti bugetul statului (peste ceea ce produci tu biserica deja) cu zeci de milioane de euro pt o Catedrala care nu foloseste nimanui si care mutileaza suplimentar arhitectura si asa batjocorita de toti a Bucurestiului. Unde sunt buna cuviinta si smerenia aici?
      – ortodoxia propovaduieste smerenia si umilinta duse la extrem. ceilalti celebreaza viata, natura si omul asa cum l-a lasat Dumnezeu!
      – „munciti, nu ganditi!” s-a transformat in „slaviti, nu ganditi!”

      Si se vede. Peste tot imprejurul nostru.

      • sven, faptul ca nu auzi despre ceea ce face patriarhia se datoreaza presei romanesti care face tot posibilul sa denigreze biserica si poate patriarhiei insasi, pentru ca nu are curajul sa isi promovezi activitatile mai bine. insa, daca verifici si alte surse de informare (site-ul patriarhiei sau daca ti se pare prea subiectiv du-te prin satele romanesti sau orasele mai mici) o sa ramai surprins cate centre sociale, cantine sau orfelinate exista tocmai datorita acestei institutii care e acuzata ca genereaza inapoierea romaniei. sunt de acord ca exista preoti care sunt mai mult in lumina reflectoarelor politice decat in cea a lumanarilor din altar, insa nu poti demola o credinta extrem de profunda doar pe seama unor reprezentanti care nu sunt perfecti. ortodoxia nici macar nu ne pretinde sa fim perfecti. ci sa fim sinceri cu noi insine. pentru ca odata facut acest lucru ne e mai greu sa aratam cu degetul spre cel de langa noi si sa ii punem o pecete a „prostiei”, „inapoierii” si multe altele.

      • @Sven: eu, ortodox inapoiat ce ma aflu, am auzit de la preoti in biserica „roaga-te si munceste!”. Rogu-va, fara clisee si tezisme, in conditiile astea nu putem avea discutii civilizare… Daca aducem din dulapul cu prejudecati si clisee mici monstri ai retoricii nu inseamna ca am castigat dezbaterea ci ca ” am spart petrecerea”.
        Cred ca se confunda spiritul conservator si atentia pentru pastrarea invataturii din Biserica Ortodoxa cu inapoierea. A fi conservator nu inseamna a fi retrograd in sensul peiorativ. Doar adeptii progresismului de inspiratie socialista, materialista vad in conservatorismul ca indecent sau inadecvat.

    • bre nea Alex, mata nu faci decit sa-mi confirmi intuitiile mele feminine. Asa sunt ortodocsii, incruntati, cu maxilare inclestate, cum zicea filozofu ala, cum draq il cheama, patibulari, cu cutitu-n dinti.
      Ca te-ntreb asa pa bune, pt. cine draq, Doamne iarta-ma, ie religia asta? Nu-i pt. pulime, pai daca pulimea nu pricepe nimic pai care-i folosu?
      Te-nseli amarnic cind spui ca catedralele catolice sunt goale, ca o muiere in noaptea nuntii, din contra, la noi in cartier sunt duminica doua slujbe, biserica e arhiplina, daca nu te duci la timp stai la varice. Mai mult, e plina de copii, tineri, barbati, nu numa de „babe” cucernice.
      Nu mai spun ca biserica organizeaza o multime de activitati sociale, de la gradinite pin-la baluri cu fanfara. tare-mi place fanfara.

      • Neamtzule chiar faci parte din garda veche de comentatori, de acum 7-8 ani, ma bucur sa te mai vad cu arogantul pe net.

  6. @szeppty:

    exact genul de raspunsuri care arata totala neintelegere:

    1. inapoierea din Transilvania a fost provocata nu de ortodoxie, ci de politica de dominare dusa de un anume imperiu. Sa acceptam ceea ce ai spus este echivalent cu a spune ca, la limita, evreitatea este cauza antisemitismului.

    2. Primele institutii de scoala in Romania pre-moderna, Institutia celebra a eforiilor, a fost fondata de un mitropolit – Veniamin Costachi.

    • Dacă înapoierea din Transilvania a fost produsă de stăpânirea străină, atunci de înapoierea Olteniei și Moldovei cine se face vinovat, că din ăstea 3, parcă aș fi vrut să fi fost toate sub stăpânire străină precum Transilvania că stă cel mai bine la cele mai multe capitole, exceptând fanatismul, ceea ce e tot bine.

    • beniamin asta ajunge mitropolit in anul 1803…in transilvania erau deja scoli de limba romana si cu grafie latina de vreo 100 de ani…
      in afara de seminar teologic a infiintat cumva si vreo academie si nu stiu eu?i-a pus pe romani sa invete in ROMANESTE si nu greceste?sa scrie LATINESTE si nu slavoneste?
      hai sa revenim cu picioarele pe pamant
      daca imi numesti o singura institutie de invatamant(exceptand cele teologice) sub patronaj ortodox in toata istoria noastra inseamna ca eu sunt tampit iar ortodoxismul este factor de progres

      • Academia vasiliană de la Iaşi, sec. XVII, creată după modelul academiei mitropolitului Petru Movilă de la Kiev;
        acum e rândul tău să recunoşti…

  7. ARATATI-MI O SINGURA NATIUNE ORTODOXA CARE A CREAT SI A EXPORTAT CIVILIZATIE!! Una singura!

    NU EXISTA!

    rusii?! niste retardati alcoolici care se zbat si-acum intr-o pseudo-democratie cu iz totalitar.

    grecii?! astora bunastarea si capitalismul li s-a impus cu forta de catre englezi, datorita pozitiei lor strategice, si se vede ca n-au digerat civilizatia. acum sunt calaii monedei unice si sunt in prag de colaps si de anarhie.

    ucrainenii? moldovenii? nici n-ar trebui sa mai existe pe harta.

    bulgarii? ma faceti sa rad.

    sarbii?! niste criminali talibani care-au ucis fara scrupule bosnieci musulmani si care au platit pretul talibanismului lor prin pierderea kosovo.

    ORTODOXIA GENEREAZA INAPOIERE SI RESEMNARE!!!

    Vreti sa stiti care-i explicatia distantei inca mari dintre Transilvania si Moldova sau Oltenia? In Transilvania au existat elite romano-catolice, protestante si greco-catolice care chiar au luminat masele.

    ORTODOXIA E CIUMA ACESTEI TARI!

    • daca trecem la catolicism nu devenim nemti peste noapte. problema nu sta in religia unui popor ci in calitatea oamenilor
      intamplator (sau nu?) toate popoarele enumerate de tine sunt localizate in acelasi colt de lume

      • Importantă nu e religia, ci tipul de mentalitate pe care-l imprimă în societate. Vrem, nu vrem toate cultele în afară de ortodoxism au suferit cel puțin o reformă, lucru care s-a reflectat în mentalitatea promovată.

        Ortodoxia în România a trimis bani zeci de ani de-a rândul la Athos și a prostit populația locală în limba slavonă, asta unui popor cu o limbă de origine latină. De unde să apară educație?

    • pai hai sa vedem,
      Irlanda pana deunazi era o tara inapoiat, dar haiti, o tara catolica?
      Italia inaite de al doi-lea razboi mondial era o tara saraca, exporta imigranti samd, iar Spania, Portigalia ? Inca in anii 70 se facea foamea la gros….

      Mai ganditi in fapte ni dupa modelul: daca puricelui i se taie picioarele, nu mai aude.
      Sau stand in Bucuresti o sa imi spui ca luna e mai aproape decat Ploiestiul, pentru ce pe o luna o vezi (daca nu e luna noua sau nor)…

    • Mai, mai…

      Astfel de reactii sunt in afara oricarei rationalitati. Nu este curios cum se invoca urland ca ortodoxia e inapoiere, in genul „cage man”? Asta arata doar ca adversarii ideologici sau pur si simplu irationali ai unei credinte sunt incompatibili cu ideea de dezbatere.

      • Da, este imposibila o dezbatere rationala cu indivizi care fac spume la gura cand e vorba de ortodoxie. Pana si cei mai educati se stapanesc cu greu sa nu isi arate ura. Dar arunca pastile, asa ca dl. Djuvara.
        De altfel , e mult mai usor sa denigrezi un lucru pe care nu-l intelegi si sa iei de bune toate cliseele decat sa cauti sa traiesti ortodoxia. A trai ortodoxia presupune o lupta permanenta cu propria persoana, inseamna a plonja cu ochii deschisi in abis. Cati sunt dispusi sa faca lucrul asta? Asa ca mai bine dam cu parul, ca nu ne costa nimic.

  8. Ati complicat asa de tare subiectul incat in final totul devine relativ si greu de inteles. Banuiesc ca e o tema care necesita a fi dezvoltata in câteva tomuri, insa cine le poate citi in aceasta viata?
    Nu am timp sa merg pe forumuri, nici sa petrec o saptamana cu acest etern subiect si nu intentionez sa devin istoric. De ce tot timpul se ajunge din subiect in metodologie?

  9. De fapt religia la gramada e o ciuma pentru civilizatie nu neaparat ortodoxismul . Mai degraba lipsurile din cei 50 de ani de comunism ne-au trasat o „harta genetica” unde baza e prostia. Daca aprofundam, ajungem sa vedem ca, mai degraba, avem o istorie de vreo 150-200 de ani – de la Cuza sau mai degraba de la Carol I . Ca pan-atunci nu tu drumuri, nu tu invatamant, nu tu medicina, nu tu muzica, poezie ,arta , nimic. De cand au plecat romanii din Dacia s-a perpetuat bancul cu Ion care la o navalire a turcilor e uitat in sat in timp ce restul erau prin paduri. Dupa ce a trecut urgia si s-au intors in sat, l-au gasit pe Ion bine-merci. „Ba! Da’ tu? Nu te-au gasit sa te omoare?” „Ba. Mi-am bagat capul in capita de fan de frica, si m-au cautat si-n cur si nu m-au gasit”. Cam asta fu istoria noastra milenara. In rest cateva accidente tocmai bune sa le faca cate-o balada: Mihai Viteazul, Stefan cel Mare, Vlad Tepes etc. Biserica-religia a fost tocmai buna sa ne tina in ignoranta si sa ne bazam pe o minciuna convenabila tuturor, daca esti prost acum o sa fi in rai destept. Daca stramosii nostrii se aruncau in suliti cu sufletul liber si bucurie, crestinismul ne-a pervertit constiinta facandu-ne niste lasi degenerati.

    • Corect, religia de orice fel e prostie in masa. E ceva ce tine atatea miliarde de oameni preocupati de ziua de maine sau de „viata de apoi”, uitand ca au o viata de trait ACUM!

      Religiile nu dezvolta spiritul, constiinta, inteligenta, creativitatea. Religiile impun prin frica niste dogme. Il intrebi pe orice credincios de ce e asa bun si el iti spune ca Dumnezeu l-a facut asa.

      • Pai, citeste mai jos la unul care-si spune „razvratitu” ce tarate are-n cap. Astia trebuie inchisi in gradini zoo cu calusu-n gura.

  10. Multe de spus.. Subscriu la lipsa de dovezi ca un stat ortodox a avut putere civilizatoare (exceptie partiala Rusia, dar mai degraba expansionismului imperial decat puterii civilizatiei ruso-ortodoxe; totusi au realizari reale de centru de civilizatie si nu de ieri de azi).
    Dar doresc sa subliniez doar doua aspecte ce mi se par grave la ortodoxie:
    1. Aservirea ei inca din primul moment de catre puterea temporara. Acest locru a impiedicat Biserica sa joace un rol politic, mai ales cand putea fi singura opozitie la absolutismul Evului Mediu. Biserica Catolica cel putin un timp a sprijinit clasele de mijloc in ascensiunea lor politica (v Guelfi vs Ghibelini). Acest rol a fots apoi preluat de bisericile protestante (v Razbiul din Tarile de jos si Razboiul Civil Englez). Biserica Ortodoxa a pactizat permanent ori cu (oroare maxima) Turcii, chiar sprijinindu-i activ in distrugrerea Imperiului Bizantin Tarziu ori cu oricine altcineva (inclusiv Ceausescu). Inclusiv astazi in Romania Biserica isi refuza un rol activ macar in reforma morala (macar implementarea celor 10 porunci !)
    2. Lipsa implicarii sociale active ce se gaseste atat la Bisericile Protestante cat si la Catolicism dupa Conciliul de la Trento.

    • Asta e gogonată rău. Faptul că Lucas Notaris a strigat „mai bine turbanul turcilor decât tira catolicilor!” (afirmaţie neconfirmată istoriografic!) nu înseamnă că Biserica Ortodoxă a pactizat cu turcii la dărâmarea Bizanţului. Notaris nu era cleric, era amiralul flotei imperiale a lui C-tin al XI-lea. Nu mai scrie ce-ţi imaginezi tu, mai bine informează-te. Pentru început, caută „Căderea Constantinopolului” de Steven Runciman, Immm. Bekker, „Historia Politica et Patriarchica Constantinopoleos” şi „”Cronicile slavo-române din sec 15-16”, publicate de Ion Boogdan, asta o găseşti în orice bibliotecă publică. Între Biserica Ortodoxă şi Imperiul romaneilor era o simfonie autentică, ceea ce afirmi tu e o prostie cât Carpaţii de înaltă!

    • Domnule, va rog nu treceti superficial peste argumente. Imperiul roman de rasarit, cunoscut sub numele de imperiu bizantin a fost acel stat ortodox care a reprezentat lumina Europei in secole in care in Apus domnea bunul plac si anarhia. Civilizatia crestina a bizantului este putin cunoscuta in Romania, lucru pe care il datoram obsesiei romanesti istorice. Forta civilizatoare a Bizantului a fost imensa, iar ea s-a datorat intr-o masura impresionanta crestinismului ortodox.
      Daca scoatem argumente din palarie macar sa fie bine scotocita acea palarie…

    • Sunt uimit !
      Dar în primul rând, sper că nu sunteţi rudă cu eroul general Radu Korne. Ar fi o jignire pentru el.
      1. Toţi cei ce lovesc în Biserica Ortodoxă o condamnă pentru implicarea politică, dar dumneavoastă o faceţi pentru neimplicarea politică. Deci tind să cred că argumentele sunt alese doar ca să putem zice şi noi ceva.
      2. Puterea civilizatoare a unui stat nu depinde de religia lui. Doar două din civilizaţiile înregistrate istoric sunt creştine: civilizaţia occidentală şi cea bizantină. Statele ce s-au extins şi şi-auexportat civilizaţia nu au făcut-o din cauza religiei lor, ci din elanul interior al populaţiilor care o compun. Da, multe s-au folosit de pretextul religie, dar nu asta a determinat expansiunea (spaniolii în Lumea Nouă, arabii în nordul Africii – Spania, Imperiul Otoman în Europa şi Asia, Rusia în Europa şi Asia, statele germane în estul Europei etc.)
      3. Neimplicarea socială a ortodoxiei ţine clar de destinaţia ei. Un exemplu drăguţ: coasa este pentru tăiat iarba, nu pentru tăiat oameni, deşi războaiele ţărăneşti au transformat-o. Biserica există (şi la nivel ideatic orice religie) pentru a-ţi da mântuire (salvara, paradis, împăcare etc. în celelalte religii), nu pentru a-ţi da de mâncare. Implicarea socială de care spui ţine mai mult de momire sau de o prezenţă a bisericii în lume atunci când lumea nu mai e prezentă în biserică.

  11. trist…vad ca inca nu reusim sa scapam de automatismul de a da vina pe ceva sau pe cineva pentru mocirla in care ne scaldam. imi pare rau sa vad ca si Djuvara, un om pentru care, de altfel, am respect, a cazut in aceasta capcana.
    oare cand vom sfarsi cautarea de tzapi ispasitor si ne vom apuca de treaba?

  12. Puteti sa mai scrieti inca 1000 de articole super fundamentate, dupa cum vedeti, politrucii o tin pe a lor.
    Sa ii intrebam de Pandictirion?

  13. E bine ca dezbaterea e ratata, deoarece nu de dezbateri ducem lipsa :-) De altfel, cum putem „dezbate” asemenea subiect? Cum putem argumenta „Daca nu ar fi fost XX s-ar fi intamplat YY”?
    Cei care sustin „ortodoxia este cauza inapoierii” au insa o problema: daca romanii au un „profil bun”, care e „stricat” de ortodoxie, atunci ce i-a impiedicat, de-a lungul vremii, sa treaca la alt rit? O treime din Europa a facut-o. De vreme ce romanii nu au facut-o, inseamna ca nu au un „profil bun”; atunci cauza inapoierii e alta, iar focalizarea pe ortodoxie e inutila.

    PS Cineva a scris articolul cu „Mizeria Istoricismului” alaturi :-)

    • pai noi romanii din Ardeal am trecut desteptule
      si diferenta dintre Ardeal si vechiul regat chiar si azi e covarsitoare desi religia catolica le-a fost interzisa romanilor in 1948 iar dupa 90 comunistii prin justitia lor au continuat procesul
      tot ce inseamna redesteptare nationala romaneasca s-a petrecut in Transilvania catolica a secolului XVIII
      acolo s-a nascut nationalismul romanesc atunci cand voi miticii nici macar nu mai stiati ca sunteti romani…scriati in chirilica si va rugati in greceste…
      romanii catolici v-au infiintat primele scoli cu predare in limba romana in moldo-vlahia cu toate blestemele popilor ortodocsi care voiau doar scoli de limba greaca
      si tot noi catolicii ardeleni v-am scapat de hadosenia literelor chirilice
      toata cultura romana poarta amprenta romanilor catolici ardeleni
      iar daca va uitati putin in istorie toate marile victorii antiotomane romanii le-au avut in alianta cu papa si cu statele catolice
      imperiile ortodoxe…bizantin,bulgar,rus n-au facut decat sa ne extermine si sa ne condamne la inapoiere si saracie…rusii ne extermina in continuare si azi in basarabia,patriarhul kiril decorandu-i pe voronin si smirnov cei doi ucigasi de romani
      jaful pe care grecii l-au facut in numele ortodoxiei in tarile romane lasandu-i pe saracii valahi sa moara de foame pt ca in muntele atos calugarii sa huzureasca in lux este proverbial

      • Da, domnule deştept. Multe lucruri bune au făcut catolicii, mai ales pentru fraţii lor ortodocşi. În mai 1453, ungurul catolic Orban le-a turnat turcilor giganticele turnuri cu care au fost distruse zidurile creştinilor ortodocşi. Şi, pentru că turcii nu ştiau trage, o delegaţie de unguri, catolici, desigur, le-au ţinut un curs aplicat de artilerie, pentru că turcii trăgeau ca proştii în acelaşi punct. Draguţii noştri fraţi catolici, de bună voie şi din dragoste curată, le-au arătat turcilor cum să tragă (teoria celor trei puncte de impact) ca să distrugă zidurile Constantinopolului. Bibliografie pentru sceptici: D. Russo, „Studii storice greco-române”, Bucureşti, 1939; Hammer, „Histoire de l impire ottoman”m Paris, 1844, Ctin Giurescu, „Capitulaţiile Moldovei cu Poarta oromană”, Bucureşti, 1958, dacă nu mă înşel la an.
        După cum vezi, pe linia asta, avem destule să ne reproşăm unii altora. Eu zic să ne întindem mâna şi să ne iertăm, în numele lui Iisus Hristos Mântuitorul.

  14. O simpla si evidenta comparatie intre denominantiunile crestine:
    1. Cele mai avansate tari sunt tarile majoritar protestante (SUA, tarile nordice etc)
    2. Urmeaza apoi tarile catolice (Italia, Spania, Portugalia etc)
    3 In ultimul rand, tarile ortodoxe (Romania, Bulgaria, Ucraina, R. Moldova, Rusia etc)
    Acum, cautati care tari ce „religie” majoritara au si va veti da seama.
    Este evidenta influenta factorului religios in viata sociala.

    • Avansata la ce ? La obezitate, la criminalitate la droguri… ii ajungem si noi din urma. Le-am importat si noi. La ce e avansata ? La poluare, la export de saracie… ? Daca era atat de bun vestul liberaliza piata muncii. Cine a distrus economia romaneasca ca sa aiba unde sa exporte.. ? Ar fi multe de spus.

    • 1. Cele mai avansate economic. Stii care e cel mai frecvent nume de baiat acum in Marea Britanie?…Mahomed, dupa care vine Oliver, etc. Aici a dus protestantismul…
      2. Inchizitia
      3. Si Japonia, China, India, tarile arabe unde sunt?
      D-nul Djuvara constat ca vrea sa frapeze in continuare…Ma rog, asa se vand cartile, D-nul Corut stie bine… Da prea incurca merele cu portocalele, vlahii cu cumanii si religia cu economicul. Iar biserica majoritara la noi e departe de a putea fi invinuita de neprogresul societatii asa cum extrem de elegant demonstreaza D-nul Ioan Bucur. Rolul religiei este acela de de a asigura un suport spiritual persoanelor care au sentimente religioase (doar vreo 99% din umanitate) si care cred ca noi suntem mai mult decat niste fiinte cu instincte animalice. Catolicii au dezvoltat un sistem represiv (Inchizitia), Islamul vine cu Jihadul. Ce mari atrocitati a comis Biserica Ortodoxa Romana la nivelul individului si mai apoi la nivelul societatii? Dupa 1989 Bisericile s-au umplut de oameni. De ce? Pentru ca suntem inapoiati? Sau poate pentru ca suntem cumani?

      • biserica ortodoxa romana a aparut pe harta de sine statatoare dupa primul razboi mondial,pana atunci fiind sub obedienta straina
        proaspat infiintata BOR a avut o atitudine anticrestina persecutandu-i pe evrei si antinationala,patriarhul punandu-i la picioarele preacurvarului Carol II toata puterea sprijinind dictatura acestuia
        se schimba stapanii dar supusenia BOR ramane aceeasi,de data asta fata de ateii comunisti
        1948 este un an de referinta in ceea ce priveste „convertirea” Ardealului catolic si distrugerea din temelii a nationalismului romanesc sub obladuirea baionetelor rusesti si a temnitelor comuniste
        cati martiri romani au fost atunci din simplul motiv ca au refuzat sa paraseasca catolicismul ca sa devina ortodocsi nu va sti nimeni niciodata
        iar rugaciunile BOR fata de comunisti vor continua desi catolicismul lovea frontal comunismul prin papa Ioan II
        dupa 1990 aceeasi cardasie cu aceeasi comunisti va continua,bisericile ardelenesti fiind ortodoxizate in continuare cu sprijinul justitiei corupte controlate de aceeasi bolsevici atei
        si BOR nu a implinit nici macar 100 de ani…
        sa mai zica cineva ceva de pasivitatea ortodoxa

        • Zici că BOR e autonomă abia de 200 de ani. Domnule catolic, poate ne spui de când e autonomă Biserica Romano-catolică din România.

  15. Oare Adevarul este acolo unde este confort si placere ?

    Ortodoxia este singura realitate a omului. Este în firea omului. Această fire, puțin câte puțin, s-a conștientizat; omul și-a pierdut-o prin căderea în păcat și psalmistul îl plânge pe om ca tot omul fiind mincinos, dar cred că trebuie înțeles oarecum ca traducerea în slavonă: <>.
    Omul, dacă nu și-a găsit să vorbim într-un limbaj modern – identitatea lui, rămâne în minciună. Omul este minciună până când, în Hristos, devine adevăr ca și Hristos Care S-a numit Adevăr. Or, ca omul să-și regăsească, să zicem, identitatea, să-și revină în fire, cum se spune în limba română, a trebuit ca Dumnezeu însuși să se întrupeze, să devină om, să trăiască mizeriile noastre, să trăiască toate defectele astea ale căderii, până și moartea, până și iadul. A făcut și un lucru pe care primul Adam nu l-a știut. Că revenind prin Înviere la viață, a putut și să se înalțe la ceruri și să șadă de-a Dreapta Tatălui, completând calea ființei omului, dacă vreți calea <> a omului, până la șederea de-a dreapta Tatălui.
    Numai în Hristos omul își poate reveni în firea lui cea adevărată ca identitate, numai astfel își regăsește firea lui cea adevărată, așa cum a fost concepută de Dumnezeu mai înainte de veci, când s-a gândit să facă pe om în chipul și asemănarea cea dumnezeiască.

    • Era imposibil sa nu apara un cre(s)tin plin de zel care sa behaie din sanul bisericii caderea in pacat , Isus, Dumnezei si alti draci la gramada. Du-te, mai cre(s)tine, si stai cu, curu-n sus sa te rogi sa intri-n rai sau dracu stie ce mai visati. Chiar nu se poate discuta liber fara sa apareti voi cu crucea-n mana? Sunteti ca paduchii – peste tot. V-as exila pe toti in Siberia sa ajungeti mai repede-n rai.

      • Dane, prietene, nu e cazul să jigneşti pe nimeni. Altfel rişti să laşi impresia că un ortodox leneş, dar politicos, e mai de preţ decât un ateu inteligent, dar mitocan.

        Teoria cum că Ortodoxia face omul leneş, catolicismul îl face pragmatic şi protestantismul liberal, e un fel de determinism. Aţi auzit de determinismul geografic? Ideea, cum că cei nordici sunt organizaţi şi eficienţi, pentru că nu au resurse, iar mediul e ostil, iar sudicii sunt leneşi şi contemplativi, pentru că le pică smochina-n poală şi nu au de strâns lemne pentru iarnă (vezi Humboldt, Ritter…) a sfârşit, exagerată, să-i dea apă la moară ţăcănitului de Hitler. Aşa că eu propun să rămânem echilibraţi şi lucizi,

        Înainte de toate, Ortodoxia, dragii mei, e creştinismul originar. E Adevărul, în formă neschimbată, pură, atent îngrijită, Ieri povesteam cu un protestant, îmi spunea că la ei nu e nici o problemă, câte capete, atâtea păreri, poţi spune orice despre Iisus, despre Biblie, despre suflet…dar că la noi e prea multă rigiditate. Această rigiditate e măsura adevărului celui neschimbat.

        Da, domnilor, înainte de a vă repezi cu pietre, flegme şi alte contodente din arsenal, mărturisesc că sufletul meu e creştin-ortodox şi că va rămâne aşa nu până la moarte, ci mult dincolo de ea. Îmi iubesc Biserica, şi neamul, şi crucile strămoşilor din cimitir, şi cărţile cele vechi. Şi aşa cum neam de neamul meu s-a născut şi a trăit în religia cea adevărată, şi eu voi fi ortodox până la capăt şi ceva dincolo de el.

        Ortodoxia induce subcultură? Mişcaţi-vă fizicul şi, în loc de Mamaia, luaţi-o spre Istanbul, intraţi în Sfânta Sofia şi priviţi mozaicurile! În sec. XIII, când ortodocşii mergeau în Apus, învăţaţii aceştia povesteau că se simt ca nişte barbari în faţa culturii ortodoxe. Ortodoxia l-a salvat pe Aristotel, Ortodoxia a pedepsit pe eretici cu cititul, nu cu rugul.

        Am citit un comentariu mai sus de-o ignoranţă cumplită. Cică…muzica ortodoxă nu are valoare! Omule cu capul gol, bizantinii cântau sferturi de note pe vremea când în Apus abia se descoperea notarea bemolului! Ia dă un search pe net şi ascultă nişte muzică psaltică…

        Faceţi un efort şi detaşaţi-vă de clişee.
        Şi mai treceţi şi pe la biserică. Ajută.

        Şi acum, hai. Daţi!

        • Nu sunt prietenul tau si nu vreau. Am cunoscut ca voi cu duiumul si mi-ati lasat o impresie jalnica, de turma ratacita . Va credeti cu stea in frunte purtatori ai adevarului suprem ce nu suporta contraziceri de nici un fel. Intrati in polemica cu oricine nu e de parere cu voi – de fapt va simtiti datori sa curatati lumea de necredinciosi. Intre mujahedinii cu bomba-n brate si voi nu-i mare diferenta, pentru ca si voi ati face la fel la o adica. Si, apropo, crestinismul este stramosul comunismului de fapt: aveti aceleasi principii – toti oamenii sa fie egali si un viitor luminos. Si cum intre comunism si nazism nu sunt decat mici diferente de opinie , rezulta ca crestinismul este la fel de totalitar si nociv ca si comunismul si nazismul. Surprinzator, nu? Dar, incearca sa legi o discutie despre asemanarile sau deosebirile dintre crestinism, nazism si comunism si un intreg card de contestatari te vor arunca in cazanul cu smoala al iadului. Radu Humor scrie ca „Noroc ca oricat de cocos se da pe bloguri ( e ceva specific astora :lol: ), acasa tot gaina canta ! Astfel ca si-a botezat nepoata (sa-ti traiasca!) tot la ortodocsi…”. Precizez ca am 2 copii si nu-s botezati dar nici nu le interzic sa calce prin biserici. Daca-s tampiti – sa se duca! Dar nu prea cred.

          • Şi de ce, mă rog frumos, să nu fim prieteni? Aaaa…stai că-ţi dau eu un motiv. Pentru că prietenii mi-i selectez personal. Şi printre ei nu vor fi, niciodată, cei care jignesc.

        • De-aia nu putem să avem o discuție civilizată și normală, că apare un habotnic și desenează tot în alb și negru, noi și voi, diavolul și necuratul, frate și inamic.

          Pentru habotnici și religioși nu există nuanțe, nu există neutru, nu există „dezinteresat”, nu există „sunt de acord cu tine în legătură cu a, dar nu cu b”.

          De-aia nu se poate discuta civilizat, pentru ca dorința creștinilor de a vedea lumea urâtă o face să fie urâtă.

          • Păi, dragă Nelu, chiar aşa şi este. Datoria mea de creştin e să îl mărturisesc pe Hristos Cel Înviat. Strămoşii mei şi ai tăi au făcut asta şi-n ascuţişul iataganului. Asta e prima datorie a creştinului.
            Splendid punctat, Alex! Aşa este. Datoria Bisericii Ortodoxe nu este să se ocupe de absorbţia fondurilor europene, de scăderea ratei şomajului şi de creşterea alocaţiei de handicap. Datoria Bisericii este să-L propovăduiască pe Iisus Hristos, să administreze Sfintele Taine, şi să unească pământul cu cerul. Orice conexiune între religia unui popor şi starea lui materială este un demers jalnic, dar cu mare priză la public. Un anumit public. Ia uitaţi-vă în Haiti, unde eşti împuşcat pe stradă pentru ceasul de la mână…are vreo vină Biserica romano-catolică pentru asta? Sau în Mexic, unde eşti decapitat în plină stradă?

            Ortodoxia, aşa cum mărturisea Alex, este Calea Adevărată. Sau, cum am citit eu spus de un istoric finlandez, Ortodoxia este Biserica originală.

      • Dane ! Dumnezeu este pretudindeni . Doar in inima fiecaruia intra daca este primit.
        Sper ca intr’o buna zi sa poti sa fii si tu purtator de Dumnezeu (Theofor)

      • dane, chestia cu siberia este fumata de vreo 50-60 de ani, de unul stalin. a umplut siberia cu rezvratiti si i-a si aranjat…. acu ca esti in acelasi duh cu el, vezi si tu ce face progresul

  16. Religia nu e numai „ppiul poporului”, ci si sursa lui de alienare!

    Hai ca ii las pe trogloditii de ortodocsi, uitati-va la biserica catolica (ce isi merita din plin cacofonia din titlu) si la scandalurile de homosexualitate si pedofilie care nu se mai termina!

    Uitati aici http://video.google.com/videoplay?docid=7745088455537169028#

    Pai cat bine trebuie sa faca defectii aia de catolici…ca sa isi “spele pacate;e” prin RAUL enorm de care au fost si SUNT INCA in stare?

    Nu mai pomenesc de cutuma obscurantista privind interdictia preotilor catolici de a se casatori!

    Caraghios, penibil…grotesc!

  17. Exista o demonstatie concreta si practica pentru faptul ca ortodoxia ne tine inapoi fata de catolici si mai ales prostestanti, si asta consta in felul cum ne „afirmam” noi si pe alocuri in libertatile omului si in special in „prosperitate” economica .Adica in loc sa muncim mergem sa ne rugam la biserica sa ne mearga mai bine…
    Si exista si demonstratii practice pentru asta, vedeti ce circ fac studentii la popeala cand e o demonstratie gay, ei exprima practic noua dreapta. Acuma eu nu sunt gay, dar in UE unde suntem noi membri cica e de obicei voie, si popii astia spun nu si nu si iar nu, desi au fost nenumarate cazuri demonstrate in presa cand ei au spus da si da si yeeah!

    • „Demonstratia” practica nu are nicio valoare. In primul rand, actul de inchinare al omului religios are o logica anume – nu oricine spune Doamne, Doamne, inseamna ca este intr-adevar un crestin deplin. Asadar, a judeca dupa aparente, apo extrapoland, este complet fals. In al doilea rand, din antichitate pana acum, crestinii autentici au fost intotdeauna cei mai corecti cetateni, seriosi si responsabili (ca sa vobresc in limbaj secular). Crestinul nu se sustrage societatii, insa traind in ea, o semnifica diferit. Limita trairii in societate nu a reprezentat-o un sistem economic, sau cerinte legate de viata sociala, ci acele fenomene care puneau in pericol credinta.

      Crestinii, ca cetateni ai acestui stat, au dreptul sa isi promoveze conceptia lor etica despre viata. Si o fac, inclusiv pentru apararea unor drepturi civice generale, valabile pentru toti (fie credinciosi, fie necredinciosi), asa cum sunt, de pilda, cele legate de viata privata sau protejarea datelor personale. In ceea ce priveste gay ritghs, avort, etc, este fals ca doar gruparile noua dreapta s-ar opune. Exista alte asociatii crestine care sunt implicate in acest domeniu si care nu au coloratura politica.

  18. se discuta prea mult despre starea materiala in diverse tari, punand-o in legatura cu religia de acolo. doar partial adevarat, totul porneste dela preocuparea pentru EDUCATIE. la catolici si mai apoi la protestanti, educatia religioasa, catehizarea, stiinta de carte, erau preocupari ale bisericii si a le preotilor, lucru greu de observat la ortodocsi, in tarile ortodoxe analfabetismul ajungand pana de curand la procente aiuritoare, preotii sumar pregatiti, fara o preocupare de a lumina masele( cu rare exceptii). la romani, preocuparea pentru studii si scolarizarea poporului,intemeierea de scoli, apar la ardeleni, dupa unirea cu Roma. scolile din Blaj au format nu numai preoti si oameni invatati ci apostoli culturali prntru toti romanii: Gheorghe Lazar la Bucuresti, Aron Pumnul la Cernauti, Simion Barnutiu la Iasi, familia Maiorescu, daca aceste nume va spun ceva. de acolo a pornit renasterea culturala si apoi cea politica a Romaniei!

    • Scoala Ardeleana ca si Pasoptistii nu au adus o renastere autentica, nici macar la nivelul limbii romane. Ei erau purtatorii unei conceptii si unor idei (nu toti din cadrul acestor grupari, ca sa nuantam) opuse traditiei locale si chiar si limbii romane.

      Pentru comparatie, limba romana a Bibliei din 1688 este mult mai plina de seva si adancime, mult mai frumoasa, decat limba pitigaiata, deja expirata, a pasoptistilor, si desigur mult mai savuroasa decat limba incremenita a latinizantilor.

  19. # radu oltean
    In Ardeal vechile elite romanesti, familiile de juzi, voievozi si de cneji, au fost maghiarizate prin catolicizare.Familiile nobiliare maghiare Karácsony (fost Craciun), Dragfy (fost Dragos), Kendeffy (fost Candea) sunt numai cateva clanuri care au urmat aceasta reteta.Iancu de Hunedoara si Matei Corvin, la fel.S-au maghiarizat.
    Probabil ca asta s-a intamplat si cu o buna parte din populatia romaneasca a Ardealului, din moment ce ultimele metode de investigare pe baza de analize genetice indica foarte limpede acest fapt, ca maghiarii sunt foarte apropiati genetic de romani.

    Cristalizarea constiintei nationale a romanilor din Ardeal a inceput pe fondul contrareformei, atunci cind Habsburgii catolici confruntati cu dezertarea masiva a ungurilor spre Reforma au hotarit sa parieze pe romani.I-au ridicat putin pe romani pentru a-i putea controla pe unguri.

    #Neamtu tiganu
    Cand a luat sfarsit Razboiul de 30 de ani din toata populatia germana din Univers mai ramasese doar o treime.Catolicii si protestantii germani s-au macelarit intre ei cu atata entuziasm ca erau sa lase omenirea fara nici un german de samanta.
    Mi se pare firesc ca in prezent catolicii si protestantii sa fie mai bogati si mai linistiti, dupa atatea necazuri.Merita saracii.

    Totusi, daca cineva vrea sa-si aleaga o religie in functie de bogatie, catolicii si protestantii nu sint pe primul loc.Sint si alte alegeri, mai profitabile.Mozaismul e de departe mai profitabil decat protestantismul sau catolicismul.
    Crestinismul in general oricum e in amurg.O alegere de mare viitor ar putea fi religia islamica.Un seic al petrolului e mai tare decit orice bogatas catolic sau protestant iar un imam sau ayatolah poate mobiliza mai multa bogatie si putere decat orice reverend sau popa ortodox sau papistas.

    E o piata libera, oricine poate sa aleaga orice religie, depinde numai de calculele de rentabilitate pe care si le face.Nu inteleg de ce atita cearta si prejudecati impotriva ortodocsilor romani.Altfel fiecare are libertatea sa fie ce doreste (protestant, catolic, ortodox, musulman, mozaic, animist, ateist si multe altele).
    Pe termen lung demografia musulmana bate de departe demografia crestinilor.Demografia nu ramane niciodata fara consecinte.

  20. eu nu pot sa va inteleg pe voi care sunteti si ortodocsi si romani
    ortodocsia este o religie imperialista…a fost a imperiilor bizantin,bulgar(care ne-a ortodoxizat pe noi cu sabia interzicandu-ne cultul latin apusean) iar acum este religia rusiei
    ca religie imperialista noua romanilor ne-a interzis limba noastra cea latina si orice forma de emancipare culturala
    jaful pe care grecii l-au facut in istorie in moldo-vlahia in numele ortodoxiei este comparabil poate doar cu ce s-a intamplat cu jefuirea americilor de spanioli…si in timp ce tot aurul tarilor romanesti curgea spre muntele atos romanii se bejeneau de foame si saracie
    in secolul XVIII romanii ardeleni devin catolici si din momentul acela datorita posibilitatii de a avea acces la cultura europeana se desteapta constiinta nationala romaneasca
    Ion Inocentiu Micu „inventeaza”nationalismul romanesc,Sincai scrie prima istorie a romanilor…etc…si plebs valahica devine pt prima data natio valahica
    elita culturala catolica din Transilvania va incepe sa exporte romanism si peste munti in pofida impotrivirii bisericii ortodoxe si dupa aproape 200 de ani de lupte statul roman se va infiinta abia sub Cuza…
    cine a fost dusmanul de moarte al lui Cuza si evident si al statului roman proaspat infiintat?aceeasi biserica ortodoxa care pe langa blesteme a mai solicitat si ajutorul trupelor rusesti in principate(cam ce a facut Iliescu in dec.89)
    unirea de la Alba-Iulia din 1918 este apanajul ardelenilor…voi miticii inca erati sub ocupatie germana…iar elita ardeleneasca era in totalitate catolica
    si pt ca romania a cazut din nou sub rusi catolicismul romanesc a fost interzis in 1948 pt a putea pune romania mai usor sub cizma ruseasca
    iar azi?cine se opune prin toate publicatiile sale si toate luarile de pozitii impotriva Occidentului,impotriva NATO-aliatul romaniei,impotriva UE si a tot ce este occidental,facand astfel jocul propagandei rusesti antioccidentale?aceeasi biserica ortodoxa straina de orice simtire romaneasca
    asta e drama romaniei…de aceea romania nu poate fi un stat normal…pt ca romanismul s-a nascut in Ardealul catolic in pofida ortodoxiei antiromanesti iar acum nenorocirea Romaniei este sa fie condusa de un bucuresti ortodox antinational ,antioccidental si rusofil incapabil sa exporte nationalism in provinciile tarii pt simplu fapt ca ortodoxia si romanismul sunt antagonice
    solutia Romaniei ar fi mutarea capitalei intr-o provincie care a facut parte intotdeauna din Europa,in Banat,in Transilvania,in Maramures si lepadarea cat mai curand posibil de acest cancer al natiunii romane care e religia ortodoxa

    • #szeppty

      Ehei, nu uita ca daca nu intrau miticii in razboi mizand pe o carte castigatoare momentul de la Alba Iulia n-ar fi existat.
      Asa, miticii au intrat in razboi cu curajul inconstientei, au inceput lupta pe doua fronturi si au murit in proportii de masa.Din 750,000 de mobilizati, miticii au pierdut 71% din efective.Mult, foarte mult.Plus populatie civila decimata de tifos exantematic.
      Unirea a costat enorm de mult pe romani.
      Sa dam Cezarului ce-i al Cezarului.Miticii au fost si cred ca inca mai sint razboinici ai dracului de hotarati.La un caft, ceva, poti sa te bazezi pe ei.

      • prietene,grosul miticilor nu a murit in prima linie…miticii au murit de mizerie,de foame,de TIFOS EXANTEMATIC
        iar in marile victorii din vara lui 1917 grosul armatei regale romane era deja format din romani ardeleni adusi din Rusia unde fusesera prizonieri(ei luptasera initial in armata austro-ungara pe fronturile din Galitia)
        repet…la ALBA_IULIA nu a fost nici un picior de regatean…unirea de la 1918 este exclusiv apanajul ardelenilor care chiar daca nu va place erau catolici
        biserica unita din Transilvania a tinut flacara romanismului in timp ce ortodocsii trimiteau pastorale de adeziune la coroana sf,stefan si blestemau pe cei care pactizau cu barbarii de la bucuresti…atat Vasile Mangra care era mitropolit cat si Miron cristea care era atunci episcop de Caransebes in orice tara normala erau impuscati pt tradare

    • @Szeppty; Se spune „ortodoxie”, nu „ortodocsie”. Dar hai să zicem că a fost o scăpare.
      Spui că Ortodoxia e religie imperialistă. Pune mâna pe cartea de istorie bisericească şi mai cugetă niţel. Imperialist a fost catolicismul, vezi cele două Americi, nu Ortodoxia. Chiar şi conceptul de „misionarism” este specific Occidentului, nu Orientului ortodox. Ruşii s-au creştinat după ce delegaţia lor a intrat în Sfânta Sofia din Constantinopol, nu cu forţa.
      Spui, apoi, tot felul de gogomănii, cum că „românismul” s-a născut în Ardealul catolic. În primul rând, nu există „românism”, asta e o prostie. Există un popor, cu o istorie şi o determinare istorică mai mică sau mai mare. E adevărat că Şcoala Ardeleană a reprezentat un salt uriaş pentru dezvoltarea conştiinţei naţionale, dar e evident că nu l-ai citit pe Samuil Micu, că dacă ai fi citit istoria lui, ai fi descoperit cât de recunoscător era înaintaşilor săi ortodocşi. Nu are rost să-ţi ţin cursuri de istorie pe net, dar ia interesează-te cine a tradus prima Biblie şi unde, primul NT şi unde. Ia interesează-te cine a fost Dosoftei, Antim Ivireanul, Dimitrie Cantemir, mitropolitul Petru Movilă.
      M-am cam săturat de pseudoistoricii ăştia care manevrează clişee ieftine de tipul „greco-catolicii sunt albi, ortodocşii sunt negri”. Bieţi sfertodocţi care iau de bună tot ceea ce aud la o catedră. Cultura adevărată se face, dragii mei, cu pixul şi hârtia, prin biblioteci şi prin arhive, nu pe net sau prin predici fulminante şi revanşarde.
      Dacă vrei să afli istoria acestui popor, aşa cum o prezintă istoriografia, caută FONTES ISTORIAE DACO-ROMANAE, Editura Academiei, 1982, în care găseşti în original şi în traducere română, toate documentele medievale despre noi,

  21. Excelent comentariu – de astfel de analize avem nevoie ca sa scoatem capul la suprafata. Omul are minte sa inteleaga insa daca i se servesc doar prostii sau bannere scoase din stomac?? la ce sa ne miram ca habar nu are ce e cu el.
    Romanul obisnuit nu are resursele si/sau timpul sa ‘sape’ pe internet dupa informatii pertinente ca acest articol.
    Doamne ajuta.

  22. Foarte bun articolul.

    1) Dupa parerea mea inapoierea materiala este corelata cu ortodoxia, deci afirmatia istoricului Djuvara e adevarata din punct de vedere logic.

    2) Asta insa nu inseamna insa ca ortodoxia a cauzat aceasta inapoiere, unul din factorii explicativi fiind de exemplu asezarea geopolitica, asa cum si spune autorul articolului. Orice statistician poate confirma ca o corelatie nu inseamna relatie cauza-efect.

    3) Ortodoxia este un spital al sufletelor, si indraznesc sa afirm ca din punct de vedere spiritual poporul roman sta mai bine decat alte popoare. Bunastarea materiala nu este scopul ortodoxiei. Din contra, bogatia materiala corupe sufletul de multe ori. Sunt de acord cu George mai sus ca a fi „avansata” ca tara in sensul modern al cuvantului nu e deloc bine.

    4) Trebuie facuta clara distinctia dintre institutia ortodoxiei si ortodoxia ca religie. Din pacate exista multa coruptie la nivelul institutiei, iarasi determinata in mare masura de asezarea geopolitica. Cei care in mod convenabil isi neglijeaza viata spiritula raportandu-se la clerici mai putini vrednici fac o mare greseala, uitand ca salvarea depinde doar de ei.

    5) Ortodoxia ca religie este insa in mod cert calea cea mai sigura catre salvarea sufletului. Ratacirea catolica (papism, inovatiile teologice, renuntarea la posturi, transformarea bisericii in institutie financiara etc) nu reprezinta o solutie. Restul religiilor crestine sunt herezii cauzate de greselile catolice. Oricine cunoaste scrierile sfintilor parinti si spiritul celor 7 consilii ecumenice intelege asta.

    Ortodoxia este Calea Adevarata. Trebuie oare sa discutam despre relatia dintre ortodoxie si starea materiala?

    Doamne Ajuta!
    Alex

  23. bre alex-aia cu ” spitalul sufletelor” mai ca e tare-deci numai bolnavii la cap sint ortodocsi?apoi:popii ortodocsi au un procent mare de turnatori intre ei-la partid,la secu,kgb,etc,si biserica-ca institutie e de acord cu asta-drept dovada ca nu s-a delimitat de ei si ii mai si numeste in functii importante; politicienii in fuga lor bolnava dupa electori,implica popii ortodocsi in politica,aproape toti popii ortodocsi fac propaganda comunista,la modul desantat,in biserica,in campaniile electorale;ortodoxia are rata cea mai mica de implicare in activitati sociale,dintre toate cultele;e criza la toti,da’ pentru constructii de biserici sint bani-o farmacie trebuie sa fie localizata la mai mult de….metri de alta,da biserici se fac pe fiecare strada,fara restrictii,chiar daca prin investitia aia,banii nu sint cheltuiti in folosul comunitatii;in tzarile europene,popii sint platiti din contributziile enoriasilor,care la inceput de an isi declara apartenentza la un anumit cult si dau % din venitul lor pentru popa lor-acolo,popa se straduieste sa fie cit mai util comunitatii,insa nu poate fi folosit pentru manipularea politica;si putem povesti inca 5 ore de acest subiect;atita doar ca, e greu sa faci un orb sa vada si un incuiat sa se deschida spre adevar,pina ce fanatismul l-a indoctrinat;si de ce poporul roman sta mai bine ca altele la capitolul spiritualitate?ca-l avem pe iliescu?ca pentru capital electoral au acceptat ca europenii sa ne confunde cu tziganii?ca il contrapunem pe …cu marii creatori de arta ,stiinta din Renastere,cu marii muzicieni ai sec.XVI si urm.care din cite stiu,au fost in restul continentului,nu aici?ca pina la 1700 in biserici se vorbea numai ruseste,in timp ce ”dincolo” biserica era factorul de propagare a culturii in limba fiecarui popor?ca la 1599 la noi,stiitorii de carte se numarau pe degete,in timp ce la Venetia se inaugura a 3-a universitate?o sa vi cu inchizitia si alte chestii;nimeni nu e perfect,si or fi trecut si altii prin epoci negre;numai ca ei au trecut in urma cu 300 de ani,iar comunismul a omorit de 100.000X mai multi oameni in sec XX;asa ca,mai usor cu ”adevarat”,”fals”,”unica”,etc.

    • Citez:
      „aproape toti popii ortodocsi fac propaganda comunista,la modul desantat,in biserica,in campaniile electorale;”

      Aceasta afirmatie este pur si simplu aberanta. In acest fel si cu asemenea sentinte nu se poate purta un dialog. Aceasta este pur si simplu o acuzatie bazata pe impresia artistica.
      Ultima data cand au fost alegeri la biserica noastra am auzit doar indemnul de a merge la vot, sa ne tinem de datorie, asa cum invata Cristos sa dam Cezarului ce e al lui, adica sa ne ocupam locul in societatea oamenilor.

    • Biserica ESTE un spital al sufletelor. Altfel de ce ne ducem la biserica, daca suntem perfecti. Cine afirma ca nu are nevoie sa progreseze spiritual nu intelege sansa care i-a fost data in aceasta viata. Iar progresul (vindecarea sau ascensiunea spirituala) se realizeaza prin aproprierea de Dumnezeu in biserica.

      Cultura/ educatia/ stiinta nu sunt neaparat un lucru bun, mai ales pentru cei care nu sunt credinciosi si nu vad cu ochii Domnului. Exemple sunt nenumarate. Educatia/ cultura sunt necesare din alte motive, insa nu te vor ajuta deloc cand vei fi judecat de Dumnezeu.

  24. Gradul de religiozitate este invers proportional cu IQ (dovezi statistice)
    Am si eu o nedumerire- pt cre(s)tini : daca cristosul a inviat atunci inseamna ca sacrificiul lui, adica moartea , nu mai are sens; daca nu a inviat si a ramas decedat, atunci nu mai are nici o baza religia voastra

    • Probabil ca IQ-ul crestinilor este mai mic acuma, in medie, dar factorul timp nu este luat in considerare. Cred ca daca ar fi putut fi masurat in primele secole AD ar fi fost mult mai mare decat media.

    • „daca cristosul a inviat atunci inseamna ca sacrificiul lui, adica moartea , nu mai are sens”

      ?????

      Mi se pare o critica a cuiva care nu stie despre ce vorbeste, cu tot respectul.

    • Citez pe Kitana:
      „Gradul de religiozitate este invers proportional cu IQ (dovezi statistice)
      Am si eu o nedumerire- pt cre(s)tini : daca cristosul a inviat atunci inseamna ca sacrificiul lui, adica moartea , nu mai are sens; daca nu a inviat si a ramas decedat, atunci nu mai are nici o baza religia voastra.”

      Draga Kitana,
      Ai scris ca gradul de religiozitate este invers proportional cu IQ, ceea ce in mod logic implica faptul ca un om este cu atat mai inteligent cu cat este „mai putin religios”. Presupunerea ta este contrazisa clar tocmai de dovezile statistice pe care le invoci… Nu cred ca e cazul sa iti dau exemple de oameni religiosi care au fost sau sunt mari ganditori contemporani.

      In ceea ce priveste a doua parte a mesajului dumitale, anume acea „nedumerire- pt cre(s)tini” eu as clasifica-o ca o dovada clara contra afirmatiei dumitale anterioare. Dumneata dovedesti ca poti fi in acelasi timp si ne-religios si ne-inteligent… Statistica poate oferi unor oameni informatii utile pe cand pe altii ii incurca rau de tot si ii face confuzi… Asta temperand efectul insultei aruncate gratuit intr-o dezbatere perfect civilizata…

  25. A acuza Ortodoxia de inapoiere sociala mi se pare o incercare anemica de a-i subrezi
    autoritatea moral-religioasa, se pare, in vadita ofensiva in aceste vremuri tulburi.
    Pana la urma e vorba de Crestinism, si daca Catolicismul, care nu se deosebeste esential de Ortodoxism a produs bunastare , firesc ar fi fost ca si Ortodoxia sa fi contribuit la asemenea stare printre slujitorii ei.
    Numai ca aici au intervenit alte conditii socio-politice si economice, dar mai ales istorice care
    au permis acest decalaj, uneori e drept greu de explicat, dar mai ales de suportat.
    Bataia lunga porneste insa din alta parte !
    De fapt pe cine ar trebui sa deranjeze ca niste crestinii ortodocsi sunt mai saraci decat cei catolici(ca sa luam in calcul numai astea doua parti ale unui intreg crestinesc, si sa nu ajungem asa repede la adevaratii dusmani ce pandesc din umbra momentul de a lovi decisiv in partea mai saraca, dar nu mai slaba, paradoxal:roll: ).
    Acum , cand saracia unora asigura mai lesne prosperitatea altora, demersul de culpabilizare al Ortodoxiei are radacini mai adanci si teluri mai ascunse, cel principal vizand distrugerea unor popoare crestine, a caror credinta nu poate fi cumparata (in sfarsit, iata si ceva greu de crezut celor care cu bani au reusit pana acum, sa cumpere orice , de la teritorii, pana la constiinte!). Credeti ca intamplator s-au intamplat razboaiele din Serbia, sau toate relele ce se abat asupra Romaniei, aceste leagane ale crestinismului, verigi mai slabe ca potential economic si armat ?!
    Delimitarea asta fortata de Rusia, o alta tara crestina, impusa noua de unii, nu va da nimic de banuit ?!
    Pana la urma rusii ( de fapt comunistii lor, care erau la inceput doar in proportie de 10-15 % din cei care hotarau, restul fiind altii!) si-au cam luat din Romania un tribut ce poate ca crestineste ar putea fi explicat pe timp de razboi, dar ca acum in timp de pace (aparenta!) romanii s-au trezit deposedati de mai toate averile nationale, prin niste masinatiuni diabolice, vad ca nu produce temeri si nu naste intrebari.
    Pana la urma si Biserica se abtine in a se implica direct !
    Da, dar acest lucru poate fi oricand infirmat si atunci nu-i mai bine s-o decredibilizezi din timp , spre a-ti putea implini mai usor „menirea” biblica ?!

  26. @Neamtu-tziganu este un hatru get-beget roman, ce-si permite uneori sa ia peste picior nu numai domnisoare, dar si pe cele sfinte !
    Noroc ca oricat de cocos se da pe bloguri ( e ceva specific astora :lol:), acasa tot gaina canta !
    Astfel ca si-a botezat nepoata (sa-ti traiasca!) tot la ortodocsi, desi se joaca in nisip nemtesc :roll:
    Cei care admira ( pe buna dreptate!) slujbele in care orga este principala atractie, inseamna ca n-au asistat la slujbe cu coruri bisericesti deadreptul dumnezeiesti !
    Orice concerte laice, palesc in fata simplitatii si maretiei divine a acestor cantari religioase !

  27. ca roman ortodox in relatie cu alte culturi (de indiferent ce tip), n-am simtit niciodata ca-mi lipseste ceva; dimpotriva: am simtit ca ortodoxia imi adauga ceva bun de la fiecare.
    pot sa-mi adaug orice lucru bun de la toti, dar nu orice lucru bun imi e si de folos… “toate-mi sunt cu putinta, dar nu toate-mi sunt de folos”.
    Civilizatie, pragmatism …invinuim credinta pentru lipsa lor – dar niciodata comunismul ….?
    Foarte ciudat… comunismul a functionat prin excluderea absoluta a credintei, iar noi scoatem comunismul in mod absolut din orice judecata asupra “civilizatiei romanilor”….
    Gregorian
    http://www.youtube.com/watch?v=0cpux9jjHLo

  28. Iata cateva fapte care vor da moara la celor ce spun ca BO e „frana de mana trasa” unei tari amarite:

    -1 Cea mai mare evaziune fiscala infaptuita este cea a BOR (tot felul de afaceri neipozitate, datorita girului unor politicieni in goana dupa voturi) + concurenta neloiala, ex. daca am o spalatorie si la coltul strazii popa deschide si el una ,din start sunt dezavantajat din faptul ca eu platesc taxe. Statul plange dupa taxe i-a de la sugari, mame si profesori dar afacerile prelatilor sunt bine mersii, departe de orice atingere a fiscului. Luati ex tarilor vest, si punetii sa plateasca taxe!

    -2 Religia ortodoxa obligatorie in scoala! Am ajuns sa traim intr-o tara fundamentalista, doar ca in locul islamului avem ortodoxia! Daca nu vreu ca copilul meu sa fregv. aceste ore trebuie sa fac cerere. E aiurea. Intr-o tara civilizata e exact invers, daca vreau sal trimit la religie fac cerere in acest sens.

    -3 in orice dezbatere publica hopp si popii is gasesc sa dea cu parerea….Problema ca indobitocirea populatiei duca ca aceste pareri sa fie ascultate de foarte multa lume.

    -4 mai in gluma mai in serios Haidati sa numim un prelat la Agentia care se ocupa de constructia autostrazilor. Sau construit mii de biserici, multe din ele inutile, cu un prelat BOR sar gasii banii si resurse care sa termine autostrazile romanesti. Autostrazile in cea ce avem noi nevoie ca de aer, ele sunt precum inima si venele unei persoane.

  29. Religia crestina produce retard intelectual si social, deoarece promoveaza un tip de educatie autoritarist – patriarhal – ultraconservator.
    Singurul lucru de care e interesat crestinismul este mentinerea status quo-ului curent. Nici macar acum nu s-au linistit. Catolicii au dus efectiv razboi cu stiinta, tehnologia, ajungandu-se pana la situatia in care tiparul lui Gutemberg a fost declarat „unealta diavolului”. Nu trebuie sa fie ortodoxie sau protestantism sau adeventism sau catolicism; crestinismul este retrograd prin natura lui. Nu exista absolut nimic in dogma crestina care sa instige la vreun fel de progres ci dimpotriva. Sa dea careva vreun citat din biblie care instiga la asa ceva iar eu sa vin cu 50 care instiga la moarte, masochism si sclavagism.

    Max Weber s-a aberat atunci cand a pus pe seama protestantismului dezvoltarea economica de dupa Evul Mediu. La fel de bine pot sa spun si eu ca Martin Luther si compania au gasit ca e necesar sa perverteasca dogma crestina de pe acea vreme pentru a-si putea ridica nivelul economic, si pentru a putea iesi de sub subordonare economica fata de Biserica Catolica si am la fel de multe dovezi pentru aceasta teza pe cate are si Max Weber pentru a lui. Poate chiar mai multe.

    In ceea ce priveste ortodoxia , aceasta nu a avut cum sa fie vreo piedica in calea stiintei in Tarile Romane deoarece stiinta nu exista. Poporul a fost complet iliterat, iar slujbele se tineau in limba slavona din care nimeni nu intelegea mare lucru, inclusiv popii. Cel putin ortodoxia a mutat centrul corpului de cunoastere din occident in orient prin acest fapt; pana si austro-ungarii aveau ca limba oficiala latina. La romani ar fi prins cu atat mai bine.

    In rest; foarte mult resurse s-au dracului, la Muntele Athos in loc sa stea prin Tarile Romane; domnitorii nostri ortodocsi au facut biserica peste biserica peste biserica iar vreo Universitate prin cap nu le-a dat sa faca. Ca speculatie – poate ca daca eram catolici am fi fost ajutati mai mult de catre vecinii nostri din N si V cu razboaiele si alte afaceri de genul asta.

  30. Raman totusi la parerea mea,cum ca sistemele politico-economice si pozitia geografica a statelor au fost determinante in evolutia lor.Biserica a avut o influenta importanta in evul mediu,insa daca in occident participa la decizii politice,in orient si in Tarile Romane apara identitatea popoarelor in fata turcilor.Sa nu uitam ca Balcanii au fost puternic influentati de turci,asa explicandu-se stadiul de dezvoltare inapoiat al Bosniei,Bulgariei,Macedoniei,Albaniei,putem include aici si parte a Croatiei si Serbia.Abilitatea politica a romanilor si oarecum dezinteresul turcilor ne-au avantajat in incercarea de a ne pastra identitatea culturala si religia.Stadiul nostru de dezvoltare a fost putenic determinat insa de comunisti.Sa fim sinceri,nu aveau nici-o treaba cu biserica.Anii de comunism au fost ucigatori,mai ales dupa 1975.Daca pana atunci Romania a fost la un nivel comparabil cu multe state occidentale catolice,mai apoi Ceausescu in nebunia lui si politicile economice falimentare ne-au adus in stadiul de subdezvoltare.Repet,puterea comunista a fost cea care ne-a determinat stadiul de inapoiere!!!!Nu aveau nici-o treaba cu biserica!!!!!

  31. religia indiferent de orientare are scopul de a intuneca mintile oamenilor,fiind astfel mai supusi si mai usor de manipulat

  32. foarte „interesante” comentariile. patapievici spunea ca noi, romanii nu avem stiinta dialogului. Avem un om care propune o tema de dezbatere, Ioan Bucur. Subiectul foarte incitant. Omul da niste idei de gandit, de discutat. Ce observam? Ca aproape nimeni nu-i citeste articolul decat foarte superficial si ca fiecare comenteaza in functie de parerile (umorile) pe care deja le are inainte de citirea articolului (banuiesc ca nu vorba de incapacitate intelectuala in intelegrea articolului). Se vede treaba ca ne este f greu sa-l ascultam pe celalalt si ca ne este f suficienta propria nostra gandire, suferim fiecare de un fel de infaibilitate intelectuala :), ca tot vorbim de religie

  33. Cavalerului din Blahernae
    Nu sunt prietenul tau si nu vreau. Am cunoscut ca voi cu duiumul si mi-ati lasat o impresie jalnica, de turma ratacita . Va credeti cu stea in frunte purtatori ai adevarului suprem ce nu suporta contraziceri de nici un fel. Intrati in polemica cu oricine nu e de parere cu voi – de fapt va simtiti datori sa curatati lumea de necredinciosi. Intre mujahedinii cu bomba-n brate si voi nu-i mare diferenta, pentru ca si voi ati face la fel la o adica. Si, apropo, crestinismul este stramosul comunismului de fapt: aveti aceleasi principii – toti oamenii sa fie egali si un viitor luminos. Si cum intre comunism si nazism nu sunt decat mici diferente de opinie , rezulta ca crestinismul este la fel de totalitar si nociv ca si comunismul si nazismul. Surprinzator, nu? Dar, incearca sa legi o discutie despre asemanarile sau deosebirile dintre crestinism, nazism si comunism si un intreg card de contestatari te vor arunca in cazanul cu smoala al iadului. Radu Humor scrie ca “Noroc ca oricat de cocos se da pe bloguri ( e ceva specific astora :lol: ), acasa tot gaina canta ! Astfel ca si-a botezat nepoata (sa-ti traiasca!) tot la ortodocsi…”. Precizez ca am 2 copii si nu-s botezati dar nici nu le interzic sa calce prin biserici. Daca-s tampiti – sa se duca! Dar nu prea cred.

    • @dan costin
      Pe mine ma uimeste siguranta pe care o manifesti dumneata in afirmatii de genul identitatii dintre mujahedinii islamisti si crestinii ortodocsi. Spui ca ai cunostinte cu duiumul dintre crestinii ortodocsi…Si ca stii dumneata ca ar face acelasi lucru: ar lua bomba in brate ” la o adica”. Cunosti oare vreo iota din invatatura crestina despre viata, despre sinucidere si despre relatiile cu „necredinciosii”?
      Da, crestinii te vor contrazice cand vei avea o atitudine potrivnica invataturii crestine. Asta nu inseamna ca te persecuta cineva. De ce confunzi contrapunerea ideilor cu intoleranta? Oare toleranta inseamna relativizare? Oare a fi tolerant inseamna a accepta ca la fel de valabile principiile celuilalt? Sau inseamna a ii acorda neconditionat dreptul de a exista si a se exprima?

      Aberatia monumentala din postarea dumitale este asemanare dintre crestinism si comunism… Asemenea idei sunt ciudate… Eu nu am cunostiinta de invataturile despre revolutie din mesajul apostolilor. Si nici despre ura de clasa nu am auzit, nici despre clasificarea oamenilor… Crestinismul, asa cum arata Cristos in Evanghelii, este manualul mantuirii, adica se adreseaza dimensiunii spirituale a omului, nu are cauze de natura sociala.

    • @Dan Costin :
      „Precizez ca am 2 copii si nu-s botezati dar nici nu le interzic sa calce prin biserici. Daca-s tampiti – sa se duca! Dar nu prea cred.”
      Stii care-i nenorocirea voastra ? Voi credeti ca Biserica, adica Dumnezeu are nevoie de voi, cand in realitate ete exact invers !
      Nu ma grabesc sa va fac in vreun fel, pentru ca un individ care nu crede in nimic , adica se crede vreun fel de buric al pamantului, ajunge cu siguranta si singur la alte convingeri, dar de obicei cand este prea tarziu pentru el.
      De altfel aproape toti marii oameni de stiinta au sfarsit prin a recunoaste existenta divina, asa ca unora ca voi ce-am putea sa va reprosam?
      Sunteti atat de saraci :roll:
      Si nu faceti nimic spre a va imbogati sufleteste ;-)

  34. cavalerule din vlaherne primul semn ca esti spalat pe creier de orice constiinta nationala(adica ca esti ortodox) e faptul ca le plangi la greci(fostii nostri stapani) de mila
    Urban intai de toate era roman,dar fiind nascut in Ungaria a fost considerat ungurean
    deci eu sunt foarte mandru ca balimezele unui roman au daramat cuibul de viespi care a fost Constantinopolul
    ca orice roman era o fire practica…inainte sa-si ofere serviciile turcilor s-a dus intai la bizantini…dar fiind un vlachos a fost refuzat cu un dispret suveran tipic porfirogenetilor
    vlaherne era cartierul vlahilor din Constantinopol…acesti vlahi in urma pogromurilor bizantine si slave astazi practic au incetat sa mai existe in sudul Dunarii…
    VLAHILOR de ce nu le plangi de mila?
    pt ca sunt un popor inferior asa cum propovaduia propaganda imperiala ortodoxa bizantina?
    si pt ca grecii sunt poporul ales al noului testament carora trebuie sa li se inchine toate neamurile?
    voi ortodocsii ati interzis limba romana de-a lungul veacurilor
    ati introdus cu forta slavizarea prin intermediul slavonei…
    nu ati creat nici o academie…ba mai mult ati blestemat in numele ortodoxiei orice forma de invatamant negrecesc asa cum si astazi va opuneti oricarei forma de progres din simplul motiv ca nu vine de la greci sau de la rusi
    ati impiedicat prin orice mijloace,inclusiv prin crime(iezuitii erau mici copii pe langa voi) orice alianta politica a tarilor romane prin care ar fi iesit din sfera voastra slavo-bizantina de influenta
    la fel faceti si azi cand Romania urmandu-si destinul exceptional care pur si simplu a explodat dupa 1859 este in cea mai buna situatie din toata istoria sa,mare, aproape intregita,intr-o alianta militara,politica si economica cu cele mai puternice tari care ne garanteaza independenta…ei bine voi ortodocsii asmutiti populatia impotriva aliatilor si prietenilor Romaniei gasind tot felul de pretexte asa-zis crestine(cata fatarnicie) pt a putea readuce romania pe orbita Rusiei,actualul imperiu ortodox
    duceti turme intregi de oite spalate pe creier pe la tot felul de pelerinaje prin ucraina si rusia punandu-i pe bietii oameni sa se inchine pe la nu-stiu ce sfinti rusi care au fost mare parte dintre ei mari calai de romani…si indoctinandu-i impotriva anticristului care e NATO si UE
    nu e nimic nou sub soare
    asa ati facut tot timpul…
    ieri ne-ati rupt din lumea catolica
    azi vreti sa ne rupeti din NATO si UE ca sa ne poata elibera de erezia occidentala tancurile preasfintei armate pravoslavnicesti rusesti asa cum s-a intamplat in Georgia
    ne-ati scapat ortodoxule…noi romanii cei LATINI ne-am saturat de ortodoxia voastra deznationalizanta
    nu mai vrem sa fim ortodocsi pt ca nu mai vrem sa fim ultimul popor din europa
    iar pe analfabetii care pupa niste oase parfumate(eu personal v-as interzice prin niste legi igienico-sanitare aceasta barbarie) du-i frate pravoslavnic in siberia sa le fie robi la rusii pe care-i venereaza asa de mult
    P.S.fi sigur ca in cativa ani vom elibera din robia ortodoxo-ruseasca si pe fratii nostri de peste Prut atat politic cat si religios
    sa va ajute Dumnezeu ca si Moscova sa urmeze acelasi destin cu al Constantinopolului…oricum chinezii pe noi ne apreciaza mult

    • Citez:
      ” ieri ne-ati rupt din lumea catolica
      azi vreti sa ne rupeti din NATO si UE „.

      Omule, esti plecat rau de tot cu pluta pe Somes… Aberatiile debitate in postarea dumitale sunt crunte mostre de gandire in clisee.
      A, ca tot dai inainte cu „pupatul moastelor” – si la catolici conteaza asta. De-aia mai au si ei particele din moastele sfintilor…
      Esti de o ignoranta crancena si emfaza cu care ceri revolutii si „eliberari” este atat de asemanatoare cu atitudinea revolutionara bolsevica incat ma cutremur… Sa ne fereasca Dumnezeu de „eliberatori” ca tine…

    • Chiar nu era cazul sa faci propaganda pe aici. Se putea discuta normal. Daca nu se poate, nu e obligatorie participarea. In plus, repetii lucruri la care s-a raspuns deja.

      voi ortodocsii ati interzis limba romana de-a lungul veacurilor
      ati introdus cu forta slavizarea prin intermediul slavonei…
      nu ati creat nici o academie…ba mai mult ati blestemat in numele ortodoxiei orice forma de invatamant negrecesc asa cum si astazi va opuneti oricarei forma de progres din simplul motiv ca nu vine de la greci sau de la rusi

      S-a aratat deja ca in ortodoxie au aparut primele scoli romanesti, iar limba romana a fost introdusa in cult inca de pe vremea lui Antim Ivireanu. Restul nu merita raspuns.

      ati impiedicat prin orice mijloace,inclusiv prin crime(iezuitii erau mici copii pe langa voi) orice alianta politica a tarilor romane prin care ar fi iesit din sfera voastra slavo-bizantina de influenta
      la fel faceti si azi cand Romania urmandu-si destinul exceptional care pur si simplu a explodat dupa 1859 este in cea mai buna situatie din toata istoria sa,mare, aproape intregita,intr-o alianta militara,politica si economica cu cele mai puternice tari care ne garanteaza independenta…ei bine voi ortodocsii asmutiti populatia impotriva aliatilor si prietenilor Romaniei gasind tot felul de pretexte asa-zis crestine(cata fatarnicie) pt a putea readuce romania pe orbita Rusiei,actualul imperiu ortodox

      Deci tot noi ortodocsii suntem vinovati ca Papa de la Roma promitea ajutor si nu il trimitea, iar aliatii din zona se distrau tradand domnitorii romani care incercau sa iasa din sfera de influenta otomana. Constantin Brancoveanu, impreuna cu fiii sai, este martirizat de otomani tocmai pentru ca incercase o alianta militara cu Viena. Dar, asa cum nu ati inteles nimic din martiriul lui atunci, asa si acum traiti intr-o istorie falsa si paralela.

      In ceea ce priveste destinul exceptional al Romaniei, este o gluma sadica, mai ales daca ne uitam la starea de acum, cand mai avem putin si cadem liber in hau (asta o spun economistii, de pilda, nu eu). Generatia liberal-progresista nu a fost in stare nici macar sa valorifice marele dar al unirii Romaniei Mari. Au risipit tot si au creat haos in societate, numai bine pentru a pregati terenul pentru opera de distrugere sistematica a comunistilor.

      Expresia romanii latini denota o lipsa de identitate acuta. Nu sunteti nici romani, nici latini, nici greci, nici catolici pe de-a-ntregul. Dar e semnificativ faptul ca va identificati cu structurile de putere euro-atlantice si cu o ura viscerala si propagandistica impotriva rasaritului bizantin sau rusesc. Or cu viscerele nu prea se poate sta la discutii.

      • exact ivane
        noi romanii suntem LATINI nu bizantini nici slavi(stiu ca va sta-n gat latinitatea noastra)
        si ne identificam cu structurile de putere euro atlantice pt ca sunt cele care ne pun la adapost de rusii tai iubiti care ne-au pus patrafiru-n cap atatea secole…
        NU E URA
        e o rezistenta viscerala a noastra a romanilor latini impotriva criminalilor slavo-bizantini care ne-au martirizat sute de ani in numele ortodocsiei
        vreti sa ne integrati in spiritualitatea rusa asa cum spunea bolsevicul kiril patriarhul si seful bisericii ortodoxe?
        vreti sa ne integrati in sfanta rusia ca sa ajungem ca fratii de peste prut care se considera slavi si nu romani?
        ei bine NU
        romanii rationali isi doresc o integrare in structurile euro-atlantice singura in masura sa le protejeze identitatea nationala in aceasta mare de slavi care ne deznationalizeaza si ne indobitoceste de aproape 1200 de ani in numele ortodoxiei
        ne-ati rupt din lumea latina catolica in anii 800 cu sabia bulgarilor
        ne-ati indobitocit si ne-ati slavizat destul cu ortodoxia voastra…ne-ati interzis tot ce a fost romanesc…nici macar rugaciunile nu aveam voie sa le spunem in romaneste
        ne-ati lasat doar ochii in cap ca sa avem cu ce plange asa cum spunea Kiselev acest dusman al romanilor pe care voi miticii in rusofilia voastra l-ati canonizat in cel mai frumos bulevard din bucuresti
        Romania inoata acum intr-o mocirla a imoralitatii si a lipsei de constiinta nationala datorita ortodoxiei antinationale promovata in tara noastra de agentii de influenta rusesti
        Romania are nevoie de o revolutie spirituala in care sa calce in picioare pt totdeauna acest jug al natiunii romane la care ne-au inlantuit grecii si slavii si care este ortodoxia
        exemplu este Transilvania…priviti diferenta…acelasi popor dar atatea diferente…cultura,civilizatie,responsabilitate civica si patriotism modern de tip european in Ardealul catolic(ortodoxizat cu forta de comunisti in 1948)
        hotie,lene,lasitate,tiganie si bataie de joc la adresa a tot ce este romanesc pe malul ortodox al dambovitei
        trebuie sa fi ori retardat ori rus sau grec ca sa nu intelegi rolul criminal al ortodoxiei asupra natiunii romanesti

        • Dar normal nu se poate discuta? Sau e timpul odelor si ditirambelor?

          Draga, nu mai insista. Latinitatea despre care vorbesti este un construct ideologic al Scolii Ardelene. Ea nu exista ca atare. Ortodoxia, in schimb, a existat, atat ca practica sociala, cat si ca fenomen cultural. Si a existat inclusiv in ciuda tunurilor lui Bucov. Faptul ca au existat unii care s-au dezis de credinta parintilor lor pentru a avea un status social mai acatarii in societate voi numiti progres si latinitate. Altii o numesc pur si simplu cedare ca urmare a intimidarii prin violenta si represalii.

      • 1.Lupta de la Vaslui…”ortodoxul” Stefan cel Mare lupta impotriva turcilor otomani si a muntenilor ortodocsi alaturi de „papistasi”…5000secui,3000 unguri,2000 de lesi si 10000 lituanieni…in timpul invaziei turcesti alti frati ortodocsi cazacii treceau nistrul condusi de tradatorul Loboda…a fost nevoie ca Stefan sa se arunce intr-o noapte din tabara sa de la vaslui pt a-i ineca pe toti cazacii in Nistru…probabil intru apararea credintei ortodoxe…
        lupta de la Vaslui e cunoscuta de toata lumea,de-asta am luat-o ca exemplu…
        Ivane…toate marile victorii antiotomane romanesti de la Dunare se inscriu in efortul comun al Europei catolice de a-i scoate pe turci afara din europa…noi am fost biruitori atunci cand am fost aliati ai Papei si ai imparatilor sf.imperiu de natiune germana…
        cand am intors spatele europei crestine asa cum ne sfatuia ortodoxia am fost calariti intai de turci apoi de rusi…
        deci mitul cu lipsa ajutorului apusean… este doar un mit fabricat probabil in laboratoarele psihologice de la Petersburg
        2.C-tin Brancoveanu a fost un print supus otomanilor care a luptat impotriva austriecilor…cand vei veni vreodata prin Ardeal si vei trece prin Zarnesti sa-ti aduci aminte…
        el a fost omorat de turci pt ca i-a tradat…in favoarea acelorasi rusi pe care se pare ca-i iubesti domnia ta…si pt ca rusii nu l-au uitat au poruncit slujitorilor de astazi sa-l sanctifice pe cel care le-a facut jocul candva

    • Omule, uite cum e treaba. În lumea celor mari, orice afirmaţie se face pe bază de mărturii. Chiar şi la nivel de grădiniţă se mai pretinde, uneori, să-l arăţi cu degetul pe cel care susţii că ţi-a spart nasul.
      Pe cale de consecinţă, te rog frumos, arată-mi o dovadă că Vlahernae a fost un cartier de vlahi. În afară de potriveala care-ţi sună în urechi, mai poţi prezenta o dovadă?
      Tot aşa, rogu-te, dacă eşti aşa de instruit cum te mişti, arată-mi o dovadă cum că Orban tunarul era român. Mă şi bufneşte râsul…tocmai citeam o cronică bizantină în care se spunea că dacii sunt aceeaşi ca şi vlahii, locuiesc din Ardeal şi până-n Pontul Euxin, sunt viteji, dar cam necivilizaţi şi locuiesc în sate primitive. (Vezi „Cronicile slavo-române din sec. XV-VI”, publicate de Ion Bogdan, Editura PP Panaitescu, 1959, precum si Fontae Daco-Romanae, vol. II. Izvoarele astea, domnule, spun că Orban era ungur. Mai mult decât atât, când delegaţia ungurilor trimişi de Iancu Hunyadi vine în tabăra lui Mehmed al II-lea (22 aprilie 1453), cu cine crezi tu că spun cronicarii că se îmbrăţişează? Cu…românul de Orban.
      Şi acum, te aştept pe tine cu dovezi. Dar nu luate de pe net, unde toţi deraiaţii se cred metrou, ci din cărţi ştiinţifice.

      • faptul ca-l ungurizezi pe Iancu numindu-l hunyadi(adica de Hunedoara in ungureste) o faci din spirit ortodox antiromanesc sau din spoiala de eruditie?mai bine spune-i Janos ca asa apare in anumite surse unguresti…
        bai baiatule in toata Europa la ora 12 bat clopotele in cinstea victoriei de la Belgrad a celui mai mare conducator de osti pe care l-a avut vreodata Europa…Iancu de Hunedoara…
        mau putin in bisericile valahilor sai…
        de ce?stie ortodoxia….

        • „…măi băiatule” e cam tupeist, s-ar putea să am vârsta tatălui tău.
          Aşa cum spuneam mai sus, istoria se bazează pe surse. Sursele mele îl numesc pe Iancu Hunyadi…te las pe tine să cercetezi evoluţia etimologică a nomului. Şi, dacă vrei să ştii, cronicile ungare nu-l numesc Ianoş, aşa cum ai făcut cu Vlaherne, încerci să le potriveşti şi aici, numai că vezi tu, istoria e muncă de arhivă…Ungurii îl numeau pe Iancu JanK. Dacă o să-i cercetezi viaţa, o să descoperi că în afară de despresurarea Belgradului (nimic altceva, a obţinut doar o ridicare a asediului, nu o victoria asupra turcilor!), cel care-şi doarme somnul de veci în catedrala in stil romanic din Alba Iulia a luptat mai mult cu catolicii decât cu turcii. Iar principalul său asediu a fost al Vienei! În rest, turcii au cam bătut la Iancu sistematic. Varna, 1444, Kosovo, 1448.
          De ce nu trag clopotele ortodoxe ca să celebreze despresurarea Belgradului? Aşteaptă să tragă întâi cele catolice care să deplângă trecerea prin sabie a Constantinopolului ortodox de către catolici, în 1204. Aşteaptă să deplângă trădarea din 1453, când papa, stăpânul tău, după ce a primit actul de unire şi supunere a ortodocşilor disperaţi, a uitat să le trimită partea de ajutoare care-i reveneau în calitate de om de onoare. Clopotele ortodoxe aşteaptă ca fraţii catolici să-şi ceară iertare de la fraţii lor ortodocşi pentru că, în 1204, după ce au intrat ucigând paznicii în Sfânta Sofia, au aşezat pe tronul patriarhului ortodox o prostituată.
          Mint cumva? Vrei bibliografie?

          • sti cum se zice la mine in Ardeal?cap carunt si cur bolund
            degeaba ai imbatranit daca nu faci altceva decat sa arunci cu rahat in romanism si sa le dai cu limba unde stii tu la greci si asta din spirit ortodox
            prin afirmatiile tale tu singur demonstrezi antiromanismul ortodoxiei…
            cat priveste varsta…iti recomand exelon…plasturi…

          • iti promit ca atunci cand moscova va urma destinul constantinopolului ma voi urca intr-o clopotnita ca sa trag de clopote…dar de bucurie…si-ti mai promit ca daca nu eu macar unul dintre noi tot va ajunge la moscova sa infiga o opinca valaha pe varful kremlinului asa ca sa razbune tot raul pe care-l faceti voi rusii acestui popor roman in numele ortodoxiei
            la Chisinau imbracati haina comunismului
            la Bucuresti imbracati odajdii ortodoxe
            problema voastra e ca duhniti a vodca prea tare si va recunoaste lumea
            na huy russia

          • …în acelaşi timp, însă, s-ar putea să am 35 de ani. Stai slăbuţ cu analitica, şi nici exegeza unui text la prima vedere nu-i punctul tău forte.
            Eşti de-o incultură dezarmantă. Să acuzi ortodoxia de lipsă de spirit naţional…Spre deosebire de Biserica Latină, Bisericile ortodoxe sunt organizate pe principiul naţionalităţii. BO Română, BO Bulgară, etc. La voi, la catolici, naţionalitatea e una singură: cea catolică. Tocmai de aceea statul care te reprezintă pe tine, Vatican, încheie concordate diplomatice cu state pe teritoriul cărora sunt creştini catolici, la nivel diplomatic.
            Dacă discuţia te depăşeşte, îţi propun următorul experiment. Arată-mi o singură biserică romană (nu greco-catolică, unde mergi tu, că ăştia sunt struţo-cămilele creştinismului) unde Evanghelia are tricolor românesc. Una singură. N-o să găseşti. Pentru că în doctrina latină, naţionalitatea etnică e subsumată cetăţeniei catolice.
            Pe de altă parte, remarc faptul că nu răspunzi niciodată la întrebări. Tipul ăsta de dialectică se numeşte iezuitism, sau. în cazul tău, cazuism. Pentru tine lucrurile sunt simple. Toţi ortodocşii sunt nişte trădători de ţară şi toţi catolicii sunt nişte creştini autentici.
            Ştiu că eşti greco-catolic, că prea te sufoci de ură când auzi de Ortodoxie. Ca să-ţi mai scadă din adrenalină, îţi recomand ca, înainte de a te lăuda cu Şcoala Ardeleană (cinste ei), să citeşti producţiile corifeilor. Citeşte PROCANONUL lui Petru Maior, să vezi ce-i dă papei de la Roma pe la nas…sau îţi cer prea mult?

  35. Foarte scurt,
    Sunt in Roma pentru 4 zile. Ma uit la bisericile catolice si ce vad:
    Fresce care descriu activitatile cele mai importante pentru societate:
    -agricultura
    -tesatorie
    -arhitectura
    -matematica
    -astronomie
    -chimie (alchimie)
    -zidarie
    etc.
    Mai vad mormintele lui Galileo Galilei, Enrico Fermi, Machiaveli, Marconi.
    Vad fresce despre filozofii atici si importanta lor.

    Mai vad un citat despre importanta cunoasterii in general (la Vatican) al papei …..n’spelea

    Iar gandul imi zboara voios la manualul de biologie crestina Ortodox (care are intrebari cheie:Oare pe timpul lui Cristos erau viroze? Respectand morala estina oare te imbolnavesti? etc)

    PS1. Biserica atolica si-a facut mea culpa pentru greselile ei, nu toate, dar este totusi mea culpa.
    PS2. Astept chipul lui Bacali pe niscaiva fresce

  36. PS3
    Vaticanul si-a deschis portile bibliotecii catre toti cercetatorii din lume. Sunt carti manuscrise foarte vechi. Din absolut toate domeniile, medicina, tehnologie, sisteme filozofice etc

  37. @eugeni: si care este relevanta acestor observatii? Exista atatea fresce in bisericile ortodoxe pe teme ce erau legate de viata cotidiana a omenilor ca nu ne ajunge tot siteul contributors sa vorbim despre ele. Daca tot aveti pasiunea vizitelor, faceti un tur al manastirilor vechi si apoi putem sta de vorba.

    @all: din pacate, am fost absent, din motive obiective, de pe internet si nu am putut participa la sesiunea de comentarii a acestei postari. Ii multumesc dlui Alin Fumurescu pentru gazduire si imi cer scuze pentru lipsa de la „apel”. Constat cu tristete ca generarea unei dezbateri rationale este misiune aproape imposibila. Ortodoxia este subiect tabu. Si, surprinzator, nu atat pentru ortodocsi, cat pentru cei care, din motive cel mai probabil de ordin psihologic, au o problema ori cu ceea ce isi inchipuie ei ca este credinta.

  38. Pentru Rosu
    Nici in Coran nu scrie sa se duca credinciosii cu bomba-n brate si totusi o fac. Daca ai avut curiozitatea s-o citesti, vei gasii foarte multe asemanari cu Biblia. Nicaieri nu scrie sa moara necredinciosii. Nici in Biblie. Asta nu v-a impiedicat sa ardeti pe rug, sa trageti in teapa, sa-i jupuiti, fierbeti etc. pe cei ce va casunau. O sa spui ca ortodoxismul n-a facut asta – a facut catolicismul. Pai n-ati avut puterea lor d-aia. Ca altfel poate erati mai ai dracu’. Spuneai ceva de pupatul moastelor. Ce scarbosenie! Nici macar nu aveti habar ale cui or fi fost. Ca mare a fost comertul de oase de sfinti, carbunii cu care au fost arsi, hainele cu care au fost imbracati ( cu siguranta fiecare avea cateva sifoniere pline ca sa ajunga la fiecare biserica) si alte rahaturi tocmai bune de prostit fraierii.
    Oricum, nu sunteti in stare sa vedeti ce se-ntampla langa voi si aveti o mare siguranta-certitudine cu ce s-a intamplat acum 2000 de ani intr-o secta iudaica. Il asteptati pe Isus dar nu l-ati recunoaste, daca ar venii, nici daca v-ar arata minuni. L-ati baga direct la balamuc pe motiv ca ar fi de-al lui Satana. Nu sunteti decat niste gainari! Pai a venit si voi habar n-ati avut. Numai ca n-a venit acolo unde credeati voi, a venit unde era nevoie – in India. Da, a fost un om care chiar a facut minuni si se numea Ghandi. Dar nu, voi vreti ca el sa vina si sa spuna: voi sunteti destepti si catolicii prosti. Pentru asta am sa-i excomunic si bla-bla-bla… Si ma repet: sunteti niste gainari!

    • Daca as fi fost moderator al Contributors nu as fi permis un asemenea comentariu. Este injurios, josnic si insulta inteligenta cititorilor. Si, evident, provine din aceeasi suficienta ignoranta si agresiva. Ortodoxia a fost la putere, in Imperiul Bizantin, pana cand a cazut Constantinopolul. Si au existat perioade de mari conflicte religioase cu diverse conceptii eretice – iconoclasmul, monofitismul etc. Evident ca si aici au iesit scantei, insa niciodata ca in cazul Inchizitiei catolice sau ca in razboiul de 30 de ani. De fapt, voi sunteti niste trogloditi care va credeti un fel de arieni superiori ce au dreptul sa scuipe de sus fiintele inferioare care au tupeul incredibil sa se declare ortodoxe in prezent. In cazul vostru asistam la un „free spech for the dumb”, ca sa citez clasici in viata.

  39. Eterna discutie. Eu am spus unde le-am vazut.
    As dori concret sa aflu daca exista, si unde
    1.Fresce despre matematica, astronomie, chimie. Unde, si ma duc.
    2.Citat al patriarhului Ro despre cunoastere (stiintifica) inscriptionata in vreo biserica.
    3.In biserici sa va lacasuri pentru oamenii reprezentativi.

    Ce vreau sa spun: Daca BOR nu sustine cunoasterea sa nu asteptam dezvoltarea Romaniei.

    • Discutia era despre activitati cotidiene din social si economic, nu despre ultimele descoperiri ale NASA.
      Patriarhul actual a facut deseori referiri la conlucrarea dintre credinta si stiinta (chiar mai mult decat era cazul, in opinia mea), si a fost premiat de o fundatie de profil – Templeton (cred ca asa se scrie). Discutia dintre credinta si stiinta este insa cu totul alt subiect, care ar merita tratat separat. Si aici exista grave confuzii, ca si in relatia dintre ortodoxie si economie, subiectul articolului de fata.
      Dezvoltarea Romaniei este responsabilitatea celor care au puterea efectiva in tara. Nu BOR conduce tara si, dupa cum precizam si mai sus, mentalitatea din societate si din spiritul in care se guverneaza este departe de a fi ortodoxa.

      • La ironii ieftine (aia cu NASA) suntem primii, ca sa ne eschivam de la raspuns. Jenant.
        Eu am vorbit de fresce de 5-6-700 ani de pe biserici catolice.
        Eu am vorbit de incriptiile de pe biserici.
        Impresia mea, (si subliniez este cea care conteazapentru mine) Este ca BOR (care reprezinta structura si autoritatea ierarhica in Ro, considera stiinta un dusman.(exemple cu nemiluita). Am aratat ca se poate astfel.
        PS. Jenant sa te cobori la nivelul comenariului (stupid de alfel) folosind cuvantul „scuipat”. Asta m-a lamurit despre nivelul la care poti cobori. Imi pare rau ca am deschis discutiile.Penibil.
        PPS. Pseudotoleranta bigota razbate prin toti porii .

  40. Prea multe vorbe, cu vorbe poti argumenta orice…
    Cifrele vorbeste:
    In clasamentul european la PIB pe cap de locuitor oridinea este cam asa:
    1- protestantii
    2- catolicii
    3- ortodocsii

    • Prosperitatea tarilor amintite nu depinde de religia lor, care este doar un factor printre altii in toata aceasta discutie. Ma rog, daca nu se citeste articolul, e evident ca se repeta aceleasi truisme la care se raspunsese deja. Dar, ca sa nu existe impresia ca nu e raspuns, logica asta stramta e invalida si pentru ca:
      protestantismul e corelat cu nazismul si sclavagismul.
      catolicismul cu inchizitia
      si ortodoxia cu autoguvernarea locala.

      Lista de mai sus e facuta in mod ironic, pentru a arata cat de false sunt corelatiile transformate in legitati.

  41. Subiectul este sensibil nu doar prin continutul sau, ci si prin faptul ca nu suntem inca pregatiti sa abordam subiectul in mod obiectiv. Djuvara facea observatia nu in sensul incriminarii ortodoxiei ca fiind singura vinovata pentru situatia Romaniei. Din acest punct de vedere articolul de fata incearca sa duca discutia in alta directie. Istoricul roman accentua asupra modului in care biserica a contribuit la formarea unor mentalitati colective.

    Or, din acest punct de vedere numai un ignorant nu ar recunoaste faptul ca biserica orientala este contemplativa si rupta de realitatile inconjuratoare. Aici este diferenta de pragmatismul ocidental pe care il surprinde Max Weber. A incerca sa demonstrezi contrariul este o tentativa esuata de a masca niste evidente. Or, logica ortodoxa s-a transferat asupra populatiei determinand o detasare a acesteia de lume, luptand doar pentru propria mantuire si neinteresata de binele colectiv. Daca nici acum nu observam aceste elemente atunci cand????

    • In sfarsit, un comentariu ceva mai substantial, chiar daca era loc si de mai bine.

      Dl Djuvara nu a nuantat deloc afirmatia. Poate o va face, insa pana atunci afirmatiile au fost categorice si fac parte din categoria „dependentei de cale” si a „valorilor cate conteaza”. Articolul nu contesta aceste perspective de analiza, care sunt valide atata timp cat sunt folosite ca ipoteze, ci tocmai reductionismul legic si falsa corelatie intre inapoiere si ortodoxie. Repet: modernitatea noastra nu a avut de-a face cu ortodoxia, si dureaza din sec. XIX. Chiar e de neinteles (si o dovada de …crasa ignoranta) sa vorbim despre un fenomen social MINOR (da, buna ziua tuturor, e timpul sa aflati ca ortodocsii sunt o minoritate in prezent) ca fiind responsabil de o intreaga evolutie istorica complexa.

      Acum, in ceea ce priveste ortodoxia si contemplatia, aveti dreptate. Insa nu si cu inadecvarea la realitatile inconjuratoare sau cu nepasarea fata de binele colectiv. Nimic mai fals. Un ortodox nerealist este un ortodox incomplet. Insa realismul nu se confunda cu hiliasmul sau milenarismul – anume, cu credinta gresita ca TOTUL se termina cu aceasta lume si implinirea, fericirea completa, pot fi obtinute pe aceasta lume daca se proiecteaza institutiile corecte. Tocmai aceasta credinta hiliasta (dar si iluminista) este ceea ce da dovada de lipsa de realism.
      Cat priveste binele colectiv, pai satele traditionale romanesti organizate sub principiul obstei sunt cel mai bun exemplu de societati autoguvernare capabile sa aiba actiuni colective generatoare de bunuri colective. Daca veti citi cercetarile lui Elinor Ostrom, recent premiata de Nobel, veti observa ca societatile date ca exemplu de autoguvernare si de actiune colectiva sunt societati de tip traditional care, prin modul de organizare, seamana foarte mult cu vechile sate romanesti, desfiintate de politica etatista dusa in Romania din sec. XIX incoace. Asta ca sa dam doar exemple autohtone.

  42. Vreau sa exprim o parere subiectiva ,pentra ca am ales sa devin practicant pe linie protestanta. Sint convins cam de un an de ceea ce Djuvare a confirmat acum .
    In general foarte putini oameni realizeaza infuienta religie in plan sociologic . Cei mai multi nu cunosc Biblia si nici teologia dezvoltata de diversele biserici .
    Eu sint convins acum ca in mod fundamental ortodoxia ne-a tinut pe loc ,scotind in fata o biserica bine „pictata” ,netinind oamenii legati de judecata directa a lui Dumnezeu ,relatia divina fiind disimulata de diferitele forme de reprezentare . Nu e de mirare ca biserica s-a lasat angrenata in jocurile puterii seculare , facind multe compromisuri cu felul ” lumii” .
    Din punct de vedere teologic ortodoxia nu a mai scos nimic important ,preferind sa spuna ca deja a atins perfectiune ,drept urmare cine se lasa inclus in biserica ,e mintuit prin lucrare ei . Lucrarea mintuitoare e de fapt a lui Hristos ,nu a bisericii .
    Ori Hristos e de multe ori foarte radical in atitudine ,chiar daca e plin de indurare .
    BO a facut prea multe compromisuri cu traditiile pagine,si mai ales le-a pastrat .

  43. Ivane vad ca o discutie normala inseamna doar lacunele tale de istorie
    dupa ce ca ai dat-o in bara cu Brancoveanu acuma ai luat-o pe aratura si cu Buccow
    dar de masacrul de la siculeni ai auzit…?
    pune bre burta pe cartile de istorie si nu o mai fa pe stapanul de la bucuresti ca noi ardelenii ne stim foarte bine istoria…
    Buccow a omorat catolici cand a venit in Transilvania,consulta izvoarele domnule
    normalitatea asta cu sfinti care pupa piciorul musulmanilor si-si omoara fratii crestini(ex.Neagoe Basarab)sau isi lasa fratii crestini sa moara de foame ca sa devina printi de aur si-si tradeaza natiunea in favoarea imperiilor vecine(ex.Brancoveanu) este doar pe malul dambovitei
    asta e o explicatie pt care tara asta merge asa prost in momentul asta datorita ortodoxiei cu care indoctrinati populatia

      • ivane prima lectie de normalitate e sa inveti sa scri corect numele lui Buccow
        Nikolaus Adolph Freiherr von Buccow
        macat atat respect pt istoria Transilvaniei…
        si mai pune burta pe carte

  44. Pentru Ioan Bucur
    Nu inteleg de ce spui ca ar fi o mizerie ?! Si de ce sa scuipi peste ce-am scris? Poti accepta ideea respectiva sau ai ochelarii suficient de grosi sa nu vezi decat ce vrei. Eu pot accepta ideile tale dar nu-mi folosesc la nimic – de fapt asta-i ideea. Sunt suficient de deschis sa accept orice si sa aberam despre sfinti pana ne doare mana. Poti face acelasi lucru?

  45. Da’ de ce nu-l rogi pe D-zeu-ul tau sa faca asta? Eventual sa si trazneasca ceva. O Sodoma , Gomora ceva acolo. Papagalilor! Umblati in carduri si croncaniti la fel. E greu de acceptat adevarul altora, nu?

  46. aici s-a iscat o sfada care nu va duce la nici un rezultat
    eu in schimb va dau un subiect de meditatie asupra ortodoxiei
    zilele trecute guvernul aproba cate 500000 lei noi de biserica ortodoxa pt panouri solare si nu-stiu cate milioane de euro pt muntele atos
    si tot zilele astea guvernul roman a lovit cu barda in copiii romanilor taindu-le alocatiile si concediile mamelor care nu-si mai pot alapta copiii la san si trebuie sa-i instraineze
    ortodoxia si inapoierea………………
    exemplul este in fata ochilor nostri…
    bani pt luxul unor analfabeti care nu produc nimic pt societate
    exact in ziua de sf.Nicolae(cat fariseism domnule)guvernul isi extermina copiii atat cei actuali cat si cei nenascuti inca ai propriei natiuni
    ortodoxia si inapoierea………………
    repet intrebarea pe care o pun in zadar oriunde pe net….
    dati-mi exemplu un singur moment din istorie cand aceasta biserica ortodoxa a facut vreodata bine acestei natiuni?un singur exemplu….
    ca rau ne face din anii 800 si pana in prezent in frunte cu irozii care ne conduc acum

    • Pentru szeppty
      Eu unul nu pot sa-ti dau. Iti pot spune in schimb cum m-a umplut greata in singura mea calatorie pe la manastirile din Moldova. Dar iti pot spune ca, in anii ’90 cand faceam drumuri lunare spre Caransebes pentru ceaiuri medicinale cum m-a prins noaptea si a trebuit sa ma aciuiesc undeva. Singurul hotel de acolo „Tibiscum” ( mi se pare) era prea mult pentru mine ( aveam doar banii de intors si ceva pentru mancat) si am incercat la, nu mai stiu ce era – cred ca un camin, ortodox insa portile erau inchise la ora 17 seara si n-a raspuns nimeni , oricum. Era si iarna. M-am intreptat spre politie si le-am cerut sa dorm intr-o celula doar sa nu stau afara. Mi-au explicat ca n-au voie si…asta e. M-am indreptat spre catolici. La ora aceea 19-20, cred, biserica era deschisa , am vorbit cu cineva si i-am intrebat daca ma pot ajuta, m-au indrumat catre preotul lor care , cred ca avea un fel de gradinita acolo pentru ca erau vreo 7-8 copii m-au cazat mai mult decat multumitor, hranit foarte bine, fara sa pretinda ceva si nici n-au vrut sa primeasca ceva.
      Este doar un exemplu personal.

  47. Dragilor, nici nu am stat să citesc toate comentariile deoarece majoritatea fac exact ceea ce combate articolul. Ca să înţelegeţi ce a vrut d-l Djuvara să spună ar fi bine să-i citiţi cărţile (mai ales cea despre civilizaţii şi tipare istorice; o găsiţi de cumpărat şi on-line. Se merită !). Probabil că obişnuit fiind cu ideea şi obişnuit fiind să discute cu oameni care se pricep la istorie, nu a explicat şi nu a exprimat clar în interviul publicat ceea ce dorea să spună. E vorba de ciclurile de civilizaţie pe care le-a identificat în evoluţia umanităţii. Civilizaţia bizantină (pe care o denumeşte ca fiind civilizaţia ortodoxiei) este o civilizaţie veche ce şi-a încheiat (într-un fel sau altul) ciclul de viaţă şi ca orice lucru uman, decade şi nu mai poate asigura prosperitatea indivizilor. Ei, românii au trăit la periferia acestei civilizaţii şi au fost aculturaţi de ea în perioada în care s-au format ca popor (de aici ortodoxia noastră). Pe de altă parte, civilizaţia occidentală (pe care Djuvara o numeşte a fi a catolicismului) este mai tânără decât cea bizantină şi în zilele noastre a atins maximul de dezvoltare (de aici prosperitatea ei). Românii începând de la 1800 (dată orientativă) au început a fi aculturaţi de civilizaţia occidentală în plină expansiune teritorială.
    Ca să înţelegeţi: tatăl meu e slab şi bolnav nu pentru că e bărbat sau pentru că e ortodox sau pentru că a avut părul negru, ci pentru că e bătrân. Fiul meu e voinic şi ager nu pentru că e şaten sau că ar putea fi catolic sau pentru că are piciorul mare, ci pentru că e tânăr. La scara civilizaţiilor tata ar putea să-şi trateze boala şi să fie iar voinic (adică românii să se acultureze complet la civilizaţia occidentală, dar rămânând români, la fel cum toate naţiile aculturate şi-au păstrat specificul naţional), ba chiar şi să-şi vopsească părul şi să i se pară că e tânăr.
    Cred că e clar ! Absolutizări de genul catolicismul e bun, ortodoxia e rea sunt absurde şi se pot contracara prin exemple clare: catolici sunt şi oamenii din America de Sud sau bună parte din africani, dar nu sunt în fruntea a ceea ce numim naţiuni civilizate. Mai mult decât atât: statul imperial al civilizaţiei occidentale, SUA, s-a clădit pe anticatolicism şi este de tradiţie protestantă. La fel vârfurile Europei: Germania, Marea Britanie, Ţările nordice, Franţa (care este atee în motorul ei de după Revoluţie).

    • da danute desi marele istoric a spus-o foarte oblu ca e cauza inapoierii noastre tu incerci in cel mai pur spirit bizantin s-o dai dupa cires
      ca la radio erevan…si nu e sursa de regres ci chiar de progres

      • Dragul meu, nu discutam despre bizantinism sau nu, nu discutam despre progres şi regres, ci despre articolul domnului Fumurescu. Am precizat de la început că nu am citit toate comentariile tocmai pentru că au luat-o pe arătură şi de aceea am „clarificat” esenţa ideii. Nu am zis că asta e albă sau asta e neagră, ci doar am precizat ce şi cum. Nu doresc să intru în nici o polemică pe care o consider alăturea de realitate.
        Citeşte, te rog, cartea d-lui Djuvara (Civilizaţii şi tipare istorice, Humanitas, multe ediţii) şi o să înţelegi clar contextul expus. Pentru mine cartea aia a însemnat mult în înţelegerea lumii în care trăim. Sunt sigur că-ţi va fi de folos. Fără să fiu un adept al corectitudinii politice, asta m-a făcut să înţeleg că fiecare om îşi urmează calea în contextul social, naţional şi civilizaţional în care trăieşte. Context care depăşeşte cu mult religia. Ca un argument pentru asta: Neagu Djuvara înţelege corect că statele ce au luptat în ultimul secol pentru supremaţia în cadrul civilizaţiei occidentale (care nu mai este doar occidentală, ci doar s-a născut în occident; de acolo numele) sunt (au fost, deoarece s-a impus între timp unul singur ca putere imperială): Franţa, Germania, Rusia, SUA şi Japonia. Nici unul nu este un stat catolic.
        Deci a arăta cu degetul spre ortodoxie în contextul discuţiei este eronat.
        Repet: e vorba de vârste ale civilizaţiilor. Românii ortodocşi nu au participat la elanul celei mai tinere civilizaţii (cea zisă occidentală) pentru că participau la înflorirea celei bizantine. Egiptenii ultimelor secole înainte de Hristos au fost doar parţial aculturaţi de civilizaţia greco-romană pentru că trăiau decăderea şi amintirea civilizaţiei egiptene. Japoezii s-au aculturat târziu la civilizaţia occidentală pentru că erau părtaşi la cea extrem-orientală (Djuvara o numeşte chineză). Ţările arabe nu pot deveni protagonişti serioşi ai civilizaţiei de tip occidental pentru că au amintirea relativ recentă a civilizaţiei arabe (vezi Turcia unde Mustafa Kemal Ataturk a introdus cu forţa civilizaţia vestică şi statul încă se mai luptă cu cei reticienţi).
        Am fost uimit de unul din primele comentarii care spunea că românii din Ardeal au fost excluşi dintre stările ţării pentru că erau ortodocşi, de parcă asta era o vină. Păi tocmai asta e ideea: suntem ceea ce suntem. Pot striga în gura mare că sunt american câtă vreme nu sunt. Un musulman din Indonezia poate spune că e francez, dar nu este pentru că trăieşte în alt context social, naţional şi civilizaţional. Dacă toţi am fi la fel sigur nu am mai fii noi înşine şi sigur asta nu te va face să fii ceea ce spui că eşti, ci trebuie chiar să trăieşti ceea ce spui că eşti.
        Ieşirile umorale ale comentatorilor nu schimbă situaţia, ci doar confirmă că şi ei sunt ceea ce sunt: români cu o înţelegere românească a lucrurilor. Occidentalii (cei cuprinşi clar în civilizaţia occidentală, învăluiţi în ea) nu vor emite exprimări de genul celor de mai sus: toţi sunteţi proşti, dar eu sunt deştept şi ştiu totul mai bine. Voi o daţi după cireş, dar eu mă bat cu pumnul în piept de occidental ce sunt. Fie vrem, fie nu vrem, chiar dacă ne-am face toţi catolici (că de asta era vorba) şi am vorbi numai spaniolă şi germană şi olandeză, tot româneşte am gândi. Pentru că suntem ceea ce suntem şi noi nu ne putem schimba, ci doar un pic modifica. Noi nu, dar copiii noştri vor fi mai occidentali, iar copii lor şi mai occidentali. Chiar dacă vor fi ortodocşi, pentru că nu asta face civilizaţia şi prosperitatea. Grecii sunt mai ortodocşi decât patriarhul ecumenic, dar ce spirit comercial au şi ce prosperitate pot aduce…

        • uite ce e…daca-ti dai cu parerea despre ortodoxie invariabil intri in istorie
          romanii au fost facuti ortodocsi de catre bulgari prin anii 800 cu sabia
          limba latina a fost interzisa iar romanii au suferit un proces de slavizare prin intermediul slavonei
          scapati politic de sub jug grecesc,romanii se reintorc spre Roma(o face regele Ionita cel Frunos in 1204)din nefericire pt noi bizantinii isi revin si vor greciza dinastia asanestilor si reortodoxiza pe romani
          formarea statelor romanesti nord-dunarene se face cu implicarea lumii catolice
          toate marile victorii romanesti in fata turcilor au loc in contextul aliantelor cu papa si cu lumea catolica
          sfatuiti de ortodoxie unii voevozi vor intoarce spatele lumii catolice iar rezultatele vor fi cumplite pt noi
          taranii moldo-vlahi au suferit o oprimare cum poate nici negrii de pe plantatiile din Americi n-au suferit,pe metoacele inchinate atosului…toata seva bogatiei tarilor romane se scurgea spre trantorii de la atos…
          sa mai adaug ca tiganii au fost folositi ca sclavi de biserica ortodoxa pana in sec.XIX?tot spre folososul acelorasi trantori din atos?
          romanii ardeleni scapa de tigania turco-bizantina in 1699…trec la catolicism…iar urmarile vor aparea de indata…
          se redestepteaza constiinta nationala romaneasca…practic romanii(si ma refer la masa larga a taranilor din Ardeal nu doar la elite) din momentul acesta incep sa stie ca ei sunt romani,ca sunt latini…etc…si uite asa datorita catolicismului plebs valahica devine natio valahica…
          Ardealul catolic va exporta romanism si spre Moldo-Vlahia cu toata opozitia bisericii ortodoxe care nici nu vroia sa auda de scoala romaneasca in bucuresti
          cu toate blestemele bisericii ortodoxe,romanii vor continua trezirea constiintei nationale si asa va fi posibil aparitia statului NATIONAL roman
          desi Ardealul catolic nu era romanesc influenta lui culturala era covarsitoare(sa ne gandim doar la Maiorescu,la Cosbuc,la Rebreanu)…
          unirea de la 1 decembrie o fac excusiv ardelenii…desi voua miticilor va place sa spuneti ca ne-ati cucerit…trupele lui Maniu au facut ordine in Ardeal(unde incepuse un pogrom romanesc condus de secui-lucrurile astea de ce nu le scrieti prin cartile de istorie?) si au organizat Adunarea de la Alba–Iulia
          Bucurestiul abia isi revenea dupa ocupatia germana
          iar dupa 1948 biserica ortodoxa se va acoperi de cele mai abjecte laturi prin cooperarea cu regimul comunist si exterminarea romanilor ardeleni catolici
          practic rusia scapa astfel de inima nationalismului romanesc care erau romanii transilvaneni catolici
          si atunci in afara de vorbe multe si frumoase(expunere tipic bizantina) unde e contributia ortodoxiei la natiunea romana?contributia romaneasca(adica extorcarea financiara si pauperizarea romanilor) de catre atos o stim
          dar puncteaza-mi si mie macar vreo 2-3 lucruri care au imbogatit poporul asta al nostru dinspre ortodoxie
          toata drama acestui popor e religia ortodoxa…
          noi nu am fost niciodata ajutati nici de greci nici de slavi
          grecii ne urasc pt ca suntem latini iar slavii ne urasc pt ca fiind astfel asezati le impiedicam formarea unui stat imens panslavist
          ungurii s-au folosit de catolicism candva ca sa ne macelareasca in numele lui Dumnezeu
          patriarhul Moscovei a decorat anul acesta pe Voronin si pe Smirnov care de asemenea au masacrat romani
          si atunci cu ce dracu ne-a ajutat pe noi ortodoxia asta?
          chiar in halul asta v-a luat mintile de nu mai sunteti in stare sa ganditi rational?
          sau sunteti toti in leafa prietenilor ortodocsi de la Moscova?

          • Dragul meu, din nou îţi spun: vorbim de lucruri diferite !
            D-l Djuvara vorbea de ortodoxie exprimând de fapt contextul de civilizaţie. Religia este doar un aspect al acesteia. Nu cred că are sens să luăm exemple istorice ce ilustrează altceva şi să le arătăm ca fundamentate religios. De exemplu opţiunea lui Ioniţă Caloian nu a fost motivată religios (dogmatic), ci politic: pur şi simplu avea nevoie de sprijin politico-militar din partea papei pentru a lupta împotriva Imperiului Bizantin. Asta nu are nimic de a face cu adevăruri de credinţă. Ş.a.m.d., că nu vreau să bat apa în piuă cu ce a făcut cutare şi cutare şi de ce.
            Ideea este că ACUM suntem români şi ne-am format ca atare într-un context de civilizaţie care cuprindea şi religia ortodoxă. Ce ar fi fost dac-ar fi fost sunt fantezii. Poate că românii din Ardeal ar fi fost maghiarizaţi dacă treceau la catolicism, aşa cum s-a întâmplat cu elita lor în secolele XI-XIV (Iancu de Hunedoara e îngropat în catedrala de la Alba IUlia, deşi tatăl său era de neam român. Iancu ştia probabil româneşte – s-a bazat militar pe ţăranii liberi şi mica nobilime română – , dar fiul său, Matei Corvin, a fost cel mai mare rege maghiar şi nu cred că voia să-şi aducă aminte de ascendenţa sa valahă). Oricum, nu luăm din nou exemple.
            Priveşte un pic modul în care se poartă aici acest dialog pe o temă dată (comentariile de mai sus) şi vei vedea cât de oriental se vorbeşte: toţi se agită, chiar şi în scris, toţi sar cu exemple rupte din context, toţi se dau după cireş când sunt încolţiţi, parcă am fi la o bălăcăreală cu parlamentari. Asta este: suntem adânc marcaţi (poate tu ai spune că suntem taraţi) de civilizaţia de factură oriental-mediteraneană în care trăim. Suntem ceea ce suntem; ăsta-i sufletul nostru. (Observă, te rog, că eu îmi păstrez calmul şi nu arunc la grămadă cu tot ce-mi vine la gură !). Poveştile cu ce ar fi fost dacă ar fi fost nu-şi au locul. Putem discuta despre ce va fi şi pot spune aproape cu certitudine că fiii noştri şi fiii fiilor noştri vor fi mai occidentali ca noi, dar mai departe de asta s-ar putea să avem surprize, căci imigraţia masivă înspre vestul Europei modifică încet şi sigur structura de gândire de acolo (chiar din inima civilizaţiei !!), iar decăderea civilizaţiei occidentale care trabuie să urmeze le va oferi urmaşilor noştri un alt model de existenţă.
            Citeşte, te rog, cartea lui Neagu Djuvara despre civilizaţii şi tipare istorice.
            A ! Încă ceva: faza cu „voi, miticii” nu ţi-a prea ieşit. Sunt bihorean de pe Crişul Alb şi de la 12 ani trăiesc la Timişoara, învârtindu-mă în cercurile …, hai să zicem culte ale oraşului. Deci la nivel teoretic sunt mai occidental ca orice alt om din ţara asta.
            Şi încă ceva: după pseudonimul folosit arăţi a fi maghiar sau cu o ascendenţă maghiară. Observă atunci diferenţe între maghiarii de la noi şi cei din Ungaria. Vei vedea că ai noştri sunt mult mai „înapoiaţi” decât ai lor. Şi la ei contextul în care au trăit şi-a pus clar amprenta. Vecinătatea românilor i-a schimbat, deşi practic erau două universuri paralele (de, religia …).
            Af fi bine să trecem toţi de la umoral la raţional.

          • Aberatii fara sfarsit!

            La anul 800 nici macar nu exista ce se numeste acum Biserica Catolica. Iar crestinismul se manifesta in spatiul nostru muuuuult inainte de anul 800, lucru verificabil prin episcopiile consemnate istoric precum si in Actele Martirice. „Romanii” nu s-au intors vreodata spre Roma decat cel mult din considerente militare, nicidecum religioase. Dimpotriva, Mircea cel Batran, care e infatisat cu celebra „uniforma” de cavaler apusean, il aduce pe sarbul Nicodim de la Tismana in Tarile Romane tocmai ca sa contracareze propaganda dusa de franciscani. Ulterior, relatiile privilegiate ale tuturor domnitorilor mai rasariti au fost cu Athosul, nu cu Roma.

        • @ Dănuţ

          Cartea lui Djuvara e inovatoare, dar sunt extrapolările vizavi de viitorul occidentului sută la sută corecte?

          Şi de ce occidentul / occidentalizarea sunt neapărat bune? În hotărârea lui de a privi spre vest cu simpatie Djuvara omite în cărţile sale „ţeapa” luată de noi cu Banatul prin acordul Briand – Sturmer.

          E sărăcia implicită ne-occidentalilor? E prosperitatea neapărat consecinţa occidentalizării?

          Care e ţara occidentală standard luată ca model: Germania, Franţa, SUA?
          Ar fi minunat să ajungem din urmă şi Ungaria.

          Cum s-ar fi definit ideea de occident în cazul unei victorii germane în cel de-al doilea război?
          Nu ar fi fost posibil avansul economic şi descreşterea corupţiei într-un stat cu o conducere autoritară, paternalistă?

          Legat de speculaţiile anteroare: păcat că se ştie atât de puţin despre începuturile ortodoxiei şi despre ocupaţia bulgară (protobulgară). Istoricii noştri cu Iorga în frunte s-au încăpăţânat să o nege.

          • Elena, ce nume frumos ai !
            Cred că m-am trezit într-o discuţie mult mai largă decât cea iniţială. Voiam doar să clarific ce voia să spună Neagu Djuvara prin expresia folosită şi m-am trezit cu obsesivii/obsedaţii la atac.
            Civilizaţia pe care o numim occidentală a luat naştere în vestul şi sudul Europei prin împletirea civilizaţiei greco-romane (având stat imperial Roma) şi barbarii germanici. Din nordul Italiei (miezul Renaşterii – expresia înfloririi culturale a noii civilizaţii), aceasta s-a extins în Franţa unde a avut până la începutul sec. 20 cea mai bogată expresie culturală şi artistică, iar apoi în tot ceea ce numim vestul Europei. În perioada colonială europenii au dus-o în întreaga lume, iar forţa de atracţie a acestei civilizaţii în plin avânt şi vitalitatea ei au fost atât de mari încât o mulţime de alte popoare au adoptat-o renunţând la civilizaţiile lor mai îmbătrânite (dacă aparţineau uneia !). Exemple ilustrând extinderea şi aculturarea: Turcia (care fusese statul imperial al civilizaţiei islamice (arabe) după ce pierde aproape totul în Primul Război Mondial, Rusia prin reformele începute de Petru cel MAre, Japonia când renunţă la izolare şi mai ales după ocupaţia americană – 1945, China după detronarea ultimului împărat şi mai ales de când au comunism (tot o expresie a modernizării !), SUA de când se formează ca naţiune.
            Deci îi spunem occidentală, dar este apropae mondială.
            Asta ca precizare a faptului că nu vorbim de statele europene, cu de o zonă mult mai largă. Aşadar prosperitatea nu este apanajul europenilor (occidentalilor), ci este apanajul unei civilizaţii în plină dezvoltare. Prosperitatea ţine de elanul civilizator, nu de un stat anume. Acum vreo două săptămâni la BBC World Service am ascultat o analiză asupra dezvoltării economice în ultima perioadă în Asia şi concluzia era că nu există o legătură între democraţie şi dezvoltare economică. Sau alt exemplu: prin 1930 şi ceva arheologii germani îi cer lui Hitler să-i sprijine în munca lor, iar el le răspunde: DE ce, ca să vedem că strămoşii noştri trăiau în bordeie câtă vreme la Roma se trăia în palate ? Deci e vorba de existenţa şi creşterea unei civilizaţii, nu de tipul anume de stat sau stilul de conducere.
            Faptul că civilizaţia occidentală e pe decă (sigur, nu mâine – poimâine !) e incontestabil prin simplul fapt că orice lucru omenesc trebuie să aibă sfârşit. Asta e banal s-o spui, dar e teribil de adevărat şi ne scuteşte de analize.

            Despre imperiul bulgar. Pentru noi sună oarecum ofensator, dar nu trebuie uitat că e vorba de protobulgari, nu de cei pe care îi cunoaştem şi oarecum îi dispreţuim azi. Dar şi asta nu prea are importanţă la nivelul fiinţei umane, deoarece în fapt e vorba de credinţă, care vine din suflet, nu este ceva ales raţional. Hai să admintem că bulgarii ne-ar fi făcut ortodocşi (absurd, la data aia nu existau catolici, schisma nu apăruse; nu discutăm asta). Şi ?! Ce om ăntreg la cap ar zice că de vreme ce ungurii s-au creştinat la anul 1000, ar trebui să revină la păgânism ? Sau că grecii ar trebui să reia zeii antici sau germanii să-l venereze pe Votan ? Zice Petere Ţuţea: Hristos nu s-a născut la Fălticeni ! Eu cred pentru că am asta în mine, nu pentru că cineva anume m-a învăţat credinţa asta. Pe mine sau pe strămoşii mei. E în fiinţa mea şi în fiinţa neamului meu. A-mi schimba credinţa nu mă schimbă pe mine sau pe cei de lângă mine. Asta nu acceptă cei ce învinuiesc ortodoxia pentru toate relele lumii (sau orice altă religie; dar despre ortodoxie era vorba).
            Cred că m-am lungit prea mult.

        • bai Danute daca tot te invarti tu in medii intelectualicesti…te intreb si eu asa ca proletaru…cum dreaku nu stii tu ca in jurul anului 800 crestinismul se divizase deja in Europa in sfera de influenta a Romei si cea a Constantinopolului?Kiril si Metodie pt ce dreaku au fost izgoniti din Boemia si Moravia…pt ca era o singura biserica sau pt ca erau agentii de influenta ai Constantinopolului intr-o zona controlata de apus?
          bai copilasi…anul 1054 e o data oarecare in istorie…nu s-a urcat nici un calugaras atonit in varful Atonului sa strige ca de azi se infiinteaza biserica ortodoxa…
          schisma nu are nici o treaba cu religia,ea este motivata pur politic de incapacitatea Constantinopolului de a accepta existenta in Apus a Imperiului Carolingian
          dupa ce papa il incoroneaza imparat pe Carol cel Mare incepe de fapt schisma
          din acel moment grecii vor incerca sa faca totul pe dos fata de Roma conform zicalei romanesti hotul striga hotul
          daca voi nu stiti contributia romanilor(sau ma rog protoromanilor) la biserica Romei sub jurisdictia careia erau romanii,probabil ca asta tine de cercurile intelectualicesti in care se invarte danut
          chiar nu v-au invatat pe la fabricile voastre de popi ortodocsi nimic de Niceta Remesianul,episcopul dacilor pe care asa frumos il descria in poeziile sale Paolin de Nola,”inventatorul” clopotelor in cultul crestin?n-ati auzit niciodata nimic de Dionisie cel Mic,care lucrand in cancelaria papala devine parintele cronologiei erei crestine…o cronologie care in lumea apuseana(adica catolica) se impune din sec VI iar la noi va fi interzisa de biserica greceasca(adica ortodoxa) pana in sec.XX?dar de Ioan Casian…cel ce pune bazele primelor asezaminte monahale din Apus?va deranjeaza sa se stie lucrurile astea?va deranjeaza sa se stie ca toata romanitatea orientala a fost sub jurisdictia papei(inclusiv romanitatea sud-dunareana pana la linia jirecek) pana la „recrestinarea” noastra de catre bulgari cu ajutorul sabiei?
          de ce?ca sa-i faceti pe romani ortodocsi…voi il faceti chiar si pe Isus Cristos ortodox…ca nu cumva sa se miste de pe orbita Moscovei…
          totul e politica…ia mai lasati adevarurile de credinta ortodoxe ca se regasesc toate in manualele de propaganda rusesti…si atunci veti intelege rolul ortodoxiei in inapoierea noastra seculara
          e asa de greu sa priviti la ardealul de traditie catolica curat,corect,civilizat,european si sa priviti la fostul regat de inspiratie ortodoxa,corupt,plin de hoti si curve(Moldova e o adevarata pepiniera),lipsit de orice constiinta nationala(priviti-i pe basarabeni cum nu se mai considera romani ci slavi ortodocsi),inotand intr-o mlastina a tziganiei si a cocalariei manelisto-ortodoxa?

          • No, cu aşa exprimare nu cred că mai are sens să răspund.
            Deşi ai ajuns şi tu la concluzia pe care am enunţat-o de la început în problemă şi pe care ai sărit să o combaţi: civilizaţia nu ţine de religie, aceasta din urmă fiind doar un mijloc pentru ea. Omul individual ţine de religie şi aceasta nu mai e doar un mijloc, ci e esenţă până atunci când îşi pierde credinţa şi religia devine şi aici doar un mijloc.
            Îţi doresc o zi bună şi o viaţă plăcută.

  48. @ Dănuţ

    Am unele dubii referitor la creştinarea forţată de către bulgari.
    Nu că nu s-ar fi practicat în epocă – cronica lui Nestor menţionează cum Vladimir i-a creştinat pe ruşi cu spada (sper să fie ok – e o citare a unei citări, n-am citit cronica respectivă, nici nu ştiu dacă a fost tradusă în română).

    Dar cât au stat bulgarii aici? (protobulgarii :) ) Au avut timpul, capacitatea, „logistica”? Şi îndreptăţirea? – mă gândesc că mai uşor se face impunerea unei religii de către conducătorul perceput ca legitim (Vladimir, Istvan, Gustav Adolf) decât de invadatori.

    La cât de puţin au stat, cum de s-a menţinut religia dacă a fost adusă de ei? Până la venirea ungurilor se coalizaseră de bine de rău acele formaţiuni statale de care scria cu condescendenţă Anonymus. De ce să fi păstrat voievozii locali religia impusă de foştii cotropitori?
    Şi de ce n-au încercat ungurii să impună catolicismul prin acelaşi sistem, dacă mergea? Nu-i bănuiesc a fi mai finuţi decât bulgarii. Câţi ştiu însă că Ştefan (Istvan) a fost iniţial botezat ortodox, apoi a trecut la catolici văzând cât avea de oferit papa? Situaţia era mult mai complexă decât o aproximăm noi acum.

    Oricum, toate astea sunt indicii că religia răsăriteană a fost adoptată benevol – din convingere, snobism, pragmatism …

    Dispreţ? Nu văd cine ştie ce dispreţ vizavi de bulgarii actuali, e drept că nu ştiu care e mentalitatea în sud. Mă gândesc că avem chiar nevoie de ei la nivel psihologic – ca în fabula cu iepurii şi broaştele. Oricum în ultimii ani se pare că au beneficiat de o administraţie mai eficientă, mai puţin balcanică.

    Referitor la occident – e cam stresant să ştii că nu există decât un drum înainte. Oricum la noi e vorba de forme fără fond, nici urmă de elan civilizator.
    Şi nu-i chiar aşa de uşor să imiţi Occidentul – cred că Boia scria asta. Rusia încearcă de mai mult de două sute de ani şi tot nu-i iese faza. E ca şi cum societatea ar secreta anticorpi respingând un sistem pe care nu-l simte potrivit.

    • Cum se face creştinarea (sau adoptarea unei religii oarecare) e o temă un pic mai complicată. O să încerc să fac referire doar la cazul românilor, că nu facem aici tratat de convertire, ci doar discutăm.
      Creştinismul a ajuns la noi odată cu romanii (Dobrogea e caz particular, nu discutăm), de fapt cu latinofonii, coloniştii romani aduşi din toată lumea romană, din tot imperiul. Încet, credinţa s-a extins, favorizată fiind de inexistenţa unei religii clare, puternice şi susţinută de stat. Coloniştii aveau fiecare religia lor (pe grupuri, multe din ele orientale – cultul lui Mithra, foarte frecvent), dacii erau politeişi (sanctuare de tipul celor de la Grădiştea de munte, nu s-au mai găsit decât în cetăţile dacilor, unde foarte probabil rezidau căpeteniile impuse de autoritatea centrală regală dacică, deci nu era un cult popular, ci unul al elitelor). Aşa că şi creştinismul s-a dezvoltat ca orice altă religie. Paranteză: discutăm ca şi când am fi „necredincioşi”, deci facem absatracţie de credinţa noastră că Dumnezeu le-a dat creştinilor cuvânt cu putere multă spre propovăduirea Evangheliei iubitului Său Fiu, cum se zice diaconului la biserică.
      Urmează apoi o perioadă tulbure, a invaziilor barbare. Suntem tentaţi să credem că ăia au venit şi au distrus tot. E o viziune un pic eronată. Toţi migratorii au venit şi s-au înstăpânit asupra structurilor sociale existente. Cei care au avut cel mai mult de suferit au fost elitele care au fost distruse de năvălitori, dacă s-au opus, sau au fost asimilate acestora, dacă au acceptat supunerea. Iarăşi, năvălirile n-au fost continue, căci o populaţie venită aici s-a stabilizat şi şi-a creat un stat, o stăpânire stabilă asupra zonei. Valurile de năvălitori au fost doar câteva într-o perioadă de 1000 de ani. Deci fiecare din statele astfel create au durat 100 – 200 – 300 de ani, timp în care stabilitatea politică internă a permis o viaţă socială relativ liniştită. Paradoxal, pentru daco-romani, străromâni, protoromâni şi români, faptul că barbarii s-au aşezat aici a fost bun deoarece noii veniţi, militari de profesie, şi-au apărat teritoriul, românii având doar ocupaţii civile. Poate mai rău a fost în vremea evului mediu mijlociu când la fiecare 2-3 ani turcii dădeau năvală la jaf distrugând totul pentru că nu voiau să rămână aici, ci doar să prade.
      Ei, în statele astea de pe teritoriul României de azi modelul cultural era Imperiul Bizantin care era imediat dincolo de Dunăre, ba chiar se extindea deseori şi dincoace. Şi aşa cum ne uităm noi cu jind spre Occident (deşi nu toţi o recunoaştem, dar milioane dintre noi sunt plecaţi dincolo), aşa se uitau şi barbarii de aici spre Bizanţ. Bizanţul era obiectul doririlor, aşa cum Roma din sec. 3-4 fusese pentru barbarii germanici din centrul şi vestul Europei. Şi aşa cum ei acolo s-au aculturat din civilizaţia greco – romană aflată în plină prăbuşire, aşa barbarii de aici s-au aculturat la valorile Bizanţului. Practic, ei nici nu mai erau barbari: aveau aşezări stabile, aveau structuri sociale bine definite, o structură de control a teritoriului clară (cneaz, boier, staroste ş.a. definesc funcţii sociale folosint cuvinte barbare). În plus, de vreme ce ai creat un stat ai creat şi legături cu vecinii. Iar a fi aliat cu Imperiul Bizantin era o garanţie a puterii tale, şi este binecunoscut faptul că diplomaţia de la Constantinopol a făcut mai mult decât au făcut armatele de acolo (cneazul Moscovei s-a convertit la creştinism, uimit fiind de splendoarea şi fastul curţii imperiale). Aşa s-a întâmplat şi cu protobulgarii care la un moment ddat au stăpânit pe aici: şi-au consolidat statul adoptând creştinismul şi instituind o ierarhie religioasă ca să administreze treburile bisericeşti pentru creştinii din teritoriul pe care îl controlau. După aia ierarhia bisericească a rezistat dincolo de trecerea stăpânirii bulgare. Biserica românilor a rămas legată de cea din Constantinopol şi după decâderea acestuia, deoarece a fost menţinută ca srtuctură bisericească de toţi stăpânitorii ulteriori.
      După primul atac al ungurilor Tuhutun a trecut munţii în Ardeal şi l-a înfrânt pe Gelu, înstăpânindu-se în locul lui. El şi urmaşii lui au fost aproape asimilaţi în masa românilor, devenind ortodocşi (aşa cum s-a întâmplat cu ceilalţi veniţi), dar s-a întâmplat „accidentul” regele Ştefan care a trecut la catolicism şi le-a cerut urmaşilor lui Tuhutun să se supună coroanei maghiare. Pentru că s-au opus s-a folosit pretextul religiei şi au fost înlăturaţi de la conducere şi un nou val de maghiari s-au înstăpânit în Ardeal. Ăştia erau catolici, dar era deja prea târziu şi pentru ei şi pentru români. Ambele comunităţi erau deja bine structurate şi aveau o identitate naţională, culturală şi civlizaţională proprie, aşa încât românii şi ungurii din Ardeal au fost două comunităţi care au trăit în universuri paralele.
      O să mai fac un post că ăsta e prea lung.

      • Continuare.
        Ungurii şi românii au trăit în lumi paralele. Orice trecere dintr-o tabără în alta s-a transformat în deznaţionalizare şi asimilare. Cazul cel mai clar este elitelor româneşti (sau românizate, resturi ale foştilor barbari aflaţi la conducere) care pentru a-şi păstra titlul nobiliar (adică pentru a fi oameni liberi, neplătitori de impozite) au trecut la catolicism şi s-au asimilat nobilimii transilvane (care, atenţie, se considera diferită de cea a regatului Ungariei, deşi tot unguri erau, dar prin asimilare – asimilare la noul val de maghiari aduşi de regele Ştefan şi urmaşii lui – de aici identitatea lor separată de unguri din Ardeal, diferiţi de nobilii unguri din Ungaria).
        Marea masă de români au rămas ortodocşi, neavând rol militar, deci nici politic, necontând aşadar în treburile ţării. Începând cu vremea lui Iancu de Hunedoara presiunea asupra lor pentru a se converti a scăzut dramatic deoarece turcii erau prea aproape şi Iancu avea nevoie de nobilii (adică ţărani liberi, asta erau nobilii) români în armată. Doar vârfurile s-au asimilat ungurilor, fiind inclluşi în nobilimea regatului apostolic (cazul Pavel Chinezul).
        M-am lungit un pic, dar am explicat aşa şi ceea ce spunea cineva pe aici (cu un limbaj de 2 lei, e adăvărat) că nu vrem să acceptăm tradiţia catolică a Ardealului. O acceptăm, dar ea nu este a noastră ! E tradiţia catolică a ungurilor dei Ardeal, nu a românilor. Ca indivizi nu putem fi decât ceea ce suntem. În ziua de azi toţi suntem aculturaţi la civilizaţia occidentală, dar asta nu înseamnă identificare cu un model anume, ci cu un model de gândire şi de percepere a lumii. De aceea Japonia şi Coreea de Sud sunt puteri economice mondiale (Japonia a fost la un pas de a fi şi putere militară majoră), fără să fie nici măcar creştine. Degeaba ţările africane cu populaţie creştină au majorităţi protestante, căci nu pot fi asemenea Germaniei sau Olandei sau Statelor Unite.

        Multe dintre aceste fenomene pe care le-am numit sau de care am amintit nu se petrec în cursul a câţiva ani, ci în zeci şi sute de ani. De aceea e greu să le percepem din ştirile ce ne parvin din ziare şi de la ştirile TV. Spre exemplu (intru ăn politică, dar nu ăsta e scopul): bătălia dintre PSD şi PDL nu e doar o luptă între partide sau între oameni. Oamenii ce le compun pot fi (şi sunt !) oameni de nimic, interesaţi doar de câştigul lor, puşi pe îmbogăţire. Dar sunt sigur că peste câteva zeci de ani vom vedea în cărţile de istorie vorbindu-se de lupta dintre două modalităţi de a percepe statul: statul ca instrument al îmbogăţirii şi statul ca mijloc al îmbogăţirii. Două viziuni: una capitalistă în care statul e conceput ca cel ce reglează posibilitatea de îmbogăţire şi una comunistă în care statul e confiscat cu totul (cu justiţie cu tot) pentru partid şi oamenii lui. Combatanţii sunt la fel de lacomi, dar cei din stânga sunt şi egoişti, făcând tot ce pot pentru a ţine statul prizonier al lor, ca sursă de bunăstare pentru ei şi miloagă pentru prostime. Repet: nu vreau să comentăm politic asta, ci ca exemplu de viziune largă asupra societăţii.

        Scuză-mă, m-am întins.

  49. Numele e comun în zona asta de civilizaţie fostă bizantină, e comun şi în politica românească :)

    Altă fază interesantă – d.d.p.v. al tiparelor culturale – e că noi nu am păstrat nume de botez din substrat. Nu vorbesc de numele de familie – mai rezistente la modă. Dar e ciudat cum de am moştenit doar nume biblice şi câteva slave.

    • Bună dimineaţa !
      Îţi voi răspunde prima dată la postarea asta, că acum vreo lună mi-a venit o idee interesantă.
      Dar prima dată o observaţie legată de onomastică: ceea ce numim noi azi nume de familie nu ţine de tradiţia românească, ci este tot un semn de aculturare la civilizaţia occidentală. Numele de familie a început a fi folosit după modernizarea statului român, după Cuza când li s-au atribuit (efectiv li s-au atribuit, nu le aveau) nume românilor. De aici atâţia -escu, ca fiind fiii sau din neamul lui Petre(-escu), al popii (Popescu) etc. Unora li s-au dat nume după ocupaţie, după locul de origine, dar nu a existat tradiţia numelui de familie. În Ardeal şi Bucovina oamenii au căpătat nume de familie în măsura în care au intrat într-o relaţie socială ce impunea oficializarea actelor de către autorităţi (maghiare sau austriece) care foloseau numele de familie. Tradiţional românii erau definiţi ca X a lu Y a lu Z, unde X e numele de botez, Y e numele tatălui (sau al mamei dacă aceasta era mai aprigă, mai vizibilă social sau copilul era din flori) şi Z era bunicul sau alt strămoş. Z de obicei era o poreclă primită în sat de un înaintaş, dar nu foarte îndepărtat, aşa încât lumea îşi mai amintea de unde a apărut acea poreclă. Dacă porecla nu mai avea haz (sens) era uitată şi se primea alta ce era folosită pentru a denimi urmaşii. Eu aş fi fost în sat (dacă satul nu s-ar fi transformat) Dănuţ a lu’ Bogdan a lu’ Ghiciu. Sau am avut o mătuşă care era Nuţa lu Cercel.
      Dar prenumele sunt toate, dar toate, de origine creştină orientală (ortodoxă), majorittatea greceşti, iar cele slave sunt traduceri ale originalului grecesc (Bogdan – Teodor). Asta apropo de civilizaţia în care ne-am format ca popor.
      Dar mă lungesc. Hai să-ţi spun ideea interesantă ce mi-a venit.
      Cum se alintă azi oamenii după nume ? Florentina e Flori (de, Florica e perimat !), Cristian e Cristi, Denisia e Deni, Bogdan e Bogdi, Teodor e Teo ş.a.m.d. Deci toate se formează din prima parte a numelui la care se adaugă i sau y, dacă sunt fete cu tendinţă de piţipoancă.
      Observă diferenţa fundamentală faţă de modul tradiţional românesc de formare a diminutivelor de la numele proprii: Ion – Ionel – Nelu, Florica – Ica, Florina – Ina, Elena – Lenuţa – Nuţa, Vasile – Vasilică – Lică, Dan – Dănuţ – Nuţu, Nicolae – Niculăiţă – Liţă sau Nicolae – Lae. Deci toate se formează cu sufixe diminutivale şi apoi pierderea primei părţi a cuvântului. Chiar şi clasicul Nae e format din terminaţia numelui şi iniţială doar.
      Nu ştiu ce semnifică asta şi cum se explică, doar că e un fenomen cu o extindere semnificativă.
      Dar să trec şi la primul subiect.

      • @ Dănuţ

        Mi-a plăcut relatarea despre evul nostru întunecat. Lipsa surselor şi viziunea – să zicem monocromă – a istoriei te face să rămâi din şcoală cu impresia unui haos însângerat pe care îl traversam stând ascunşi în munţi.
        Mai târziu citind despre Bizanţ mi-am dat seama că se compara, ca forţă culturală, cu Franţa secolului al nouăsprezecelea sau cu America de azi.
        Păcat că singura carte plasată în respectiva perioadă care atinge – şi doar tangenţial – subiectul pieirii vechilor credinţe e „Creanga de aur” a lui Sadoveanu. Care oricum e romanţată. Ar fi minunat să se găsească pe undeva – să zicem arhivele Vaticanului – nişte relatări obiective despre românii (protoromânii) secolului al optulea.

        Nu ştiam de faza cu numele de familie. Sunt unele care sună atât de arhaic că par a fi păstrate.
        Lorinţiu, Goţiu, Mociu arată aproape latine. Groza, Mladin, Revnic sunt clar slave. Fărcaş, Barna sunt într-adevăr traduceri ale autorităţilor maghiare. But, Sin nu-mi dau seama ce etimologie ar putea avea, de asta le apropiam de substrat. Dar unde intră Blaga, Buzgău, Dihel?
        Chiar toate să fi fost inventate în ultimele două secole?

        Ca o menţiune – adoptarea integrală a onomasticii ortodoxe cu accente slave nu mi se pare mai ieşită din comun decât romanizarea completă într-un interval destul de scurt la scară istorică, cam două vieţi de om.

        • Ce am încercat eu au fost doar idei rezumative. Realitatea e mult mai complexă în trăsături particulare.
          Doar câteva observaţii: terminaţia în „iu” a numelor de familie din Ardeal nu apărea în forma vorbită, ci doar în cea scrisă. Caută cărţi tipărite în Ardeal sau Ungaria înainte de 1900 şi vei vedea exprimări de genul „luptătoruLU avântauLU dinsatuLU”, deci un fel de articol hotărât prea hotărât. Despre sonoritatea latină bagă de seamă că prenumele latine au început a fi folosite tot în Ardeal ca o reacţie la presiunea statului maghiar de după 1867 (înglobarea Transilvaniei la Ungaria – practic înlăturarea particularităţii despre care am vorbit anterior chiar împortiva maghiarilor transilvăneni în numele unităţii naţionale care atunci se afirma şi în politica de stat maghiară de după crearea dualismului austro-ungar). În plus prenumele latine nu puteau fi maghiarizate în acte (aşa cum Ioan devenea Ianos, sau Gheorghe Gyorgy sau Alexandrau Sandor) (la numele de familie era uşor – un stră-stră-străbunic al meu se numea Căliman şi a devenit Kelemen. Nora fiului lui – străbunica mea – a murit cu numele ăsta).
          Altă observaţie: Numele Sin l-am întâlnit nu mai ştiu unde, fie într-un act vechi, fie într-o povestire arhaizantă cu sensul de ”fiul lui”, Elena sin Petru (dacă pe tatăl tău l-ar chema Petru). Ceva în genul lui bin/ben de la popoarele semito-hamite.
          Alta: sonorităţile arhaice nu sunt neapărat de la daci. De exemplu Toxoabă, sună fain, dar e numele unui boier cuman din sfatul Ţării Româneşti pe la 1400. Deci trebuie să fie pe undeva nişte cercetări în domeniul ăsta. Alexandru Graur cred că are un tratat despre aşa ceva.
          Cam atât, deşi sunt tentat să mă extind iar, dar ne întindem şi deja e prea mult pentru locul ăsta. Îţi doresc un Crăciun fericit !

  50. TRIST DAR ADEVĂRAT.

    TRIST ESTE CA NU NE DAM SEAMA CA LUPTA ÎMPOTRIVA ORTODOXISMULUI ROMANESC CA RELIGIE ARE SCOPUL DE A DISTRUGE ULTIMA BARIERA EXISTENTA ÎN CALEA DISTRUGERII UNITĂȚII NAȚIONALE. PRACTICILE SI CANOANELE NU SIMT IMPUSE ELE SUNT ACCEPTATE, DACĂ EU CRED, VOI CREDE ORIUNDE. ,,DUMNEZEU DE AFLA ACOLO UNDE ESTE LĂSAT SA INTRE”. BISERICA CA INSTITUȚIE ESTE FORMATA DIN OAMENI CU BUNE ȘI RELE,CA ACTIVITATE SOCIAL-CULTURALA OAMENII,RESPECTIV PREOȚII ÎȘI FAC DATORIA ÎN FOARTE MULTE LOCURI SI NU ALEARGĂ DUPĂ MEDIATIZARE. MULTI UITA CARE A FOST ROLUL RELIGIEI SI MAI ALES AL CELOR 10 PORUNCI, TOATE LEGILE MODERNE AU LA BAZA CELE 10 PORUNCI.
    ADEVĂRAT, BISERICA ORTODOXA NU S-A IMPLICAT POLITIC, DAR POATE TOCMAI ASTA A SALVAT-O DE LA DESFIINȚARE. DESII MULTI REPREZENTANȚII S-AU IMPLICAT LUPTIND PENTRU ,,BISERICA”.DACA ACUZAM BISERICA CA NU S-A IMPLICAT IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A ROMANIEI DE MASS-MEDIA SI PARLAMENT CE PUTEM SPUNE. NU BISERICA ESTE VINOVATA DE DEZASTRUL DIN ROMANIA CI CLASA POLITICA IN FRUNTE CU CEI CARE AU GUVERNAT TARA IN PERIOADE CRITICE (EXEMPLU „90-2010).

  51. Intrcucat cartea lui Murgescu este cam grea (la propriu si la figurat !) va recomand sa cuatati pe Scribd Seculara Inapoiere a Romaniei ( semai gasesteo si pe cartidownlad insa versiune airuginala este pe Scribd!) . Recunosc superioritatea documentari lui Murgescu (eu am scris versiunea mea SI din amuzament!).
    Religia nu este implicata in inapoierea economica a Romaniei . Cei care sustin asta is si catolici si ignari . Se uita ca in anul 1000 partea catolica a Europei era o … vagauna, un cuib se sobolani , ceva ,, inculta , jegoasa, saraca , violenta , superstitioasa pana la absurd, afundata in jegu germanic , o … „umblatoare” dpv materila si spiritual ! Si ca zonele cultivate , spalate (la propiu si figurat!) erau Bizantul si zonele islamice .
    Problema este in alta parte – banii !! De ce Europa de V a ajubs sa domine lumea si cum este o poveste care are prea putin de a face cu religia . Insa va atrag ca la 1900 atentia ca zonele cele mai dezvoltate economic nu erau cele catolice ci Anglia, SUA, Olanda toate protestante, Iar Germania care se ridica era condusa de protestanti. SI ca in Franta catolicismul era cam galican , Iar tarile pr zis catolice – Austro-Ungaria, Italia, Spania, Portugalia erau in perdere de viteza ….

    • …”la 1900 cele mai dezvoltate state erau cele predominant Reformate”,deci nu ortodoxe (a se vedea Etica protestantă și spiritul capitalismului de Max Veber) iar cele catolice erau si ele mult peste cele ortodoxe care se aflau ,in preajma secolului XX , unde erau cele catolice la sf evului mediu.
      Romania moderna a fost creeata de un Rege Catolic si o Regina protestanta,ortodoxia adoptand-o, formal ,pt ca prevedea constitutia acelor vremi.deci, o minte progresista nu inapoiata.

  52. Cu cat poporul e mai semianalfabet si mai maimuta si religia e pe masura. Vezi o inmormantare in Africa sau la Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro