vineri, septembrie 30, 2022

Pacea Crăciunului

Sărbătoarea Naşterii Domnului s-a ivit dintr-o istorie de lungi aşteptări, încununate cu popasul veşniciei în acest veac. Miracolul celebrat de întreaga creştinătate nu se deapănă decât în cuvintele credinţei. Un lucru poate fi spus lumii întregi despre Crăciun şi acesta se leagă de harul binefăcător al păcii.

Visul păcii găzduieşte, desigur, cele mai adânci căutări ale vechiului Israel. Poporul ales s-a aflat mereu într-un periplu atins de morbul violenţei. Din acest motiv, Mesia este aşteptat ca „Domn al păcii” (Is. 9, 5). De la plăgile îndreptate împotriva egiptenilor la războaiele succesive cu asirienii sau exilul babilonian, drama conflagraţiilor marchează o memorie sacră.

La capătul oricărui exod întâlneşti nostalgia originilor. Pentru urmaşii lui Avraam, raiul era locul în care „dreptatea şi pacea s-au sărutat” (Ps. 84, 11). Ziua de Sabat fusese instituită pentru a evoca ceea ce filozoful bizantin Maxim Mărturisitorul denumea „odihna pururea mişcătoare” a lui Dumnezeu. Odiseea facerii se împlineşte în tihna zilei a şaptea. Liniştea suverană a Celui necreat precede, în cartea Genezei, dezbinarea elementelor secundare. În locul războiului numit de Heraclit „tată al tuturor lucrurilor”, retorica păcii şi geniul ospitalităţii marchează evenimentul fondator al creaţiei divine. Precum Sabatul îmblânzeşte roboteala omului, Crăciunul vesteşte timpul unui răgaz lăuntric.

Pacea lui Iisus nu se amestecă cu pacea lumii (In. 14, 27). De ce oare? În primul rând, pentru că răsuflarea acestei sărbători nu se confundă cu garanţiile de prosperitate economică, securitate militară şi consens diplomatic obţinute în marile capitale ale lumii, de la Roma la Bruxelles. Pax Christi nu triumfă în faimoasa „pax et concordia proclamată de Cicero. Nu întâmplător, primii creştinii au contestat pretenţia „cetăţii eterne” de-a fi fost sursa metafizică a păcii între neamuri, culturi şi religii. Pentru Biserica primară, binecuvântarea Pruncului şi închinarea Magilor aveau origini îndepărtate de orice joc politic.

Pacea Crăciunului, în al doilea rând, este prea fragilă pentru a tolera falsul ori somnolenţa ca premise ale reconcilierii. Darul acestor zile sfinte nu s-a ascuns mereu în reflexul destinderii colective, al pasiunii pentru vacanţe scumpe şi vitrine somptuoase. Crăciunul n-a coincis dintotdeauna cu euforia sentimentală, consumul abundent şi veselia goală a gregarităţii. Nu există pace fără zbuciumul interiorităţii şi pasiunea pentru adevăr, într-o neîncetată aspiraţie spre desăvârşire. Singur, confortul ne binedispune fără să ne facă, automat, mai buni.

Dezastrele materialismului dialectic ne arată apoi în ce măsură „lupta pentru pace” purtată în termeni seculari sfârşeşte prin abolirea libertăţii. În locul opulenţei isterice, comunismul a instituit egalitarismul mizeriei. „Pacea” popoarelor captive înăuntrul graniţei Imperiului roşu n-a fost decât rodul fricii lor faţă de Faraon. Auto-divinizat, tiranul a batjocorit chipul smerit al adevăratei transcendenţe. Puritatea Fecioarei şi căldura ieslei au fost alungate de capriciile sterpe ale „Moşului Gerilă.”

În sfârşit, pacea Crăciunului contrazice justificarea machiavelică a voinţei de putere. Cinismul agresivităţii contestă universalitatea frazei: „pe pământ pace, între oameni bunăvoire.” Cultul forţei face din pace o experienţă pasageră a vieţii şi îi conferă războiului un caracter primordial, ultim şi definitiv. Crimele lui Irod îşi găsesc astfel justificarea. Sărbătoarea Crăciunului aruncă o umbră de îndoială asupra acestei viziuni militariste despre lume. Deşi uneori implacabil, recursul la coerciţie arată natura noastră căzută şi dimensiunile amneziei umane în raport cu frumuseţea inaugurală a creaţiei.

„Gloria in excelsis Deo, et in terra pax” (Lc. 2, 14) – sunt cuvintele rostite de îngeri la Betleem, dar şi de câţiva prizonieri ai Gulagului sovietic, luminaţi prin colind în ierni siberiene lipsite de orice altă speranţă.

Acum, vine şi la noi Crăciunul. Este vestea cea bună – cea mai bună – a anului în amurg.
Mihail NEAMŢU

Text apărut în „Cotidianul”, 21 decembrie 2007.

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihail Neamtuhttp://FB/mihailgeorgeneamtu
Intelectual public și antreprenor român. Între 2012 și 2015, a fost președintele partidului Noua Republică. Doctor al Universității din Londra (2008). Ultima publicație: Credință și rațiune. Dialoguri, contradicții, împăcări, București, 2013.

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro