joi, martie 28, 2024

OTV resuscitat, o șmecherie marca DD

Dan Diaconescu a izbutit să se bage din nou în seamă cu o minciună gogonată care se dovedește a fi și o ilegalitate. Anunțuri repetate că, în sfârșit, ”televiziunea poporului” va emite din nou, și încă din fraterna Italie, au parazitat întreaga presă. Este de mirare, la câte farse vecine cu infracțiunea a servit numitul Dan Diaconescu publicului, lumii de gură-cască

și electoratului, că jurnaliștii nu au devenit mai circumspecți în a prelua și difuza afirmațiile acestuia. Gândul.info jubila cu un titlu de toată frumusețea ca ”Dan Diaconescu a dat lovitura: OTV va emite de la Vatican!”. De fapt, dacă scopul presei nu este veridicitatea ci excitația emoțională, nu informația verificată ci bomba, atunci nu mai e de mirare credulitatea față de un subiect pentru care, zău așa, tocmai jurnaliștii de televiziune au întreaga expertiză. Toți cei care lucrează în mass-media știu care sunt condițiile legale, stabilite de Legea Audiovzualului și de CNA, în care un post poate să emită. Așa că povestea ar fi fost ușor de demontat.

Care este însă povestea de pe plaiuri caracalene? Anunțând victoria asupra CNA și a ”sistemului” (”Am învins!OTV emite din nou!”, se titra pe o burtieră cât casa), care a retras în ianuarie curent licența OTV pentru amenzi neachitate, Dan Diaconescu a apărut timp de două nopți 18/19 și 19/20 octombrie câte două ore cu sigla OTV pe postul DDTV, pretinzând că emite de la Vatican, din subsolul unei biserici de pe teritoriul Sfântului Scaun, unde Diaconescu ar fi deja rezident, deținând o licență audiovizuală italiană pentru OTV, cu punct de lucru… la sediul DDTV din București. De unde emitea, de fapt, OTV-ul redivivus? Exact din Bul. Preciziei, sediul DDTV. Nici Caragiale n-ar putea mai mult. Prelații Arhiepiscopiei Romano-Catolice din capitală, mai curioși decât jurnaliștii, au transmis o întrebare la Vatican de unde răspunsul a venit repede și clar, îndemnând să nu se dea crezare afirmațiilor lui Dan Diaconescu, ”absolut false si nefondate”. Federico Lombardi, directorul Biroului de presă al Sfantului Scaun, în mesajul către Pr. Francisc Doboș, subliniază că „singurele transmisiuni tv difuzate din Vatican sunt cele ale Centrului de Televiziune Vatican”, iar „rezidența în Statul Cetății Vaticanului este acordată numai unui număr foarte redus de persoane – ecleziastici sau laici – datorită serviciului lor pentru Sfântul Scaun”.

De aici încolo, toate explicațiile lui Diaconescu sunt gogomănii menite să producă un hățiș tehnic și legal din care să nu se mai înțeleagă nimic, punându-i în încurcătură și pe cei de la Digital Sky SRL, firma care asigură semnalul televiziunii DDTV pe satelit: că, de fapt, de la Roma se emite pe frecvența terestră a Romit și totodată pe satelit, că din București se face doar o retransmisie pe DDTV ș.a.m.d. La confuzie a contribuit și ”fratele” Emanuele Latagliata, deținătorul licenței Romit, care a declarat inițial că preia gratuit o parte din emisiunile lui DD, apoi, când a văzut că nu-i a bună, s-a dezis printr-un comunicat: ”Dorim să aducem câteva precizări în legătură cu informații false sau incorecte care circulă. Asociația Culturală Romit TV, cu sediul la Roma, transmite de doi ani de zile la nivel national, în baza unei licențe cu nr. 23667, care poate fi consultată în registrul public al Agenției italiene pentru Garanție în Telecomunicații…Nu avem niciun raport de tip contractual sau asociativ cu OTV… Am preluat prima transmisie inaugurală a OTV-ului, recepționată prin satelit, timp de două ore și, a doua zi, alte două ore din același program”. Deși Dan Diaconescu a reușit să scape până acum de sancțiuni legale severe pentru șantaj, pentru circul de la Oltchim (co-autor: Victor Ponta), pentru șmecheriile de partid cu PPDD, s-ar putea ca povestioara asta să nu aibă ”happy end”. CNA s-a exprimat prin președinta Laura Georgescu și se va supune la vot o decizie: ”Retransmisia OTV pe licenţa DD TV este ilegală, pentru că postul are voie să difuzeze în grila sa filme, într-un procent de 67,5% şi programe preluate de la televiziunea de muzică populară Inedit TV (32,5%)… CNA nu a aprobat modificarea grilei de emisie a DD TV, astfel încât DD TV să poată să retransmită programe în direct ale OTV. Aseară, când pe DD TV a intrat semnalul OTV, a fost făcută o ilegalitate. Ca atare, în cursul zilei de sâmbătă vom demara un control, vom ridica înregistrările martor de la DD TV şi, în şedinţa de marţi a Consiliului, vom hotărî ce sancţiune aplicăm”.

Zis și făcut: în 22 octombrie, CNA a decis suspendarea temporară a preluării semnalului pentru transmisia DDTV, canal care a făcut loc în grila sa, fără aprobarea CNA, programului unui OTV sfințit doar din vorbe. Instituția de control a făcut o sesizare către Parchet pentru cercetarea  ”aspectelor de natură penală”, fiindcă s-ar fi încălcat art.96 din Legea Audiovizualului care zice că este ” infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală de la 5.000 lei la 100.000 lei transmisia serviciilor de programe de televiziune/radiodifuziune fără licenţă de emisie …”.

Până la urmă, de ce se opintește așa de tare Dan Diaconescu să reînvie mortul? Fără televiziune, nici DD, cu nerușinata sa opulență, nici PPDD nu există. Se vede deja din hemoragia de parlamentari grăbiți să migreze către partide mai vânoase.

P.S. Articolul anterior despre purtătorii de cuvânt a iscat discuții pe diverse pagini de Facebook. Am dat doar câteva exemple din lungul șir de purtători de cuvânt din instituțiile de vârf ale statului. Dau dreptate celor care arată că printre cei mai performanți, prin competență și atitudine, purtători de cuvânt la guvernamentali a fost Dan Suciu, cu o bună experiență ca jurnalist de business. Scurt timp, din păcate. Merită amintită și Oana Marinescu, care s-a descurcat profesionist în condiții de chin cu un guvern plin de fițe (uneori se vedea că e plânsă). Și, într-adevăr, trebuie subliniată diferența dintre PR-ul partidelor politice și cel al instituțiilor.

Articol apărut și în revista 22

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. dna Armanca…. CNA APROBA [si deci poate respinge] sau este NOTIFICAT [si nu poate respinge] despre schimbarea de grila?
    Cu alte cuvinte daca XXXTV preia RAI3 cere aprobarea CNA sau doar notifica CNA, restul fiind doar o chestiune comerciala intre RAI3 si XXXTV?
    Nu cumva CNA punand piedici unei TV inregistrate in UE calca tratatul de aderare, prevalandu-se de o lege din 2002 care nu poate incaleca legea UE?….

  2. Stimata Doamna, va citesc destul de des si apreciez interventiile Dumneavoastra despre mass-media, televiziune, CNA etc. Ma deranjeaza insa cand faceti aprecieri pe care nu le-ati cântarit suficient sau, si mai grav, le-ati preluat de pe alte canale de informare (dezbateri tv, bloguri etc).

    PPDD va continua sa existe si sa aiba rezultate bune indiferent daca exista sau nu o televiziune OTV sau alt nume. PPDD este un partid pe care România il astepta cu nerabdare de când Vadim a lasat-o de izbeliste. România are o masa de alegatori nationalisti (cum au si Franta si Spania si Italia etc) care nu se regaseste nici in PSD, nici in PNL si nici in PDL. O masa de alegatori de care a profitat România Mare cand a avut nevoie si care masa s-a linistit un pic in perioada economica infloritoare (pana in 2010).

    Este o eroare ca intelectualii, politicienii si restul populatiei interesata de politica sa minimizeze puterea pe care o are un astfel de partid.

    PDL are vreo televiziune in care isi prezinta ceva? Ii mai baga cineva in seama? Ati mai auzit ceva din gura lui Blaga demn de luat in seama? Nici eu. Asta inseamna ca partidul a murit? Nu. Cu siguranta va avea un electorat mic (10%?) dar el exista pentru ca nu vrea sa voteze cu USL nici in ruptul capului. Iar cu PPDD nici atat, ca ei (cei 10%) sunt intelectuali, nu intra in cocina lui DD.

    Va rog sa faceti un efort si sa vedeti cum a ajuns Vadim in Parlamentul European acum 5 ani. Veti fi uimita sa aflati ca dupa 3,2% la Parlamentare (in RO) a facut 8,6% la Europarlamentare. Si ce televiziune a avut Vadim? Exact.

    Numai bine.

  3. Operatiunea I (nu pot folosi diacritice deci I este majuscula i dar cu caciula).
    IIIIII…, s-a opintit DD, cativa ani buni, cu ajutorul marelui tragedian de extractie shakespeareiana Tudor Barbu, opintire cu folos din moment ce PPDD a drenat 1.036.730 de voturi pentru Camera Deputatilor (adica 47 de mandate) si 1.086.822 de voturi pentru Senat (adica 21 de mandate) de la cei care chiar au crezut in sfanta indignare a lui Barbu. Acum se vede calitatea morala a unora dintre cei care au intrat in posesia mandatelor PPDD.
    Partidul Poporului Dan Diaconescu s-a dovedit a fi o manipulare de mare calibru, cu bataie lunga: Va mai aduceti aminte de mesajul lui DD servit in plin congres PSD de gurita zambitoare a „presedintelui” PPDD dna Simona Man ? „-Numai PPDD va scapa de PNL si PC!”
    Iata ca nu au fost vorbe in vant…
    Iata ca OTV reincepe sa emita…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro