joi, martie 28, 2024

Pacea intr-o lume fără imperii

Conceptia pacii imperiale este un termen folosit pentru prima data de Edward Gibbon intr-una din cele mai importante lucrari istorice din toate timpurile, “Declinul şi căderea imperiului Roman.” Istoria  umanitatii a cunoscut astfel de perioade in care hiper-puterea dominanta  care a impus o pacificare fortata in teritoriile de influenta (sau ocupate) pentru o perioada de timp mai mult sau mai putin indelungata. Putem mentiona in afara de consacrata Pax Romana si Pax Mongolica, Pax Hispanica, Pax Britannica si in sfarsit, ultima dintre toate, Pax Americana.

Pax Romana este (a fost) un concept politic, caracterizat de universalitate şi a cărui valoare depăşea frontierele propriu-zise ale statului roman. Pax Romana însemna în primul rând ordine şi eficienţă politico-administrativă. Imperiul era astfel divizat în provincii senatoriale (în interior) sau în cele care depindeau direct de împărat (la frontierele constant în război). Teritorii vaste au fost urbanizate şi integrate în circuitul civilizaţiei, valorile locale fiind acceptate de romani în virtutea pragmatismului lor politic unanim recunoscut; dreptul roman a introdus în concepţia europeană ideile de drept scris, separat de religie şi „moderator“ între indivizi şi între persoane şi bunuri.

Pacea internă corespundea unei situaţii economice înfloritoare şi unui relativ echilibru social. Pe lângă patricieni, Imperiul s-a bazat şi pe o puternică „clasă mijlocie“ alcătuită din: negustori, comercianţi, funcţionari, proprietari agricoli mici şi mijlocii. Numărul sclavilor a scăzut considerabil, dar a sporit cel al fermierilor şi coloniilor, alte elemente de susţinere a Imperiului prin contribuţii fiscale, de muncă şi militare. Pax Romana exprima şi existenţa unei unităţi a sistemului de valori politice şi cultural-religioase în Imperiu.

Prin asimilarea valorilor neromane, combinate cu romanizarea populaţiilor cucerite, statul multietnic cu centrul în Mediterana, a forjat unitatea spirituală a zeci de milioane de oameni. Aporturi esenţiale în acest proces l-au avut şcoala, administraţia şi armata. Legislaţia, la rândul ei, a uniformizat comportamentul juridic al locuitorilor Imperiului şi a justificat concentrarea puterii în mâinile monarhilor din Roma şi Constantinopol; această legislaţie a stimulat voinţa supuşilor de a fi cetăţeni romani – ca şi mândria lor – şi a favorizat ataşamentul faţă de statul roman şi patria comună. Prin romanizarea unor popoare italice, celtice, tracice, ilire – inclusiv a geto-dacilor – s-a obţinut o omogenizare etno-culturală a Imperiului (cu excepţia Orientului), proces cu urmări decisive în apariţia popoarelor romanice moderne.

Pacea romană, asociată personalităţii împăratului şi strălucirii Romei, a fost şi un subiect predilect al artei oficiale. Comenzile de stat şi cele ale particularilor (mecenatul, de la Mecena, un apropiat al lui Augustus) au transformat Roma (un milion locuitori) într-un impresionant centru. Pax romana a durat aproape doua secole (207 ani) intre 27 î.Hr si 180 d.Hr.

O a doua “pace imperiala”, care adurat aproximativ un secol si jumatate (aproape doua), a fost Pax Mongolica sau Pax Tatarica. Perioada de dominatie mongola asupra majoritatii teritoriilor din Estul Asiei si pana in Centrul si Estul Europei a durat pe majoritatea teritoriilor mentionate cam un secol si jumatate, de la inceputul secolului al XIII-lea pana la mijlocul secolului al XIV-lea.  O administratie competenta (de sorginte chineza) a dus la dezvoltarea comertului si siguranta legaturilor comerciale printr-o retea de drumuri conectate la “Drumul Matasii.” Infiintarea unui  serviciu postal eficient, o integrare a supusilor si o toleranta religioasa de durata care au transformat aceasta perioada intr-una infloritoare din multe puncte de vedere, infirmand multe din neadevarurile istorice legate de hegemonia Mongola.

O alta perioada de hegemonie imperiala dupa razboaiele napoleonice si pana in preajma primului Razboi Mondial a fost caracterizata drept Pax Britanica. Perioada in care Imperiul Britanic domina oceanele lumii si facea jocurile geopolitice, cele mai  importante devenind “imperiul in care soarele nu apune niciodata.” Imperiul Britanic a fost fara indoiala primul imperiu capitalist, insotit din nefericire de un colonialism atroce si lipsit de scrupule, care se razbuna din plin astazi pe Marea Britanie a zilelor noastre.

In sfarsit, se poate vorbi de o hegemonie americana “intre doua doctrine”. Ambele din nefericire nerespectate. Hegemonia americana incepe cu devenirea Americii intr-un pol de putere absolut in continentele Americane (Sud si Nord) prin aplicarea doctrinei Monroe, acceptata de voie sau nevoie de puterile Europene. Doctrina Monroe proclama la 2 decembrie 1823 că puterile europene nu vor mai coloniza şi nu se vor mai amesteca în afacerile interne ale Americilor. Statele Unite ale Americii urmau să se proclame neutre în războaiele dintre puterile europene şi coloniile lor. Daca aceste războaie ar fi apărut totuşi, SUA ar fi urmat să considere astfel de conflagraţii ca pe nişte acţiuni ostile la adresa lor. Preşedintele SUA, James Monroe, a fost primul care a prezentat public această doctrină în timpul discursului anual asupra stării Uniunii, ţinut în faţa Congresului SUA. Acesta este considerat unul dintre cele mai importante momente ale dezvoltării politicii externe ale SUA.

De fapt, interventionismul (aproape silit) in treburile mondiale in general si in cele ale Europei in special sunt considerate de mine o incalcare a acestei doctrine. Interventionismul american este stopat dupa Primul Razboi Mondial, cand exista o presiune a opiniei publice americane pentru o reconstructie si o iesire din “afacerile altora”. Aceasta perioada a fost numita “izolationism” si a fost caracterizata prin  “neintervenirea” in politica externa a altor state (realizata extrem de precar) si prin protectionism economic si bariere vamale pentru importurile de produse finite (aproape nerealizate). Aceasta politica s-a terminat de facto dupa inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Secolul American” (American Century), inceput in 1918, s-a terminat in mai putin de un secol. Din punct de vedere istoric, consider finalul acestui “secol american” in 2005, mai exact pe data de 26 ianuarie 2005, cand  Colin L. Powell a demisonat si a parasit administratia Bush. Doctrina care a permis hegemonia aceptata si acceptabila a Statelor Unite, numita si “Doctrina Powell”,  a fost bazata pe principii care,  de consens, care includeau punctele urmatoare:

1. Interventie numai daca interesul vital al SUA este amenintat;
2. Este necesara fezabilitatea si succesul obiectivelor interventiei;
3. Analizarea riscurilor si verificarea adevarata a acestora;
4. Toate mijloacele neviolente trebuie epuizate anterior;
5. Existenta unei strategii plauzibile de iesire din conflict inainte de declansarea lui;
6. Toate consecintele posibile trebuie luate in considerare;
7. Trebuie sa existe o sustinere a majoritatii poporului American;
8. Interventia trebuie sa fie conform normelor constitutionale Americane si legilor internationale;

O mare parte din aceste puncte nu au fost respectate in conflictul din Irak. Conflictul din Afganistan a intrunit majoritatea celor 8 puncte, inclusiv strategia de iesire.

Despre o posibila, dar improbabila Pax Sinica, intr-o postare viitoare. Deocamdata vom trai intr-o lume multipolara, sa speram ca alegerile noastre vor fi cele benefice Romaniei.

Bibliografie, note si citate:

Michael Prawdin. The Mongol Empire: its rise and legacy. New Brunswick: Transaction, 2006.
Laurence Bergreen. Marco Polo: From Venice to Xanadu. New York: Vintage, 2007.
Herring, George C., From Colony to Superpower: U.S. Foreign Relations Since 1776, 2008
Donald Dozer. The Monroe Doctrine: Its Modern Significance. New York: Knopf, 1965.
Politeia Geopolitical Analyses – din seria “Lumea in care traim”.
Wikicomons (poze si citate)

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. instructivă trecere în revistă. există voci ce opinează că pacea poate fi atinsă și într-un sistem internațional bipolar, cum a fost cazul perioadei 1945-1990;
    prin pace înțelegem „pace în limitele unui anumit terioriu”, căci altfel toate „păcile” de până acum își pierd semnificația.

    • Salut,
      de fapt astazi vorbim despre o pace mondiala care nu implica mari distrugeri sau state in stare de razboi „total”. Razboaiele proxi – nu sunt incluse razboaiele proxi.

        • este vorba si de controlul conflictelor daca este nevoie. Vedem ca multe lucruri sunt deja iesite din control. ONU nu reuseste sa pacifice pe nimeni. Altii nu mai sunt :)

          • găsisem mai demult un studiu cu privire la numărul de conflicte (mai precis scăderea lui + diminuarea gravității războaielor locale, contrar percepției generale) dar nu mai știu unde am salvat pdf-ul respectiv.
            ONU ca organizație politico-militară nu mai contează încă din anii 50, după Coreea.

  2. Depinde ce pace :)

    Şi noi am fost cândva într-o casă a păcii: Dar al-‘Ahd – şi nu ne-a plăcut.
    Şi pacea sovietică a fost tot o pace, o perioadă atât de stabilă, încât Vasile Ernu îşi aduce aminte cum preţurile se ştanţau pe produse, aceleaşi preţuri, ani la rând.

    Şi oare cum ar fi arătat pax germanica în caz că al doilea război ar fi luat altă turnură?
    Transfer liniştit al puterii sau lupte între „diadohi”: Bormann, Goebbels?

    Chiar am fi ameninţaţi de o „pax sinica”?

  3. Draga Theophyle,
    Cred ca ai cam dat-o in bara rau la sfarsit. Ne spui ca plecarea lui Colin Powell reprezinta sfarsitul „secolului american” adica sfarsitul doctrinei interventioniste. Ori, citind atent „doctrina Powell” poti realiza ca ea este tocmai opusul interventionismului puternic. Doctrina lui Colin Powell reprezinta ideea „realista” (in termeni de teorii RI) ca SUA nu trebuie sa intervina decat daca interesele sale ca stat sunt amenintate si atunci sa o faca limitat. Opusul acesteia este doctrina W. Wilson-F.D. Roosevelt-G.W. Bush care proclama ca SUA trebuie sa intervina pentru a „face lumea sigura pentru democratie”. Deci, SUA, in virtutea exceptionlismului sau, ca intruchipare a valorilor supreme ale libertatii si democratiei are dreptul si in virtutea puterii sale are datoria de a raspandi democratia peste tot in lume.
    Deci, infrangerea si eliminarea lui Colin Powell in adm Bush nu a reprezentat victoria anti-interventionismului ci tocmai invers. In 2005-2008 interventionismul a fost complet la putere. De abia cu victoria lui Obama se revine la o conceptie mai „realista” (America e doar un stat intre state, cel mai puternic, dar nu exceptional dpdv moral) iar asta conduce la abandonarea scutului anti-racheta si la o atitudine mai multilaterala.
    Apropo, marii teoreticieni RI ai realismului -Mearsheimeir si Waltz s-au opus profund extinderii NATO si razboilui din Irak tocmai in virtutea a unor idei similare cu doctrina Powell.

    • Draga Valentine :)

      Tu ai dat-o in bara pentru ca citesti in diagonala. Citez:

      “Secolul American” (American Century), inceput in 1918, s-a terminat in mai putin de un secol. Din punct de vedere istoric, consider finalul acestui “secol american” in 2005, mai exact pe data de 26 ianuarie 2005, cand Colin L. Powell a demisonat si a parasit administratia Bush.

      Simplu, Powell a fost adeptul doctrinei Monroe. Exact invers de ceea ce au facut baietii de la Washington. doctrina Powell a fost inversul interventionismului american!!!! Vezi punctele de referinta. Secolul American NU inseamna interventionism, de nici o culoare!

      • Atunci, ce este „secolul american”? Daca nu doctrina exceptionalismului dublata de dominarea militara-financiara-culturala la nivel global?

        • hegemonie politica si economica FARA NECESITATEA unei forte militare in actiune. Exact ca Pax Romana, Mongolica sau Britanica. este exact Build-upul cihinez de astazi. Folosirea ceea numim soft power.

          • Imi pare rau daca nu suntem de acord, dar eu nu pot sa ii iert pe americani pentru Yugoslvia, Serbia, Kosovo. Bombardarea Yugoslaviei este primul caz in istorie cand doua tari democrate au fost in razboi ! Gresesc ?

          • Paul sal;ut :)
            Nici eu nu am fost entuziasmat de razboiul Yugoslav si nici de atitudinea SUA in acest razboi. Trebuie sa intelegi ca Yugoslavia aka Serbia nu a fost exact un stat democrat si nici Miulosevici nu a fost exact Ghandi.

            Trebuie sa intelegi ca in cazul respectivi americanii au scoas castanele din foc pentru europeni si in special pentru germani.

            Razboiul din Yugoslavia se va consemna in istorie (peste niste decenii) ca un razboi provocat in special de nemti.

          • Aş vrea să citesc mai mult despre asta – a fost un război aşa de greu de înţeles.
            Cunoştinţe de-ale părinţilor mei care au fost prin Iugoslavia înainte de război zic că era mult mai bine ca la noi.
            Ce i-o fi apucat?

            În fine, poate au băgat fitile nemţii, dar tot e greu de înţeles.

  4. Draga Theophyle,

    Cred ca amesteci un pic ideea de imperiu cu ideea de hegemon – pacile modernitatii, in masura in care ele exista (e o intreaga literatura care critica empiric teoria asta cu incredibil de multe exemple), sunt paci hegemonice, care, via Gilpin supravietuiesc disparitiei hegemonului (daca reusesc sa instaureze regimuri – Krasner).

    In plus, mi se pare ca supralicitezi un pic importanta doctrinei Monroe (exista atat momente cand SUA nu o poate garanta – imperium mexican, cat si momente cand decide sa nu o aplice datorita altor considerente – Falkland). In plus, din cate cred eu despre Powell, doctrina lui e mai specifica tezei realiste despre off-shore ballancer (sustinuta asa cum spunea Valentin de Walt, Mearsheimer, Layne s.a) care porneste de la premisa realista (nu izolationista) ca pe termen lung hegemonia este contraproductiva (toata lumea balanseaza puterea hegemonului, care este incapabil in aceste conditii sa isi mentina pozitia).

    • nu-mi plac cokteilurile. Deci prefer sec. Aici avem o disputa mai veche decat lumea. Atena vs. Sparta, Egiptul (Ramses al IIa) Imperiul Hitit, etc. cunosc literatura subiectului, inclusiv cea citata de tine. Cu respect, am alte pareri. Sorry :) .

  5. Vad ca de aceasta data ai abordat o tema controversata in istorie – rolul imperiilor. Toate imperiile acestea au mers minunat cit timp s-au extins.Spre deosebire de celelalte imperii care s-au extins teritorial si in cazul imperiului britanic si economic, imperiul american a incercat o dezvoltare economica si o influenta militara pentru a satisface interesele economice. Corect, imperiul american a fost distrus de globalizare, in momentul in care a devenit global nu a putut detine dominatia decit 20 de ani. Odata cu terminarea rezervelor de petrol se va restringe si globalizarea .Chinezii nu au prea mari sanse ca imperiu fiindca cresterea preturilor petrolului va duce la o relocalizare a productiei.Imperiul britanic a fost dezvoltat pe baza carbunelui, cel american pe baza petrolului, urmatorul imperiu va fi pe baza unui de tip de energie mai concentrat (daca va exista asa ceva).Mie nu mi se pare ca China a facut descoperiri in domeniul energiei care sa justifice un imperiu global chinez.

  6. ai uitat imperiul chinez.care se pare ca a fost cel mai longeviv.
    sunt multe de adaugat la fiecare afirmatie categorica pe care o faci, de ex.: „Imperiul Britanic a fost fara indoiala primul imperiu capitalist, insotit din nefericire de un colonialism atroce si lipsit de scrupule, care se razbuna din plin astazi pe Marea Britanie a zilelor noastre.”
    nu pricep de ce si cine se razbuna?
    doctrina monroe, o consider ca singura metoda de afirmare a ultimului asezat la masa bogatilor, dar pana la valorificarea ei a trecut mult si bine.
    in ce priveste doctrina powell e prea tanara si ca orice metoda nu este batuta in cuie,adica poate fi schimbata oricand in functie de interese si prezinta ca orice doctrina si exceptii.
    in ceea ce priveste deocamdata strategia obama ptr lumea islamica se pare ca da rezultate si merge ceas..
    ca sa fac precizari…nu cred ca armata(generalii)egipteni nu au studiat macar acum, ce s-a intamplat in iran de la debarcarea sahului si cum a fost posibil acest fapt.mai cred ca la fel de atent au studiat evolutia armatei turce.
    chiar cred ca aceste scenarii au fost exersate de armata egipteana mai mult decat oricand, in comparatie cu ,sa zicem,un conflict improbabil cu israelul.
    se pare ca obama,spre deosebire de carter,face fata cu succes si repara putin cate putin erorile facute de cele doua ..tufe,ultima chiar de venetia.

    • ralu,
      nu a fost un „imperiu chinez” pentru ca ei nu au detinut mari teritorii care nu au fost locuite de chinezi, sau daca vrei sino-tibetani. Obama la fel ca si Carter nu stie pe ce lume traieste, parerea mea!

  7. Pacea intr-o lume fără imperii – O utopie.

    Pacea o utopie!

    Fara imperii o utopie!

    Niciodata pe pamant nu a fost pace. De cand este omul pe fata pamantului sau dat numai batalii pentru resurse; s-au produs omoruri din invidie, lacomie. Cain si Abel ne stau in fata..
    Nici sub Imperiul Babilonian, nici sub Imperiul Medo-Persan, nici sub Imperiul Grec a lui Alexandru si nici sub Imperiul Roman nu a fost pace in adevaratul sens al cuvantului de pace, peace.
    Adica fara invidie, fara varsari de sange, fara discriminare etc.
    Deci este o utopie si Pax Romana, si Pax Britanica sau cu Pax Europa – in intregul continent european.

    • „Pacea internă corespundea unei situaţii economice înfloritoare şi unui relativ echilibru social.”

      Uite aici o cheie cat de cat acceptabila de „pace”. Situatia economica infloritoare iar cand situatia economica se inrautateste avem reactiile de astazi ale lui Cameron, Sarkozy si Merkel.
      Deocamdata doar trei.
      Si iata, ca in vremuri infloritoare suntem mai ingaduitori, mai indulgenti cu imigrantii. Iar in vremuri de rastriste situatia se inverseaza. Nationalismul prinde radacini.

      • lupule salut :)
        nu ma razboiesc pentru pace! Parerea ta este personala. Istoria a fost insa alta. De la Tacitus pana la Barbara Tuchman, cam 2000 de ani, istoricii au scris diferit de ceea ce crezi tu. Asta este, fiecare cu jucarele lui :)

  8. gresit.puterea americana nu e terminata.a inceput in 1918 si se va termina peste zeci de ani in colo.la sfaritul secolului 20 s-a facut un studiu la care au participat sute de oameni de stiinta:istorici,politicieni,economisti,ziaristi,etc. si au ajuns la concluzia ca america va conduce lumea cel putin 100 de ani.

  9. George Friedman, fondatorul Stratfor si autorul volumului „The Next 100 Years, A Forecast for the 21st Century”, a prezis ca „SUA vor domina secolul 21”.
    de asta ce spui?

    • ralucat,
      ce sa spun? Il apreciez mult pe dl. Friedman, dar nu cred ca are competente mult mai mari decat mine in acest subiect. Am toate rapoartele STRATFOR publicate anul trecut si anul acesta le poti citi aici:

      http://politeianet.wordpress.com/stratfor-reports/

      Vedeti in cate a gresit el, si urmariti in cate am gresit eu pana acum. Se spune la noi ca „Verba volant, scripta manent!” Singurul lucru este absolut sigur – el castiga mult mai multi bani decat mine :lol:

  10. ce urmeaza dupa egipt?ce se intampla de ex in orient, daca seceta din china va afecta si mai grav culturile de cereale si china va deveni un importator major.este deja primul producator si primul consumator.
    cand vine randul iranului?
    si inca o chestie…
    de ce obama este un presedinte prost ca si carter,( asta ai spus tu mai sus)in conditia in care deja america e cu mainile legate in doua conflicte mari consumatoare de resurse?
    in ce am citit din cele scrise de tine,nu am vazut in mod specific ceva ce ar trebui sa faca obama si implicit america ..

    • raulcat
      as putea scrie o carte despre. Ma limitez cu un citat pe care l-am folosit asta seara intr-un articol usurel de sfarsit de weekend :)

      Ceea ce face ca un regim politic să fie bun nu este conformarea sa la o normă ideală, ci adaptarea la datele concrete ale istoriei. Un regim neadaptat la realitate se găseşte în mod necesar sancţionat pe termen lung prin tulburări, instabilitate sau chiar revoluţii. Rezistenţa la timp este un criteriu realist pentru definirea idealului politic: cele mai bune regimuri şi în general cele mai durabile sunt cele care guverneaza conform realitatilor adaptandu-se la ele. Cetăţile fiind diferenţiate prin date geografice, prin populaţie, prin cultură şi istoria lor, nu se poate furniza un model universal de cetate ideală, se poate vorbi insa de unul apropiat de necesitatile vremurilor. Idea Cetatatii ideale – Politikon, Aristotel, 345 î.Hr.

  11. Nu stiu in ce masura functioneaza distinctia pace-razboi in acest mileniu. De altfel, toate conceptiile amintite pe aici, incepand cu Aristotel pornesc de la ideea imanentei unor conflicte armate, sau oricum violente, cu tendinta de raspandire si contractie.

    Daca inlaturam aspectul violent al conflictului si ne multumim cu ideea „atomizarii”, ca un fel de reactie la globalizare, pacea – ca notiune- pierde intelesul, atat timp cat nu reprezinta o stare contrara conflictului armat.

    Ultimii 5 ani ne arata (dupa mine) urmataorele:
    a) cu cat o firma este mai mica, cu atat sansa sa de supravietuire este mai mare
    b) nici o putere, oricat de mare, nu poate sustine o dominatie asupra unei alte culturi, un timp indefinit.

    Pe scurt, cred ca nu prea mai gasim sprijin in ideile Renasterii sau ale Revolutiei industriale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Theophyle
Theophylehttp://politeia.org.ro/
Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro