Anul acesta, Săptămâna Patimilor și Paștele ne află închiși în casă. Interzicerea de a merge la biserică pare să fie ea însăși pentru mulți oameni o sfidare la adresa lui Dumnezeu. Dar cine poate să pretindă că este imun în fața bolii, doar sub pretextul participării la Liturghie? Și cine și-ar putea permite să se joace cu viața celuilalt, disprețuind cursul firesc al prudenței? Minusculul organism care trăiește pe seama trupului omenesc a reușit într-adevăr să cutremure siguranța lumii, preocupată să-și delimiteze autonomia față de crezul religios, iar mai departe frica și-a făcut datoria.
În speranța că vor rămâne în colțul lor neatinși de val, acum, când teama de moarte sau preocuparea pentru siguranța celor dragi consumă inimile, oamenii au șansa de a privi altfel Paștele. Alegerile, limitele, perspectivele, eficiența, ba chiar și precedențele pascale se rescriu pe fondul pătimirilor societății aspru lovită în referințele sale. Chiar și Evanghelia de la Liturghia Învierii surprinde această distanță implacabilă dintre așteptările omului și acelea pe care le are Dumnezeu: „În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu l-a cunoscut. Întru ale sale a venit, dar ai săi nu l-au primit” (Io. 1, 10-11). Un Dumnezeu care a fost primit rău și, culmea, rămâne nefrecventabil pentru alegerile omului. Mai mult, Cel Atotputernic se expune surprinzător în continuare libertății omului de a-l refuza.
În noaptea Joii Mari, terorizați de frică, toți ucenicii l-au lăsat singur pe Isus. Deși ei l-au abandonat, au trăit cu impresia că Isus a fost cel care i-a părăsit. Evident, nimănui nu-i este ușor să se pună în discuție până atunci când febra evenimentelor arată că lucrurile nu pot fi privite exclusiv din perspectivă personală. Frica de moarte și instinctele primare ale vieții au oferit constatări pe care, altfel, nici în vis omul nu le-ar fi luat în considerare. Familia și cuviința vieții, cumpătarea, generozitatea și răbdarea sau grija față de semeni, șansa de a observa comuniunea, dar și riscul de a muri în solitudine au bulversat existența. Este evident că izolarea acestor săptămâni și imposibilitatea de a merge la biserică au dezvăluit nevoia de repere și de sprijin. Pentru un creștin, confruntarea cu teama descrie însă cel mai bine invitația de a regăsi paternitatea lui Dumnezeu. De aceea, experiența slăbiciunii de acum revelează, în lumina Pătimirii lui Isus, că noi suntem cei care ne îndepărtăm de Dumnezeu, și nu El de noi.
Creștinul care se străduiește nu e neapărat mai bun decât alți oameni. Are însă o datorie mai mare care îl leagă de semeni, fiindcă învierea pe care este invitat să o trăiască în alegerile sale nu e un soi de reanimare, ci o nouă viață. Trăind într-adevăr altfel și împărtășind puțin câte puțin din eroismul lui Hristos, omul care crede are misiunea de a transmite în jur acest eroism, cu modestia tipică a unei persoane preocupate pentru sufletul său. Nu este atunci un har providențial să vezi cum lumea nu deține siguranța absolută? Sau să te întrebi cât de jos ar trebui să cobori pentru a putea surprinde lucrurile esențiale ale vieții și rostul jertfei lui Isus? Se poate coborî oare mai jos de groaza infectării cu un virus păcătos, pentru a pune întrebări lucide și a constata că Isus rămâne alături pe aceeași cale a pătimirii? Atunci când și-a prevestit suferința, ucenicii orbiți de popularitatea lui s-au smintit, făcând jocul Răului, sau s-au certat pentru locuri de putere, crezând că gloria Domnului este prestigiul pe care îl conferă lumea. Or Isus nu și-a revelat mărirea în popularitatea din ochii mulțimii, ci în pătimirea și moartea sa pe cruce. Asta îi făcea pe cei bătrâni să spună cu înțelepciune că, atunci când Dumnezeu permite închiderea unei porți, El deschide altundeva o fereastră.
Nu este ușor, desigur, să admiți că experiențele tragice ascund adeseori un sens benefic în provocarea lor. A recunoaște însă acest lucru nu înseamnă să sfidezi suferința semenilor sau bunul-simț al compasiunii. Dacă până acum căutai rețete pentru a merge înainte, zilele acestea transmit un mesaj pe care bunicii noștri credincioși îl știau foarte bine. A avea credință nu te ferește, desigur, de frica contagierii și nu te pune la adăpost în fața tuturor primejdiilor, cum de altfel nici Isus nu a fost scutit pe drumul Calvarului. Continuând să se încreadă însă în ajutorul lui Dumnezeu, în Grădina Măslinilor și pe Golgota, El arată calea pentru a trece prin încercare nevătămat sufletește. Tocmai de aceea, ispita acestor zile pentru un om credincios este resemnarea în fața răului. O resemnare pe care o arată și muribunzii, atunci când își doresc să nu mai aibă dureri. Pe cruce, lui Isus i-a fost dată fiere amară ca să sufere mai puțin, dar a refuzat-o. Refuzul de a recunoaște că ai greșit și de a-ți rescrie prioritățile este asemănător cu această băutură îmbătătoare. Adevărul doare într-adevăr, dar este singurul medicament, adevărul că moartea a fost biruită pe veci și că a trăi în Hristos înseamnă să împărtășești alt spirit decât acela pe care îl caută de obicei lumea.
*
Mulți așteaptă, probabil, să se termine încercarea pentru a se întoarce la viața lor de dinainte. Monotonie, abundență, precaritate, grija zilei de mâine fără a remarca acel azi unic de care te poți bucura. „Domnul e mereu prezent, dar nu impietează nicio clipă asupra absolutei noastre libertăți”, spunea Nicolae Steinhardt. „Stă la ușă și bate. Nu intră nechemat. Iar înainte de a da, întreabă: crezi tu că pot? Nu întreabă dacă solicitantul e vrednic de a primi, ci dacă e liber de a crede. Și de răspuns, răspunde tot pe măsura libertății: fie ție după credința ta”. Am ajuns, acum, să postim și ajunăm silit de la prezența în biserică, fără să mai găsim elanul de a ne indigna – în mod legitim! – pentru evidenta victorie a Răului. Poate de aceea, nu sunt puțini aceia care, despuiați de fantezii imaginare, au sentimentul de a fi pierdut până acum destul timp prețios oferit de Cer. La ce bun, nu-i așa, lumânarea de Înviere și înghesuiala din curtea bisericilor în noaptea de Paște, dacă lipsește bucuria împăcării cu Domnul și cu semenii, dacă te întorci acasă după slujbă la fel de indiferent față de Dumnezeu, dacă nu simți recunoștința iertării sau nevoia de a o rupe cu răul și păcatul? Și realizezi, după zile întregi de stat în casă, că Dumnezeu nu dăruiește viața pentru ca să faci pe savantul sau să te folosești de El pentru a-i judeca pe ceilalți, ci ca să trăiești bucuria dragostei lui și lumea să fie mai bună.
Mă gândesc la aceia care, în aceste zile tragice, au continuat să se dedice semenilor lor. Nu numai că s-au expus și au adus mângâiere prin simpla lor prezență, dar au mers până la împărtășirea îmbolnăvirii cu cei atinși de virus. Dacă umanitatea unei singure persoane rodește prin devotament, atunci cu certitudine, în aceste zile, lumea, creștinătatea, toți vor avea de câștigat. Lipsit de ceea ce a numit până acum siguranță, omul descoperă de acasă, în izolare, că Paștele nu poate fi confiscat nici măcar de o amenințare care îl împiedică momentan să meargă la biserică. Sacrificiul de sine, rugăciunea, bunătatea vor fi întotdeauna posibile grație acelui Cineva care a murit pentru toți și care cere în schimb un singur lucru: „dă-mi voie să-ți întorc harul!”.
Să putem fi oameni după încercarea acestor zile! Hristos a înviat!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pe cand un text asemanator din partea clericilor BOR?
@Cinicul – sunt și în cadrul BOR destui cu epoleți pe sub sutană, nu vă faceți griji.
Cred ca si intr-o tara relativ inapoiata precum Romania biserica va ajunge in faza critica de reevaluare/ modernizare pe masura ce tot mai multa lume iese din bezna medievala si intelege ca poti fi moral, bun, civilizat chiar daca esti in afara religiei.
Biserica (in general) si-a trait traiul, si-a indeplinit rolul si ramane o frumoasa traditie, un vehicul de nostalgii intr-un muzeu. Cred ca e periculos sa o lasi libera, are tendinta (la fel ca marxismul, national socialismul etc) de a se transforma intr-o entitate virala energumena plina de zelul raspandirii de groupthink, in detrimentul schimbului liber de idei, mereu necesar.
E o zi trista cand afli ca nu exista mos craciun, dar ghici ce, accepti si mergi mai departe. Imi cer scuze ca i-am suparat pe credinciosi, dar pentru multi povestile din biblie, frumoase si moralizatoare multe din ele, sunt totusi prea greu de crezut.
Ca fapt divers sunt curios ce spune biserica despre decizia divinitatii de a ne trimite covidul, in afara de „nedeslusite sunt caile domnului”.
@hanu – absolut justificată paralela între biserică și marxism. Știe toată lumea că mașinile negre al Securității, cu agenți care făceau arestări fără mandat în miez de noapte, pe vremea lui Dej, erau la paritate cu mașinile bisericii, care veneau cu agenți în sutană și făceau și ei arestări noaptea, fără mandat.
Până una-alta, marxiștii au demolat biserici și au omorât preoți, în timp ce biserica nu cred că a demolat sedii de partide comuniste și nici n-a omorât activiști de partid.
Exista destui atei si oameni mai putin credinciosi cu moralitate net superioara multora care isi fac sapte cruci si pupa toate moastele posibile, vezi o sumedenie de politicieni, hoti ,borfasi si „femei usoare” etc.etc.
Nu stiu exact cum va raspunde biserica ortodoxa la intrebare, dar asa raspunde Toma de Acquino:
https://www.youtube.com/watch?v=WNZGxWctjzk
@Ursul Bruno – așa e. La ce categorie încadrăm pe unul care se duce la biserică cu camerele TV după el și în aplauzele ateilor care l-au votat, după care pretinde că cei care nu și-au putut cumpăra n-șpe case din meditații au avut ”ghinion”?
Asta e întotdeauna problema cu marxiștii, n-au nicio problemă să susțină lucruri contradictorii. În final, ajungi să aplauzi pe unul care minte, fură și înșeală, îl aplauzi acum tocmai pentru că nu se duce la biserică și îi obligă și pe alții să stea acasă, în timp ce inițial l-ai votat tocmai pentru că se ducea la biserică cu camerele TV după el.
Deci, unde e moralitatea ta ”net superioară”?
Am pus raspunsul la alt utilizator, din greseala
https://www.youtube.com/watch?v=WNZGxWctjzk
@hanu – despre poveștile din Biblie, ”greu de crezut”: dacă @Josef Svejk și-a povestit pe-aici isprăvile din armată, @don quijote și-a povestit și el pe-aici isprăvile din armată, eu mi-am povestit de asemenea pe-aici isprăvile din armată, iar cineva adună toate poveștile astea și spune ”soldatul român de pe vremea lui Ceaușescu făcea asta, asta și asta”, se așteaptă cineva să existe vreun soldat român anume care să le fi făcut pe toate?
”soldatul român de pe vremea lui Ceaușescu” e de fapt un personaj colectiv, în care diverși indivizi reali, cu nume și prenume, aveau ocazia să se regăsească uneori. Exact asta e și cu poveștile din Biblie, ele erau folosite pentru educația oamenilor, într-o vreme când biserica se ocupa cu asta și nu statul. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fie adevărate la modul textual. Mai mult decât atât, imensa majoritate a credincioșilor erau oricum analfabeți, iar în țările române chiar și majoritatea preoților de țară erau analfabeți. Biblia nu era pentru ei și nici nu era singura carte religioasă.
În epoca modernă, statul a confiscat rolul educativ al bisericii și a stabilit că educația oferită în școală e singura care contează. După care a împănat biserica cu securiști și cu șpăgari cărora le oferă el însuși protecție, pentru că îl ajută în discreditarea bisericii ca instituție.
Sa avem iertare, dar acum se face religie in scoli, dar rezu!tate educative nu se vad. La noi, astazi, exemplul preotilor nu mai este un model de urmat, ca pe vremuri. Tehnologiile digitale si progresul stiintelor nu au lasat prea mult loc de actiune religiei, iar ceea ce vedem in alte religii, este un fel de fanatism negativ. Religia poate avea un rol moral in momentul in care se ancoreaza la realitatile societatii. Nu am vazut nici un preot care sa afuriseasca plagiatul sau coruptia politicienilor!
Ma bintuie acum in aceste zile de jale o expresie sau doar citeva cuvinte spuse cindva , cu mult timp in urma, de o batrinica intimplator auzita de mine ce spunea cuiva (alta batrinica )Maica , lume multa aici , dar oameni putini .Pandemii ,epidemii , au fost mereu peste tot in lume si in societati ce nu erau majoritar crestine .Omul , dincolo de credinta fiecaruia , de nevoia de bine , de apartenenta la o etnie sau alta , de dragostea de aproapele lui , de iubirea nemarginita arata copiilor lui , de capacitatea de a intelege (cel putin acum ,in acest moment al istoriei )dincolo de toate acestea si de multe altele -se naste singur si moare singur – . In fond , ca scop final ,credinta crestina nu face altceva decit sa usureze trecerea noastra prin viata . Nici teoriile filozofice (cita lume are habar de ele )crestine , nici controversele sau disputele milenare intre numeroasele forme crestine de intelegere teologica incepind cu marea schisma din anul 1054 e.n. si trecind prin toate noile abordari religioase cunoscute noua , luteranism , anglicanism, prezbiterian , congregationist ,protestant , batism , calvinism , sau cite altele or mai fi, au pus existenta -fiului omului- numit ISUS HRISTOS in centrul tuturor teoriilor si formelor de intelegere . Si pe aceasta tema exista nenumarate controverse fie de neacceptare a fiului omului in postura de fiu al lui Dumnezeu (ca exemplu :religia musulmana recunoaste doar partea de profet a lui Isus )sau controverse pe nenumaratele diferente existente intre textele atribuite apostolilor lui ISUS .Siguranta absoluta este evident inexistenta ,iar trimiterea ce aduce in discutie viata vesnica sau viata dupa moarte , cu toate implicatiile ei viitoare ,prezenta iadului in oglinda cu cea a raiului si motivatiile diferite prin care ajungem ,credinciosi fiind , in una din situatiile de mai sus , converg ,vrem nu vrem , spre notiune de poveste chiar daca putem arata cumva partea de filozofie ce compune si aceste minunate povestiri . Exista si o vorba cunoscuta din noi toti-
Sa faci ce zice popa, nu ce face popa- si de cite ori aud cumva in jurul meu aceste cuvinte nu ma pot abtine sa nu va povestesc o mini istorioara din viata mea . Ma aflam ,invitat fiind, la o mutare a unor oseminte dintr-un cimitir in altul si prezent la partea a doua de reinhumare in noul locas al mortii -cripta cea noua si frumoasa – era cumva obligatorie prezenta unui preot ce trebuia sa faca o mini slujba ce cuprindea ca procedura un anumit ritual . Sprea marea mea surprindere ,in timp ce niste muncitori scoteau din sac osemintele si incercau cumva sa le reaseze , preotul in cauza declanseaza intr-un mod – cintat- o serie intreaga de cuvinte ce nu pareau as avea locul in contextul dat . Dupa terminarea slujbei (asa zisa ) din curiozitate, il separ pe preot de restul celor prezenti si il intreb – mirat – de ce a folosit un text ce nu parea a avea mare legatura cu procedura bisericeasca . Raspunsul a fost neasteptat : Bai , zice preotul ,lasa bai , sa stie astia de frica (poate cu referire la toti participantii , poate doar la cei trei gropari ce isi faceau oarecum amuzati meseria) . Departe de mine gindul de a critica pe cineva dar comicul situatiei m-a adus cumva la realitate . Dar sa ne intorcem la oile noastre si sa ne amintim de vorbele poetului ce spun ,Credinţa-n zilele de-apoi –- E singura tărie-n noi,si sa intelegem ce inseamna coronavirusul si efectele lui imediate . Dumnezeu este in noi toti si ca vrem si ca nu vrem si ca acceptam si ca nu acceptam, dar ideea de a merge la biserica , chiar si la slujba de Pasti , idea ce cuprinde generozitatea vietii pe paminit ,nu are de a face in aceasta situatie decit cu obligativitatea de izolare ce produce VIATA si nu moarte . A pune in balanta acesta notiune numita VIATA cu nevoia de participare la slujba religioasa este fundamental gresita si nu poate avea nici o legatura cu creatorul ce ne-a facut pe noi toti .Sa evitam pe cit posibil sa ne alaturam unor mari oglomerari umane acolo unde ne aflam si sa il avem in suflet pe HRISTOS acolo unde ne arunca viata ,dar viata fiecaruia dintre noi este exact dorinta nemarginita a creatorului . Cu totii ,chiar prelati fiind sa respectam aceasta dorinta de viata a celui ce ne-a facut “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” parte din tarina si parte din sufletul nostru poate nemuritor .
@quovadis în linia argumentului domniei voastre aș putea să spun că șofarea aduce moarte și mersul pe jos viață, hai dară să renunțăm la caii putere pentru că mor prea mulți oameni. Apoi, dacă cineva spune că la Hornbach se poate exersa distanțarea socială și nu ameninți viața nimănui, iar la Biserică ești bombă cu ceas este stupid. Cu organizare, dezinfectare și distanțare Biserica putea fi mai sigură decât drumul acasă-serviciu. Dumneavoastră aveți același discurs ca CTP, în Biserică e groaznic de nesigur, stai domle în casă, iar el stă toată ziua bot în bot cu doamna moderator de la europa fm. Dar din dragoste de semeni, îi era greu să vorbească telefonic de acasă? Chestia asta cum fiecare stabilește el ceea ce esențial pentru ceilalți este ca și dorința de egalitate, dar nu pentru căței.
„Interzicerea de a merge la biserică pare să fie ea însăși pentru mulți oameni o sfidare la adresa lui Dumnezeu.”
Ba, mă iertați, eu văd lucrurile puțin diferit. Și, expunându-mi punctul de vedere, nădăjduiesc că poate veți avea răgazul și bunăvoința să aruncați și dumneavoastră o privire asupra lor din această perspectivă.
Din frecventele articole și luări de poziție ale neașteptat de numeroșilor opinenți – mulți, tot mai mulți, inclusiv în spațiul acestei platforme – se observă că apropiatele Sărbători sunt un excelent prilej pentru a beșteli Biserica și credința în Dumnezeu.
OK. Unii sunt atei, alții agnostici, treaba lor. În fine…
Însă, discursurile lor manipulatorii sunt strigate din ce în ce mai tare. Astfel, pe lângă atei și agnostici, se deslușesc vocile creștinilor care au sărbătorit deja Paștele, sau care îl sărbătoresc de mai mute ori peste an. Iar supărarea lor este pe ortodocși, care ar fi putut primi la poarta bisericii pachete igienic ambalate, așteptând la coadă (cei care ar fi vrut neapărat să meargă acolo), precum la supermarket.
Aici, am două observații.
Una, nu am auzit pe NIMENI protestând că la supermarket se stă la coadă, la doi metri distanță etc. Domnule, dar nimeni! Nu am auzit pe cineva vorbind nici despre cei de la Glovo, care vizitează de mai multe ori pe zi imobilul în care locuiesc, că nu au mască de protecție și combinezon. Dar…
Citesc opinii ale unora, scandalizați că ar fi putut să fie permisă coada la biserică, la fel ca la supermarket, cu supravegherea poliției, tot ca la supermarket. De asemenea, că pot veni voluntari ortodocși îmbrăcați în combinezoane, cu mănuși și măști, la imobilul în care locuiesc.
Despre ce vorbim?! Suntem serioși, ori „noul virus” ne-a luat mințile tuturor?!
A doua, în contextul actualei pandemii, o viroză, nu am auzit pe NIMENI că susține vaccinarea generală și obligatorie – cu care Biserica Ortodoxă Română nu are nicio problemă, cum nu are nici cu 5G, nici cu pașaportul biometric, cu documentele de identitate având seria 6666, cu „ceasul rău”, ori cu „pisica neagră” . Păi, vaccinarea este singurul mod de a ne proteja cu adevărat de „covidu’ ” acesta, de strigă toți că n-au voie ortodocșii pe stradă (prin urmare, în mod logic, nici la supermarket).
Bineînțeles că este o tâmpenie – cel puțin aparent – , în realitate fiind o manipulare grosolană.
Bun! Și cum reacționează Biserica?!
Spre exemplu, îmi spune că pot să-l cunosc pe Dumnezeu și în confortul căminului propriu, de ce să mă expun la virusuri mergând la biserică? OK, pot fi de acord.
Dar, decideți-vă vă rog, pentru că vorbele acestea ale reprezentanților Bisericii le așteaptă și inamicii Bisericii…
După ce trece „covidu’ ” vă rog să nu-mi spuneți că nu-l pot cunoaște pe Dumnezeu decât în casa Sa, adică în biserică și să mă chemați acolo… Pentru că nu mai aveți nicio credibilitate!
Și, probabil, de abia atunci, cei care se pretind slujitorii lui Dumnezeu vor înțelege că L-au sfidat.
La nivelul religiei credinta este una si ritualul alta. Acum cu situatia data daca nu respectam intreg ritualul nu inseamna ca ne am pierdut credinta si lumina din suflet pentru afi mai rabdatori si buni. In ceea ce priveste, bisericile, multe sunt mici si foarte mici si nu au un sistem de ventilatie a aerului f.bun. ceea ce represez eu BOR si clerului cu inalte functii este ca dupa 1990 a cazut in mrejele politicienilor pentru a influenta credinciosii si orientarea catre activitati de profit consistent, scutiri de taxe, retrocedari de imobile si terenuri. Si bisericile fac comert, dar mai discret. Daca fiecare enorias ortodox ar plati o taxa anuala si s-ar aduna si donatii, acestea sa fie baza salariilor clerului si preotii si ar cunoaste f. bine credinciosii din parohie. Personal, am platit evenimente religioase in familie dar nu am primit nicio chitanta.
O judecata de suprafata. Ati stat la o slujba de la inceput pana la final, v-ati uitat la ceas cat dureaza! Cel putin doua ore. Apoi multe biserici sunt mici ca spatii si greu de aerisit aerul. Aici comparatia intre biserica si magazine este falsa. Pentru ca si biserica a devenit un fel de comert, dar mai subtil. De preferat de platit de fiecare credincios o taxa anuala din care sa isi plateasca salariile si intretinerea lacasului, hainele brodate f. scumpe si medalioanele din aur masiv si din donatii. La cate parastase si pomeni facute in timp nu am primit chitanta niciodata si la achizitia de alte obiecte religioase. Luarile de pozitie nu sunt contra bisericii ca spiritualitate religioasa ci contra metodelor ei, cu nuante de medieval. De aceea multi, chiar credinciosi sustin nevoia de modernizare.
Epidemia a fost un turnesol pentru noi toti.
Ne-a aratat raul – si multi l-am vazut mai bine si mai atent – iar altii au gasit/regasit bunatatea, intelegerea si iubirea alaturi de cei dragi lor.
Cati parinti tineri nu s-au bucurat de aceste zile de izolare alaturi de copiii lor?
Familiile s-au bucurat si au devenit mai unite, universul s-a dilatat, dar pentru altele nu…
Poate altii au indurat cu mare greutate despartirea fizica de colegii lor, prietenii lor.
Crestin sau nu, prelat sau nu, toti suntem supusi acelorasi restrictii greu de acceptat.
Sa ne bucuram dar de frumusetea vietii, de natura si sa ne imbaiem inimile in iubire.
Crestinii adevarati au primit, spre deosebire de ceilalti semeni ai lor, o mare promisiune – de a fi dincolo de vremuri – si jerfa adusa a fost imensa, dar fara de ea promisiunea nu se implinea.
Cine ar fi crezut ca o sa fie atata patimire, ca o sa fie cerut un sacrificiu atat de mare?
Dar lucruile s-au implinit. Sa sarbatorim cumpatat, in liniste si pace, darul primit.
Adevărat a Înviat !