vineri, aprilie 23, 2021

Pacea Crăciunului

Sărbătoarea Naşterii Domnului s-a ivit dintr-o istorie de lungi aşteptări, încununate cu popasul veşniciei în acest veac. Miracolul celebrat de întreaga creştinătate nu se deapănă decât în cuvintele credinţei. Un lucru poate fi spus lumii întregi despre Crăciun şi acesta se leagă de harul binefăcător al păcii.

Visul păcii găzduieşte, desigur, cele mai adânci căutări ale vechiului Israel. Poporul ales s-a aflat mereu într-un periplu atins de morbul violenţei. Din acest motiv, Mesia este aşteptat ca „Domn al păcii” (Is. 9, 5). De la plăgile îndreptate împotriva egiptenilor la războaiele succesive cu asirienii sau exilul babilonian, drama conflagraţiilor marchează o memorie sacră.

La capătul oricărui exod întâlneşti nostalgia originilor. Pentru urmaşii lui Avraam, raiul era locul în care „dreptatea şi pacea s-au sărutat” (Ps. 84, 11). Ziua de Sabat fusese instituită pentru a evoca ceea ce filozoful bizantin Maxim Mărturisitorul denumea „odihna pururea mişcătoare” a lui Dumnezeu. Odiseea facerii se împlineşte în tihna zilei a şaptea. Liniştea suverană a Celui necreat precede, în cartea Genezei, dezbinarea elementelor secundare. În locul războiului numit de Heraclit „tată al tuturor lucrurilor”, retorica păcii şi geniul ospitalităţii marchează evenimentul fondator al creaţiei divine. Precum Sabatul îmblânzeşte roboteala omului, Crăciunul vesteşte timpul unui răgaz lăuntric.

Pacea lui Iisus nu se amestecă cu pacea lumii (In. 14, 27). De ce oare? În primul rând, pentru că răsuflarea acestei sărbători nu se confundă cu garanţiile de prosperitate economică, securitate militară şi consens diplomatic obţinute în marile capitale ale lumii, de la Roma la Bruxelles. Pax Christi nu triumfă în faimoasa „pax et concordia proclamată de Cicero. Nu întâmplător, primii creştinii au contestat pretenţia „cetăţii eterne” de-a fi fost sursa metafizică a păcii între neamuri, culturi şi religii. Pentru Biserica primară, binecuvântarea Pruncului şi închinarea Magilor aveau origini îndepărtate de orice joc politic.

Pacea Crăciunului, în al doilea rând, este prea fragilă pentru a tolera falsul ori somnolenţa ca premise ale reconcilierii. Darul acestor zile sfinte nu s-a ascuns mereu în reflexul destinderii colective, al pasiunii pentru vacanţe scumpe şi vitrine somptuoase. Crăciunul n-a coincis dintotdeauna cu euforia sentimentală, consumul abundent şi veselia goală a gregarităţii. Nu există pace fără zbuciumul interiorităţii şi pasiunea pentru adevăr, într-o neîncetată aspiraţie spre desăvârşire. Singur, confortul ne binedispune fără să ne facă, automat, mai buni.

Dezastrele materialismului dialectic ne arată apoi în ce măsură „lupta pentru pace” purtată în termeni seculari sfârşeşte prin abolirea libertăţii. În locul opulenţei isterice, comunismul a instituit egalitarismul mizeriei. „Pacea” popoarelor captive înăuntrul graniţei Imperiului roşu n-a fost decât rodul fricii lor faţă de Faraon. Auto-divinizat, tiranul a batjocorit chipul smerit al adevăratei transcendenţe. Puritatea Fecioarei şi căldura ieslei au fost alungate de capriciile sterpe ale „Moşului Gerilă.”

În sfârşit, pacea Crăciunului contrazice justificarea machiavelică a voinţei de putere. Cinismul agresivităţii contestă universalitatea frazei: „pe pământ pace, între oameni bunăvoire.” Cultul forţei face din pace o experienţă pasageră a vieţii şi îi conferă războiului un caracter primordial, ultim şi definitiv. Crimele lui Irod îşi găsesc astfel justificarea. Sărbătoarea Crăciunului aruncă o umbră de îndoială asupra acestei viziuni militariste despre lume. Deşi uneori implacabil, recursul la coerciţie arată natura noastră căzută şi dimensiunile amneziei umane în raport cu frumuseţea inaugurală a creaţiei.

„Gloria in excelsis Deo, et in terra pax” (Lc. 2, 14) – sunt cuvintele rostite de îngeri la Betleem, dar şi de câţiva prizonieri ai Gulagului sovietic, luminaţi prin colind în ierni siberiene lipsite de orice altă speranţă.

Acum, vine şi la noi Crăciunul. Este vestea cea bună – cea mai bună – a anului în amurg.
Mihail NEAMŢU

Text apărut în „Cotidianul”, 21 decembrie 2007.

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihail Neamtu
Mihail Neamtuhttp://FB/mihailgeorgeneamtu
Intelectual public și antreprenor român. Între 2012 și 2015, a fost președintele partidului Noua Republică. Doctor al Universității din Londra (2008). Ultima publicație: Credință și rațiune. Dialoguri, contradicții, împăcări, București, 2013.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Înapoi la „dreptul forței”. Rusia și China pariază riscant pe declinul și neputința Americii de a le înfrunta

Rezumatul în 10 puncte: Pentru a mai putea conduce lumea și în secolul XXI, SUA trebuie să câștige...

Apocalipsă amânată: Modelele climatice actuale supraestimează semnificativ viitoarele creșteri ale nivelului oceanic. Câteva considerații despre credibilitatea lor

Narațiunile apocaliptice actuale despre Armagedonul climatic conțin mai multe scenarii de groază, dintre care topirea ghețarilor și creșterea nivelului oceanic ocupă un...

Distrugerea ICR. Final de drum

Ce veste proastă - și ăsta e un understatement. De fapt, e o veste oribilă: s-a ajuns la cel mai prost scenariu...

Simptomele marilor europeni după 7 ani de Rusia în Ucraina

Acumularea militară rusă în estul Ucrainei este apreciată în diverse cercuri de expertiză occidentală...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro